ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8
iulie 2010 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC M.C.I. SRL a chemat
în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va
pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.074.304,37 lei
conform contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008.
În motivarea
acțiunii s-a arătat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin art.
1 și 3 respectiv anexa 1 la contract, achitând suma de 6.074.304,37 lei,
reprezentând contravaloarea serviciilor de P.R., imagine, comunicare, acestea
urmau a fi prestate de pârâtă, fără ca aceasta să execute efectiv obligațiile
asumate.
S-a arătat că
la data de 31 decembrie 2008, contractul de prestări servicii a încetat în
condițiile art. 9 prin ajungere la termen.
S-a solicitat
restituirea sumelor achitate cu titlul de contravaloare a unor servicii
neexecutate de către pârâtă.
S-a susținut
îndeplinirea procedurii concilierii prealabile conform art. 720
1
C.
proc. civ.
Prin
întâmpinarea formulată la data de 30 martie 2011, pârâta SC A. SA. a invocat
excepția prematurității, conform art. 720
1
alin. (1) și (2) C. proc.
civ., susținând, în esență, că reclamanta nu a comunicat nici o notificare la
conciliere pentru data de 24 martie 2010, în vederea soluționării pe cale
amiabilă a situației litigioase, că semnătura ce figurează pe confirmarea de
primire depusă la dosarul cauzei nu aparține unei persoane împuternicite cu
primirea corespondenței sau a unuia dintre reprezentanții legali ai pârâtei.
De asemenea, ca
motive de nulitate au fost invocate: lipsa dovezii calității de reprezentant al
avocatului desemnat, a cărui semnătură se regăsește pe notificarea la
conciliere, la notificare nefiind anexată împuternicirea avocațială.
Raportat la
prevederile art. 720
1
alin. (2) C. proc. civ. s-a arătat că
reclamanta nu a indicat în mod expres pretențiile precum și temeiul lor legal.
La data de 4
aprilie 2011, pârâta SC A. SA. a formulat cerere de chemare în garanție a numitului
O.S. solicitând, în cazul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata sumei
solicitate, obligarea chematului în garanție la plata sumei de 6.074.304,37
lei, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor
legale statutare, în calitate de administrator/director general la încheierea
contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008.
Prin sentința
civilă nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, a
fost admisă excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată,
cererea fiind respinsă ca inadmisibilă și a fost respinsă cererea de chemare în
garanție ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță, raportat la dispozițiile art. 720
1
alin. (1)
și (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 109 alin. (2) din același cod, luând în
considerare caracterul imperativ și prealabil al procedurii, nulitatea
concilierii prealabile ca urmare a omisiunii de menționare în cuprinsul
convocatorului a cuantumului pretențiilor și a temeiului legal; a reținut
încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ., întrucât pe confirmarea de primire nu
a fost menționat în clar numele persoanei care a semnat, iar în notificare nu a
fost menționată adresa completă a pârâtei.
Cererea de
chemare în garanție a fost respinsă în considerarea art. 60 alin. (1) C. proc.
civ.
Împotriva
acestei sentințe, reclamanta SC M.C.I. SRL a formulat apel, solicitând
admiterea apelului, în principal, anularea sentinței atacate, admiterea cererii
de chemare în judecată cu consecința obligării intimatei la restituirea sumei
de 6.074.304,37 lei, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în
sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În completarea
motivelor de apel, prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2012, apelanta a
invocat excepții de ordine publică susținând încălcarea principiilor
contradictorialității și al dreptului la apărare, în lipsa învestirii instanța
reținând, în cuprinsul considerentelor, ca motiv de nulitate a procedurii prealabile
un aspect neinvocat de pârât în întâmpinare, și neridicat din oficiu de
instanță în ședința publică pentru a fi pus în discuția părților, motiv de
nulitate și anume nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de
citare, incidente notificării convocării la conciliere.
Prin Decizia
civilă nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a Vl-a civilă, a fost admisă cererea de restituire a taxei judiciare de timbru,
în cuantum de 32.437,50 lei.
S-a dispus
restituirea acestei sume, cu mențiunea că ordinul de plată, în original, a fost
restituit la data de 23 aprilie 2012, cu viză de nefolosire.
A fost admis
apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.C.I. SRL, împotriva sentinței
civile nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București,
secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâti SC A. SA. și O.S.
A fost
desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
În motivarea
hotărârii, cu prioritate asupra taxei judiciare de timbru, greșit calculate
prin rezoluție de primire, în cuantum de 32.437,5 lei, având în vedere cererea
de restituire formulată de apelanta-reclamantă, în condițiile art. 23 Legea nr.
146/2007 și art. 30 alin. (3) și (4) din Normele metodologice, instanța de apel
a dispus restituirea sumei achitate nedatorat.
În ceea ce
privește excepția tardivității formulării cererii completatoare la motivele de
apel, instanța de apel a constatat că aceasta poartă exclusiv asupra unor
excepții de nulitate, care, raportat la art. 108 alin. (1) C. proc. civ. pot fi
ridicate în orice stare a pricinii, astfel că a respins-o.
Referitor la
incidența dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. raportat la art. 109
alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar a apreciat că reclamanta,
cu respectarea acestor dispoziții legale, a comunicat prin scrisoare
recomandată cu dovadă de primire la data de 5 martie 2010 convocarea la
conciliere prealabilă, indicând ca temei al pretențiilor contractul de prestări
servicii din 22 ianuarie 2008, pretenții generale nerespectarea obligațiilor
asumate de pârâta SC A. SA.
Din cuprinsul
convocării a rezultat, prin raportare la documentele anexate din care se
susține ca rezultând îndeplinirea în totalitate a obligațiilor corelative
asumate de reclamantă, faptul că acestea priveau plata contractului în cuantum
de 6.074.304,37 lei.
Cu respectarea
principiului disponibilității cenzurând motivele de nulitate ale procedurii de
conciliere directe, instanța a arătat că notificarea a întrunit cerințele de
valabilitate prevăzute de art. 720 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
Astfel, au fost
înlăturate susținerile vizând necomunicarea convocării, apreciindu-se că
procedura de convocare a fost îndeplinită prin scrisoare recomandată cu dovada
de primire, la sediul SC A. SA., București, Șoseaua București - Ploiești, pe
confirmarea de primire fiind aplicată semnătura delegatului societății.
Instanța a
reținut că pârâta, prin apărările formulate nu a contestat primirea convocării
și nici calitatea de delegat a funcționarului care a semnat confirmarea de
primire, susținând că acesta nu era împuternicit în mod special cu primirea
corespondenței, fără a produce probe în acest sens, contrar art. 1169 C. civ.,
respectiv indicarea persoanei căreia îi reveneau aceste atribuții și eventual,
fișa postului acestei persoane.
Nu au putut fi
primite nici susținerile privind neindicarea în concret a cuantumului
pretențiilor, precum și a temeiului de drept al acestora.
Analizând
conținutul convocării, instanța de control judiciar a reținut că acesta
cuprinde elemente suficiente a determina cuantumul pretențiilor, prin raportare
la contract și înscrisurile comunicate acestea constând în prețul achitat de
reclamantă până la data încălcării contractului prin ajungere la termen.
În ceea ce
privește temeiul de drept, fără a fi menționat expres, acesta îl reprezintă
art. 969 C. civ. ce reglementează forța obligatorie a contractului încheiat cu
respectarea legii.
S-a mai reținut
că, excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului nu poate fi opusă
decât în procedura prealabilă în condițiile prezentării la conciliere,
nejustificând în sine ignorarea convocării, întrucât nu constituie prin
raportare la procedura de drept comun, motiv de anulare decât în măsura
neconfirmării mandatului de către mandant.
Refuzul de a se
prezenta la conciliere al pârâtei, întemeiat pe această obiecție este
nejustificat, cu atât mai mult cu cât a rezultat că în proces partea a fost
reprezentată de același apărător.
în consecință,
instanța de apel a reținut că prima instanță, în mod greșit, a apreciat
neîndeplinită procedura concilierii prealabile prin raportare la apărările
formulate de pârâtă.
