ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2015

Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 6 aprilie 2014, sub nr. 11310/3/2012, reclamanta SC S.T.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.R.D.G.S.G.

SA solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 464.143,72 RON, actualizată în raport cu dobânda legală și rata inflației, sumă reținută fără drept de către pârâtă, factor în contractul de factoring din 24 martie 2011; - să se constate că nu a intervenit rezilierea contractului notificată de către pârâtă, reclamanta îndeplinindu-și cu bună-credință obligațiile contractuale; - obligarea pârâtei la plata către reclamantă a oricăror altor sume, reprezentând contravaloarea prejudiciului prezent sau viitor cauzat prin acțiunile sale abuzive; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; Prin sentința civilă nr. 4984 din 17 iunie 2013 a Tribunalului București s-a respins cererea ca neîntemeiată și s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 4.900 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente: „La data de 24 martie 2011 SC S.C. SRL, în calitate de aderent, a încheiat cu pârâta SC B.R.D.

SA, în calitate de factor, contractul de factoring din 24 martie 2011. Potrivit art. 1 din contract, aderentul cesionează factorului, în baza prevederilor art. 1391-1398 și 1402-1404 C. civ., toate creanțele deținute de primul împotriva debitorilor săi acceptați în prealabil de factor, în limitele și condițiile stabilite prin contract, iar factorul asigură aderentului, în limitele aprobate și termenii specificați în condițiile generale și în condițiile speciale, cel puțin două din următoarele servicii cu privire la creanțele provenite din executarea contractelor comerciale ale aderentului cu debitorii acceptați: a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură evidența creanțelor cesionate de aderent, gestionarea acestora precum și prezentarea aderentului lunar, de situații privind creanțele derulate prin operațiunile de factoring; b) finanțarea: serviciul prin care factorul asigură plata anticipată către aderent a unui procent din creanțele aprobate, conform termenilor și condițiilor contractului de factoring; c) protecția împotriva riscului de neplată: serviciul prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii creanțelor certe, lichide și exigibile și nelitigioase în limitele și în cadrul unui plafon aprobat, în termenii și condițiile specificate în contract; d) colectarea: serviciul prin care,

urmare a cesiunii de creanță factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor creanțelor cesionate de aderent factorului și care fac obiectul contractului de factoring. Prin condițiile speciale la contractul de factoring s-a convenit ca pârâta să presteze aderentului pentru relația cu debitorii SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL a următoarelor servicii: administrarea creanțelor, colectarea creanțelor și finanțarea creanțelor aprobate (file 14). Tot în cuprinsul condițiilor speciale s-a convenit ca SC S.C. SRL să beneficieze de un plafon de finanțare factoring în valoare de 150.000 lei, termenul de valabilitate a plafonului de finanțare a fost stabilit la data de 20 septembrie 2011 iar termenul de dezaprobare a facturilor a fost convenit la 45 de zile de la data scadentei contractuale a facturilor.

SC S.C. SRL s-a obligat să plătească pârâtei un comision de factoring de 0,7% + TVA + 5 RON/document + TVA, rata anuală a comisionului de finanțare (echivalent dobândă) ROBOR/3L + 3%p.a + TVA, taxa de analiză debitor 250 lei + TVA și comision de acordare facilitate de 0,25% + TVA. Prin actul adițional la contract a fost majorat plafonul de finanțare la suma de 350.000 lei pentru relația comercială a SC S.C. SRL cu SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL (filele 121-122). Prin actul adițional nr. 2 la contract a fost majorat din nou plafonul de finanțare pentru relația comercială a SC S.C. SRL cu SC M.R.R. SRL, SC B.C.A. SRL și M.D., la valoarea de 600.000 lei. Ca urmare, SC S.C. SRL nu a beneficiat și de serviciul de protecție împotriva riscului de neplată, astfel încât nu au fost primite susținerile reclamantului potrivit cărora creanțele cesionate pe relația cu SC M.RR.

SRL au fost acoperite pentru risc de neplată până la plafonul de 600.000 lei. Este adevărat că prin actul adițional la contract a fost majorat plafonul de finanțare pentru relația cu SC M.R.R. SRL, SC B.C.A. SRL și M.D., la valoarea de 600.000 lei însă pârâta nu și-a asumat și protecția împotriva riscului de neplată. Ca urmare a întârzierilor la plată înregistrate pe relația cu SC M.R.R. SRL, pârâta a notificat aderentul cu privire la suspendarea finanțării pe relația comercială cu SC M.R.R. SRL precum și faptul că soldul facturilor finanțate și neîncasate era în valoare de 514.955,42 lei iar scadenta maximă a facturilor era la 15 decembrie 2011. Prin actul adițional nr. 3 la contract, încheiat la 9 noiembrie 2011, părțile au majorat termenul de dezaprobare a facturilor la 90 de zile, pentru recuperarea creanțelor de la debitorul SC M.R.R.

SRL. Potrivit art. ll pct. 6 din contract factorul poate decide în orice moment diminuarea, suspendarea sau anularea plafoanelor de finanțare, această decizie trebuind notificată aderentului în scris (fax, e-mail sau scrisoare cu confirmare de primire.) Ca urmare, decizia de suspendare a finanțării pe relația cu SC M.R.R. SRL a fost luată de pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. ll pct. 6 din condițiile generale ale contractului de factoring. La data de 17 februarie 2012, pârâta a notificat SC S.C. SRL anularea limitelor de finanțare pe relațiile comerciale cu SC B.C.A. SRL și SC M.R.R. SRL și rezilierea contractului de factoring din 24 martie 2011. Prin aceeași adresă pârâta a învederat SC S.C.

SRL că, întrucât creanțele cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL nu au fost acoperite pentru risc de neplată, conform art. VI pct. 9 din contractul de factoring, a procedat la recesionarea acestora, fiind în imposibilitate de a le colecta, în ciuda demersurilor efectuate pe tot parcursul perioadei restante. Prin aceeași adresă SC S.C. SRL a fost informată că, urmare a recesionării soldului finanțat de către bancă, SC S.C. SRL datorează suma de 464.143,74 lei, sumă ce include și comisionul de finanțare (dobânda) la zi, conform condițiilor speciale din contractul de factoring. Ulterior notificării, pârâta a reținut din contul SC S.C. SRL deschis la SC B.R.D.G.S.G. SA suma de 464.142,74 lei, la data de 17 februarie 2012. Potrivit art. VI pct. 9 din condițiile generale la contract, pentru creanțele neacoperite, factorul poate decide recesionarea acestora către aderent în situația în care se află in imposibilitatea de a le colecta.

Tribunalul reține că ambele părți au învederat instanței că debitorul SC M.R.R. SRL se află în procedura insolvenței. Susținerile reclamantului, conform cărora pârâta nu s-a aflat în imposibilitate de a colecta creanțele de la debitorul SC M.R.R. SRL, ci trebuia să se înscrie la masa credală nu au fost primite. Procedura insolvenței este o procedură de durată și cu un rezultat incert pentru creditor. Dealtfel, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Factorul are obligația de a întreprinde demersurile rezonabile în vederea recuperării creanțelor, neputându-i-se solicita înscrierea la masa credală în procedura insolvenței împotriva debitorului.

De altfel, potrivit art. IX pct. 1 din contractul de factoring încheiat între părți factorul este îndreptățit să exercite dreptul de regres împotriva aderentului și să solicite aderentului rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate chiar în cadrul aprobării acordate, atunci când acestea rămân neplătite de către debitorii acceptați în următoarele situații, fără ca această enumerare să fie limitativă: (...) p) creanțele au fost cesionate factorului în timp ce debitorul acceptat se găsea în incapacitate de plată, un terț creditor inițiase procedura de insolvență, redresare judiciară lichidare, judiciară sau în alte cazuri asemănătoare, dacă aderentul a avut cunoștință de acest fapt sau ar fi putut să cunoască un astfel de fapt.

Ca urmare, voința factorului, exprimată în contract a fost în sensul de a nu accepta cesiunea de creanțe în condițiile în care debitorul se află în incapacitate de plată sau insolvență. Potrivit art. IX pct. 3 din contract pentru toate situațiile în care există sume datorate de aderent către factor, fie din exercitarea dreptului de regres al factorului asupra aderentului, fie din alte situații prevăzute în contract, iar aceste sume nu pot fi recuperate din rezerva constituită în contul de factoring, factorul va acționa pentru recuperarea acestor sume din conturile curente sau de depozit în lei sau valută ale aderentului deschise la factor.

