ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6505/1/2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 august 2011 (data poștei), intervenienta T.I., în contradictoriu cu intimatul reclamant F.E. și intimatul pârât Primarul Municipiului Satu Mare, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 5742 din 5 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 4948/83/2009, în temeiul art. 318 C. proc. civ. (ambele teze).

În motivare, contestatoare a învederat că la data de 29 iunie 2011 a depus în dosarul de recurs cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, întrucât a fost în imposibilitate de a face acest lucru până la termenul din 5 iulie 2011. Cu toate acestea, instanța de judecată, cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedura civilă, a trecut la judecarea cauzei, respingând în mod nelegal recursul, iar dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei erori materiale. Pe de altă parte, motive medicale au împiedicat-o pe recurentă (contestatoarea cauzei) să fie prezentă personal la judecarea recursului la termenul menționat. În consecință, apreciază că prin soluționarea recursului în lipsa sa a fost privată de dreptul la apărare, decizia instanței de recurs fiind pronunțată dintr-o eroare materială, nefiind analizate nici înscrisurile pe care le-a depus în probațiune.

Pe de altă parte, aceeași contestatoare susține că, la momentul judecării recursului,instanța a omis să cerceteze motivele de casare a hotărârii. Ca urmare a acestor erori, s-a ajuns la situația în care numitul F.E. a obținut de două ori cota de 1/2 din imobilul aflat in litigiu. Astfel, retrocedarea unei prime cote de l/2 a avut loc în baza notificării formulate de acesta în baza Legii 10, iar cealaltă cotă în baza Legii 112/1995 pe numele soției acestuia, F.M. (decedată în anul 2002); după restituirea cotei către soția reclamantului, s-a procedat la intabularea cotei de proprietate în Cartea Funciară în anul 2010 pe numele moștenitorilor: soțul, F.E. și fiica acesteia. Contestatoarea intervenientă a cumpărat de la Statul Român cealaltă cota de 1/2 rămasă liberă și nerevendicată de nimeni, ceea ce însuși reclamantul a recunoscut prin întâmpinarea depusă de acesta la Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. 4948/83/2009.

Cu toate acestea, numitul F.E. a continuat să revendice cota de 1/2 din imobil și in baza Legii 10/2001, ajungându-se astfel, la ca prin decizia instanței de recurs să se retrocedeze încă o cotă de 1/2 din imobil, doar în favoarea reclamantului F.E. Totodată, același reclamant a formulat pe rolul Judecătoriei Satu Mare un nou dosar împotriva sa prin care a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare cumpărarea al contestatoarei interveniente având ca obiect cota de ½ obținută de acesta în baza Legii 10/2001, caz în care se poate ajunge la evacuarea sa din imobil. Contestatoarea conchide în sensul că, având în vedere încălcarea dreptului său la apărare de toate instanțele ce au pronunțat hotărârile în dosarul nr. 4948/83/2009, aceasta a fost pusă în imposibilitatea de a prezenta probele în apărare, astfel că solicită admiterea contestației în anulare, astfel ca în rejudecare să aibă posibilitatea de a se apăra și a îndrepta erorile comise.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă, potrivit celor ce succed. Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 5742 din 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins ca nefondat recursul formulat de intervenienta T.I., împotriva deciziei civile nr. 92A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixt. Prin decizia instanței de apel au fost respinse ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză, respectiv, de pârâtul primarul Municipiului Satu Mare și intervenienta T.I. Totodată, prin sentința civilă nr. 743/D din 21 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins în principiu cererea de intervenție principală, în interes propriu formulată de intervenienta T.I., precum și cererea de intervenție accesorie, formulată de aceeași persoană, în interesul pârâtului Primarul Municipiului Satu Mare.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.E., prin mandatar D.E., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar și, în consecință, a fost anulată dispoziția nr. 5369 din 11 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare. S-a constatat caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român în privința cotei de ½ parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 7535 Satu Mare, sub nr. top. inițial 4841/28 și 4841/37, casă și teren în suprafață de 292 mp, situate în Municipiul Satu Mare, precum și în privința cotei de ½ parte din imobilele înscrise în C.F. nr. 10707 Satu Mare, sub nr. top. 4840/17, 4840/18 și în C.F. nr. 10708 Satu Mare, sub nr. top. 4840/16 și 4840/20.

S-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înțelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilele identificate mai sus, măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, pe seama reclamantului, în cotă de ½ parte a imobilelor. S-a dispus ca pârâtul să emită dispoziție motivată de restituire în natură în sensul celor menționate. S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant. Așa cum reiese din cele anterior redate, contestatoarea intervenientă susține, cu titlu de motive ale contestației în anulare (art. 318 teza I C. proc.

civ.), greșeala materială a instanței de recurs constând, în opinia sa, în respingerea cererii de amânarea a cauzei pentru termenul din 5 iulie 2011 în vederea angajării unui apărător și, pe de altă parte, omisiunea de a se analiza înscrisuri pe care pretinde că le-ar fi depus în recurs, motiv încadrat de aceasta în teza a II-a din art. 318 C. proc. civ. (omisiunea de a analiza vreunul dintre motivele de modificare sau casare). Contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.) este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare specială se urmărește îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestației și în raport de situația existentă în dosar la data pronunțării deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs. Înalta Curte constată că respingerea de instanța de recurs a cererii de amânare în vederea angajării unui apărător, cerere formulată de recurenta intervenientă T.I., nu este susceptibilă de încadrare în noțiunea de greșeală materială, astfel că aceasta nu poate fi evaluată în baza art. 318 teza I C. proc. civ., calea extraordinară de atac nefiind deschisă părților pentru a formula împotriva deciziei instanței de recurs alte critici decât cele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Totodată, nici eventuala neanalizare a unor înscrisuri pe care contestatoarea pretinde că le-a depus în recurs nu face admisibilă contestația în anulare pe temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., întrucât textul privește omisiunea de analizare a unor motive de recurs (susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.), iar nu a unor înscrisuri, chiar administrate în recurs. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 318 C. proc. civ. va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea T.I. împotriva deciziei civile nr. 5742 din 05 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2012.