ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 654/2015

Decizia nr. 654/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7243 din 17 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a obligat pârâta la plata sumei de 208.989,35 lei, reprezentând dobânda legală și a sumei de 6.922,49 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, urmare a relației comerciale dintre părți, în ultimii 3 ani anterior formulării acțiunii, reclamanta SC A. SA a livrat pârâtei SC B. SRL diferite mărfuri, franco depozit reclamantă, pentru aceste mărfuri emițând facturi care au fost acceptate expres de către pârâtă.

Cum plățile au fost efectuate de către pârâtă cu întârzieri, reclamanta a solicitat acesteia, pe calea concilierii prealabile, să-i achite dobânzile penalizatoare, conform dispozițiilor art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000.

Din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, prima instanță a reținut că i se cuvin reclamantei dobânzi legale în cuantum de 208.989,35 lei și a obligat pârâta la plata acestei sume către reclamantă.

Apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 741/2014 din 29 septembrie 2014.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că pârâta apelantă SC B. SRL nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către prima instanță, recunoscând că între aceasta și intimata reclamantă SC A. SA au existat raporturi comerciale în temeiul cărora reclamanta a livrat pârâtei mărfuri, iar pentru încasarea contravalorii acestora a emis facturi fiscale. Facturile fiscale emise de către reclamanta intimată au fost recunoscute și acceptate la plată de către apelanta pârâtă, fiind achitate integral, dar cu întârziere fată de datele scadente.

Față de susținerile apelantei că nu datorează dobânzi legale întrucât relațiile comerciale nu s-ar derulat în baza unui contract încheiat în formă scrisă, iar facturile emise de către reclamanta intimată nu cuprindeau vreo sancțiune pentru plata cu întârziere a mărfurilor livrate ți că nu datorează dobânda legală și pentru că înțelegerile verbale între părți au fost în acest sens privind datorarea dobânzii legale, instanța de apel a reținut că susținerile apelatei pârâte contravin dispozițiilor legale din materia raporturilor de drept comercial.

Astfel, s-a reținut că unul dintre principiile care guvernează dreptul privat (civil și comercial) este principiul libertății contractuale, potrivit cu care, orice contract, în sensul de operațiune juridică (negotium), se încheie în mod valabil prin simplul acord de voință, indiferent de forma de manifestare a voinței părților contractante (solo consensu).

Cum pentru comerciant, rapiditatea încheierii tranzacțiilor reprezintă o condiție a succesului în activitatea comercială, contractul se încheie, potrivit intereselor părților, în formă scrisă (scrisoare, telex, fax), verbal, telefonic, prin mijloace electronice etc.

În virtutea principiului consensualismului contractelor, esențială în încheierea contractului este existența și concordanța manifestărilor de voință ale părților contractante, indiferent din ce anume rezultă acestea.

În acest sens, Instanța Supremă are o practică constantă, prin care a statuat că din momentul primirii mărfii, contractul se consideră încheiat, chiar dacă contractul nu s-a încheiat în scris, așa încât, în consecință, cumpărătorul răspunde pentru neplata prețului (a se vedea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, Decizia nr. 4340/1998; Decizia nr. 4189/1998; Decizia nr. 1720/2002; Decizia nr. 337/1999, ș.a.)

S-a apreciat astfel că, în speță, suntem în prezența unui contract încheiat între părți prin acordul de voință al acestora, în formă nescrisă, apelanta pârâtă, în calitate de cumpărător, ridicând mărfurile furnizate de către intimata reclamantă și datorând prețul mărfurilor, astfel cum acesta rezultă din facturile fiscale emise de către reclamantă, preț ce a fost achitat integral, potrivit celor susținute de către apelantă și confirmate și de către raportul de expertiză contabilă efectuat la judecata în fond a cauzei, facturile fiind însă achitate cu întârziere față de data scadentă înscrisă în acestea.

În cazul neplății prețului la termenul scadent, cumpărătorul datorează dobânzi penalizatoare, cuantumul dobânzii fiind cel convenit de părți sau, în lipsă, cel al dobânzii legale.

Rolul dobânzii este să acopere prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea în executarea obligației de către debitor (evaluarea legală a prejudiciului).

În materia relațiilor comerciale, astfel cum erau reglementate de dispozițiile art. 43 C. com., neplata prețului dădea naștere obligației de plată a dobânzilor în sarcina debitorului, prin simpla ajungere la scadență a obligației, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a acestuia.

Instanța de apel a apreciat că în speță, cum părțile nu au convenit vreun cuantum al dobânzii datorate pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului, urmează a fi plătită dobânda legală (art. 2, O.G. nr. 9/2000), cuantumul acesteia fiind stabilit prin raportul de expertiză contabilă la suma de 208.989,35 lei, așa cum, corect, a reținut și prima instanță.

