ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2016

Decizia nr. 215/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 502/D din data de 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare. S-a admis în parte acțiunea civilă înaintată și precizată de reclamanții A., în nume propriu și în reprezentarea reclamantei B. și C., împotriva pârâților Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, U.A.T. Municipiul Satu Mare prin primar, SC D. SA, și I., și în consecință: S-a constatat caracterul abuziv al preluării realizate de pârâtul Statul Român în privința imobilului înscris în C.F.

Satu Mare, casă și teren în suprafață de 1.147 mp situate în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, precum și în privința imobilului „tăbăcărie”, amplasat pe terenul înscris în C.F. Satu Mare. S-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înțelesul art. 4 alin. (2) din Lege, cu privire la imobilele identificate conform celor din alineatul precedent. S-a respins capătul de cerere privind constatarea nelegalității și netemeiniciei Dispoziției nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de pârâtul primarul Mun. Satu Mare, în ce privește art. 1 și art. 2 din această dispoziție. A fost obligat pârâtul I. București să emită pe seama reclamanților dispoziție motivată privind îndreptățirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu indicarea modalităților concrete de acordare a acestora, în privința imobilelor evidențiate anterior.

Au fost respinse restul capetelor de cerere formulate de reclamanți. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC D. SA Satu Mare. Au fost compensate cheltuielile de judecată ocazionate părților în proces. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele: Prin Dispoziția nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Mun.Satu Mare (fila nr. 2) s-a dispus, în primul rând declinarea competenței de soluționare a capetelor de cerere din notificarea nr. 921/2001 al B.E.J. - E. privind imobilele înscrise în C.F. Satu Mare în favoarea SC D. SA Satu Mare, în al doilea rând respingerea capătului de cerere vizând restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Satu Mare pe considerentul că reclamanții nu au dovedit calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituirea respectivului imobil, iar în al treilea rând respingerea Notificării nr. 204/2002 al B.E.J. - E., reținându-se că aceasta are un conținut identic cu Notificarea nr. 921/2001, soluționată prin art. 1 și 2 ale dispoziției în cauză. S-a mai reținut că, în cursul judecății, față de incidentele procedurale prealabile invocate, în speță excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. București, instanța a făcut aplicarea disp.art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., astfel încât prin încheierea premergătoare de ședință de la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2009 (filele nr. 232-233) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. București și a admis în parte excepția autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 579 din 16 decembrie 2005 - a Curții de Apel Oradea confirmată în mod irevocabil prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în privința imobilelor înscrise în C.F. Satu Mare (adică imobilul din mun.

Satu Mare, jud. Satu Mare) aceleași părți s-au mai judecat în cadrul Dosarului nr. xxx/2005 al Curții de Apel Oradea, hotărârea rămânând irevocabilă, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri de către SC D. SA, fiind stabilit cuantumul acestor despăgubiri, hotărârea fiind chiar executată în parte (asupra raporturilor juridice născute ulterior între reclamanți și persoana fizică F., administrator al SC D. SA, pronunțându-se și sentința civilă nr. 5739 din 10 octombrie 2008 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a constatat vânzarea-cumpărarea intervenită în privința imobilului din mun. Satu Mare, identificat conform datelor din evidențele de publicitate imobiliară, hotărârea rămânând irevocabilă prin nerecurare de către niciuna dintre părți, reținându-se în acest sens și perfectarea vânzării-cumpărării din data de 06 mai 2008. Pe de altă parte, instanța a reținut că în privința imobilelor înscrise în C.F.

Satu Mare, precum și în privința construcției „tăbăcărie” amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, nu operează excepția autorității de lucru judecat întrucât aceste imobile exced cadrului procesual stabilit și lămurit în litigiul purtat între aceleași părți în Dosar nr. xxx/2005 al Curții de Apel Oradea. S-a mai reținut de către instanță că, așa cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 78 din 12 iunie 1998 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 Satu Mare (fila nr. 258) s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Satu Mare, situat în mun.

