ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată sub nr. 44097/3/2012 pe rolul Tribunalului București, secția

a Vl-a civilă reclamanta A. SPA Italia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

SC I.L.F. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei

la plata sumei de 282.000 euro (1.277.742 RON) cu titlu de rest de preț și la

plata dobânzii legale aferente sumei de 141.000 euro, de 6% pe an, în cuantum

de 25.380 euro până la data de 15 noiembrie 2012 (114.996,78 RON) și până la

data achitării integrale a sumei de 141.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 218 din 14 ianuarie 2013 a admis

excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu

și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SPA în contradictoriu

cu pârâta SC I.L.F. SA pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Că cererea de

chemare în judecată a fost făcută prin reprezentant legal, astfel cum rezultă cu

evidență din cuprinsul cererii, ștampila și semnătura societății de avocatură, precum

și din alte înscrisuri depuse ulterior la dosar și că potrivit art. 83 alin.

(1) C. proc. civ., reprezentantul era obligat să depună alăturat procura în original

sau copie legalizată.

S-a arătat că

art. 720

3

alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare

în judecată va cuprinde (...) numele și calitatea celui care angajează partea și

ale celui care o reprezintă în litigiu, anexându-se dovada calității, iar potrivit

art. 161 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. când (...) reprezentantul părții nu

face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri

și dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Tribunalul a reținut

că reclamanta a beneficiat de un termen pentru a proba calitatea de reprezentant

a persoanei care a angajat partea însă nu și-a îndeplinit această obligație, potrivit

dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la dosar și că pe împuternicirea

avocațială existentă la dosar, în loc de semnătura clientului apare mențiunea conform

contractului de asistență juridică, care nu există la dosarul cauzei, ceea ce ridică

serioase îndoieli cu privire la pretinsa angajare de către reclamantă, prin organele

sale de conducere, a Cabinetelor de Avocatură Asociate L.B.&C.B.

Potrivit art.

68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată

sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată.

Tribunalul a reținut

că la termenul din 14 ianuarie 2013 s-a depus de către avocat C.B., pentru reclamantă,

un set de înscrisuri în limba italiană, care nu pot fi luate în considerare de către

instanță deoarece nu au fost însoțite de traduceri autorizate în conformitate cu

dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că la dosar nu a fost depus

niciun înscris din care să rezulte cine este persoana care, conform actului constitutiv,

are calitatea de administrator/reprezentant al A. SPA.

Față de aceste

împrejurări, reținând că nu a fost făcută dovada calității de reprezentant pentru

reclamantă deși aceasta a fost citată cu această mențiune, în temeiul art. 161

alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a anulat cererea formulată în numele A. SPA

pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

S-a luat act că

pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 213 din 29 mai 2013, a admis

apelul formulat de reclamanta A. SPA împotriva sentinței civile nr. 218 din 14

ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă în contradictoriu

cu intimata pârâtă SC I.L.F. SA, pe care a anulat-o în sensul că a respins excepția

lipsei calității de reprezentant ca neîntemeiată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel București a reținut că instanța de fond în mod greșit

a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei fără să

aibă în vedere că în speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată prin

reprezentant convențional, fiind semnată și ștampilată de avocat C.B., în baza împuternicirii

avocațiale, în care este menționat contractul de asistență juridică din 16

octombrie 2012, ambele depuse la dosar, prin care a fost mandatat să redacteze și

să semneze acțiunea în pretenții împotriva SC I.L.F. SA pentru suma de 282.000 euro.

Din contractul

menționat a rezultat că A. SPA prin G.L. a împuternicit Cabinetele Asociate de Avocat

L.B. & C.B. să inițieze acțiuni în baza O.U.G. nr. 119/2007 și potrivit dreptului

comun pentru recuperarea creanței totale în sumă de 282.000 euro deținută împotriva

SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat

și Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data

de 14 ianuarie 2013, a rezultat că G.L. are puterea de a angaja reclamanta.

Curtea a apreciat

că față de această situație, depunerea certificatului menționat în limba italiană,

sancțiunea care se impunea a fi aplicată nu era anularea cererii de chemare în judecată

pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, ci eventual suspendarea cauzei în

baza art. 155

1

C. proc. civ.

De asemenea s-a

reținut că, comportamentul procesual al reclamantei nu a fost unul care să conducă

la concluzia că ar dori să tergiverseze soluționarea cauzei, aceasta făcând demersuri

pentru a depune dovada numelui și calității persoanei care a angajat partea, solicitând

un termen pentru a depune traducerea în limba română, dar, așa cum rezultă din practicaua

sentinței apelate, prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea de amânare a judecății.

Această concluzie

este întărită și de faptul că reclamanta a depus în aceeași zi, prin fax, traducerea

în limba română a certificatului eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat

și Agricultură din M. din care a rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul

de asistență juridică, are puterea de a angaja reclamanta.

În consecință,

curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant cu privire la cererea de chemare în judecată a reclamantei

și a anulat-o pentru acest motiv.

Împotriva deciziei

civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC I.L.F. SA București, întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.

În criticile formulate

recurenta pârâtă după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele:

Că instanța de

apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 720

3

alin.

