ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

civilă, la data de 6 aprilie 2014, sub nr. 11310/3/2012, reclamanta SC S.T.C.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.R.D.G.S.G. SA solicitând ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei

de 464.143,72 RON, actualizată în raport cu dobânda legală și rata inflației,

sumă reținută fără drept de către pârâtă, factor în contractul de factoring din

24 martie 2011;

- să se constate că nu a intervenit rezilierea

contractului notificată de către pârâtă, reclamanta îndeplinindu-și cu

bună-credință obligațiile contractuale;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a

oricăror altor sume, reprezentând contravaloarea prejudiciului prezent sau

viitor cauzat prin acțiunile sale abuzive;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

Prin sentința civilă nr. 4984 din 17 iunie 2013 a

Tribunalului București s-a respins cererea ca neîntemeiată și s-a dispus

obligarea reclamantului la plata sumei de 4.900 lei, cheltuieli de judecată

către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele considerente:

„La data de 24 martie 2011 SC S.C. SRL, în calitate de

aderent, a încheiat cu pârâta SC B.R.D. SA, în calitate de factor, contractul

de factoring din 24 martie 2011.

Potrivit art. 1 din contract, aderentul cesionează

factorului, în baza prevederilor art. 1391-1398 și 1402-1404 C. civ., toate

creanțele deținute de primul împotriva debitorilor săi acceptați în prealabil

de factor, în limitele și condițiile stabilite prin contract, iar factorul

asigură aderentului, în limitele aprobate și termenii specificați în condițiile

generale și în condițiile speciale, cel puțin două din următoarele servicii cu

privire la creanțele provenite din executarea contractelor comerciale ale

aderentului cu debitorii acceptați:

a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură

evidența creanțelor cesionate de aderent, gestionarea acestora precum și

prezentarea aderentului lunar, de situații privind creanțele derulate prin

operațiunile de factoring;

b) finanțarea: serviciul prin care factorul asigură

plata anticipată către aderent a unui procent din creanțele aprobate, conform

termenilor și condițiilor contractului de factoring;

c) protecția împotriva riscului de neplată: serviciul

prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii

creanțelor certe, lichide și exigibile și nelitigioase în limitele și în cadrul

unui plafon aprobat, în termenii și condițiile specificate în contract;

d) colectarea: serviciul prin care, urmare a cesiunii

de creanță factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor

creanțelor cesionate de aderent factorului și care fac obiectul contractului de

factoring.

Prin condițiile speciale la contractul de factoring s-a

convenit ca pârâta să presteze aderentului pentru relația cu debitorii SC M.R.R.

SRL și SC B.C.A. SRL a următoarelor servicii: administrarea creanțelor,

colectarea creanțelor și finanțarea creanțelor aprobate (file 14).

Tot în cuprinsul condițiilor speciale s-a convenit ca SC

S.C. SRL să beneficieze de un plafon de finanțare factoring în valoare de

150.000 lei, termenul de valabilitate a plafonului de finanțare a fost stabilit

la data de 20 septembrie 2011 iar termenul de dezaprobare a facturilor a fost

convenit la 45 de zile de la data scadentei contractuale a facturilor.

SC S.C. SRL s-a obligat să plătească pârâtei un

comision de factoring de 0,7% + TVA + 5 RON/document + TVA, rata anuală a

comisionului de finanțare (echivalent dobândă) ROBOR/3L + 3%p.a + TVA, taxa de

analiză debitor 250 lei + TVA și comision de acordare facilitate de 0,25% +

TVA.

Prin actul adițional la contract a fost majorat

plafonul de finanțare la suma de 350.000 lei pentru relația comercială a SC

S.C. SRL cu SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL (filele 121-122).

Prin actul adițional nr. 2 la contract a fost majorat

din nou plafonul de finanțare pentru relația comercială a SC S.C. SRL cu SC M.R.R.

