ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2015

Decizia nr. 454/2015

Asupra recursurilor de față:

Examinând actele și lucrările de la dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012, din 10 octombrie 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 1.027.315 lei retrase în mod abuziv de către SC B. SA din contul reclamantei și acordarea dobânzii legale aferente acesteia, până la data restituirii integrale a sumei, precum și la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de daune pentru încălcarea de către SC B. SA a prevederilor O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit, care reglementează secretul profesional în domeniul bancar, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța va considera că fapta pârâtei nu este de natură a antrena răspunderea contractuală a acesteia, reclamanta solicită să se observe că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 296/2004 privind C. consumului, art. 2171 și urm. din N.C.C., art. 2184 și urm din N.C.C., art. 1349 N.C.C., art. 1350 N.C.C., 1357 și urm. N.C.C., art. 43 C. com., O.U.G. nr. 99/2006, Legea nr. 677/2001.

Prin sentința civilă nr. 6637 din 19 noiembrie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că art. 1236 alin. (1) N.C.C. prevede condițiile valabilității cauzei, arătând că aceasta trebuie să fie licită și morală.

Alin. (2) al aceluiași articol definește cauza ilicită ca fiind aceea contrară legii și ordinii publice, iar alin. (3) definește cauza imorală ca fiind aceea contrară bunelor moravuri.

Tribunalul a constatat că fiecare operațiune de schimb valutar are o cauză imorală din perspectiva scopului urmărit de către reclamantă la efectuarea tranzacțiilor, adică rezultatul sau efectul către care a tins.

A apreciat prima instanță că nu poate fi considerată morală realizarea unei sume importante de bani, într-un timp foarte scurt, fără niciun efort considerabil, prin utilizarea tendențioasă a informațiilor obținute din interiorul sistemului bancar cu privire la existența unei erori, fiind greu de conceput ca o persoană care în mod obișnuit nu realizează operațiuni de schimb valutar în/din ruble rusești, pentru simplu motiv că nu are nevoie de acestea, ar fi dedus, din simpla lecturare a ofertei lansate de SC B. SA, posibilitatea de a câștiga bani prin realizarea schimburilor valutare în această monedă, în contextul în care monedele euro, dolari SUA și altele nedivizionare, aveau afișat un curs corespunzător.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu poate reține ca întemeiate susținerile reclamantei privind retragerea/debitarea abuzivă a contului deținut de aceasta cu suma de 1.027.315 lei, având în vedere că, la data de 23 decembrie 2011, reclamanta a fost notificată în scopul restituirii către SC B. SA a sumei de 1.027.315 lei, iar în data de 23 decembrie 2011 reclamanta a transmis pârâtei un acord privind debitarea contului curent cu suma de 1.000.000 lei și, ulterior, la data de 28 decembrie 2011, a transmis un nou acord de debitare, pentru suma de 27.315 lei.

Prin Decizia nr. 313 din 28 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 1.027.315 lei, precum la plata dobânzii legale de la momentul sesizării instanței, 10 octombrie 2012, până la data restituirii integrale a sumei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele.

Cât privește primul motiv de apel care a vizat nulitatea hotărârii instanței de fond pentru nemotivarea acesteia, Curtea a constatat că este nefondat, în condițiile în care, instanței îi revine obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și probele părților, însă nu are obligația de a răspunde detaliat fiecărui argument (a se vedea în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, Cauza Van de Hurk contra Olanda), iar în speță, tribunalul și-a motivat, deși succint, în fapt și în drept, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, arătând în mod explicit că fiecare operațiune de schimb valutar efectuată de către reclamantă are o cauză imorală, din perspectiva scopului urmărit de către reclamantă la efectuarea tranzacțiilor, anume realizarea unei sume importante de bani într-un timp foarte scurt, fără nici un efort considerabil, și prin raportare la dispozițiile art. 1236 alin. (1), (2), (3) N.C.C.

