ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în Dosar nr. x/83/2009, reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro sau a echivalentului acesteia în RON la data plății efective, cu titlu despăgubiri pentru folosirea terenului în suprafață de 679 mp din CF nr. x top x Satu Mare, a terenului în suprafață de 1.185 mp din CF nr. x top x Satu Mare și a construcției "B.", toate proprietatea publică a Județului Satu Mare, sumă pretinsă pe perioada aprilie 2006 - aprilie 2009; obligarea ia piața cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de judecarea acestui litigiu.

Prin precizarea la acțiune depusă la dosar la data de 03.06.2016, reclamanții au solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă și a S.C. C. S.R.L.

Prin sentința nr. 1381 din 20.06.2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A.

S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta S,C. A. S.A., în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 48.650 euro, reprezentând despăgubiri pentru perioada aprilie 2006 - aprilie 2009. A respins restul pretențiilor. A obligat pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamanților suma de 3.780 RON, cheltuieli de judecată.

A respins, ca tardivă, cererea modificată formulată de reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

A obligat reclamanții să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A. invocată de aceasta, pentru următoarele considerente:

Lipsa calității procesuale pasive este susținută de pârâtă în considerarea faptului ca, în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009, nu a folosit imobilele arătate în petitul acțiunii.

În legătură cu acest aspect, instanța a reținut că folosința, presupune, atât posibilitatea pe care o are o persoană de a întrebuința un bun, cât și aceea de a-i culege fructele (naturale sau civile), situație regăsită în speță, de vreme ce pârâta a încasat ratele de leasing lunare achitate de S.C. C. S.R.L. în baza contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001.

De altfel, încheierea contractului cu S.C. C. S.R.L. are drept premisă condiția deținerii în stăpânire a imobilului de către pârâta S.C. A. S.A., astfel că nu se poate aprecia că aceasta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, pentru considerentul că imobilul a fost întrebuințat de S.C. C. S.R.L.

Cu privire la fondul cererii, a reținut că prejudiciul invocat de reclamanți constă în contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o prin închirierea imobilului identificat în petit, dacă pârâta nu ar fi exercitat folosința asupra bunului.

Caracterul ilicit al folosinței exercitate de către pârâtă rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar, părțile purtând anterior alte litigii, statuându-se de instanță, în mod irevocabil, că apartenența imobilului la domeniul public al Județului Satu Mare s-a finalizat în urma pronunțării Deciziei civile nr. 3432 din 01.01.2001 a Curții Supreme de Justiție și că S.C. A. S.A. nu deține calitatea de proprietar al acestui imobil (sentința civilă nr. 1088//2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. x/30/2003, menținută prin Decizia civilă nr. 388/A/2015 a Curții de Apel Oradea).

Prin urmare, din probele administrate a rezultat că proprietarul Județul Satu Mare a fost lipsit de folosința efectivă a bunului său, ca urmare a actului ilicit de deposedare săvârșit de pârâta S.C. A. S.R.L., aceasta încheind contractul de leasing imobiliar nr. 46 din 03.05.2001.

Fapta ilicită a pârâtei de a lipsi proprietarul de folosința imobilului a fost săvârșită cu vinovăție, aspect ce a rezultat din faptul că, încă din cursul anului 2001, prin adresa din 01.03.2001, S.C. A. S.A. a fost notificată de către Consiliul Județean Satu Mare, ca, în căzui privatizării» să excludă respectivul imobil de pe lista de privatizare, aspect reținut în considerentele Deciziei civile nr. 251/2014/R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/296/2006. Exercitarea nelegitimă a posesiei asupra imobilului a fost opusă pârâtei de către reclamantul Consiliul Județean Satu Mare și cu prilejul promovării cererii înregistrată la data de 05.06.2001 în Dosar nr. x/83/2001, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu.

Prin urmare, instanța a reținut vinovăția pârâtei față de împrejurarea de a dispune asupra bunului și a-i culege fructele, în condițiile în care cunoștea în mod neîndoielnic că nu deține proprietatea asupra acestuia.

