ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Constată că prin contestația

înregistrată sub nr. 94/2000, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA București a chemat în judecată

pârâta C.N.V.M. București, solicitând ca, prin sentință, să se constate

nelegalitatea prevederilor Ordonanței nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de

pârâtă, prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii acțiunilor

sustrase de numitul G.D.O., să se dispună anularea actului individual atacat,

în partea care privește obligarea reclamantei la această plată.

În motivarea contestației s-a

arătat, în esență, că dispoziția din Ordonanța nr. 372 din 11 octombrie 1999,

emisă de C.N.V.M., prin care s-a dispus ca reclamanta să achite contravaloarea

acțiunilor sustrase de S.V.M. G.F.I. SA, de la S.I.F. Oltenia, S.I.F. Banat Crișana și S.I.F. Muntenia, prin penetrarea sistemului computerizat de evidență al R.R.A.

și R.M., și aflate în contul R.R.A. pe numele lui G.D.O., este nelegală,

întrucât se creează în sarcina reclamantei, o obligație care nu are temei. S-a

mai arătat de către reclamantă, că a tranzacționat acțiunile în mod public,

prin sistemul național citat și cu respectarea tuturor regulilor stabilite

pentru procedura efectuării tranzacțiilor, că după descoperirea fraudei,

reclamanta a ajutat la identificarea făptuitorului, a pus la dispoziția pârâtei,

dosarul complet al tranzacțiilor, că a solicitat aceleiași pârâte, efectuarea

unui control de fond al societății și și-a îndeplinit imediat obligațiile

legale din ordonanță emise de C.N.V.M.

Prin sentința civilă nr. 2407 din 27

octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

a fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de către pârâtă,

a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește

Ordonanța C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999 și excepția decăderii reclamantei

din dreptul de a solicita anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 309 din 13 august

1999, invocate de aceeași pârâtă, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) și art. 5

din Legea nr. 29/1990, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de reclamanta S.V.M. M.I.D. SA București, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M.

București.

În considerentele hotărârii sus

menționate s-a arătat că prin actul administrativ individual contestat se

prelungește numai termenul de îndeplinire a obligației S.V.M. vizate, printre

care și reclamanta, prevăzut de Ordonanțele C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999

și nr. 323 din 10 septembrie 1999, ambele necontestate de reclamantă, astfel că

nu se poate reține că prin actul atacat, reclamantei i-a fost încălcat vreun

drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței civile nr. 2407

din 17 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, a formulat recurs în termenul legal, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA

București, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea

hotărârii instanței de fond în sensul admiterii contestației. S-a învederat de

către recurentă, că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a refuzat să constate că prin ordonanța contestată s-a creat o

obligație nouă în sarcina reclamantei, aceea de a plăti către păgubită,

contravaloarea acțiunilor sustrase și vândute de condamnatul definitiv G.D.O.

și că instanța de fond, refuzând să observe „noutatea” obligației conținute în

ordonanța contestată, nu s-a pronunțat asupra dovezilor în apărare și a

încălcat prevederile art. 76 lit. a) din Legea nr. 52/1994.

Recursul este fondat și va fi admis,

cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în cazul admiterii

recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond,

dacă nu sunt motive de casare cu trimitere, cum ar fi cazul în care hotărârea

primei instanțe a fost pronunțată, fără a se judeca fondul.

În cauză, obiectul procesului l-a

constituit anularea Ordonanței nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M.,

în partea privitoare la obligația reclamantei S.V.M. M.I.D. SA București, la

plata contravalorii acțiunilor vândute la ordinul clientului G.D.O. și sustrase

din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crișana și S.I.F. Oltenia.

Instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra obiectului cererii de chemare în judecată a reclamantei S.V.M. M.I.D. SA,

apreciind în mod eronat că prin actul administrativ individual atacat nu i-a

fost încălcat vreun drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 și 11 din Legea nr.

