ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2015

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 36/ A din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul Statul român reprezentat de Ministerului Finanțelor Publice București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și de apelanta SC F.C. SA Satu Mare în contradictoriu cu intimata reclamantă R.I., intimații pârâți Municipiul Satu Mare prin primar și Farmacia G. Satu Mare, împotriva Sentinței civile nr. 405/ D din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire apelanta SC F.C.

SA Satu Mare, solicitând admiterea acesteia și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii introductive, cu privire la restituirea în natură, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de revizuire SC F.C. SA Satu Mare a invocat faptul că la data de 28 aprilie 2014, urmare a unor cercetări asidue la Arhivele Naționale i-a parvenit o serie de înscrisuri de natură a duce la concluzia că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală. Documentele nou descoperite arată că farmacia exista într-adevăr în imobilul proprietatea lui F.S., I.T., R.E.

și P.T, soția lui F.N., trecând ulterior în administrarea operativă a Oficiului Regional Farmaceutic Maramureș, deci nu funcționa într-un spațiu proprietatea familiei B. Prin Decizia civilă nr. 346/ A din data de 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care părțile pot uza de această procedură fiind strict și limitativ prevăzute în art. 322 alin. (1) pct. 1-10 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererile de revizuire se pot formula împotriva hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

A invocat revizuenta ca motiv al promovării cererii faptul că la data de 28 aprilie 2014, în urma unor cercetări asidue la Arhivele Naționale, i-au parvenit o serie de înscrisuri în măsură a duce la concluzia că hotărârea instanței este netemeinică și nelegală. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea hotărârii rămase definitive la instanța de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Una din condițiile impuse de acest text legal imperativ este ca înscrisul doveditor la care se face referire și de care partea înțelege să se servească în cadrul acestei proceduri să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții . Printr-o împrejurare mai presus de voința părții, legiuitorul a avut în vedere însă nu orice situații, ci doar cele de forță majoră și care trebuie a fi dovedite. În speță nu este dovedită împrejurarea mai presus de voința părții, câtă vreme pe parcursul litigiului, înregistrat la data de 20 noiembrie 2008 și finalizat la data de 18 martie 2011, partea revizuentă avea posibilitatea de a depune diligențe prin formularea unor cereri la Arhivele Naționale și să obțină informațiile, actele ce se susține că doar în anul 2014 a reușit a le procura, iar în măsura în care nu i s-ar fi dat curs cererilor, putea solicita chiar sprijinul instanțelor.

Nu a dovedit revizuenta faptul că ar fi suferit arhivele în județul Satu Mare distrugeri dramatice cu ocazia inundațiilor și că în perioada în litigiu s-ar fi mutat sediul, că era imposibilă obținerea unor înscrisuri, ori conform celor arătate mai sus, chiar și în astfel de situații se putea apela la sprijinul instanțelor pentru a se emite adrese în acest sens iar cauza se putea amâna până în momentul comunicării. De altfel nu există vreun act din care să reiasă că s-ar fi inițiat demersurile pentru obținerea acestor înscrisuri în perioada în care s-a soluționat litigiul. Față de considerentele de mai sus, nefiind incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța a respins cererea de revizuire, ca nefondată, menținând decizia în întregime.

În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată revizuenta să-i plătească intimatei R.J., 2.700 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC F.C. SA Satu Mare, criticând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea cererii și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamantei cu privire la capetele de cerere privind restituirea în natură. În motivarea recursului, revizuenta a susținut următoarele critici: Nu se poate imputa revizuentei lipsa implicării active în cursul litigiului de retrocedare cu privire la obținerea actelor care stau la baza cererii întrucât nu a avut posibilitatea obiectivă de a lua cunoștință de existența acestora.