Satu Mare, jud.Satu Mare, a numitului G. În urma controlului judecătoresc exercitat asupra acestei hotărâri prin sentința civilă nr. 2194/1999 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. xxx/1998 definitivă prin Decizia civilă nr. 1564/AP din 06 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. xxx/2000 (fila nr. 155) rămasă irevocabilă prin nerecurare s-a stabilit cu putere de lucru judecat că apelantul pârât G. este îndreptățit la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 504.000.000 lei pentru imobilul înscris în C.F. Satu Mare, constatându-se practic calitatea acestei persoane de unic beneficiar al măsurilor reparatorii pentru imobilul în cauză. În acest sens instanța investită cu prezenta pricină a reținut și înscrierile din evidențele de publicitate imobiliară astfel cum rezultă din coala C.F.

Satu Mare in extenso (filele nr. 88-91) potrivit cărora Statul Român a preluat imobilul înscris în această coală în baza Decretului nr. 119/1948 (fila nr. 90, poziția B.14) de la proprietarul exclusiv G. (idem - poziția B.13), acesta din urmă dobândind la rândul său întregul imobil inclusiv cota deținută anterior de coindivizarul H., potrivit înscrisurilor de la pozițiile nr. B.11-12 (fila nr. 90). În acest context, instanța a reținut netemeinicia susținerilor reclamanților vizând îndreptățirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Satu Mare, nici integral și nici în cotă de ½ parte așa cum s-a susținut ulterior în cuprinsul precizării depuse de reclamanți.

Referitor la solicitarea reclamanților de a se anula dispoziția de mai sus cu privire la art. 3 din aceasta, în speță constatarea împrejurării că Notificarea nr. 204/2002 este identică cu Notificarea nr. 921/2001, instanța a reținut legalitatea dispoziției atacate în privința acestui articol rezultând cu puterea evidenței identitatea cuprinsului celor două notificări, precum și confirmarea scrisă depusă de reclamanți în acest sens prin răspunsul la întâmpinarea și cererea reconvențională formulate de pârâta SC D. SA Satu Mare, depus în ședința publică de la termenul de judecată din data de 15 mai 2009 (filele nr. 164, 169). În ce privește imobilul înscris în C.F.

Satu Mare instanța a reținut că, astfel cum rezultă din evidențele de publicitate imobiliară (filele nr. 30, 45), acest imobil a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 119/1948 cu titlu juridic de naționalizare, înscriindu-se dreptul de proprietate astfel dobândit prin Încheierea nr. 158 din 25 februarie 1954 C.F. (fila nr. 54) la poziția nr. B.9 (fila nr. 56), astfel încât preluarea realizată de către autoritățile statale se prezintă a fi una abuzivă în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare. Instanța a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării realizată de pârâtul Statul Român în privința imobilului înscris în C.F.

Satu Mare, în natură imobilul situat în Satu Mare, cu datele de identificare a amplasamentului rezultate din schița depusă în acest sens la dosar de către reclamanți. Prin Încheierea nr. 1316/D din data de 13 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 502/D din 05 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. xxx/83/2008, în sensul ca în alin. 2 al dispozitivului, în privința imobilului „tăbăcărie”, să se completeze: „imobil înscris inițial în C.F. Satu Mare, tăbăcărie construcție cu etaj, care s-a transcris în C.F. și s-a comasat în baza H.G. nr. 834/91 și s-a transcris în C.F. nou Satu Mare cu denumire nouă de atelier și grup social”, precum și, în ce privește constatarea preluării abuzive de către Statul Român a unui alt imobil „tăbăcărie”, construcție fără etaj, trecut inițial în C.F.

care figurează actualmente în C.F. Satu Mare. S-a reținut că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea disp.art. 281 2 C. proc. civ., în speță nefiind evidențiată o omisiune din partea instanței de a se pronunța asupra vreunui capăt de cerere. Dimpotrivă, așa cum rezultă din cele de mai sus, prin sentința evocată au fost avute în vedere cu ocazia pronunțării ambele capete de cerere, unul fiind admis, iar celălalt fiind respins. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri reclamanții și respectiv pârâtul I., iar împotriva încheierii au declarat apel reclamanții. Prin Decizia civilă nr. xxx/2013/A pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis ca fondat apelul declarat de apelanții reclamanți A., Mal Stâng Someș, județul Satu Mare, B. prin mandatar A., C. în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin M.F.P.

București, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare, U.A.T. reprezentată de primarul municipiului Satu Mare, SC D. SA Satu Mare, intimata pârâtă I. București, împotriva sentinței civile nr. 502/D din 5 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, imobilul „tăbăcărie” menționat în alin. (3) al dispozitivului, reprezintă construcția cu etaj denumită „fabrică” în fișa de inventar anexa 5 întocmită cu ocazia naționalizării, având suprafața de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situat actualmente pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă I. București, sector 1, împotriva aceleași sentințe.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de A., B. prin mandatar A. împotriva Încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a Tribunalului Satu Mare; fără cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta I. 3. În cauză a formulat recurs și Statul Român reprezentat de M.F.P. Prin Decizia civilă nr. 5651 din 5 decembrie 2013 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. xxx/83/2008, s-au admis recursurile declarate de reclamanții A., B. - prin mandatar A. și C. și de pârâta I. împotriva Deciziei civile nr. 23/A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. A fost casată decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel, în vederea rejudecării apelurilor.

A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva aceleiași decizii. Pentru a pronunța în acest mod, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Așa cum rezultă din lucrările dosarului, pârâtul Statul Român, prin M.F.P. nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, motiv pentru care Înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul pârâtului. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză de reclamanți și de pârâta I., Înalta Curte a constatat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite. 1. În privința imobilului înscris în C.F.

Satu Mare - casă și teren în suprafață de 1.147 mp, prima instanță a constatat, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român prin Decretul nr. 119/1948, concluzie însușită de instanța de apel și necontestată de părțile care au declanșat în mod legal controlul de legalitate pe calea recursului. De asemenea, nu a fost contestată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru aceste imobile.

În ceea ce privește însă modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii pentru imobilele menționate, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, în sensul că, întrucât aceste imobile sunt deținute în prezent de o societate comercială cu capital privat, revine I. București obligația de a emite dispoziție motivată privind îndreptățirea reclamanților la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, cu indicarea modalităților concrete de acordare a acestora. Instanța de apel și-a întemeiat această soluție pe prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”; în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.” Prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 publicată în M. Of.

nr 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale, rezultă că, prin excepție de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 consacrată expres de art. 7 din Lege, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

În această ipoteză, în baza alin. (3) al art. 29 din Lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea. Per a contrario, în principiu, imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite, în aplicarea principiului priorității acestei modalități de restituire pentru imobilele al căror regim juridic intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. Or, în cauză, instanța de apel a constatat că imobilul înscris în C.F. Satu Mare - casă și teren în suprafață de 1.147 mp a fost preluat fără titlul valabil de către stat, iar bunurile sunt deținute în prezent de o societate comercială integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001, SC D. SA.

Însă, curtea de apel nu a avut în vedere distincțiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001 și Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale sub aspectul determinării măsurilor reparatorii în funcție de modalitatea de preluare a bunului de către stat și, deși a concluzionat că terenul în suprafață de 1.147 mp, a fost preluat fără titlu valabil de către stat, nu a analizat, dacă, în raport de situația de fapt în cauză, acest teren deținut de o societate integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001, poate fi restituit în natură. Tot astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a reținut, în acord cu hotărârea primei instanțe că ambele imobile înscrise în C.F.

