ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2591/2015

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 835 D din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare,

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S.,

precum și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin împuternicit

D.G.F.P. Satu Mare județul Satu Mare. A fost admisă acțiunea civilă formulată de

reclamantul T.L. împotriva pârâților SC C.M. SA și A.V.A.S. București. S-a anulat

decizia nr. 51 din 04 decembrie 2007 emisă de pârâta I.S.G. C.M. SA Satu Mare și

s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la beneficiul

măsurilor reparatorii din Legea nr. 10/2001. A fost obligată pârâta de ordin 1 să

restituie în natură reclamantului terenul preluat abuziv de stat și deținut de aceasta

prin efectul legilor de privatizare, identificat sub nr. top AA în suprafață de

51 mp, BB în suprafață de 2715 și CC în suprafață de 539 mp înscrise în CF XX Satu

Mare, iar în subsidiar, în caz de imposibilitate a executării obligației principale,

determinată de amplasamentul terenului, ce se va stabili de îndată după rămânerea

irevocabilă a hotărârii, pârâta de ordin II A.V.A.S. București a fost obligată să-l

despăgubească pe reclamant cu valoarea de circulație. În termen de 2 luni de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost respinsă acțiunea reclamantului față de

Statul Român prin reprezentant legal Ministerul Economiei și Finanțelor București.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 49 din 18 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-au admis apelurile formulate

de pârâta SC C.M. SA Satu Mare și de reclamantul L.R. împotriva sentinței susmenționate

care a fost schimbată în parte fiind înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu

Mare la restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF XX Satu Mare, și menținute

restul dispozițiilor sentinței, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București.

Prin decizia nr. 3013 din 31 martie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a admis recursurile declarate de reclamantul L.T. și pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei

nr. 49 A din 18 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin decizia civilă nr.

52/2013-Ap din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-au admis

apelurile declarate de apelantul-reclamant L.T., apelanta-pârâtă SC C.M. SA Satu

Mare și apelanta-pârâtă A.V.A.S. București, împotriva sentinței civile nr. 835/D

din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare; au fost menținute dispozițiile

privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a A.V.A.S. București

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respingerea acțiunii față de

Statul Român, anularea deciziei nr. 51 din 14 decembrie 2007 emisă de SC C.M. SA

Satu Mare, constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii la Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu Mare la restituirea

în favoarea reclamantului în natură a terenului identificat sub nr. top. AA în suprafață

de 51 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. Satu Mare

la restituirea în natură a imobilelor teren - top BB în suprafață de 2715 mp și

top. CC în suprafață de 539 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată dispoziția

privind obligarea A.V.A.S. - București la despăgubiri; a fost obligată A.V.A.S.

București să înainteze documentația privind acordarea măsurilor compensatorii pentru

imobilele ce nu pot fi restituite în natură, teren în suprafață de 2715 mp din top.

BB și casă și teren în suprafață de 539 mp din top. DD din CF XX Satu Mare, Secretariatului

Comisiei Naționale conform Legii nr. 165/2013 de modificare a Legii nr. 247/2005;

fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1352 din 13 mai

2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 143/83/2009*,

s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul L.T. împotriva deciziei nr. 52/AP

din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, și s-a respins,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva aceleiași

decizii.

Prin cererea formulată la data de 04 februarie

2015, petentul M.G.,

în calitate

de expert tehnic judiciar în cauză a solicitat completarea deciziei civile nr. 52/2013/Ap

din 1 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul confirmării

decontului pe care l-a depus la dosar, pentru a-și putea ridica suma ce i se cuvine

conform acestui decont înregistrat în evidențele Biroului Local de Expertize Satu

Mare, anexând la cerere decontul în cuantum total de 1500 RON, precum și copia deciziei

invocate.

Prin completarea cererii din 31 martie

primit de la Biroul Local de Expertize Satu Mare suma ce reprezintă avansul efectuării

expertizei, menționând totodată că și diferența de 1.000 RON există în evidențele

acestui birou, fiind depusă la datele de 03 august 2012 și respectiv 24

septembrie 2012, doar că Biroul de expertize solicită confirmarea decontului de

către instanță sau o copie de pe hotărâre.

