ÎCCJ, decizie (scj.ro #119931)

Suspendarea judecății cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant. Efecte asupra cererii reconvenționale

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acțiune în pretenții

cerere reconvențională

repunere pe rol

C. proc. civ. din 1865, art. 17, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1),

art. 242 alin. (1) pct. 2, art. 245 pct. 1

C. civ. din 1864, art. 1079

Potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea ori prin lipsa lor.

În cazul în care prima instanță a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății acțiunii principale și a cererii reconvenționale - față de care instanța nu a dispus disjungerea, ci a apreciat necesară judecarea sa împreună cu acțiunea principală - cererea de redeschidere a  dezbaterilor asupra cauzei suspendate, formulate de oricare dintre părți, le profită tuturor, astfel încât, este corectă soluția instanței de repunere pe rol atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale, la cererea de redeschidere formulată de reclamant.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3915 din 5 decembrie 2014

Prin sentința civilă nr.1234 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC E. SRL împotriva pârâtei SC S.S.M. SRL și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 147.545,20 lei, cu titlu de pretenții. Au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2429 lei, cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată reclamanta să plătească în contul expertului judiciar M.D.M. suma de 4.200 lei, reprezentând diferență onorariu neachitată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie rezoluțiunea contractului de lucrări încheiat între părți și obligarea pârâtei, în calitate de antreprenor general, la plata penalităților de întârziere în favoarea reclamantei, ca beneficiar, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

S-a reținut că nu îi aparține pârâtei culpa în întârzierea efectuării lucrărilor și că din ansamblul materialului probator rezultă că nu acesteia nu îi poate fi imputată o neexecutare parțială, esențială la încheierea contractului, care să justifice desființarea acestuia.

Cu privire la cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata lucrărilor efectuate și neachitate, tribunalul a reținut că suma datorată de către beneficiar, potrivit probelor administrate, este de 147.545,20 lei, iar în privința daunelor-interese s-a luat act de renunțarea pârâtei la acest capăt de cerere, prin încheierea din 10 martie 2009.

Pentru cheltuielile de judecată acordate s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 84/C/2014-A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea s-a respins excepția inadmisibilității apelului declarat de pârâta SC S.S.M. SRL și s-a respins ca nefondat apelul declarat de aceasta.

S-a admis apelul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva sentinței civile nr.1234 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,  care a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta SC E. SRL și s-a dispus obligarea pârâtei SC S.S.M. SRL la plata sumei de 78.491,85 lei cu titlu de daune-interese, din care: 29.869 lei contravaloare lucrări executate necorespunzător și 48.622,85 lei reprezentând daune-interese pentru executarea cu întârziere, pe perioada 1 martie 2007 – 29 martie 2007.

Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamantă.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.272,8 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și 11.872,4 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În considerentele deciziei, curtea a reținut, contrar sentinței tribunalului, că nu reclamantei i se datorează culpa pentru întârzierea în efectuarea lucrărilor, ci pârâtei, care a efectuat cu întârziere unele lucrări, iar pe altele le-a efectuat necorespunzător, așa cum rezultă din probatoriu, însă aceste deficiențe în îndeplinirea obligațiilor contractuale nu justifică, totuși, rezilierea contractului, ci îi dau dreptul beneficiarului la despăgubiri, în valoare de 29.869 lei, precum și penalități de întârziere contractuale, pe perioada 1 martie 2007 (data punerii în întârziere)- 29 martie 2007 (data recepției finale), în sumă de 48.622,85 lei.

În ceea ce privește lucrările contractate și neexecutate în cuantum de 22.909,28 lei, solicitate de reclamantă și precizate în apel, acestea au fost respinse ca neîntemeiate deoarece au fost avute în vedere la acordarea daunelor reprezentând contravaloarea lucrării executate necorespunzător în sumă de 29.869 lei. Acestea se referă la montarea gresiei, corectarea greșelilor la trepte și 20 m

2

tencuială decorativă la soclu, evidențiate prin contraexpertiza efectuată în apel, precum și în procesul-verbal de recepție din 29 martie 2009, semnat de reclamantă.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă și care vizează doar cuantumul daunelor-interese solicitate pe cale reconvențională, Curtea a reținut că pârâta a renunțat la solicitarea acestora, prin încheierea din data de 10 martie 2009, astfel că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 246 C. proc. civ.

