ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 977/D din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare în dosar nr. 7771/83/2006, s-a admis contestația formulată de reclamanta I.E.,

astfel cum a fost precizată și în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin

MINISTERUL FINANȚELOR BUCUREȘTI reprezentat prin împuternicit D.G.F.P. SATU

MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, respectiv PRIMĂRIA, C.J.P. SATU MARE, SC

P. SA SATU MARE, și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta C.J.P.

SATU MARE și în consecință:

A fost

anulată în parte Dispoziția nr. 1732 din 1 noiembrie 2008 emisă de pârâtul de

ordin II, a fost păstrat actul emis în privința recunoașterii calității de

persoană îndreptățită a notificanților, în calitate de moștenitori și a

constatării preluării abuzive a imobilului înscris în C.F. 3604 Satu Mare, sub

nr.top 321/1 și 321/2, căruia în natură îi corespunde casă și teren în

suprafață de 863 mp, amplasat în Satu Mare.

S-a respins

cererea de restituire în natură a cotei de 19/20 din imobilul teren în

suprafață de 278 mp înscris în C.F. 3604 Satu Mare sub nr. top 321/1 - situat

în Satu Mare, aflat în folosința pârâtei-reclamante cu destinație de curte.

S-a

constatat că imobilul construcție cuprins în notificarea din 28 august 2001 și

12 februarie 2002 cu elementele de identificare arătate anterior, nu se mai

regăsește în patrimoniul unității deținătoare, ca efect al înstrăinării prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 4551 din 18 decembrie 2002, încheiat între

SC A.P.P. SA Satu Mare și C.J.P. SATU MARE.

STATUL ROMÂN

prin MINISTERUL FINANȚELOR a fost obligat să plătească reclamantei suma de

646.321 lei, conform expertizei întocmită de expert P.D., reprezentând valoarea

de circulație a imobilului Corp B de sub nr. top.321/2 și teren aferent de 863 mp

de sub nr. top 321/1 și 321/2 din C.F. 3604 Satu Mare.

Reclamanta a

fost obligată să conserve din despăgubirile acordate dreptul ce se cuvine

notificantului R.S.

S-a respins

contestația față de pârâta A.V.A.S. București, cu sediul în București, sector 1.

S-a respins

excepția invocată de Statul Român.

Au fost

respinse restul cererilor cuprinse în acțiunea reconvențională.

Pentru a

pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele

considerente:

Raportat la

noul cadru procesual solicitat de reclamantă prin care a cerut obligarea

directă a Statului Român la plata valorii de circulație a imobilului din

litigiu, situat în Satu Mare, înscris în C.F. 3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1

și 321/2, instanța de fond a dispus, pe de o parte, identificarea topografică a

parcelelor, prin lucrarea întocmită cu acordul părților de către exp. ing. C.I.

(filele 314-318, vol. I), precum și evaluarea imobilului stabilirea valorii de

circulație prin expert A.N.E.V.A.R., d-na D.P. (filele 61-74, vol. II), cu

precizarea că la evaluare s-a avut în vedere doar corpul de clădire preluat de

stat cu ocazia naționalizării, nu și construcția nouă edificată în prelungirea

celei vechi, astfel cum a fost delimitată prin schițele de evidențiere

topografică (fila 281) întocmită de SC S.P. SRL și procesul verbal de deplasare

a instanței la fața locului (fila 267).

Instanța de

fond

a solicitat

informații asupra funcționalității celor două organisme create pentru punerea

în aplicare a mecanismului de acordare a despăgubirilor Fondul P., care prin

răspunsul de la filele 293, 301, comunică instanței că în perioada ianuarie -

decembrie 2008 au fost înregistrate la SC D.C. SA un număr 1158 titluri de

conversie reprezentând acțiuni FP și au rezultat 1051 acționari noi ai FP, iar A.N.R.P.

cu adresa de la fila 39 - vol. II comunică instanței la solicitarea acesteia că

au înregistrat un număr 9889 dosare de opțiune privind acordarea de despăgubiri

în numerar și/ sau acțiuni din care au fost emise titluri de plată pentru un

număr de 2867 dosare, din care 28.99 % despăgubiri corespunzătoare primei

tranșe și un număr de 31 despăgubiri corespunzătoarei celei de a doua tranșe,

confirmând că nici în anul 2009 Fondul P. nu a fost listat la bursă.