29/1990, și că obiectul acțiunii l-a reprezentat anularea parțială a Ordonanței

nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., sub aspectul referitor la

prelungirea termenului de îndeplinire a obligațiilor S.V.M. - urilor vizate,

prevăzut de Ordonanțele nr. 309 din 13 august 1999 și nr. 323 din 10 septembrie

1999.

În acest condiții, cum prima instanță

nu a cercetat fondul acțiunii cu care a fost sesizată și s-a pronunțat asupra a

ceea ce nu s-a cerut, se impune admiterea căii de atac formulată de SC M.I.D.

SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA), casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei,

spre rejudecare, aceleiași instanțe, prilej cu care vor fi avute în vedere și

celelalte motive de recurs invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi admite

recursul declarat de SC M.I.D. SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA) împotriva sentinței

civile nr. 2407 din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu opinia separată a d-nei judecător

D.I.V., în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței atacate

și în fond, al admiterii acțiunii reclamantei și al anulării Ordonanței C.N.V.M.

nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce privește alin. ultim al art. 1,

vizând recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acțiunilor transferate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.

Urmează opinia separată a d-nei

judecător D.I.V.

Opinie

separată

Împărtășesc și susțin opinia în sensul admiterii recursului

formulat de recurenta SC M.I.D. SRL, a modificării în tot a sentinței atacate

și în fond, a admiterii acțiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost

formulată, urmând a fi anulată Ordonanța

C.N.V.M.

nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce privește alin. ultim, vizând

recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acțiunilor transferate, pentru

următoarele considerațiuni.

Apreciez că prin sentința pronunțată, instanța de fond, în

mod evident a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind, astfel, din plin aplicabil

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, prin modalitatea în care a apreciat și evaluat întregul material probator, instanța de

fond, în opinia mea, a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind, așadar, supusă

criticii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cum ambele motive de recurs, susținute, de altfel, și de

către recurentă, sunt de natură a atrage modificarea hotărârii, și nu casarea,

apreciez, totodată, că în măsura în care s-a considerat că recursul este fondat

și trebuie admis, soluția corectă era de modificare, și nu de casare, cu

trimitere, spre rejudecare, a cauzei.

Instanța de fond respingând pe fond acțiunea reclamantei-recurente,

ca neîntemeiată, a considerat că Ordonanța

C.N.V.M.

nr. 372 din 11 octombrie 1999, nu i-a încălcat acesteia, vreun drept

prevăzut de lege, în sensul dispozițiilor Legii nr. 29/1990.

Instanța de fond a apreciat și că actul administrativ în

litigiu a fost emis de pârâtă, cu respectarea regulilor și a regulamentelor

aplicabile și a Legii nr. 52/1994, mai cu seamă că reclamanta-recurentă s-a

supus obligațiilor contestate.

Împrejurarea că instanța de fond, atunci când a reținut în

considerentele hotărârii, legalitatea emiterii Ordonanței

C.N.V.M.

nr. 372 din 11 octombrie 1999, a făcut referire numai la prelungirea termenului de îndeplinire a obligațiilor stabilite în

sarcina reclamantei-recurente, nu este în opinia mea, un argument în susținerea

ideii că prima instanță nu a analizat și nu a cercetat în realitate fondul

cauzei, impunându-se, astfel, trimiterea spre rejudecare.

Dimpotrivă, necercetarea de către instanța de fond a

obligației reținute în sarcina recurentei-reclamante, prin același act

administrativ, la plata contravalorii acțiunilor vândute la ordinul lui G.D.O.,

condamnat definitiv, sustrase din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crișana

și S.I.F. Oltenia, echivalează, pe de-o parte, cu o insuficientă înțelegere și

interpretare a actului juridic dedus judecății și, totodată, cu o nemotivare

sau cel puțin o insuficientă motivare a sentinței pronunțate.

Cum personal am apreciat că recurenta-reclamantă a

demonstrat în cauză, prin probele administrate că această nouă obligație

stabilită în sarcina sa de autoritatea pârâtă, este nemotivată, nejustificată

și nelegală, am susținut opinia separată în sensul arătat.