ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Judecata

în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1696/D din

12 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare, secția civilă, rejudecând pricina după

desființarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 103 din 29 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de

reclamantele N.A. și B.G., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului

Satu Mare și Instituția Prefectului a Județului Satu Mare și în consecință:

A respins notificarea reclamantelor

privind restituirea integrală în natură a suprafeței de 421 mp teren înscris în

C.F. 18217 Satu Mare.

A constatat că reclamantele au

dobândit prin efectul Legii nr. 18/1991 suprafața de 195 mp din terenul în

suprafață totală de 421 mp preluat abuziv de stat prin Decizia nr. 669/1984, în

baza Ordinului de atribuire în proprietate nr. 164/2001 emis de Prefectul

Județului Satu Mare.

A constatat că pentru diferența de

226 mp teren atribuit pentru terțe persoane prin Ordinul nr. 101/2005, emis de

Prefectul Județului Satu Mare, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii prin echivalent, conform legii speciale.

A obligat pe Primarul Municipiului

Satu Mare să emită dispoziție în sensul celor stabilite prin această hotărâre,

să efectueze formalitățile necesare pentru înaintarea documentației la Comisia Centrala București.

A respins restul capetelor de cerere

solicitate în rejudecare pentru acordarea daunelor morale și anularea efectelor

Ordinului nr. 101/2005.

A dispus virarea din contul

Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei conform

art. 5 din Protocolul nr. 61475/23 iunie 2005/450/28 iunie 2005 pentru av. P.I.

desemnat apărător în cauză în urma admiterii cererii de asistență juridică,

sens în care un exemplar s-a comunicat la serviciul economic al Tribunalului

Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantele au dreptul la măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, dar este imposibil de restituit în

natură terenul ce a fost constituit în beneficiul celorlalți proprietari ai

apartamentului cuprinși în Ordinul Prefectului 101/2005 la poziția 7, terenul

nefiind liber de construcții; pe de altă parte, în temeiul unei altei legi, tot

de reparație, dar cu efecte și asupra altor titulari de drepturi, suprafața de

teren aferentă construcțiilor conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 devine

proprietatea celor care exercită dreptul de proprietate asupra acestora.

În concluzie, proprietarul

imobilului construcție devine și proprietarul terenului aferent, or,

suprafețele constituite, respectiv 104 mp+52 mp+70 mp=226 mp/421 mp sunt

rezonabile și nu exced a ceea ce se cuvine proprietarului construcției; în

aceste condiții, art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede despăgubirea fostului

proprietar deposedat abuziv în modalitățile prevăzute și permise de Legea nr. 247/2005

sau în modalitatea directă de acordare a despăgubirilor bănești, ținând seama

de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ordonanța nr. 81/2007 permite

încasarea despăgubirilor bănești prin transformarea titlurilor de plată în

numerar până la suma maximă de 500.000 lei conform art. 3 lit. h) din actul

normativ precitat.

Pentru faptul că reclamantele au

respins orice altă formă de despăgubire, tribunalul a considerat că, fără a fi

încălcat principiul disponibilității, reparația pentru prejudiciul suferit ca

urmare a preluării abuzive a terenului de către Statul Român, a rezultat din

aplicarea legii și, de vreme ce s-a considerat că există o notificare, că

reclamantele sunt persoane îndreptățite în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001,

acțiunea poate fi admisă în parte.

Câtă vreme suprafața de 195 mp din

totalul de 421 mp, li s-a atribuit reclamantelor în proprietate, neavând

relevanță titlu juridic, pentru aceasta statul nu le mai datorează nici o formă

de despăgubire, rămânând astfel în discuție diferența de teren pentru care

urmează a fi despăgubite conform O.U.G. nr. 81/2007.

Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 45 A din 12

martie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul declarat

de reclamatele N.A. și B.G. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul

că a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare să plătească

reclamantelor 2000 RON daune morale, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea a avut în vedere următoarele:

Imobilul în litigiu, situat în

localitatea Satu Mare, înscris în C.F. nr. 18217 Satu Mare, cu nr.top.294/1 a

reprezentat casă și curte în suprafață de 421 mp, proprietatea reclamantelor,

dobândită în anul 1973 cu titlu de donație - foaia B.nr.1-2, teren cu privire

la care reclamantele au solicitat Primăriei Municipiului Satu Mare a le fi

restituit în natură.

