ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 328.189,84 lei reprezentând debite neachitate și să restituie garanția de bună execuție de 5% deja reținută – 33.278,78 lei. La data de 23 noiembrie 2005, reclamanta a modificat acțiunea, chemând în judecată, pe lângă C.N.C.F. C.F.R. SA și SN C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 328.189,84 lei reprezentând debite neachitate, adică contravaloare facturi și garanția de bună execuție de 5 % arătând că, chiar dacă contractele de antrepriză nr. 661/2002 și 680/2003 au fost semnate de C.N.C.F.

C.F.R. SA și raportul juridic s-a născut între această societate și reclamanta, sucursala Regională C.F. Galați este beneficiara de fapt a contractelor de antrepriză. Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 489.358,05 lei reprezentând penalități de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a obligațiilor asumate prin contractele de antrepriză nr. 661/2002 și 680/2003. Ulterior, la data de 22 noiembrie 2005, reclamanta și-a modificat acțiunea și în acest dosar, solicitând chemarea în judecată pe lângă C.N.C.F.

C.F.R. SA și C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 489.300.104 RON reprezentând penalități de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a obligațiilor asumate prin cele două contracte. În ședința publică din data de 21 decembrie 2005 instanța a dispus în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 4890/2005 la dosarul nr. 4892/2005. La data de 31 ianuarie 2007, reclamanta și-a precizat câtimea pretențiilor solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 580.472,89 lei reprezentând 33.278,78 lei sumă rămasă de achitat și 547.194,11 lei penalități de întârziere și reactualizarea cu indicele de inflație. Prin sentința comercială nr. 2323/2007 instanța a dispus următoarele: - Respinge, ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.F.

C.F.R. SA - Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați. - Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați. - Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL împotriva pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galați, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. - Omologhează raportul de expertiză și suplimentul la expertiză efectuat de expert și admite cererea principală, modificată, precum și cererea conexă modificată și precizată în parte, formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F.

C.F.R. SA, în sensul că obligă pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la plata către reclamantă a sumei de 580.472,89 lei reprezentând debite neachitate și penalități de întârziere neactualizate cu rata inflației. - Obligă pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la plata sumei de 42.029 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel C.N. C.F.R. SA Apelul a fost admis, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 365.748,62 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și să restituie garanția de bună execuție în sumă de 33.275,78 lei. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței și a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 8.398,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere că C.N.C.F. C.F.R. SA în calitate de beneficiar a încheiat cu SC S.F.C. SRL în calitate de constructor, contractul de antrepriză generală nr. 661 din 07 martie 2002, având ca obiect execuția lucrărilor de construcții montaj pentru obiectivul „R.C.Z. Slănic Moldova”. Potrivit art. 33 din condițiile generale la contract, constructorul va depune o garanție de bună execuție de 5 % din valoarea lucrărilor iar potrivit art. 3.6 „beneficiarul trebuie să restituie constructorului garanția cel mai târziu la expirarea duratei garanției de bună execuție”. Părțile prin contract la pct. 1 și 2 din condițiile speciale suplimentare ale contractului au stabilit și cuantumul penalităților în cazul în care părțile nu au respectat clauzele contractuale.

Ulterior, aceleași părți au încheiat contractul de antrepriză nr. 680 din 05 iunie 2003. În baza raporturilor contractuale intimata a executat lucrările, dar la data de 26 octombrie 2004 au fost sistate, fapt ce rezultă din adresa de la fila 28 dosar fond. La data de 01 noiembrie 2004, s-a încheiat și un proces-verbal privind constatarea stadiilor fizice la lucrările executate. Ulterior, la data de 19 noiembrie 2004 s-a încheiat și un proces-verbal cu scopul de a stabili pe cale amiabilă obligațiile părților. Prin același proces-verbal s-a stabilit nereținerea garanției de bună execuție de către beneficiar, context în care în raport de clauzele contractuale și înțelegerea ulterioară a părților, apelanta în calitate de beneficiar al contractului de antrepriză este obligată să restituie garanția de bună execuție în cuantumul stabilit prin expertiză de 33.278,78 lei.