Cât privește susținerile apelantei pârâte în sensul că părțile au convenit ca pentru neplata la scadență a facturilor să nu fie plătite dobânzile legale, s-a apreciat că acestea sunt nefondate, din declarațiile martorului propus de către apelantă reieșind că între părți nu au fost purtate discuții cu privire la plata de penalități (dobânzi), întrucât, datorită raporturilor de bună colaborare existente între acestea, s-a crezut că nu vor mai fi solicitate.

Referitor la protocoalele încheiate între părți în legătură cu obligațiile reciproce, invocate de către apelantă, s-a reținut că acestea vizau stingerea debitelor principale și au fost avute în vedere de către expertul contabil desemnat în cauză, în măsura în care au fost puse la dispoziția acestuia de către părți, iar raportul de expertiză contabilă depus la data de 4 octombrie 2013, nu a fost contestat de către pârâtă, aceasta neformulând obiecțiuni în termenul legal.

Împotriva acestei decizii pârâta SC B. SRL București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut, în esență, că, relațiile comerciale dintre părți nu au avut la bază un contract comercial, iar cu atât mai mult nici una din facturile fiscal emise nu stipula o eventuală sancțiune pentru neplata la termen a acestor facturi fiscale.

Recurenta apreciază că, creanța solicitată de către reclamantă nu are un caracter cert, lichid și exigibil, fiind solicitată de către SC A. SRL doar din rea-credință, la mai bine de 2 ani de la data scadenței facturilor fiscale deja achitate.

În continuarea motivării recurenta prezintă opinii proprii privind demersurile făcute de către SC A. SA pe care le consideră ca fiind abuzive, nejustificate și efectuate cu încălcarea înțelegerii dintre părți apreciind că prin obligarea pârâtei la plata sumelor de bani ar fi aplicabil principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Făcând referiri la situația reclamantei de societate în faliment, la creditorii acesteia, la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar și la concluziile acestui raport, la declarațiile martorului C., recurenta susține că instanța de apel nu a luat în considerare și nu a înțeles a corobora declarația martorului și protocolul încheiat, probe administrate în susținerea cererii de apel.

Recurenta susține că dezbaterile asupra fondului cauzei s-au purtat în lipsa pârâtei, față de aceasta fiind lipsă de procedură, apreciind că sentința pronunțată cu o procedură viciată cu pârâta nu poate fi temeinică și legală.

Recurenta apreciază că răspunsul la interogatoriu este lovit de nulitate fiind formulat de către o parte ce se afla în necunoștință de cauză asupra negocierilor purtate, impunându-se readministrarea probei cu interogatoriu, solicitări ce au fost făcute și în fața instanței de apel ce nu a înțeles a se pronunța asupra lor.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat, în principal, admiterea cererii de recurs formulate și schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 208.989,35 lei și respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și după casare trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat decizia ce urmează a fi casată.

Intimata - reclamantă SC A. SA prin lichidator D. Filiala București (fostă SC E. SPRL, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Înalta Curte luând în examinare excepția nulității recursului constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că din sinteza motivelor de recurs există critici ce pot fi încadrate în motive de nelegalitate.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta și-a întemeiat criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel pe dispozițiile art. 299 și urm.C. proc. civ., însă, față de conținutul criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se va lua în examinare numai motivul care se referă la aplicarea greșită a legii, critică ce va fi încadrată în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit acestei prevederi, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin prisma acestui motiv recurenta a reluat susținerea potrivit căreia relațiile comerciale dintre părți nu au avut la bază un contract și că nici una din facturile fiscale emise nu stipula o eventuală sancțiune pentru neplata la termen a acestora, astfel încât nu datorează dobânda legală.

Astfel cum corect a reținut și instanța de apel unul dintre principiile care guvernează dreptul civil și comercial este principiul libertății contractuale, potrivit cu care, orice contract, în sensul de operațiune juridică, se încheie în mod valabil prin simplul acord de voință, indiferent de forma de manifestare a voinței părților contractante.

În speță, pârâta, în calitatea de cumpărător, prin ridicarea mărfurilor furnizate de către reclamantă și achitând prețul datorat, a încheiat un contract, în formă nescrisă, prin acordul de voință al părților.

Totodată, având în vedere că părțile nu au convenit un cuantum al dobânzii pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului, devin aplicabile dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, astfel că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a menționatelor dispoziții obligând pârâta la plata sumei de 208.989,35 lei dobânzi legale.

Celelalte susțineri ale recurentei privind raportul de expertiză, declarația martorului, protocolul de predare-primire din 20 ianuarie 2010 sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, stabilirea situației de fapt și analiza probelor nu constituie argumente suficiente pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate

Rediscutarea admisibilității probelor și a aprecierii dacă acestea sunt pertinente nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac fiind evident că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluției care a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL București împotriva Deciziei nr. 741/2014 din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.