Satu Mare, - casă și teren în suprafață de 1.147 mp sunt deținute în prezent de SC D. SA, deși în raportul de expertiză efectuat în apel se menționează: „construcțiile de pe parcela cu nr. topografic, sunt demolate”. Or, în lipsa lămuririi depline a situației de fapt sub aspectul existenței în prezent a construcțiilor înscrise în C.F. Satu Mare, și a administrării probelor necesare pentru determinarea posibilității ca terenul în suprafață de 1.147 mp să fie restituit în natură reclamanților, Înalta Curte nu a putut cenzura hotărârea instanței de apel din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

raportat la art. 32 și la art. 29 din Legea nr. 10/2001, invocate prin recursul declarat de I. 2.Instanța de apel a obligat I. București să emită dispoziție, cu indicarea modalităților concrete de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent și pentru imobilul „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”) - construcție cu etaj menționată în fișa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naționalizării, având suprafața de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situat actualmente pe parcela din C.F. Satu Mare. Reclamanții au susținut prin motivele de recurs că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a acestui imobil. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte nu a putut cenzura hotărârea instanței de apel nici sub acest aspect.

Ca și în cazul imobilului menționat anterior, instanța de apel a făcut o interpretare eronată a art. 29 din Legea nr. 10/2001, ignorând distincțiile pe care acest text le face sub aspectul modalităților de restituire în funcție de caracterul preluării bunului de către stat, și Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale. Astfel, deși a reținut caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”) și evidențierea bunului în patrimoniul unei societăți integral privatizate la data apariției Legii nr. 10/2001, caz în care art. 29 din Legea nr. 10/2001, permite, în principiu, restituirea în natură a imobilului, curtea de apel nu a administrat probele necesare din care să rezulte dacă, în raport de situația de fapt existentă, această modalitate de restituire este posibilă.

3. În ceea ce privește imobilul „tăbăcărie parter”, curtea de apel a apreciat că problema acestui imobil - situat pe parcele, a fost tranșată într-un litigiu anterior, finalizat prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât, în cauză operează autoritatea de lucru judecat. În legătură cu această construcție, prima instanță a considerat că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece litigiul anterior a avut ca obiect numai terenul de 605 mp, teren care a și fost restituit reclamanților, prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, aspect susținut și de reclamanți prin recursul declarat.

În privința acestui imobil și, implicit, a modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată, nefiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Nu au fost în nici un fel analizate susținerile reclamanților în sensul că acel litigiu a vizat casa de pe str. L., așa cum rezultă din dispozitivul deciziei, iar nu un imobil cu destinația de tăbăcărie, în suprafață de 198 mp, solicitat în prezentul litigiu și identificat de expert prin raportul de expertiză, nu au fost arătate argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat concluzia primei instanțe care, coroborând evidențele de carte funciară cu considerentele hotărârii pronunțate în litigiul anterior, a apreciat că nu operează autoritatea de lucru judecat.

Toate aceste aspecte atrag incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs în care, prin aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a încadrat criticile formulate prin cererea de recurs a reclamanților vizând soluționarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat. S-a constatat că se impune ca instanța de apel să administreze probele necesare în vederea lămurii situației de fapt sub aspectele indicate. Prin Decizia civilă nr. 675 din 29 septembrie 2015 Curtea de Apel Oradea, secția a I-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința civilă nr. 502/D din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în sensul că imobilul „tăbăcărie” menționat în alin. (3) al dispozitivului reprezintă construcția denumită „tăbăcărie parter” conform expertizei tehnice topografice efectuate de expert J., amplasată pe terenul înscris în C.F.

Satu Mare, situată în prezent pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare și care după descrierile din dosarul de naționalizare, anexa 5, poziția 8, a fost o clădire cu suprafața de 198 mp. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-au respins ca nefondate apelul declarat de pârâta I. împotriva aceleiași sentințe precum și apelul declarat de reclamanții A., B. prin mandatar A. și C. împotriva Încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a Tribunalului Satu Mare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că au intrat în puterea lucrului judecat aspectele referitoare la caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român prin Decretul nr. 119/1948, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, precum și cele referitoare la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de legea specială.

