ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 44097/3/2012 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă reclamanta A. SPA Italia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.L.F. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 282.000 euro (1.277.742 RON) cu titlu de rest de preț și la plata dobânzii legale aferente sumei de 141.000 euro, de 6% pe an, în cuantum de 25.380 euro până la data de 15 noiembrie 2012 (114.996,78 RON) și până la data achitării integrale a sumei de 141.000 euro, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 218 din 14 ianuarie 2013 a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SPA în contradictoriu cu pârâta SC I.L.F.

SA pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Că cererea de chemare în judecată a fost făcută prin reprezentant legal, astfel cum rezultă cu evidență din cuprinsul cererii, ștampila și semnătura societății de avocatură, precum și din alte înscrisuri depuse ulterior la dosar și că potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., reprezentantul era obligat să depună alăturat procura în original sau copie legalizată. S-a arătat că art. 720 3 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde (...) numele și calitatea celui care angajează partea și ale celui care o reprezintă în litigiu, anexându-se dovada calității, iar potrivit art. 161 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ. când (...) reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri și dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea. Tribunalul a reținut că reclamanta a beneficiat de un termen pentru a proba calitatea de reprezentant a persoanei care a angajat partea însă nu și-a îndeplinit această obligație, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la dosar și că pe împuternicirea avocațială existentă la dosar, în loc de semnătura clientului apare mențiunea conform contractului de asistență juridică, care nu există la dosarul cauzei, ceea ce ridică serioase îndoieli cu privire la pretinsa angajare de către reclamantă, prin organele sale de conducere, a Cabinetelor de Avocatură Asociate L.B.&C.B.

Potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată. Tribunalul a reținut că la termenul din 14 ianuarie 2013 s-a depus de către avocat C.B., pentru reclamantă, un set de înscrisuri în limba italiană, care nu pot fi luate în considerare de către instanță deoarece nu au fost însoțite de traduceri autorizate în conformitate cu dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că la dosar nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte cine este persoana care, conform actului constitutiv, are calitatea de administrator/reprezentant al A. SPA. Față de aceste împrejurări, reținând că nu a fost făcută dovada calității de reprezentant pentru reclamantă deși aceasta a fost citată cu această mențiune, în temeiul art. 161 alin. (2) C. proc.

civ., tribunalul a anulat cererea formulată în numele A. SPA pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 213 din 29 mai 2013, a admis apelul formulat de reclamanta A. SPA împotriva sentinței civile nr. 218 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă SC I.L.F. SA, pe care a anulat-o în sensul că a respins excepția lipsei calității de reprezentant ca neîntemeiată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei fără să aibă în vedere că în speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată prin reprezentant convențional, fiind semnată și ștampilată de avocat C.B., în baza împuternicirii avocațiale, în care este menționat contractul de asistență juridică din 16 octombrie 2012, ambele depuse la dosar, prin care a fost mandatat să redacteze și să semneze acțiunea în pretenții împotriva SC I.L.F. SA pentru suma de 282.000 euro. Din contractul menționat a rezultat că A. SPA prin G.L. a împuternicit Cabinetele Asociate de Avocat L.B.

& C.B. să inițieze acțiuni în baza O.U.G. nr. 119/2007 și potrivit dreptului comun pentru recuperarea creanței totale în sumă de 282.000 euro deținută împotriva SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, a rezultat că G.L. are puterea de a angaja reclamanta. Curtea a apreciat că față de această situație, depunerea certificatului menționat în limba italiană, sancțiunea care se impunea a fi aplicată nu era anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, ci eventual suspendarea cauzei în baza art. 155 1 C. proc. civ.

De asemenea s-a reținut că, comportamentul procesual al reclamantei nu a fost unul care să conducă la concluzia că ar dori să tergiverseze soluționarea cauzei, aceasta făcând demersuri pentru a depune dovada numelui și calității persoanei care a angajat partea, solicitând un termen pentru a depune traducerea în limba română, dar, așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate, prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea de amânare a judecății. Această concluzie este întărită și de faptul că reclamanta a depus în aceeași zi, prin fax, traducerea în limba română a certificatului eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din M. din care a rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul de asistență juridică, are puterea de a angaja reclamanta.