Instanța a apreciat că prin această faptă ilicită, proprietarului i-a fost cauzat o pagubă, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.

Pentru evaluarea prejudiciului s-a recurs la efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumul sumei care reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, instanța neutilizând criteriul chiriei lunare practicate pe piața liberă pentru imobile similare celui în discuție, propus de reclamantă, ci taxa pentru închirierea de terenuri și construcții din domeniul public și privat al Județului Satu Mare aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 85/2006, aceasta fiind taxa legală pe care Județul Satu Mare ar fi putut să o încaseze prin închirierea imobilului în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Conform concluziilor formulate de expertul D. în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, valoarea totală a chiriei raportată la Hotărârea Consiliului Județean nr. 85/2006 în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 a fost de 220.100 RON, echivalent a 48.650 euro.

Prin urmare, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 998-999 C. civ. vechi ce antrenează răspunderea civilă delictuală» atât sub aspectul faptei ilicite, al prejudiciului și al legăturii de cauzalitate dintre acestea, cât și cu privire la vinovăția pârâtei în săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de pagubă.

În consecința, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul că a obligat pe pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamanți a sumei de 48.650 euro, respingând restul pretențiilor. Totodată a obligat pârâta S.C. A. S.A., ca parte căzută în pretenții, să plătească reclamanților cheltuielile de judecată avansate de aceștia. în sumă de 3.780 RON, reprezentând onorariul expertului judiciar.

Având în vedere că prin încheierea din. data de 22.11.2006 s-a admis excepția tardivității cererii modificate formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., instanța a respins, ca tardivă, cererea modificată și, în temeiul art. 274 vechiul C. proc. civ., a obligat reclamanții să plătească acestei părți cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorarul avocatului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, reclamanți Județul Satu Mare prin Președintele Consiliului Județean Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare și pârâtă S.C. A. S. A. Satu Mare,

Prin Decizia nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins, ca nefondate, apelurile.

Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut următoarele:

Prin apelul declarat, apelanta a criticat sentința pronunțată de Tribunalul Satu Mare în principal în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar în privința fondului acțiunii, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește, deoarece nu a încasat fructele civile de la S.C. C. S.R.L. și nu s-a opus ca reclamanta să folosească imobilul indicat în petitul acțiunii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei apelante, s-a reținut că, pârâta și-a fundamentat această excepție pe faptul că nu a folosit imobilul în perioada indicată în petitul acțiunii. Or, această fundamentare a excepției lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită, câtă vreme reclamantul pretinde că răspunderea pentru prejudiciul pe care l-a suferit prin faptul că a fost lipsit de folosința bunului său imobil, aparține pârâtei apelante. Cauza acțiunii astfel cum a fost aleasă de reclamant, singurul care poate face o asemenea alegere pentru întemeierea pretențiilor sale deduse judecății, este suficientă pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtei în prezenta cauză.

Analizând celelalte motive de apel expuse de apelantă, care vizează fondul acțiunii, s-a reținut că, raportat la probele administrate în cauză, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Astfel, s-a constatat că, prin acțiunea formulată de reclamanți s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru folosința imobilului - constând în teren în suprafață de 679 mp din CF x nr. top. x Satu Mare, teren în suprafață de 1.185 mp din CF x nr. top. x Satu Mare și construcție "cantină bufet" - proprietatea publică a Județului Satu Mare, pe perioada 2006 - 2009.

Apartenența imobilului la domeniul public al Județului Satu Mare a fost stabilită în mod irevocabil prin Decizia nr. 3432 din 01.11.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a reținut că imobilul "cantină" construită în anul 1971 pe Bd. x Satu Mare a reprezentat o investiție a fostului Consiliul Popular județean Satu Mare, fiind inclusă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Satu Mare la pozițiile 42 și 43 din anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 135/1999 a Consiliului Județean Satu Mare.

