ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 iulie 2010 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC M.C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.074.304,37 lei conform contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin art. 1 și 3 respectiv anexa 1 la contract, achitând suma de 6.074.304,37 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de P.R., imagine, comunicare, acestea urmau a fi prestate de pârâtă, fără ca aceasta să execute efectiv obligațiile asumate.

S-a arătat că la data de 31 decembrie 2008, contractul de prestări servicii a încetat în condițiile art. 9 prin ajungere la termen. S-a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlul de contravaloare a unor servicii neexecutate de către pârâtă. S-a susținut îndeplinirea procedurii concilierii prealabile conform art. 720 1 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată la data de 30 martie 2011, pârâta SC A. SA. a invocat excepția prematurității, conform art. 720 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanta nu a comunicat nici o notificare la conciliere pentru data de 24 martie 2010, în vederea soluționării pe cale amiabilă a situației litigioase, că semnătura ce figurează pe confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei nu aparține unei persoane împuternicite cu primirea corespondenței sau a unuia dintre reprezentanții legali ai pârâtei.

De asemenea, ca motive de nulitate au fost invocate: lipsa dovezii calității de reprezentant al avocatului desemnat, a cărui semnătură se regăsește pe notificarea la conciliere, la notificare nefiind anexată împuternicirea avocațială. Raportat la prevederile art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ. s-a arătat că reclamanta nu a indicat în mod expres pretențiile precum și temeiul lor legal. La data de 4 aprilie 2011, pârâta SC A. SA. a formulat cerere de chemare în garanție a numitului O.S.

solicitând, în cazul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata sumei solicitate, obligarea chematului în garanție la plata sumei de 6.074.304,37 lei, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale statutare, în calitate de administrator/director general la încheierea contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008. Prin sentința civilă nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă și a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, raportat la dispozițiile art. 720 1 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., coroborat cu art. 109 alin. (2) din același cod, luând în considerare caracterul imperativ și prealabil al procedurii, nulitatea concilierii prealabile ca urmare a omisiunii de menționare în cuprinsul convocatorului a cuantumului pretențiilor și a temeiului legal; a reținut încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ., întrucât pe confirmarea de primire nu a fost menționat în clar numele persoanei care a semnat, iar în notificare nu a fost menționată adresa completă a pârâtei. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă în considerarea art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M.C.I. SRL a formulat apel, solicitând admiterea apelului, în principal, anularea sentinței atacate, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința obligării intimatei la restituirea sumei de 6.074.304,37 lei, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

În completarea motivelor de apel, prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2012, apelanta a invocat excepții de ordine publică susținând încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, în lipsa învestirii instanța reținând, în cuprinsul considerentelor, ca motiv de nulitate a procedurii prealabile un aspect neinvocat de pârât în întâmpinare, și neridicat din oficiu de instanță în ședința publică pentru a fi pus în discuția părților, motiv de nulitate și anume nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare, incidente notificării convocării la conciliere. Prin Decizia civilă nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost admisă cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 32.437,50 lei.

S-a dispus restituirea acestei sume, cu mențiunea că ordinul de plată, în original, a fost restituit la data de 23 aprilie 2012, cu viză de nefolosire. A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.C.I. SRL, împotriva sentinței civile nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâti SC A. SA. și O.S. A fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea hotărârii, cu prioritate asupra taxei judiciare de timbru, greșit calculate prin rezoluție de primire, în cuantum de 32.437,5 lei, având în vedere cererea de restituire formulată de apelanta-reclamantă, în condițiile art. 23 Legea nr. 146/2007 și art. 30 alin. (3) și (4) din Normele metodologice, instanța de apel a dispus restituirea sumei achitate nedatorat.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii completatoare la motivele de apel, instanța de apel a constatat că aceasta poartă exclusiv asupra unor excepții de nulitate, care, raportat la art. 108 alin. (1) C. proc. civ. pot fi ridicate în orice stare a pricinii, astfel că a respins-o. Referitor la incidența dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar a apreciat că reclamanta, cu respectarea acestor dispoziții legale, a comunicat prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire la data de 5 martie 2010 convocarea la conciliere prealabilă, indicând ca temei al pretențiilor contractul de prestări servicii din 22 ianuarie 2008, pretenții generale nerespectarea obligațiilor asumate de pârâta SC A. SA.

Din cuprinsul convocării a rezultat, prin raportare la documentele anexate din care se susține ca rezultând îndeplinirea în totalitate a obligațiilor corelative asumate de reclamantă, faptul că acestea priveau plata contractului în cuantum de 6.074.304,37 lei. Cu respectarea principiului disponibilității cenzurând motivele de nulitate ale procedurii de conciliere directe, instanța a arătat că notificarea a întrunit cerințele de valabilitate prevăzute de art. 720 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Astfel, au fost înlăturate susținerile vizând necomunicarea convocării, apreciindu-se că procedura de convocare a fost îndeplinită prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, la sediul SC A. SA., București, Șoseaua București - Ploiești, pe confirmarea de primire fiind aplicată semnătura delegatului societății.

Instanța a reținut că pârâta, prin apărările formulate nu a contestat primirea convocării și nici calitatea de delegat a funcționarului care a semnat confirmarea de primire, susținând că acesta nu era împuternicit în mod special cu primirea corespondenței, fără a produce probe în acest sens, contrar art. 1169 C. civ., respectiv indicarea persoanei căreia îi reveneau aceste atribuții și eventual, fișa postului acestei persoane. Nu au putut fi primite nici susținerile privind neindicarea în concret a cuantumului pretențiilor, precum și a temeiului de drept al acestora. Analizând conținutul convocării, instanța de control judiciar a reținut că acesta cuprinde elemente suficiente a determina cuantumul pretențiilor, prin raportare la contract și înscrisurile comunicate acestea constând în prețul achitat de reclamantă până la data încălcării contractului prin ajungere la termen.

În ceea ce privește temeiul de drept, fără a fi menționat expres, acesta îl reprezintă art. 969 C. civ. ce reglementează forța obligatorie a contractului încheiat cu respectarea legii. S-a mai reținut că, excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului nu poate fi opusă decât în procedura prealabilă în condițiile prezentării la conciliere, nejustificând în sine ignorarea convocării, întrucât nu constituie prin raportare la procedura de drept comun, motiv de anulare decât în măsura neconfirmării mandatului de către mandant. Refuzul de a se prezenta la conciliere al pârâtei, întemeiat pe această obiecție este nejustificat, cu atât mai mult cu cât a rezultat că în proces partea a fost reprezentată de același apărător.

în consecință, instanța de apel a reținut că prima instanță, în mod greșit, a apreciat neîndeplinită procedura concilierii prealabile prin raportare la apărările formulate de pârâtă. Relativ la motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ. s-a apreciat că acesta a fost reținut de instanța de fond cu încălcarea principiilor contradictorialitătii și al dreptului la apărare. În considerarea principiilor certitudinii, al siguranței juridice ce impune respectarea practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut și faptul că scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C. proc.

civ. sau al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecății. S-a arătat că vătămarea nu exista nici în condițiile în care partea prezentă la conciliere, recunoscând pretențiile reclamantului ar fi evitat formularea cererii de chemare în judecată, întrucât acest drept procesual îi era recunoscut și în cursul procesului. În considerarea atitudinii reclamantei, care, față de apărările formulate pe fondul cauzei de către pârâtă, nu a renunțat la acțiune, rezultând că părțile se situează pe poziții ireconciliabile, s-a apreciat că soluționarea amiabilă a litigiului, nu este posibilă. Prin urmare, opunerea unei excepții de inadmisibilitate întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acționarea în instanță, constituie un abuz procesual. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 22 instanța de apel a reținut că cererii de chemare în judecată, înregistrată la 8 iulie 2010, îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la data formulării. Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SA București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului formulat de SC M.C.I. SRL București și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sub următoarele aspecte: a. Cu privire la aspectele legate de procedura concilierii contestate de pârâtă: În opinia recurentei, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că pârâta nu a contestat primirea convocării și nici calitatea de delegat a funcționarului care a semnat confirmarea de primire. Pârâta a contestat primirea convocării precizând în mod expres că nu a primit din partea reprezentanților reclamantei nicio notificare prin care să fie invitată pentru data de 24 martie 2010 la conciliere în vederea soluționării pe cale amiabilă a unei situații litigioase născută în urma executării contractului, aspect ce rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.

Semnătura ce figurează pe confirmarea de primire depusă la dosar, arată recurenta-pârâtă, nu aparține niciunei persoane căreia să-i fi fost delegate din partea pârâtei atribuții de primire a corespondenței sau vreunui reprezentant legal al acesteia, împrejurare ce justifică susținerea vizând neprimirea notificării reprezentând invitația la conciliere, din partea SC M.C.I. SRL. b. Cu privire la înlăturarea motivului de nulitate prevăzut de dispozițiile art. 100 pct. 4 C. proc. civ. Sub acest aspect, susține, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a înlăturat motivul de nulitate reprezentat de nerespectarea dispozițiilor art. 100 pct. 4 C. proc. civ., considerând că acesta nu a fost pus în discuția părților și, pe cale de consecință, a fost încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Apelul este o cale de atac devolutivă, iar odată invocate dispozițiile art. 100 pct. 4 C. proc. civ. în apărările formulate de pârâtă în combaterea susținerilor Media Consulta, instanța de apel trebuia să le analizeze și nu să înlăture de la aplicare aceste dispoziții legale fără să stabilească relevanța acestora în cauza dedusă judecății. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (3) C. proc. civ. sancțiunea ce intervine în cazul neindicării numelui, prenumelui persoanei care a primit notificarea este nulitatea, nefiind nevoie de dovedirea niciunei vătămări.

c. Cu privire la persoana care a primit convocarea la conciliere și sarcina probei în această ipoteză: Recurenta apreciază că instanța de apel reține în mod greșit faptul că pârâta nu a contestat calitatea de delegat a funcționarului care a semnat confirmarea de primire și nici nu a făcut proba contrară potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., respectiv nu a indicat persoana căreia îi reveneau aceste atribuții și eventual, să depună fișa postului acestei persoane. În acest context, arată, în esență, că a contestat calitatea de delegat a persoanei care a semnat confirmarea de primire depusă la dosar, precizând în mod expres că semnătura nu aparține niciunui angajat al pârâtei.

De asemenea, având în vedere că pârâta trebuia să facă dovada unui fapt negativ, respectiv să dovedească că nu a primit notificarea de convocare la conciliere, iar faptele negative nu se pot dovedi decât prin dovedirea faptului pozitiv conex, rezultă că sarcina probei este răsturnată, Media Consulta fiind cea care trebuia să facă dovada primirii notificării de convocare la conciliere în virtutea dispozițiilor art. 1169 C. civ. și nu SC A. SA, cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Pe de altă parte, consideră recurenta, dacă instanța de ape! avea nelămuriri și pentru aflarea adevărului avea nevoie de probe suplimentare, respectiv care erau persoanele care aveau atribuții de primire a corespondenței în cadrul societății pârâte, în virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., putea pune în vedere pârâtei să facă această probă sau cel puțin să pună în discuția părților aceste aspecte. d. Cu privire la indicarea cuantumului pretențiilor și temeiul de drept al acestora: Susține, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că în urma analizării conținutului convocării aceasta cuprinde elemente suficiente pentru a determina cuantumul pretențiilor, prin raportare la contract și înscrisurile atașate la convocare, iar temeiul de drept chiar dacă nu este menționat expres aceasta este reprezentat de dispozițiile art. 969 C. civ. Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din cuprinsul notificării de convocare la conciliere depusă de Media Consulta la dosar, rezultă că niciuna dintre obligațiile prevăzute de art. 720 1 alin. (2) C. proc.