Împotriva deciziei reclamanta SC E. SRL a declarat recurs, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că aceasta este în parte nelegală, sub aspectul greșitei aplicări a clauzei penale instituite la art. 4 din contract, precum și a menținerii dispozițiilor tribunalului din cererea reconvențională, care, în opinia recurentei, se afla în stare de suspendare, potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta a susținut următoarele:

Asupra clauzei penale prevăzută la art. 4 din contract s-au aplicat greșit dispozițiile art. 969 și art. 1079 C. civ., întrucât pârâta a fost pusă în întârziere chiar prin voința părților, la data de 31 decembrie 2006, dată rezultată din contract, iar nu la 1 martie 2007 cum s-a reținut prin decizie.

Cu privire la cererea reconvențională recurenta susține că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ. prin menținerea hotărârii primei instanțe cu privire la admiterea în parte a cererii reconvenționale, deși aceasta se afla suspendată conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la data de 27 octombrie 2009, raportat la faptul că pârâta nu a formulat cerere de repunere pe rol a cererii sale. A arătat, totodată, că soluția corectă era aceea de disjungere a celor două acțiuni și menținerea ca suspendată a cererii reconvenționale, până la solicitarea de repunere pe rol și achitarea taxelor de timbru corespunzătoare.

În cadrul recursului, reclamanta a formulat și o cerere de suspendare a executării silite a deciziei pronunțate în apel, care a fost admisă prin încheierea din 4 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea înregistrată la 21 noiembrie 2014, intimata SC S.S.M. SRL a solicitat respingerea recursului, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare se arată că instanța de apel a aplicat corect normele legale privitoare la punerea în întârziere și a calculat penalitățile al căror cuantum s-a stabilit contractual, de la data de 1 martie 2007, aceasta reprezentând data punerii în întârziere.

Intimata susține că s-au aplicat corect prevederile legale privitoare la punerea în întârziere.

Astfel, arată că pentru a fi de drept în întârziere, prin simpla ajungere la termen, în sensul art. 1079 pct. 2 C. civ. era necesar ca prin convenția părților să se fi prevăzut expres  acest lucru.

În ceea ce privește criticile cu privire la  aplicarea art. 245 pct. 1 C. proc. civ., intimata susține că instanța de apel în mod corect a menținut soluția primei instanțe, potrivit căreia  judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol a uneia din părți, în speță, judecarea cererii reconvenționale urmând a se face odată cu cererea principală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 475 din 28 septembrie 2006 prin care pârâta SC S.S.M. SRL Satu Mare s-a obligat la executarea unor lucrări de mansardare

,

extindere parter si refunctionalizare clădire D+P+1 existentă în magazin și sediu (...) exclusiv instalații sanitare și electrice, în conformitate cu prevederile proiectului de execuție, detaliile și prescripțiile în vigoare adică - Proiect nr. 12/2006, Autorizația de Construire nr. 665/2006 pentru beneficiara SC E. SRL. Pentru realizarea lucrărilor părțile au prevăzut un termen de execuție de 4 luni de zile, de la 1 septembrie 2006 până la 31 decembrie 2006 și au stabilit, totodată, achitarea de către reclamantă a unui avans de 25% din valoarea lucrărilor, la semnarea contractului, valoarea totală fiind de 125.000 euro inclusiv TVA.

Părțile au mai stabilit că pentru întârzieri la execuția lucrărilor, prestatorul SC S.S.M. SRL datorează penalități de 500 euro pentru fiecare zi de întârziere, după data de 31 decembrie 2006, iar pentru întârzierea plății la finalizarea lucrărilor, la termenul convenit, 31 decembrie 2006, SC E. SRL va plăti penalități în valoare de 500 euro pentru fiecare zi de întârziere.

La data de 5 decembrie 2006 între părți s-a încheiat un proces-verbal de recepție parțială a lucrărilor executate și ulterior, la data de 20 martie 2007 s-a încheiat proces-verbal de predare, semnat cu obiecțiuni din partea beneficiarului, consemnate într-o anexă neînsușită de executant.

Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2008 și precizată ulterior, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de prestări servicii, cu obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pe perioada 1 ianuarie 2007 – 29 martie 2007, contravaloarea lucrărilor suplimentare și despăgubiri pentru lucrări efectuate necorespunzător.

În primă instanță tribunalul a respins acțiunea, iar în apel, care urmare a admiterii apelului reclamantei, s-a admis în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la contravaloarea  lucrărilor executate necorespunzător și daune-interese pentru executarea cu întârziere a lucrărilor contractate, din culpa sa.

Problema de drept pe care reclamanta o ridică în cadrul recursului declarat împotriva deciziei pronunțate în apel vizează cuantumul despăgubirilor datorate de pârâtă cu titlu de penalități pentru executarea cu întârziere a lucrărilor care au făcut obiectul contractului, respectiv data de la care acestea se calculează.