(1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 112, art. 155

1

și art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel în raport

de prevederile art. 720

3

C. proc. civ., reclamanta avea obligația ca

până la primul termen de judecată, în faza judecății în fond, să facă dovada calității

de reprezentant a persoanei care a angajat societatea, cât și dovada calității de

reprezentant convențional a avocatului ales.

Precizează că

aceste obligații nu au fost îndeplinite de reclamantă nici până la termenul în care

instanța de fond a rămas în pronunțare, întrucât în ceea ce privește dovada calității

de reprezentant a avocatului B. a fost depusă o delegație ce nu purta semnătura

și ștampila A. SPA, iar legat de calitatea de reprezentant a persoanei care a angajat

valabil societatea, pârâta a înțeles să depună la dosarul cauzei un certificat eliberat

de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din M. în limba italiană,

care nu putea fi avut în vedere de instanță în lipsa traducerii, conform art. 112

C. proc. civ., iar faptul că după închiderea dezbaterilor reclamanta a depus certificatul

tradus este irrelevant, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susținut

că odată invocate neregularitățile cererii de chemare în judecată și fixat termenul

de judecată, reclamanta fiind citată cu mențiunile necesare regularizării cererii

formulate, suspendarea cauzei nu mai era o opțiune pentru completul de judecată,

astfel că singura soluție era ca instanța să se pronunțe potrivit art. 116

alin. (2) C. proc. civ. decât cu privire la anularea cererii, comportamentul acesteia

fiind irelevant, cu atât mai mult cu cât pârâta nu mai avea dreptul să solicite

acordarea unui nou termen pentru depunerea traducerii certificatului în limba română,

întrucât a avut la dispoziție o lună și jumătate de la primirea citației și până

la primul termen de judecată stabilit de instanță.

Intimata A.

SPA prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 martie 2014, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris.

Analizând recursul

declarat de pârâta SC I.L.F. SA București împotriva deciziei civile nr. 213 din

29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă din perspectiva

criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Este de observat

că, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea

părților, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de reprezentant,

indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea

în judecată, se justifică printr-o procură a cărei semnătură, în cazul în care este

dată unui avocat, va fi certificată potrivit legii avocaților, conform art. 68

alin. (1) teza a ll-a.

Reținând că în

speță, împuternicirea avocațială existentă la dosarul de fond, în care este menționat

contractul de asistentă juridică din 16 octombrie 2012, ambele depuse la dosar,

fac dovada valabilă a mandatului dat avocatului C.B., semnatar al cererii de chemare

în judecată, care a fost întocmită conform cerințelor art. 68 alin. (1) C. proc.

civ. și celor ale Legii nr. 51/1995, se constată că, în mod corect instanța de apel

a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a susnumitului

avocat ca neîntemeiată.

Prin urmare, înscrisul

procesual, cu forță probantă deplină, prin care potrivit legii se face dovada calității

de reprezentant a avocatului, constă în împuternicirea avocațială.

Prin urmare, conform

art. 68 C. proc. civ., în baza acestei împuterniciri avocatul C.B. a dovedit calitatea

de reprezentant convențional al reclamantei și că, în această calitate, avea mandat

să formuleze și să semneze cererea de chemare în judecată.

Așa cum rezultă

din art. 730

3

alin. (1) lit. b) C. proc. civ., această dispoziție legală

face diferența între numele și calitatea persoanei care angajează partea și persoana

care reprezintă partea în litigiu, aceasta întrucât persoana juridică își exercită

drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de conducere/administrare.

Din contractul

de asistență juridică din 16 octombrie 2012, rezultă că A. SPA prin G.L. a împuternicit

Cabinetele Asociate de Avocat L.B.&C.B. să inițieze acțiuni în baza O.U.G.

nr. 119/2007 și potrivit dreptului comun pentru recuperarea creanței deținută împotriva

SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat

și Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data

de 14 ianuarie 2013 când tribunalul a pronunțat sentința la fond, precum și din

traducerea în limba română a acestuia depusă în aceeași zi prin fax la dosar, a

rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul de asistență juridică, are puterea

de a angaja reclamanta.

Critica recurentei

prin care a susținut că suspendarea judecății cauzei la fond nu mai putea fi dispusă

în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât instanța

de apel a interpretat în mod corect nedepunerea traducerii unui înscris ca fiind

o încălcare a unei obligații legale, ce nu poate atrage anularea cererii de chemare

în judecată, în condițiile în care înscrisul menționat se afla la dosar.

Nefondată este

și susținerea recurentei prin care a arătat că suspendarea nu mai putea fi dispusă

în raport de art. 114 alin. (3) C. proc. civ. întrucât instanța de apel a analizat

acest aspect ca o simplă opțiune a instanței fondului, alături de admiterea cererii

de amânare a cauzei formulate de reclamant și posibilitatea suspendării judecății

cauzei conform art. 155

1

C. proc. civ.

Pentru rațiunile

mai sus înfățișate, constatând că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9

C. proc. civ. este nefondat, întrucât decizia instanței de apel a fost dată cu respectarea

dispozițiile art. 720

3

alin. (1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin.

(2) și alin. (3), art. 112, art. 155

1

și art. 161 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă

recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC I.L.F. SA București împotriva deciziei civile

nr. 213 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.