ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin contestația înregistrată sub nr. 94/2000, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA București a chemat în judecată pârâta C.N.V.M. București, solicitând ca, prin sentință, să se constate nelegalitatea prevederilor Ordonanței nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii acțiunilor sustrase de numitul G.D.O., să se dispună anularea actului individual atacat, în partea care privește obligarea reclamantei la această plată. În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că dispoziția din Ordonanța nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., prin care s-a dispus ca reclamanta să achite contravaloarea acțiunilor sustrase de S.V.M.

G.F.I. SA, de la S.I.F. Oltenia, S.I.F. Banat Crișana și S.I.F. Muntenia, prin penetrarea sistemului computerizat de evidență al R.R.A. și R.M., și aflate în contul R.R.A. pe numele lui G.D.O., este nelegală, întrucât se creează în sarcina reclamantei, o obligație care nu are temei. S-a mai arătat de către reclamantă, că a tranzacționat acțiunile în mod public, prin sistemul național citat și cu respectarea tuturor regulilor stabilite pentru procedura efectuării tranzacțiilor, că după descoperirea fraudei, reclamanta a ajutat la identificarea făptuitorului, a pus la dispoziția pârâtei, dosarul complet al tranzacțiilor, că a solicitat aceleiași pârâte, efectuarea unui control de fond al societății și și-a îndeplinit imediat obligațiile legale din ordonanță emise de C.N.V.M.

Prin sentința civilă nr. 2407 din 27 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de către pârâtă, a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește Ordonanța C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999 și excepția decăderii reclamantei din dreptul de a solicita anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999, invocate de aceeași pârâtă, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) și art. 5 din Legea nr. 29/1990, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.V.M. M.I.D. SA București, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. București. În considerentele hotărârii sus menționate s-a arătat că prin actul administrativ individual contestat se prelungește numai termenul de îndeplinire a obligației S.V.M.

vizate, printre care și reclamanta, prevăzut de Ordonanțele C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999 și nr. 323 din 10 septembrie 1999, ambele necontestate de reclamantă, astfel că nu se poate reține că prin actul atacat, reclamantei i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990. Împotriva sentinței civile nr. 2407 din 17 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a formulat recurs în termenul legal, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA București, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii contestației. S-a învederat de către recurentă, că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a refuzat să constate că prin ordonanța contestată s-a creat o obligație nouă în sarcina reclamantei, aceea de a plăti către păgubită, contravaloarea acțiunilor sustrase și vândute de condamnatul definitiv G.D.O.

și că instanța de fond, refuzând să observe „noutatea” obligației conținute în ordonanța contestată, nu s-a pronunțat asupra dovezilor în apărare și a încălcat prevederile art. 76 lit. a) din Legea nr. 52/1994. Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere, cum ar fi cazul în care hotărârea primei instanțe a fost pronunțată, fără a se judeca fondul.

În cauză, obiectul procesului l-a constituit anularea Ordonanței nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., în partea privitoare la obligația reclamantei S.V.M. M.I.D. SA București, la plata contravalorii acțiunilor vândute la ordinul clientului G.D.O. și sustrase din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crișana și S.I.F. Oltenia. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată a reclamantei S.V.M. M.I.D. SA, apreciind în mod eronat că prin actul administrativ individual atacat nu i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, și că obiectul acțiunii l-a reprezentat anularea parțială a Ordonanței nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., sub aspectul referitor la prelungirea termenului de îndeplinire a obligațiilor S.V.M.

- urilor vizate, prevăzut de Ordonanțele nr. 309 din 13 august 1999 și nr. 323 din 10 septembrie 1999. În acest condiții, cum prima instanță nu a cercetat fondul acțiunii cu care a fost sesizată și s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, se impune admiterea căii de atac formulată de SC M.I.D. SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA), casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, prilej cu care vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi admite recursul declarat de SC M.I.D. SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA) împotriva sentinței civile nr. 2407 din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu opinia separată a d-nei judecător D.I.V., în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței atacate și în fond, al admiterii acțiunii reclamantei și al anulării Ordonanței C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce privește alin. ultim al art. 1, vizând recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acțiunilor transferate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006. Urmează opinia separată a d-nei judecător D.I.V.

Opinie separată Împărtășesc și susțin opinia în sensul admiterii recursului formulat de recurenta SC M.I.D. SRL, a modificării în tot a sentinței atacate și în fond, a admiterii acțiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost formulată, urmând a fi anulată Ordonanța C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce privește alin. ultim, vizând recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acțiunilor transferate, pentru următoarele considerațiuni. Apreciez că prin sentința pronunțată, instanța de fond, în mod evident a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind, astfel, din plin aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Totodată, prin modalitatea în care a apreciat și evaluat întregul material probator, instanța de fond, în opinia mea, a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind, așadar, supusă criticii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cum ambele motive de recurs, susținute, de altfel, și de către recurentă, sunt de natură a atrage modificarea hotărârii, și nu casarea, apreciez, totodată, că în măsura în care s-a considerat că recursul este fondat și trebuie admis, soluția corectă era de modificare, și nu de casare, cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei. Instanța de fond respingând pe fond acțiunea reclamantei-recurente, ca neîntemeiată, a considerat că Ordonanța C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, nu i-a încălcat acesteia, vreun drept prevăzut de lege, în sensul dispozițiilor Legii nr. 29/1990.

Instanța de fond a apreciat și că actul administrativ în litigiu a fost emis de pârâtă, cu respectarea regulilor și a regulamentelor aplicabile și a Legii nr. 52/1994, mai cu seamă că reclamanta-recurentă s-a supus obligațiilor contestate. Împrejurarea că instanța de fond, atunci când a reținut în considerentele hotărârii, legalitatea emiterii Ordonanței C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, a făcut referire numai la prelungirea termenului de îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei-recurente, nu este în opinia mea, un argument în susținerea ideii că prima instanță nu a analizat și nu a cercetat în realitate fondul cauzei, impunându-se, astfel, trimiterea spre rejudecare.

Dimpotrivă, necercetarea de către instanța de fond a obligației reținute în sarcina recurentei-reclamante, prin același act administrativ, la plata contravalorii acțiunilor vândute la ordinul lui G.D.O., condamnat definitiv, sustrase din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crișana și S.I.F. Oltenia, echivalează, pe de-o parte, cu o insuficientă înțelegere și interpretare a actului juridic dedus judecății și, totodată, cu o nemotivare sau cel puțin o insuficientă motivare a sentinței pronunțate. Cum personal am apreciat că recurenta-reclamantă a demonstrat în cauză, prin probele administrate că această nouă obligație stabilită în sarcina sa de autoritatea pârâtă, este nemotivată, nejustificată și nelegală, am susținut opinia separată în sensul arătat.