Tribunalul reține că, potrivit art. XI pct. 4 din condițiile generale ale contractului de factoring, factorul poate rezilia contractul de factoring în orice moment, fără nici o formalitate și fără trecerea unui termen în situațiile mai jos prezentate și nu numai: d) în situația în care intervine o modificare substanțială în situația juridică a debitorului acceptat sau a aderentului și/sau în activitatea derulată de aceștia, sau o degradare semnificativă a situației economico-financiare a acestora. (5) în această situație, obligațiile a căror executare a început înainte de data notificării factorului se vor executa până la completa lor stingere (6) în perioada de preaviz sau după rezilierea contractului de factoring, factorul este autorizat de aderent să-și stingă, cu prioritate din încasările aderentului, sumele datorate de aderent factorului în baza contractului de factoring.

Având în vedere deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului acceptat SC M.R.R. SRL, la data de 17 februarie 2012 pârâta a notificat SC S.C. SRL anularea limitelor de finanțare pe relațiile comerciale cu SC B.C.A. SRL și SC M.R.R. SRL și rezilierea contractului de factoring din 24 martie 2011 în temeiul art. XI pct. 4 lit. d). Reclamantul a recunoscut în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar că a primit notificarea rezilierii pe e-mail la data de 17 februarie 2012. Susținerile reclamantului potrivit cărora în speță nu a putut opera rezilierea contractului întrucât reclamantului nu i se poate imputa nicio culpă nu au fost primite întrucât părțile, de comun acord, au convenit să intervină rezilierea în situația în care intervine o degradare semnificativă a situației economico-financiară a debitorului cedat (în speță SC M.R.R.

SRL care a intrat în faliment). Chiar dacă părțile au denumit-o impropriu reziliere, este de necontestat că au avut în vedere o încetare a contractului la cererea factorului, în situația intervenirii vreunuia din cazurile enumerate în contract. Nu au fost primite nici susținerile reclamantului potrivit cărora la data debitării contului său nu înregistra nici o datorie față de pârâtă. Ca urmare a recesionării creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL datora pârâtei suma de 464.143,74 lei, sumă în care a fost inclus și comisionul de finanțare (dobânda) la zi. Nu au fost primite nici susținerile reclamantului potrivit cărora pârâta putea dezaproba creanțele rezultând din facturile cedate în termen de 90 de zile de la data scadenței contractuale a facturilor or, la data notificării pârâta era decăzută din dreptul de a mai lua o asemenea decizie.

În speță nu s-a produs o dezaprobare a creanțelor care este definită în condițiile generale ale contractului ca fiind eliminarea din soldul facturilor finanțate/ finanțabile a creanțelor care nu îndeplinesc condițiile de finanțare și recuperarea de la aderent a eventualelor sume generate în urma dezaprobării facturilor. Recesionarea este definită ca fiind operațiunea de transmitere din patrimoniul factorului în patrimoniul aderentului a creanțelor cesionate inițial de către acesta. Recesionarea intervine în situațiile prevăzute în contract, fără legătură cu situațiile în care poate interveni dezaprobarea facturilor.

O interpretare contrară ar presupune ca factorul să recupereze toate creanțele în termenul de 90 de zile de la scadentă și în situația în care nu le poate recupera să aducă la cunoștință dezaprobarea în termenul de 90 de zile cu consecința recuperării acestor sume de la aderent, or o asemenea interpretare nu poate fi primită și nici nu profită reclamantului. Contrar susținerilor reclamantului, Tribunalul a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. XI pct. 5 din condițiile generale ale contractului de factoring întrucât, prin recesionarea de către factor a creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL a devenit debitoarea acestor sume.

Ca urmare, pârâta nu mai avea dreptul să urmărească debitorul cedat în conformitate cu art. XI pct. 5. În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. XI pct. 6 care dau posibilitatea factorului ca în caz de reziliere să stingă, cu prioritate din încasările aderentului, sumele datorate de acesta factorului. Prin recesionarea creanțelor cesionate pe relația cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL a devenit debitor al pârâtei cu suma de 464.143,74 lei, astfel încât pârâta era îndreptățită să recupereze din conturile SC S.C. SRL această sumă în conformitate cu art. XI pct. 6 din condițiile generale la contractul de factoring. Tribunalul a reținut de asemenea că pârâta nu a depus la dosar copie de pe registrul de operațiuni bancare din datele de 16 februarie 2012 și 17 februarie 2012 din care ar fi reieșit succesiunea operațiunilor efectuate de pârâtă.

Reclamantul a susținut că pârâta a blocat mai întâi suma de 500.000 lei din contul reclamantului, a reținut suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 și numai după efectuarea acestor operațiuni a procedat la trimiterea pe e-mail a notificării de reziliere a contractului la data de 17 februarie 2012. Reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ. și aprecierea ca fiind dovedite susținerile sale cu privire la succesiunea operațiunilor. Pârâta nu a negat că deține un registru al operațiunilor bancare însă nu a depus la dosar copia solicitată de instanță, astfel încât Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 174 C. proc. civ., și a socotit ca adevărate susținerile reclamantului referitoare la succesiunea operațiunilor.

Astfel, Tribunalul a reținut că pârâta, în aceeași zi, 17 februarie 2012, a blocat și retras din conturile SC S.C. SRL suma de 464.143,74 lei, după care a notificat rezilierea contractului. Chiar și în această situație în care pârâta a retras mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul SC S.C. SRL și apoi a expediat pe e-mail în aceeași zi notificarea rezilierii contractului, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate. Astfel, pârâta nu are obligația de restituire a sumei de 464.143,74 lei câtă vreme SC S.C. SRL datora această sumă ca urmare a recesionării creanțelor pe relația cu SC M.R.R. SRL. în aceste condiții, reclamantul poate solicita doar obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în situația în care i s-a produs un prejudiciu ca urmare a imposibilității de folosire a acestei sume în intervalul cuprins între blocarea acestei sume și notificarea privind rezilierea contractului”.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.G.C. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 136 din 25 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins apelul formulat de reclamantul G.G.C. împotriva sentinței civile nr. 4984 din 17 iunie 2013 pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel și-a fundamentat hotărârea pe următoarele considerente: Conform condițiilor speciale la care fac trimitere și condițiile generale (aplicabile contractului dintre părți) respectiv art. 2 rezultă că părțile nu au convenit să se acopere riscul de neplată din partea debitorilor și, mai mult, s-a stabilit ca aderentul să mențină tot timpul în conturi sume de minim 600.000 RON (profitul societății) iar aceste sume să fie și gajate în favoarea factorului. Riscul de neplată a sumelor din partea SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL nu a făcut obiectul contractului de factoring dintre părți, trebuind să fie suportat în continuare de S. Referitor la faptul că factorul nu ar fi făcut eforturi de recuperare a creanțelor instanța de apel a reținut că după intrarea în insolvență orice urmărire sau acțiune directă împotriva debitorului se suspendă.

În ceea ce privește alternativa înscrierii la masa credală în procedura falimentului, s-a reținut că, această interpretare dată de apelant obligației factorului de a colecta creanțele de la debitori apare drept vădit contrară voinței inițiale a părților și tinde a ignora și scinda conținutul și sensul de ansamblu al normelor contractuale, reținând în acest sens art. ll pct. 6 și art. VI pct. 9 din contract. S-a reținut că modalitatea de comunicare a notificării prin e-mail a fost stabilită prin voința părților, indiferent de unde ar fi avut părțile cunoștință de adresele reciproce de e-mail.

S-a mai motivat că, în mod corect instanța de fond a observat că, deși denumită greșit „reziliere" (însă nu denumirea juridică, ci voința reală a părților în redactarea unei clauze trebuie să primeze), există posibilitatea desființării unilaterale a contractului conform normei prevăzute la art. XI alin. (4) lit. d) ce se raportează la modificare substanțială a situației juridice a debitorului acceptat sau o degradare a situației economico-financiare a acestuia. Faptul că factorul a înțeles să utilizeze de aceste norme contractuale în loc să continue urmărirea (colectarea) creanțelor după deschiderea procedurii insolventei sau să se înscrie la masa credală doar pentru a recupera o parte (procent) din creanțe nu-i poate fi imputabil din moment ce utilizatorul se presupune a nu leza ilicit pe nimeni - qui suo iure utitur nemini laedit.

Astfel, dintre posibilitățile pe care le avea la dispoziție, factorul a făcut o alegere de oportunitate ce corespundea, în mod evident, intereselor sale, însă care corespundea și voinței esențiale inițiale a părților contractuale, din moment ce aderentul nu s-a asigurat și împotriva riscului de neplată a creanțelor și trebuia ca, în final, să suporte eventuala insolvabilitate a debitorilor săi. „Epuizarea posibilităților de recuperare a creanțelor" de care face vorbire apelantul nu se poate raporta la situația în care factorul își păstrează dreptul de a desființa (considera desființat) contractul dacă situația economică a debitorului cedat se degradează.

Cât privește faptul că respectivul contract este un contract de adeziune, având clauze fixe, impuse de factor, acest aspect, față de natura de profesioniști a părților contractuale inițiale nu are o consecință directă asupra valabilității clauzelor; dacă existau motive de nulitate aplicabile și profesioniștilor (eroare, doi, obiect ilicit, etc.) acestea trebuiau invocate și dovedite ca atare, simplul aspect că acesta ar fi un contract de „adeziune", eventual care ar impune și obligații disproporționate, nefiind de natură a crea efecte juridice. Totodată, curtea a reținut drept corectă motivarea instanței de fond cu privire la influența momentului prelevării sumei raportat la momentul notificării acesteia.

Astfel, acceptând chiar că pârâta ar fi prelevat mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul S. și apoi a expediat pe e-mail în aceeași zi notificarea rezilierii contractului, pretențiile apelantului nu sunt întemeiate. Astfel, dacă pârâta a recesionat, așa cum s-a constatat mai sus, creanțele față de debitorul SC M.R.R. SRL, iar apelantul nu era asigurat de riscul de neplată a acestora, acesta nu are temei juridic pentru a solicita restituirea unor sume pe care avea obligația să le suporte (inclusiv prin menținerea în conturile sale ale unor sume de până la 600.000 lei care să asigure dreptul de gaj al factorului). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.G.C.

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 11310/3/2012. Prin cererea de recurs a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desființării sentinței apelate iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. A criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele: Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. în sprijinul acestui motiv de recurs a prezentat următoarele argumente: 1. SC S.T.C. SRL a fost protejată împotriva riscului de neplată.

în acest sens susține că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 lit. c) și d) din contract rezultă că factorul și-a asumat obligația de a asigura aderentului, printre altele, protecția împotriva riscului de neplată de către debitorii cedați a creanțelor deținute de aderent împotriva acestora și cesionate pârâtei, precum și colectarea de către pârâtă a creanțelor cesionate. În acest context arată că, în ceea ce privește creanțele cesionate pe relația SC M.R.R. SRL, acestea au fost acoperite la risc de neplată până la plafonul de 600.000 lei în conformitate cu actul adițional nr. 2 la condiții speciale nr. 1 la Contract. Doar în cazul creanțelor neacoperite pârâta putea să decidă recesionarea acestora către reclamantă, conform art. IX (9) din contract.

2. Intimata SC B.R.D.G.S.G. SA nu s-a aflat în imposibilitate de a recupera creanțele de la debitoarea MICRO odată cu intrarea acesteia în insolvență. Se motivează că interpretarea dată de instanță noțiunii de „imposibil" este forțată atât din punct de vedere lingvistic cât și din punct de vedere al normelor legale, în condițiile în care o creanță devine caracterizată ca imposibil de recuperat (în cazul procedurii insolvenței) numai în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de judecătorul sindic. În acest sens prezintă cu titlu exemplificativ prevederile art. 3 pct. 21, 22, 23 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Recurenta consideră că doar o hotărâre definitivă și irevocabilă de închidere a procedurii insolvenței marchează obiectiv momentul de la care factorul s-ar fi aflat în imposibilitate de a colecta creanțele neacoperite de la debitorul cedat SC M.R.R.

