ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1629 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 3290/83/2007,

a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B.E. și B.G. împotriva

pârâților Consiliul Județean Satu Mare și Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare, astfel cum a fost precizată; s-a constatat că imobilul

înscris în C.F. Satu Mare, situat în Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, a fost preluat în mod abuziv, în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, de către

pârâtul Statul Român; s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

pentru imobilul de mai sus, măsuri reparatorii ce se vor stabili prin

echivalent și s-a dispus pârâtului Consiliul Județean Satu Mare să inițieze

procedurile legale în vederea acordării în favoarea reclamanților, a măsurilor

reparatorii anterior menționate, în sensul celor de mai sus, conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel Oradea,

secția civilă mixtă prin decizia nr. 153 din 24 noiembrie 2009, a admis apelul

reclamanților; a schimbat în parte sentința în sensul dispunerii restituirii în

natură a imobilului înscris în c.f. Satu Mare, situat în Satu Mare, str. 1

Decembrie 1918; a obligat pe reclamant să mențină afectațiunea imobilului pe o

perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziției de restituire, conform art. 16

din Legea nr. 10/2001; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței;

cererea de intervenție accesorie formulată de U.V.R. Satu Mare a fost respinsă,

iar apelurile declarate de Consiliul județean Satu Mare și Județul Satu Mare au

fost respinse ca nefondate pentru considerentele ce urmează.

Imobilul înscris în

C.F. Satu Mare, a constituit proprietatea tabulară a numitei B.P., născută T.K.,

dreptul său de proprietate fiind intabulat în 1937 cu titlu de cumpărare,

ulterior, respectiv în anul 1956, acesta fiind trecut în proprietatea Statului

Român cu titlu de naționalizare, în baza cererii a fostului Sfat Popular al

orașului Satu Mare.

Din adresa emisă de

Primăria Municipiului Baia Mare, a rezultat că T.C. s-a căsătorit la data de 6

iulie 1933 cu numitul B.P., iar din adresa din 8 mai 2006 (dosar fond) emisă de

Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, reiese că în registrele de stare

civilă ale Primăriei Municipiului Satu Mare, la actul de deces din 21 octombrie

1947 este înregistrat decesul numitei B.E. (născută T.), decedată la data de 31

decembrie 1944 la Auschwits – Polonia.

B.P., soțul

supraviețuitor al fostei proprietare tabulare, s-a recăsătorit ulterior, la

data de 22 decembrie 1947, cu numita L.E., reclamanta apelantă din cauză,

astfel cum rezultă din copia extrasului din actul de căsătorie.

Din probele

administrate în fața primei instanțe a rezultat că, după anii 1950, cei doi

soți au plecat din țară și s-au stabilit în Franța, unde numitul B.P. a decedat

la data de 2 aprilie 1967, moștenitorii acestuia fiind reclamanții B.E., în calitate

de soție, și B.G., în calitate de fiu.

Apelantul pârât a

susținut că cei doi reclamanți nu au vocație succesorală la moștenirea fostei

proprietare tabulare, nefiind în nici unul din gradele de rudenie prevăzute de art.

659 și următoarele C. civ., cu aceasta.

Este adevărat că

reclamanții nu au calitate de moștenitori după defuncta B.P., și nici nu au

făcut asemenea susțineri.

În speță nu se pune

nici problema reprezentării succesorale, deoarece, această instituție nu este

aplicabilă soțului supraviețuitor, iar antecesorul reclamanților a supraviețuit

în timp defunctei sale soții.

În cauză nu s-a făcut

dovada că fosta proprietară tabulară ar fi avut și alți moștenitori, iar la

data deschiderii moștenirii, antecesorul reclamanților avea calitatea de soț al

acesteia, astfel că, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944 îi revenea

întreaga avere rămasă în urma defunctei, foștii soți fiind căsătoriți din anul

1933, iar imobilul intabulat doar pe numele soției, a fost achiziționat în

timpul căsătoriei, respectiv în anul 1937.