De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1235 N.C.C., cauza trebuie să existe, să fie licită și morală, iar conform alin. (3) al art. 1236 N.C.C., cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri, că noțiunea de „bune moravuri” se integrează în „normele morale”, iar acestea, fiind lipsite de o definiție legală, pune în discuție principii care exced sferei dreptului.

S-a constatat că SC B. SA a lansat un „curs preferențial” pentru schimburile valutare prin Click și Alo 24 Banking SC B. SA, începând cu 16 decembrie 2011, în beneficiul consumatorilor, că potrivit mesajului promoțional lansat de SC B. SA la data de 16 decembrie 2011, „De acum, la orice schimb valutar efectuat prin Click și Alo 24 Bankind SC B. SA, vei avea rate de schimb mai avantajoase față de cele aplicate la ghișeele băncii (…)” schimbul valutar este mult mai avantajos (…)”, mesaj ce a fost citit și de către reclamantă care avea atât calitatea de client al băncii, cât și calitatea de angajat al SC C. SRL, activitatea acesteia având legătură cu serviciile oferite de SC B. SA prin canale alternative, Alo 24 Banking și Click 24 Banking.

S-a reținut că, atâta timp cât actul juridic ce a stat la baza tranzacțiilor, oferta lansată de SC B. SA, este licit, iar tranzacțiile efectuate în baza acestei oferte sunt licite, nu poate fi contrar bunelor moravuri să efectueze operațiuni juridice licite, iar faptul că reclamanta a realizat câștiguri bănești importante din aceste operațiuni nu poate contraveni, de asemenea, bunelor moravuri, întrucât oferta promoțională a intimatei pârâte SC B. SA o legitimează pe apelanta reclamantă să urmărească obținerea unor profituri, iar faptul că aceste profituri s-au dovedit a fi mult mai substanțiale decât previzionase intimata SC B. SA la lansarea ofertei, nu poate fi decât șansa apelantei reclamante care a sesizat, în urma analizei cursurilor preferențiale, să tranzacționeze în valuta Rub, întrucât aceasta era cea mai avantajoasă.

Instanța a mai avut în vedere că, nici SC B. SA nu a fost în măsură să previzioneze că oferta sa va aduce câștiguri importante consumatorilor cărora le era destinată oferta și care erau invitați să tranzacționeze prin accesarea aplicațiilor Click, Alo și Easy 24 Banking, SC B. SA având nevoie de 8 zile pentru a sesiza că era în pierdere urmare ofertei lansate la 16 decembrie 2011 și nu în câștig, așa cum estimase.

Cum operațiunea a fost licită, Curtea a constatat că, contrar afirmațiilor primei instanțe, de imoralitate a operațiunilor de schimb valutar Rub, apelanta reclamantă a efectuat, în conformitate cu drepturile garantate prin constituția României, art. 45 și art. 135, operațiuni juridice legale, care i-au produs acesteia câștiguri legale, în cuantum apreciabil și că, motivul determinant pentru care apelanta-reclamantă a acceptat oferta SC B. SA și a efectuat tranzacțiile menționate, în nr. de 377, este legal și moral, în condițiile unei economii de piață, câștigul urmărit a fi obținut în cadrul tranzacțiilor încheiate, fiind de esență.

Mai mult, s-a reținut că apelanta-reclamantă a dovedit un fin simț al afacerii, sesizând, așa cum au făcut-o, de altfel, și alți zeci de clienți ai SC B. SA, oportunitatea unui câștig, de îndată ce i s-a oferit ocazia, iar faptul că alte zeci, sute, sau milioane de oameni nu au această oportunitate, nefiind clienți ai SC B. SA sau neavând abilități de operare a unor astfel de tranzacții care, potrivit afirmațiilor intimatei pârâte, sunt abia la începuturi, majoritatea clienților Băncii neaccesând astfel de aplicații, ci efectuând operațiunile la ghișeele băncii, nu este de natură a proba imoralitatea tranzacțiilor de schimb efectuate de către apelanta-reclamantă, nimic negarantând că, în eventualitatea în care și alte sute sau mii de clienți ai SC B. SA ar fi luat cunoștință de oferta lansată în data de 16 decembrie 2011, nu ar fi profitat imediat de aceasta și nu ar fi obținut aceleași câștiguri, în detrimentul SC B. SA.