Prin decizia nr. 490 A din 2 iulie 2015

a Curții de Apel Oradea, secția I civilă,

s-a

respins cererea formulată de petentul M.G. privind completarea deciziei civile

nr. 52 din 01 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr.

143/83/2009, precum și cererile formulate de petentui L.T.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că întreaga sumă de

1500 RON, reprezentând decontul cheltuielilor de expertiză efectuate de domnul expert

M.G. în acest dosar a fost achitată de apelanta SC C.M. SA Satu Mare în contul expertului

la Biroul Local de Expertize Satu Mare, astfel cum rezultă din încheierile de ședință

din 26 iunie 2012 și respectiv 25 septembrie 2012, iar chitanțele aferente sumelor

se găsesc la dosar, instanța nemaiputând obliga încă o dată intimata apelantă la

plata onorariului de expertiză, întrucât, astfel cum s-a arătat, a fost achitat

în întregime onorariului. S-a mai reținut că în cadrul acestei cereri de completare

a dispozitivului, intimatul L.T. a formulat mai multe cereri cu referire la fondul

cauzei în care s-a pronunțat în apel, decizia civilă nr. 52/2013, având ca obiect

Legea nr. 10/2001, cereri față de care s-a considerat că exced cadrului procesual

de față.

Instanța a mai reținut și faptul că în

cadrul Legii nr. 10/2001 care presupune o procedură specială de soluționare a unei

notificări, aspectele de drept comun privind o eventuală cerere de sistare a stării

de indiviziune sau servitute de trecere nu fae obiectul acesteia și oricum nu se

pot rezolva în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii întemeiată

pe art. 281 C. proc. civ.

S-a mai precizat și faptul că cererea privind

completarea hotărârii în baza art. 281

2

alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ. se poate formula în același termen în care se poate declara apelul sau recursul,

respectiv 15 zile de la comunicarea apelului, iar în cazul de față, cum hotărârea

nu a fost comunicată expertului, petentul nu a fost ținut de termenul menționat,

astfel că cererea formulată a fost considerată în termen.

Referitor la cheltuielile de judecată,

s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 281

3

alin. (2) C. proc.

civ., care supulează că părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate

de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

Împotriva ultimei decizii,

intimatul L.T. a formulat recurs prin care,

fără a indica un temei legal, în esență, și-a a exprimat nemulțumirea față de faptul

că nu a primit răspuns la scrisorile trimise instanței în 2 și 3 aprilie 2015, prin

care a solicitat lămuriri cu privire la imobilele ce au făcut obiectul cauzei, referindu-se

totodată, în expozeul său, și la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză,

precum și Ia obiecțiunile formulate la acestea.

În ședința publică din 19 noiembrie 2015,

instanța a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., având în vedere că motivele formulate de recurent nu se încadrează în

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Examinând, cu prioritate, această excepție,

în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se

referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate

rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut

de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate

expres și limitativ reglementate de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de a parte,

arătarea motivelor prin identificarea unora dintre cele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., dar și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind

modul de judecată, raportat la motivele de recurs invocate.

În consecință, în măsura în care recursul

nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot

fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi

lovită de nulitate.

În speță, prezentarea recurentului prin

care își exprimă nemulțumirea față de faptul că nu a primit răspuns la scrisorile

prin care a purtat corespondență cu instanța legat de obiectul cererii deduse judecății

și referirile cu privire la expertizele judiciare efectuate în cauză, ce țin de

situația de fapt, nu permit o structurare, din punct de vedere juridic, în așa fel

încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată

în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri

la soluția respingerii cererii privind completarea deciziei civile nr. 52 din 01

octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și nu se arată care sunt motivele

de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt care

nu au legătură cu argumentele deciziei recurate.

De altfel, recursul este o cale extraordinară

de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile

legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt pot fi invocate doar în apel,

nu și în recurs.

Pentru considerentele arătate, reținând

că în speță nu s-au invocat motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în

conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este

nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de intimatul

L.T. împotriva deciziei nr. 490A din 2 iulie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția

I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 143/83/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

noiembrie 2015.