ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA
solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 328.189,84 lei
reprezentând debite neachitate și să restituie garanția de bună execuție de 5%
deja reținută – 33.278,78 lei.
La data
de 23 noiembrie 2005, reclamanta a modificat acțiunea, chemând în judecată, pe
lângă C.N.C.F. C.F.R. SA și SN C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați,
solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 328.189,84 lei reprezentând
debite neachitate, adică contravaloare facturi și garanția de bună execuție de
5 % arătând că, chiar dacă contractele de antrepriză nr. 661/2002 și 680/2003
au fost semnate de C.N.C.F. C.F.R. SA și raportul juridic s-a născut între
această societate și reclamanta, sucursala Regională C.F. Galați este
beneficiara de fapt a contractelor de antrepriză.
Prin
cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA
solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 489.358,05 lei
reprezentând penalități de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a
obligațiilor asumate prin contractele de antrepriză nr. 661/2002 și 680/2003.
Ulterior,
la data de 22 noiembrie 2005, reclamanta și-a modificat acțiunea și în acest
dosar, solicitând chemarea în judecată pe lângă C.N.C.F. C.F.R. SA și C.N. C.F.R.,
sucursala Regională C.F. Galați, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei
de 489.300.104 RON reprezentând penalități de întârziere ca urmare a achitării
cu întârziere a obligațiilor asumate prin cele două contracte.
În
ședința publică din data de 21 decembrie 2005 instanța a dispus în temeiul art.
164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 4890/2005 la dosarul nr. 4892/2005.
La data
de 31 ianuarie 2007, reclamanta și-a precizat câtimea pretențiilor solicitând
obligarea pârâtelor la plata sumei de 580.472,89 lei reprezentând 33.278,78 lei
sumă rămasă de achitat și 547.194,11 lei penalități de întârziere și
reactualizarea cu indicele de inflație.
Prin
sentința comercială nr. 2323/2007 instanța a dispus următoarele:
-
Respinge, ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.F.
C.F.R. SA
-
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității procesuale de folosință
a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați.
- Admite
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala
Regională C.F. Galați.
-
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL împotriva pârâtei C.N.
C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați, ca fiind introdusă împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă.
-
Omologhează raportul de expertiză și suplimentul la expertiză efectuat de expert
și admite cererea principală, modificată, precum și cererea conexă modificată
și precizată în parte, formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL în contradictoriu
cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, în sensul că obligă pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la
plata către reclamantă a sumei de 580.472,89 lei reprezentând debite neachitate
și penalități de întârziere neactualizate cu rata inflației.
- Obligă
pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la plata sumei de 42.029 lei cheltuieli de judecată
către reclamantă.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel C.N. C.F.R. SA
Apelul a
fost admis, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată
pârâta să plătească reclamantei suma de 365.748,62 lei reprezentând penalități
de întârziere, precum și să restituie garanția de bună execuție în sumă de
33.275,78 lei. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței și a fost
obligată intimata să plătească apelantei suma de 8.398,75 lei reprezentând
cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere că C.N.C.F. C.F.R.
SA în calitate de beneficiar a încheiat cu SC S.F.C. SRL în calitate de
constructor, contractul de antrepriză generală nr. 661 din 07 martie 2002,
având ca obiect execuția lucrărilor de construcții montaj pentru obiectivul „R.C.Z.
Slănic Moldova”.
Potrivit
art. 33 din condițiile generale la contract, constructorul va depune o garanție
de bună execuție de 5 % din valoarea lucrărilor iar potrivit art. 3.6
„beneficiarul trebuie să restituie constructorului garanția cel mai târziu la
expirarea duratei garanției de bună execuție”.
Părțile
prin contract la pct. 1 și 2 din condițiile speciale suplimentare ale
contractului au stabilit și cuantumul penalităților în cazul în care părțile nu
au respectat clauzele contractuale.
Ulterior,
aceleași părți au încheiat contractul de antrepriză nr. 680 din 05 iunie 2003.
În baza
raporturilor contractuale intimata a executat lucrările, dar la data de 26
octombrie 2004 au fost sistate, fapt ce rezultă din adresa de la fila 28 dosar
fond.
La data
de 01 noiembrie 2004, s-a încheiat și un proces-verbal privind constatarea
stadiilor fizice la lucrările executate.
Ulterior,
la data de 19 noiembrie 2004 s-a încheiat și un proces-verbal cu scopul de a
stabili pe cale amiabilă obligațiile părților. Prin același proces-verbal s-a
stabilit nereținerea garanției de bună execuție de către beneficiar, context în
care în raport de clauzele contractuale și înțelegerea ulterioară a părților,
apelanta în calitate de beneficiar al contractului de antrepriză este obligată
să restituie garanția de bună execuție în cuantumul stabilit prin expertiză de
33.278,78 lei. La această sumă în mod greșit s-a aplicat de către instanța de
fond penalitățile de 0,5 % întrucât penalitățile se calculează conform
clauzelor speciale la contractul de antrepriză numai pentru întârzierea
achitării facturilor.
Prin
noua expertiză efectuată în apel au fost recalculate penalitățile de întârziere
pentru neplata în termen a facturilor emise din care s-a scăzut garanția de
bună execuție de 5 %. Cuantumul total al penalităților de întârziere pentru
neplata în termen a facturilor din litigiu, din care s-a scăzut garanția de
bună execuție de 5 % este de 365.748,62 lei.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.F.C. SRL București și pârâta
C.N.C.F. C.F.R. SA București.
Cât
privește recursul reclamantei se va reține că acesta a fost declarat la 19 mai 2008,
conform ștampilei aplicate de poștă pe plicul de expediere a recursului, iar
decizia atacată a fost comunicată acestei recurente la 29 aprilie 2008, conform
dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei, iar partea a
solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
Recurenta
reclamantă a învederat că decizia a fost înregistrată la data de 05 mai 2008,
iar mențiunile agentului procedural sunt fictive pentru că este cu neputință ca
actul să se fi afișat la data de 29 aprilie 2009, întrucât această societate
are asigurată pază 24 de ore din 24. În consecință data de la care trebuie
calculat termenul de recurs este 05 mai 2009.
Cu
privire la această cerere, Înalta Curte urmează a o respinge întrucât recurenta
nu justifică o împrejurare mai presus de voința ei care a împiedicat-o să
depună recursul în termenul legal.
Astfel,
nu are nici o relevanță data la care recurenta a înregistrat în evidențele
proprii recursul, ci numai data consemnată în dovada de îndeplinire a
comunicării deciziei, dată menționată de agentul procedural și care face proba
deplină până la înscrierea în fals.
Actul
procedural al comunicării hotărârii instanței de apel a fost realizat prin
afișare la ușa principală a locuinței destinatarului, mai precis, la sediul
indicat chiar de către această recurenta prin întâmpinare, respectiv dosar
apel: Bd. Iuliu Maniu, sector 6 București.
Actul de
procedură de la dosarul de apel a fost îndeplinit prin afișare conform art. 92
1
C. proc. civ., pentru că s-a constatat lipsa oricărei persoane de la sediul
societății. Deși regula instituită de textul invocat este aceea că actele de
procedură nu se pot realiza prin afișare în cazul societăților, în speță suntem
într-o excepție de la această regulă, permisă de finalul articolului menționat,
în condițiile în care se constatată lipsa oricărei persoane de la sediu.
Înscrisul
de la dosarul de apel este un înscris autentic, conform art. 1171 C. civ. și se
bucură de o prezumție de validitate, făcând dovada până la înscrierea în fals
în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute
în limitele atribuțiilor sale, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ. Așadar,
constatarea agentului procedural că, la momentul efectuării comunicării
sentinței, la sediul social nu se afla nici o persoană, face dovadă până la
înscrierea în fals, iar recurenta nu a uzat de această procedură față de agentul
procedural. Susținerea că societatea are angajată pază permanentă, precum și
toate referirile la împrejurările de fapt ale situării gardului față de
clădire, nu pot fi primite în contra și peste conținutul înscrisului autentic.
În plus, în condițiile în care reclamanta știa că sediul ar putea să facă
dificilă comunicarea a actelor de procedură datorită felului în care este
configurat imobilul, trebuia să își aleagă un alt sediu pentru comunicare,
nefiind permisă invocarea propriei turpitudini.
Pentru
aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 alin. (1) C. proc.
civ., se va respinge cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL
București privind repunerea în termenul de recurs, iar conform art. 301 C. proc.
civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL București
împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială, ca tardiv formulat.
Cât
privește recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA București se va reține că
aceasta a invocat art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., susținând că
hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Pârâta a
susținut, în esență, că au fost calculate penalități pentru facturi fiscale
pentru care se împlinise termenul de prescripție, că expertul nu a evidențiat
corect plățile făcute și a omis valoarea unor ordine de plată, iar numărul de
zile de întârziere a fost greșit calculat.
