ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2015

Asupra recursului,

constată următoarele:

În cauză, prin cererea înregistrată

sub nr. 11582/3/2013 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamantul

P.T. a chemat în judecată pârâta SC B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B. solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate

caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 26.1.1 din contractul de credit

din data de 4 iunie 2007, clauză introdusă prin actul adițional din 13

septembrie 2010; al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul pentru

facilitate de credit din 31 iulie 2009, clauză introdusă prin actul adițional

din 13 septembrie 2010 și al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul

pentru facilitate de credit din 3 iunie 2008, clauză introdusă prin actul adițional

din 13 septembrie 2010;

- să se rețină

dubiul evident în interpretarea clauzelor contractuale prevăzute în cele trei texte

sus-menționate și cele cuprinse în anexele 3 la cele trei contracte, referitoare

la garanții (clauze introduse prin aceleași acte adiționale) și să se facă aplicarea

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000;

- să se dispună

eliminarea clauzelor abuzive menționate, cu derularea în continuare a contractelor.

Prin sentința

civilă nr. 5718 din 18 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,

a respins acțiunea reclamantului P.T. formulată în contradictoriu cu pârâta SC

B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B.

A obligat reclamantul

la plata sumei de 13.446,25 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 558 din 9 iulie 2014, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinței civile

nr. 5718 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a

civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA Sucursala

M.C.C.B.

Împotriva deciziei

civile nr. 558 din 9 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a declarat recurs reclamantul P.T., întemeiat pe art. 488 alin.

(1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

și acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

Recurentul a susținut

că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin.

(1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează:

- Invocând motivul

de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. a arătat că instanța de

apel a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 193/2000, în sensul că

în mod nelegal a reținut faptul că are calitatea de profesionist și nu de consumator

și că, clauzele menționate în contractele de credit, modificate prin acte adiționale,

nu se încadrează în categoria clauzelor care pot face obiectul cererii sub aspectul

caracterului abuziv.

În opinia sa,

orice persoană fizică care încheie un act juridic cu banca, se prezumă că are calitate

de consumator, astfel că băncii îi revenea obligația de a administra probe pentru

răsturnarea acestei prezumții și că simpla deținere a calității de director general

la SC R.P. SA, în numele căreia a semnat contractele de credit și actele adiționate

atacate, pe baza mandatului primit de la consiliul de administrație, este suficientă

pentru a atrage în relația cu banca statutul de consumator, astfel că motivarea

instanței de apel, ar fi putut fi luată în considerație doar în cazul restrictiv

al societăților de persoane (SRL-uri), nicidecum în cazul societăților pe acțiuni,

care sunt societăți de capitaluri.

- Recurentul a

susținut că decizia instanței de apel cuprinde motive străine de natura cauzei,

arătând că, clauzele menționate în acțiune sunt abuzive și prin faptul că s-a formulat

cerere de executare silită împotriva sa, acestea fiind interpretate în sensul că

și-ar fi asumat în nume propriu obligații față de bancă, pentru a garanta îndeplinirea

de către societatea al cărui reprezentant și acționar este, de restituire a sumelor

de bani împrumutate și destinate activității comerciale a societății, deși prin

contractele de credit încheiate nu a primit nici o sumă de bani, motiv de recurs

întemeiat pe art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

Se arată că, clauzele

invocate ca fiind abuzive, al căror conținut este redat amănunțit, în baza cărora

banca a început executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, prin poprire

asupra tuturor veniturilor și conturilor bancare, a bunurilor mobile și imobile

din patrimoniul său, au caracter abuziv în raport de cerințele art. 4 din Legea

nr. 193/2000 și că în aceste condiții motivarea instanței de apel pe acest aspect

este străină de natura cauzei, avându-se în vedere dezechilibrul semnificativ creat

între drepturile și obligațiile părților, care este în detrimentul consumatorului

și contrar cerințelor bunei-credinte.

Înalta Curte a

procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că

recursul este admisibil.

Prin încheierea

din camera de consiliu din data de 4 decembrie 2014 a fost încuviințat, în unanimitate

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea

acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

a fost comunicat părților la data de 8 decembrie 2014, astfel că ambele părți au

formulat puncte de vedere asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 14 octombrie 2014, precum și prin punctul de vedere depus la dosar

la 14 decembrie 2014, privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimata

pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala M.C.C.B. a cerut în principal respingerea

recursului ca inadmisibil, invocând art. 483 noul C. proc. civ., față de obiectul

acțiunii, constarea abuzivă a clauzelor contractelor de credit și de dispozițiile

art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora hotărârea este supusă

numai apelului, iar în secundar respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte constată

că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

În cauză, SC

B.R.D.-G.S.G. SA SUCURSALA M.C.C.B. a încheiat cu debitoarea SC R.P. SA, în calitate

de împrumutat, anterior deschiderii procedurii insolvenței, contractele de credit

din 3 iunie 2008, din 31 iulie 2009 și din 4 iunie 2007, garantate prin contractele

de ipotecă autentificate din 4 iunie 2007, din 4 iunie 2007, din 31 iulie 2009 și

din 11 septembrie 2008 și contractul de garanție reală mobiliară asupra contului

curent și a soldurilor creditoare încheiate la 31 iulie 2009 și 4 iunie 2007, modificate

prin actele adiționale din 13 septembrie 2010.