Din acest punct de vedere, cele reținute în apel respectă dispozițiile legale în materie.

Astfel, potrivit art. 1079 alin. (1) C. civ., „Dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său”.

Conform alin. (2) pct. 2, debitorul este de drept în întârziere când acest lucru s-a prevăzut în mod expres în contract, fără a fi necesară notificarea.

Așadar, pentru a se putea acorda daune­-interese creditorului trebuie îndeplinită condiția punerii în întârziere cu privire la executarea obligației sale.

Într-adevăr, debitorul trebuie să-și execute obligația la termenul prevăzut de părți în contract sau, dacă un astfel de termen nu a fost prevăzut, de îndată ce obligația a fost asumată. Dacă nu execută, el este în întârziere. Dar, pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege, forme prin care debitorul să fie pus în întâr­ziere cu privire la executarea obligației. Câtă vreme creditorul nu cere constatarea întârzierii debitorului printr-una din aceste forme, se presupune că ea nu l-a păgubit. Potrivit reglementării legale, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe debitor în întârziere -

dies non interpellat pro hominem.

Punerea în întârziere se poate face în următoarele forme: notificarea prin intermediul executorilor judecătorești (art. 1079 C. civ.) și cererea de chemare în judecată a debitorului, prin care se pretinde executarea obligației pe calea acțiunii în justiție.

Există situații în care nu este necesară îndeplinirea unor formalități de punere în întârziere, debitorul fiind de drept în întârziere.

Recurenta a susținut că intimata a fost de drept în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute, fără îndeplinirea vreunei formalități, deoarece în acest sens este convenția părților.

Această susținere nu poate fi însă primită deoarece, potrivit art. 1079 pct. 2 C. civ., convenția părților în acest sens trebuia să fie expresă. Or, contractul de prestări servicii în litigiu nu conține nicio mențiune în sensul dispozițiilor legale evocate.

În speță, contractul încheiat între părți nu stipulează o astfel de situație de excepție, iar reclamanta – beneficiarul lucrării – a notificat pârâta, punând-o în întârziere, doar la data de 1 martie 2007, cum corect a reținut și instanța de apel, astfel că de la data punerii în întârziere debitorul datorează creditorului daune-interese moratorii.

A doua problemă de drept invocată prin motivele de recurs se referă la efectele cererii de repunere pe rol a cauzei suspendate conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de reclamantă, asupra cererii reconvenționale.

În speță, a fost suspendată judecata în fața primei instanțe, prin încheierea din 27 octombrie 2009, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar ca urmare a cererii formulate de reclamanta SC E. SRL întreaga cauză a fost repusă pe rolul instanței.

În criticile sale recurenta a susținut că, în lipsa unei cereri similare din partea pârâtei SC S.S.M. SRL măsura suspendării trebuia menținută în privința acțiunii reconvenționale.

Criticile recurentei nu sunt fondate nici sub acest aspect.

Conform art. 119 alin. (1) C. proc. civ., dacă pârâtul are pretenții în legătură cu  cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională, care, în baza art. 120 alin. (1) se judecă odată cu cererea principală, cu excepția situației în care aceasta din urmă este în stare de judecată.

Cererea reconvențională este o cerere incidentală care, potrivit art. 17 C. proc. civ. este în căderea instanței competente să judece cererea principală. Acesta este un caz de prorogare legală de competență.

Potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de deschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea ori prin lipsa lor.

În baza celor mai sus reținute în privința cererii reconvenționale, a caracterului său incidental pentru care operează prorogarea legală de competență, precum și în raport de circumstanțele speței, în care instanța, față de obiectul acțiunii reconvenționale, nu a dispus disjungerea, ci a apreciat necesară judecarea sa împreună cu acțiunea principală, văzând și dispozițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ., urmează a se reține că cererea de redeschidere a  dezbaterilor asupra cauzei suspendate, formulate de oricare dintre părți, le profită tuturor, după cum și solicitarea de a se judeca în lipsă cauza, formulată fie de reclamant, fie de pârât, le profită ambilor. Astfel instanța nu va suspenda judecarea acțiunii reconvenționale, soluționând doar acțiunea principală, pe motiv că pârâtul nu a solicitat judecarea în lipsă și nici invers.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a repus pe rol atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, la cererea de redeschidere formulată de una din părți.

Și din această perspectivă, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, care a fost menținută prin respingerea recursului reclamantei conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.