ÎCCJ, Decizia nr. 146/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 4363/83/2007, s-a suspendat judecata cauzei civile privind pe petenta Asociația C.E. și intimatul Primarul municipiului Satu Mare, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Asociația C.E., solicitând admiterea acestuia.

Prin motivele de recurs formulate, s-a invocat încălcarea competenței Curții Constituționale, a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcarea legilor justiției, trecerea sub tăcere a multor mijloace de apărare, refuzul abuziv de respectare a dispozițiilor art. 13, art. 20 și art. 148 din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului art. 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 17, Protocoalele adiționale 1, 12, Carta Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional al Drepturilor Civile, Economice.

Prin Decizia nr. 1212 din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a constatat perimat recursul declarat de petenta Asociația C.E., în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Satu Mare, reținând incidența prevederilor art. 248 și art. 252 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs A., prin care a invocat, în mod formal, dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9, 10 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2006 din 24 martie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și cu împrejurarea că decizia supusă cenzurii pe această cale este irevocabilă, în sensul prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.

La data de 24 martie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs A., invocând o serie de critici și reglementări legale cu caracter general, dar fără a indica motive de recurs care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta a cerut suspendarea judecății, în temeiul art. 242, art. 243 și art. 244 C. proc. civ., fără nicio altă argumentare, a solicitat instanței să se abțină, tot fără a-și motiva cererea și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 714 din 25 octombrie 2010, a respins recursul pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Instanța a considerat că, nefăcând dovada înregistrării în Registrul asociațiilor și fundațiilor, recurenta nu și-a dovedit capacitatea juridică, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 și art. 5 alin. (1) din același act normativ și, prin urmare, nu poate să-și exercite drepturile procesuale în calitate de recurentă.

La data de 25 octombrie 2010, împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs A., fără a invoca motive de recurs care să poate fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinele și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceeași recurentă, A., împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești, pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 714 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.