Excepția inadmisibilității

recursului invocată de intimata pârâtă SC B.R.D.-G.S.G. SA este nefondată, în raport

de dispozițiile art. 483 alin. (1) noul C. proc. civ., care prevăd că hotărârile

susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept

de apel, precum și alte hotărâri prevăzute de lege.

Dispozițiile

art. 13 alin. (4), ce fac parte din Capitolul III al Legii nr. 192/2000, pe care

le invocă pârâta prin întâmpinare nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea

stabilesc organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea

litigiilor legate de aceste contravenții, prin parcurgerea a două grade de jurisdicție.

Prezenta cauză

are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 26.1.1

din contractul de credit din 4 iunie 2007, clauză introdusă prin actul adițional

din 13 septembrie 2010, al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul

pentru facilitate de credit din 31 iulie 2009, clauză introdusă prin actul adițional

din 13 septembrie 2010, al clauzei cuprinse în art. 6.1.1 din anexa 1 la contractul

pentru facilitate de credit din 3 iunie 2008, clauză introdusă prin actul adițional

din 13 septembrie 2010, în raport de prevederile Legii nr. 193/2000, clauze ce au

caracter patrimonial ca urmare a obligației instituite în sarcina reclamantului

P.T., ca și codebitor garant al debitoarei SC R.P. SA, de restituire către bancă

a creditelor contractate, a dobânzii și comisioanelor aferente, a căror valoare

depășește cu mult suma de 1.000.000 RON, menționată prin art. 483 alin. (2) din

același cod, astfel că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este atacabilă

cu recurs conform art. 97 alin. (1) noul C. proc. civ.

În ceea ce privește

fondul recursului sunt de reținut următoarele aspecte:

Motivul de recurs

prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica recurentului

reclamant prin care a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod

greșit prevederile legale cu referire la condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru

a fi considerat consumator nu poate fi primită în raport de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 193/2000 prin care se menționează că prin consumator se înțelege orice

persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul

unui contract, care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din

afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori

liberale și de dispozițiile art. 2 din Directiva CE 93/13/CEE, care definește consumatorul

ca fiind orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor care intră

sub incidența prezentei directive, acționează în scopuri care se află în afara meseriei,

a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale.

Astfel, este de

observat că, contractul de credit din 4 iunie 2007 a fost încheiat între pârâta

SC B.R.D.-G.S.G. SA și SC R.P. SA, reprezentată prin P.T., în calitate de director

general și V.C., în calitate de director economic, fiind evident așadar că acest

contract, ca și contractele din 3 iunie 2008, și din 31 iulie 2009, a fost semnat

de reclamant în calitate de director general, deci ca reprezentant legal al unei

societăți comerciale pe acțiuni, situație în raport de care nu se poate reține calitatea

sa de consumator, după cum corect a reținut și instanța de apel.

Or, cum reclamantul

a acționat în sfera activității comerciale a SC R.P. SA, în scopul obținerii de

către societatea al cărui acționar este a finanțării necesare activității comerciale

curente a acesteia, neavând calitatea de consumator, reclamantul nu poate să beneficieze

de protecția oferită consumatorilor de Legea nr. 193/2000, el neavând această calitate,

în sensul legii.

Față de această

situație, se reține ca nefondată și susținerea recurentului în sensul că s-a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind sarcina probei, avându-se în vedere

că instanța de apel în virtutea rolului devolutiv al apelului, în baza înscrisurilor

existente la dosar, în mod just a apreciat că recurentul nu se poate prevala de

dispozițiile Legii nr. 193/2000.

În aceeași ordine

de idei, se constată că și distincția pe care o face recurentul, între societățile

de persoane și societățile de capitaluri, este irelevantă, dispozițiile legii pe

acest aspect fiind clare, nelăsând loc de interpretare.

- Potrivit dispozițiilor

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde

motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte,

apreciază și această critică ca nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentului,

hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc.

civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care

au format convingerea instanței, reținând că în condițiile în care acesta nu are

calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor legale în materie, reclamantul

nu poate să invoce caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul menționat.

Nici afirmația

referitoare la dezechilibrul prestațiilor despre care vorbește recurentul nu poate

fi primită, întrucât acesta a garantat obligația de restituire a sumelor de bani

împrumutate, a dobânzilor și comisioanelor, numai cu acțiunile pe care le deține

la SC R.P. SA, societate care, la rândul său, a oferit garanții solide pentru împrumuturile

contractate, reprezentând imobile, terenuri și clădiri prin a căror valorificare

s-ar putea obține sume care să acopere cuantumul împrumuturilor acordate.

Față de această

situație, avându-se în vedere aplicarea corectă a dispozițiilor legale menționate,

cum soluția instanței de apel este corectă, Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie

2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iulie

2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.