civ. nu a fost respectată, aceasta neindicând care este obiectul concret al concilierii, respectiv pretențiile pe care aceasta le avea față de pârâtă (dacă este vorba de plata unei sume de bani sau de îndeplinirea obligațiilor contractuale), și nici care sunt temeiurile legale ale pretențiilor sale. e. Cu privire la calitatea persoanei care a semnat convocarea la conciliere: Sub acest aspect, recurenta consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că nu constituie un motiv de anulare/ignorare a notificării de convocare la conciliere, semnarea acesteia de către avocat care nu a atașat notificării dovada calității de reprezentant.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 coroborate cu dispozițiile art. 113, art. 126 și art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat rezultă că un avocat pentru a face dovada faptului că este reprezentantul unei persoane fizice sau juridice, trebuie să prezinte o împuternicire avocațială emisă în baza unui contract de asistență juridică, dovadă care însă nu a fost făcută la data la care se presupune că a fost expediată notificarea de convocare la conciliere către pârâtă.

f. Cu privire la o presupusă inexistență a vreunei vătămări și cu privire la relevanța atitudinii societății pârâte în cadrul litigiului dedus judecății: Instanța de apel a apreciat în mod greșit faptul că pârâta nu a suferit nicio vătămare față de modalitatea formulării convocării la conciliere, deoarece, arată recurenta, vătămările suferite de pârâtă există, fiind reprezentate de vicierea consimțământului cu privire la posibilitatea ajungerii la o înțelegere pe cale amiabilă față de lipsa pretențiilor concrete și de temeiul de drept. Pretențiile Media Consulta, precum și temeiurile invocate sunt esențiale pentru ca societatea-pârâtă să-și poată exprima disponibilitatea de soluționare pe cale amiabilă a litigiului.

În ceea ce privește atitudinea pârâtei după data promovării cererii de chemare în judecată, în sensul formulării apărărilor pe fond prin care a solicitate respingerea pretențiilor Media Consulta și neachiesării le pretențiile acesteia la primul termen de judecată, consideră că acestea sunt irelevante pentru aprecierea îndeplinirii sau nu a procedurii concilierii, întrucât acesta este o procedură ce trebuie realizată anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Scopul edictării normei prevăzută în art. 720 1 C. proc. civ., arată recurenta, este acela de a se încerca soluționarea divergențelor dintre părți înainte de data învestirii instanței, scop care nu a fost realizat în prezenta cauză.

g. Cu privire la existența unui abuz de drept din partea pârâtei săvârșit prin invocarea excepției de inadmisibilitatea întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ.: în mod greșit instanța de apel a considerat că pârâta a săvârșit un abuz de drept prin invocarea excepției inadmisibilității, deoarece instanța de fond a considerat întemeiată excepția invocată de pârâtă și a respins cererea ca prematur introdusă/inadmisibilă. Totodată, posibilitatea invocării excepției inadmisibilității pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. este recunoscută părților din proces, iar prin invocarea excepției nu se putea urmări întârzierea acționării în instanță a pârâtei, atâta timp cât excepția a fost invocată după promovarea cererii de chemare în judecată și sesizarea instanței de judecată, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 100, art. 129, art. 304 și urm., art. 720 1 , art. 723 C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 113, art. 126 și art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Intimata-reclamantă SC M.C.I. SRL București și intimatul-chemat în garanție O.S. nu au formulat întâminare. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Sintetizând susținerile recurentei, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. raportat și la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., conform cărora în procesele în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantului îi revine obligația încercării soluționării litigiului fie prin conciliere directă; scop în care este ținut a convoca partea adversă, urmând în scris pretențiile și temeiul legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină; prin scrisoare recomandată, în mod corect s-a reținut de către instanța de control judiciar că, în cauză, s-a efectuat procedura prealabilă a concilierii directe.