Relativ la
motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ. s-a
apreciat că acesta a fost reținut de instanța de fond cu încălcarea
principiilor contradictorialitătii și al dreptului la apărare.
În considerarea
principiilor certitudinii, al siguranței juridice ce impune respectarea
practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție
s-a reținut și faptul că scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea
unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare constând în
cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea
achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C. proc. civ. sau
al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecății.
S-a arătat că
vătămarea nu exista nici în condițiile în care partea prezentă la conciliere,
recunoscând pretențiile reclamantului ar fi evitat formularea cererii de
chemare în judecată, întrucât acest drept procesual îi era recunoscut și în
cursul procesului.
În considerarea
atitudinii reclamantei, care, față de apărările formulate pe fondul cauzei de
către pârâtă, nu a renunțat la acțiune, rezultând că părțile se situează pe
poziții ireconciliabile, s-a apreciat că soluționarea amiabilă a litigiului, nu
este posibilă.
Prin urmare,
opunerea unei excepții de inadmisibilitate întemeiată pe dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., cu scopul evident de a
întârzia acționarea în instanță, constituie un abuz procesual.
În ceea ce
privește incidența dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., așa cum acesta a fost
modificat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 22 instanța de apel a
reținut că cererii de chemare în judecată, înregistrată la 8 iulie 2010, îi
sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la data formulării.
Împotriva
acestei decizii, pârâta SC A. SA București a declarat recurs, solicitând admiterea
recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului
formulat de SC M.C.I. SRL București și menținerea sentinței apelate ca fiind
temeinică și legală.
În motivarea
recursului, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia
atacată pentru nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., sub următoarele aspecte:
a. Cu privire
la aspectele legate de procedura concilierii contestate de pârâtă:
În opinia
recurentei, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că pârâta nu a
contestat primirea convocării și nici calitatea de delegat a funcționarului
care a semnat confirmarea de primire.
Pârâta a
contestat primirea convocării precizând în mod expres că nu a primit din partea
reprezentanților reclamantei nicio notificare prin care să fie invitată pentru
data de 24 martie 2010 la conciliere în vederea soluționării pe cale amiabilă a
unei situații litigioase născută în urma executării contractului, aspect ce
rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
Semnătura ce
figurează pe confirmarea de primire depusă la dosar, arată recurenta-pârâtă, nu
aparține niciunei persoane căreia să-i fi fost delegate din partea pârâtei
atribuții de primire a corespondenței sau vreunui reprezentant legal al acesteia,
împrejurare ce justifică susținerea vizând neprimirea notificării reprezentând
invitația la conciliere, din partea SC M.C.I. SRL.
b. Cu privire
la înlăturarea motivului de nulitate prevăzut de dispozițiile art. 100 pct. 4
C. proc. civ.
Sub acest aspect,
susține, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a înlăturat motivul de
nulitate reprezentat de nerespectarea dispozițiilor art. 100 pct. 4 C. proc.
civ., considerând că acesta nu a fost pus în discuția părților și, pe cale de
consecință, a fost încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la
apărare.
Apelul este o
cale de atac devolutivă, iar odată invocate dispozițiile art. 100 pct. 4 C.
proc. civ. în apărările formulate de pârâtă în combaterea susținerilor Media
Consulta, instanța de apel trebuia să le analizeze și nu să înlăture de la
aplicare aceste dispoziții legale fără să stabilească relevanța acestora în
cauza dedusă judecății.
Totodată,
potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (3) C. proc. civ. sancțiunea ce intervine
în cazul neindicării numelui, prenumelui persoanei care a primit notificarea
este nulitatea, nefiind nevoie de dovedirea niciunei vătămări.
c. Cu privire
la persoana care a primit convocarea la conciliere și sarcina probei în această
ipoteză:
Recurenta
apreciază că instanța de apel reține în mod greșit faptul că pârâta nu a
contestat calitatea de delegat a funcționarului care a semnat confirmarea de
primire și nici nu a făcut proba contrară potrivit dispozițiilor art. 1169 C.
civ., respectiv nu a indicat persoana căreia îi reveneau aceste atribuții și
eventual, să depună fișa postului acestei persoane.