În mod corect a

apreciat Tribunalul Satu Mare că imobilul din litigiu, aflat în patrimoniul

defunctei la data decesului ei, a fost transmis soțului supraviețuitor, care,

la rândul lui va transmite la moartea sa propria moștenire succesorilor săi,

care în speță sunt cei doi reclamanți apelanți.

Este adevărat de

asemenea că, la dosar nu a fost depus certificatul de moștenitor cu privire la

dezbaterea succesiunii defunctei, însă nici nu s-a făcut dovada că soțul

supraviețuitor ar fi renunțat la moștenirea rămasă în urma soției sale.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, „drepturile

reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte,

accesiune, vânzare silită și expropriere …”.

Așadar, în mod corect

a stabilit prima instanță că în speță este vorba de două moșteniri succesive,

prima moștenire fiind culeasă de către antecesorul apelanților reclamanți,

care, la data decesului său, a transmis moștenirea propriilor săi moștenitori.

De asemenea, s-a

reținut în mod corect calitatea de persoane îndreptățite a celor doi

reclamanți, la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost ea modificată.

Inițial, reclamanții

au depus notificare prin biroul executorului judecătoresc la Primăria Municipiului Satu Mare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului,

notificare care a fost apoi înaintată de către aceasta Consiliului Județean

Satu Mare, prin adresa din 8 decembrie 2005, ca urmare a faptului că imobilul

din litigiu se află în proprietatea publică a județului Satu Mare, astfel cum

recunoaște și pârâtul prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe.

În ședința publică

din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Satu Mare, urmare a celor de mai sus, a admis

excepțiile invocate de Primarul Municipiului Satu Mare și Consiliul Local Satu

Mare și a constatat lipsa calității lor procesuale pasive în prezenta cauză.

Așa cum se arată și

în motivele de apel formulate de pârât, imobilul se află în proprietatea

publică a județului Satu Mare, conform Hotărârii nr. 135/1999 a Consiliului

Județean Satu Mare, modificată și completată prin Hotărârile nr. 7/2000 și nr. 16/2002,

iar prin H.G.R. nr. 2198/2004 a fost atestată apartenența la proprietatea

publică a județului Satu Mare la poziția 57 – Casa de Oaspeți, str. 1 Decembrie

1918.

Prin Hotărârea nr. 63

din 26 aprilie 2005 emisă de apelantul Consiliul Județean Satu Mare, s-a

constituit dreptul de administrare operativă în favoarea Centrului Județean

pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare asupra

imobilului identificat în anexa la această hotărâre, respectiv asupra Casei de

Oaspeți și terenul aferent acesteia, situate în Satu Mare, str. 1 Decembrie

1918, din C.F. Satu Mare, instituție aflată sub autoritatea Consiliului

Județean Satu Mare.

Așa cum s-a arătat

deja, imobilul descris mai sus a fost preluat de Statul Român cu titlu de

naționalizare la data de 10 iulie 1956, în baza cererii a fostului Sfat Popular

al orașului Satu Mare, situație în care, în mod corect a apreciat prima

instanță că imobilul a fost preluat în mod abuziv de Stat, în înțelesul art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În ceea ce privește

modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii, este de precizat că,

prin notificarea expediată prin Biroul Executorului Judecătoresc V.A.,

Primăriei Satu Mare, reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului din litigiu, iar în fața primei instanțe, în ședința publică din 7

noiembrie 2008, când s-a acordat cuvântul în fond, reprezentanta acestora a

solicitat în principal, restituirea în natură și, în subsidiar, acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că nu se poate reține că aceștia ar

fi renunțat la prima variantă.

În fața instanței de apel,

apelantul pârât Consiliul Județean Satu Mare a solicitat încuviințarea

efectuării unui raport de expertiză tehnică, având ca obiect stabilirea

investițiilor și îmbunătățirilor la imobilul din litigiu, acesta susținând că

s-au efectuat adăugiri de corpuri noi de clădire și modificări care au

transformat imobilul în asemenea măsură încât se poate considera că este un

imobil nou.