În rejudecare, conform îndrumărilor data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză în primul ciclu procesual, în faza apelului. Expertul tehnic a concluzionat, în completarea la raportul de expertiză, că de pe parcela, fosta proprietate a antecesorilor reclamanților, au fost demolate construcțiile, o casă și un grajd, iar prin completarea depusă la 22 mai 2015 s-a reținut că de pe fosta parcelă construcțiile au fost demolate. Prin urmare, s-a considerat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constatând îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile ce au aparținut antecesorilor reclamanților, înscrise în C.F., construcții ce au fost demolate.

De asemenea, s-a constatat că pe terenul în suprafață de 1.147 mp, înscris în C.F. Satu Mare, se află o parte a construcției P + 1, ce face parte din ansamblul de clădiri în care SC D. SA își desfășoară activitatea, respectiv teren în proporție de 65%, terenul liber de construcții fiind o curte betonată, astfel că nu este liber în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Referitor la imobilul „tăbăcărie cu etaj” (fabrică), construcție cu etaj menționată în fișa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naționalizării, în suprafață de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, în prezent situat pe parcela din C.F.

Satu Mare, s-a reținut că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate, întrucât prin hotărâre irevocabilă (sentința civilă nr. 2194/1999 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin Decizia civilă nr. 1564/A din 6 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și irevocabilă prin nerecurare) s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită și beneficiul măsurilor reparatorii cu privire la o altă persoană, respectiv G. Referitor la imobilul „tăbăcărie parter” amplasat pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, s-a reținut că instanțele de fond și apel au constatat că nu operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât aceste imobile exced cadrului procesual stabilit și lămurit în litigiul purtat între aceleași părți în Dosarul nr. xxx/2005 al Curții de Apel Oradea.

Astfel, acel litigiu a vizat casa de pe str. L., astfel cum rezultă din dispozitivul Deciziei civile nr. 579 din 16 decembrie 2005 al Curții de Apel Oradea, ori obiectul cauzei pendinte îl reprezintă construcția denumită tăbăcărie identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert J. în apel, în primul ciclu procesual. S-a precizat că, în prezent, acest imobil face parte din parcela, înscrisă în C.F. în suprafață de 3.529 mp, creată în urma comasării din 2006 notat la poziția 03 și 04 în foaia de proprietate. Expertul a identificat ca fiind imobile distincte clădirile tăbăcărie parter și casa care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, hotărâre irevocabilă prin respingerea recursului.

În ceea ce privește posibilitatea de restituire în natură a acestei construcții s-a reținut că în prezent aceasta are regimul P + 1 și a suferit modificări, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcția tăbăcărie, sens în care s-a apreciat că se impune schimbarea în parte a sentinței. S-a avut în vedere că expertul J. a folosit sintagma „tăbăcărie parter”, respectiv „tăbăcărie cu etaj”, pentru a distinge regimul de înălțime al construcțiilor, imobilul inițial, conform descrierilor din dosarul de naționalizare, anexa 5, poziția 8 fiind o clădire în suprafață de 198 m 2 , iar actualmente clădirea având 556 mp și fiind etajată.

În ceea ce privește apelul declarat de I., instanța de apel a reținut că, urmare a constatării îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instituției implicate în privatizare incumbându-i obligația de a propune măsurile reparatorii prin echivalent. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții A., B. prin mandatar A. și C., precum și pârâta I. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia în sensul completării beneficiului măsurilor reparatorii și cu privire la terenul aferent construcției „tăbăcărie parter”, înscris în C.F.

Satu Mare, respectiv a terenului aferent construcției în suprafață totală de 957 mp, pe care există construcția „tăbăcărie parter”, clădire în suprafață de 198 mp. Recurenții au învederat că au solicitat întotdeauna trei construcții, din care niciuna nu este identică cu casa și terenul retrocedat numitului G., astfel cum reiese și din completarea la raportul de expertiză tehnică înregistrat la dosar la 22 iunie 2015, pentru termenul de judecată din 23 iunie 2015. Astfel, recurenții reclamanți au precizat că obiectul litigiului îl reprezintă: casa și terenul în suprafață de 1.147 mp înscris în C.F. Satu Mare, de pe care construcțiile au fost demolate, construcția cu etaj, denumită inițial „tăbăcărie cu etaj”, (identificată și denumită de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 23/A/2013 - „fabrica”), în suprafață de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F.

Satu Mare, situată în prezent pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, existentă și în prezent în natură și construcția „tăbăcărie parter”, înscrisă în C.F. Satu Mare, în suprafață totală de 957 mp. S-a susținut că instanța de apel a confundat casa retrocedată lui G., o locuință cu curte, cu construcția „fabrică”, o construcție industrială, deși din expertizele efectuate de experții K. și J. a rezultat că acestea sunt construcții distincte. Prin motivele sale de recurs, pârâta I. a criticat decizia Curții de Apel Oradea ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Critica formulată prin primul motiv de recurs a vizat interpretarea și aplicarea nelegală a dispozițiilor art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul greșitei sale obligări la emiterea deciziei motivate, față de situația juridică certă a imobilelor - construcții demolate. Astfel, s-a susținut că această obligație revenea primarului Municipiului Satu Mare, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Un alt motiv de nelegalitate invocat s-a referit la neidentificarea de către instanța de fond și apel, în dispozitivul hotărârii a imobilelor pentru care s-a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii.

S-a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 și 25 din Legea nr. 10/2001, întrucât intimații reclamanți nu au notificat I., situație în care procedura administrativă obligatorie nu a fost efectuată. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat încălcarea art. 315 C. proc. civ. și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 având în vedere că obligația individualizării și plății efective a despăgubirilor solicitate în condițiile legii speciale revine Comisiei Naționale din cadrul A.N.R.P., conform Legii nr. 165/2013. Intimatul Statul Român reprezentat de M.F.P., prin D.G.R.F.P.

Cluj Napoca - A.J.F.P. a Județului Satu Mare a formula întâmpinare la recursul reclamanților solicitând respingerea căii de atac și constatarea lipsei calității sale procesuale pasive. La rândul său, pârâta SC D. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate de reclamanți și I. ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Examinând criticile invocate prin recursul reclamanților, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente: Toate criticile invocate de reclamanți prin motivele de recurs au vizat neacordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru toate cele trei imobile distincte, construcții înscrise în C.F.

Satu Mare. Instanța de apel a reținut corect că au intrat în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul analizei în rejudecare aspectele legate de constatarea caracterului abuziv al preluării de către stat prin Decretul nr. 119/1948, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu referire la imobilul înscris în C.F. Satu Mare, casă și teren în suprafață de 1.147 mp, situat în Satu Mare, concluzie necontestată de părți. Nu a fost contestată nici calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001. Prin decizia de casare, s-a reținut că, în ceea ce privește modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii, interesează dacă imobilul evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate a fost sau nu preluat cu titlu valabil.

Înalta Curte a constatat că, în lipsa deplinei lămuriri a situației de fapt sub aspectul existenței în prezent a construcțiilor înscrise în C.F. Satu Mare, și a administrării probelor necesare pentru determinarea posibilității restituirii în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 1.147 mp nu se poate determina posibilitatea restituirii terenului în suprafață de 1.147 mp. Instanța de casare a îndrumat curtea de apel ca în rejudecare să administreze probele necesare din care să rezulte dacă restituirea în natură este posibilă în ceea ce privește imobilul „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”), în condițiile în care s-a reținut caracterul abuziv al preluării de către stat și incidența Deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, cu privire la distincțiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În lămurirea acestor aspecte, în rejudecarea apelului s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual de expertul J. Pornind de la concluziile experților în completarea raportului de expertiză, instanța de apel a reținut că de pe fosta proprietate a antecesorilor reclamanților, au fost demolate o casă în suprafață de 62 mp și un grajd în suprafață de 45 mp, motiv pentru care s-a constatat îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale menționate și în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 147 mp, ocupat în proporție de 65% de ansamblul de clădiri aparținând SC D. SA.