La această sumă în mod greșit s-a aplicat de către instanța de fond penalitățile de 0,5 % întrucât penalitățile se calculează conform clauzelor speciale la contractul de antrepriză numai pentru întârzierea achitării facturilor. Prin noua expertiză efectuată în apel au fost recalculate penalitățile de întârziere pentru neplata în termen a facturilor emise din care s-a scăzut garanția de bună execuție de 5 %. Cuantumul total al penalităților de întârziere pentru neplata în termen a facturilor din litigiu, din care s-a scăzut garanția de bună execuție de 5 % este de 365.748,62 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.F.C. SRL București și pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București.

Cât privește recursul reclamantei se va reține că acesta a fost declarat la 19 mai 2008, conform ștampilei aplicate de poștă pe plicul de expediere a recursului, iar decizia atacată a fost comunicată acestei recurente la 29 aprilie 2008, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei, iar partea a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului. Recurenta reclamantă a învederat că decizia a fost înregistrată la data de 05 mai 2008, iar mențiunile agentului procedural sunt fictive pentru că este cu neputință ca actul să se fi afișat la data de 29 aprilie 2009, întrucât această societate are asigurată pază 24 de ore din 24. În consecință data de la care trebuie calculat termenul de recurs este 05 mai 2009. Cu privire la această cerere, Înalta Curte urmează a o respinge întrucât recurenta nu justifică o împrejurare mai presus de voința ei care a împiedicat-o să depună recursul în termenul legal.

Astfel, nu are nici o relevanță data la care recurenta a înregistrat în evidențele proprii recursul, ci numai data consemnată în dovada de îndeplinire a comunicării deciziei, dată menționată de agentul procedural și care face proba deplină până la înscrierea în fals. Actul procedural al comunicării hotărârii instanței de apel a fost realizat prin afișare la ușa principală a locuinței destinatarului, mai precis, la sediul indicat chiar de către această recurenta prin întâmpinare, respectiv dosar apel: Bd. Iuliu Maniu, sector 6 București. Actul de procedură de la dosarul de apel a fost îndeplinit prin afișare conform art. 92 1 C. proc. civ., pentru că s-a constatat lipsa oricărei persoane de la sediul societății.

Deși regula instituită de textul invocat este aceea că actele de procedură nu se pot realiza prin afișare în cazul societăților, în speță suntem într-o excepție de la această regulă, permisă de finalul articolului menționat, în condițiile în care se constatată lipsa oricărei persoane de la sediu. Înscrisul de la dosarul de apel este un înscris autentic, conform art. 1171 C. civ. și se bucură de o prezumție de validitate, făcând dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuțiilor sale, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ. Așadar, constatarea agentului procedural că, la momentul efectuării comunicării sentinței, la sediul social nu se afla nici o persoană, face dovadă până la înscrierea în fals, iar recurenta nu a uzat de această procedură față de agentul procedural.

Susținerea că societatea are angajată pază permanentă, precum și toate referirile la împrejurările de fapt ale situării gardului față de clădire, nu pot fi primite în contra și peste conținutul înscrisului autentic. În plus, în condițiile în care reclamanta știa că sediul ar putea să facă dificilă comunicarea a actelor de procedură datorită felului în care este configurat imobilul, trebuia să își aleagă un alt sediu pentru comunicare, nefiind permisă invocarea propriei turpitudini. Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL București privind repunerea în termenul de recurs, iar conform art. 301 C. proc.

civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL București împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca tardiv formulat. Cât privește recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA București se va reține că aceasta a invocat art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Pârâta a susținut, în esență, că au fost calculate penalități pentru facturi fiscale pentru care se împlinise termenul de prescripție, că expertul nu a evidențiat corect plățile făcute și a omis valoarea unor ordine de plată, iar numărul de zile de întârziere a fost greșit calculat.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate de către această recurentă, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Așa cum s-a reținut de către instanța de fond si instanța de apel, cursul prescripției a fost întrerupt in conformitate cu art. 16 din Decretul nr. 167/1958 Potrivit înscrisului emis, la data de 26 octombrie 2004, de către SC C.F.R., sucursala Regionala C.F. Galați, aflat la dosarul fond, societatea SC S.F.C. SRL este înștiințată că lucrările la vila Z. Slănic Moldova se sistează definitiv la stadiul fizic realizat, urmând sa se convoace comisia de recepție a lucrărilor. Așa cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 19 11.2004, între parat nr. 2 si reclamanta s-a ajuns la încetarea pe cale amiabila a celor doua contracte de antrepriza, societatea SC S.F.C.