Instanța de apel a

respins această cerere de probațiune, deoarece din înscrisurile depuse la dosar

a rezultat că lucrările de investiție vizează doar lucrări de renovare și

amenajare a imobilului, nefiind vorba de lucrări de construire care să

transforme imobilul în unul nou, împrejurări care rezultă și din adresa din 22

iunie 2009 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare, Serviciul de Urbanism și

Amenajarea Teritoriului.

Pe de altă parte,

această chestiune privind executarea unor lucrări de construcție sau a

investițiilor, nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, care nu a fost

investită cu un asemenea capăt de cerere, care reprezintă o cerere nouă în

înțelesul art. 294 C. proc. civ., fiind inadmisibilă în această etapă

procesuală.

Referitor la excepția

invocată de pârâtul apelant Consiliul Județean Satu Mare, privitoare la lipsa

calității sale procesuale pasive în cauză, este de relevat că:

Într-adevăr, imobilul

din litigiu aparține domeniului public al Județului Satu Mare, iar potrivit art.

1 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică aparține Statului sau

unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care potrivit legii sunt

de uz sau de interes public, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001,

republicată, „comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități

administrativ-teritoriale” care, potrivit art. 21 alin. (2) din același act

normativ „sunt reprezentate după caz, de primar sau de președintele Consiliului

Județean”.

Ori, în cauză, nu se

poate face abstracție de faptul că toate înscrisurile emanate de la Consiliul Județean Satu Mare sunt semnate de către Președintele Consiliului Județean, iar pe

de altă parte, Consiliul este cel care a emis Hotărârea nr. 63 din 26 aprilie 2005,

prin care s-a dispus constituirea dreptului de administrare în favoarea

Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu

Mare asupra imobilului din litigiu, aflat în proprietatea publică a județului

Satu Mare, precum și Hotărârea nr. 64 din 26 aprilie 2005, prin care a aprobat

închirierea fără plată a spațiilor disponibile din imobilul situat în Satu

Mare, str. 1 Decembrie 1918, către U.V.R. și respectiv Societatea A.I.

Referitor la cererea

de intervenție accesorie, în folosul pârâtului apelant, formulată în fața

instanței de apel, este de relevat că, în afara apărărilor invocate și de către

pârât în memoriul de apel, intervenienta a invocat și drepturi proprii,

respectiv a solicitat să-i fie recunoscut un drept de retenție cu privire la

spațiul închiriat din imobilul din litigiu, raportat la lucrările de investiții

pe care aceasta susține că le-a efectuat.

Intervenientul

accesoriu nu invocă pretenții proprii, iar dacă o face, aceasta are natura unei

cereri de intervenție în interes propriu, cerere care, potrivit art. 50 alin. (3)

C. proc. civ., se poate face și în fața instanței de apel cu învoiala

celorlalte părți din litigiu, ori, poziția adoptată de către apelanții

reclamanți a fost aceea de opunere la cererea de intervenție.

Primarul municipiului

Satu Mare, prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2010, a solicitat în

temeiul art. 281

1

C. proc. civ., lămurirea dispozitivului deciziei

arătate în sensul de a se indica intimații-pârâți obligați la restituirea în

natură. Cererea a fost respinsă prin încheierea de la 2 martie 2010 cu

motivarea că, în ședința publică din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Satu Mare a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Satu Mare

și Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, iar aceste aspecte nu au făcut

obiectul apelurilor declarate de reclamanți în cauză, astfel că în fața

instanței de apel aceste aspecte nu au mai fost dezbătute.

Împrejurarea că sunt

menționați în dispozitivul deciziei nr. 153/2009 a Curții de Apel Oradea nu

este relevantă, petenții au avut calitate de pârâți încă de la promovarea

acțiunii și de altfel, așa cum și aceștia recunosc prin cerere, nu au fost

obligați în niciun fel prin dispozitivul hotărârii pronunțate.

Împotriva deciziei au

declarat recurs pârâtul Consiliul județean Satu Mare și intervenienta U.V.R.

Consiliul județean

Satu Mare a declarat recurs și împotriva încheierii de la 2 martie 2010.

