ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 6505/1/2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 4 august 2011 (data poștei), intervenienta T.I., în

contradictoriu cu intimatul reclamant F.E. și intimatul pârât Primarul

Municipiului Satu Mare, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 5742 din 5 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr.

4948/83/2009, în temeiul art. 318 C. proc. civ. (ambele teze).

În motivare,

contestatoare a învederat că la data de 29 iunie 2011 a depus în dosarul de

recurs cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, întrucât a fost în

imposibilitate de a face acest lucru până la termenul din 5 iulie 2011.

Cu toate acestea,

instanța de judecată, cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedura civilă,

a trecut la judecarea cauzei, respingând în mod nelegal recursul, iar

dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei erori materiale.

Pe de altă parte,

motive medicale au împiedicat-o pe recurentă (contestatoarea cauzei) să fie

prezentă personal la judecarea recursului la termenul menționat.

În consecință,

apreciază că prin soluționarea recursului în lipsa sa a fost privată de dreptul

la apărare, decizia instanței de recurs fiind pronunțată dintr-o eroare materială,

nefiind analizate nici înscrisurile pe care le-a depus în probațiune.

Pe de altă parte,

aceeași contestatoare susține că, la momentul judecării recursului,instanța a

omis să cerceteze motivele de casare a hotărârii.

Ca urmare a acestor

erori, s-a ajuns la situația în care numitul F.E. a obținut de două ori cota de

1/2 din imobilul aflat in litigiu.

Astfel, retrocedarea unei

prime cote de l/2 a avut loc în baza notificării formulate de acesta în baza

Legii 10, iar cealaltă cotă în baza Legii 112/1995 pe numele soției acestuia, F.M.

(decedată în anul 2002); după restituirea cotei către soția reclamantului, s-a

procedat la intabularea cotei de proprietate în Cartea Funciară în anul 2010 pe

numele moștenitorilor: soțul, F.E. și fiica acesteia.

Contestatoarea

intervenientă a cumpărat de la Statul Român cealaltă cota de 1/2 rămasă liberă

și nerevendicată de nimeni, ceea ce însuși reclamantul a recunoscut prin întâmpinarea

depusă de acesta la Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.

4948/83/2009.

Cu toate acestea,

numitul F.E. a continuat să revendice cota de 1/2 din imobil și in baza Legii

10/2001, ajungându-se astfel, la ca prin decizia instanței de recurs să se

retrocedeze încă o cotă de 1/2 din imobil, doar în favoarea reclamantului F.E.

Totodată, același

reclamant a formulat pe rolul Judecătoriei Satu Mare un nou dosar împotriva sa

prin care a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare cumpărarea

al contestatoarei interveniente având ca obiect cota de ½ obținută de

acesta în baza Legii 10/2001, caz în care se poate ajunge la evacuarea sa din

imobil.

Contestatoarea

conchide în sensul că, având în vedere încălcarea dreptului său la apărare de toate

instanțele ce au pronunțat hotărârile în dosarul nr. 4948/83/2009, aceasta a

fost pusă în imposibilitatea de a prezenta probele în apărare, astfel că

solicită admiterea contestației în anulare, astfel ca în rejudecare să aibă posibilitatea

de a se apăra și a îndrepta erorile comise.

Contestația în

anulare urmează a fi respinsă, potrivit celor ce succed.

Înalta Curte constată

că prin decizia civilă nr. 5742 din 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins ca nefondat

recursul formulat de intervenienta T.I., împotriva deciziei civile nr. 92A din 28

septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixt.

Prin decizia

instanței de apel au fost respinse ca nefondate ambele apeluri declarate în

cauză, respectiv, de pârâtul primarul Municipiului Satu Mare și intervenienta T.I.

Totodată, prin

sentința civilă nr. 743/D din 21 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare

s-a respins în principiu cererea de intervenție principală, în interes propriu formulată

de intervenienta T.I., precum și cererea de intervenție accesorie, formulată de

aceeași persoană, în interesul pârâtului Primarul Municipiului Satu Mare.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul F.E., prin mandatar D.E., în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar și, în consecință, a fost anulată

dispoziția nr. 5369 din 11 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Satu

Mare.

S-a constatat

caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român în privința cotei de

½ parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 7535 Satu Mare, sub nr. top.

inițial 4841/28 și 4841/37, casă și teren în suprafață de 292 mp, situate în

Municipiul Satu Mare, precum și în privința cotei de ½ parte din

imobilele înscrise în C.F. nr. 10707 Satu Mare, sub nr. top. 4840/17, 4840/18

și în C.F. nr. 10708 Satu Mare, sub nr. top. 4840/16 și 4840/20.

S-a constatat

calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor

reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înțelesul art. 4 alin. (2)

din lege, cu privire la imobilele identificate mai sus, măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură, pe seama reclamantului, în cotă de ½

parte a imobilelor.

S-a dispus ca pârâtul

să emită dispoziție motivată de restituire în natură în sensul celor

menționate.

S-au respins

celelalte capete de cerere formulate de reclamant.

Așa cum reiese din

cele anterior redate, contestatoarea intervenientă susține, cu titlu de motive

ale contestației în anulare (art. 318 teza I C. proc. civ.), greșeala materială

a instanței de recurs constând, în opinia sa, în respingerea cererii de

amânarea a cauzei pentru termenul din 5 iulie 2011 în vederea angajării unui

apărător și, pe de altă parte, omisiunea de a se analiza înscrisuri pe care

pretinde că le-ar fi depus în recurs, motiv încadrat de aceasta în teza a II-a

din art. 318 C. proc. civ. (omisiunea de a analiza vreunul dintre motivele de

modificare sau casare).

Contestația în

anulare specială (art. 318 C. proc. civ.) este o cale extraordinară de atac, de

retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv,

astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv

de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții

legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de

contestație în anulare specială se urmărește îndreptarea unor erori materiale

evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea

greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca

declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

În oricare dintre situații,

pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului

soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea

contestației și în raport de situația existentă în dosar la data pronunțării

deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice greșeală

materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori

materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de

recurs.

Înalta Curte constată

că respingerea de instanța de recurs a cererii de amânare în vederea angajării

unui apărător, cerere formulată de recurenta intervenientă T.I., nu este

susceptibilă de încadrare în noțiunea de greșeală materială, astfel că aceasta nu

poate fi evaluată în baza art. 318 teza I C. proc. civ., calea extraordinară de

atac nefiind deschisă părților pentru a formula împotriva deciziei instanței de

recurs alte critici decât cele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și

art. 318 C. proc. civ.

Totodată, nici

eventuala neanalizare a unor înscrisuri pe care contestatoarea pretinde că le-a

depus în recurs nu face admisibilă contestația în anulare pe temeiul art. 318

teza a II-a C. proc. civ., întrucât textul privește omisiunea de analizare a

unor motive de recurs (susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct.

1- 9 C. proc. civ.), iar nu a unor înscrisuri, chiar administrate în recurs.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 318 C. proc. civ. va

respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea T.I. împotriva deciziei civile nr. 5742

din 05 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 iunie 2012.