A mai arătat instanța de apel că legea trebuie aplicată însă în mod egal, nediscriminatoriu pentru toți consumatorii, clienți ai SC B. SA, fiind inadmisibil ca pentru un anumit client încheierea unor operațiuni să fie legale și morale, iar pentru un altul aceleași operațiuni să fie legale și imorale, în contextul în care actul juridic ce le legitimează este același, respectiv oferta promoțională a SC B. SA, lansată începând cu data de 16 decembrie 2011.

Din această perspectivă s-a considerat că, fapta SC B. SA de retragere din contul curent al apelantei reclamante sumelor de bani câștigate de aceasta în urma tranzacțiilor de schimb legal efectuate, este ilegală și abuzivă și încalcă obligațiile pe care SC B. SA și le-a asumat față de reclamanta A., prin contractul de cont curent încheiat cu aceasta, din 26 noiembrie 2007, precum și în pachetul de produse și servicii bancare atașate contului Campus SC B. SA, deschis prin cererea contrat din 12 ianuarie 2010.

Raportându-se la art. 1 din contractul de cont curent din 2007 s-a constatat că obiectul contractului de cont curent este administrarea contului curent al titularului de cont de către SC B. SA, efectuarea operațiunilor și serviciilor în legătură cu acest cont și că obligația băncii este de conformare ordinelor clientului, respectiv de a executa întocmai ordinul primit și de nu se amesteca în afacerile clientului și de a nu cerceta motivele operațiunii.

Față de cele arătate s-a apreciat că este nelegală debitarea contului aparținând apelantei reclamante de către SC B. SA, în absența unui ordin primit expres din partea titularului de cont, aprecierile subiective ale Băncii în legătură cu „imoralitatea” câștigurilor obținute de către aceasta, nelegitimând Banca să aibă un comportament abuziv în raport cu propriul client, mai ales în condițiile unei economii de piață, concurențiale, în care scopul declarat este, evident, câștigul obținut inclusiv pe baza operațiunilor speculative, iar Băncile sunt un exemplu în această privință, întreaga lor activitate fiind orientată spre obținerea de profituri cât mai mari pe seama partenerilor contractuali care sunt și clienții acestora.

S-a mai reținut că așa zisul „acord” al apelantei-reclamante, de retragere a sumelor câștigate, din contul acesteia, de către SC B. SA, nu este de natură a justifica acțiunile de intimidare întreprinse de Bancă, în absența unui titlu executoriu pe care să îl dețină împotriva apelantei-reclamante, și cu atât mai puțin retragerea abuzivă a sumelor câștigate în mod licit de către apelanta reclamantă, doar pentru simplul motiv că intimata pârâtă SC B. SA s-a erijat în „arbitrul moralității și al bunelor moravuri”, pe care le-a interpretat în stil propriu, fără a sesiza însă că însăși debitarea abuzivă a contului unui client, pe lângă încălcarea obligațiilor contractuale ce-i revin în temeiul contractului de cont curent din 2007, reprezintă, evident, și o acțiune a cărei cauză este imorală.

Curtea a considerat ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea de daune în cuantum de 500.000 lei pentru încălcarea de către SC B. SA a secretului profesional în domeniul bancar, astfel cum este reglementat de O.U.G. nr. 99/2006, apreciind că informațiile cu privire la operațiunile efectuate de către apelanta-reclamantă prin contul acesteia, în baza ofertei lansate de către SC B. SA, începând cu 16 decembrie 2011, și cu diferite persoane apropiate acesteia, nu au fost efectuate cu scopul defăimării apelantei-reclamante sau expunerii acesteia în vederea prejudicierii directe și că informațiile dezvăluite de către SC B. SA prin cererea de chemare în judecată a numitului D. (filele 75-78, dosar a Tribunalului București), au fost făcute exclusiv în fața instanței de judecată, pentru completa informare a instanței și în susținerea temeiniciei pretențiilor sale, SC B. SA justificând un interes legitim, conform dispozițiilor art. 113 alin. (2) lit. b), din O.U.G. nr. 99/2006.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.

I. Recurenta reclamantă A. și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii capătului 2 al cererii de chemare în judecată și, în consecință, obligarea pârâtei la plata daunelor în cuantum de 500.000 lei pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit care reglementează secretul profesional în domeniul bancar și al Legii nr. 766/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

În dezvoltarea motivului de recurs căruia susține următoarele:

Ca o precizare prealabilă, recurenta arată că toate criticile sale vizează exclusiv soluția primei instanțe cu privire la momentul de la care aceasta a acordat dobânda legală și cu privire la capătul 2 al cererii de chemare în judecată referitor la acordarea de daune de 500.000 lei.

- Instanța de apel a considerat în mod greșit că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 99/2006.

În argumentare, recurenta arată că instanța de apel a recunoscut faptul că pârâta a dezvăluit informații de natura secretului bancar, însă a considerat greșit că această dezvăluire se încadrează în prevederile art. 112 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006.

Astfel, consideră că SC B. SA a încălcat obligația de păstrare a secretului bancar, care guvernează activitatea acesteia întrucât, în calitate de instituție bancară, era obligată la respectarea prevederilor care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, secretul profesional în domeniul bancar fiind un mijloc de protecție, dar și de apărare a confidențialității afacerilor acestuia, având un rol esențial în consolidarea încrederii clientelei în sistemul bancar național.

Apreciază că pârâta a încălcat în mod grav obligația de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar prin dezvăluirea informațiilor cu privire la identitatea sa, la relațiile sale personale, la contractele încheiate între părți, la contul său și operațiunile efectuate, aceste informații încadrându-se în cele care fac obiectul secretului bancar conform art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006, fiind încălcate și prevederile Legii nr. 677/2001.

Recurenta consideră că aceste încălcare s-au produs prin intermediul cererii de chemare în judecată formulată de pârâtă împotriva numitului D., fără ca acțiunea să fie formulată și împotriva sa. Or, potrivit art. 5.1.1.4. din Condițiile de Funcționare a Pachetului de produse și servicii bancare atașate contului curent Campus SC B. SA - Banca este obligată să păstreze confidențialitatea asupra operațiunilor efectuate de deținător prin serviciul de efectuare operațiuni prin Canale Alternative SC B. SA și să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor personale cu toate modificările ulterioare.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta apreciază că dezvăluirea informațiilor ce fac obiectul secretului bancar nu se încadrează în dispozițiile art. 113 din O.U.G. nr. 99/2006, în contextul în care textul prevede posibilitatea furnizării informațiilor de natura secretului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate în cazurile în care instituția are un interes legitim, iar în cauza dedusă judecății nu există un asemenea interes, dezvăluirea informațiilor și acuzațiilor provocându-i grave prejudicii de imagine și ducând la pierderea locului de muncă, în condițiile în care a fost determinată să-și dea demisia.

- Dobânda legală aferentă sumei de 1.027.315 lei trebuia acordată de la momentul debitării contului său.

Sub acest aspect se consideră că instanța de apel trebuia să aibă în vedere că debitorul obligației de plată este un profesionist și că obligația de a restitui suma de bani este o obligație comercială, debitorul fiind de drept în întârziere la momentul scadenței, respectiv de la momentul debitării contului de către SC B. SA, fiind incidente prevederile art. 43 C. com.

Chiar și în ipoteza în care instanța de recurs ar aprecia ca aplicabile prevederile N.C.C., recurenta apreciază că situația juridică este aceeași deoarece noua reglementare a preluat aceeași linie trasată de Codul comercial, cu aceleași consecințe juridice.

II. Recurenta SC B. SA și-a întemeiat recursul declarat împotriva deciziei pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civ., solicitând admiterea acestuia cu consecința modificării deciziei, în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă.

În dezvoltarea motivului de recurs a susținut următoarele critici:

- Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1128 C. civ.

Se arată că potrivit cu art. 1182 C. civ. - contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, iar conform art. 1186 C. civ. - momentul încheierii contractului este acela este acela la care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile sau la momentul la care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.

Apreciază că, din perspectiva acestor texte legale, în cauză nu se poate vorbi de un contract câtă vreme reclamanta a luat cunoștință de oferta Băncii abia la data de 22 decembrie 2011, astfel încât la momentul realizării tranzacțiilor, aceasta nu avea ce accepta întrucât oferta nu-i ajunsese la cunoștință, iar ceea ce a acceptat reclamanta nu a fost oferta băncii, ci posibilitatea de a câștiga o sumă considerabilă în baza unei informații pe care a obținut-o în calitatea sa de salariat din cadrul sistemului bancar.

Se mai susține că este greu de conceput ca o persoană care în mod obișnuit nu realizează operațiuni de schimb valutar în ruble rusești (monedă divizionară rar utilizată pe piața autohtonă) ar fi dedus, din simpla lecturare a ofertei băncii, posibilitatea de a câștiga bani din realizarea schimburilor valutare.

Recurenta susține că, în realitate, reclamanta nu a luat la cunoștință oferta băncii, ci a folosit informațiile pe care le-a obținut în funcția de salariată a SC C. SRL pentru realizarea unei sume considerabile de bani, într-un timp foarte scurt, ceea ce denotă că au fost încălcate prevederile art. 1182 C. civ.

Or, sub acest aspect, se apreciază că motivarea instanței de apel este greșită atunci când reține că banca a aplicat legea în mod discriminatoriu și că nu se poate considera că pentru un client operațiunea este legală și morală, iar pentru altul nu, în contextul în care nu s-a avut în vedere că reclamanta nu este un simplu consumator, ea având calitatea - la momentul respectiv - și de salariat în sistemul bancar.

- Instanța de apel a încălcat prevederile Normei Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Recurenta consideră că este eronată reținerea instanței de apel potrivit cu care oferta SC B. SA ar legitima-o pe reclamantă să urmărească obținerea unor profituri întrucât oferta nu a vizat obținerea unor profituri de către clienții băncii, ci doar reducerea costurilor aferente schimburilor valutare, respectiv realizarea unor economii în favoarea consumatorilor.

În susținere, recurenta invocă prevederile Normei Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar prin care sunt stabilite entitățile ce pot efectua asemenea operațiuni și potrivit cu care este exclusă realizarea de profit din operațiuni de schimb valutar de către persoanele fizice ceea ce denotă nu numai caracterul imoral al tranzacțiilor de schimb valutar efectuate de reclamantă, ci și caracterul vădit nelegal al acestora.

- Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1235-1236 din N.C.C.

Se consideră greșită reținerea instanței privind caracterul moral al operațiunilor efectuate de reclamantă câtă vreme, folosirea unor informații cu privire la existența unei erori operaționale, informații obținute din sistemul bancar, nu dintr-o ofertă lansată de bancă, nu poate avea o cauză morală în sensul prevederilor menționate.

Din această perspectivă, se apreciază că regulile morale de bun simț impuneau reclamantei să sesizeze angajatorului existența unei erori operaționale de care a luat cunoștință în calitate de salariat, iar nu să folosească informația în scopul îmbogățirii personale și nici să ofere informațiile altor persoane în scopul realizării unor tranzacții similare în dauna băncii, dar și a statului, prin realizarea unor venituri neimpozabile.

În acest sens, recurenta reamintește instanței că, în urma tranzacțiilor, reclamanta a realizat venituri de peste 235.000 euro în perioada 21 noiembrie 2011 - 22 decembrie 2011.

- Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1178 și urm. din N.C.C., respectiv ale art. 969 și următoarele C. civ. de la 1865.

Recurenta consideră eronată statuarea instanței de apel cu privire la faptul că banca ar fi încălcat prevederile contractului de cont curent încheiat cu reclamanta din 26 noiembrie 2007, precum și a cererii contract din 12 ianuarie 2010, neputându-se reține retragerea/debitarea abuzivă a contului deținut de reclamantă cu suma de 1.027.315 lei.