SRL, SC B.C.A. SRL și M.D., la valoarea de 600.000 lei.

Ca urmare, SC S.C. SRL nu a beneficiat și de serviciul

de protecție împotriva riscului de neplată, astfel încât nu au fost primite

susținerile reclamantului potrivit cărora creanțele cesionate pe relația cu SC M.RR.

SRL au fost acoperite pentru risc de neplată până la plafonul de 600.000 lei.

Este adevărat că prin actul adițional la contract a fost majorat plafonul de

finanțare pentru relația cu SC M.R.R. SRL, SC B.C.A. SRL și M.D., la valoarea

de 600.000 lei însă pârâta nu și-a asumat și protecția împotriva riscului de

neplată.

Ca urmare a întârzierilor la plată înregistrate pe

relația cu SC M.R.R. SRL, pârâta a notificat aderentul cu privire la

suspendarea finanțării pe relația comercială cu SC M.R.R. SRL precum și faptul

că soldul facturilor finanțate și neîncasate era în valoare de 514.955,42 lei

iar scadenta maximă a facturilor era la 15 decembrie 2011.

Prin actul adițional nr. 3 la contract, încheiat la 9

noiembrie 2011, părțile au majorat termenul de dezaprobare a facturilor la 90

de zile, pentru recuperarea creanțelor de la debitorul SC M.R.R. SRL.

Potrivit art. ll pct. 6 din contract factorul poate

decide în orice moment diminuarea, suspendarea sau anularea plafoanelor de

finanțare, această decizie trebuind notificată aderentului în scris (fax,

e-mail sau scrisoare cu confirmare de primire.)

Ca urmare, decizia de suspendare a finanțării pe

relația cu SC M.R.R. SRL a fost luată de pârâtă în conformitate cu dispozițiile

art. ll pct. 6 din condițiile generale ale contractului de factoring.

La data de 17 februarie 2012, pârâta a notificat SC

S.C. SRL anularea limitelor de finanțare pe relațiile comerciale cu SC B.C.A. SRL

și SC M.R.R. SRL și rezilierea contractului de factoring din 24 martie 2011.

Prin aceeași adresă pârâta a învederat SC S.C. SRL că, întrucât creanțele

cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL nu au fost acoperite pentru risc de

neplată, conform art. VI pct. 9 din contractul de factoring, a procedat la

recesionarea acestora, fiind în imposibilitate de a le colecta, în ciuda

demersurilor efectuate pe tot parcursul perioadei restante. Prin aceeași adresă

SC S.C. SRL a fost informată că, urmare a recesionării soldului finanțat de

către bancă, SC S.C. SRL datorează suma de 464.143,74 lei, sumă ce include și

comisionul de finanțare (dobânda) la zi, conform condițiilor speciale din

contractul de factoring.

Ulterior notificării, pârâta a reținut din contul SC

S.C. SRL deschis la SC B.R.D.G.S.G. SA suma de 464.142,74 lei, la data de 17

februarie 2012.

Potrivit art. VI pct. 9 din condițiile generale la

contract, pentru creanțele neacoperite, factorul poate decide recesionarea

acestora către aderent în situația în care se află in imposibilitatea de a le

colecta.

Tribunalul reține că ambele părți au învederat

instanței că debitorul SC M.R.R. SRL se află în procedura insolvenței.

Susținerile reclamantului, conform cărora pârâta nu s-a

aflat în imposibilitate de a colecta creanțele de la debitorul SC M.R.R. SRL,

ci trebuia să se înscrie la masa credală nu au fost primite. Procedura

insolvenței este o procedură de durată și cu un rezultat incert pentru

creditor. Dealtfel, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care

se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata

datoriilor certe, lichide și exigibile. Factorul are obligația de a întreprinde

demersurile rezonabile în vederea recuperării creanțelor, neputându-i-se

solicita înscrierea la masa credală în procedura insolvenței împotriva

debitorului.

