ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 622/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 622/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin încheierea din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 4363/83/2007, s-a suspendat judecata cauzei civile privind pe petenta B. și intimatul Primarul municipiului Satu Mare, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta B., care a invocat încălcarea competenței Curții Constituționale, a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcarea legilor justiției, trecerea sub tăcere a multor mijloace de apărare, refuzul abuziv de respectare a dispozițiilor art. 13, 20, 148 din Constituția României.
Prin Decizia nr. 1212/R din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a constatat perimat recursul civil declarat de petenta B..
Împotriva deciziei instanței de recurs, A. - B. a formulat o nouă cerere de recurs, prin care a invocat în mod formal dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2006 din 24 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și de faptul că dispozitivul Deciziei nr. 1212/R/2009 cuprinde mențiunea expresă „irevocabilă", conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
La data de 1 martie 2011, revizuenta A. - B. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2006/2010 a Înaltei Curți, solicitând schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate, în temeiul Legii nr. 202/2010 și a dispozițiilor art. 11 pct. 1, 2 și 20, art. 148 pct. 1 și 2, art. 154 pct. 1 și 2 din Constituția României.
La termenul din data de 8 noiembrie 2011, Înalta Curte a suspendat judecata cererii de revizuire, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 22 noiembrie 2011, stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.
În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății cererii de revizuire și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. - B. împotriva Deciziei nr. 2006 din data de 24 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG