ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8301/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 878/D din 28 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, și a pârâtului A.V.A.S. București, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru pârâtul Statul Român. A fost respinsă excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. București. S-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanta H.E., împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, și A.V.A.S., și, în consecință: A constatat caracterul abuziv al preluării realizate de pârâtul Statul Român în privința imobilului înscris în CF inițial nr. A Satu Mare, sub nr. top inițial x, în natură (la data preluării) teren intravilan în suprafață de 1419 mp.

situat în mun. Satu Mare, str. L., jud. Satu Mare, în incinta SC U. SA. S-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înțelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilul identificat conform celor din alineatul precedent. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat să plătească reclamantei suma de 337.500 RON, măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză, valoare stabilită la nivelul standardelor internaționale de evaluare conform expertizei judiciare dispuse în cauză și efectuată de exp. ing. D.P. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit înscrierilor din evidențele de publicitate imobiliară, așa cum rezultă acestea din cuprinsul colilor CF in extenso nr. A Satu Mare, nr. B Satu Mare și nr. C Satu Mare terenul de sub nr. top.

x (înscris în CF nr. A Satu Mare) a constituit proprietatea tabulară a numitului P.V. de la care a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 30/1977 la data de 10 mai 1978 și dezmembrat în două parcele de sub nr. top.x/1 și x/2, după care, urmare a mai multor transnotări și parcelări succesive, suprafața de teren de 1419 mp solicitată în cauză a fost întabulată în favoarea proprietarului Statul Român la data de 10 mai 1978, ulterior fiind transmisă unei societăți comerciale, în speță SC U. SA. Această împrejurare, a transmiterii terenului de la Statul Român către SC U. SA Satu Mare este confirmată și prin Adresa din 15 iunie 1992 emisă de SC U. SA.

De asemenea, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei și procesului-verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri din 1970 al fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Satu Mare rezultă că anterior preluării realizate în anul 1978 de către Statul Român, terenul în cauză a fost vândut de către proprietarul tabular P.V. cumpărătorului H.P. (dec. 17 octombrie 1983), soțul reclamantei în cauză, respectiva preluare realizându-se de la acest din urmă cumpărător.

Față de cele de mai sus și reținând și aspectul că prin Notificarea din 26 octombrie 2001 transmisă de reclamantă prin BEJ D.G.R., imobilul în cauză a fost revendicat în condițiile art. 21 - 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, instanța a reținut ca o primă circumstanță că preluarea realizată de către Statul Român în anul 1978 în temeiul Decretului nr. 30/1977 de la soțul reclamantei se prezintă a avea un caracter abuziv în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.

Totodată, raportat la actele de stare civilă depusă de către reclamantă și respectarea de către aceasta a obligațiilor procedurale instituite prin art. 22 din legea de mai sus, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin actul normativ evocat, în temeiul dispozițiile art. 3 și 4 din aceeași lege, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a persoanei fizice de la care s-a realizat preluarea abuzivă de către Statul Român.

Față de cadrul procesual astfel stabilit și reținând că acțiunea de preluare abuzivă a imobilului, precum și înscrierea dreptului de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară s-a realizat avându-l ca titular pe pârâtul Statul Român, instanța a reținut caracterul neîntemeiat al excepției invocate vizând lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, iar față de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, coroborat cu hotărârile de guvern ulterioare având ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, inclusiv calitatea acestuia de reprezentant al Statului Român în litigiile patrimoniale, a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant al acesteia pentru pârâtul Statul Român.

S-a mai reținut, sub aspectul stării de fapt, că așa cum rezultă din cuprinsul Adresei din 23 noiembrie 2005 emisă de A.V.A.S. București și al Adresei din 31 octombrie 2001 emisă de SC U. SA Satu Mare, Notificarea inițială formulată de reclamantă din 26 octombrie 2001 a fost comunicată mai departe spre competentă soluționare, de la SC U. SA Satu Mare la A.V.A.S. București, unde a fost înregistrată din 10 septembrie 2002. De asemenea, s-a mai reținut că de la data înregistrării acestei notificări în evidențele A.V.A.S., aceea de 10 septembrie 2002 și până la data soluționării prezentei cauze, respectiva notificare nu a fost soluționată. Raportat la starea de fapt astfel reținută cu privire la acest aspect, precum și față de excepția de prematuritate invocată de pârâta A.V.A.S.

