ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Satu Mare la 21 decembrie 2009 reclamanții

R.A.A. și R.L. au chemat

în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul înscris în CF nr. xx Satu Mare sub

nr. top T1, în suprafață de 223 m.p., comasat cu parcela cu nr. top T2, înscrisă

în CF nr. zz Satu Mare și să fie obligat pârâtul să emită dispoziția cu propunere

de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în temeiul dispozițiilor art.

16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Ulterior, prin completarea de acțiune depusă la 27 iulie 2010, reclamanții au solicitat

și anularea Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanțelor Publice

- cabinet ministru, prin care s-au respins notificările nr. AA/2001 și nr. BB/2001

privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu.

Prin sentința civilă

nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 Tribunalul Satu Mare a admis

în parte acțiunea civilă

astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, în nume propriu, ca unitate învestită cu soluționarea notificării, cât

și în reprezentarea Statului Român, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de

223 m.p. sub top T1 din CF nr. xx Satu Mare, comasat în parcela cu nr. top T2, înscrisă

în CF nr. zz Satu Mare, teren preluat abuziv de Statul Român cu titlu de expropriere.

De asemenea, a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului în procedura de notificare depusă de reclamanți, a anulat Ordinul nr. 90

din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru, prin

care s-a respins ca nefondată notificarea reclamanților privind acordarea de despăgubiri

în echivalent pentru terenul înscris în CF nr. zz Satu Mare, sub nr. top T3. Pârâtul

a fost obligat să plătească reclamanților suma de 24.240 euro, echivalentul în RON

la data plății, reprezentând valoarea de circulație a terenului de mai sus, evaluat

după standardele internaționale de expert ing. P.D., precum și cheltuieli de judecată

în sumă de 2500 RON. Totodată, tribunalul a omis constatarea încălcării pentru

art. 1 din Convenție.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Intimații reclamanți R.A.A.

și R.L. au depus la dosar întâmpinare

,

solicitând în principal constatarea nulității

apelului în temeiul art. 288 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea

apelului pentru lipsa calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Au susținut că apelul

nu a fost depus în termen, aplicarea ștampilei de înregistrare a Tribunalului Satu

Mare, fără ca actul să fie introdus în evidențele instanței, neîndeplinind cerințele

art. 288 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat

respingerea apelului pentru excepția invocată privind lipsa calității procesuale

pasive a Statului Român în cauză, menționând că acțiunea a fost formulată în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice menționat expres în dispozitivul sentinței

„în nume propriu ca unitate învestită cu soluționarea notificării, cât și în reprezentarea

Statului Român” . În cauză Ministerul Finanțelor Publice nu a fost reprezentat prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare; apelul invocat a fost depus de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare pentru Statul Român reprezentat

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar motivele de apel au fost depuse de

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor

Publice Satu Mare, fără a exista un mandat din partea Ministerului Finanțelor Publice

pentru declararea apelului, intimații invocând în acest sens lipsa calității procesuale

a Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare în reprezentarea Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin

decizia civilă nr. 241/A

din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins excepția nulității

apelului, invocată de intimații-reclamanți, a admis apelul, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înlăturând dispozițiile privind

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 24.240 euro și dispunând

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, în calitate

de unitate învestită cu soluționarea notificării, la emiterea dispoziției privind

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 și la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.

De asemenea, a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a decide astfel,

Curtea a reținut în legătură cu excepția nulității faptul că, astfel cum rezultă

din actele dosarului de fond, prin adresele din 26 iulie 2013 și din 30 august 2013

apelantul a solicitat a i se comunica stadiul soluționării apelului declarat de

acesta, anexând în acest sens copia apelului declarat, copie ce se află la dosarul

de fond. Totodată la solicitarea instanței, apelantul a depus la dosar apelul declarat,

purtând ștampila Tribunalului Satu Mare, în original, fiind indicată și data înregistrării

- 9 decembrie 2010, elemente care, în opinia instanței, fac dovada înregistrării

acestui apel la tribunal, în termenul legal, mențiunile efectuate pe actul original

(ștampila Tribunalului Satu Mare și data înregistrării) făcând dovada deplină în

acest sens până la înscrierea în fals.