Se susține că urmare a notificării din data de 23 decembrie 2011, reclamanta a fost de acord cu debitarea contului curent cu suma de 1.000.000 lei, iar ulterior, la data de 28 decembrie 2011, aceasta și-a manifestat acordul și pentru debitarea contului cu suma de 27.315 lei, astfel că indicarea greșită a contului Iban deținut de aceasta, confundându-l cu contul în care urmau a fi virate sumele debitate, nu poate crea echivoc cu privire la consimțământul reclamantei.

Instanța nu putea reține o astfel de situație cu atât mai mult cu cât, operațiunile anterioare de alimentarea a contului respectiv au fost efectuate chiar de către reclamantă, în scopul asigurării disponibilului necesar restituirii sumei .

Ambele părți au depus întâmpinări prin care și-au susținut punctele de vedere exprimate în cadrul cererilor de recurs.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de cele două recurente, Înalta Curte constată că recursul pârâtei SC B. SA este fondat și că recursul reclamantei A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată instanței, reclamanta a sesizat faptul că pârâta a procedat la debitarea abuzivă a contului său deschis la aceasta, prin efectuarea a două tranzacții neautorizate - la datele de 27 decembrie 2011 și 28 decembrie 2011 - prin care a fost retrasă suma de 1.027.315 lei, operațiuni ce nu au avut la bază acceptul titularului contului.

Trecând peste susținerile recurentei pârâte cu privire la stabilirea exactă a momentului la care reclamanta a luat cunoștință de oferta băncii cu privire la lansarea unui curs preferențial pentru schimburile valutare efectuate prin serviciul Clik 24 Banking și Alo 24 Banking, SC B. SA, ofertă ce permitea rate de schimb mai avantajoase față de ghișeele băncii, întrucât aceasta ar presupune statuări asupra situației de fapt, ceea ce excede controlului de nelegalitate în această etapă procesuală, Înalta Curte consideră că, în rezolvarea pricinii, este esențial a se stabili motivul ce a determinat-o pe reclamantă să accepte oferta băncii.

Astfel, se naște întrebarea firească dacă, în efectuarea operațiunilor de schimb valutar în/din ruble rusești, calitatea reclamantei de clientă a băncii poate fi disociată de aceea, de angajat al SC C. SRL - societate ce deservește SC B. SA în realizarea anumitor operațiuni bancare, inclusiv cele de schimb valutar, respectiv dacă aceasta se poate prevala de calitatea sa de consumator ce se află într-o poziție de inferioritate față de profesionistul la ale cărui servicii apelează.

Răspunsul nu poate fi decât negativ, fiind evident că în situația în care reclamanta ar fi acționat ca orice alt client, consumator, chiar în calitatea sa de angajată a firmei care administra acest serviciu al băncii, nu ar fi suscitat discuții.

Însă, atunci când în calitatea deținută reclamanta a avut acces la informații conform cărora sistemul a prezentat o eroare ce putea genera „beneficii” substanțiale, iar nu unele normale specifice unor astfel de operațiuni, este de netăgăduit că motivul determinant la acceptarea ofertei băncii a fost acela de a profita de eroarea apărută în sistem și, așa cum a reținut prima instanță, de a obține „o sumă importantă de bani (1.027.315 lei), într-un timp foarte scurt (21 decembrie 2011, orele 18,20 - 22 decembrie 2011, orele 13,13), fără nici un efort considerabil, prin utilizarea tendențioasă a informațiilor obținute din interiorul sistemului bancar cu privire la existența unei erori, fiind greu de conceput ca o persoană care în mod obișnuit nu realizează operațiuni de schimb valutar în/din ruble rusești, pentru simplu motiv că nu are nevoie de acestea, ar fi dedus, din simpla lecturare a ofertei lansate de SC B. SA, posibilitatea de a câștiga bani prin realizarea schimburilor valutare în această monedă, în contextul în care monedele euro, dolari SUA și altele nedivizionare, aveau afișat un curs corespunzător”.

De aceea, aserțiunile instanței de apel cu privire la „simțul fin al afacerii” de care a dat dovadă reclamanta, prin sesizarea unei „oportunități de câștig” pe care nu a ratat-o, în cadrul unei economii de piață, concurențiale sunt nesusținute de documentele depuse la dosar despre care instanța nu face vorbire, dar care nici nu apar ca fiind înlăturate de la analiza sa.

Ceea ce a omis instanța a avea în vedere a fost faptul că, prin apărările efectuate, pârâta nu a contestat legalitatea obiectului ofertei ce a stat la baza tranzacțiilor efectuate de reclamantă, ci a susținut faptul că motivul determinant în acceptarea acesteia a fost dat de obținerea unor câștiguri substanțiale datorate unor erori apărute în sistem, informație obținută în calitatea sa de angajată a sistemului bancar, ceea ce imprimă operațiunilor astfel efectuate caracter ilicit și imoral.

Este adevărat că legea trebuie aplicată în mod egal și nediscriminatoriu pentru toți consumatorii, clienți ai SC B. SA, însă nu în sensul reținut de instanța de apel, ci în sensul celor anterior arătate, în care reclamanta nu a acționat în virtutea ei de consumator cu un nivel rezonabil de informare, atent și precaut, ci și în calitatea sa de angajat al sistemului bancar în virtutea căreia a obținut informații din cadrul sistemului cu privire la existența unor erori ce îi puteau aduce câștiguri considerabile și de care s-a folosit, informații la care un consumator obișnuit, chiar și mediu nu putea avea acces.

În ce privește retragerea din contul curent al reclamantei a sumelor câștigate în urma tranzacțiilor de schimb valutar astfel efectuate, urmează a fi analizate în continuare din perspectiva prevederilor contractului de cont curent încheiat între părți, din 26 noiembrie 2007 și a prevederilor ce reglementează raporturile de cont curent, pornind de la premisa potrivit căreia administrarea contului curent al titularului de cont de către bancă, efectuarea operațiunilor și serviciilor în legătură cu acesta trebuie să aibă la bază principiul potrivit cu care, banca trebuie să se conformeze întocmai ordinelor clientului și de a nu se amesteca în afacerile acestuia și nici de a nu cerceta motivele operațiunii.

În cauză aceste obligații legale și contractuale, nu au fost nesocotite în condițiile în care a existat acordul reclamantei de retragere a sumelor câștigate în condițiile anterior expuse.

Contrar celor reținute de instanța de apel, în situația în care există acordul reclamantei de retragere a sumelor din contul curent, aspect necontestat de instanță, ci doar circumstanțiat de faptul că ar fi fost obținut prin intimidare, instanța de recurs constată că nu se impunea existența unui titlu executoriu astfel că, nu putea să rețină nici caracterul abuziv al operațiunii de debitare a contului și nici cauza imorală a acestei operațiuni.

În ceea ce privește existența unor acțiuni de intimidare la adresa reclamantei, instanța de apel nu dezvoltă și nici nu arată împrejurările din care a dedus această situație, motiv pentru care soluția instanței de apel nu poate fi fundamentată pe această reținere.

Prin urmare, modalitatea în care pârâta a debitat contul curent al reclamantei cu sumele astfel încasate se constată că prevederile contractului de cont curent nu au fost încălcate.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, urmând ca în raport de prevederile art. 304 pct. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. să se admită, cu consecința modificării deciziei atacate, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei urmează a fi respins față de soluția adoptată în cazul recursului pârâtei, fiind evident că motivele invocate de aceasta ce țin de soluțiile date petitelor privind acordarea de daune morale și dobânzilor legale nu se mai impun a fi analizate.

Având în vedere prevederile art. 274 C. proc. civ., precum și dovezile existente la dosar, constând în ordinul de plată de la fila 83, recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, în cuantum de 7.197 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 313/2014 din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA. împotriva Deciziei nr. 313/2014 din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 6637 din 19 noiembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta reclamantă A. la plata sumei de 7197 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC B. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.