De altfel, potrivit art. IX pct. 1 din contractul de

factoring încheiat între părți factorul este îndreptățit să exercite dreptul de

regres împotriva aderentului și să solicite aderentului rambursarea imediată a

sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate chiar în cadrul

aprobării acordate, atunci când acestea rămân neplătite de către debitorii

acceptați în următoarele situații, fără ca această enumerare să fie limitativă:

(...) p) creanțele au fost cesionate factorului în timp ce debitorul acceptat

se găsea în incapacitate de plată, un terț creditor inițiase procedura de insolvență,

redresare judiciară lichidare, judiciară sau în alte cazuri asemănătoare, dacă

aderentul a avut cunoștință de acest fapt sau ar fi putut să cunoască un astfel

de fapt.

Ca urmare, voința factorului, exprimată în contract a

fost în sensul de a nu accepta cesiunea de creanțe în condițiile în care

debitorul se află în incapacitate de plată sau insolvență.

Potrivit art. IX pct. 3 din contract pentru toate

situațiile în care există sume datorate de aderent către factor, fie din

exercitarea dreptului de regres al factorului asupra aderentului, fie din alte

situații prevăzute în contract, iar aceste sume nu pot fi recuperate din

rezerva constituită în contul de factoring, factorul va acționa pentru

recuperarea acestor sume din conturile curente sau de depozit în lei sau valută

ale aderentului deschise la factor.

Tribunalul reține că, potrivit art. XI pct. 4 din

condițiile generale ale contractului de factoring, factorul poate rezilia

contractul de factoring în orice moment, fără nici o formalitate și fără trecerea

unui termen în situațiile mai jos prezentate și nu numai: d) în situația în

care intervine o modificare substanțială în situația juridică a debitorului

acceptat sau a aderentului și/sau în activitatea derulată de aceștia, sau o

degradare semnificativă a situației economico-financiare a acestora. (5) în

această situație, obligațiile a căror executare a început înainte de data

notificării factorului se vor executa până la completa lor stingere (6) în

perioada de preaviz sau după rezilierea contractului de factoring, factorul

este autorizat de aderent să-și stingă, cu prioritate din încasările

aderentului, sumele datorate de aderent factorului în baza contractului de

factoring.

Având în vedere deschiderea procedurii falimentului

împotriva debitorului acceptat SC M.R.R. SRL, la data de 17 februarie 2012

pârâta a notificat SC S.C. SRL anularea limitelor de finanțare pe relațiile

comerciale cu SC B.C.A. SRL și SC M.R.R. SRL și rezilierea contractului de

factoring din 24 martie 2011 în temeiul art. XI pct. 4 lit. d). Reclamantul a

recunoscut în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar că a primit

notificarea rezilierii pe e-mail la data de 17 februarie 2012.

Susținerile reclamantului potrivit cărora în speță nu a

putut opera rezilierea contractului întrucât reclamantului nu i se poate imputa

nicio culpă nu au fost primite întrucât părțile, de comun acord, au convenit să

intervină rezilierea în situația în care intervine o degradare semnificativă a

situației economico-financiară a debitorului cedat (în speță SC M.R.R. SRL care

a intrat în faliment). Chiar dacă părțile au denumit-o impropriu reziliere,

este de necontestat că au avut în vedere o încetare a contractului la cererea

factorului, în situația intervenirii vreunuia din cazurile enumerate în

contract.

Nu au fost primite nici susținerile reclamantului

potrivit cărora la data debitării contului său nu înregistra nici o datorie

față de pârâtă. Ca urmare a recesionării creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R.

SRL, SC S.C. SRL datora pârâtei suma de 464.143,74 lei, sumă în care a fost

inclus și comisionul de finanțare (dobânda) la zi.

Nu au fost primite nici susținerile reclamantului

potrivit cărora pârâta putea dezaproba creanțele rezultând din facturile cedate

în termen de 90 de zile de la data scadenței contractuale a facturilor or, la

data notificării pârâta era decăzută din dreptul de a mai lua o asemenea

decizie.

