ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3015/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3015/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr.

2976/83/2008 la Tribunalul Satu Mare la data de 21 iulie 2008, reclamanta SC A.

SA Satu Mare a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice

București, Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și

Alimentației (precizându-și ulterior cererea față de acest din urmă pârât ca

fiind îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale),

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata

despăgubirilor cuvenite reclamantei în urma evicțiunii suferite de aceasta cu privire

la imobilul în cauză.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că imobilul în litigiu, construcție (fost castel) și teren aferent

acestuia de 3973 mp situat în loc. Petin, jud. Satu Mare, a fost cumpărat de

către reclamantă în urma procesului de privatizare de la pârâții de ordinul II

și III, după care a fost evinsă urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 3689

din 26 aprilie 2000 de către Judecătoria Satu Mare prin care s-a dispus

restituirea în natură a respectivului imobil fostului proprietar, H.J., deposedat

în mod abuziv.

După un prim ciclu

procesual, finalizat prin Decizia civilă nr. 8104 din 16 noiembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Satu Mare, prin

Sentința civilă nr. 12 din 15 ianuarie 2014, a admis, în parte, acțiunea

reclamantei și a dispus obligarea pârâților Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniului Statului, în solidar, să plătească

reclamantului suma de 170.845 lei, cu titlu de despăgubiri civile; totodată, a

fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost dispusă obligarea pârâților

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniului Statului să

achite reclamantei suma de 37.898 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

În urma întocmirii în

cauză a expertizei contabile de specialitate, a rezultat o valoare totală

contabilă de înlocuire a imobilului în litigiu de 170.845 lei.

În privința

legitimării procesuale pasive a pârâților, potrivit dispozițiilor art. 32

4

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998,

instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea

prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de

privatizare prin restituirea de către foștii proprietari a bunurilor imobile

preluate de stat, reparațiile constând într-o despăgubire care să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat.

În acest context,

față de împrejurarea că privatizarea în cauză s-a realizat în temeiul

Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai 2001 încheiat cu pârâta

Agenția Domeniilor Statului, iar prin Sentința civilă nr. 8459 din 18 decembrie

2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosar nr.

9421/2000, pârâtul Ministerul Administrației și Dezvoltării Rurale a fost

obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat, din această

perspectivă, singurele instituții publice implicate în privatizarea în cauză,

în înțelesul dispozițiilor amintite, sunt pârâții Agenția Domeniului Statului

și Ministerul Administrației și Dezvoltării Rurale, cu excluderea pârâtului

Ministerului Finanțelor Publice.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la

persoanele fizice și persoanele juridice, Statul participă în calitate de

persoană juridică în raporturile în care figurează în nume propriu, ca subiect

de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu excepția

cazului în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

În același sens,

potrivit art. 37 alin. (1) din același act normativ, Statul nu răspunde pentru

obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, dacă acestea din urmă

au personalitate juridică proprie.

Referitor la

cheltuielile de judecată ocazionate reclamantei pe parcursul ciclurilor și

stadiilor procesuale din cuprinsul judecății, solicitate de aceasta cu ocazia

acordării cuvântului în fond, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., a obligat cele două pârâte căzute în pretenții la plata unor cheltuieli

de judecată ocazionate reclamantului în limitele dovedirii acestora, în cuantum

total de 17.898 lei, conform înscrisurilor doveditoare de la dosar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și Agenția Domeniilor Statului.

Prin apelul declarat,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea apelului și

schimbarea în tot a sentinței apelate cu consecința respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată.

În motivarea apelului

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a reiterat starea de fapt,

susținând că instanța de fond, în mod nelegal și netemeinic, l-a obligat în

solidar cu Agenția Domeniilor Statului la plata către reclamantă a sumei de

170.845 lei, pretenții reprezentând despăgubiri civile.

Astfel, a învederat,

în esență, că privatizarea SC A. SA Satu Mare a fost realizată de către

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, actual Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Contractul din 11 mai 2001, în temeiul

O.U.G. nr. 198/1999, prin negocieri, dosarul de privatizare fiind depus la data

de 18 mai 2000 cu precizarea că imobilul în litigiu nu a intrat în categoria

bunurilor revendicate sau revendicabile, ofertantul câștigător, SC A.A. SA,

obținând în instanță prin Sentința civilă nr. 8459 din 18 decembrie 2000

obligarea intimatului apelant la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

A mai susținut că prin

Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, actualul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, a vândut societății agricole SC A.A. SA acțiuni în valoare de 4.868.904

mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social subscris al

societății, iar nu imobilele din litigiul de față, cumpărătorul devenind

acționar majoritar al SC A. SA, diferența de acțiuni fiind în proprietatea

Agenției Domeniilor Statului ca administrator al acestei părți a capitalului

social în numele Statului.