În consecință, curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la cererea de chemare în judecată a reclamantei și a anulat-o pentru acest motiv. Împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC I.L.F. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei. În criticile formulate recurenta pârâtă după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 720 3 alin. (1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 112, art. 155 1 și art. 161 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel în raport de prevederile art. 720 3 C. proc. civ., reclamanta avea obligația ca până la primul termen de judecată, în faza judecății în fond, să facă dovada calității de reprezentant a persoanei care a angajat societatea, cât și dovada calității de reprezentant convențional a avocatului ales. Precizează că aceste obligații nu au fost îndeplinite de reclamantă nici până la termenul în care instanța de fond a rămas în pronunțare, întrucât în ceea ce privește dovada calității de reprezentant a avocatului B. a fost depusă o delegație ce nu purta semnătura și ștampila A. SPA, iar legat de calitatea de reprezentant a persoanei care a angajat valabil societatea, pârâta a înțeles să depună la dosarul cauzei un certificat eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din M. în limba italiană, care nu putea fi avut în vedere de instanță în lipsa traducerii, conform art. 112 C. proc.

civ., iar faptul că după închiderea dezbaterilor reclamanta a depus certificatul tradus este irrelevant, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. S-a mai susținut că odată invocate neregularitățile cererii de chemare în judecată și fixat termenul de judecată, reclamanta fiind citată cu mențiunile necesare regularizării cererii formulate, suspendarea cauzei nu mai era o opțiune pentru completul de judecată, astfel că singura soluție era ca instanța să se pronunțe potrivit art. 116 alin. (2) C. proc. civ. decât cu privire la anularea cererii, comportamentul acesteia fiind irelevant, cu atât mai mult cu cât pârâta nu mai avea dreptul să solicite acordarea unui nou termen pentru depunerea traducerii certificatului în limba română, întrucât a avut la dispoziție o lună și jumătate de la primirea citației și până la primul termen de judecată stabilit de instanță.

Intimata A. SPA prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris. Analizând recursul declarat de pârâta SC I.L.F. SA București împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Este de observat că, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea părților, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc.

civ., calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-o procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui avocat, va fi certificată potrivit legii avocaților, conform art. 68 alin. (1) teza a ll-a. Reținând că în speță, împuternicirea avocațială existentă la dosarul de fond, în care este menționat contractul de asistentă juridică din 16 octombrie 2012, ambele depuse la dosar, fac dovada valabilă a mandatului dat avocatului C.B., semnatar al cererii de chemare în judecată, care a fost întocmită conform cerințelor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. și celor ale Legii nr. 51/1995, se constată că, în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a susnumitului avocat ca neîntemeiată.

Prin urmare, înscrisul procesual, cu forță probantă deplină, prin care potrivit legii se face dovada calității de reprezentant a avocatului, constă în împuternicirea avocațială. Prin urmare, conform art. 68 C. proc. civ., în baza acestei împuterniciri avocatul C.B. a dovedit calitatea de reprezentant convențional al reclamantei și că, în această calitate, avea mandat să formuleze și să semneze cererea de chemare în judecată. Așa cum rezultă din art. 730 3 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., această dispoziție legală face diferența între numele și calitatea persoanei care angajează partea și persoana care reprezintă partea în litigiu, aceasta întrucât persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de conducere/administrare.

Din contractul de asistență juridică din 16 octombrie 2012, rezultă că A. SPA prin G.L. a împuternicit Cabinetele Asociate de Avocat L.B.&C.B. să inițieze acțiuni în baza O.U.G. nr. 119/2007 și potrivit dreptului comun pentru recuperarea creanței deținută împotriva SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013 când tribunalul a pronunțat sentința la fond, precum și din traducerea în limba română a acestuia depusă în aceeași zi prin fax la dosar, a rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul de asistență juridică, are puterea de a angaja reclamanta.

Critica recurentei prin care a susținut că suspendarea judecății cauzei la fond nu mai putea fi dispusă în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a interpretat în mod corect nedepunerea traducerii unui înscris ca fiind o încălcare a unei obligații legale, ce nu poate atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care înscrisul menționat se afla la dosar. Nefondată este și susținerea recurentei prin care a arătat că suspendarea nu mai putea fi dispusă în raport de art. 114 alin. (3) C. proc. civ. întrucât instanța de apel a analizat acest aspect ca o simplă opțiune a instanței fondului, alături de admiterea cererii de amânare a cauzei formulate de reclamant și posibilitatea suspendării judecății cauzei conform art. 155 1 C. proc.

civ. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, constatând că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât decizia instanței de apel a fost dată cu respectarea dispozițiile art. 720 3 alin. (1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 112, art. 155 1 și art. 161 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.L.F. SA București împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.