Calitatea de proprietar a Județului Satu Mare a fost confirmată în mod irevocabil și prin Decizia nr. 251 din 30.01.2014 a Curții de Apel Oradea. în considerentele deciziei, s-a reținut că, până în anul 1990, cantinele-bufet ale consiliilor populare județene, împreună cu gospodăriile de partid, au fost administrate de Unitatea Agro-Industrială Satu Mare, iar după 1990 au trecut în patrimoniul noii unități înființate - S.C. A. S.A. Satu Mare. în anul 1998, cu privire la imobilul în discuție s-a încheiat contractul de închiriere nr. x din 03.12.1998, prin care S.C. A. S.A. Satu Mare, în calitate de proprietar-locator, a închiriat societății S.C. C. S.R.L. imobilul pe o perioadă de trei ani.

Odată cu inițierea procedurilor de privatizare, Consiliul Județean Satu Mare a notificat S.C. A. S.A. Satu Mare, prin adresa nr. x din 01.03.2001 să excludă clădirea "cantină-bufet" de pe lista ce cuprinde bunurile supuse privatizării, întrucât prin Hotărârea nr. 135/1999, a fost cuprinsă pe lista bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Satu Mare.

Cu toate acestea, la data de 03.05.2001 S.C. A. S.A. Satu Mare a încheiat, în calitate de proprietar-locator, contractul de leasing imobiliar cu clauză de vânzare nr. x, prin care a transmis dreptul de folosință și posesie asupra imobilului reprezentând "cantină-bufet" către utilizatorul locatar S.C. C. S.R.L. pe o perioadă de trei ani.

Prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Satu Mare, strămutat la Tribunalul Timiș, unde a fost înregistrat sub nr. x/30/2003, ca urmare a precizărilor de acțiune formulate, reclamantul Consiliul Județean Satu Mare a solicitat instanței să constatate nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză de vânzare nr. x din 03.05.2001 și să oblige pârâtele S.C. A. S.A. Satu Mare și S.C. C. S.R.L. să îi lase în deplină proprietate și posesia imobilul reprezentând cantină-bufet situat în Satu Mare Bd. x. Acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, a fost admisă prin sentința civilă nr. 1088 din 18.12.2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin Decizia nr. 388/A din 27.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În considerentele sentinței nr. 1088 din 18.12.2014, instanța a reținut puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 251 din 30.01.2014 a Curții de Apel Oradea în ceea ce privește apartenența la domeniul public a imobilului cantină-restaurant și lipsa calității de proprietar a S.C. A. S.A. Satu Mare. Nulitatea absolută a contractului de leasing a fost constată tocmai în considerarea faptului că S.C. A. S.A. nu avea calitatea de proprietar, neputând transmite mai multe drepturi decât avea el însuși. în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, instanța a reținut că pârâtele sunt simpli posesori ai bunului, deținut tară nici un titlu legal, astfel că se impune obligarea lor să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie bunul.

Odată ce instanța a reținut prin sentința nr. 1088 din 18.12.2014 calitatea de posesor a pârâtei apelante, acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în prezentul dosar, ci constituie un fapt dovedit, care nu poate fi contrazis printr-o hotărâre judecătorească ulterioară. In acest context, în mod întemeiat reclamanții s-au îndreptat cu o acțiune în despăgubire împotriva pârâtei apelante S.C. A. S.A. Satu Mare, care a exercitat posesia asupra bunului în discuție.

Din acest punct de vedere, este răspunzător pentru lipsa de folosință a imobilului cel care a exercitat posesia asupra acestuia, câtă vreme detentorul precar, în speță S.C. C. S.R.L., a folosit imobilul în baza contractului de leasing încheiat cu posesorul-proprietar nelegitim. Astfel, pârâta apelantă nu poate transfera răspunderea în sarcina detentorului precar, câtă vreme folosința exercitată de acesta a fost posibilă tocmai cu concursul său, a dovedii că, S.C. C. S.R.L. a intrat în folosința imobilului în baza contractului de închiriere încheiat în anul 1998 și mai apoi a contractului de leasing cu clauză de vânzare, ambele încheiate cu pârâta apelantă, care și-a erijat calitatea de proprietar al imobilului, calitate în care a încasat și ratele de leasing plătite de locatar.