Mai mult, potrivit

art 8.10 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, cumpărătorul a

confirmat că îi este deplin cunoscută situația juridică a activelor și

terenurilor deținute de societatea comercială și se obligă să nu țină

răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite

proprietarului de drept.

A mai arătat că prin

semnarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, cumpărătorul, respectiv SC

A.A. SA, și-a asumat riscul de a suporta restituirea bunurilor către fostul

proprietar, astfel că se poate prezuma că a renunțat la despăgubiri, iar la

pct. 7.7 din contract se menționează că vânzătorul atesta că SC A. SA Satu Mare

deține certificatul de atestare asupra terenurilor în suprafață de 242.991 mp

în proprietate exclusivă. Prin urmare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nu a transferat dreptul de proprietate asupra terenului sau

construcțiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra acțiunilor, nefăcându-se

dovada că valoarea imobilului ce face obiectul litigiului a fost inclusă în

capitalul social al societății, iar raportul de expertiză trebuia să aibă în

vedere valoarea imobilului din contabilitate la data intrării în patrimoniul

cumpărătorului.

A mai susținut că în

raport de prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005, reiese în mod clar că Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu este abilitat să propună, să acorde și

nici să emită în numele și pe seama Statului titluri de despăgubiri, o astfel

de competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, potrivit art. 3 lit. a),

art. 5 alin. (1) lit. d) și art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin apelul declarat

de pârâta Agenția Domeniilor Statului, a fost solicitată anularea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar

schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii promovate

în contradictoriu cu această pârâtă.

În motivarea

apelului, pârâta Agenția Domeniilor Statului a criticat considerentele reținute

de instanța de fond, apreciind că acestea sunt străine de situația de fapt ce

rezultă, fără echivoc, din probatoriul administrat în cauză, probatoriu care

fost analizat superficial de către instanța de fond, care în mod greșit a

reținut calitatea de parte în procesul de privatizare a Societății Agricole

"A.A." SA.

Astfel, în Contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2001, părțile contractante au fost

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în calitate de vânzător, și

Societatea Agricolă A.A. SA, în calitate de cumpărător, însă instanța a reținut

că în acest contract a avut calitatea de parte și Agenția Domeniului Statului

deși, în realitate, are calitate de terț, astfel că în temeiul acestui contract

nu se puteau naște nici drepturi, nici obligații în sarcina acesteia.

A mai învederat că

respectivul contract s-a încheiat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr.

97/2000, obiectul contractului constituindu-l pachetul de acțiuni deținut de

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor la SC A. SA Satu Mare

reprezentat de 76,10% din capitalul social al societății. Or, în cuprinsul

O.U.G. nr. 198/1999 se prevedea în mod expres în art. 3 alin. (1) faptul că

privatizarea societății comerciale prevăzute la art. 1 și 2 se face în numele

Statului de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în colaborare cu Fondul

Proprietății de Stat, prin vânzare de acțiuni.

A mai arătat că,

potrivit art. 4 din O.G. nr. 198/1999, a fost înființată Agenția Domeniilor

Statului, instituție de interes public în subordinea Ministerului Agriculturii

și Alimentației, având ca scop: exercitarea în numele statului a prerogativelor

privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și terenurilor

aflate permanent sub luciu de apă, aparținând domeniului privat al statului;

concesionarea bunurilor, activităților, precum și a terenurilor aparținând

domeniului privat al statului aflat în administrarea intereselor și

instituțiilor din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și

Alimentației.

Prin urmare, a

susținut că în lumina acestor dispoziții legale, la data încheierii

Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Agenția Domeniilor Statului

avea atribuții doar în ceea ce privește concesionarea terenurilor cu destinație

agricolă din domeniul public sau privat al Statului.

A mai menționat că în

data de 11 mai 2001, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 198/1999 privind

privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole

sau terenuri aflate permanent sub ape și a Normelor metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 198/1999, aprobate prin H.G. nr. 97/2000, au fost încheiate două

contracte, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2001

având ca obiect un număr de 4.868.904 acțiuni reprezentând 76,10% din valoarea

capitalului social, vânzător fiind Ministerul Agriculturii și Alimentației, iar

cumpărător Societatea Agricolă A.A., și Contractul de concesiune între

Administrația Domeniilor Statului, în calitate de concedent, și Societatea

Agricolă A.A., în calitate de concesionar, având ca obiect transmiterea

dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în

suprafață de 116 ha, aflat în perimetrul localității Satu Mare, pentru o

perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevențe.

A mai arătat că, doar

după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2001 din 28 mai 2001, deci ulterior

încheierii Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, privatizarea

societăților comerciale se făcea de către Agenția Domeniilor Statului, situația

în care este incontestabilă lipsa calității sale procesuale pasive.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 287 și art. 295 C. proc. civ.

Prin întâmpinare,

intimata SC A. SA Satu Mare a solicitat respingerea ambelor apeluri, ca

nefondate, cu motivarea că soluția primei instanței este legală și temeinică,

fiind pronunțată cu respectarea considerentelor Deciziei de casare nr. 8804

pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011 de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Prin Decizia civilă

nr. 251 din 13 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins

ambele apeluri, menținând soluția primei instanțe, pentru următoarele

considerente:

Criticile aduse

sentinței sunt nefondate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală

și temeinică, în concordanță cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 8104/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin acțiunea

formulată, reclamanta SC A. SA Satu Mare a solicitat instanței obligarea

pârâtelor Ministerul Agriculturii și Alimentației, Agenția Domeniilor Statului

și Ministerul Finanțelor Publice în principal la compensarea contravalorii

imobilului înscris în CF X1 Petin, județul Satu Mare, în valoare actualizată de

738.201 lei, cu terenul, fără construcție, pe care este amplasată livada

proprietatea reclamantei de 6 ha, situat în municipiul Carei, extravilan, în

locul înscris în CF X2 Carei în valoare de 391.826 lei, iar în subsidiar,

obligarea la plata despăgubirilor actualizate ale imobilului din CF X1 Petin cu

motivarea, în esență, că imobilul casă și 3.973 mp teren a fost restituit

ulterior privatizării reclamantei, fostului proprietar.

Corect a apreciat

instanța de fond că se impune obligarea în solidar a pârâtelor Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Administrația Domeniilor Statului la

plata despăgubirilor civile reprezentând prețul imobilului în litigiu.

Imobilul mai sus

menționat, naționalizat de la numitul H.J., aflat în administrarea SC A. SA

Satu Mare, a făcut parte din imobilele ce au constituit obiectul Contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2001 încheiat între SC A. SA în

calitate de cumpărător și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și

Administrația Domeniului Statului în calitate de vânzător, iar ulterior

încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, a fost restituit în baza

Legii nr. 112/1995 fostului proprietar.

În speță, nu este

vorba de parcurgerea procedurilor instituite de Titlul VII al Legii nr.

247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2011, așa cum susține

apelantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cauză fiind incidente

dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale,

aprobată prin Legea nr. 44/1998, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 198/1999

privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, și ale Normelor

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 198/1999, aprobate prin H.G. nr. 97/2000,

dispoziții legale în vigoare la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni sus-menționat, criticile apelantului în acest sens

fiind nefondate.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 32

4

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 88/1997,

aprobată prin Legea nr. 44/1998, instituțiile publice implicate în procesul de

privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale

privatizate sau în curs de privatizare, prin restabilirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Or, în speță,

instituțiile publice implicate în privatizarea SC A. SA Satu Mare sunt

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, actualmente Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și Agenția Domeniilor Statului,

conform mențiunilor de pe Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai

2001, aspectele vizând restituirea prețului pentru evicțiune fiind corect

analizate de către instanța de fond.

Față de dispozițiile

legale care stabileau expres instituțiile care asigurau repararea prejudiciilor

cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin

restituirea imobilelor către foștii proprietari, sunt irelevante susținerile

recurentului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în sensul că nu

poate fi obligat la restituirea prețului pe motiv că, la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni în care a fost parte și care a

avut ca obiect și imobilul restituit ulterior fostului proprietar, nu a

cunoscut că este revendicat sau că respectivul cumpărător s-a obligat prin

contract să nu țină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care imobilele vor

fi restituite proprietarului de drept.