Prin urmare,

raportat la pretenția reclamantei, astfel cum a fost ea precizată, problema

care a rămas în discuție este cea a acordării de despăgubiri bănești prin

obligarea directă a Statului Român la plata acestora către reclamantă întemeiat

pe calitatea de creditor și pe dreptul acestuia de a obține executarea întocmai

a obligației astfel cu prevăd art. 1073 C. civ. și pe jurisprudența europeană,

relevantă în acest sens fiind cauza Faimblat contra României publicată în M.Of.

nr. 141 din 06 martie 2009.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare iar prin decizia civilă nr. 37 din

21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a respins

apelul pentru următoarele considerente:

Instanța de

apel a reținut că sunt nefondate criticile întemeiate pe dispozițiunile Legii

nr. 10/2001 prin care petentul Statul Român tinde la exonerarea sa de plată a

măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, cu atât mai mult cu cât instanța

de fond și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de

apel a mai reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat în

repetate rânduri încălcarea de către Statul Român a dispozițiilor sus evocate,

datorită faptului că în prezent Fondul „P.” nu funcționează într-un mod

susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Or, reține

instanța de apel, în cazul unor astfel de acțiuni cum este cea în speță, poate

apărea conflictul privind dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, ceea ce impune conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea

normei din Convenție, care face parte din dreptul intern așa cum prevede art.

11 alin. 2 din legea fundamentală.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare solicitând admiterea recursului,

modificarea hotărârii instanței de apel admiterii apelului astfel cum a fost

formulat și reținând excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului

Finanțelor Publice pentru Statul Român, a se înlătura obligarea recurentului la

plata despăgubirilor.

Astfel

criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin

prisma următoarelor aspecte:

Se

susține că instanța de apel fără a examina motivele invocate, reține în

considerente că apelantul tinde la exonerarea sa de plata a masurilor reparatorii

prin echivalent.

Se

susține recurenta, motivele de apel vizau încălcarea dispozițiilor art. 1 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și respectiv ale art. 16 alin. (1) și (2) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În

aceeași idee se mai susține de către recurent că emiterea în numele și pe seama

statului a unor titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin.

(1) lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se

susține astfel că plata despăgubirilor fiind prerogativa legiferată a Comisiei

Centrale de pe lângă Cancelaria Primului Ministru este incidentă excepția

lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul

Român, și pe cale de consecință se solicită exonerarea recurentului de la plata

despăgubirilor.

Examinând

hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța

de apel deși evidențiază motivele de apel invocate de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor, nu face o analiză a acestora prin prisma dispozițiilor

art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 13 și art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Or,

potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile și cererile părților.

Este

real, că pot, fi îndeplinite condițiile procedurale privind motivarea

hotărârii, chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți,

fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor

argumentelor în mod implicit, prin raționamente logico-juridice, numai că

raportând aceste aspecte la considerentele hotărârii recurate, este de reținut

că acestea nu se circumscriu exigențelor prevăzute de art. 261 C. proc. civ.

Motivarea

unei hotărâri nu este o problemă de volum ci de conținut, de esență, ea

circumscriindu-se noțiunii de proces echitabil prin prisma dispozițiilor art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată

motivarea hotărârii înlătură arbitrariul făcând posibil controlul judiciar.

Or,

în condițiunile în care instanța de apel nu a analizat motivele de apel

invocate și care vizau încălcarea dispozițiilor art. 3, art. 5, art. 13 și art.

16 din Legea nr. 247/2005, instanța de recurs este în imposibilitate de a

exercita controlul judiciar.

Aceasta

cu atât mai mult cu cât dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

(incidente în cauză) cuprind o reglementare expresă și imperativă privind

modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor.

Competența

privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii revene in exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și

cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.

De

altfel art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează

sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, dispoziții ce au astfel

un caracter nu numai expres dar si imperativ.

Din

perspectiva celor expuse și a faptului că hotărârea recurată nu se circumscrie

exigențelor art. 261 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 pct. 5 C.

proc. civ. a se admite recursul, a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe care urmează a examina toate motivele de apel

prin prisma dispozițiilor legale sus evocate precum si a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu

Mare împotriva deciziei nr. 37 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2011.