Or, în speță, posesia exercitată de pârâta apelantă s-a concretizat în contractul de leasing cu clauză de vânzare încheiat cu detentorul precar S.C. C. S.R.L., în baza căruia au fost încasate ratele de leasing de către pârâta apelantă. Prin urmare, fapta ilicită, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, a fost săvârșită de către pârâta apelantă prin exercitarea posesiei asupra bunului în discuție.

În ceea ce privește vinovăția pârâtei apelante. Prin Decizia nr. 251 din 30.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, instanța a reținut că, anterior încheierii contractului de leasing, prin adresa nr. x din 01.03.2001, pârâta apelantă a fost notificată de Consiliul Județean Satu Mare să excludă clădirea "cantină-bufet" de pe lista ce cuprinde bunurile supuse privatizării, întrucât prin Hotărârea nr. 135/1999, clădirea a fost cuprinsă pe lista bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Satu Mare.

Apelanta nu poate invoca nici faptul că nu a exercitat căile legale de atac împotriva sentinței nr. 1088 din 18.12.2014 a Tribunalului Timiș, în condițiile în care, pe parcursul soluționării respectivei cauze, poziția acesteia a fost constantă, în sensul respingerii acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de leasing și a capătului de cerere privind revendicarea.

Odată ce pârâta a fost încunoștințată anterior încheierii contractului de leasing că bunul aparține domeniului public al statului și, mai mult, din momentul promovării acțiunii pentru anularea acestuia și revendicarea imobilului, nu se mai poate reține buna sa credință.

Relativ la condiția prejudiciului și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acestea au fost dovedite în speță, fiind evident că, prin lipsirea de folosința bunului al căror proprietari sunt, reclamanților li s-a produs un prejudiciu concretizat în contravaloarea chiriei stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin raportare la chiria stabilită prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 85/2006 pentru cădiri și terenuri în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Raportat la considerentele expuse, reținând îndeplinirea în speță a tuturor condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei, apelante, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ., s-a impus respingerea apelului ca nefondat.

Prin apelul declarat, apelanții au criticat sentința apelată doar sub aspectul perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile, solicitând ca acestea să acopere perioada 2006 -28.11.2016-data intrării efective în posesia imobilului.

Ținând cont de motivele invocate de apelanții reclamanți, instanța de apel a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru folosința imobilului reprezentând "cantină-bufet" cu terenul aferent pe perioada 2006-2009.

Deși reclamanții au susținut că, pe parcursul desfășurării litigiului, au solicitat a fi avută în vedere perioada 2006- noiembrie 2016 pentru acordarea despăgubirilor, în realitate, la dosarul cauzei nu se regăsește nici o modificarea ori precizare de acțiune în sensul modificării perioadei pentru care s-au solicitat inițial despăgubirile. Doar în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea formulată de pârâta S.C. C. S.R.L., reclamanții au făcut referire la perioada 2006-2016, însă în contextul în care au solicitat obligarea acestei pârâte ta plata de despăgubiri pe această perioadă.

În schimb, în ceea ce o privește pe pârâta S.C. A. S.A., la dosarul cauzei nu se regăsește nici o precizarea de acțiune vizând modificarea perioadei pentru care s-au solicitat despăgubirile. De asemenea, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile și a fixat obiectivele acesteia cu referire la perioada 2006-2009, iar expertul contabil a calculat despăgubirile cuvenite reclamanților raportat la aceeași perioadă, fără ca reclamanții să aibă vreo obiecțiune la raportul de expertiză astfel întocmit.

În acest context, instanța de fond nu putea acorda reclamanților despăgubiri pentru o perioadă mai mare decât cea pentru care reclamanții au solicitat despăgubirile, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul disponibilității, al contradictorialității și ai dreptului la apărare al părților.

Modificarea perioadei avute în vedere inițial de reclamanți nu poate fi asimilată unei majorări a câtimii obiectului cererii, care să nu influențeze obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și care să poată fi făcută în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. Perioada pentru care s-au solicitat despăgubirile este relevantă pentru pârâtă, căci are o Influența directă asupra despăgubirilor ce se vor stabili în sarcina acesteia. Tocmai de aceea, modificarea perioadei pentru care s-au solicitat inițial despăgubirile trebuia să se facă în scris și să îi fie comunicată pârâtei, în vederea pregătirii apărării.

Chiar dacă este adevărată susținerea apelanților, cum că, la data introducerii acțiunii, nu se putea prevedea data finalizării procesului sau data intrării efective în posesia imobilului, totuși acordarea despăgubirilor pe o perioadă mai mare decât cea la care s-au referit reclamanții în cererea de chemare în judecată nu se putea face în lipsa unei solicitări exprese din partea reclamanților și în condițiile în care, în administrarea probațiunii, s-a avut în vedere perioada 2006-2009.

De altfel, cu ocazia concluziilor puse de reprezentantele reclamantelor la acordarea cuvântului pe fond în fața primei instanțe, acestea au solicitat acordarea valorii chiriei indicate în raportul de expertiză contabilă care s-a limitat la perioada 2006-2009.

Prin urmare, o asemenea solicitare nu mai poate fi făcută în apel, față de interdicția prevăzută de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de a se formula cereri noi în apel. Apelul fiind o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești, analiza ce se va realiza de către instanța de apel nu poate privi decât pretențiile care au făcut obiect de analiză în primă instanță, doar astfel fiind respectat principiul dublului grad de jurisdicție.

Luând în considerare argumentele expuse, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelului ca nefondat, fiind menținută ca legală și temeinică sentința apelată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de părți în apel, instanța a reținut că, apelanții reclamanți au solicitat, cu acest titlu, obligarea pârâtei la plata onorariului expertului. Or, aceste cheltuieli i-au fost acordate în primă instanță, instanța obligând pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare să plătească reclamanților suma de 3.780 RON cu acest titlu. In privința apelantei pârâte, aceasta a solicitat a i se acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, doar taxa judiciară de timbru aferentă apelului declarat. Or, în contextul respingerii apelului, culpa procesuală aparține apelantei pârâte, situație în care aceasta nu poate obține cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta.

I. Prin recursul formulat de reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că se critică hotărârea instanței de apel sub aspectul aplicării greșite a legii, In sensul că, instanța de apel a reținut în motivarea sa că reclamanții nu au solicitat expres modificarea perioadei avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri în fața primei instanțe, în condițiile dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare au formulat o cerere de chemare în judecată a S.C. C. S.R.L. și o precizare la acțiune pentru termenul din 07.06.2016, acesta fiind primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, în virtutea principiului disponibilității părților în cadrul procesului civil, precum și a interesului avut în realizarea protecției judiciare a drepturilor noastre și cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul este îndrituit să solicite ia prima zi de înfățișare acordarea unui nou termen pentru completarea sau modificarea acțiunii cu care a investit inițial instanța. De acest moment se leagă posibilitatea efectuării unor acte procesuale menite a întregi cadru] procesual și de a complini anumite deficiențe. Dispozițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că cererea făcută de către reclamant se depune cel târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2014, Tribunalul Satu Mare a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei civile ce a format obiectul Dosarului nr. x/30/2003 al Tribunalului Timiș, care a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului pentru a cărei lipsă de folosință au fost solicitate despăgubiri. Dosarul amintit a fost soluționat definitiv și irevocabil în data de 01.03.2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Imediat după această dată, reclamanții din speța de față au solicitat repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/83/2009*, primul termen fiind fixat în data de 07.06.2016.