Nefondate sunt și

criticile privind valoarea despăgubirilor, acestea fiind stabilite prin

expertiză contabilă având ca obiect determinarea valorii imobilului în litigiu,

cu care acesta figura în evidențele contabile ale societății reclamante după

reevaluare, respectându-se dezideratul fixității capitalului social, această

expertiză nefiind contestată de pârâtul apelant.

De altfel, împotriva

acestei expertize nu s-au formulat obiecțiuni și nu a fost contestată de

niciuna din părțile pârâte conform dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc.

civ.

Nici susținerile

apelantei Administrația Domeniilor Statului cu privire la legitimarea sa

procesuală nu sunt fondate, în condițiile în care Contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2001 a fost încheiat și cu această

instituție, conform mențiunilor de pe contract.

Or, potrivit art. 4

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 198/1999, text de lege care stabilește

înființarea Administrației Domeniilor Statului, instituție publică în subordinea

Ministerului Agriculturii și Alimentației - aceasta la data încheierii

contractului cu SC A. SA, avea atât atribuții privind exercitarea în numele

statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor

agricole aparținând domeniului privat al statului, cât și cu privire la

concesionarea bunurilor, activităților, serviciilor, precum și a terenurilor

aparținând domeniului public sau privat al Statului din domeniul de activitate

al Ministerului Agriculturii și Alimentației, domeniu din care făcea parte și

societatea reclamantă SC A. SA.

Contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai 2001 s-a încheiat între Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în calitate de vânzător, și SC A.A. SA

în calitate de cumpărător, în temeiul dispozițiilor art. 10 - 17 din O.U.G. nr.

198/1999 potrivit cu care privatizarea societăților comerciale se face, în

numele statului, de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în colaborare cu

Fondul Proprietății de Stat privind vânzarea de acțiuni, vânzare de active și

prin privatizarea managementului, O.U.G. nr. 198/1999 având caracterul unei

legi speciale, întrucât reglementează privatizarea societăților comerciale ce

dețin în administrare terenuri agricole.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs pârâții Agenția Domeniilor Statului București

și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București.

Prin recursul

declarat, pârâta Agenția Domeniilor Statului a solicitat schimbarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale

procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea cererii

de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

pârâtă a criticat decizia curții de apel din perspectiva greșitei respingeri a

excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocând următoarele

argumente:

În mod greșit,

instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pe

considerentul că actul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 a fost încheiat și

cu această instituție, conform mențiunilor din contract.

Or, contractul de

vânzare-cumpărare, având ca obiect pachetul de acțiuni deținut de Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor la SC A. SA Satu Mare, reprezentând

76,10% din capitalul social al societății, a avut ca părți contractante pe

fostul Minister al Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în calitate de

vânzător, pe de o parte, și Societatea Agricolă "A.A." în calitate de

cumpărător, pe de altă parte, calitățile părților fiind stipulate în contract.

Împrejurarea că în

antetul contractului de vânzare-cumpărare era menționată și Agenția Domeniilor

Statului nu poate conduce la concluzia că a fost parte în contract.

De asemenea,

prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 198/1999 prevăd în mod expres că

"Privatizarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2 se face, în

numele statului, de Ministerul Agriculturii și Alimentației în colaborare cu

Fondul Proprietății de Stat (...) prin vânzare de acțiuni (...)".

Or, instanța de apel,

în motivare, în mod greșit s-a raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 198/1999 care prevedea că la data încheierii Contractului de privatizare

din 11 mai 2001 Agenția Domeniilor Statului exercita în numele statului

prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și

terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparținând domeniului privat al

statului deși, abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2001 (din 28 mai

2001 și publicată în M. Of. nr. 299/7.06.2001), ulterior încheierii

Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2011, privatizarea societăților

comerciale se făcea de către Agenția Domeniilor Statului, conform art. 3 alin.

(1).

În motivarea

recursului, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a criticat

decizia curții de apel invocând ca argumente următoarele aspecte:

Din cuprinsul

dispozițiilor art. 1 și a art. 3 din O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea

societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri

aflate permanent sub luciu de apă rezultă că, urmare a privatizării finalizate

prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, s-au avut în

vedere doar terenurile agricole, nu și construcții, motiv pentru care

solicitarea reclamantei la plata de despăgubiri este neîntemeiată.

