ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3439/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3439/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1461/D din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de

Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 2684/83/2007, s-a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Primarul Municipiului

Satu Mare, N.R..

S-au respins excepțiile privind autoritatea

lucrului judecat și inadmisibilitatea acțiunii invocate de pârâta N.R.

S-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001

formulată de reclamanții S.A. și S.C.S., cu domiciliul procedural ales în Satu Mare,

str. M.A., privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. AA/1996 și obligarea unității administrativ-teritoriale - Municipiul Satu Mare

prin primar la restituirea în natură a imobilului înscris în CF XX Satu Mare,

nr. top YY, situat în Satu Mare, str. P.

Au fost obligați reclamanții să plătească

intimatei N.R. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanții, prin plângerea întemeiată

pe Legea nr. 10/2001 au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. AA/1996, care are ca obiect imobilul-casă, situat în Satu Mare, str. P., intabulat

în CF XX Satu Mare, nr. top YY, încheiat între pârâți, în calitate de cumpărători

și SC C. SA Satu Mare, solicitând obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001

de pe lângă Primăria Satu Mare să soluționeze cererea de restituire în natură a

imobilului, considerând că temeiul de drept al capătului de cerere privind nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare, este cauza falsă și ilicită, contractul fiind

încheiat cu nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Prin încheierea de ședință publică din

22 iunie 2007, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a dispus citarea, în calitate de pârât,

a Primarului Municipiului Satu Mare în reprezentarea unității administrativ-teritoriale

- Municipiul Satu Mare la cererea reclamanților și a respins cererea de disjungere

a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului, reținând că acesta

are un capăt accesoriu, capătul principal fiind cererea de restituire în natură

a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, considerând că, competența aparține tribunalului

cu privire la toate capetele de cerere formulate.

Prin încheierea nr. 1358/2007, Tribunalul

a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți privind

excepția de neconstituționalitate a textului de lege prevăzut de art. 45 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost

soluționată prin Decizia nr. 296/2008 a Curții Constituționale, în sensul că a fost

respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a

disp. art. 45

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reținând

în considerentele Deciziei Curții Constituționale că textul de lege criticat a mai

fost supus controlului de constituționalitate, în raport cu prevederile constituționale

ale art. 15 alin. (2), astfel prin Decizia nr. 730/2006, Decizia nr. 104/2007, Curtea

statuând că textul de lege este constituțional. Cu acele prilejuri a reținut că

susținerea potrivit căreia prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 declarând

prescriptibil dreptul la acțiune în materia constatării nulității absolute validează

acte juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare nu este

întemeiată, „întrucât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispozițiilor

legale în vigoare sau cu rea-credință erau sancționate cu nulitatea absolută în

lumina principiilor dreptului civil și anterior actualei reglementări, ceea ce impune

concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator și prin urmare nu retroactivează".

Raportat la considerentele Curții Constituționale,

reclamanții au precizat temeiul de drept al capătului de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractului, în sensul că îl constituie cauza ilicită, nulitate

invocată strict pe dispozițiile dreptului comun, solicitând din nou disjungerea

acestui capăt de cerere raportat la temeiul de drept modificat.

Tribunalul, prin încheierea din ședința

publică din 19 septembrie 2008 a respins cererea de disjungere formulată, reținând

că modificarea temeiului de drept nu schimbă caracterul accesoriu al capătului de

cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și consideră că, competența

aparține tribunalului pentru considerentele arătate în cadrul încheierii din 22

iunie 2007.

Raportat la precizarea de acțiune, sub

aspectul temeiului de drept invocat, al nulității contractului de vânzare-cumpărare,

pârâta N.R. a susținut în continuare excepția prescripției dreptului la acțiune

în baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „prin

derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune

se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Cu privire la excepția invocată, Tribunalul

a reținut că, indiferent de cauza de nulitate, așa cum prevede textul de lege mai

sus invocat, operează prescripția specială cu privire la exercitarea dreptului la

acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilele

care cad sub incidența Legii nr. 10/2001. Dispozițiile art. 45 alin. (1), (2) din

același act normativ, republicat, nu reglementează nulități speciale ci se referă

la valabilitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența prevederilor

prezentei legi dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data

înstrăinării. Imobilul din litigiu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995,

sub acest aspect pot fi invocate nulități speciale ale Legii nr. 112/1995 (art.

