ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2591/2015

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 835 D din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S., precum și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin împuternicit D.G.F.P. Satu Mare județul Satu Mare. A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâților SC C.M. SA și A.V.A.S. București. S-a anulat decizia nr. 51 din 04 decembrie 2007 emisă de pârâta I.S.G. C.M. SA Satu Mare și s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii din Legea nr. 10/2001.

A fost obligată pârâta de ordin 1 să restituie în natură reclamantului terenul preluat abuziv de stat și deținut de aceasta prin efectul legilor de privatizare, identificat sub nr. top AA în suprafață de 51 mp, BB în suprafață de 2715 și CC în suprafață de 539 mp înscrise în CF XX Satu Mare, iar în subsidiar, în caz de imposibilitate a executării obligației principale, determinată de amplasamentul terenului, ce se va stabili de îndată după rămânerea irevocabilă a hotărârii, pârâta de ordin II A.V.A.S. București a fost obligată să-l despăgubească pe reclamant cu valoarea de circulație. În termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost respinsă acțiunea reclamantului față de Statul Român prin reprezentant legal Ministerul Economiei și Finanțelor București.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 49 din 18 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-au admis apelurile formulate de pârâta SC C.M. SA Satu Mare și de reclamantul L.R. împotriva sentinței susmenționate care a fost schimbată în parte fiind înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu Mare la restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF XX Satu Mare, și menținute restul dispozițiilor sentinței, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București. Prin decizia nr. 3013 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamantul L.T.

și pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 49 A din 18 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 52/2013-Ap din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-au admis apelurile declarate de apelantul-reclamant L.T., apelanta-pârâtă SC C.M. SA Satu Mare și apelanta-pârâtă A.V.A.S. București, împotriva sentinței civile nr. 835/D din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare; au fost menținute dispozițiile privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a A.V.A.S. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respingerea acțiunii față de Statul Român, anularea deciziei nr. 51 din 14 decembrie 2007 emisă de SC C.M.

SA Satu Mare, constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii la Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu Mare la restituirea în favoarea reclamantului în natură a terenului identificat sub nr. top. AA în suprafață de 51 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. Satu Mare la restituirea în natură a imobilelor teren - top BB în suprafață de 2715 mp și top. CC în suprafață de 539 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată dispoziția privind obligarea A.V.A.S. - București la despăgubiri; a fost obligată A.V.A.S. București să înainteze documentația privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, teren în suprafață de 2715 mp din top.

BB și casă și teren în suprafață de 539 mp din top. DD din CF XX Satu Mare, Secretariatului Comisiei Naționale conform Legii nr. 165/2013 de modificare a Legii nr. 247/2005; fără cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1352 din 13 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 143/83/2009*, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul L.T. împotriva deciziei nr. 52/AP din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, și s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva aceleiași decizii.

Prin cererea formulată la data de 04 februarie 2015, petentul M.G., în calitate de expert tehnic judiciar în cauză a solicitat completarea deciziei civile nr. 52/2013/Ap din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul confirmării decontului pe care l-a depus la dosar, pentru a-și putea ridica suma ce i se cuvine conform acestui decont înregistrat în evidențele Biroului Local de Expertize Satu Mare, anexând la cerere decontul în cuantum total de 1500 RON, precum și copia deciziei invocate. Prin completarea cererii din 31 martie 2015. petentui M.G.

a precizat că din valoarea totală a decontului de 1500 RON a primit de la Biroul Local de Expertize Satu Mare suma ce reprezintă avansul efectuării expertizei, menționând totodată că și diferența de 1.000 RON există în evidențele acestui birou, fiind depusă la datele de 03 august 2012 și respectiv 24 septembrie 2012, doar că Biroul de expertize solicită confirmarea decontului de către instanță sau o copie de pe hotărâre. Prin decizia nr. 490 A din 2 iulie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-a respins cererea formulată de petentul M.G. privind completarea deciziei civile nr. 52 din 01 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 143/83/2009, precum și cererile formulate de petentui L.T.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că întreaga sumă de 1500 RON, reprezentând decontul cheltuielilor de expertiză efectuate de domnul expert M.G. în acest dosar a fost achitată de apelanta SC C.M. SA Satu Mare în contul expertului la Biroul Local de Expertize Satu Mare, astfel cum rezultă din încheierile de ședință din 26 iunie 2012 și respectiv 25 septembrie 2012, iar chitanțele aferente sumelor se găsesc la dosar, instanța nemaiputând obliga încă o dată intimata apelantă la plata onorariului de expertiză, întrucât, astfel cum s-a arătat, a fost achitat în întregime onorariului. S-a mai reținut că în cadrul acestei cereri de completare a dispozitivului, intimatul L.T. a formulat mai multe cereri cu referire la fondul cauzei în care s-a pronunțat în apel, decizia civilă nr. 52/2013, având ca obiect Legea nr. 10/2001, cereri față de care s-a considerat că exced cadrului procesual de față.

Instanța a mai reținut și faptul că în cadrul Legii nr. 10/2001 care presupune o procedură specială de soluționare a unei notificări, aspectele de drept comun privind o eventuală cerere de sistare a stării de indiviziune sau servitute de trecere nu fae obiectul acesteia și oricum nu se pot rezolva în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii întemeiată pe art. 281 C. proc. civ. S-a mai precizat și faptul că cererea privind completarea hotărârii în baza art. 281 2 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. se poate formula în același termen în care se poate declara apelul sau recursul, respectiv 15 zile de la comunicarea apelului, iar în cazul de față, cum hotărârea nu a fost comunicată expertului, petentul nu a fost ținut de termenul menționat, astfel că cererea formulată a fost considerată în termen.

Referitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., care supulează că părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii. Împotriva ultimei decizii, intimatul L.T. a formulat recurs prin care, fără a indica un temei legal, în esență, și-a a exprimat nemulțumirea față de faptul că nu a primit răspuns la scrisorile trimise instanței în 2 și 3 aprilie 2015, prin care a solicitat lămuriri cu privire la imobilele ce au făcut obiectul cauzei, referindu-se totodată, în expozeul său, și la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, precum și Ia obiecțiunile formulate la acestea.

În ședința publică din 19 noiembrie 2015, instanța a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că motivele formulate de recurent nu se încadrează în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., excepția nulității recursului. Examinând, cu prioritate, această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contraria, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 304 pct. 1 -9 C. proc.

civ. A motiva recursul înseamnă, pe de a parte, arătarea motivelor prin identificarea unora dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată, raportat la motivele de recurs invocate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, prezentarea recurentului prin care își exprimă nemulțumirea față de faptul că nu a primit răspuns la scrisorile prin care a purtat corespondență cu instanța legat de obiectul cererii deduse judecății și referirile cu privire la expertizele judiciare efectuate în cauză, ce țin de situația de fapt, nu permit o structurare, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii cererii privind completarea deciziei civile nr. 52 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt care nu au legătură cu argumentele deciziei recurate.

De altfel, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt pot fi invocate doar în apel, nu și în recurs. Pentru considerentele arătate, reținând că în speță nu s-au invocat motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de intimatul L.T. împotriva deciziei nr. 490A din 2 iulie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 143/83/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2015.