SRL urmând sa întocmească factura pentru suma de 2.949.110.632 lei, aceasta având de încasat din situațiile prezentate anterior datei de 31 decembrie 2003 și însușite de beneficiar suma de 332.787.763 lei. Lucrările executate sunt evidențiate în facturile fiscale enumerate in respectivul proces verbal, făcându-se mențiunea expresa ca sunt acceptate la plata. Cele doua pârti au mai stabilit, întrucât lucrările au fost sistate înainte de finalizare, nereținerea garanției de buna execuție stabilita prin contract. Coroborând prevederile din înscrisurile menționate mai sus se constată, fără echivoc, recunoașterea expresa a debitului in luna noiembrie 2004, astfel că nu poate fi reținuta intervenția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune așa cum susține recurenta-debitoare, in cauza fiind incidente dispozițiile din art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.

În conformitate cu prevederile art. 17 din Decretul nr. 167/195 întreruperea cursului prescripției, șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescripție de trei ani. Deși prin actul de recunoaștere expresa a debitului, încheiat in luna noiembrie 2004, cursul prescripției a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, se constată caracterul nefondat al susținerii recurentei-debitoare referitoare la împrejurarea ca ultimele plați parțiale ar fi fost făcute anterior datei de 21 septembrie 2002 (data fata de care recurenta-debitoare raportează calculul termenului de prescripție față de data introducerii acțiunii), ținându-se seama că pentru factura fiscala nr. 2597113 și 22 mai 2002, data ultimei plați a fost făcuta la data de 13 martie 2003, prin O.P.

nr. 617 din 13 martie 2103; pentru factura fiscala nr. 2597141 din 05 iunie 2002 data ultimei plați a fost făcuta la data de 18 octombrie 2002 prin O.P. nr. 3273 și 08 octombrie 2002. Și față de datele ultimelor plați la facturile menționate mai sus, cererea de chemare in judecata formulata la data de 21 septembrie 2005, se încadrează înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, si pe cale de consecința susținerea recurentei ca suma de 46.895,78 lei este nedatorata, este vădit nefondată, nefiind incidenta prescripția dreptului material la acțiune. În suplimentul de expertiza, depus în ședința din data 14 noiembrie 2007, de către expertul desemnat, răspunzând obiecțiunilor formulate de apelanta C.N.C.F.

C.F.R. SA București, la pagina 2, precizează fără echivoc ca situația calculului penalităților de întârziere asupra sumelor datorate este corecta și nu a fost omis nici un ordin de plata sau proces verbal de compensare aferent plaților efectuate de către de acesta companie. În ceea ce privește imputația plații se va reține că recurenta invoca greșit dispozițiile art. 1010 C. civ., imputația plății fiind reglementata de dispozițiile art. 1110 – art. 1114 C. civ. În speță, toate condițiile legale au fost respectate la efectuarea expertizei contabile in apel cu privire la aplicarea instituției imputației plății și, pe cale de consecința, rezultă ca susținerile recurentei sunt total nefondate.

Cât privește critica potrivit căreia: „numărul de zile de întârziere este greșit calculat, in cazul plaților parțiale multiple expertul raportându-se de fiecare data la data scadenței facturii si nu la data plații anterioare fata de care ar fi trebuit sa se calculeze numărul de zile de întârziere”, Înalta Curte va reține că acesta nu poate fi analizată în recurs, nefiind o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI–a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL București privind repunerea în termenul de recurs. Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL București împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI–a comercială, ca tardiv formulat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.