ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3439/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1461/D din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 2684/83/2007, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Primarul Municipiului Satu Mare, N.R.. S-au respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat și inadmisibilitatea acțiunii invocate de pârâta N.R. S-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamanții S.A. și S.C.S., cu domiciliul procedural ales în Satu Mare, str. M.A., privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 și obligarea unității administrativ-teritoriale - Municipiul Satu Mare prin primar la restituirea în natură a imobilului înscris în CF XX Satu Mare, nr. top YY, situat în Satu Mare, str. P. Au fost obligați reclamanții să plătească intimatei N.R.

suma de 1500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanții, prin plângerea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, care are ca obiect imobilul-casă, situat în Satu Mare, str. P., intabulat în CF XX Satu Mare, nr. top YY, încheiat între pârâți, în calitate de cumpărători și SC C. SA Satu Mare, solicitând obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Satu Mare să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că temeiul de drept al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, este cauza falsă și ilicită, contractul fiind încheiat cu nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Prin încheierea de ședință publică din 22 iunie 2007, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a dispus citarea, în calitate de pârât, a Primarului Municipiului Satu Mare în reprezentarea unității administrativ-teritoriale - Municipiul Satu Mare la cererea reclamanților și a respins cererea de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului, reținând că acesta are un capăt accesoriu, capătul principal fiind cererea de restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, considerând că, competența aparține tribunalului cu privire la toate capetele de cerere formulate. Prin încheierea nr. 1358/2007, Tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți privind excepția de neconstituționalitate a textului de lege prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost soluționată prin Decizia nr. 296/2008 a Curții Constituționale, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reținând în considerentele Deciziei Curții Constituționale că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), astfel prin Decizia nr. 730/2006, Decizia nr. 104/2007, Curtea statuând că textul de lege este constituțional.

Cu acele prilejuri a reținut că susținerea potrivit căreia prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 declarând prescriptibil dreptul la acțiune în materia constatării nulității absolute validează acte juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare nu este întemeiată, „întrucât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare sau cu rea-credință erau sancționate cu nulitatea absolută în lumina principiilor dreptului civil și anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator și prin urmare nu retroactivează". Raportat la considerentele Curții Constituționale, reclamanții au precizat temeiul de drept al capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului, în sensul că îl constituie cauza ilicită, nulitate invocată strict pe dispozițiile dreptului comun, solicitând din nou disjungerea acestui capăt de cerere raportat la temeiul de drept modificat.

Tribunalul, prin încheierea din ședința publică din 19 septembrie 2008 a respins cererea de disjungere formulată, reținând că modificarea temeiului de drept nu schimbă caracterul accesoriu al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și consideră că, competența aparține tribunalului pentru considerentele arătate în cadrul încheierii din 22 iunie 2007. Raportat la precizarea de acțiune, sub aspectul temeiului de drept invocat, al nulității contractului de vânzare-cumpărare, pârâta N.R.

a susținut în continuare excepția prescripției dreptului la acțiune în baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Cu privire la excepția invocată, Tribunalul a reținut că, indiferent de cauza de nulitate, așa cum prevede textul de lege mai sus invocat, operează prescripția specială cu privire la exercitarea dreptului la acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilele care cad sub incidența Legii nr. 10/2001. Dispozițiile art. 45 alin. (1), (2) din același act normativ, republicat, nu reglementează nulități speciale ci se referă la valabilitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența prevederilor prezentei legi dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

Imobilul din litigiu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995, sub acest aspect pot fi invocate nulități speciale ale Legii nr. 112/1995 (art. 11), ceea ce nu exclude posibilitatea invocării unor nulități de drept comun, iar în baza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cumpărătorii unor imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt exonerați de efectele textului de lege mai sus invocat dacă au fost de bună credință. În cauză reclamanții și-au precizat temeiul de drept, în sensul invocării cauzei ilicite întemeiată pe dispozițiile art. 966 C. civ. a contractului de vânzare - cumpărare din litigiu.

În opinia Tribunalului și în privința unei nulități de drept comun invocată în contextul art. 45 din Legea nr. 10/2001, operează prescripția extinctivă specială a dreptului material privind acțiunile în nulitate, prevăzută de art. 45 alin. (5) din legea specială, motiv pentru care, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire la constatarea nulității absolute a contractului din litigiu pentru cauză ilicită, a respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat invocată raportat la sentința civilă nr. 2609/2000 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în Dosar nr. 2878/1999, precum și inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Cu privire la excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâți, Tribunalul a considerat că nu sunt întrunite disp. art. 1201 C. civ., deoarece în Dosarul nr. 2878/1999, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1609/2000 a Judecătoriei Satu Mare, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților în constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare-cumpărare, motivul de nulitate absolută invocat l-a constituit faptul că, contractul de închiriere al pârâților e nul absolut, având o cauză ilicită, pentru că statul român nu avea calitatea de proprietar fiind invocat ca și temei de drept și disp. art. 2 din Legea nr. 112/1995 și art. 948 C. civ., respectiv calitatea de apartament liber al imobilului din litigiu, și ca o consecință a nulității contractului de închiriere s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 160/1996.