În speță, procedura s-a materializat prin comunicarea de către reclamantă, cu respectarea dispozițiilor anterior menționate, prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire la data de 5 martie 2010 a convocării la conciliere prealabilă, la sediul SC A. SA, București, Șoseaua București-Ploiești, reclamanta indicând ca temei al pretențiilor contractul de prestări servicii din 22 ianuarie 2008, pretenții generale vizând nerespectarea obligațiilor asumate de pârâta SC A. SA. Astfel cum în mod corect a constatat și instanța de apel, din cuprinsul convocării, prin raportare la documentele anexate în care se susține ca fiind îndeplinite în totalitate obligațiile corelative asumate de reclamantă, faptul că acestea priveau plata contractului în cuantum de 6.074.304,37 lei.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a înlăturat cu justețe aplicabilitatea art. 100 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. În acest sens, dovada îndeplinirii procedurii trebuie să rezulte din actul procedural, iar nu din probe extrinseci, iar semnătura de primire de către persoana delegată de la sediul persoanei juridice este un fapt constatat personal de agentul care a întocmit procesul-verbal, astfel încât, acest act se va bucura de o prezumție de veridicitate care poate fi răsturnată numai pe calea înscrierii în fals, iar în cauză SC A. SA București nu a formulat o astfel de cerere.

Susținerile potrivit cărora persoana care a primit actul procedural nu a avut calitatea de reprezentat legal al societății pârât, respectiv nu i-au fost delegate din partea pârâtei atribuții de primire a corespondenței, nu au relevanță, în contextul în care reclamantei nu i se poate imputa prezența la sediul pârâtei a unor persoane ce nu calitatea de salariat sau nu au atribuții de primire a corespondenței și care totuși primesc corespondența. Din punct de vedere al dispozițiilor legale reclamanta și-a îndeplinit obligația de a încerca concilierea directă, prealabilă, înainte de a se adresa instanței. Pârâta se prevalează de lipsa dovezii calității de reprezentant a apărătorului reclamantei, care nu a anexat notificarea la conciliere împuternicirea avocațială.

Or, astfel cum în mod corect a arătat și instanța de control judiciar, excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului, nu poate fi opusă decât în procedura prealabilă în condițiile prezentării la conciliere, nejustificând în sine anularea convocării, întrucât nu constituie prin raportare la procedura de drept comun, motiv de anulare decât în măsura neconfirmării mandatului de către mandant. Referitor la o presupusă vătămare și la pretinsa aplicare greșită a prevederile art. 720 1 C. proc. civ., pentru a răspunde acestor critici, față de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 720 1 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispozițiilor acestuia, cât mai apropiată de voința legiuitorului.

În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că scopul art. 720 1 C. proc. civ. este de a simplifica și degreva judecățile cu obiect pretenții bănești, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720 1 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești competente. Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară mai complexă și mai lentă și degrevarea activității instanțelor judecătorești.

Potrivit art. 720 1 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Toate susținerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și contrazise de practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința procedurii convocării la conciliere prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. În acest sens, contrar susținerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie observat că în temeiul art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. intimata-reclamantă a realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus judecății, comunicându-i recurentei-pârâte pretențiile rezultate din actele care au stat la baza acestora, anterior soluționării excepției neîndeplinirii acestei proceduri.

Recurenta a luat cunoștință de pretențiile intimatei și de actele care au stat la baza acestora încă de la data promovării cererii introductive, așa cum în mod corect s-a reținut și în apel, situație în care, dacă ar fi dorit în orice mod soluționarea litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să își exprime această poziție în cele peste 8 luni trecute până la momentul invocării excepției. Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa, excepția nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități.

Or, posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat așa cum s-a arătat anterior, în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată și până la data invocării excepției în discuție. Referitor strict la pretinsa vătămare, este de reținut că neîndeplinirea corectă a procedurii concilierii, chiar și dacă este reală, nu atrage automat nulitatea concilierii sau respingerea cererii de chemare în judecată, sancțiunea intervenind numai dacă partea dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel. Recurenta SC A. SA nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.

În condițiile în care recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta nu a făcut dovada necesității anulării cererii/convocării la conciliere pentru înlăturarea vreunei vătămări. în plus, vătămarea nu are nici o legătură cu valoarea pretențiilor deduse judecății. Din atitudinea procesuală a recurentei se poate observa că oricum un astfel de demers ar fi fost inutil și nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor. Pe de altă parte, pârâta nu invocă excepția pretinsei lipse a concilierii directe pentru a contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.

În consecință, în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 22 din Legea nr. 202/2010), se impunea admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat procesul în temeiul unei excepții procesuale. Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2013.