Cu toate că în coala de carte

funciară nu erau efectuate mențiune privitor la trecerea acestui teren în

proprietatea Statului Român, prin decizia nr. 669/1984 emisă de Consiliul

Popular al Municipiului Satu Mare, s-a aprobat constituirea unei asociații de

cooperare pentru construirea de locuințe proprietate personală-clădire P+3

nivele, reclamantele fiind la rândul lor trecute ca beneficiare alături de alte

persoane, atribuindu-se în folosință comună terenul susmenționat pe durata

existenței construcției, fiecare proprietar de apartamente, cu excepția

reclamantelor urmând să plătească o taxă anuală pentru terenul aferent de 1

leu/mp și ulterior statul intabulând dreptul cu titlu de preluare-foaia B.nr.3.

Din analiza extrasului de carte

funciară, se reține că apartamentul nr. 2 din casa colectivă edificată pe

terenul în litigiu, constituie proprietatea apelantei N.G. - căsătorită B., iar

ap. nr. 1, constituie dreptul de proprietate al apelantei N.A., ambele cu titlu

de construire și partaj. Se mai reține și că asupra a 97 mp teren aferent casei

cu P+3 nivele s-a înscris dreptul de proprietate cu titlul de atribuire

apelantei N.A.

Din cele expuse se reține că, între

apelante ca proprietare ale terenului în suprafață de 421 mp, autoritățile

statului din anul 1984 și alte două familii (Ș. și T.) a intervenit o convenție

conform căreia să se construiască o casă P+3 nivele compusă din 5 apartamente,

din care 2 să revină apelantelor, iar celelalte 3 altor persoane, terenul

intrând astfel în proprietatea statului și atribuit în folosință pe durata

existenței construcției, atribuit în folosință cu taxă celor ce au construit.

Prin Ordinul Prefectului județului

Satu Mare nr. 164 din 3 decembrie 2001, în baza art. 36 alin. (2), (3), (6) din

Legea nr. 18/1991 s-a intabulat o suprafață de 97 mp teren în favoarea lui N.A.,

98 mp la N.G., din nr.top.294/1, în litigiu. Ulterior, prin Ordinul nr. 101 din

4 mai 2005 s-a atribuit în baza Legii nr. 18/1991, de către Prefectul județului

Satu Mare 104 mp din teren lui H.S., M.C., 54 mp lui B.K.I., 70 mp lui P.E. -

total 226 mp, din totalul de 421 mp, iar restul de 195 mp s-a atribuit

reclamantelor.

Așadar, Statul Român a preluat în

proprietate terenul în litigiu fără a acorda acestora vreo despăgubire

bănească, preluare ce contravine dreptului de proprietate și încalcă implicit

alin. (1) din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,

art. 480 și art. 481 C. civ.

Astfel cum s-a arătat mai sus,

terenul aferent construcției P+3 nivele a trecut în proprietatea statului în

vederea construirii, atribuite în folosința celor ce urmau să construiască,

iar, în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fost atribuit prin ordin

al prefectului, criticile apelantelor referitoare la suprafețele aferente

apartamentelor fiind nedovedite, aspecte față de care, în mod corect instanța

de fond a analizat doar perspectiva acordării unor despăgubiri, restituirea în

natură nemaifiind posibilă, corect fiind aplicate dispozițiile art. 18 din

Legea nr. 10/2001.

Suprafețele de teren aferente

apartamentelor pentru care s-a emis ordin al Prefectului nu s-a dovedit că ar

fi excesive.

Întrucât apelantele nu au dorit

decât restituirea în natură a diferenței de teren de 226 mp, cerere ce nu a

putut primi o rezolvare favorabilă raportat la considerentele expuse și nici nu

au fost de acord cu evaluarea acestuia pentru a putea instanța să dispună

direct obligarea Statului Român la plata despăgubirilor raportat la practica

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, dispoziția instanței de fond

în sensul aplicării O.U.G. nr. 81/2007 nu poate fi schimbată, neexistând la dosar

aspecte din care să reiasă care este valoarea unui mp de teren în zona în

litigiu.