Pe de altă parte,

prin Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor a vândut Societății Agricole A.A. acțiuni în valoare

de 4.868.904 mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului social

subscris al societății, iar nu imobilele din litigiul de față, cumpărătorul

devenind acționar majoritar al SC A. SA, diferența de acțiuni fiind în

proprietatea Agenției Domeniilor Statului ca administrator al acestei părți a

capitalului social, în numele Statului.

De asemenea, potrivit

art. 8.10 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, cumpărătorul a

confirmat că îi este pe deplin cunoscută situația juridică a activelor și

terenurilor deținute de societatea comercială, obligându-se să nu țină

răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite

proprietarului de drept. Prin urmare, prin semnarea contactului de

vânzare-cumpărare acțiuni, cumpărătorul, respectiv SC A.A., și-a asumat riscul

de a suporta restituirea bunurilor către fostul proprietar, astfel încât se

poate prezuma că a renunțat la despăgubiri.

Totodată, obiectul

derivat al contractului nu l-a constituit transferul dreptului de proprietate

asupra terenului și a construcțiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra

acțiunilor, nefăcându-se dovada faptului că valoarea acestui imobil ce face

obiectul certificatului de atestare a fost inclusă în capitalul social al

societății.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză trebuia să aibă în vedere valoarea imobilului din

contabilitate la data intrării în patrimoniul societății cumpărătoare, în cazul

în care valoarea acestui imobil a fost înregistrată în patrimoniul social,

valoarea acțiunilor rămase în urma procesului de privatizare nu aparținea

reclamantei, aspect care nu a fost dezbătut de instanța de apel.

Cu privire la

recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului București, Înalta Curte

constată caracterul fondat al acestuia pentru următoarele considerente:

O.U.G. nr. 198/1999

privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape, publicată în M. Of.

nr. 607/13.12.1999, are caracterul unei legi speciale, reglementând modalitatea

de privatizare a societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape, în raport de O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.

Potrivit art. 3 alin.

(1) din această ordonanță: "Privatizarea societăților comerciale prevăzute

de art. 1 și art. 2 se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii și

Alimentației, în colaborare cu Fondul Proprietății de Stat, în baza unui

protocol încheiat între ministrul agriculturii și alimentației și președintele

Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat, prin vânzare de

acțiuni, vânzare de active și prin privatizarea managementului (...)".

Potrivit art .13

alin. (3) din același act normativ "Vânzarea de acțiuni emise de

societățile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență se va

face de către Ministerul Agriculturii și Alimentației și de Fondul Proprietății

de Stat, în baza unui raport de evaluare, la prețul pieței stabilit de cerere

și ofertă, fără a exista un preț minim de vânzare".

Normele metodologice

de aplicare a O.U.G. nr. 198/1999, la pct. 1.2 prevăd că Ministerul

Agriculturii este împuternicit să exercite în numele Statului toate drepturile

ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale prevăzute de art.

1 și art. 2 din actul normativ mai sus menționat.

Cap. II din același

act normativ, în art. 4, menționează următoarele: "Se înființează Agenția

Domeniilor Statului, instituție de interes public de specialitate, finanțată

din surse bugetare și extrabugetare, cu personalitate juridică, în subordinea

Ministerului Agriculturii și Alimentației, având ca scop: a) exercitarea în

numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor

agricole și terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, aparținând

domeniului privat al statului; b) concesionarea bunurilor, activităților și

serviciilor, precum și a terenurilor aparținând domeniului public sau privat,

aflat în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetări științifice, a

unităților de învățământ agricol și silvic, a companiilor și societăților

naționale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și

Alimentației".

Din interpretarea

sistematică a prevederilor legale mai sus menționate, reiese că pârâtul

Ministerul Agriculturii și Alimentației, alături de Fondul Proprietății de

Stat, sunt singurele cărora legiuitorul le-a recunoscut calitatea pentru

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni emise de societățile

comerciale și care fac obiectul O.U.G. nr. 198/1999.