în atare condiții, reclamanții au depus în termenul legal, prevăzut de lege, o cerere de chemare în judecată și o precizare la acțiune prin care au solicitat despăgubiri pentru folosirea terenului înscris în CV x nr. top x și CV nr. x nr. top x Satu Mare și a construcției "B.", toate proprietatea publică a Județului Satu Mare, pentru perioada 2006 până în prezent.

Așadar, nu se poate reține că reclamanții nu au solicitat expres modificarea perioadei avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri în fața primei instanțe.

Mai mult decât atât, pe parcursul desfășurării litigiului și în concluziile din dezbaterea în fond a cauzei și în apel, reclamanții au solicitat plata contravalorii de folosință a bunurilor aflate în proprietatea publică a Județului Satu Mare din aprilie 2006 până la data de 28.11.2016, data intrării efective în posesia imobilului.

În fapt, prin acțiunea civilă în pretenții s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2006-2009, avându-se în vedere data împlinirii termenului general de prescripție de 3 ani și data introducerii acțiunii, neputându-se prevedea data finalizării procesului sau data intrării efectiv în posesia imobilului.

În cazul de față, prejudiciul nu s-a produs numai în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 pentru lipsa de folosință, ci și mult timp după aceea, respectiv până la data de 28.11.2016.

În legătură cu întinderea obligației de acoperire a prejudiciului, trebuie subliniat că aceasta se stabilește în așa manieră încât, între prejudiciu si despăgubirile acordate, să existe identitate, tară a se ține cont de starea materială a autorului faptei, ori de posibilitatea acestuia de a acoperi acest prejudiciu.

În plus, regula acoperirii integrale a prejudiciului, impune concluzia ca se pot acorda despăgubiri nu numai pentru prejudiciul efectiv (lipsa de folosință), dar si pentru beneficiul nerealizat de victimă, de pildă, pentru cazul în care acel spațiu avea o anumită destinație, ce aducea victimei un anumit beneficiu suplimentar, decât simpla folosință.

În consecință, s-a apreciat că sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru toată perioada începând cu aprilie 2006 și până la data de 28.11.2016, deoarece proprietarul în domeniu public - Județul Satu Mare a fost lipsit de folosința efectivă a bunului său, ca urmare a unui act ilicit de deposedare săvârșit de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare.

S-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că subscrisa a deținut calitatea de posesoare a imobilului "Cantină" în perioada 2006-2009 și că această calitate de posesoare rezultă din încheierea contractului de leasing imobiliar, în condițiile în care încă din anul 2003 contractul fusese suspendat, atât în ceea ce privește plata ratelor, cât și în ceea ce privește plata valorii reziduale de către S.C. C. S.R.L., până la definitivarea situației juridice asupra proprietății acestui imobil, potrivit actului adițional nr. x din 07.03.2003. Efectele acestui act adițional nu confereau S.C. C. S.R.L. dreptul de a folosi imobilul în discuție în perioada 2006-2009, așa cum a reținut instanța de apel.

începând cu data de 07.03.2003 s-a suspendat orice plata prevăzută în contract conform actului adițional nr. x din 07.03.2003 și nu s-au mai achitat nici ratele scadente, nici valoarea reziduală, nefiind real că subscrisa a încasat fructele civile de la S.C. C. S.R.L. pentru această perioada 2006-2009.

Deși, reclamantele recunosc în fața primei instanțe toate apărările expuse de subscrisa în întâmpinare și anume că în perioada indicată de reclamantă în acțiune (aprilie 2006 - aprilie 2009) construcția "cantina-bufet" nu s-a aflat în folosința subscrisei, că în această perioadă imobilul în discuție a fost folosit de S.C. C. SRL, însă, în raport de momentul formulării precizării de acțiune prin care reclamanta a indicat adevăratul autor al pretinsei fapte ilicite, precizare respinsă ca tardivă, instanța a apreciat că autoarea faptei ilicite este subscrisa, întrucât "folosința presupune atât posibilitatea pe care o are o persoană de a întrebuința un bun, cât și aceea de a-i culege fructele naturale sau civile), situație regăsită în speță de vreme ce pârâta a încasat ratele de leasing lunare achitate de S.C. C. S.R.L., în baza contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001".

Așadar, instanța de fond a adăugat la motivele invocate de reclamantă, pronunțându-se asupra unor aspecte care nici măcar nu se regăsesc în cuprinsul acțiunii introductive, reținând că subscrisa ar fi cules fructele civile aferente imobilului în discuție, și în această calitate ar trebui să răspundă.

A considerat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât din probele administrate a rezultat că în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009, subscrisa nu a folosit imobilul indicat în petitul acțiunii, nu a încasat fructe civile de la S.C. C. S.R.L. după anul 2003, nu s-a opus ca reclamanta să folosească imobilul în perioada indicată în petitul acțiunii. In toată această perioadă S.C. C. S.R.L. a folosit acest imobil cu știință și cu toleranța reclamantelor-apelante care nu au formulat o acțiune în evacuare a acestei societăți încă din anul 2006 sau chiar mai devreme.

Recursul declarat de reclamanți va fi respins, ca nefondat, iar recursul declarat depărată va fi admis pentru considerentele ce urmează:

Prin recursul formulat, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru toată perioada începând cu aprilie 2006 și până la data de 28.11.2016, deoarece proprietarul în domeniu public - Județul Satu Mare a fost lipsit de folosința efectivă a bunului său, ca urmare a unui act ilicit de deposedare săvârșit de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare.

Contrar recurenților reclamanți hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală din această perspectivă.

Astfel, se constată că prin acțiunea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Satu Mare Ia plata de despăgubiri pentru folosința imobilului reprezentând cantina-bufet cu terenul aferent pe perioada 2006-2009.

Perioada "2006 până în prezent" la care se face referire de către recurenții reclamanți apare ca fiind menționată în răspunsul acestora la întâmpinarea formulată de S.C. C. S.R.L. la precizarea de acțiune prin care s-a solicitat chemarea în judecată a S.C. C. S.R.L.

Cum față de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, reclamanții nu au formulat o precizare sau o modificare de acțiune prin care să solicite modificarea perioadei pentru care au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință, în mod legal instanța de apel a reținut că nu puteau fi acordate reclamanților despăgubiri pentru o perioadă mai mare decât cea pentru care au solicitat despăgubiri, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare.

De altfel, în expertiza contabilă s-au fixat obiectivele acesteia cu referire Ia perioada 2006-2009, iar expertul contabil a calculat despăgubirile cuvenite reclamanților raportat la aceeași perioadă, fără însă ca reclamanții să aibă vreo obiecțiune la raportul de expertiză.

Este adevărat că prejudiciul este alcătuit din prejudiciul efectiv (lipsa de folosință) și beneficiul nerealizat, însă prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat o astfel de solicitare față de pârâta rămasă în cauză. Precizarea la acțiune respinsă ca tardivă de instanță a privit o altă pârâtă pe S.C. C. S.R.L., iar reclamanții nu au formulat critici cu privire la nelegala respingere a precizării la acțiune.

În esență, pârâta invocă făptui că nu a săvârșit fapta ilicită, că nu a folosit imobilul, nu a încasat ratele de leasing și nu s-a opus ca reclamanții sa ia imobilul de la C. S.R.L. și că reclamanții au stat în pasivitate.

Invocă actul adițional nr. x din 7 martie 2003 prin care a fost suspendat contractul de leasing încheiat cu S.C. C. S.R.L. și arată că nu a mai încasat ratele de leasing.

Din conținutul normativ al art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., coroborat cu cel al art. 313 și 314 C. proc. civ., rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului - dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză. Așadar, situația-premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs - context procedural în care partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. - presupune o configurare deplina a situației de fapt a raportului juridic litigios.

