ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 977/D din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 7771/83/2006, s-a admis contestația formulată de reclamanta I.E., astfel cum a fost precizată și în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR BUCUREȘTI reprezentat prin împuternicit D.G.F.P. SATU MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, respectiv PRIMĂRIA, C.J.P. SATU MARE, SC P. SA SATU MARE, și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta C.J.P. SATU MARE și în consecință: A fost anulată în parte Dispoziția nr. 1732 din 1 noiembrie 2008 emisă de pârâtul de ordin II, a fost păstrat actul emis în privința recunoașterii calității de persoană îndreptățită a notificanților, în calitate de moștenitori și a constatării preluării abuzive a imobilului înscris în C.F.

3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1 și 321/2, căruia în natură îi corespunde casă și teren în suprafață de 863 mp, amplasat în Satu Mare. S-a respins cererea de restituire în natură a cotei de 19/20 din imobilul teren în suprafață de 278 mp înscris în C.F. 3604 Satu Mare sub nr. top 321/1 - situat în Satu Mare, aflat în folosința pârâtei-reclamante cu destinație de curte. S-a constatat că imobilul construcție cuprins în notificarea din 28 august 2001 și 12 februarie 2002 cu elementele de identificare arătate anterior, nu se mai regăsește în patrimoniul unității deținătoare, ca efect al înstrăinării prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4551 din 18 decembrie 2002, încheiat între SC A.P.P. SA Satu Mare și C.J.P.

SATU MARE.

STATUL ROMÂN

prin MINISTERUL FINANȚELOR a fost obligat să plătească reclamantei suma de 646.321 lei, conform expertizei întocmită de expert P.D., reprezentând valoarea de circulație a imobilului Corp B de sub nr. top.321/2 și teren aferent de 863 mp de sub nr. top 321/1 și 321/2 din C.F. 3604 Satu Mare. Reclamanta a fost obligată să conserve din despăgubirile acordate dreptul ce se cuvine notificantului R.S. S-a respins contestația față de pârâta A.V.A.S. București, cu sediul în București, sector 1. S-a respins excepția invocată de Statul Român. Au fost respinse restul cererilor cuprinse în acțiunea reconvențională. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Raportat la noul cadru procesual solicitat de reclamantă prin care a cerut obligarea directă a Statului Român la plata valorii de circulație a imobilului din litigiu, situat în Satu Mare, înscris în C.F.

3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1 și 321/2, instanța de fond a dispus, pe de o parte, identificarea topografică a parcelelor, prin lucrarea întocmită cu acordul părților de către exp. ing. C.I. (filele 314-318, vol. I), precum și evaluarea imobilului stabilirea valorii de circulație prin expert A.N.E.V.A.R., d-na D.P. (filele 61-74, vol. II), cu precizarea că la evaluare s-a avut în vedere doar corpul de clădire preluat de stat cu ocazia naționalizării, nu și construcția nouă edificată în prelungirea celei vechi, astfel cum a fost delimitată prin schițele de evidențiere topografică (fila 281) întocmită de SC S.P.

SRL și procesul verbal de deplasare a instanței la fața locului (fila 267). Instanța de fond a solicitat informații asupra funcționalității celor două organisme create pentru punerea în aplicare a mecanismului de acordare a despăgubirilor Fondul P., care prin răspunsul de la filele 293, 301, comunică instanței că în perioada ianuarie - decembrie 2008 au fost înregistrate la SC D.C. SA un număr 1158 titluri de conversie reprezentând acțiuni FP și au rezultat 1051 acționari noi ai FP, iar A.N.R.P. cu adresa de la fila 39 - vol. II comunică instanței la solicitarea acesteia că au înregistrat un număr 9889 dosare de opțiune privind acordarea de despăgubiri în numerar și/ sau acțiuni din care au fost emise titluri de plată pentru un număr de 2867 dosare, din care 28.99 % despăgubiri corespunzătoare primei tranșe și un număr de 31 despăgubiri corespunzătoarei celei de a doua tranșe, confirmând că nici în anul 2009 Fondul P. nu a fost listat la bursă.

Prin urmare, raportat la pretenția reclamantei, astfel cum a fost ea precizată, problema care a rămas în discuție este cea a acordării de despăgubiri bănești prin obligarea directă a Statului Român la plata acestora către reclamantă întemeiat pe calitatea de creditor și pe dreptul acestuia de a obține executarea întocmai a obligației astfel cu prevăd art. 1073 C. civ. și pe jurisprudența europeană, relevantă în acest sens fiind cauza Faimblat contra României publicată în M.Of. nr. 141 din 06 martie 2009. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Satu Mare iar prin decizia civilă nr. 37 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a respins apelul pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile întemeiate pe dispozițiunile Legii nr. 10/2001 prin care petentul Statul Român tinde la exonerarea sa de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, cu atât mai mult cu cât instanța de fond și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a mai reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat în repetate rânduri încălcarea de către Statul Român a dispozițiilor sus evocate, datorită faptului că în prezent Fondul „P.” nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Or, reține instanța de apel, în cazul unor astfel de acțiuni cum este cea în speță, poate apărea conflictul privind dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, ceea ce impune conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care face parte din dreptul intern așa cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel admiterii apelului astfel cum a fost formulat și reținând excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, a se înlătura obligarea recurentului la plata despăgubirilor.

Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma următoarelor aspecte: Se susține că instanța de apel fără a examina motivele invocate, reține în considerente că apelantul tinde la exonerarea sa de plata a masurilor reparatorii prin echivalent. Se susține recurenta, motivele de apel vizau încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și respectiv ale art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În aceeași idee se mai susține de către recurent că emiterea în numele și pe seama statului a unor titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se susține astfel că plata despăgubirilor fiind prerogativa legiferată a Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului Ministru este incidentă excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, și pe cale de consecință se solicită exonerarea recurentului de la plata despăgubirilor. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel deși evidențiază motivele de apel invocate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, nu face o analiză a acestora prin prisma dispozițiilor art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 13 și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Or, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile și cererile părților. Este real, că pot, fi îndeplinite condițiile procedurale privind motivarea hotărârii, chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logico-juridice, numai că raportând aceste aspecte la considerentele hotărârii recurate, este de reținut că acestea nu se circumscriu exigențelor prevăzute de art. 261 C. proc. civ. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci de conținut, de esență, ea circumscriindu-se noțiunii de proces echitabil prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată motivarea hotărârii înlătură arbitrariul făcând posibil controlul judiciar. Or, în condițiunile în care instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate și care vizau încălcarea dispozițiilor art. 3, art. 5, art. 13 și art. 16 din Legea nr. 247/2005, instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (incidente în cauză) cuprind o reglementare expresă și imperativă privind modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor. Competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revene in exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.

De altfel art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, dispoziții ce au astfel un caracter nu numai expres dar si imperativ. Din perspectiva celor expuse și a faptului că hotărârea recurată nu se circumscrie exigențelor art. 261 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a examina toate motivele de apel prin prisma dispozițiilor legale sus evocate precum si a Titlului VII din Legea nr. 247/2005

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei nr. 37 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.