ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 21 decembrie 2009 reclamanții R.A.A. și R.L. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul înscris în CF nr. xx Satu Mare sub nr. top T1, în suprafață de 223 m.p., comasat cu parcela cu nr. top T2, înscrisă în CF nr. zz Satu Mare și să fie obligat pârâtul să emită dispoziția cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Ulterior, prin completarea de acțiune depusă la 27 iulie 2010, reclamanții au solicitat și anularea Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru, prin care s-au respins notificările nr. AA/2001 și nr. BB/2001 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu. Prin sentința civilă nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea civilă astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, ca unitate învestită cu soluționarea notificării, cât și în reprezentarea Statului Român, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 223 m.p.

sub top T1 din CF nr. xx Satu Mare, comasat în parcela cu nr. top T2, înscrisă în CF nr. zz Satu Mare, teren preluat abuziv de Statul Român cu titlu de expropriere. De asemenea, a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în procedura de notificare depusă de reclamanți, a anulat Ordinul nr. 90 din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru, prin care s-a respins ca nefondată notificarea reclamanților privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul înscris în CF nr. zz Satu Mare, sub nr. top T3. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 24.240 euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând valoarea de circulație a terenului de mai sus, evaluat după standardele internaționale de expert ing.

P.D., precum și cheltuieli de judecată în sumă de 2500 RON. Totodată, tribunalul a omis constatarea încălcării pentru art. 1 din Convenție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. Intimații reclamanți R.A.A. și R.L. au depus la dosar întâmpinare , solicitând în principal constatarea nulității apelului în temeiul art. 288 alin. (2) C. proc.

civ., iar în subsidiar respingerea apelului pentru lipsa calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat. Au susținut că apelul nu a fost depus în termen, aplicarea ștampilei de înregistrare a Tribunalului Satu Mare, fără ca actul să fie introdus în evidențele instanței, neîndeplinind cerințele art. 288 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea apelului pentru excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român în cauză, menționând că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice menționat expres în dispozitivul sentinței „în nume propriu ca unitate învestită cu soluționarea notificării, cât și în reprezentarea Statului Român” . În cauză Ministerul Finanțelor Publice nu a fost reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare; apelul invocat a fost depus de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar motivele de apel au fost depuse de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, fără a exista un mandat din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru declararea apelului, intimații invocând în acest sens lipsa calității procesuale a Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 241/A din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins excepția nulității apelului, invocată de intimații-reclamanți, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înlăturând dispozițiile privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 24.240 euro și dispunând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, în calitate de unitate învestită cu soluționarea notificării, la emiterea dispoziției privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.

De asemenea, a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut în legătură cu excepția nulității faptul că, astfel cum rezultă din actele dosarului de fond, prin adresele din 26 iulie 2013 și din 30 august 2013 apelantul a solicitat a i se comunica stadiul soluționării apelului declarat de acesta, anexând în acest sens copia apelului declarat, copie ce se află la dosarul de fond. Totodată la solicitarea instanței, apelantul a depus la dosar apelul declarat, purtând ștampila Tribunalului Satu Mare, în original, fiind indicată și data înregistrării - 9 decembrie 2010, elemente care, în opinia instanței, fac dovada înregistrării acestui apel la tribunal, în termenul legal, mențiunile efectuate pe actul original (ștampila Tribunalului Satu Mare și data înregistrării) făcând dovada deplină în acest sens până la înscrierea în fals.

Referitor la susținerile intimaților legate de lipsa mandatului de reprezentare cu privire la declararea apelului pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, acestea au fost înlăturate, raportat la mandatul nr. PP/2010, depus la dosar de către apelant.

Referitor la criticile apelantului, axate în principal pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, a reținut că astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii formulate, a precizării și completării de acțiune depuse la dosar de către reclamanți, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată atât în nume propriu, în calitate de unitate deținătoare a imobilului notificat, învestită cu soluționarea notificării, cât și în reprezentarea Statului Român, cu referire la capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor constând în valoarea de circulație a terenului în litigiu, în speță apelul fiind declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Raportat la capetele de cerere cu care instanța de fond a fost învestită în principal, în sensul constatării calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și anulării Ordinului nr. 90/2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice și având în vedere decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabilă în cauză, a apreciat ca fiind fondate criticile apelantului privind lipsa calității sale procesuale pasive, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice nefiind titular de drepturi și obligații în cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificării, neavând calitate procesuală pasivă sub acest aspect.

În speță, calitatea procesuală pasivă aparține pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca entitate învestită cu soluționarea notificării în sensul Legii nr. 10/2001, terenul fiind deținut de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, aspecte de altfel necontestate, fiind emis în acest sens Ordinul nr. 90/2010 de către pârât, în soluționarea notificărilor depuse de reclamanți.