Analizând
decizia prin prisma criticilor formulate de către această recurentă, Înalta
Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Așa cum
s-a reținut de către instanța de fond si instanța de apel, cursul prescripției
a fost întrerupt in conformitate cu art. 16 din Decretul nr. 167/1958
Potrivit
înscrisului emis, la data de 26 octombrie 2004, de către SC C.F.R., sucursala
Regionala C.F. Galați, aflat la dosarul fond, societatea SC S.F.C. SRL este înștiințată
că lucrările la vila Z. Slănic Moldova se sistează definitiv la stadiul fizic
realizat, urmând sa se convoace comisia de recepție a lucrărilor.
Așa cum
reiese din procesul verbal încheiat la data de 19 11.2004, între parat nr. 2 si
reclamanta s-a ajuns la încetarea pe cale amiabila a celor doua contracte de
antrepriza, societatea SC S.F.C. SRL urmând sa întocmească factura pentru suma
de 2.949.110.632 lei, aceasta având de încasat din situațiile prezentate
anterior datei de 31 decembrie 2003 și însușite de beneficiar suma de
332.787.763 lei. Lucrările executate sunt evidențiate în facturile fiscale
enumerate in respectivul proces verbal, făcându-se mențiunea expresa ca sunt
acceptate la plata. Cele doua pârti au mai stabilit, întrucât lucrările au fost
sistate înainte de finalizare, nereținerea garanției de buna execuție stabilita
prin contract.
Coroborând
prevederile din înscrisurile menționate mai sus se constată, fără echivoc,
recunoașterea expresa a debitului in luna noiembrie 2004, astfel că nu poate fi
reținuta intervenția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune așa
cum susține recurenta-debitoare, in cauza fiind incidente dispozițiile din art.
16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.
În conformitate
cu prevederile art. 17 din Decretul nr. 167/195 întreruperea cursului
prescripției, șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea
care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescripție de trei
ani.
Deși
prin actul de recunoaștere expresa a debitului, încheiat in luna noiembrie 2004,
cursul prescripției a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 16 din
Decretul nr. 167/1958, se constată caracterul nefondat al susținerii
recurentei-debitoare referitoare la împrejurarea ca ultimele plați parțiale ar
fi fost făcute anterior datei de 21 septembrie 2002 (data fata de care
recurenta-debitoare raportează calculul termenului de prescripție față de data
introducerii acțiunii), ținându-se seama că pentru factura fiscala nr. 2597113
și 22 mai 2002, data ultimei plați a fost făcuta la data de 13 martie 2003,
prin O.P. nr. 617 din 13 martie 2103; pentru factura fiscala nr. 2597141 din 05
iunie 2002 data ultimei plați a fost făcuta la data de 18 octombrie 2002 prin
O.P. nr. 3273 și 08 octombrie 2002.
Și față
de datele ultimelor plați la facturile menționate mai sus, cererea de chemare
in judecata formulata la data de 21 septembrie 2005, se încadrează înlăuntrul
termenului general de prescripție de 3 ani, si pe cale de consecința susținerea
recurentei ca suma de 46.895,78 lei este nedatorata, este vădit nefondată,
nefiind incidenta prescripția dreptului material la acțiune.
În suplimentul
de expertiza, depus în ședința din data 14 noiembrie 2007, de către expertul
desemnat, răspunzând obiecțiunilor formulate de apelanta C.N.C.F. C.F.R. SA
București, la pagina 2, precizează fără echivoc ca situația calculului
penalităților de întârziere asupra sumelor datorate este corecta și nu a fost
omis nici un ordin de plata sau proces verbal de compensare aferent plaților
efectuate de către de acesta companie.
În ceea
ce privește imputația plații se va reține că recurenta invoca greșit
dispozițiile art. 1010 C. civ., imputația plății fiind reglementata de
dispozițiile art. 1110 – art. 1114 C. civ. În speță, toate condițiile legale au
fost respectate la efectuarea expertizei contabile in apel cu privire la
aplicarea instituției imputației plății și, pe cale de consecința, rezultă ca
susținerile recurentei sunt total nefondate.
Cât
privește critica potrivit căreia: „numărul de zile de întârziere este greșit
calculat, in cazul plaților parțiale multiple expertul raportându-se de fiecare
data la data scadenței facturii si nu la data plații anterioare fata de care ar
fi trebuit sa se calculeze numărul de zile de întârziere”, Înalta Curte va
reține că acesta nu poate fi analizată în recurs, nefiind o critică de
nelegalitate, ci una de netemeinicie.
Pentru
considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva
deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI–a
comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL București privind
repunerea în termenul de recurs.
Respinge
recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL București împotriva deciziei nr. 146
din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI–a comercială, ca
tardiv formulat.
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva
aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.