Referitor la susținerile

intimaților legate de lipsa mandatului de reprezentare cu privire la declararea

apelului pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, acestea au fost înlăturate, raportat

la mandatul nr. PP/2010, depus la dosar de către apelant.

Referitor la criticile

apelantului, axate în principal pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive

în cauză, a reținut că astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii formulate, a precizării

și completării de acțiune depuse la dosar de către reclamanți, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a fost chemat în judecată atât în nume propriu, în calitate de

unitate deținătoare a imobilului notificat, învestită cu soluționarea notificării,

cât și în reprezentarea Statului Român, cu referire la capătul de cerere privind

obligarea acestuia la plata despăgubirilor constând în valoarea de circulație a

terenului în litigiu, în speță apelul fiind declarat de apelantul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Raportat la capetele de

cerere cu care instanța de fond a fost învestită în principal, în sensul constatării

calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001 și anulării Ordinului nr. 90/2010 emis de Ministerul Finanțelor

Publice și având în vedere decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabilă în cauză,

a apreciat ca fiind fondate criticile apelantului privind lipsa calității sale procesuale

pasive, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice nefiind titular

de drepturi și obligații în cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea

notificării, neavând calitate procesuală pasivă sub acest aspect. În speță, calitatea

procesuală pasivă aparține pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca entitate

învestită cu soluționarea notificării în sensul Legii nr. 10/2001, terenul fiind

deținut de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, aspecte de altfel necontestate,

fiind emis în acest sens Ordinul nr. 90/2010 de către pârât, în soluționarea notificărilor

depuse de reclamanți.

Referitor la capetele

de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice în nume propriu, Curtea a apreciat ca fiind temeinică și legală soluția

pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 90 din

6 iulie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru, corect reținând

instanța de fond că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite

la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat în temeiul Legii

nr. 10/2001, avându-se în vedere atât dispoziția din 9 mai 2008 modificată prin

dispoziția din 27 octombrie 2008, emise de Municipiul Satu Mare prin primar cât

și înscrierile de carte funciară cu referire la parcela cu nr. top T1, susținerile

apelantului în sensul că Municipiul Satu Mare prin primar are calitate de persoană

juridică obligată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește imobilul

în litigiu, fiind apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

Reclamanții R.A.A. și

R.L. au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate, constatarea nulității

apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a

Tribunalului Satu Mare, secția civilă, iar în subsidiar modificarea deciziei instanței

de apel, respingerea apelului declarat de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor

de judecată. Au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului

reclamanții au susținut că decizia atacată este nelegală sub aspectul soluționării

excepției nulității apelului în temeiul dispozițiilor art. 288 alin. (2) C. proc.

civ., apelul nefiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, că ștampila Tribunalului

Satu Mare aplicată pe cererea de apel a fost depusă mult după expirarea termenului

de apel, întrucât calea de atac nu este înregistrată nici în registrele scrise de

mână și nici în evidențele informatizate, că existența apelului a fost invocată

pentru prima dată în contestația la executare depusă la doi ani după pronunțarea

sentinței.

De asemenea, au susținut

că mandatul depus la dosar pentru justificarea calității de reprezentant al Direcției

Generale a Finanțelor Publice Satu Mare pentru Statul Român nu putea fi dat în cauză

decât de Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, întrucât la data emiterii,

ianuarie 2010, numai acesta era pârât în cauză. Mai mult, mandatul a fost depus

pentru prima dată la solicitarea expresă a instanței înaintea termenului de judecată

din 16 aprilie 2014.

O altă critică privește

greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, că Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu

nu are apel declarat în cauză și că instanța nu a examinat sub acest aspect apelul

declarat.

Au susținut că imobilul

notificat este deținut de Ministerul Finanțelor Publice, care nu a contestat calitatea

de unitate deținătoare în procedura urmată în fața Tribunalului Satu Mare, emițând

chiar și un ordin de ministru prin care a respins ca nefondată notificarea formulată

de reclamanți. Mai mult, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru încălcarea

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în procedura de notificare

parcursă de reclamanți, iar nerespectarea acestei proceduri este culpa exclusivă

a Ministerului Finanțelor Publice.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a solicitat în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre competentă soluționare Tribunalului București, iar în subsidiar modificarea

în tot a hotărârii atacate și respingerea pe fond a contestației. A invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare și a Curții

de Apel Oradea, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

care instituie o normă de competență absolută, ce conferă instanței în a cărei circumscripție

se află sediul unității deținătoare competența de soluționare a contestației formulate

împotriva dispoziției/ordinului emise în procedura de soluționare a notificării.