11), ceea ce nu exclude posibilitatea invocării unor nulități de drept comun, iar

în baza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cumpărătorii unor imobile preluate

de stat fără titlu valabil sunt exonerați de efectele textului de lege mai sus invocat

dacă au fost de bună credință.

În cauză reclamanții și-au precizat temeiul

de drept, în sensul invocării cauzei ilicite întemeiată pe dispozițiile art. 966

C. civ. a contractului de vânzare - cumpărare din litigiu.

În opinia Tribunalului și în privința unei

nulități de drept comun invocată în contextul art. 45 din Legea nr. 10/2001, operează

prescripția extinctivă specială a dreptului material privind acțiunile în nulitate,

prevăzută de art. 45 alin. (5) din legea specială, motiv pentru care, Tribunalul

a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire

la constatarea nulității absolute a contractului din litigiu pentru cauză ilicită,

a respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat invocată raportat la sentința

civilă nr. 2609/2000 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în Dosar nr. 2878/1999,

precum și inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare.

Cu privire la excepția autorității lucrului

judecat invocată de pârâți, Tribunalul a considerat că nu sunt întrunite disp.

art. 1201 C. civ., deoarece în Dosarul nr. 2878/1999, în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 1609/2000 a Judecătoriei Satu Mare, prin care a fost respinsă acțiunea

reclamanților în constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare-cumpărare,

motivul de nulitate absolută invocat l-a constituit faptul că, contractul de închiriere

al pârâților e nul absolut, având o cauză ilicită, pentru că statul român nu avea

calitatea de proprietar fiind invocat ca și temei de drept și disp. art. 2 din Legea

nr. 112/1995 și art. 948 C. civ., respectiv calitatea de apartament liber al imobilului

din litigiu, și ca o consecință a nulității contractului de închiriere s-a solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 160/1996.

În prezenta acțiune, nulitatea absolută a fost invocată în legătură cu contractul

de vânzare-cumpărare potrivit dreptului comun.

Excepția inadmisibilității acțiunii în

nulitate formulată pe drept comun a fost, de asemenea, considerată ca neîntemeiată

pentru considerentele arătate cu ocazia motivării admiterii excepției prescripției

dreptului la acțiune al reclamanților.

Față de cele de mai sus, Tribunalul, constatând

prescripția extinctivă a dreptului material al reclamanților în acțiunea în nulitate

absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, a respins acest capăt

de cerere ca prescris, și a respins și cererea privind restituirea în natură a imobilului

din litigiu.

În baza

disp. art. 274

C. proc. civ., a obligat reclamanții să

plătească intimatei N.R. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel S.A. și S.C.S., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și să

se trimită cauza spre o nouă judecare instanței de fond, iar în subsidiar să se

schimbe în tot sentința și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută

a contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 pentru cauză ilicită și să se dispună

soluționarea cererii de restituire în natură a casei preluată în mod abuziv, cerere

formulată prin notificarea nr. RR/2001.

În motivarea cererii de apel, sunt formulate

următoarele critici: - apelanții au solicitat în mod insistent și consecvent restituirea

în natură a casei formulând cererile în termenele legale, totuși Statul Român a

dispus prin intermediul SC C. SA de imobilul proprietatea lor, vânzându-l către

pârâții V.l. și V.R., deși până la soluționarea procedurii administrative de retrocedare,

era interzisă înstrăinarea imobilului către chiriași; încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de către SC C. SA este nelegală, ea contravine dispozițiilor

art. 3 pct. 6 din H.G. nr. 11/1997 prin care s-a statuat că procedurile administrative

sunt suspendate până la soluționarea definitivă a cererilor existente pe rolul instanțelor,

în speță apelanții atacând în instanță soluția de acordare de despăgubiri bănești

dispusă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar după apariția Legii

nr. 10/2001 au revenit cu o nouă notificare - nr. RR/2001 - prin care au solicitat

din nou restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de Statul Român;

- greșit instanța de fond a apreciat că

intimații au fost de bună credință, deși cererea apelanților de restituire în natură

este anterioară datei la care ei au procedat la cumpărarea imobilului, ceea ce implică

reaua credință a cumpărătorilor, vânzările către chiriași fiind de drept suspendate

până la soluționarea cererilor de retrocedare.

În drept sunt invocate dispozițiile

art. 3 pct. 6 din H.G. nr. 11/1997, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, art.