În acest
context, arată, în esență, că a contestat calitatea de delegat a persoanei care
a semnat confirmarea de primire depusă la dosar, precizând în mod expres că semnătura
nu aparține niciunui angajat al pârâtei.
De asemenea,
având în vedere că pârâta trebuia să facă dovada unui fapt negativ, respectiv
să dovedească că nu a primit notificarea de convocare la conciliere, iar
faptele negative nu se pot dovedi decât prin dovedirea faptului pozitiv conex,
rezultă că sarcina probei este răsturnată, Media Consulta fiind cea care
trebuia să facă dovada primirii notificării de convocare la conciliere în
virtutea dispozițiilor art. 1169 C. civ. și nu SC A. SA, cum în mod greșit a
reținut instanța de apel.
Pe de altă
parte, consideră recurenta, dacă instanța de ape! avea nelămuriri și pentru
aflarea adevărului avea nevoie de probe suplimentare, respectiv care erau
persoanele care aveau atribuții de primire a corespondenței în cadrul
societății pârâte, în virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art.
129 C. proc. civ., putea pune în vedere pârâtei să facă această probă sau cel
puțin să pună în discuția părților aceste aspecte.
d. Cu privire
la indicarea cuantumului pretențiilor și temeiul de drept al acestora:
Susține, în
esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că în urma
analizării conținutului convocării aceasta cuprinde elemente suficiente pentru
a determina cuantumul pretențiilor, prin raportare la contract și înscrisurile
atașate la convocare, iar temeiul de drept chiar dacă nu este menționat expres
aceasta este reprezentat de dispozițiile art. 969 C. civ.
Astfel cum în
mod corect a reținut și instanța de fond, din cuprinsul notificării de
convocare la conciliere depusă de Media Consulta la dosar, rezultă că niciuna
dintre obligațiile prevăzute de art. 720
1
alin. (2) C. proc. civ. nu
a fost respectată, aceasta neindicând care este obiectul concret al
concilierii, respectiv pretențiile pe care aceasta le avea față de pârâtă (dacă
este vorba de plata unei sume de bani sau de îndeplinirea obligațiilor
contractuale), și nici care sunt temeiurile legale ale pretențiilor sale.
e. Cu privire
la calitatea persoanei care a semnat convocarea la conciliere:
Sub acest
aspect, recurenta consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul
că nu constituie un motiv de anulare/ignorare a notificării de convocare la
conciliere, semnarea acesteia de către avocat care nu a atașat notificării
dovada calității de reprezentant.
Potrivit
dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 coroborate cu dispozițiile
art. 113, art. 126 și art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat
rezultă că un avocat pentru a face dovada faptului că este reprezentantul unei
persoane fizice sau juridice, trebuie să prezinte o împuternicire avocațială
emisă în baza unui contract de asistență juridică, dovadă care însă nu a fost
făcută la data la care se presupune că a fost expediată notificarea de
convocare la conciliere către pârâtă.
f. Cu privire
la o presupusă inexistență a vreunei vătămări și cu privire la relevanța
atitudinii societății pârâte în cadrul litigiului dedus judecății:
Instanța de
apel a apreciat în mod greșit faptul că pârâta nu a suferit nicio vătămare față
de modalitatea formulării convocării la conciliere, deoarece, arată recurenta,
vătămările suferite de pârâtă există, fiind reprezentate de vicierea
consimțământului cu privire la posibilitatea ajungerii la o înțelegere pe cale
amiabilă față de lipsa pretențiilor concrete și de temeiul de drept. Pretențiile
Media Consulta, precum și temeiurile invocate sunt esențiale pentru ca
societatea-pârâtă să-și poată exprima disponibilitatea de soluționare pe cale
amiabilă a litigiului.