Față de faptul că reclamanții au contestat Ordinul nr. 90/2010 emis de Ministrul

Finanțelor Publice, competența soluționării contestației aparține Tribunalului București

care, de altfel, a și fost menționat în ordin ca instanță unde actul putea fi atacat

în termen de 30 zile de la comunicare.

De asemenea, a criticat

hotărârea atacată arătând că instanța nu a făcut o analiză judicioasă a sentinței

sub aspectul dovedirii calității de persoane îndreptățite a contestatorilor și a

nesocotit dispozițiile art. 23 și 24 coroborate cu prevederile art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001, în sensul că a reținut această calitate prin raportare la înscrierile

din cartea funciară și la dispoziția din 9 mai 2008 modificată prin dispoziția  din

27 octombrie 2008 a Municipiului Satu Mare, că nu s-a preocupat de măsura în care

preluarea imobilului a fost abuzivă și nici de identificarea în concret a terenului

în litigiu, în cauză nefiind dispusă o expertiză topografică. Instanța a încălcat

și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007

cu privire la actele doveditoare.

În fine, o ultimă critică

privește greșita înlăturare a motivelor de apel ce vizau obligația stabilită de

instanța de fond în sarcina pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată. Or,

atâta timp cât s-a dispus înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor în cuantum

de 24.240 euro, instanța de apel trebuia să cenzureze cuantumul cheltuielilor de

judecată în sensul diminuării cel puțin cu suma reprezentând onorariul de expert.

Analizând recursurile

declarate de reclamanți și de pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea

nr. 10/2001 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 21 decembrie 2009)

„

Decizia sau,

după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire

în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de

zile de la comunicare”.

În acest fel,

legiuitorul instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare competența de soluționare

a contestației formulată împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura de soluționare

a notificării.

În speță,

prin

art. 3 din dispoziția din 9 mai 2008 a primarului municipiului Satu Mare s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a solicitării de restituire în natură a terenului

cu nr. top T3 în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare.

Această instituție a înaintat

notificarea și documentația aferentă Ministerului Finanțelor Publice - Direcția

Generală juridică, spre competentă soluționare, înștiințând despre aceasta notificatorii,

cu adresa din 18 decembrie 2008.

Notificările nr. AA/2001

și nr. BB/2001 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu au fost

soluționare prin respingerea lor în temeiul Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 emis

de Ministerul Finanțelor Publice - cabinet ministru.

Prin acțiunea

precizată și completată la 27 iulie 2010 reclamanții au solicitat

și anularea acestui ordin.

Așadar, unitatea deținătoare,

învestită cu soluționarea notificării, este Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul

în București.

Nu are relevanță sub aspectul

stabilirii normei de competență incidentă raportului juridic litigios împrejurarea

că terenul în litigiu se află în deținerea Direcției Generale a Finanțelor Publice

Satu Mare, așa cum a reținut instanța de apel, de vreme ce legea specială, prin

dispozițiile art. 26 alin. (3), a avut în vedere entitatea abilitată să dispună

cu privire la măsurile reparatorii, în speță Ministerul Finanțelor Publice, după

cum nu prezintă relevanță juridică sub acest aspect nici opțiunea reclamanților

de a introduce cererea de chemare în judecată la Tribunalul Satu Mare.

Constatând încălcarea

unei norme de competență teritorială absolută, încălcare sancționată de lege cu

nulitatea hotărârii pronunțate cu neobservarea acesteia, Înalta Curte va admite

recursurile declarate de părți, va casa decizia recurată și, admițând apelul declarat

de pârât, va anula sentința pronunțată în fond și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului București. Această instanță va avea în vedere toate apărările

părților, pe care Înalta Curte nu le poate analiza prin decizia pendinte, față de

motivul anulării sentinței tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanții R.A.A. și R.L. și de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei civile nr. 241/A din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel

Oradea, secția I civilă.

Casează decizia recurată.

Admite apelul declarat

de pârâtul Statul Român prin Minsterul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile

nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, pe care

o anulează.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2014.