În speță nu s-a produs o dezaprobare a creanțelor care

este definită în condițiile generale ale contractului ca fiind eliminarea din

soldul facturilor finanțate/ finanțabile a creanțelor care nu îndeplinesc

condițiile de finanțare și recuperarea de la aderent a eventualelor sume

generate în urma dezaprobării facturilor.

Recesionarea este definită ca fiind operațiunea de

transmitere din patrimoniul factorului în patrimoniul aderentului a creanțelor

cesionate inițial de către acesta.

Recesionarea intervine în situațiile prevăzute în

contract, fără legătură cu situațiile în care poate interveni dezaprobarea

facturilor.

O interpretare contrară ar presupune ca factorul să

recupereze toate creanțele în termenul de 90 de zile de la scadentă și în

situația în care nu le poate recupera să aducă la cunoștință dezaprobarea în

termenul de 90 de zile cu consecința recuperării acestor sume de la aderent, or

o asemenea interpretare nu poate fi primită și nici nu profită reclamantului.

Contrar susținerilor reclamantului, Tribunalul a

apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. XI pct. 5 din

condițiile generale ale contractului de factoring întrucât, prin recesionarea

de către factor a creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL

a devenit debitoarea acestor sume. Ca urmare, pârâta nu mai avea dreptul să

urmărească debitorul cedat în conformitate cu art. XI pct. 5.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. XI pct. 6

care dau posibilitatea factorului ca în caz de reziliere să stingă, cu

prioritate din încasările aderentului, sumele datorate de acesta factorului.

Prin recesionarea creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL

a devenit debitor al pârâtei cu suma de 464.143,74 lei, astfel încât pârâta era

îndreptățită să recupereze din conturile SC S.C. SRL această sumă în

conformitate cu art. XI pct. 6 din condițiile generale la contractul de

factoring.

Tribunalul a reținut de asemenea că pârâta nu a depus

la dosar copie de pe registrul de operațiuni bancare din datele de 16 februarie

2012 și 17 februarie 2012 din care ar fi reieșit succesiunea operațiunilor

efectuate de pârâtă.

Reclamantul a susținut că pârâta a blocat mai întâi

suma de 500.000 lei din contul reclamantului, a reținut suma de 464.143,74 lei

la data de 17 februarie 2012 și numai după efectuarea acestor operațiuni a

procedat la trimiterea pe e-mail a notificării de reziliere a contractului la

data de 17 februarie 2012.

Reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 174

C. proc. civ. și aprecierea ca fiind dovedite susținerile sale cu privire la

succesiunea operațiunilor.

Pârâta nu a negat că deține un registru al

operațiunilor bancare însă nu a depus la dosar copia solicitată de instanță,

astfel încât Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

174 C. proc. civ., și a socotit ca adevărate susținerile reclamantului

referitoare la succesiunea operațiunilor. Astfel, Tribunalul a reținut că

pârâta, în aceeași zi, 17 februarie 2012, a blocat și retras din conturile SC

S.C. SRL suma de 464.143,74 lei, după care a notificat rezilierea contractului.

Chiar și în această situație în care pârâta a retras

mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul SC

S.C. SRL și apoi a expediat pe e-mail în aceeași zi notificarea rezilierii

contractului, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate. Astfel, pârâta nu

are obligația de restituire a sumei de 464.143,74 lei câtă vreme SC S.C. SRL

datora această sumă ca urmare a recesionării creanțelor pe relația cu SC M.R.R.