Ceea ce nu a observat instanța de

fond a fost faptul că din anul 2001, respectiv din 14 iunie 2001 apelantele au

formulat cereri pentru a le fi restituit terenul în litigiu, cereri ce nu au

primit nici un răspuns din partea instituțiilor Statului Român, respectiv, Primăria

Municipiului Satu Mare căreia i-au fost adresate. Ori, durata de peste 7 ani a

procesului încalcă termenul rezonabil instituit de art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, și se impune acordarea unei reparații morale în

acest sens, cu atât mai mult cu cât termenele legale instituite de art. 25 din

Legea nr. 10/2001 au fost încălcate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 33

din Legea nr. 10/2001, conform căruia se pot acorda despăgubiri civile, suma de

2000 RON fiind considerată îndestulătoare.

Nu au fost dovedite cheltuielile de

judecată în apel, astfel că nu au fost acordate.

Judecata în recurs

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâtul Primarul

municipiului Satu Mare.

invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.1. În dezvoltarea motivului de

recurs invocat, recurentele prezintă istoricul dobândirii proprietății și

susțin că au fost nesocotite prevederile Legii nr. 10/2001, prin care s-a

urmărit repararea abuzurilor săvârșite prin preluarea imobilelor de către

statul comunist și nu îmbogățirea fără temei legal a anumitor persoane în dauna

foștilor proprietari.

Această lege prevede ca regulă

reconstituirea drepturilor de proprietate în natură, iar imobilul în litigiu nu

se încadrează în excepțiile prevăzute în lege și nici în art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Aceasta, deoarece reclamantele au vândut

numai câte un drept de construcție a câte unui apartament la etajele 2 și 3,

iar, pe de altă parte, au depus cu mult timp înainte cerere valabilă pentru

restituirea terenului.

În atare situație, proprietarii

celorlalte apartamente din imobil ar fi putut să primească doar în folosință

cel mult o cotă parte din terenul de sub construcție.

Prin refuzul restituirii în natură a

întregului teren, ele au fost deposedate de acesta fără niciun temei legal.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că reclamantele au refuzat evaluarea terenului pentru a se stabili

echivalentul despăgubirilor deoarece, deocamdată nu s-a pus în discuție

evaluarea terenurilor atribuite abuziv și nelegal; într-o atare situație,

instanțele s-ar fi antepronunțat.

Recurentele solicită anularea

ordinului Prefectului nr. 101/2005, cu motivarea că, mai ales că în baza celor

expuse în dosar și a legilor în vigoare, a fost eliberat nelegal.

1.2. Recurentele mai consideră că

despăgubirea morală de 2000 RON dispusă de instanța de apel este mult prea mică

față de suferințele psihice și fizice cauzate lor în zeci de ani.

Solicită admiterea recursului,

restituirea integrală în natură a terenului și despăgubirea morală într-o

măsură corespunzătoare.

formulat critici de nelegalitate întemeiate tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în sensul că:

2.1. Decizia civilă atacată este

netemeinică și nelegală, deoarece reclamantele solicită repunerea în termenul

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a cererii înregistrate de acestea la Primăria

municipiului Satu Mare sub nr. 17509 din 09 august 2005 și a celei depuse în

temeiul Legii nr. 18/1991 la data de 240 din 08 ianuarie 2002.

În cererile înregistrate la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 787/2001 și nr. 240/2002, numitele N.A. și B.G. au

solicitat atribuirea în proprietate a terenului înscris în C.F. nr. 18217 Satu

Mare cu nr. top 294/1, în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Solicitarea terenului în condițiile

Legii nr. 10/2001 s-a realizat abia prin cererea înregistrată la Primăria municipiului

Satu Mare sub nr. 17509 din 09 august 2005, după apariția Legii nr. 247/2005.

Mai arată că, prin dispozițiile

Legii nr. 247/2005, prin care se modifică Legea nr. 10/2001, nu s-a realizat o

prorogare a termenului legal prevăzut de art. 22.

Cele două cereri formulate de

reclamante în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 au fost soluționate în mod

favorabil, soluțiile nefiind atacate în termenul legal.

2.2. În ceea ce privește motivarea

de instanței de apel potrivit căreia reclamantele sunt îndreptățite la daune

morale, întrucât durata de peste 7 ani a procesului încalcă termenul rezonabil

instituit de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, recurentul

susține că instanța s-a aflat într-o eroare, deoarece nu a existat nici un

proces pe rolul instanțelor judecătorești care să aibă ca obiect imobilul din

litigiu.

La cererile reclamantelor s-au

formulat răspunsuri în termenul prevăzut de lege, iar aceste răspunsuri nu au

fost atacate în instanță, și nici nu s-a făcut o procedură prealabilă în

condițiile legii contenciosului administrativ.

