Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2010

HOTĂRÂRE
08.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1630 din 12 noiembrie 2008, a admis excepția de tardivitate a înregistrării acțiunii din Dosarul nr. 1432/83/2008 invocată de pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare și pe cale de consecință: a respins ca tardiv formulată acțiunea civilă înaintată de reclamanții J.A.G., T.I. și P.I.S., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Satu-Mare privind anularea Dispoziției nr. 10088 din 4 octombrie 2007; a admis în parte acțiunea civilă formulată de T.G.P., împotriva Primarului Municipiului Satu Mare și pe cale de consecință: a anulat în parte dispoziția nr. 9812 din 19 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare, în privința art. 1 al acestei dispoziții referitor la soluția de respingere a notificării nr. 779/2001 emisă de B.E.J.

- V.A.; a constatat că reclamantul este îndreptățit la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu privire la cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. Satu-Mare sub nr. top 485, în natură casă cu două etaje și farmacie la parter și teren aferent, situate în Municipiul Satu-Mare, str. Micu Klein, județul Satu-Mare, măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a părților din imobil care nu au fost legal înstrăinate și în măsuri reparatorii prin echivalent pentru părțile din imobil în privința cărora restituirea în natură nu este posibilă; a menținut restul dispoziției art. 9812 din 19 septembrie 2007 mai sus menționată; a dispus pârâtului să inițieze procedurile legale de acordare a măsurilor reparatorii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că raportat la data comunicării Dispoziției nr. 10088/2007 aceea de 5 octombrie 2007 înregistrarea acțiunii reclamanților prin care se solicită anularea acestei dispoziții, la data de 13 mai 2008, s-a realizat o depășire a termenului legal prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut și faptul că preluarea imobilului în litigiu‚ de către Statul Român, a fost abuzivă, în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001. În atare situație, reclamantul T.G.P. este îndreptățit la măsuri reparatorii în condițiile speciale pentru părțile din imobil în privința cărora restituirea în natură nu este posibilă. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 60 din 1 aprilie 2009, a admis apelul declarat de reclamanții Z.A.G., T.I.

și P.I.S., împotriva sentinței civile nr. 1630 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Satu-Mare, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Satu-Mare, și pe cale de consecință: a desființat sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, cu privire la acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea formulată de reclamantul T.G.P. privind plângerea formulată de acesta împotriva dispoziției nr. 9812 din 19 septembrie 2007; a menținut dispozițiile din sentința apelată cu privire la anularea dispoziției nr. 9812 din 19 septembrie 2007, respectiv constatarea că reclamantul T.G.P. este îndreptățit la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F.

Satu-Mare cu nr. top x; a respins cererea de aderare la apel formulată de Primăria Municipiului Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 1630 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare; a admis apelul formulat de apelanta SC F.B.V. SRL în Dosarul conex nr. 4168/2007 împotriva sentinței civile nr. 15095 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare pe care a desființat-o cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs: Primarul Municipiului Satu-Mare și SC F.B.V. SRL Primarul Municipiului Satu-Mare, critică decizia atacată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind nelegală, deoarece: - Referitor la soluția pronunțată de instanța de apel în Dosarul nr. 1432/2008, de respingere a excepției privind tardivitatea introducerii plângerii formulate de J.A.G., T.I.

și P.I., apare ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii. - În ce privește soluția dată de instanța de apel cu privire la Dispoziția nr. 9812 din 19 noiembrie 2007 (art. 2 din dispoziție), din Dosarul conexat nr. 4285/2007 aceasta apare ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii. SC F.B.V. SRL, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Farmacia s-a preluat prin contractul de cesiune din 1 noiembrie 2000 și actul adițional din 1 noiembrie 2009, conform încheierii din 7 noiembrie 2000 a Judecătorului delegat, prin care s-au cesionat numai părțile sociale, iar spațiul și dotările farmaciei s-au preluat de la cedentul SC G.M.M. SRL, pe bază de contract de închiriere.

În atare situație, nu există obligația de executare a Dispoziției nr. 9812/2007. Cu privire la recursul declarat de Primarul Municipiului Satu-Mare se rețin următoarele: Referitor la respingerea ca tardivă a plângerii formulată de J.A.G., T.I. și P.I.S., instanța de apel în mod judicios a respins această excepție pe considerentul că petenții au început procedurile de obținere a imobilului în natură încă de la apariția Legii nr. 112/1995, când, parțial, le-a fost admisă cererea prin Hotărârea nr. 52 din 16 septembrie 1999, care ulterior a fost lipsită de efecte juridice, fiind atacată de chiriașii care dețineau doar un apartament și, cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței civile nr. 2587 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Satu-Mare, hotărârea a fost anulată în întregime, în sensul că prin această hotărâre a fost restituit apartamentul reclamanților, deși restituirea a vizat o cotă mult mai mare din imobilul respectiv.

Cu privire la cererea introductivă la instanță în Dosarul conexat nr. 4285/2007 al Tribunalului Satu-Mare, instanța de apel în mod corect a reținut că prin Dispoziția nr. 9812 din 19 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Satu-Mare s-a respins notificarea reclamantului T.G.P. referitoare la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Satu-Mare, str. Micu Klein pentru cota de 1/2 parte din acesta, iar în privința capătului de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pe seama aceluiași petent pentru cota de 40/96 părți din același imobil, în natură-farmacie și amenajări interioare s-a dispus trimiterea spre competentă soluționare la SC B.V.

SRL Satu-Mare, ca unitate deținătoare. În același context, instanța de apel corect a reținut aspectul promovării în termenul legal a cererii introductive în instanță în Dosarul nr. 4825/2007 al Tribunalului Satu-Mare împotriva Dispoziției nr. 9812/2007 emisă de Primarul Municipiului Satu-Mare, precum și îndeplinirea de către reclamant împreună cu tatăl său T.G.L. decedat ulterior, la data de 30 ianuarie 2006, a obligației legale prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, privind emiterea în termen a notificării nr. 779/2001. Referitor la art. 2 al dispoziției nr. 9812/12/2007 prin care s-a dispus trimiterea spre competentă soluționare a capătului de cerere vizând partea de imobil deținută în prezent de către SC B.V.

SRL Satu-Mare, corect a statuat instanța de apel că soluția respectivă este conformă și în acord cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel încât corect s-a respins capătul de cerere al reclamantului privind anularea dispoziției atacate. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Satu-Mare, ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de SC F.B.V. SRL, se rețin următoarele: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În esență, comunicarea hotărârii către SC F.B.V. SRL, s-a făcut la data de 14 mai 2009 - fila 58 dosar apel, iar declararea recursului s-a făcut de către SC F.B.V. SRL, la data de 23 noiembrie 2009 - fila 30 (plic) din dosar. Față de cele reținute se va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de SC F.B.V. SRL.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta SC F.B.V. SRL, împotriva deciziei nr. 60/ A din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Respinge ca nefondat recursul declarata de pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 168/D din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3501/83/2008, s-au respins excepțiile privind necompetența materială a tribunalului pentru pct
ÎCCJ 2010-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3439/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1461/D din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 2684/83/2007, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invo
ÎCCJ 2012-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2012
din 11 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare. S-a constatat caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român în privința cotei de 1⁄2 parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 7535 Satu Mare, sub nr. top. inițial 48
ÎCCJ 2013-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5651/2013
sub nr. top. X/3. A constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înțelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilele identificate conform celor
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1041/D din 19 octombrie 2007, a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Primarul municipiului Satu Mare și a fost re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă