ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2015

Decizia nr. 1464/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 12 iunie 2013, pronunțată în Dosar nr. x/83/2012 al Tribunalului Satu Mare, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor pct. 25.1 din Anexa 2 la H.G. nr. 587/2009, invocată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. Satu Mare și Guvernul României.

În motivarea excepției, reclamanta a arătat că la data emiterii actului atacat toate locuințele din imobile erau deținute de chiriași în baza unor contracte de închiriere, iar în calitate de chiriaș a solicitat cumpărarea locuinței. În esență, a susținut că imobilele menționate la pct. 25.1 din Anexa 2 la H.G. nr. 587/2009 nu erau înscrise în inventarele domeniului public al statului și nu exista o hotărâre de guvern care să ateste apartenența acestora la domeniul public fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 213/1998.

Totodată, a învederat că hotărârea atacată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 89/2008 care permitea trecerea în proprietatea privată a statului doar a locuințelor noi, iar locuința în care reclamanta este chiriaș nu a fost construită printr-un program de investiții la nivel național. Conform susținerilor acesteia, locuința a fost construită în anul 1971, iar în anul 2001, proprietarul tabular, unitate economică de stat, a executat o serie de lucrări de refuncționalizare a locuințelor din imobil, lucrări în valoare de 51.336,41 lei care nu schimbă regimul juridic al imobilelor.

În plus, abia din anul 2005, în temeiul O.U.G. nr. 105/2005 privind înființarea C. a fost posibilă promovarea și realizarea unor programe sectoriale și naționale privind reabilitarea unor locuințe distruse ori grav avariate situate numai în zone afectate de calamități sau intervenții la construcțiile existente. De asemenea, locuința pe care o deține nu a fost declarată prin lege de uz sau de interes național și nu a fost dobândită de stat în condițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 213/1998, iar hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele de formă în materie imobiliară, nefiind un act autentic, nu identifică imobilul din punct de vedere topografic.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, susținând că hotărârea atacată este legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție, art. 7 lit. a), art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 și al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2008, hotărârea fiind contrasemnată, iar normele de tehnică legislativă au fost respectate. În esență, susține că prin Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 273/2008 s-a aprobat trecerea locuințelor din proprietatea publică a municipiului Satu Mare în proprietatea publică a statului.

B. Satu Mare a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea excepției, arătând că actul administrativ atacat este unul cu caracter normativ astfel încât nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 39 din 26 februarie 2014, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamantă, constatând nelegalitatea prevederilor pct. 25.1 din Anexa 2 la H.G. 587/2009. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin H.G. nr. 587/2009 s-a aprobat înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în anexa nr. 1, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate și trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri prevăzute în anexa 2 din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului.

Printre imobilele care formează obiectul hotărârii menționate se află trecute la pct. 25.1 din Anexa 2 și blocurile de locuințe A și B situate în municipiul Satu Mare.

Reclamanta locuiește în imobilul reprezentând blocul de locuințe B situat în municipiul Satu Mare, în calitate de chiriaș, începând cu anul 2002, fiind titulara contractului de închiriere din 17 decembrie 2002 (filele 74-75) iar apoi a contractului de închiriere din 20 iunie 2007 (filele 70-73). Anterior adoptării acestei hotărâri de guvern, prin Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 273/2008 s-a aprobat trecerea locuințelor din imobilul menționat din proprietatea publică a municipiului Satu Mare în proprietatea publică a statului.

Prima instanță a reținut că hotărârea atacată, referindu-se la situația juridică a unor imobile expres determinate, nu intră în categoria actelor normative ci a celor individuale care pot forma obiectul excepției de nelegalitate.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că actul administrativ atacat reprezintă un act normativ, în lumina prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare, anterioară Legii nr. 2/2013, în jurisprudență s-a stabilit că și actele administrative normative pot forma obiectul excepției de nelegalitate.

Prin urmare, a apreciat că apărarea pârâtului B. Satu Mare, conform căreia actul administrativ atacat nu ar putea forma obiectul excepției de nelegalitate, nu poate fi primită.

În legătură cu criticile de formă ale hotărârii atacate invocate de reclamantă în sensul că actul administrativ atacat nu ar fi adoptat în forma autentică prevăzută în materie imobiliară, prima instanța a reținut că nu sunt întemeiate. Nu au fost reținute nici criticile referitoare la nerespectarea normelor de tehnică legislativă cu privire la adoptarea hotărârii atacate.

În ceea ce privește condiția conformității conținutului actului administrativ cu legea, prima instanța a reținut că H.G. nr. 587/2009 stabilește măsuri privind regimul juridic al imobilelor construite prin programe de investiții la nivel național și aflate în administrarea consiliilor locale, iar la baza acestei hotărâri a stat art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2009.

Prima instanță a reținut, din interpretarea textelor legale menționate, că au putut trece în proprietatea privată a statului locuințele care au fost construite prin programe de investiții la nivel național.

Din probele administrate, rezultă că imobilul în care locuiește reclamanta în calitate de chiriaș nu a fost construit printr-un program de investiții la nivel național, ci la respectivul imobil s-au efectuat doar anumite lucrări de refuncționalizare.

Astfel, a apreciat că este întemeiată susținerea reclamantei că blocul de locuințe în care locuiește a fost construit în anul 1971 de către fosta E. Satu Mare, fapt care rezultă din autorizația de executare lucrări din 20 ianuarie 1971.

De asemenea, din autorizația de construire din 17 iulie 2001 rezultă că în baza acesteia C. a efectuat lucrări de refuncționalizare a blocurilor de locuințe A și B.

Prima instanță a apreciat că efectuarea unor lucrări de refuncționalizare la un imobil care exista anterior nu echivalează cu construirea acestuia, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 2I alin. (1) din Legea nr. 89/2009 care se referă exclusiv la imobilele având destinația de locuință care au fost construite nu și la cele la care s-au efectuat alte lucrări decât cele de construire.

Pe de altă parte, a reținut că nici Legea nr. 152/1998, în forma în vigoare la data recepționării lucrărilor de refuncționalizare a imobilului din cauză, nu conținea vreo prevedere referitoare la forma de proprietate și regimul juridic al imobilelor existente la care se efectuează lucrări în temeiul unor programe naționale de investiții.

Simplul fapt că imobilul în care reclamanta locuiește în calitate de chiriaș a fost inclus într-un astfel de program nu are relevanță asupra regimului juridic al dreptului de proprietate cu privire la imobil iar efectuarea unor astfel de lucrări, chiar substanțiale ca valoare și importanță, nu este de natură să atragă în sine trecerea bunului din proprietatea privată a unei persoane juridice în proprietatea publică iar apoi privată a statului.

În speță, prima instanță a reținut, astfel cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat pârâtei B. Satu Mare și din copiile colilor CF depuse la dosar, că proprietar tabular al imobilelor cu destinație bloc de locuințe este terțul SC D. SA, adică fosta E. Satu Mare, care a emis o adresă către Primăria Satu Mare prin care și-a exprimat intenția transferării cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea unității administrativ teritoriale. Din actele depuse la dosar nu rezultă că această adresă ar fi fost urmată de vreun act administrativ prin care s-a acceptat oferta terței societăți și nici că unitatea administrativ teritorială și-ar fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.

Prin urmare, chiar și după efectuarea lucrărilor de refuncționalizare imobilele au rămas în proprietatea vechiului proprietar, aceste lucrări neputând avea efectul unui act de expropriere.

Astfel, nu se poate reține ca temei al trecerii imobilelor în proprietatea privată a statului nici incidența art. 7 lit. a) din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate, deoarece acest text de lege se referă la dobândirea pe cale naturală a unor bunuri, fiind aplicabil bunurilor abandonate, a celor fără proprietar ori celor nou formate, nefiind cazul cu privire la imobilele din speță.

Prin urmare, nefiind aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2009 și nici cele ale art. 7 lit. a) din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate și nefiind vorba despre imobile nou construite, se reține că în mod nelegal au fost incluse imobilele prevăzute de pct. 25.1 din Anexa 2 la H.G. nr. 587/2009 în cadrul listei celor care formează obiectul H.G. nr. 587/2009.

Așa fiind, judecătorul fondului a apreciat că prevederile pct. 25.1 din Anexa 2 la H.G. nr. 587/2009 nu respectă condiția conformității actelor administrative cu legea.

Împotriva sentinței civile nr. 39 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea au formulat recurs B. Satu Mare, Statul Român prin F. și Guvernul României.

În motivarea recursului formulat, recurentul B. Satu Mare a susținut că, urmare admiterii excepției de nelegalitate, nu vor putea fi vândute locuințele care au beneficiat de lucrări de reabilitare/ refuncționalizare prin programul național de investiții realizate de C.

Prin urmare, reclamanta, care dorește să cumpere o garsonieră în imobilul în litigiu, nu are interes în promovarea acestei excepții.

Statul Român prin F., în motivarea recursului formulat a arătat, în esență că H.G. nr. 587/2009 este legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție, art. 7 lit. a), art. 10 alin. (2), art. 20 din Legea nr. 213/1998, precum și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2008, Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 238/2008 și Legea nr. 24/2000.

Guvernul României, în cuprinsul recursului a reluat conținutul întâmpinării formulată în primul ciclu procesual.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a susținut că recursul declarat de Guvernul României este nul, nefiind motivat.

Referitor la celelalte recursuri a arătat că acestea sunt nefondate, fiind legală și temeinică sentința recurată, întrucât imobilele în litigiu au fost construite în anul 1971 și nu printr-un program național de investiții care să permită trecerea în proprietatea privată a statului.

A susținut că are interes în cauză pentru că, începând cu anul 2005, a depus nenumărate cereri pentru cumpărarea imobilului în care locuiește conform Legii nr. 85/1992, fiind stabilit un preț al acestuia la nivelul unei locuințe noi, contrar realității.

Înalta Curte, analizând recursul formulat de Guvernul României, reține că în cuprinsul acestuia nu au fost menționate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea loc și nicio critică referitoare la soluția atacată, astfel cum impun dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. - 1865, fiind redată integral întâmpinarea depusă la judecata pe fond a cauzei.

Dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2)”.

Cum în cauză nu au fost identificate/ indicate motive de ordine publică, nu au fost invocate nici critici și nici un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - 1865 va constata nul recursul declarat de Guvernul României.

În ceea ce privește recursurile declarate în B. Satu Mare și Statul Român prin F., se apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Necontestată este situația expusă de reclamantă, în sensul că a formulat cereri privind cumpărarea locuinței închiriate, care, în opinia acesteia, a fost inclusă nelegal în Anexa 2 a H.G. nr. 587/2009. Această situație este dovedită și prin actele ce se află la dosarul cauzei (filele 115-119 dos. fond). În acest context, este justificat interesul reclamantei în invocarea excepției de nelegalitate.

Mai mult, legalitatea sesizării investirii cu excepția de nelegalitate nu mai poate fi cercetată în această fază procesuală, Încheierea din 21 iunie 2013 a Tribunalului Satu-Mare, pronunțată în Dosarul nr. x/83/2012, fiind definitivă.

Din cuprinsul H.G. nr. 587/2009 privind regimul juridic al unor locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programul de investiții la nivel național și aflate în administrarea consiliilor locale și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea C., referitoare la administrarea și vânzarea acestora, rezultă că aceasta a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001, art. 7 lit. a), art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 82/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea C.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Deci, H.G. nr. 587/2009 trebuia emisă în limitele și potrivit normelor legale menționate ca temei al acesteia, inclusiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2008.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2008 prevăd că: „Locuințele pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea C., cu modificările și completările ulterioare, care au fost recepționate și înregistrate ca mijloace fixe în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția celor construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, trec, în condițiile legii organice, în proprietatea privată a statului și rămân în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea”.

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții legale că trec în proprietatea privată a statului locuințele construite prin programul de investiții la nivel național, care au fost înregistrate și recepționate ca mijloace fixe în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale. Or, în cauză nu s-a dovedit că aceste cerințe au fost îndeplinite, respectiv respectate cu ocazia emiterii H.G. nr. 587/2009.

Instanța de fond, analizând legalitatea H.G. nr. 587/2009, a reținut, în raport cu probele administrate în cauză, că imobilul în litigiu, cu destinația de blocuri de locuințe aparține SC D. SA, care l-a construit în anul 1971 și a rămas proprietar și după efectuarea lucrărilor de refuncționalizare.

Această situație a fost confirmată și de B. Satu Mare prin răspunsurile la interogatoriu (fila 255 dos. fond) dar și de celelalte înscrisuri ce se află la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă nr. 7376/1997 a Judecătoriei Satu Mare (filele 121-124 dos. fond), extrasele din cartea funciară (filele 145-152 dos. fond).

Astfel, corect s-a reținut că în cauză nu este vorba de imobile noi, construite prin programe de investiții la nivel național.

De asemenea, recurentul-pârât a confirmat faptul că imobilele indicate în Hotărârea Consiliului Local nr. 273/2008 nu au fost înscrise în Anexa 2 din H.G. nr. 967/2002, care atestă inventarul domeniului public al Mun. Satu Mare (a se vedea pct. 6, 8 și 11 din răspunsul la Interogatoriu - fila 215 dos. fond).

Situația de fapt reținută de prima instanță nu a făcut obiectul niciunei critici în recurs.

Prin urmare, H.G. nr. 587/2009 dată în executarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2008 cât și a art. 7 lit. a) din Legea nr. 213/1998, nu a respectat cerințele impuse și nu a avut în vedere ipotezele vizate de aceste dispoziții legale, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile pct. 25.1 Anexa 2 la H.G. nr. 587/2009 nu respectă condiția conformității, respectiv emiterii în limitele și potrivit normelor cuprinse în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 89/2009 și nici pe cele prevăzute de art. 7 lit. a) din Legea nr. 213/1998.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. - 1865, art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va respinge recursurile formulate de B. Satu Mare și Statul Român prin F., ca nefondate.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la 5.600 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constantă nul recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 39 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile declarate de B. Satu Mare și Statul Român prin F. prin G. Cluj-Napoca prin H. Satu Mare împotriva sentinței nr. 39 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata sumei de 5.600 lei, către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2015.