282 și art. 274 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului

Oradea a solicitat respingerea apelului, și menținerea în tot a sentinței, arătând

că, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reținând că a intervenit prescripția

dreptului material la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, intimatul făcând trimitere la dispozițiile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și la pct. 45.1 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Examinând sentința apelată prin prisma

motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța a reținut următoarele:

Soluționarea cauzei de către instanța de

fond în temeiul excepției privind prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește

constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. AA/1996 având ca obiect

imobilul casă situat în Satu Mare, str. P., înscris în CF nr. XX Satu Mare, cu

nr. top. YY, este legală, în condițiile în care cererea reclamanților nu a fost

formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, în raport de data introducerii

acțiunii de față de către părțile reclamante, la 24 mai 2007, dreptul la acțiunea

în constatarea nulității actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții V.l.,

V.R. și respectiv SC C. SA, a fost considerat ca prescris.

Soluția de respingere a cererii în baza

excepției mai sus menționate se impunea, dat fiind că termenul prevăzut de textul

de lege precitat, potrivit căruia „prin derogare de la dreptul comun, indiferent

de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data

intrării în vigoare a legii", prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și

nr. 145/2001 până la 14 august 2002, este un termen special de prescripție, care

înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru constatarea nulității actelor juridice

de înstrăinare având ca obiect imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001,

după data de 14 august 2002.

În speță, nu poate fi vorba nici despre

faptul că reclamanții nu ar fi avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de pârâți până la data de 14 august 2002, din contră, ansamblul probatoriului

aflat la dosar pune în evidență faptul că reclamanții au avut cunoștință de existența

contractului, respectiv încă din perioada ce a premers intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, prin urmare puteau uza de dreptul procesual recunoscut de dispozițiile

acesteia în termenul defipt de lege în acest sens.

Faptul că reclamanții au avut cunoștință

despre existența contractului de vânzare-cumpărare rezultă cu prisosință din actele

depuse în dosarele anexate prezentei cauze, ei inițiind un prim demers procesual

în scopul obținerii nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încă

la data de 1 aprilie 1999, finalizat prin pronunțarea unei soluții de respingere

a cererii, rămase irevocabile la data de 6 aprilie 2001, prin decizia civilă

nr. 488/R/2001 a Curții de Apel Oradea.

Neuzarea de către reclamanți a dreptului

recunoscut de lege, înăuntrul termenului prevăzut de dispozițiile art. 45 din Legea

nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2002 poate fi imputabilă doar reclamanților,

iar faptul că ei au depus în termen notificarea nr. RR/2001 pentru obținerea în

natură a imobilului din litigiu, nu constituie un motiv în considerarea căruia să

se considere că acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

este formulată cu respectarea termenului defipt de lege.

Prin urmare, cu aplicarea corectă a prevederilor

legale anterior enunțate, a constatat instanța de fond că, față de data promovării

acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. AA/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul subiectiv la acțiune

al reclamanților apelanți este prescris.

Excepția prescripției dreptului la acțiune

fiind o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică abordarea fondului

litigiului, o atare situație face imposibilă cercetarea aspectelor relevate de apelanții

reclamanți, privitoare la susținerile acestora în sensul că actul de vânzare-cumpărare

ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.

Prin cererea introductivă de instanță,

instanța a fost sesizată, alături de cererea având ca obiect constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare și cu cererea prin care se solicita obligarea

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 să soluționeze cererea reclamanților de

restituire în natură a casei preluate în mod abuziv.

Soluționarea acestei cereri este subordonată

modului de soluționare a celei dintâi, astfel în condițiile în care cererea de constatare

a nulității contractului de vânzare-cumpărare a primit soluție de respingere, contractul

atacat păstrându-și astfel caracterul valid, devine imposibilă restituirea în natură

a imobilului, iar în atare situație, reclamanții, în calitatea lor de foști proprietari

ai imobilului din litigiu, cărora nu li se poate contesta calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în înțelesul dispozițiilor art.

3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru imobilul

ce le-a aparținut.

Din perspectiva aspectului anterior relevat,

sentința apelată se dovedește a fi parțialmente greșită, în sensul celor mai sus

expuse convergând și prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, conform

cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul

a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, normă incidență

în speță în condițiile în care imobilul a cărui restituire în natură au solicitat-o

reclamanții prin notificarea nr. RR/2001 - nesoluționată până în prezent - a făcut

obiectul unui act de înstrăinare încheiat anterior intrării în vigoare a legii de

reparație.