În ceea ce
privește atitudinea pârâtei după data promovării cererii de chemare în judecată,
în sensul formulării apărărilor pe fond prin care a solicitate respingerea
pretențiilor Media Consulta și neachiesării le pretențiile acesteia la primul
termen de judecată, consideră că acestea sunt irelevante pentru aprecierea
îndeplinirii sau nu a procedurii concilierii, întrucât acesta este o procedură
ce trebuie realizată anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Scopul
edictării normei prevăzută în art. 720
1
C. proc. civ., arată
recurenta, este acela de a se încerca soluționarea divergențelor dintre părți
înainte de data învestirii instanței, scop care nu a fost realizat în prezenta
cauză.
g. Cu privire
la existența unui abuz de drept din partea pârâtei săvârșit prin invocarea
excepției de inadmisibilitatea întemeiată pe dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.:
în mod greșit
instanța de apel a considerat că pârâta a săvârșit un abuz de drept prin
invocarea excepției inadmisibilității, deoarece instanța de fond a considerat
întemeiată excepția invocată de pârâtă și a respins cererea ca prematur
introdusă/inadmisibilă.
Totodată,
posibilitatea invocării excepției inadmisibilității pentru nerespectarea
procedurii prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ. este recunoscută
părților din proces, iar prin invocarea excepției nu se putea urmări întârzierea
acționării în instanță a pârâtei, atâta timp cât excepția a fost invocată după
promovarea cererii de chemare în judecată și sesizarea instanței de judecată,
cum în mod greșit a reținut instanța de apel.
În drept, au
fost invocate dispozițiile art. 100, art. 129, art. 304 și urm., art. 720
1
,
art. 723 C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 113, art.
126 și art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.
Intimata-reclamantă
SC M.C.I. SRL București și intimatul-chemat în garanție O.S. nu au formulat
întâminare.
Analizând
decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile
formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru considerentele care succed:
Sintetizând
susținerile recurentei, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. raportat și la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,
conform cărora în procesele în materie comercială, evaluabile în bani, înainte
de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantului îi revine
obligația încercării soluționării litigiului fie prin conciliere directă; scop
în care este ținut a convoca partea adversă, urmând în scris pretențiile și
temeiul legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină; prin
scrisoare recomandată, în mod corect s-a reținut de către instanța de control
judiciar că, în cauză, s-a efectuat procedura prealabilă a concilierii directe.
În speță,
procedura s-a materializat prin comunicarea de către reclamantă, cu respectarea
dispozițiilor anterior menționate, prin scrisoare recomandată cu dovadă de
primire la data de 5 martie 2010 a convocării la conciliere prealabilă, la
sediul SC A. SA, București, Șoseaua București-Ploiești, reclamanta indicând ca
temei al pretențiilor contractul de prestări servicii din 22 ianuarie 2008,
pretenții generale vizând nerespectarea obligațiilor asumate de pârâta SC A.
SA.
Astfel cum în
mod corect a constatat și instanța de apel, din cuprinsul convocării, prin
raportare la documentele anexate în care se susține ca fiind îndeplinite în
totalitate obligațiile corelative asumate de reclamantă, faptul că acestea
priveau plata contractului în cuantum de 6.074.304,37 lei.
Contrar
susținerilor recurentei, instanța de apel a înlăturat cu justețe
aplicabilitatea art. 100 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit
prevederilor art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovada până
la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a
încheiat.
În acest sens,
dovada îndeplinirii procedurii trebuie să rezulte din actul procedural, iar nu
din probe extrinseci, iar semnătura de primire de către persoana delegată de la
sediul persoanei juridice este un fapt constatat personal de agentul care a
întocmit procesul-verbal, astfel încât, acest act se va bucura de o prezumție
de veridicitate care poate fi răsturnată numai pe calea înscrierii în fals, iar
în cauză SC A. SA București nu a formulat o astfel de cerere.