Este adevărat că prin

același act normativ, legiuitorul a înțeles să înființeze Agenția Domeniilor

Statului, ca instituție cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, căreia i-a stabilit două atribuții,

respectiv exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de

proprietate asupra terenurilor agricole și terenurilor aflate permanent sub

luciu de apă, aparținând domeniului privat al statului, pe de o parte, iar pe

de altă parte, atribuții în concesionarea bunurilor, activităților și

serviciilor, precum și a terenurilor aparținând domeniului public sau privat,

aflat în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetări științifice, a

unităților de învățământ agricol și silvic, a companiilor și societăților

naționale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii și

Alimentației, faptul că prin aceeași O.U.G. nr. 198/1999 a fost reglementată

modalitatea de privatizare, respectiv, de încheiere a contractelor de

vânzare-cumpărare acțiuni, a societăților comerciale care dețin în exploatare

terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, fiind,

totodată, înființată și Agenția Domeniilor Statului, cu atribuții expres și

limitativ prevăzute de lege, nu poate conduce, fără o aplicare și interpretare

greșită a textelor legale amintite, la concluzia că aceasta din urmă are și

calitate de parte în contractele de vânzare-cumpărare acțiuni. A recunoaște

posibilitatea Agenției Domeniilor Statului de a încheia contracte de vânzare

acțiuni în condițiile O.U.G. nr. 198/1999 ar presupune, în mod deliberat, o

suplimentare a atribuțiilor pentru care aceasta a fost creată, ceea ce

contravine intenției legiuitorului.

În cauza de față,

prin Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, pârâtul Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, actualul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, în calitate de gestionar al acțiunilor Societății

Comerciale A. SA Satu Mare, a vândut reclamantei, societatea agricolă A.A. SA,

un număr de 4.868.904 acțiuni, cu o valoare nominală de 1.000 lei, în valoare

totală de 4.868.904 mii lei, reprezentând 76,10% din valoarea capitalului

social subscris al societății.

Contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat în condițiile O.U.G. nr. 198/1999 și a H.G.

nr. 97/2000 privind normele metodologice de aplicare a acesteia, conform

propriilor mențiuni, acte normative în vigoare la momentul în care acesta a

fost perfectat.

Așa cum reiese din interpretarea

textelor legale mai sus amintite, calitatea de vânzător în contractele de

vânzare-cumpărare acțiuni încheiate în condițiile O.U.G. nr. 198/1999 o are

Ministerul Agriculturii și Alimentației, alături de Fondul Proprietății de

Stat, așa cum reiese și din partea introductivă a contractului de

vânzare-cumpărare amintit.

Rezultă, deci, că

Agenția Domeniilor Statului, ca instituție publică cu personalitate juridică,

aflată în subordinea pârâtului Ministerul Agriculturii și Alimentației și

înființată prin O.U.G. nr. 198/1999, nu a avut calitatea de parte în contract,

aceasta nefigurând în cuprinsul contractului, cum greșit a reținut curtea de

apel.

Împrejurarea că în

antetul contractului de vânzare-cumpărare, alături de Ministerul Agriculturii

și Alimentației, este menționată și Agenția Domeniilor Statului, fără ca

aceasta să fie identificată în cuprinsul contractului ca titulară de drepturi

și de obligații, nu poate naște în mod legal prezumția că aceasta poate fi

considerată ca parte contractantă. Aceasta întrucât, modalitatea și condițiile

de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni fac obiectul unei

reglementări speciale prin care legiuitorul a înțeles să atribuie calitatea de

vânzător anumitor entități, Ministerului Agriculturii și Alimentației și

Fondului Proprietății de Stat, iar pe de altă parte, întrucât unul dintre

principiile care guvernează încheierea contractelor civile este acela că

efectele acestora nu pot vătăma dar nici nu pot profita decât părților

contractante (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest).

De asemenea, dacă legiuitorul, prin emiterea O.U.G. nr. 198/1999 nu a înțeles

să recunoască pârâtei, Agenția Domeniilor Statului, calitatea de parte în

contractele de vânzare-cumpărare acțiuni, cu atât mai mult, în aplicarea

dispozițiilor acesteia, nu se poate crea acesteia o astfel de calitate.

Calitatea de

concesionar ce i-a fost atribuită pârâtei Agenția Domeniilor Statului este

dovedită de încheierea Contractului de concesiune din 4 mai 2001 în condițiile

O.U.G. nr. 198/1999 și având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației

de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 116 ha, aflat

în perimetrul localității Satu Mare, pentru o perioadă de 49 de ani, în

schimbul unei redevențe.