Pârâtul critică

decizia pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. pentru cele ce urmează:

Instanța nu a

analizat și motivat toate motivele de apel și anume cele cu privire la adăugiri

de corpuri noi de clădiri, la dreptul de retenție, la probatoriile solicitate a

fi administrate, la conținutul probatoriilor administrate, recurenta detaliind

aspectele invocate.

Cu privire la

motivele de modificare prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată

că imobilul aparține domeniului public, neputând fi restituit, pe de o parte,

iar, pe de altă parte că au fost încălcate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001,

întrucât imobilul are adăugate noi corpuri ce însumează peste 100% din forma

inițială, situație ce determină și acordarea dreptului de retenție.

Imobilul în litigiu

este exceptat de la restituirea în natură deoarece are destinația prevăzută în

anexa 2 lit. a) pct. 4, fiind necesar pentru buna desfășurare a activităților

de utilitate publică.

O altă critică se

referă și la nesoluționarea excepției lipsei capacității procesuale de

folosință a recurentului deoarece are doar calitatea de autoritate

deliberatoare și nu de reprezentare, calitate ce o are președintele Consiliului

județean conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Se apreciază că

instanța a încălcat principiul disponibilității atunci când a respins și apelul

județului Satu Mare, parte introdusă în proces din oficiu.

Instanța nu a

verificat calitatea de unitate deținătoare, în condițiile în care raportul

juridic în cauză ia naștere între județul Satu Mare și reclamanți.

Recurentul invocă

lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamanților în condițiile în care

imobilul a fot preluat cu titlu de Statul român, imobilul nu a figurat

niciodată în patrimoniul lui B.P., aceștia nefiind succesori ai proprietarului

tabular.

Instanța constată

calitatea reclamanților de persoană îndreptățite în lipsa oricăror acte

doveditoare și în condițiile în care nu s-a făcut dovada că fiica proprietarului

tabular ar fi decedat, ori că nu are descendentă.

Recursul formulat

împotriva încheierii de la 2 martie 2010 este întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 2 C. proc. civ.

În motivare se arată

că principiul continuității a fost încălcat deoarece cauza a fost soluționată

de alți judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a

litigiului.

Intervenienta U.V.R.

Satu Mare critică decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. pentru aceleași motive ca cele invocate de Consiliul județean Satu

Mare.

Statul român, prin

întâmpinarea formulată în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., invocă

excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice

față de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Primarul municipiului

Satu Mare, prin întâmpinarea inițială, a invocat lipsa calității sale

procesuale pasive întrucât imobilul de află în proprietatea publică a

Consiliului județean Satu Mare.

Ulterior, prin

completarea la întâmpinarea din 26 noiembrie 2010, a precizat că imobilul se

află în proprietatea publică a județului Satu Mare, situație în care această

entitate are calitate procesuală pasivă.

Reclamanții solicită

respingerea recursului declarat de Consiliul județean Satu Mare, arătând că

instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, că

cererea de probatorii a fost corect respinsă deoarece nu există autorizații

pentru adăugiri de construcții precum și faptul că au dovedit calitatea lor de

persoane îndreptățite, fiind singurii supraviețuitori ai familiei B., așa cum

rezultă și din adresa emisă de Autoritatea în memoria eroilor holocaustului.

U.V.R., prin

răspunsul la întâmpinarea depusă de reclamanți, reiterează aspectele menționate

în recurs drept motive de nelegalitate ale deciziei.

Înalta Curte,

analizând decizia și încheierea prin prisma criticilor formulate, a

probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de

drept incidente în cauză, reține cele ce urmează.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., invocat de recurenți ce consacră ipoteze diferite ale aceluiași

motiv de recurs, nemotivarea hotărârii, fie în sensul absenței, fie nemotivării,

fie în sensul existenței unor motive contradictorii ori străine e natura

pricinii, nu are incidență în cauză.

Astfel, instanța de

apel, la pagina 8 a deciziei, dezvoltă considerentele ce au determinat-o să

rețină calitatea procesuală pasivă a Consiliului județean Satu Mare.