Referitor la capetele de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, Curtea a apreciat ca fiind temeinică și legală soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 90 din 6 iulie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru, corect reținând instanța de fond că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, avându-se în vedere atât dispoziția din 9 mai 2008 modificată prin dispoziția din 27 octombrie 2008, emise de Municipiul Satu Mare prin primar cât și înscrierile de carte funciară cu referire la parcela cu nr. top T1, susținerile apelantului în sensul că Municipiul Satu Mare prin primar are calitate de persoană juridică obligată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește imobilul în litigiu, fiind apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul. Reclamanții R.A.A. și R.L. au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate, constatarea nulității apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, iar în subsidiar modificarea deciziei instanței de apel, respingerea apelului declarat de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului reclamanții au susținut că decizia atacată este nelegală sub aspectul soluționării excepției nulității apelului în temeiul dispozițiilor art. 288 alin. (2) C. proc.

civ., apelul nefiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, că ștampila Tribunalului Satu Mare aplicată pe cererea de apel a fost depusă mult după expirarea termenului de apel, întrucât calea de atac nu este înregistrată nici în registrele scrise de mână și nici în evidențele informatizate, că existența apelului a fost invocată pentru prima dată în contestația la executare depusă la doi ani după pronunțarea sentinței. De asemenea, au susținut că mandatul depus la dosar pentru justificarea calității de reprezentant al Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare pentru Statul Român nu putea fi dat în cauză decât de Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, întrucât la data emiterii, ianuarie 2010, numai acesta era pârât în cauză.

Mai mult, mandatul a fost depus pentru prima dată la solicitarea expresă a instanței înaintea termenului de judecată din 16 aprilie 2014. O altă critică privește greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu nu are apel declarat în cauză și că instanța nu a examinat sub acest aspect apelul declarat. Au susținut că imobilul notificat este deținut de Ministerul Finanțelor Publice, care nu a contestat calitatea de unitate deținătoare în procedura urmată în fața Tribunalului Satu Mare, emițând chiar și un ordin de ministru prin care a respins ca nefondată notificarea formulată de reclamanți.

Mai mult, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în procedura de notificare parcursă de reclamanți, iar nerespectarea acestei proceduri este culpa exclusivă a Ministerului Finanțelor Publice. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea pe fond a contestației. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare și a Curții de Apel Oradea, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care instituie o normă de competență absolută, ce conferă instanței în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare competența de soluționare a contestației formulate împotriva dispoziției/ordinului emise în procedura de soluționare a notificării. Față de faptul că reclamanții au contestat Ordinul nr. 90/2010 emis de Ministrul Finanțelor Publice, competența soluționării contestației aparține Tribunalului București care, de altfel, a și fost menționat în ordin ca instanță unde actul putea fi atacat în termen de 30 zile de la comunicare.

De asemenea, a criticat hotărârea atacată arătând că instanța nu a făcut o analiză judicioasă a sentinței sub aspectul dovedirii calității de persoane îndreptățite a contestatorilor și a nesocotit dispozițiile art. 23 și 24 coroborate cu prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că a reținut această calitate prin raportare la înscrierile din cartea funciară și la dispoziția din 9 mai 2008 modificată prin dispoziția din 27 octombrie 2008 a Municipiului Satu Mare, că nu s-a preocupat de măsura în care preluarea imobilului a fost abuzivă și nici de identificarea în concret a terenului în litigiu, în cauză nefiind dispusă o expertiză topografică. Instanța a încălcat și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007 cu privire la actele doveditoare. În fine, o ultimă critică privește greșita înlăturare a motivelor de apel ce vizau obligația stabilită de instanța de fond în sarcina pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată. Or, atâta timp cât s-a dispus înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor în cuantum de 24.240 euro, instanța de apel trebuia să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul diminuării cel puțin cu suma reprezentând onorariul de expert.

Analizând recursurile declarate de reclamanți și de pârât, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 21 decembrie 2009) „ Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”. În acest fel, legiuitorul instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare competența de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura de soluționare a notificării.

În speță, prin art. 3 din dispoziția din 9 mai 2008 a primarului municipiului Satu Mare s-a dispus declinarea competenței de soluționare a solicitării de restituire în natură a terenului cu nr. top T3 în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare. Această instituție a înaintat notificarea și documentația aferentă Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală juridică, spre competentă soluționare, înștiințând despre aceasta notificatorii, cu adresa din 18 decembrie 2008. Notificările nr. AA/2001 și nr. BB/2001 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu au fost soluționare prin respingerea lor în temeiul Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru.

Prin acțiunea precizată și completată la 27 iulie 2010 reclamanții au solicitat și anularea acestui ordin. Așadar, unitatea deținătoare, învestită cu soluționarea notificării, este Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București. Nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidentă raportului juridic litigios împrejurarea că terenul în litigiu se află în deținerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, așa cum a reținut instanța de apel, de vreme ce legea specială, prin dispozițiile art. 26 alin. (3), a avut în vedere entitatea abilitată să dispună cu privire la măsurile reparatorii, în speță Ministerul Finanțelor Publice, după cum nu prezintă relevanță juridică sub acest aspect nici opțiunea reclamanților de a introduce cererea de chemare în judecată la Tribunalul Satu Mare.

Constatând încălcarea unei norme de competență teritorială absolută, încălcare sancționată de lege cu nulitatea hotărârii pronunțate cu neobservarea acesteia, Înalta Curte va admite recursurile declarate de părți, va casa decizia recurată și, admițând apelul declarat de pârât, va anula sentința pronunțată în fond și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București. Această instanță va avea în vedere toate apărările părților, pe care Înalta Curte nu le poate analiza prin decizia pendinte, față de motivul anulării sentinței tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții R.A.A. și R.L. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 241/A din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia recurată. Admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Minsterul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, pe care o anulează. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.