În prezenta acțiune, nulitatea absolută a fost invocată în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare potrivit dreptului comun. Excepția inadmisibilității acțiunii în nulitate formulată pe drept comun a fost, de asemenea, considerată ca neîntemeiată pentru considerentele arătate cu ocazia motivării admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților. Față de cele de mai sus, Tribunalul, constatând prescripția extinctivă a dreptului material al reclamanților în acțiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, a respins acest capăt de cerere ca prescris, și a respins și cererea privind restituirea în natură a imobilului din litigiu. În baza disp.

art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanții să plătească intimatei N.R. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel S.A. și S.C.S., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și să se trimită cauza spre o nouă judecare instanței de fond, iar în subsidiar să se schimbe în tot sentința și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 pentru cauză ilicită și să se dispună soluționarea cererii de restituire în natură a casei preluată în mod abuziv, cerere formulată prin notificarea nr. RR/2001. În motivarea cererii de apel, sunt formulate următoarele critici: - apelanții au solicitat în mod insistent și consecvent restituirea în natură a casei formulând cererile în termenele legale, totuși Statul Român a dispus prin intermediul SC C. SA de imobilul proprietatea lor, vânzându-l către pârâții V.l.

și V.R., deși până la soluționarea procedurii administrative de retrocedare, era interzisă înstrăinarea imobilului către chiriași; încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către SC C. SA este nelegală, ea contravine dispozițiilor art. 3 pct. 6 din H.G.

nr. 11/1997 prin care s-a statuat că procedurile administrative sunt suspendate până la soluționarea definitivă a cererilor existente pe rolul instanțelor, în speță apelanții atacând în instanță soluția de acordare de despăgubiri bănești dispusă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar după apariția Legii nr. 10/2001 au revenit cu o nouă notificare - nr. RR/2001 - prin care au solicitat din nou restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de Statul Român; - greșit instanța de fond a apreciat că intimații au fost de bună credință, deși cererea apelanților de restituire în natură este anterioară datei la care ei au procedat la cumpărarea imobilului, ceea ce implică reaua credință a cumpărătorilor, vânzările către chiriași fiind de drept suspendate până la soluționarea cererilor de retrocedare.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 3 pct. 6 din H.G. nr. 11/1997, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, art. 282 și art. 274 C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului Oradea a solicitat respingerea apelului, și menținerea în tot a sentinței, arătând că, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reținând că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, intimatul făcând trimitere la dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și la pct. 45.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța a reținut următoarele: Soluționarea cauzei de către instanța de fond în temeiul excepției privind prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 având ca obiect imobilul casă situat în Satu Mare, str. P., înscris în CF nr. XX Satu Mare, cu nr. top. YY, este legală, în condițiile în care cererea reclamanților nu a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Astfel, în raport de data introducerii acțiunii de față de către părțile reclamante, la 24 mai 2007, dreptul la acțiunea în constatarea nulității actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții V.l., V.R.

și respectiv SC C. SA, a fost considerat ca prescris. Soluția de respingere a cererii în baza excepției mai sus menționate se impunea, dat fiind că termenul prevăzut de textul de lege precitat, potrivit căruia „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii", prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și nr. 145/2001 până la 14 august 2002, este un termen special de prescripție, care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, după data de 14 august 2002. În speță, nu poate fi vorba nici despre faptul că reclamanții nu ar fi avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți până la data de 14 august 2002, din contră, ansamblul probatoriului aflat la dosar pune în evidență faptul că reclamanții au avut cunoștință de existența contractului, respectiv încă din perioada ce a premers intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin urmare puteau uza de dreptul procesual recunoscut de dispozițiile acesteia în termenul defipt de lege în acest sens.

Faptul că reclamanții au avut cunoștință despre existența contractului de vânzare-cumpărare rezultă cu prisosință din actele depuse în dosarele anexate prezentei cauze, ei inițiind un prim demers procesual în scopul obținerii nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încă la data de 1 aprilie 1999, finalizat prin pronunțarea unei soluții de respingere a cererii, rămase irevocabile la data de 6 aprilie 2001, prin decizia civilă nr. 488/R/2001 a Curții de Apel Oradea.

Neuzarea de către reclamanți a dreptului recunoscut de lege, înăuntrul termenului prevăzut de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2002 poate fi imputabilă doar reclamanților, iar faptul că ei au depus în termen notificarea nr. RR/2001 pentru obținerea în natură a imobilului din litigiu, nu constituie un motiv în considerarea căruia să se considere că acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare este formulată cu respectarea termenului defipt de lege. Prin urmare, cu aplicarea corectă a prevederilor legale anterior enunțate, a constatat instanța de fond că, față de data promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul subiectiv la acțiune al reclamanților apelanți este prescris.