Recurentul pârât solicită admiterea

recursului și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Primarul municipiului Satu Mare, în

calitate de intimat, a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamante,

solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte constată că ambele

recursuri sunt nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente:

urmează a fi analizat cu prioritate, deoarece privește însăși îndreptățirea

reclamantelor la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

1.1. Prima critică de nelegaliate nu

poate fi primită, deoarece vizează în realitate soluția tribunalului, aceasta

fiind instanța care a l-a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de teren imposibil de restituit în natură.

Or, pârâtul nu a exercitat calea de

atac a apelului împotriva sentinței, motiv pentru care nu este admisibil să

critice omisso medio hotărârea primei instanțe.

Pârâtul nu poate ataca decât

dispoziția din decizia curții de apel prin care această instanță l-a obligat,

în plus față de tribunal, și la plata de despăgubiri.

Pe de altă parte, cu privire la

faptul că reclamantele au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, se

statuase deja prin decizia civilă nr. 123 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, devenită irevocabilă, prin care s-a reținut cu

putere de lucru judecat că reclamantele au formulat în termenul impus de art. 22

din Legea nr. 10/2001, nu doar o cerere, ci chiar două înregistrate, sub nr. 240

din 8 ianuarie 2002 și 9787 din 14 iunie 2001, pentru restituirea imobilului,

situație în care instanța de trimitere nu făcut decât să se conformeze deciziei

instanței de control judiciar.

1.2. În ceea ce privește critica

referitoare la plata de daune morale, este real că instanța de apel a reținut o

durată a procesului mai mare decât cea reală, în condițiile în care litigiul de

față a fost inițiat abia în anul 2006.

Dar, este la fel de real că, deși

reclamantele au formulat notificări în anul 2001, până la data introducerii

acțiunii, respectiv 29 iunie 2006, entitatea sesizată, adică Primăria

municipiului Satu Mare, nu a formulat niciun răspuns, încălcând dispozițiile

art. 25 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a atras aplicarea de către curtea de

apel a dispozițiilor art. 33 din același act normativ.

Or, cu privire la acest temei de

fapt și de drept reținut de curtea de apel recurentul pârât nu a formulat nicio

critică.

reclamantelor, Înalta Curte constată că, deși acesta este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se indică textele de lege

pretins nesocotite, invocându-se doar în mod generic încălcarea principiului prevalenței

măsurii reparatorii a restituirii în natură care se degajă din reglementarea

cuprinsă în Legea nr. 10/2001.

Or, în legătură cu aplicabilitatea

acestui principiu în speță, s-a reținut de către instanțele anterioare că,

reclamantelor nu li se poate restitui integral terenul preluat de stat,

deoarece nu este liber de construcții.

O atare situație se încadrează în

prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care au fost corect aplicate în

cauză.

De asemenea, s-a mai reținut că o

asemenea măsură ar fi aptă să producă efecte și asupra altor titulari de

drepturi cu privire la același teren.

Aceste drepturi au fost dobândite

prin ordinul Prefectului nr. 101/2005 și, câtă vreme acest ordin nu a fost

anulat sau modificat, el conferă beneficiarilor un drept de proprietate cu

privire la suprafața de teren în litigiu de 226 mp.

Prin acțiunea introductivă,

reclamantele au solicitat doar restituirea terenului de 421 mp preluat în baza

deciziei nr. 669 din 26 octombrie 1984 a fostului Consiliu Popular.

Printr-o completare ulterioară,

reclamantele au solicitat și plata de despăgubiri de câte 10.000 lei fiecare,

precum și anularea ordinului prefectului, ca fiind abuziv.

Prin alte două cereri ulterioare

(aflate la filele 84 și respectiv 122 ale dosarului de fond), reclamantele au

renunțat însă la judecata capătului de cerere privind anularea ordinului

Prefectului, formulat în contradictoriu cu instituția Prefectului, astfel încât

reluarea acestei cereri în recursul de față este inadmisibilă față de

dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, reclamantele nu formulează nicio critică de nelegalitate care

să poată fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci

invocă doar o chestiune de netemeinicie privitoare la aprecierea insuficientă

din partea instanței de apel a cuantumului acestor despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte urmează să mențină decizia ca fiind legală și, în baza art. 312 C.

proc. civ., să respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantele N.A. și B.G. și de pârâtul Primarul municipiului Satu

Mare împotriva deciziei nr. 45 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

martie 2010.