Susținerile
potrivit cărora persoana care a primit actul procedural nu a avut calitatea de
reprezentat legal al societății pârât, respectiv nu i-au fost delegate din
partea pârâtei atribuții de primire a corespondenței, nu au relevanță, în
contextul în care reclamantei nu i se poate imputa prezența la sediul pârâtei a
unor persoane ce nu calitatea de salariat sau nu au atribuții de primire a
corespondenței și care totuși primesc corespondența. Din punct de vedere al
dispozițiilor legale reclamanta și-a îndeplinit obligația de a încerca
concilierea directă, prealabilă, înainte de a se adresa instanței.
Pârâta se
prevalează de lipsa dovezii calității de reprezentant a apărătorului
reclamantei, care nu a anexat notificarea la conciliere împuternicirea
avocațială.
Or, astfel cum
în mod corect a arătat și instanța de control judiciar, excepția lipsei
calității de reprezentant a avocatului, nu poate fi opusă decât în procedura
prealabilă în condițiile prezentării la conciliere, nejustificând în sine
anularea convocării, întrucât nu constituie prin raportare la procedura de drept
comun, motiv de anulare decât în măsura neconfirmării mandatului de către
mandant.
Referitor la o
presupusă vătămare și la pretinsa aplicare greșită a prevederile art. 720
1
C. proc. civ., pentru a răspunde acestor critici, față de multitudinea de probleme
pe care o ridică aplicarea art. 720
1
C. proc. civ., este importantă
interpretarea corectă a dispozițiilor acestuia, cât mai apropiată de voința
legiuitorului.
În
interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este
în sensul că scopul art. 720
1
C. proc. civ. este de a simplifica și
degreva judecățile cu obiect pretenții bănești, iar această interpretare este
în deplin acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720
1
instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a
se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea
autorității judecătorești competente.
Prin
instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit
soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la
procedura judiciară mai complexă și mai lentă și degrevarea activității
instanțelor judecătorești.
Potrivit art.
720
1
C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială
evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată
reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu
cealaltă parte.
Toate
susținerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și contrazise de practica
constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința procedurii
convocării la conciliere prealabilă prevăzută de art. 720
1
C. proc.
civ.
În acest sens,
contrar susținerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie
observat că în temeiul art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. intimata-reclamantă a
realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus judecății,
comunicându-i recurentei-pârâte pretențiile rezultate din actele care au stat
la baza acestora, anterior soluționării excepției neîndeplinirii acestei
proceduri.
Recurenta a
luat cunoștință de pretențiile intimatei și de actele care au stat la baza
acestora încă de la data promovării cererii introductive, așa cum în mod corect
s-a reținut și în apel, situație în care, dacă ar fi dorit în orice mod
soluționarea litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să își exprime
această poziție în cele peste 8 luni trecute până la momentul invocării
excepției.
Convocarea la
conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării
efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa,
excepția nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple
formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare
amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența
acestei posibilități.
Or,
posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat așa cum s-a arătat
anterior, în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată și
până la data invocării excepției în discuție.
Referitor
strict la pretinsa vătămare, este de reținut că neîndeplinirea corectă a
procedurii concilierii, chiar și dacă este reală, nu atrage automat nulitatea
concilierii sau respingerea cererii de chemare în judecată, sancțiunea
intervenind numai dacă partea dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată
altfel.
Recurenta SC A.
SA nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa
neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii
cererii introductive.
În condițiile
în care recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere
ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta
nu a făcut dovada necesității anulării cererii/convocării la conciliere pentru
înlăturarea vreunei vătămări. în plus, vătămarea nu are nici o legătură cu
valoarea pretențiilor deduse judecății.
Din atitudinea
procesuală a recurentei se poate observa că oricum un astfel de demers ar fi
fost inutil și nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor.
Pe de altă
parte, pârâta nu invocă excepția pretinsei lipse a concilierii directe pentru a
contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar înțelege să rezolve litigiul
pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea
urmărită de legiuitor.
În consecință,
în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare
la data formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 22 din Legea
nr. 202/2010), se impunea admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea
cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat procesul în
temeiul unei excepții procesuale.
Pentru toate
argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la
adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art.
312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de
pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 267 din 11 iunie 2012
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, menținând decizia
instanței de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr.
267 din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 27 martie 2013.