în cuprinsul întâmpinării sale instanța a reținut că, consecvent Deciziei nr. 20/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite (M.Of. nr. 764/12.11.2007) într-un recurs în interesul legii, obligatoriu pentru instanțe în privința dezlegării date problemelor de drept judecate conform dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanțele de judecată sunt competente să soluționeze acțiuni în justiție întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în speță cele de restituire a unor imobile ce fac obiectul de reglementare al acestei legi, chiar și în absența unei decizii administrative și a unui răspuns din partea autorităților, inclusiv pe fondul cauzei. În acest sens instanța supremă s-a pronunțat și prin Decizia nr. 9 din 20 martie 2006 (M. Of.

nr. 653/28.07.2006) și un atare raționament judiciar se prezintă a fi conform și cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauzele Glod împotriva României, Păduraru împotriva României, Matache împotriva României, Porțeanu împotriva României, Crișan împotriva României sau Ortenberg împotriva Austriei). În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de prematuritate invocată. Referitor la incidentul procedural prealabil invocat de către pârâta A.V.A.S. București în sensul lipsei calității procesuale pasive a acesteia din urmă și evocarea abilitării legale de a acorda despăgubirile în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru (conform art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1), lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005), instanța a reținut ca un prim aspect că, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei din 02 noiembrie 2009 a O.R.C.

Maramureș și al Adresei din 03 noiembrie 2009 a O.N.R.C. București, coroborat cu considerentele Sentinței civile nr. 953/D din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3599/83/2007, hotărâre judecătorească rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia civilă nr. 32 din 13 aprilie 2010 - pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3599/83/2007, în ce privește istoricul societății SC U. SA, aceasta era integral privatizată la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), că la data notificării avea sediul social în mun. Satu Mare, dar ulterior și-a mutat sediul social în mun.

Baia Mare, jud. Maramureș, că în prezent Statul Român nu este acționar la această societate comercială și că în consecință în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în sensul că în această ipoteză legală măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi propuse de către instituția publică ce a efectuat privatizarea, în speță A.V.A.S. București, succesoarea în drepturi și obligații a fostei A.P.A.P.S. București. Față de cele de mai sus tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A.V.A.S. București ca neîntemeiată. Un alt doilea aspect reținut în această materie de către instanță este acela că, de la data înregistrării notificării formulate de reclamantă în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în evidențele A.V.A.S.

București (10 septembrie 2002) și până în prezent, aceasta nu a fost soluționată. În aceste circumstanțe, instanța a reținut că termenul legal de 60 de zile reglementat prin art. 25 din Legea nr. 10/2001 a fost cu mult depășit, reținând totodată și considerentele expuse anterior privind legitimarea reclamantei de a formula o acțiune în justiție prin care să evoce fondul pricinii chiar și în absența unei decizii administrative ori a unui răspuns din partea autorităților și că, așa cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie (cauza Faimblat împotriva României - M. Of. nr. 141/06.03.2009), procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu este, în sine, contrară convenției doar că, în speță (ca de altfel și în prezenta speță), această procedură nu s-a dovedit a fi eficientă.

În condițiile în care s-a depășit cu mult orice termen care, conform criteriilor stabilite pe cale jurisprudențială de Curte, ar putea fi calificat ca fiind un termen rezonabil, și indiferent de procedura urmată (administrativă sau judiciară), oricum, în final executarea deciziei administrative sau a hotărârii judecătorești se face, în toate cazurile, prin procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 (și deci prin intermediul Fondului Proprietatea, în privința căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în numeroase alte cazuri, că nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă), coroborat cu împrejurarea că nici Legea nr. 10/2001 și nici Legea nr. 247/2005 nu țin cont de eventualul prejudiciu suferit prin absența prelungită a despăgubirii către persoanele care au fost private de bunurile lor, rezultă că accesul la o procedură administrativă (urmată, dacă este cazul, și de una contencioasă) rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei indemnizații în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilă restituirea în natură.