Excepția prescripției dreptului la acțiune fiind o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică abordarea fondului litigiului, o atare situație face imposibilă cercetarea aspectelor relevate de apelanții reclamanți, privitoare la susținerile acestora în sensul că actul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995. Prin cererea introductivă de instanță, instanța a fost sesizată, alături de cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și cu cererea prin care se solicita obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 să soluționeze cererea reclamanților de restituire în natură a casei preluate în mod abuziv.

Soluționarea acestei cereri este subordonată modului de soluționare a celei dintâi, astfel în condițiile în care cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare a primit soluție de respingere, contractul atacat păstrându-și astfel caracterul valid, devine imposibilă restituirea în natură a imobilului, iar în atare situație, reclamanții, în calitatea lor de foști proprietari ai imobilului din litigiu, cărora nu li se poate contesta calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în înțelesul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparținut.

Din perspectiva aspectului anterior relevat, sentința apelată se dovedește a fi parțialmente greșită, în sensul celor mai sus expuse convergând și prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, normă incidență în speță în condițiile în care imobilul a cărui restituire în natură au solicitat-o reclamanții prin notificarea nr. RR/2001 - nesoluționată până în prezent - a făcut obiectul unui act de înstrăinare încheiat anterior intrării în vigoare a legii de reparație. Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul litigios, și a dispus obligarea Primarului Municipiului Satu Mare să emită dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea de despăgubiri, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Fiind păstrată dispoziția de respingere ca prescris a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, intimata pârâtă N.R. a fost considerată ca îndrituită la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în apel, sens în care apelanții au fost obligați, în baza art. 274 C. proc.

civ., la plata sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând valoarea onorariului avocațial. Cât privește cheltuielile de judecată pretinse de către apelanții reclamanți, acestea nu au fost acordate, astfel, apelul acestora a fost admis cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a plângerii față de pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare, situație ce i-ar fi îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată în raport de acest intimat, însă delegația avocațială nu cuprinde nici o mențiune cu privire la valoarea onorariului, iar alt act justificativ în acest sens nu a fost depus. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții S.A.

și S.C.S. care a învederat următoarele motive de nelegalitate: hotărârile instanțelor sunt nelegale sub aspectul modului de soluționare a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, încheiat de SC C. SA în calitate de vânzător și V.I. și V.R.; instanțele nu au analizat cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nu s-au pronunțat asupra legalității încheierii contractului, deși acesta s-a încheiat cu nesocotirea prevederilor H.G. nr. 11/1997.

Se consideră că, deși au solicitat restituirea în natură a casei ai cărei proprietari au fost, Statul Român, care a preluat abuziv casa din proprietatea lor, a săvârșit un nou abuz atunci când a dispus, prin intervenientul SC C. SA, de imobilul proprietatea lor; după apariția Legii nr. 10/2001, au revenit cu o nouă notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, dar Comisia de pe lângă Primăria Satu Mare nu a soluționat această cerere de restituire. Se mai susține că instanța de fond greșit a considerat că pârâții intimați ar fi fost de bună credință la data cumpărării imobilului în litigiu, deoarece cererea lor a fost înregistrată anterior datei la care ei au procedat la cumpărarea acestuia, ceea ce implică reaua-credință vădită a cumpărătorilor.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile apelate, a schimbat-o în parte în sensul constatării calității de persoană îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul litigios, dispunând obligarea Primarului Municipiului Satu Mare să emită dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea de despăgubiri. Criticile recurenților-reclamanți privind soluționarea de către instanța de judecată a excepției prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 sunt nefondate.

Dispozițiile art. 40 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 se prescriu în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Acest termen este un termen special de prescripție care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru anularea sau constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare, după data de 14 august 2002. Instanța de apel și cea de fond au interpretat în mod just dispozițiile legale suscitate, considerând că în cauză operează prescripția dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 prin neformularea acestei acțiuni de către reclamanți până la termenul din 14 august 2002. Susținerile recurenților sub acest aspect nu pot fi primite, așa cum în mod just a considerat și instanța de apel, reclamanții au avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, demersul lor a fost respins irevocabil prin decizia civilă nr. 488/R/2001 a Curții de Apel Oradea (prin respingerea acțiunii reclamanților).

Cum excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică analiza pe fond a cauzei, nu subzistă nici susținerile recurenților reclamanți privind cauza de nulitate absolută a contractului, legalitatea acestuia, nesocotirea prevederilor H.G. nr. 11/1997, analiza bunei sau relei credințe a cumpărătorilor la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv.

Motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți, privind absența soluționării notificării de către Primăria Municipiului Satu Mare nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate; instanța de apel a considerat în mod just că reclamanții care au dovedit calitatea lor de persoană îndreptățită la restituirea terenului în litigiu sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparținut, fiindu-le admis capătul de cerere în privința obligării Primarului Municipiul Satu Mare la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de despăgubiri. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.A. și S.C.S. împotriva deciziei civile nr. 116 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.