SRL. în aceste condiții, reclamantul poate solicita doar obligarea pârâtei la

plata de despăgubiri în situația în care i s-a produs un prejudiciu ca urmare a

imposibilității de folosire a acestei sume în intervalul cuprins între blocarea

acestei sume și notificarea privind rezilierea contractului”.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de

avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.G.C.

solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fondul

cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 136 din 25 februarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins apelul formulat de

reclamantul G.G.C. împotriva sentinței civile nr. 4984 din 17 iunie 2013

pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București, în contradictoriu

cu intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel și-a fundamentat

hotărârea pe următoarele considerente:

Conform condițiilor speciale la care fac trimitere și

condițiile generale (aplicabile contractului dintre părți) respectiv art. 2

rezultă că părțile nu au convenit să se acopere riscul de neplată din partea

debitorilor și, mai mult, s-a stabilit ca aderentul să mențină tot timpul în

conturi sume de minim 600.000 RON (profitul societății) iar aceste sume să fie

și gajate în favoarea factorului.

Riscul de neplată a sumelor din partea SC M.R.R. SRL și

SC B.C.A. SRL nu a făcut obiectul contractului de factoring dintre părți,

trebuind să fie suportat în continuare de S.

Referitor la faptul că factorul nu ar fi făcut eforturi

de recuperare a creanțelor instanța de apel a reținut că după intrarea în

insolvență orice urmărire sau acțiune directă împotriva debitorului se

suspendă.

În ceea ce privește alternativa înscrierii la masa

credală în procedura falimentului, s-a reținut că, această interpretare dată de

apelant obligației factorului de a colecta creanțele de la debitori apare drept

vădit contrară voinței inițiale a părților și tinde a ignora și scinda

conținutul și sensul de ansamblu al normelor contractuale, reținând în acest

sens art. ll pct. 6 și art. VI pct. 9 din contract.

S-a reținut că modalitatea de comunicare a notificării

prin e-mail a fost stabilită prin voința părților, indiferent de unde ar fi

avut părțile cunoștință de adresele reciproce de e-mail.

S-a mai motivat că, în mod corect instanța de fond a

observat că, deși denumită greșit „reziliere" (însă nu denumirea juridică,

ci voința reală a părților în redactarea unei clauze trebuie să primeze),

există posibilitatea desființării unilaterale a contractului conform normei

prevăzute la art. XI alin. (4) lit. d) ce se raportează la modificare

substanțială a situației juridice a debitorului acceptat sau o degradare a

situației economico-financiare a acestuia.

Faptul că factorul a înțeles să utilizeze de aceste

norme contractuale în loc să continue urmărirea (colectarea) creanțelor după

deschiderea procedurii insolventei sau să se înscrie la masa credală doar

pentru a recupera o parte (procent) din creanțe nu-i poate fi imputabil din

moment ce utilizatorul se presupune a nu leza ilicit pe nimeni - qui suo iure

utitur nemini laedit. Astfel, dintre posibilitățile pe care le avea la

dispoziție, factorul a făcut o alegere de oportunitate ce corespundea, în mod

evident, intereselor sale, însă care corespundea și voinței esențiale inițiale

a părților contractuale, din moment ce aderentul nu s-a asigurat și împotriva

riscului de neplată a creanțelor și trebuia ca, în final, să suporte eventuala

insolvabilitate a debitorilor săi. „Epuizarea posibilităților de recuperare a

creanțelor" de care face vorbire apelantul nu se poate raporta la situația

în care factorul își păstrează dreptul de a desființa (considera desființat)

contractul dacă situația economică a debitorului cedat se degradează.

Cât privește faptul că respectivul contract este un

contract de adeziune, având clauze fixe, impuse de factor, acest aspect, față

de natura de profesioniști a părților contractuale inițiale nu are o consecință

directă asupra valabilității clauzelor; dacă existau motive de nulitate

aplicabile și profesioniștilor (eroare, doi, obiect ilicit, etc.) acestea

trebuiau invocate și dovedite ca atare, simplul aspect că acesta ar fi un

contract de „adeziune", eventual care ar impune și obligații

disproporționate, nefiind de natură a crea efecte juridice.

Totodată, curtea a reținut drept corectă motivarea

instanței de fond cu privire la influența momentului prelevării sumei raportat

la momentul notificării acesteia. Astfel, acceptând chiar că pârâta ar fi

prelevat mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul

S. și apoi a expediat pe e-mail în aceeași zi notificarea rezilierii

contractului, pretențiile apelantului nu sunt întemeiate. Astfel, dacă pârâta a

recesionat, așa cum s-a constatat mai sus, creanțele față de debitorul SC M.R.R.

SRL, iar apelantul nu era asigurat de riscul de neplată a acestora, acesta nu

are temei juridic pentru a solicita restituirea unor sume pe care avea

obligația să le suporte (inclusiv prin menținerea în conturile sale ale unor

sume de până la 600.000 lei care să asigure dreptul de gaj al factorului).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul G.G.C. înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 11310/3/2012.

Prin cererea de recurs a solicitat modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desființării sentinței apelate

iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost

formulată.

A criticat decizia instanței de apel pentru

nelegalitate arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele:

Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

în sprijinul acestui motiv de recurs a prezentat următoarele argumente:

neplată. în acest sens susține că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.

1 lit. c) și d) din contract rezultă că factorul și-a asumat obligația de a

asigura aderentului, printre altele, protecția împotriva riscului de neplată de

către debitorii cedați a creanțelor deținute de aderent împotriva acestora și

cesionate pârâtei, precum și colectarea de către pârâtă a creanțelor cesionate.

În acest context arată că, în ceea ce privește

creanțele cesionate pe relația SC M.R.R. SRL, acestea au fost acoperite la risc

de neplată până la plafonul de 600.000 lei în conformitate cu actul adițional nr.

2 la condiții speciale nr. 1 la Contract.

Doar în cazul creanțelor neacoperite pârâta putea să

decidă recesionarea acestora către reclamantă, conform art. IX (9) din contract.

imposibilitate de a recupera creanțele de la debitoarea MICRO odată cu intrarea

acesteia în insolvență.

Se motivează că interpretarea dată de instanță noțiunii

de „imposibil" este forțată atât din punct de vedere lingvistic cât și din

punct de vedere al normelor legale, în condițiile în care o creanță devine

caracterizată ca imposibil de recuperat (în cazul procedurii insolvenței) numai

în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de judecătorul

sindic.

În acest sens prezintă cu titlu exemplificativ

prevederile art. 3 pct. 21, 22, 23 din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței.

Recurenta consideră că doar o hotărâre definitivă și

irevocabilă de închidere a procedurii insolvenței marchează obiectiv momentul

de la care factorul s-ar fi aflat în imposibilitate de a colecta creanțele

neacoperite de la debitorul cedat SC M.R.R. SRL. în situația în care nu ar fi

reușit să recupereze creanțele în cursul procedurii falimentului SC M.R.R. SRL,

SC B.R.D.G.S.G. SA avea posibilitatea ca la momentul închiderii procedurii să

considere pierderea din creanță nerecuperată cheltuială deductibilă la calculul

impozitului pe profit, recuperând astfel 16%.

nu are temei contractual. Acest fapt a determinat-o pe intimată să o expedieze

și prin poștă.

stătătoare și nu poate fi asimilată unei denunțări unilaterale a unui contract

și nu a operat în cauza dedusă judecății.

Rezilierea contractului este abuzivă în condițiile în

care nu poate fi reținută nici o culpă în executarea obligațiilor contractuale

de către S., iar efectele pe care le produce sunt doar pentru viitor. S. nu a

fost niciodată notificată cu privire la motivele pentru care SC B.R.D. SRL a

considerat intervenită rezilierea contractului, în notificarea din 17 februarie

2012 comunicându-i-se doar că s-a procedat la anularea limitelor de finanțare,

rezilierea contractului și recesionarea creanțelor pe relația SC M.R.R. SRL,

aceasta din urmă măsură fiind și singura pentru care s-a făcut trimitere la un

temei contractual.

