ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2660/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2660/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând
asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 228 din 9
februarie 2012 Tribunalul lași, secția II civilă și contencios administrativ și
fiscal, s-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și
lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Sucursala C.R.E.Î.R. C.F.
lași.
A fost
admisă în parte prescripția dreptului la acțiune.
A fost admisă
în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.F.M. SA lași, în contradictoriu
cu pârâtele CN C.F. C.F.R. SA București și Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași.
A fost
obligată pârâta CN C.F. C.F.R. SA să plătească reclamantei: suma de 671.477,11
lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu
indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza
contractului din 1989 cu actele adiționale și la plata în continuare a dobânzii
legale aferente
sumei de 592.615,03 lei de la data de
25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă,suma de 105.237,32 lei reprezentând
garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele de inflație
și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractelor din 25
noiembrie 2002, din 11 octombrie 2000, din 17 august 2000, din 9 iunie 2000,
din 11 octombrie 2000, din 5 noiembrie 2004, din 6 octombrie 2005 și la plata
în continuare a dobânzii legale aferente sumei de 77.859,55 lei de la data de
25 noiembrie 2011 și până la plata efectivă, suma de 256.173,82 lei
reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja actualizat cu indicele
de inflație și dobânda legală) pentru lucrările executate în baza contractelor
din
17 iunie 2003, din 2 iunie 2003, din 22 noiembrie 2002, din 22 noiembrie 2002,
din 27 martie 2003, din 23 iunie 2003, din 2001, din 29 mai 2003, din 30
aprilie 2001, din 30 aprilie 2001, din 12 martie 2001, din 30 aprilie 2001, din
19 aprilie 2001, din 12 martie 2001, din 12 martie 2001, din 12 martie 2001,
din 19 aprilie 2001, din 15 decembrie 2000, din 26 octombrie 2000, din 2001,
din 2002, din 17 mai 2001, din 17 mai 2001,din 31 octombrie 2001, din 21
ianuarie 2004, din 5 noiembrie 2004, din 25 iunie 2003, din 6 februarie 2003
din 18 iunie 2003, din 12 septembrie 2003, din 12 septembrie 2003, din 8
septembrie 2003 din 18 septembrie 2003, din 18 septembrie 2003 și din 29
septembrie 2003 și la plata în continuare a dobânzii legale aferente sumelor de:
70.922,46 lei (corespunzătoare garanției de bună execuție neactualizată pentru
lucrările de la Stația Straja) de la data de 30 noiembrie 2011 și până la plata
efectivă, 19.806,05 lei (corespunzătoare garanției de bună execuție pentru
lucrările de la Stația C.F. Botoșani ) de la data de 2 decembrie 2011 și până
la plata efectivă, 105.863.27 lei corespunzătoare garanției de bună execuție
neactualizată pentru lucrările executate în baza contractelor sus menționate cu
excepția lucrărilor de la Stațiile Straja și C.F. Botoșani de la data de 25
noiembrie 2011 și până la plata efectivă.
A fost
obligată pârâta Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași să plătească reclamantei suma de
122.745,16 lei reprezentând garanție de bună execuție (în cuantum deja
actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală) pentru lucrările
executate în baza contractelor din 27 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000,
din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 24 aprilie 2001, din 8
septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, din 27 octombrie
2000, din 27 octombrie 2000, din 16 iunie 2003, din 3 noiembrie 2004, din 19
martie 2001, din 20 noiembrie 2001 și la plata în continuare a dobânzii legale
aferente sumei de 90.755,09 lei de la data de 25 noiembrie 2011 și până la
plata efectivă.
A fot
respinsă ca prescrisă suma de 41.892,51 lei reprezentând prima tranșă a
garanției de bună execuție în cuantum de 11.742,47 lei, actualizată cu rata
inflației și dobânda legală, aferentă lucrărilor executate în baza contractelor
din 11 octombrie 2000, din 11 octombrie 2000, din 17 august 2000, din 9 iunie
2000, din 11 octombrie 2000, sumă solicitată de reclamantă de la pârâta CN C.F.
C.F.R. SA.
A fost
respinsă ca prescrisă suma de 36.325,05 lei reprezentând prima tranșă a
garanției de bună execuție actualizată cu rata inflației și dobânda legală,
aferentă lucrărilor executate în baza contractelor din 27 octombrie 2000, din
31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 31 octombrie 2000, din 8
septembrie 2000, din 8 septembrie 2000, sumă solicitată de reclamantă de la
pârâta Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași.
A fost
obligată pârâta CN C.F. C.F.R. SA să plătească reclamantei suma de 19.089,88
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost
obligată Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași să plătească reclamantei suma de
8.715,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
În
soluționarea excepțiilor, tribunalul a constatat că reclamanta a încheiat
contracte de antrepriză cu CN C.F. C.F.R. SA direct și prin Regionala C.F.R.
lași, în prezent Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași, conform anexelor 2 și 3 la
Raportul de expertiză/răspuns la obiecțiuni. Contractele încheiate prin
Regionala C.F.R. lași cu denumirea actuală sunt cele din anexa 4 din aceeași
lucrare.
S-a constatat
că Regionala C.F. lași, actualmente Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași este parte
în privința contractelor indicate în anexa 4 din suplimentul la raportul de
expertiză depus pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2011,
astfel încât îi revin obligațiile corelative, având calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul
lipsei capacității procesuale de folosință, în conformitate cu dispozițiile
art. 41 alin. (2) C. proc. civ. societățile care nu au personalitate juridică
pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. S-a reținut
că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 sucursala este un
dezmembrământ fără personalitate juridică al societății inițiale, dar
îndeplinește condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. proc. civ. și poate
sta în judecată ca pârâtă, având capacitate procesuală de folosință. De
asemenea, contractele indicate în anexele 2 și 3 din supliment au fost
încheiate de pârâta SN C.F.R. SA direct sau prin mandatar Regionala C.F.R.
lași, motiv pentru care obligația de restituire a garanțiilor de bună execuție
aferente revine pârâtei
CN C.F.R. SA, Regionala acționând ca
reprezentant al său fără a-și asuma obligații în nume propriu, aspect
necontestat de pârâte.
În
considerentele sentinței, prima instanță a analizat punctual contractele,
facturile, ordinele de plată, procesele verbale de recepție la terminarea
lucrărilor și procesele verbale de recepție finală, solicitând prin obiectivele
expertizei contabile ca expertul să stabilească pentru fiecare contract - în
modalitatea de plată convenită de părți : data când s-au achitat ori trebuiau
plătite, când s-a stins garanția de bună execuție, stadiul executării
lucrărilor și ce sume mai sunt datorate.
De asemenea,
motivat a primit sau înlăturat apărările părților, stabilind sumele prescrise
cu titlu de garanții de bună execuție și cele datorate de pârâte cu acest
titlu. Acțiunea fiind admisă în parte conform dispozitivului hotărârii, s-a
reținut ca întemeiată cererea reclamantei de actualizare a sumelor cuvenite cu
indicele de inflație și cu titlu de dobândă legală.
Cuantumul garanției de bună execuție
datorat de CN C.F.R. SA s-a stabilit conform anexei 14 la raportul de expertiză
din 24 noiembrie 2012, pentru lucrările de la Stație C.F.R. lași (contract din
1989 - 383.181,25 lei/tranșa I + 209.433,78 lei/tranșa II și acte adiționale).
Reclamanta a solicitat de la pârâta Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași suma de
159.070,21 lei, pe baza probelor administrate tribunalul a reținut ca prescrisă
suma de 36.325,05 lei, garanție scadentă în luna decembrie 2001, acțiunea fiind
introdusă în luna august 2008, diferența fiind datorată, actualizată cu rata
inflației și dobânda legală. în calculul garanțiilor de bună execuție nu s-au
luat : ordinele de plată în care sunt menționate numai numere de facturi, fără
a se face mențiunea „ garanții „ s-au repartizat proporțional fiecărei facturi
în parte valorilor înscrise cu titlu de garanții în cazul în care cuantumul era
mai mare decât cel aferent facturii, sume pentru care la data emiterii
ordinelor de plată cu titlu de garanții nu erau scadente, fie s-au dedus pentru
alte lucrări. Totodată expertul nu a calculat garanții de bună execuție (Gbe)
pentru contractele de la poziția nr. 98-103, nr. 109-111 pentru care nu s-au
prezentat procese verbale de recepție. în calcul nu s-a luat procesul verbal de
compensare, fiind înscrisă mențiunea „ stingere facturi „, fiind reținute ca
exigibile Gbe pentru lucrările la Stația C.F.R. Botoșani, Vaslui și Straja
pentru care procesele verbale de recepție finală s-au încheiat în cursul
judecății.
În cuprinsul
sentinței au fost explicate și expuse punctual modul de calcul pentru
pretențiile prescrise, cât și cele datorate la plata cărora pârâtele au fost
obligate.
Împotriva
hotărârii pronunțată de Tribunalul lași au declarat apel pârâții, formulând
critici comune privind cuantumul penalităților, prescripția dreptului la
acțiune, dobânda și rata inflației reprezintă o
dublă
reparație ce nu este legală. în cursul dezbaterilor s-a invocat lipsa calității
procesuale pasive a CN C.F. C.F.R. SA în privința contractelor încheiate
anterior anului 1998 când s-a constituit prin divizarea SN C.F.R. SA.
Prin Decizia nr.