Sub acest aspect, învederează că, în fapt, poziția constantă a revizuentei pe parcursul judecării celor trei cicluri procesuale a fost de negare a dreptului de proprietate al reclamantei - intimate, cu atât mai mult cu cât dovada proprietății s-a făcut cu ajutorul unei adeverințe emanând de la chiar unul dintre pârâții din prezenta cauză. Or, instanțele, greșit au acceptat o adresă neînscrisă în cartea funciară ca titlu valabil de proprietate tabulară în ciuda dispozițiilor legale și a practicii constante. Revizuenta nu putea avea cunoștință de existența înscrisului care stă la baza revizuirii, la data procesului, și nici nu a avut cunoștință de acesta până la data primirii acestuia de la Arhivele Naționale.

Cu ocazia mutării arhivelor sătmărene au fost descoperite o serie de fotografii care atestă că la data emiterii adresei, în spațiul efectiv retrocedat funcționa o cramă de vinuri, nicidecum o farmacie, situație în urma căreia revizuenta a înțeles să efectueze cercetări asidue pentru clarificarea dreptului de proprietate pierdut. Astfel, consideră că erau aplicabile pe deplin dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din două perspective: cea a reținerii respectivului înscris de către Primăria Satu Mare și imposibilitatea obiectivă de a-l procura până la data aflării ascunderii acestuia, precum și elementele mai presus de voința părților generate de lipsa de organizare și personal a arhivelor și pagubele extrem de serioase pe care arhivele sătmărene le-au suferit cu ocazia inundațiilor.

Recurenta revizuentă arată că scopul promovării cererii de revizuire este acela de a stabili adevărul și de a se îndrepta o gravă eroare judiciară. Subliniază că, în lipsa unei analize atente a fondului problemei din partea autorităților care au soluționat dosarele de restituire a proprietăților conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că la momentul emiterii Decretului de naționalizare nr. 134/1949 și naționalizării farmaciei nr. 7 aparținând antecesorilor intimatei R.I., spațiul în care își desfășura activitatea farmacia aparținea numitei B. E. Documentele nou descoperite arată fără putință de tăgadă faptul că farmacia exista într-adevăr și își desfășura activitatea în imobilul care figurează pe numele proprietarilor imobiliari F.S., I.T., R.E.

și P.T., soția lui F.N., ulterior trecând in administrarea operativă a Oficiului Regional Farmaceutic Maramureș. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce succed : În sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse care l-a reținut sau împrejurării mai presus de voința părții care, de asemenea, a împiedicat administrarea.

Or, în prezenta pricină, se constată că nu este întrunită ipoteza precitatului text de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte mult după finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. Partea era în situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obținerea de consecințe juridice. Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil.

Or, funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural. În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.

În speța de față, litigiul a început la data de 20 noiembrie 2008 și s-a finalizat la data de 28 martie 2011, iar cererea de eliberare a înscrisurilor noi s-a înregistrat la data de 11 aprilie 2014 primind răspuns la 28 aprilie 2014. Așa cum s-a arătat deja, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi, dar și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții. Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.

Revizuenta nu a făcut dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să procure actele în timpul judecării procesului, atâta vreme căt timp 7 ani cât a durat litigiul, nu a depus vreo cerere la Arhivele Naționale. Astfel cum în mod corect a reținut și instanța în soluționarea cererii de revizuire, revizuentă avea posibilitatea pe parcursul derulării procesului să depună diligențe prin formularea unor cereri la Arhivele Naționale și să obțină informațiile, actele ce se susține că doar în anul 2014 a reușit a le procura, iar în măsura în care nu i s-ar fi dat curs cererilor, putea solicita chiar sprijinul instanțelor. Ipoteza referitoare la reținerea înscrisului de partea potrivnică, reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs, omisso medio- motiv pentru care nu va fi analizată. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că s-a reținut în mod corect în cauză că nu este incident art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, în consecință. Față de cererea intimatei reclamante R.I. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că onorariul de 2.500 lei pretins de intimata reclamantă R.I. nu se justifică față de criteriul referitor la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, și, văzând și faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și o va obliga pe recurenta revizuentă la plata sumei 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC F.C. SA Satu Mare împotriva Deciziei nr. 346/ A din data de 18 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Obligă pe recurenta revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei către intimata reclamantă R.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.