Se constată că, prin cererea introductivă, reclamanții Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro sau a echivalentului acesteia în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru folosirea terenului în suprafață de 679 mp din CF nr. x top x Satu Mare, a terenului în suprafață de 1185 mp din CF nr. x top x Satu Mare și a construcției "B.", toate proprietatea publică a Județului Satu Mare, sumă pretinsă pe perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Se mai constată că la data de 03.05.2001, pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare a încheiat cu S.C. C. S.R.L. contractul de leasing imobiliar cu clauza de vânzare nr. 46, pe o durată de 36 de luni, începând cu data semnării contractului.

Iar prin actul adițional nr. x din 7 martie 2003 la contractul de leasing, părțile de comun acord au hotărât suspendarea plății ratelor scadente începând cu rata 914 scadentă la 20 martie 2003, până la data la care proprietarul locatar va prezenta un act apt de întabulare a construcției cantină-restaurant.

Cu privire la imobilul în litigiu, instanța de fond, a reținut că proprietarul Județul Satu Mare a fost lipsit de folosința efectivă a bunului său, ca urmare a actului ilicit de deposedare săvârșit de pârâta S.C. A. S.R.L., prin încheierea contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001. Fapta ilicită a pârâtei de a lipsi proprietarul de folosința imobilului a fost săvârșită cu vinovăție, față de împrejurarea de a dispune asupra bunului și de a-l culege fructele, în condițiile în care cunoștea, în mod neîndoielnic, că nu deține proprietatea asupra acestuia. Conform concluziilor din raportului de expertiză tehnică judiciară, valoarea totală a chiriei în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 s-a stabilit la 220.100 RON, echivalentul a 48.650 euro. Apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 998-999 C. civ. vechi ce antrenează răspunderea civilă delictuală, a fost obligată pârâta S.C. A. S.A. Ia plata către reclamanți a sumei de 48.650 euro, respingând restul pretențiilor.

Instanța de apel, păstrând soluția instanței de fond, a reținut că, posesia exercitată de pârâta apelantă S.C. A. S.A. s-a concretizat în contractul de leasing cu clauză de vânzare încheiat cu detentorul precar S.C. C. S.R.L., în baza căruia au fost încasate ratele de leasing de către pârâta apelantă. Prin urmare, fapta. ilicită, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, a fost săvârșită de către pârâta apelantă prin exercitarea posesiei asupra bunului în litigiu. Prin lipsirea de folosința a bunului al căror proprietari sunt, reclamanților li s-a produs un prejudiciu concretizat în contravaloarea chiriei stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin raportare la chiria stabilită prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 85/2006 pentru clădiri și terenuri în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Prin urmare, instanța pentru stabilirea situației de fapt a avut în vedere numai contractul de leasing încheiat între părți la 03.05.2001 pe o perioadă de 36 de luni, iară a avea în vedere și actul adițional la contract încheiat de comun acord de părțile contractuale la 7 martie 2003, prin care s-a hotărât suspendarea efectelor contractului de leasing începând cu 20 martie 2003.

Recurenta pârâtă susține prin motivele de recurs că în mod greșit s-a reținut că a fost posesoarea imobilului în perioada 2006 - 2009, în baza contractului de leasing, în condițiile în care din 2003 acesta a fost suspendat prin actul adițional, atât în privința ratelor cât și în ceea ce privește plata valorii reziduale.

În raport de acestea, se apreciază că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, astfel că se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța asupra actului adițional neanalizat.

Astfel, instanța va analiza efectele acestui act adițional asupra contractului de leasing, va lămuri până când au fost încasate ratele de către pârâtă și dacă aceasta a încasat vreo sumă de bani pentru folosința acestui imobil în perioada 2006 - 2009, iar sub aspectul culpei pârâtei, va stabili dacă începând cu 2006, societatea recurentă a avut o atitudine culpabilă de natură a atrage răspunderea civilă delictuală având în vedere că, contractul de leasing a fost suspendat.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ., respectiv art. 313 șt 314 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Județul Satu Mare prin președintele Consiliului Județean Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare împotriva Deciziei nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare împotriva Deciziei nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei la aceeași instanță de apel.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.