119 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă,
s-au admis apelurile declarate de CN C.F. C.F.R. SA București și Sucursala
C.R.E.Î.R. C.F. lași împotriva sentinței civile nr. 228 din 09 februarie 2012
pronunțată de Tribunalul lași, secția a II-a civilă contencios administrativ și
fiscal, pe care a schimbat-o în tot.
A fost respinsă
acțiunea introdusă de reclamanta SC C.F.M. SA, prin administrator judiciar SC
E.B. SRL Sprl" cu sediul social în lași, în contradictoriu cu pârâții CN
C.F. C.F.R. SA cu sediul în București și Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași.
A fost
respinsă cererea de întoarcerea executării prin repunerea părților în situația
anterioară formulată de CN C.F. C.F.R. SA cu sediul în București.
A fost
obligată reclamanta - intimată SC C.F.M. SA să plătească apelantelor cheltuieli
de judecată: 9.724,94 lei pentru CN C.F. C.F.R. SA București ; 21.470,71 lei
pentru Sucursala C.R.E.Î.R. C.F. lași.
Împotriva
acestei decizii reclamanta prin administrator special a declarat recurs pe care
a criticat-o pentru nelegalitate solicitând:
În principal, recurenta a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre
rejudecare în apel la aceeași instanță de apel, în temeiul art. 312 alin. (5)
coroborat cu art. 314 C. proc. civ., iar în subsidiar admiterea recursului,
modificarea deciziei recurate, respingerea apelurilor declarate de cei doi
pârâți și în fond menținerea sentinței nr. 228/2012 pronunțată e Tribunalul
lași, înlăturarea dispozițiilor privind obligarea sa la plata cheltuielilor de
judecată din apel în sumă de 9.724,94 lei și respectiv 21.470,71 lei, cu
menținerea dispozițiilor deciziei atacate referitoare la respingerea
întoarcerii executării silite prin repunerea părților în situația anterioară
formulată de CN C.F.R. SA.
De
asemenea, recurenta a solicitat, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel în
temeiul art. 312 alin. (3) teza finală.
Prin recurs,
recurenta a formulat, în temeiul art. 103 C. proc. civ. de la 1865, o cerere de
repunere în termenul de declarare și motivare a recursului.
În
motivarea cererii, recurenta a susținut că decizia recurată nu a fost legal
comunicată, în argumentarea căreia a arătat că avea sediul social în lași, iar
sediul procesual pentru comunicarea actelor de procedură l-a indicat prin întâmpinarea
depusă la dosar în luna mai 2012, respectiv în lași.
Ulterior,
arată recurenta, a intrat în procedura insolvenței, conform sentinței
pronunțate de Tribunalul lași, în Dosarul nr. 5864/99/2012, când a fost numit
administrator judiciar provizoriu E. Sprl lași. Prin procesul verbal al
ședinței Adunării acționarilor din data de 02 august 2012 în considerarea
dispozițiilor art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței, a fost numit administrator special domnul P.C.B., cel care
anterior avea și calitatea de președinte al Consiliului de Administrație. în
acest sens, recurenta a precizat că societatea și-a exprimat intenția de a
formula un plan de reorganizare - depune alăturat declarația cu dată certă de
către președintele Consiliului de Administrație la data depunerii cererii de
deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 28
din Legea nr. 85/200 - iar în prezent societatea se află în perioada de
observație, dreptul de administrare nefiind ridicat. Recurenta a precizat că
planul de reorganizare a fost propus la data de 24 octombrie 2013 și a fost
aprobat de Adunarea creditorilor la data de 08 ianuarie 2014, conform
procesului verbal pe care îl anexează la prezentul recurs.
În
continuare, recurenta a susținut că, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct.
26 din Legea nr. 85/2006 și art. 18 alin. 1 din aceeași lege, nu i-a fost
ridicat dreptul de administrare și în condițiile în care a fost desemnat un
administrator special, acesta este mandatat să efectueze toate actele de
administrare necesare în numele și pentru societatea debitoare.
Prin urmare,
calitatea de reprezentant al societății debitoare o dobândește administratorul
judiciar/ sau după caz, lichidatorul, numai după ridicarea dreptului de administrare.
Față de
argumentele expuse, recurenta a solicitat să se constate că pentru societatea
debitoare - recurenta din prezenta cauză - calitatea de reprezentant o deține
administratorul special în persoana domnului P.C.B.
Recurenta a
concluzionat că decizia recurată trebuia comunicată de instanța de apel în
principal la sediul procesual ales în luna mai 2012 sau, în subsidiar, la
sediul social al societății recurente din lași, care, în opinia recurentei,
erau sediile unde se afla reprezentantul legal al societății recurente,
respectiv administratorul special. Referitor la comunicarea deciziei din apel a
luat la cunoștință la data de 16 ianuarie 2014, la momentul în care în Dosarul
nr. 5864/99/2012 a fost depusă decizia recurată în ședința publică de către
intimata
CN C.F. C.F.R. SA București odată cu
cererea din 2014, sens în care a precizat că o depune anexat la prezentul
recurs. De asemenea, recurenta a declarat expres că administratorul judiciar E.