Mai susține recurenta că trebuie analizată poziția

manifestată de intimată când, la întrebarea nr. 21 din interogatoriul administrat

pentru termenul din data de 14 ianuarie 2013 precizează că nu avea obligația nici

de a trimite notificare, nici de a informa cu privire la decizia de reziliere

unilaterală a contractului, aspect care arată modul abuziv în care banca

înțelege să interpreteze clauzele contractuale cu partenerii de afaceri care îi

sunt inferiori.

În drept, a invocat disp art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă, SC B.R.D.G.S.G. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de

consecință, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind

temeinică și legală.

Analizând decizia recurată în raport de criticile

formulate de către recurentă și ținând seama și de apărările intimatei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru

considerentele următoare:

Recurentul-reclamant a invocat prin recursul dedus

judecății motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Primul argument adus în sprijinul acestui motiv rezidă

în susținerea că autoarea reclamantului, SC S.T.C. SRL a fost protejată

împotriva riscului de neplată așa cum rezultă din interpretarea coroborată a

disp art. 1 lit. c) și d) din contract și din actul adițional nr. 2 la condiții

speciale nr. 1 la contract.

Susținerea recurentului-reclamant referitoare la

protejarea împotriva riscului de neplată este lipsită de temei contractual și

legal.

Prin art. 1 pct. 1 lit. a), b), c) și d) din contractul

de factoring părțile au convenit că „factorul asigură aderentului, în limitele

aprobate și în termenii specificați în Condiții Generale și în Condițiile

speciale, cel puțin două din următoarele servicii cu privire la creanțele

provenite din executarea contractelor comerciale ale aderentului cu debitorii

acceptați:

a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură

evidența creanțelor cesionate de Aderent, gestionarea acestora precum și

prezentarea aderentului, lunar, de situații privind creanțele derulate prin

operațiunile de factoring;

b) finanțarea: serviciul prin care factorul asigură

plata anticipată către aderent a unui procent din creanțele aprobate, conform

termenilor și condițiilor prezentului contract de factoring;

c) protecția împotriva riscului de neplată: serviciul

prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii

creanțelor certe, lichide, exigibile și nelitigioase, în limitele și în cadrul

unui plafon aprobat, în termenii și condițiile specificate în prezentul

contract de factoring;

d) colectarea: serviciul prin care, urmare cesiunii de

creanță factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor creanțelor cesionate

de aderent factorului și care fac obiectul prezentului contract de factoring

”

.

Raportat la dispozițiile contractuale mai sus enunțate

rezultă că părțile au convenit ca factorul să asigure aderentului cel puțin

două din cele patru servicii individualizate și definite la lit. a), b), c) și

d) ale alin. (1) art. 1 din contract, în limitele aprobate în condițiile

generale și în condițiile speciale.

Analizând condițiile speciale nr. 1 la contractul de

factoring, aplicabile relației comerciale dintre aderentul SC S.T.C. SRL și

debitorii SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL rezultă că părțile au convenit

serviciile prestate de factor aderentului pe relația comercială menționată, în

limitele stabilite în art. 2 din condițiile speciale și acestea sunt

următoarele:

- administrarea creanțelor

- colectarea creanțelor

- finanțarea creanțelor aprobate.

Față de limitele contractuale determinate de părți prin

art. 2 din condițiile speciale nr. 1 rezultă fără echivoc faptul că

intimata-pârâtă în calitate de factor nu și-a asumat obligația de a asigura

aderentul pentru protecția împotriva riscului de neplată.

Prin actul adițional nr. 2 la condițiile speciale nr. 1

la contractul de factoring s-au modificat art. 4, 5 și 3 însă, art. 2 din

condițiile speciale nr. 1, referitor la serviciile prestate de factor

aderentului, a rămas neschimbat ceea ce înseamnă că factorul nu și-a asumat

obligația enunțată la art. 1 pct. 1 lit. c) din contractul de factoring,

condiții generale.

