ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2660/2014

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 228 din 9 februarie 2012 Tribunalul lași, secția II civilă și contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași. A fost admisă în parte prescripția dreptului la acțiune. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.F.M. SA lași, în contradictoriu cu pârâtele CN C.F. C.F.R. SA București și Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași. A fost obligată pârâta CN C.F. C.F.R.

SA să plătească reclamantei: suma de 671.477,11 lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractului din 1989 cu actele adiționale și la plata în continuare a dobânzii legale aferente sumei de 592.615,03 lei de la data de 25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă,suma de 105.237,32 lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractelor din 25 noiembrie 2002, din 11 octombrie 2000, din 17 august 2000, din 9 iunie 2000, din 11 octombrie 2000, din 5 noiembrie 2004, din 6 octombrie 2005 și la plata în continuare a dobânzii legale aferente sumei de 77.859,55 lei de la data de 25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă, suma de 256.173,82 lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractelor din 17 iunie 2003, din 2 iunie 2003, din 22 noiembrie 2002, din 22 noiembrie 2002, din 27 martie 2003, din 23 iunie 2003, din 2001, din 29 mai 2003, din 30 aprilie 2001, din 30 aprilie 2001, din 12 martie 2001, din 30 aprilie 2001, din 19 aprilie 2001, din 12 martie 2001, din 12 martie 2001, din 12 martie 2001, din 19 aprilie 2001, din 15 decembrie 2000,

din 26 octombrie 2000, din 2001, din 2002, din 17 mai 2001, din 17 mai 2001,din 31 octombrie 2001, din 21 ianuarie 2004, din 5 noiembrie 2004, din 25 iunie 2003, din 6 februarie 2003 din 18 iunie 2003, din 12 septembrie 2003, din 12 septembrie 2003, din 8 septembrie 2003 din 18 septembrie 2003, din 18 septembrie 2003 și din 29 septembrie 2003 și la plata în continuare a dobânzii legale aferente sumelor de: 70.922,46 lei (corespunzătoare garanției de bună execuție neactualizată pentru lucrările de la Stația Straja) de la data de 30 noiembrie 2011 și până la plata efectivă, 19.806,05 lei (corespunzătoare garanției de bună execuție pentru lucrările de la Stația C.F. Botoșani ) de la data de 2 decembrie 2011 și până la plata efectivă, 105.863.27 lei corespunzătoare garanției de bună execuție neactualizată pentru lucrările executate în baza contractelor sus menționate cu excepția lucrărilor de la Stațiile Straja și C.F.

Botoșani de la data de 25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă. A fost obligată pârâta Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași să plătească reclamantei suma de 122.745,16 lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractelor din 27 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 24 aprilie 2001, din 8 septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, din 27 octombrie 2000, din 27 octombrie 2000, din 16 iunie 2003, din 3 noiembrie 2004, din 19 martie 2001, din 20 noiembrie 2001 și la plata în continuare a dobânzii legale aferente sumei de 90.755,09 lei de la data de 25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă.

A fot respinsă ca prescrisă suma de 41.892,51 lei reprezentând prima tranșă a garanției de bună execuție în cuantum de 11.742,47 lei, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, aferentă lucrărilor executate în baza contractelor din 11 octombrie 2000, din 11 octombrie 2000, din 17 august 2000, din 9 iunie 2000, din 11 octombrie 2000, sumă solicitată de reclamantă de la pârâta CN C.F. C.F.R. SA. A fost respinsă ca prescrisă suma de 36.325,05 lei reprezentând prima tranșă a garanției de bună execuție actualizată cu rata inflației și dobânda legală, aferentă lucrărilor executate în baza contractelor din 27 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 8 septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, sumă solicitată de reclamantă de la pârâta Sucursala C.R.E.Î.R.

C.F. lași. A fost obligată pârâta CN C.F. C.F.R. SA să plătească reclamantei suma de 19.089,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași să plătească reclamantei suma de 8.715,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată . În soluționarea excepțiilor, tribunalul a constatat că reclamanta a încheiat contracte de antrepriză cu CN C.F. C.F.R. SA direct și prin Regionala C.F.R. lași, în prezent Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași, conform anexelor 2 și 3 la Raportul de expertiză/răspuns la obiecțiuni. Contractele încheiate prin Regionala C.F.R. lași cu denumirea actuală sunt cele din anexa 4 din aceeași lucrare. S-a constatat că Regionala C.F. lași, actualmente Sucursala C.R.E.Î.R.

C.F. lași este parte în privința contractelor indicate în anexa 4 din suplimentul la raportul de expertiză depus pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2011, astfel încât îi revin obligațiile corelative, având calitate procesuală pasivă. Sub aspectul lipsei capacității procesuale de folosință, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății inițiale, dar îndeplinește condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. proc.

civ. și poate sta în judecată ca pârâtă, având capacitate procesuală de folosință. De asemenea, contractele indicate în anexele 2 și 3 din supliment au fost încheiate de pârâta SN C.F.R. SA direct sau prin mandatar Regionala C.F.R. lași, motiv pentru care obligația de restituire a garanțiilor de bună execuție aferente revine pârâtei CN C.F.R. SA, Regionala acționând ca reprezentant al său fără a-și asuma obligații în nume propriu, aspect necontestat de pârâte. În considerentele sentinței, prima instanță a analizat punctual contractele, facturile, ordinele de plată, procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor și procesele verbale de recepție finală, solicitând prin obiectivele expertizei contabile ca expertul să stabilească pentru fiecare contract - în modalitatea de plată convenită de părți : data când s-au achitat ori trebuiau plătite, când s-a stins garanția de bună execuție, stadiul executării lucrărilor și ce sume mai sunt datorate.

De asemenea, motivat a primit sau înlăturat apărările părților, stabilind sumele prescrise cu titlu de garanții de bună execuție și cele datorate de pârâte cu acest titlu. Acțiunea fiind admisă în parte conform dispozitivului hotărârii, s-a reținut ca întemeiată cererea reclamantei de actualizare a sumelor cuvenite cu indicele de inflație și cu titlu de dobândă legală. Cuantumul garanției de bună execuție datorat de CN C.F.R. SA s-a stabilit conform anexei 14 la raportul de expertiză din 24 noiembrie 2012, pentru lucrările de la Stație C.F.R. lași (contract din 1989 - 383.181,25 lei/tranșa I + 209.433,78 lei/tranșa II și acte adiționale). Reclamanta a solicitat de la pârâta Sucursala C.R.E.Î.R.

C.F. lași suma de 159.070,21 lei, pe baza probelor administrate tribunalul a reținut ca prescrisă suma de 36.325,05 lei, garanție scadentă în luna decembrie 2001, acțiunea fiind introdusă în luna august 2008, diferența fiind datorată, actualizată cu rata inflației și dobânda legală. în calculul garanțiilor de bună execuție nu s-au luat : ordinele de plată în care sunt menționate numai numere de facturi, fără a se face mențiunea „ garanții „ s-au repartizat proporțional fiecărei facturi în parte valorilor înscrise cu titlu de garanții în cazul în care cuantumul era mai mare decât cel aferent facturii, sume pentru care la data emiterii ordinelor de plată cu titlu de garanții nu erau scadente, fie s-au dedus pentru alte lucrări.

Totodată expertul nu a calculat garanții de bună execuție (Gbe) pentru contractele de la poziția nr. 98-103, nr. 109-111 pentru care nu s-au prezentat procese verbale de recepție. în calcul nu s-a luat procesul verbal de compensare, fiind înscrisă mențiunea „ stingere facturi „, fiind reținute ca exigibile Gbe pentru lucrările la Stația C.F.R. Botoșani, Vaslui și Straja pentru care procesele verbale de recepție finală s-au încheiat în cursul judecății. În cuprinsul sentinței au fost explicate și expuse punctual modul de calcul pentru pretențiile prescrise, cât și cele datorate la plata cărora pârâtele au fost obligate. Împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul lași au declarat apel pârâții, formulând critici comune privind cuantumul penalităților, prescripția dreptului la acțiune, dobânda și rata inflației reprezintă o dublă reparație ce nu este legală.