Excepția a fost

corect soluționată de ambele instanțe de fond câtă vreme recurentul, prin hotărârea

nr. 135/1999, și-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public

al județului, a dispus constituirea dreptului de administrare în favoarea

Centrului județean pentru Conservarea și promovarea culturii tradiționale Satu

Mare asupra imobilului în litigiu prin hotărârea din 26 aprilie 2005, a aprobat

închirierea fără plată a spațiilor disponibile din imobil către intervenienta

accesorie și Societatea A.I., precum și fa-ă de dispozițiile art. 21 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001.

Potrivit textului

menționat, președintele consiliului județean este persoana desemnată de

legiuitor să restituire în natură sau prin echivalent bunurile deținute de

unitatea administrativ teritorială, în cauză județul Satu Mare.

A reține excepția

invocată ar presupune un formalism excesiv în dauna persoanei îndreptățite la

acordarea măsurilor reparatorii, câtă vreme Statul român, indiferent de

entitatea care îl reprezintă, este cel ce are în patrimoniu bunul notificat.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de primarul municipiului Satu Mare nu va

fi analizată câtă vreme, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat asupra

acestei chestiuni prin încheierea de la 18 ianuarie 2008 dată de Tribunalul

Satu Mare.

Recurenții susțin că

instanța a respins nelegal probatoriile solicitate în dovedirea împrejurării că

imobilului i s-au adăugat construcții ce depășesc 100% din suprafața

desfășurată a acestuia, situație ce ar determina aplicarea dispozițiilor art. 19

din lege.

Critica vizează un

aspect de netemeinicie al deciziei și nu de nelegalitate așa cum arată alin.

(1) al art. 304 C. proc. civ.

În condițiile în care

recurentele nu indică de ce situația de fapt reținută de instanță în sensul că

nu s-au administrat dovezi referitoare la existența unei autorizații de

construire, adăugiri ori supraetajare a imobilului în litigiu, dovadă ce ar

determina necesitatea efectuării unei expertize tehnice în construcție,

situația de fapt apare ca fiind pe deplin stabilită în sensul că imobilului i

s-au făcut doar renovări și amenajări și nu adăugiri. Osebit de aceasta,

cererea a fost făcută pentru prima dată în apel de intervenientul accesoriu și

susținută de pârât, fiind incidente astfel dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

Calitatea de persoane

îndreptățite a reclamanților a fost pe larg analizată, cu trimitere la

probatoriile administrate în sensul că proprietara tabulară a fost moștenită de

soțul supraviețuitor care, la rândul său, a transmis propria moștenire

succesorilor săi, reclamanții.

Nu sunt fondate nici

criticile referitoare la inadmisibilitatea restituirii în natură a bunului dat

fiind apartenența sa la domenialitatea publică, pe de o parte, și a destinației

date, pe de altă parte față de dispozițiile exprese de art. 16 din lege.

Conform acestor

dispoziții imobilele necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților

de interes public, de învățământ, sănătate ori social-cultural vor fi

restituite foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, cu

obligația de a se menține afectațiunea pe o perioadă de 3 până la 5 ani funcție

de destinația edificiului.

Dispozițiile au fost

pe deplin respectate de instanța de apel care, dispunând restituirea în natură,

a obligat pe reclamanți să mențină afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5

ani de la data emiterii dispoziției de restituire.

Recurenții invocă

încălcarea principiului continuității la darea încheierii întrucât a fost

pronunțată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în

fond a pricinii, critică ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

Cererea de lămurire

este o cerere incidentă, de competența instanței care a data hotărârea. Având

această natură ea va fi soluționată de un complet în compunerea prevăzută de

lege pentru darea hotărârii în pricina respectivă.

Nu este însă

obligatoriu să participe la judecată aceiași judecători care au pronunțat

hotărârea, pentru că în această situație nu este aplicabil principiul

continuității.

Înalta Curte, pentru

argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursurile declarate împotriva deciziei nr. 153 din 24

noiembrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâtul Consiliul Județean Satu Mare și de

intervenienta U.V.R. împotriva deciziei nr. 153/A din 24 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Consiliul Județean Satu Mare împotriva încheierii din data

de 2 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în

dosarul nr. 3290/83/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2011.