SRL. în situația în care nu ar fi reușit să recupereze creanțele în cursul procedurii falimentului SC M.R.R. SRL, SC B.R.D.G.S.G. SA avea posibilitatea ca la momentul închiderii procedurii să considere pierderea din creanță nerecuperată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, recuperând astfel 16%. 3. Notificarea prin e-mail nu a fost valabil efectuată deoarece nu are temei contractual. Acest fapt a determinat-o pe intimată să o expedieze și prin poștă. 4. Rezilierea contractului este o instituție de sine stătătoare și nu poate fi asimilată unei denunțări unilaterale a unui contract și nu a operat în cauza dedusă judecății. Rezilierea contractului este abuzivă în condițiile în care nu poate fi reținută nici o culpă în executarea obligațiilor contractuale de către S., iar efectele pe care le produce sunt doar pentru viitor.

S. nu a fost niciodată notificată cu privire la motivele pentru care SC B.R.D. SRL a considerat intervenită rezilierea contractului, în notificarea din 17 februarie 2012 comunicându-i-se doar că s-a procedat la anularea limitelor de finanțare, rezilierea contractului și recesionarea creanțelor pe relația SC M.R.R. SRL, aceasta din urmă măsură fiind și singura pentru care s-a făcut trimitere la un temei contractual. Mai susține recurenta că trebuie analizată poziția manifestată de intimată când, la întrebarea nr. 21 din interogatoriul administrat pentru termenul din data de 14 ianuarie 2013 precizează că nu avea obligația nici de a trimite notificare, nici de a informa cu privire la decizia de reziliere unilaterală a contractului, aspect care arată modul abuziv în care banca înțelege să interpreteze clauzele contractuale cu partenerii de afaceri care îi sunt inferiori.

În drept, a invocat disp art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Intimata-pârâtă, SC B.R.D.G.S.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate de către recurentă și ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare: Recurentul-reclamant a invocat prin recursul dedus judecății motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Primul argument adus în sprijinul acestui motiv rezidă în susținerea că autoarea reclamantului, SC S.T.C.

SRL a fost protejată împotriva riscului de neplată așa cum rezultă din interpretarea coroborată a disp art. 1 lit. c) și d) din contract și din actul adițional nr. 2 la condiții speciale nr. 1 la contract. Susținerea recurentului-reclamant referitoare la protejarea împotriva riscului de neplată este lipsită de temei contractual și legal.

Prin art. 1 pct. 1 lit. a), b), c) și d) din contractul de factoring părțile au convenit că „factorul asigură aderentului, în limitele aprobate și în termenii specificați în Condiții Generale și în Condițiile speciale, cel puțin două din următoarele servicii cu privire la creanțele provenite din executarea contractelor comerciale ale aderentului cu debitorii acceptați: a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură evidența creanțelor cesionate de Aderent, gestionarea acestora precum și prezentarea aderentului, lunar, de situații privind creanțele derulate prin operațiunile de factoring; b) finanțarea: serviciul prin care factorul asigură plata anticipată către aderent a unui procent din creanțele aprobate, conform termenilor și condițiilor prezentului contract de factoring; c) protecția împotriva riscului de neplată: serviciul prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii creanțelor certe, lichide, exigibile și nelitigioase, în limitele și în cadrul unui plafon aprobat, în termenii și condițiile specificate în prezentul contract de factoring; d) colectarea: serviciul prin care,

urmare cesiunii de creanță factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor creanțelor cesionate de aderent factorului și care fac obiectul prezentului contract de factoring ” . Raportat la dispozițiile contractuale mai sus enunțate rezultă că părțile au convenit ca factorul să asigure aderentului cel puțin două din cele patru servicii individualizate și definite la lit. a), b), c) și d) ale alin. (1) art. 1 din contract, în limitele aprobate în condițiile generale și în condițiile speciale. Analizând condițiile speciale nr. 1 la contractul de factoring, aplicabile relației comerciale dintre aderentul SC S.T.C. SRL și debitorii SC M.R.R. SRL și SC B.C.A. SRL rezultă că părțile au convenit serviciile prestate de factor aderentului pe relația comercială menționată, în limitele stabilite în art. 2 din condițiile speciale și acestea sunt următoarele: - administrarea creanțelor - colectarea creanțelor - finanțarea creanțelor aprobate.

Față de limitele contractuale determinate de părți prin art. 2 din condițiile speciale nr. 1 rezultă fără echivoc faptul că intimata-pârâtă în calitate de factor nu și-a asumat obligația de a asigura aderentul pentru protecția împotriva riscului de neplată. Prin actul adițional nr. 2 la condițiile speciale nr. 1 la contractul de factoring s-au modificat art. 4, 5 și 3 însă, art. 2 din condițiile speciale nr. 1, referitor la serviciile prestate de factor aderentului, a rămas neschimbat ceea ce înseamnă că factorul nu și-a asumat obligația enunțată la art. 1 pct. 1 lit. c) din contractul de factoring, condiții generale. Raportat la cele mai sus reținute instanța nu poate primi argumentele recurentei reclamante deoarece sunt lipsite de temei contractual.

Printr-un al doilea argument adus în sprijinul motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține că intimata nu s-a aflat în imposibilitate de a recupera creanțele de la debitoarea SC M.R.R. SRL ca urmare a intrării acesteia în insolvență și că instanțele de fond și de apel au dat o interpretare restrictivă noțiunii de „imposibil" de recuperat, recurentul reclamant considerând că intimata are deschisă calea recuperării creanței de la debitoarea SC M.R.R. SRL în cadrul procedurii insolvenței declanșată asupra acesteia. Susținerile prezentate de recurent din această perspectivă nu se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, sunt prezentate fără a se ține seama de clauzele contractului de factoring care potrivit art. 969 C. civ.

din 1865 reprezintă legea părților.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 9 pct. 1 din contractul de factoring potrivit cărora „factorul este îndreptățit să exercite dreptul de regres împotriva aderentului și să solicite aderentului rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate chiar în cadrul aprobării acordate atunci când acestea rămân neplătite de către debitorii acceptanți în următoarele situații, fără ca această enumerare să fie limitativă: p) creanțele au fost cesionate factorului în timp ce debitorul acceptat se găsea în incapacitate de plată, un terț creditor inițiase procedura de insolvență, redresare judiciară, lichidare judiciară, sau în alte cazuri asemănătoare, dacă aderentul a avut cunoștință de acest fapt sau ar fi putut să cunoască un astfel de fapt". Prin urmare, insolvență debitoarei, care, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile” reprezintă una dintre situațiile stabilite prin convenția părților pentru a îndreptăți factorul să exercite regresul împotriva aderentului și să solicite rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanțele cesionate.

Nicidecum nu se poate considera că intimata-pârâtă ar fi trebuit să urmărească realizarea creanței împotriva debitoarei în cadrul procedurii insolvenței, această posibilitate nefiind convenită de părți. Procedura de notificare prin email este expres reglementată prin art. ll alin. (6) din condițiile generale la contractul de factoring iar susținerea recurentului în sensul că notificarea nu a fost valabil efectuată este infirmată de prevederile contractuale precizate. Nu poate fi primit nici argumentul referitor la rezilierea abuzivă a contractului justificată de faptul că nu poate fi reținută nici o culpă în executarea obligațiilor contractuale de către autoarea reclamantului.

În mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că situația creată prin intrarea debitoarei în insolvență conferă factorului, în temeiul art. XI pct. 4 din condițiile generale ale contractului de factoring, posibilitatea de a rezilia contractul de factoring în orice moment, fără nicio formalitate și fără trecerea unui termen, în cazul în care intervine o modificare substanțială în situația juridică a debitorului acceptat și/ sau în activitatea acestuia sau o degradare semnificativă a situației economico-financiară a acestuia. Potrivit art. XI pct. 6 din aceleași condiții generale ale contractului de factoring în perioada de preaviz sau după rezilierea contractului de factoring, factorul este autorizat de aderent să-și stingă, cu prioritate din încasările aderentului sumele datorate de aderent factorului în baza contractului de factoring.

Trimiterile făcute de către recurent la analiza răspunsului la interogatoriul administrat exced controlului de legalitate specific fazei procesuale a recursului. Față de considerentele mai sus expuse Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. urmează a fi respins. Reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant G.G.C. împotriva deciziei nr. 136 din 25 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant G.G.C. la plata sumei de 4.960 cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.