Raportat la cele mai sus reținute instanța nu poate

primi argumentele recurentei reclamante deoarece sunt lipsite de temei

contractual.

Printr-un al doilea argument adus în sprijinul

motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține că

intimata nu s-a aflat în imposibilitate de a recupera creanțele de la

debitoarea SC M.R.R. SRL ca urmare a intrării acesteia în insolvență și că

instanțele de fond și de apel au dat o interpretare restrictivă noțiunii de

„imposibil" de recuperat, recurentul reclamant considerând că intimata are

deschisă calea recuperării creanței de la debitoarea SC M.R.R. SRL în cadrul

procedurii insolvenței declanșată asupra acesteia.

Susținerile prezentate de recurent din această

perspectivă nu se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. ci, dimpotrivă, sunt prezentate fără a se ține seama de clauzele

contractului de factoring care potrivit art. 969 C. civ. din 1865 reprezintă

legea părților.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 9 pct. 1

din contractul de factoring potrivit cărora „factorul este îndreptățit să

exercite dreptul de regres împotriva aderentului și să solicite aderentului

rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate

chiar în cadrul aprobării acordate atunci când acestea rămân neplătite de către

debitorii acceptanți în următoarele situații, fără ca această enumerare să fie

limitativă:

p) creanțele au fost cesionate factorului în timp ce

debitorul acceptat se găsea în incapacitate de plată, un terț creditor inițiase

procedura de insolvență, redresare judiciară, lichidare judiciară, sau în alte

cazuri asemănătoare, dacă aderentul a avut cunoștință de acest fapt sau ar fi

putut să cunoască un astfel de fapt".

Prin urmare, insolvență debitoarei, care, potrivit art.

3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „este acea stare

a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor

bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”

reprezintă una dintre situațiile stabilite prin convenția părților pentru a

îndreptăți factorul să exercite regresul împotriva aderentului și să solicite

rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate.

Nicidecum nu se poate considera că intimata-pârâtă ar fi trebuit să urmărească

realizarea creanței împotriva debitoarei în cadrul procedurii insolvenței,

această posibilitate nefiind convenită de părți.

Procedura de notificare prin email este expres reglementată

prin art. ll alin. (6) din condițiile generale la contractul de factoring iar

susținerea recurentului în sensul că notificarea nu a fost valabil efectuată

este infirmată de prevederile contractuale precizate.

Nu poate fi primit nici argumentul referitor la

rezilierea abuzivă a contractului justificată de faptul că nu poate fi reținută

nici o culpă în executarea obligațiilor contractuale de către autoarea

reclamantului.

În mod corect instanțele de fond și de apel au reținut

că situația creată prin intrarea debitoarei în insolvență conferă factorului,

în temeiul art. XI pct. 4 din condițiile generale ale contractului de

factoring, posibilitatea de a rezilia contractul de factoring în orice moment,

fără nicio formalitate și fără trecerea unui termen, în cazul în care intervine

o modificare substanțială în situația juridică a debitorului acceptat și/ sau

în activitatea acestuia sau o degradare semnificativă a situației

economico-financiară a acestuia.

Potrivit art. XI pct. 6 din aceleași condiții generale

ale contractului de factoring în perioada de preaviz sau după rezilierea

contractului de factoring, factorul este autorizat de aderent să-și stingă, cu

prioritate din încasările aderentului sumele datorate de aderent factorului în

baza contractului de factoring.

Trimiterile făcute de către recurent la analiza

răspunsului la interogatoriul administrat exced controlului de legalitate

specific fazei procesuale a recursului.

Față de considerentele mai sus expuse Înalta Curte

reține că recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel că în temeiul art.

312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. urmează a fi respins.

Reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant

acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată,

constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant G.G.C.

împotriva deciziei nr. 136 din 25 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant G.G.C. la plata sumei de 4.960

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 20 ianuarie

2015.