în cursul dezbaterilor s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a CN C.F. C.F.R. SA în privința contractelor încheiate anterior anului 1998 când s-a constituit prin divizarea SN C.F.R. SA. Prin Decizia nr. 119 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, s-au admis apelurile declarate de CN C.F. C.F.R. SA București și Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași împotriva sentinței civile nr. 228 din 09 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în tot. A fost respinsă acțiunea introdusă de reclamanta SC C.F.M. SA, prin administrator judiciar SC E.B. SRL Sprl" cu sediul social în lași, în contradictoriu cu pârâții CN C.F.

C.F.R. SA cu sediul în București și Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași. A fost respinsă cererea de întoarcerea executării prin repunerea părților în situația anterioară formulată de CN C.F. C.F.R. SA cu sediul în București. A fost obligată reclamanta - intimată SC C.F.M. SA să plătească apelantelor cheltuieli de judecată: 9.724,94 lei pentru CN C.F. C.F.R. SA București ; 21.470,71 lei pentru Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași. Împotriva acestei decizii reclamanta prin administrator special a declarat recurs pe care a criticat-o pentru nelegalitate solicitând: În principal, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la aceeași instanță de apel, în temeiul art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc.

civ., iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelurilor declarate de cei doi pârâți și în fond menținerea sentinței nr. 228/2012 pronunțată e Tribunalul lași, înlăturarea dispozițiilor privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din apel în sumă de 9.724,94 lei și respectiv 21.470,71 lei, cu menținerea dispozițiilor deciziei atacate referitoare la respingerea întoarcerii executării silite prin repunerea părților în situația anterioară formulată de CN C.F.R. SA. De asemenea, recurenta a solicitat, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel în temeiul art. 312 alin. (3) teza finală.

Prin recurs, recurenta a formulat, în temeiul art. 103 C. proc. civ. de la 1865, o cerere de repunere în termenul de declarare și motivare a recursului. În motivarea cererii, recurenta a susținut că decizia recurată nu a fost legal comunicată, în argumentarea căreia a arătat că avea sediul social în lași, iar sediul procesual pentru comunicarea actelor de procedură l-a indicat prin întâmpinarea depusă la dosar în luna mai 2012, respectiv în lași. Ulterior, arată recurenta, a intrat în procedura insolvenței, conform sentinței pronunțate de Tribunalul lași, în Dosarul nr. 5864/99/2012, când a fost numit administrator judiciar provizoriu E. Sprl lași. Prin procesul verbal al ședinței Adunării acționarilor din data de 02 august 2012 în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a fost numit administrator special domnul P.C.B., cel care anterior avea și calitatea de președinte al Consiliului de Administrație.

în acest sens, recurenta a precizat că societatea și-a exprimat intenția de a formula un plan de reorganizare - depune alăturat declarația cu dată certă de către președintele Consiliului de Administrație la data depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/200 - iar în prezent societatea se află în perioada de observație, dreptul de administrare nefiind ridicat. Recurenta a precizat că planul de reorganizare a fost propus la data de 24 octombrie 2013 și a fost aprobat de Adunarea creditorilor la data de 08 ianuarie 2014, conform procesului verbal pe care îl anexează la prezentul recurs.

În continuare, recurenta a susținut că, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 și art. 18 alin. 1 din aceeași lege, nu i-a fost ridicat dreptul de administrare și în condițiile în care a fost desemnat un administrator special, acesta este mandatat să efectueze toate actele de administrare necesare în numele și pentru societatea debitoare. Prin urmare, calitatea de reprezentant al societății debitoare o dobândește administratorul judiciar/ sau după caz, lichidatorul, numai după ridicarea dreptului de administrare. Față de argumentele expuse, recurenta a solicitat să se constate că pentru societatea debitoare - recurenta din prezenta cauză - calitatea de reprezentant o deține administratorul special în persoana domnului P.C.B.

Recurenta a concluzionat că decizia recurată trebuia comunicată de instanța de apel în principal la sediul procesual ales în luna mai 2012 sau, în subsidiar, la sediul social al societății recurente din lași, care, în opinia recurentei, erau sediile unde se afla reprezentantul legal al societății recurente, respectiv administratorul special. Referitor la comunicarea deciziei din apel a luat la cunoștință la data de 16 ianuarie 2014, la momentul în care în Dosarul nr. 5864/99/2012 a fost depusă decizia recurată în ședința publică de către intimata CN C.F. C.F.R. SA București odată cu cererea din 2014, sens în care a precizat că o depune anexat la prezentul recurs.