Față de considerentele ce preced, instanța,

în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite

la despăgubiri pentru imobilul litigios, și a dispus obligarea Primarului Municipiului

Satu Mare să emită dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea

de despăgubiri, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Fiind păstrată dispoziția de respingere

ca prescris a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare, intimata pârâtă N.R. a fost considerată ca îndrituită la acordarea

cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în apel, sens în care

apelanții au fost obligați, în baza art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 1.190

RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând valoarea

onorariului avocațial.

Cât privește cheltuielile de judecată pretinse

de către apelanții reclamanți, acestea nu au fost acordate, astfel, apelul acestora

a fost admis cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a

plângerii față de pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare, situație ce i-ar fi îndreptățit

la acordarea cheltuielilor de judecată în raport de acest intimat, însă delegația

avocațială nu cuprinde nici o mențiune cu privire la valoarea onorariului, iar alt

act justificativ în acest sens nu a fost depus.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții

S.A. și S.C.S. care a învederat următoarele motive de nelegalitate: hotărârile instanțelor

sunt nelegale sub aspectul modului de soluționare a capetelor de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996,

încheiat de SC C. SA în calitate de vânzător și V.I. și V.R.; instanțele nu au analizat

cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nu s-au pronunțat

asupra legalității încheierii contractului, deși acesta s-a încheiat cu nesocotirea

prevederilor H.G. nr. 11/1997.

Se consideră că, deși au solicitat restituirea

în natură a casei ai cărei proprietari au fost, Statul Român, care a preluat abuziv

casa din proprietatea lor, a săvârșit un nou abuz atunci când a dispus, prin intervenientul

SC C. SA, de imobilul proprietatea lor; după apariția Legii nr. 10/2001, au revenit

cu o nouă notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului

preluat abuziv, dar Comisia de pe lângă Primăria Satu Mare nu a soluționat această

cerere de restituire.

Se mai susține că instanța de fond greșit

a considerat că pârâții intimați ar fi fost de bună credință la data cumpărării

imobilului în litigiu, deoarece cererea lor a fost înregistrată anterior datei la

care ei au procedat la cumpărarea acestuia, ceea ce implică reaua-credință vădită

a cumpărătorilor.

Analizând decizia recurată prin prisma

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În mod corect instanța de apel a admis

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile apelate, a schimbat-o în

parte în sensul constatării calității de persoană îndreptățite la despăgubiri pentru

imobilul litigios, dispunând obligarea Primarului Municipiului Satu Mare să emită

dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea de despăgubiri.

Criticile recurenților-reclamanți privind

soluționarea de către instanța de judecată a excepției prescripției dreptului la

acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996 sunt

nefondate.

Dispozițiile art. 40 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 prevăd că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de

nulitate, dreptul la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 se prescriu în termen

de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Acest termen este un termen special de

prescripție care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru anularea sau constatarea

nulității actelor juridice de înstrăinare, după data de 14 august 2002.

Instanța de apel și cea de fond au interpretat

în mod just dispozițiile legale suscitate, considerând că în cauză operează prescripția

dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. AA/1996 prin neformularea acestei acțiuni de către reclamanți până la termenul

din 14 august 2002.

Susținerile recurenților sub acest aspect

nu pot fi primite, așa cum în mod just a considerat și instanța de apel, reclamanții

au avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, demersul lor

a fost respins irevocabil prin decizia civilă nr. 488/R/2001 a Curții de Apel Oradea

(prin respingerea acțiunii reclamanților).

Cum excepția prescripției dreptului la

acțiune este o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică analiza pe

fond a cauzei, nu subzistă nici susținerile recurenților reclamanți privind cauza

de nulitate absolută a contractului, legalitatea acestuia, nesocotirea prevederilor

H.G. nr. 11/1997, analiza bunei sau relei credințe a cumpărătorilor la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare respectiv.

Motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți,

privind absența soluționării notificării de către Primăria Municipiului Satu Mare

nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate; instanța de apel a

considerat în mod just că reclamanții care au dovedit calitatea lor de persoană

îndreptățită la restituirea terenului în litigiu sunt îndreptățiți la acordarea

de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparținut, fiindu-le admis capătul de cerere

în privința obligării Primarului Municipiul Satu Mare la emiterea unei dispoziții

prin care să propună acordarea de despăgubiri.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă

ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții S.A. și S.C.S. împotriva deciziei civile nr. 116 din 25 iunie 2009

a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

iunie 2010.