Față de cele anterior

arătate, apare ca nefondată reținerea instanței de apel referitoare la

legitimarea procesual pasivă a pârâtei Agenția Domeniilor Statului. De

asemenea, este greșit și argumentul potrivit căruia calitatea procesuală pasivă

a Agenției Domeniilor Statului este justificată în raport de mențiunile din

cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai 2001.

Abia prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 168/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce

dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu

destinație agricolă, pârâtei Agenția Domeniilor Statului, legiuitorul a înțeles

să îi recunoască calitatea de parte contractantă în vânzarea-cumpărarea de

acțiuni și active. Astfel, prin art, 3 alin. (1) se prevedea că

"Privatizarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 se

face de către Agenția Domeniilor Statului, în numele statului, prin vânzarea de

acțiuni, de active, și prin privatizarea managementului către persoane fizice

și juridice, române sau străine."

Prin urmare, neavând

calitate de parte în Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai 2001,

pârâta Agenția Domeniilor Statului nu justifică calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele

considerente:

Întrucât criticile

formulate vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1 și a art. 3 din

O.U.G. nr. 198/1999, respectiv a dispozițiilor din Contractul de

vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, acestea urmează a fi analizate din

perspectiva cerințelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerile vizând inexistența unui temei juridic pentru a fi obligat

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata despăgubirii din moment

ce "cu ocazia realizării privatizării finalizate prin încheierea

Contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, au fost avute în vedere

terenurile agricole, nu și construcțiile", Înalta Curte le apreciază drept

nepertinente pentru următoarele considerente:

Este adevărat că în

conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 198/1990 se prevede că:

"Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic privind privatizarea

societăților comerciale agricole, care dețin în exploatare terenuri agricole

sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, constituite în conformitate cu

prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de

stat ca regii autonome și societăți comerciale, precum și regimul concesionării

terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea

acestor societăți".

Cu toate acestea

însă, aceste dispoziții trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997. Astfel, potrivit acestuia, a fost stabilită în sarcina

instituțiilor implicate în privatizare obligația de reparare a prejudiciilor

cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin

restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de către

stat. Norma specială nu a impus însă ca aceste imobile să fi fost înstrăinate

ca atare de Stat sau de reprezentanții săi, situație în care despăgubirile ar

fi putut fi acordate și în temeiul unei răspunderi pentru evicțiune întemeiate

pe dreptul comun, ci doar ca imobilele retrocedate să fi făcut parte din

patrimonial societății comerciale, să fi fost retrocedate și să fi fost

anterior preluate de Stat și ulterior integrate de acesta în patrimoniul societății

respective.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, respectiv Extrasul de Carte funciară emis în data de

10 octombrie 1991, în patrimoniul SC A. SA Satu Mare, în temeiul H.G. nr.

834/1991, era intabulat atât dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr.

top. X3 reprezentat de grădină situată în intravilan, în suprafață de 3.492 mp,

cât și imobilul, reprezentat de casa nr. 12, cu nr. top. X4, în suprafață de

231 mp respectiv, casa nr. 13 cu nr. top X5 în suprafață de 277 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 3689 din 26 aprilie 2000 pronunțată de către Judecătoria Satu Mare,

definitivă și irevocabilă, a fost dispusă restituirea în natură a imobilului,

casă de locuit cu teren aferent, înscris în cartea funciară nr. X6, înregistrat

sub nr. top. X3, nr. top X4 și nr. top. X5 fostului proprietar, H.J.

Prin urmare,

constatând că la momentul la care a fost încheiat Contractul de

vânzare-cumpărare din 11 mai 2001, imobilul care a făcut obiectul restituirii

în natură prin sentința mai sus menționată, fostului proprietar, se afla în

patrimoniul SC A. SA Satu Mare, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus

evocate, instituțiile implicate în privatizare vor acoperi în întregime

prejudiciul creat, legea nedistingând între categorii de imobile ce au făcut

obiectul retrocedării, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Sub același aspect,

apar ca nepertinente și susținerile privind faptul că "prin semnarea

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nu a transferat dreptul de proprietate asupra terenului și a

construcțiilor, ci doar dreptul de proprietate asupra acțiunilor, având în

vedere că nu a fost făcută dovada că valoarea acestui imobil ce face obiectul

certificatului de atestare a fost inclusă în capitalul social al

societății".