În acest context reținându-se ineficiența procedurii administrative de mai sus propuse în sensul de a se înainta notificarea reclamantei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cabinetului Primului-Ministru, instanța a dat eficiență principiului efectivității garanțiilor pe care le prevede Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât a admis acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor datorate reclamantei (reținându-se în acest sens un argument în plus în favoarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia), despăgubiri ce au fost evaluate la nivelul standardelor internaționale de evaluare în cadrul lucrării de specialitate efectuate în cauză de către exp.

ing. P.O.D., cu obligarea pârâților, întemeiat pe dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și având în vedere înscrisurile doveditoare de la dosar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei. Prin Decizia nr. 7/2011 - A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins ca nefondate apelurile declarate de A.V.A.S. și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sus-menționatei hotărâri. Instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la calitatea procesuală a A.V.A.S. București în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepția invocată la fond a fost în mod corect respinsă de tribunal. A.V.A.S. este continuatoarea A.P.A.P.S. București, care a procedat la privatizarea SC U. Satu Mare, în activele acestei societăți fiind inclusă și suprafața de 1419 mp, ce a aparținut soțului reclamantei.

Prin urmare, pârâta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată alături de Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român. Criticile formulate de Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român sunt de asemenea în întregime nefondate. Instanța de fond în mod corect, întemeiat pe dispozițiile art. 1 Protocolul I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a obligat Statul Român la plata valorii de circulație a suprafeței de teren preluate de la antecesoarea reclamantei, teren pentru care nici reclamanta și nici antecesorul acesteia nu au fost în niciun fel despăgubiți. Prin urmare, în prezenta cauză, temeiul juridic al acțiunii nu îl constituie Legea nr. 10/2001, ci art. 1 Protocolul I din Convenție, temei juridic față de care Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, are calitate procesuală pasivă și nu unitatea administrativ-teritorială, așa cum susține apelantul-pârât.

Astfel, unitatea administrativ-teritorială nu poate fi obligată la despăgubiri bănești față de foștii proprietari, neexistând nicio dispoziție legală care să pună în sarcina unităților administrativ-teritoriale indemnizarea foștilor proprietari abuziv deposedați de bunurile ce le-au avut. S-a apreciat că în mod corect a făcut tribunalul aplicarea dispozițiilor Convenției, reținând că este imperios necesară obligarea statului la despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului preluat abuziv de Statul Român, nedespăgubirea succesorului fostului proprietar fiind o sarcină disproporționată și nejustificată de vreun interes public impusă acestora, cu atât mai mult cu cât de la data apariției legii de retrocedare au trecut 10 ani și statul nu a justificat într-un mod rezonabil întârzierea aplicării legilor respective.

În acest sens a se vedea și cauza Viașu c/a România și Maria Atanasiu ș.a. c/a România. Ministerul Finanțelor are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român în prezenta cauză, pentru următoarele considerente: - art. 2 din H.G.. 34/2009, care reprezintă norma-cadru de funcționare a Ministerului Finanțelor, stipulează că acest minister administrează veniturile statului și datoria publică; - art. 8 din Legea nr. 247/2005 stipulează că până la finalizarea procedurilor de despăgubire a foștilor proprietari, Ministerul Finanțelor reprezintă Statul Român, ca acționar al Fondului Proprietatea, calitate în care-și exercită toate drepturile și obligațiile ce-i revin; - chiar și titlurile de plată emise de A.N.R.P.

urmare a parcurgerii procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 246/2005, Titlul VII, sunt creanțe pe seama Satului Român incluse în bugetul național, buget întocmit de ministrul finanțelor, care are sarcina de a aloca sumele anuale pentru plata respectivelor titluri. Nici A.N.R.P. și nici Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor, aflate în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, nu dețin buget propriu din care să poată fi făcute plățile stabilite cu titlu de despăgubiri urmare a parcurgerii procedurilor speciale. Curtea a apreciat că Statul Român, prin nicio entitate a sa, nu poate invoca împotriva propriilor cetățeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil.