De asemenea, recurenta a declarat expres că administratorul judiciar E. Sprl lași nu „ i-a pus la dispoziție „ Decizia recurată nr. 119/2013 ce a fost comunicată la Curtea de Apel lași la finalul anului 2013. În aceste condiții, recurenta a fost în imposibilitate obiectivă de formulare a recursului în interiorul termenului de 15 zile calculat de la data comunicării deciziei de către instanța de apel. Așa fiind, recurenta a solicitat admiterea cererii de repunere în termen, întrucât sunt îndeplinite condițiile art. 103 C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată i-a fost comunicată la data de 16 ianuarie 2014 în Dosarul nr. 5864/99/2012. Înalta Curte la termenul de azi, a rămas în pronunțare pe excepția tardivității recursului.

Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen formulată de societatea recurentă este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Pentru repunerea în termen partea trebuie să demonstreze împrejurarea care a împiedicat-o să exercite calea de atac. Împrejurarea că administratorul judiciar E. Sprl lași nu i-a pus la dispoziție decizia recurată nu constituie o împrejurare care să justifice repunerea în termen și nu reprezintă o situație obiectivă independentă, în condițiile în care avocatul ales al recurentei debitoare a reprezentat-o și după deschiderea procedurii de insolvență. Mai mult decât atât, avocatul ales al recurentei pe tot parcursul soluționării apelului nu a adus la cunoștința instanței și nu a solicitat comunicarea actelor de procedură la sediul presupus indicat, ceea ce înseamnă că procedura a fost legal îndeplinită, contrar susținerilor recurentei.

De altfel, așa cum se poate observa, toate susținerile recurentei în cererea de repunere în termen nu fac altceva decât să își invoce propria turpitudine în exercitarea căii de atac a recursului. De observat, că situația comunicării deciziei recurate recurentei, despre care se pretinde că nu a fost legal comunicată, nu se încadrează în dispozițiile art. 103 C. proc. civ. și nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții, de natură a o împiedica să declare recursul în termenul legal, în condițiile în care recurenta prin apărătorul ales nu a indicat care dintre sediile să se comunice având în vedere că societatea recurentă este în procedura insolvenței.

Faptul că în înscrisurile depuse la dosar au fost menționate sediile despre care face vorbire în cererea de recurs și având în vedere că apărătorul ales al recurentei a reprezentat și societatea în procedura reorganizării și nu a solicitat în mod expres unde să se facă comunicarea actelor de procedură, nu pot conduce decât la o singură concluzie că aspectele invocate de recurentă nu justifică cererea de repunere în termen. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, comunicarea deciziei atacate s-a făcut la data de 3 decembrie 2013 către administratorul judiciar E. Sprl, acesta fiind numit de către judecătorul sindic odată cu deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă prin hotărârea din data de 5 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 5864/99/2012.

Conform încheierilor de ședință ulterioare datei de 5 iulie 2012 recurenta a fost citată doar prin administrator judiciar, toate actele de procedură fiind îndeplinite doar față de acesta, în calitate de reprezentant legal al reclamantei. Orice alegere de domiciliu făcută anterior datei deschiderii procedurii insolvențe, în speță alegerea de sediu făcută în luna mai 2012, devine ineficace atâta vreme cât potrivit Legii nr. 85/2006 toate actele de procedură se îndeplinesc față de administrator judiciar, acesta din urmă însușindu-și de altfel recursul declarat de către administratorul special B.C. Ca atare, întrucât recursul a fost declarat la data de 31 ianuarie 2014, în raport de data comunicării hotărârii - 3 decembrie 2013, este evident că acesta este făcut cu depășirea termenului de 15 zile prevăzute de Legea nr. 85/2006 (ultima zi împlinindu-se la data de 19 decembrie 2012), fiind tardiv.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 Înalta Curte urmează să admită excepția tardivității și să respingă, în consecință, recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de repunere în termen a recursului. Admite excepția tardivității recursului și în consecință: Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator special P.C.B. Iași împotriva Deciziei nr. 119 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.