Potrivit art. 3 alin.

(2) din O.U.G. nr. 198/1999 "Fac parte din capitalul social al

societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2 terenurile pentru care

societățile comerciale au obținut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului de incintă, eliberat de Ministerul Agriculturii și

Alimentației, cu aplicarea prevederilor legale privind reevaluarea

imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social".

Din cuprinsul art.

7.7 din Contractul de vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 reiese că SC A. SA Satu

Mare a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în temeiul

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate X7.

De asemenea,

dispozițiile art. 32

2

alin. (1) din O.G. nr. 88/1997 privind

privatizarea societăților comerciale prevăd următoarele: "Capitalul social

al societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea

terenurilor menționate în certificate". Alin. (5) din cuprinsul aceluiași

articol stipulează că "Adunarea generală care decide emiterea acțiunilor

suplimentare corespunzătoare valorii terenului poate să hotărască convertirea

automată a acestora în acțiuni preferențiale, cu dividend prioritar, fără drept

de vot, pe data expirării termenului de exercitare a dreptului de opțiune ori,

după caz, la data rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare a

acțiunilor".

Prin urmare, în

situația în care societățile comerciale dețin certificat de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, capitalul social al acestora se

majorează de drept, nemaifiind necesară dovada includerii acestuia în capitalul

social, așa cum în mod greșit susține recurenta pârâtă.

Cât privește critica

referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7.7 din Contractul de

vânzare-cumpărare din 11 mai 2001 potrivit cărora cumpărătorul și-a asumat

riscul de a suporta restituirea bunurilor către fostul proprietar, astfel încât

se poate prezuma că a renunțat la acordarea acestor despăgubiri, aceasta se

vădește a fi nefondată pentru următoarele motive:

Prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 8104 din 16 noiembrie 2011 pronunțată în

primul ciclu procesual, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor legilor

speciale privind despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile

publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a procesului de

retrocedare a unor imobile, iar nu cele generale cuprinse în art. 1337 - 1351

C. civ. referitoare la răspunderea pentru evicțiune. Prin urmare, având în

vedere dispozițiile speciale ale art. 32

4

din O.G. nr. 88/1997,

instituția publică de privatizare asigură repararea prejudiciului cauzat

societății comerciale privatizate ca urmare a retrocedării către foștii proprietari

a imobilelor aflate în patrimonial lor ca efect al privatizării. Textul legal

instituie răspunderea instituției publice implicate în procesul de privatizare

pentru evicțiune specială, răspundere de natură să acopere prejudiciul suferit

de societatea comercială privatizată prin privarea de proprietate cu activele

retrocedate. În cauza de față, bunul retrocedat a fost atribuit reclamantei în

temeiul H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri

deținute de societățile comerciale cu capital de stat, Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, ca instituție implicată în procesul de privatizare,

având obligația, potrivit legii speciale, de garanție pentru evicțiune în

situația retrocedării. Aceeași obligație de garanție contra evicțiunii este

stipulată și în art. 7.6 din Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 11 mai

2001 conform căruia "Vânzătorul, în calitate de unic proprietar legal al

acțiunilor ce fac obiectul prezentului contract, garantează cumpărătorului că

nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni".

Înalta Curte, pentru

considerentele mai sus expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., va admite recursul declarat pârâta Agenția Domeniilor Statului

București, va modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va admite

apelul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului București împotriva

Sentinței civile nr. 12D din 15 ianuarie 2014 a Tribunalului Satu Mare, secția

I civilă, pe care o va schimba în parte, în sensul că va respinge acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului București ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale București împotriva aceleiași decizii.

În raport de

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va înlătură dispoziția privind

obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului București la plata cheltuielilor

de judecată dispuse în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat pârâta Agenția Domeniilor Statului București împotriva Deciziei nr.

251 din 13 mai 2014 a Curții de Apei Oradea, secția I civilă.

Modifică, în parte,

decizia recurată, în sensul că admite apelul formulat de pârâta Agenția

Domeniilor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 12D din 15

ianuarie 2014 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, pe care o schimbă în

parte, în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta

Agenția Domeniilor Statului București ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înlătură dispoziția

privind obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului București la plata

cheltuielilor de judecată dispuse în cauză; menține restul dispozițiilor

deciziei recurate și a sentinței apelate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