De altfel, birocratizarea și complicarea nejustificată de procedurilor de despăgubire a foștilor proprietari a fost reținută în culpa Statului Român, și de Curtea Europeană, care a reținut că o atare birocratizare încalcă dreptul de proprietate al foștilor proprietari ce sunt îndreptățiți la o indemnizare corespunzătoare într-un timp rezonabil (cauza Viași c/a România și Maria Atanasiu ș.a. c/a România). Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea recursului său, pârâtul Statul Român a învederat că nu are calitate procesuală pasivă sub aspectul competenței stabilirii preluării abuzive, ce este dată/atribuită prin lege exclusiv unității deținătoare, sens în care a fost indicat conținutul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (4), respectiv 25 din Legea nr. 10/2001.

În susținerea aceleiași excepții au invocat și dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, care conferă primarului calitatea de a reprezenta în justiție unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare și care are competența de a se pronunța asupra constatării preluării abuzive. Ministerul Finanțelor Publice nu este abilitat nici să avizeze, nici să acorde/să propună și nici să emită în numele și pe seama statului titluri de despăgubire și cu atât mai mult să fie obligat la plata de despăgubiri către persoanele îndreptățite, prerogativă ce aparține exclusiv Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru. Pârâta A.V.A.S. a susținut, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., că în raport de obiectul acțiunii din care rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata efectivă a despăgubirilor datorate, nu are calitate procesuală pasivă. Obligațiile A.V.A.S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, se limitează doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și în condițiile speciale stipulate de Legea nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede „în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”.

De asemenea, prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005 la art. 1 alin. (1) al Titlului VII, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, ca și din dispozițiile art. 13 alin. (1) din Cap. III al aceleiași legi, rezultă că A.V.A.S. nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, ci numai a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente preluate în mod abuziv instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum dispun dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 13 alin. (1) Cap. III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de dezdăunare/despăgubire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați de Comisia Specială pentru Stabilirea Cuantumului Despăgubirilor în echivalent și realizarea (plata acestora) se face numai după parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ. Or, potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiterea în numele și pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru.

Pe baza raportului de evaluare întocmit în cursul acestei proceduri, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Dispozițiile legale evocate stipulează astfel că stabilirea și plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite în procedura legii speciale este prerogativa Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru și, nicidecum, o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție care, într-un recurs în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile. Ca urmare, pentru considerentele menționate, se vădesc a fi fondate criticile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care, urmare a admiterii recursului pârâtului, va fi modificată decizia curții de apel și, consecință a admiterii apelului aceluiași pârât, respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva sa, pentru obligarea la plata despăgubirilor bănești solicitate, ca nefondate. Întrucât prin hotărârea primei instanțe, astfel cum a fost menținută prin decizia curții de apel, acțiunea reclamantei privind același petit (de obligare la plata despăgubirilor bănești) a fost admisă și în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. deși aceasta, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are doar competența de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii instituției competente, urmează ca și recursul acestei pârâte, ce vizează exclusiv acest aspect, să fie admis și, constatând în raport de norma evocată că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, să se dispună, consecință a modificării hotărârilor, respingerea acestei pretenții față de pârâta A.V.A.S.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței privind constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, ca și al preluării abuzive a bunului, dispoziții ce nu au fost contestate și au intrat în puterea lucrului judecat, urmând ca pârâta A.V.A.S. să se conformeze normei legale pe care ea însăși a evocat-o (art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001). Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și A.V.A.S. București, împotriva Deciziei nr. 7A din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică decizia recurată. Admite apelurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și A.V.A.S. București, împotriva Sentinței nr. 878D din 28 mai 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. Respinge cererea formulată de reclamanta H.E.

împotriva pârâtei A.V.A.S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011. Procedat de GGC - AZ