Sprl lași nu „ i-a pus la dispoziție „ Decizia recurată nr. 119/2013 ce a fost
comunicată la Curtea de Apel lași la finalul anului 2013.
În
aceste condiții, recurenta a fost în imposibilitate obiectivă de formulare a
recursului în interiorul termenului de 15 zile calculat de la data comunicării
deciziei de către instanța de apel.
Așa
fiind, recurenta a solicitat admiterea cererii de repunere în termen, întrucât
sunt îndeplinite condițiile art. 103 C. proc. civ., având în vedere că decizia
recurată i-a fost comunicată la data de 16 ianuarie 2014 în Dosarul nr.
5864/99/2012.
Înalta Curte
la termenul de azi, a rămas în pronunțare pe excepția tardivității recursului.
Înalta Curte
constată că cererea de repunere în termen formulată de societatea recurentă
este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Pentru
repunerea în termen partea trebuie să demonstreze împrejurarea care a
împiedicat-o să exercite calea de atac.
Împrejurarea
că administratorul judiciar E. Sprl lași nu i-a pus la dispoziție decizia
recurată nu constituie o împrejurare care să justifice repunerea în termen și
nu reprezintă o situație obiectivă independentă, în condițiile în care avocatul
ales al recurentei debitoare a reprezentat-o și după deschiderea procedurii de
insolvență.
Mai mult decât atât, avocatul ales al
recurentei pe tot parcursul soluționării apelului nu a adus la cunoștința
instanței și nu a solicitat comunicarea actelor de procedură la sediul presupus
indicat, ceea ce înseamnă că procedura a fost legal îndeplinită, contrar
susținerilor recurentei. De altfel, așa cum se poate observa, toate susținerile
recurentei în cererea de repunere în termen nu fac altceva decât să își invoce
propria turpitudine în exercitarea căii de atac a recursului.
De observat,
că situația comunicării deciziei recurate recurentei, despre care se pretinde că
nu a fost legal comunicată, nu se încadrează în dispozițiile art. 103 C. proc.
civ. și nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții, de natură a o
împiedica să declare recursul în termenul legal, în condițiile în care
recurenta prin apărătorul ales nu a indicat care dintre sediile să se comunice
având în vedere că societatea recurentă este în procedura insolvenței. Faptul
că în înscrisurile depuse la dosar au fost menționate sediile despre care face
vorbire în cererea de recurs și având în vedere că apărătorul ales al
recurentei a reprezentat și societatea în procedura reorganizării și nu a
solicitat în mod expres unde să se facă comunicarea actelor de procedură, nu
pot conduce decât la o
singură concluzie că aspectele
invocate de recurentă nu justifică cererea de repunere în termen.
Potrivit
dovezilor de comunicare aflate la dosar, comunicarea deciziei atacate s-a făcut
la data de 3 decembrie 2013 către administratorul judiciar E. Sprl, acesta
fiind numit de către judecătorul sindic odată cu deschiderea procedurii
insolvenței față de reclamantă prin hotărârea din data de 5 iulie 2012
pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 5864/99/2012.
Conform
încheierilor de ședință ulterioare datei de 5 iulie 2012 recurenta a fost
citată doar prin administrator judiciar, toate actele de procedură fiind
îndeplinite doar față de acesta, în calitate de reprezentant legal al
reclamantei.
Orice
alegere de domiciliu făcută anterior datei deschiderii procedurii insolvențe,
în speță alegerea de sediu făcută în luna mai 2012, devine ineficace atâta
vreme cât potrivit Legii nr. 85/2006 toate actele de procedură se îndeplinesc
față de administrator judiciar, acesta din urmă însușindu-și de altfel recursul
declarat de către administratorul special B.C.
Ca atare, întrucât recursul a fost
declarat la data de 31 ianuarie 2014, în raport de data comunicării hotărârii -
3 decembrie 2013, este evident că acesta este făcut cu depășirea termenului de
15 zile prevăzute de Legea nr. 85/2006 (ultima zi împlinindu-se la data de 19
decembrie 2012), fiind tardiv.
În
consecință, în raport de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. raportat la art. 8
din Legea nr. 85/2006 Înalta Curte urmează să admită excepția tardivității și
să respingă, în consecință, recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen
a recursului.
Admite excepția tardivității
recursului și în consecință:
Respinge
ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta SC C.F.M. SA prin
administrator special P.C.B. Iași împotriva Deciziei nr. 119 din 30
octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
24 septembrie 2014.