Critica vizând reținerea eronată a identității dintre construcția „tăbăcărie cu etaj” („fabrică”) și casa retrocedată recurentului G. nu poate fi primită. În ceea ce privește imobilul „tăbăcărie cu etaj”, înscris în C.F. Satu Mare, construcție cu etaj, menționat în fișa de inventar anexa 5 întocmită cu ocazia naționalizării, situat în prezent pe parcela cu C.F. Satu Mare, nu se poate reține calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii, motivat de împrejurarea că prin hotărâre irevocabilă (sentința civilă nr. 2194/1999 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită și beneficiul măsurilor reparatorii cu privire la o altă persoană.

Susținerea recurenților în sensul că s-ar fi făcut o confuzie între imobilul retrocedat lui G. și construcția „tăbăcărie cu etaj” este infirmată de mențiunile făcute în C.F. Satu Mare, potrivit cărora Statul Român a preluat imobilul în baza Decretului nr. 119/1948) fila nr. 90, poziția B 14 dosar fond) de la proprietarul exclusiv G., care la rândul său a dobândit întregul imobil, inclusiv cota deținută anterior de coindivizarul H., astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar (pozițiile nr. B 11 - 12 - fila 90 dosar fond). Destinația diferită a celor două construcții, una civilă (casă cu curte restituită lui G.) și cealaltă industrială (tăbăcăria cu etaj a cărei restituire s-a solicitat) nu poate conduce, necoroborată cu alte probe, la reținerea împrejurării că aceste construcții sunt distincte.

În ceea ce privește critica referitoare la terenul aferent tăbăcăriei parter, în suprafață de 957 mp, construcție retrocedată prin Decizia nr. 675/A/2015 a Curții de Apel Oradea, Curtea va constata că nu operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât acest imobil excede obiectului și cadrului procesual stabilit și soluționat irevocabil în litigiul purtat între aceleași părți în Dosarul nr. xxx/2005 al Curții de Apel Oradea, care a vizat casa de pe str. L. Celelalte motive prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 nu vor fi examinate, fiind invocate formal, întrucât din dezvoltarea recursului nu rezultă critici care să se circumscrie acestor motive de nelegalitate.

Curtea va constata, de asemenea, că recursul I. este nefondat pentru următoarele considerente: Instanțele de fond și apel au reținut în mod legal calitatea procesuală pasivă a pârâtei I., din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ca instituție reprezentând statul, implicată în procedura de privatizare, căreia îi incumbă obligația de a propune măsuri reparatorii prin echivalent.

În acest context, constatarea instanței de apel în sensul că nu se poate admite ca notificatorul să suporte consecințele necomunicării notificării către instituția competentă să emită dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 își găsește suport legal în decizia de recurs în interesul legii nr. 10 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității căreia îi revine obligația legală de a acorda măsurile reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, având în vedere că unitatea deținătoare a imobilelor a căror restituire s-a solicitat în condițiile Legii nr. 10/2001, este o societate comercială cu capital privat, pârâta I. are calitate procesuală pasivă conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din actul normativ menționat, revenindu-i obligația de a demara procedurile în vigoare pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, chiar dacă nu poate fi obligată la plata efectivă a despăgubirilor, ci doar la propunerea acordării acestora, în condițiile legii, instituției competente. Pentru aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se vor respinge recursurile ca nefondate. Văzând și disp. art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A., B., C. împotriva Deciziei nr. 675/A din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I. împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenți la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2016.