Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
2 martie 2023

Decizia nr. 412/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 22 iunie 2016, A.., în calitate de administrator judiciar al societății B. S.R.L., în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare prin primar și Administrația Domeniului Public Satu Mare, să se pronunțe o hotărâre de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 350 mp, proprietatea societății reclamante, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 132.790 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății) împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1383, art. 1386 C. civ., art. 148 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 85/2006. Municipiul Satu Mare prin primar a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieței de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societății, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective.

Administrația Domeniului Public Satu Mare a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru respectivul teren, pe care a estimat-o la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective.

Prin cererea din 3 noiembrie 2016, reclamanta și-a modificat petitul acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâților Administrația Domeniului Public Satu Mare și Consiliul Local al municipiului Satu Mare prin primar la plata, de către fiecare, a contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 350 mp, proprietatea sa, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 86.163 euro TVA inclus (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății), împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii, aferent perioadei 01.09.2013 – 31.08.2016. A considerat, totodată, că se impune admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a UAT, invocată prin întâmpinare și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Local al municipiului Satu Mare, prin primar.

În subsidiar, reclamanta a achiesat în parte la cererile reconvenționale, în sensul că din suma totală de 37.173,60 euro, TVA inclus, aferentă folosinței celor 151 mp, este de acord cu plata sumei de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă suprafeței de 118 mp, utilizată, astfel cum rezultă din planul de delimitare. A solicitat compensarea sumelor datorate și obligarea pârâților la plata sumei de 57.114 euro, fiecare, TVA inclus, plus dobânda legală datorată. Prin precizarea la cererea de chemare în judecată din 12 decembrie 2016, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecată față de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare prin primar și a chemat în judecată, alături de Administrația Domeniului Public Satu Mare, în calitate de pârât, Consiliul Local al municipiului Satu Mare.

Consiliul Local al municipiului Satu Mare a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieței de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societății, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective. La 17 ianuarie 2017, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, precum și modificarea petitului acțiunii, de la suma de 132.790 euro, plus dobânda legală la suma de 86.163 euro, TVA inclus, împreună cu dobânda legală.

A solicitat compensarea sumelor datorate și obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 57.114 euro, TVA inclus, plus dobânda legală datorată, urmare a lipsei de folosință a terenului menționat, rezultată din diferența dintre suma de 86.163 euro TVA inclus, aferentă celor 350 mp utilizați de către pârâți și suma de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă celor 118 mp folosiți de reclamantă.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Satu Mare prin primar, U.A.T. Municipiul Satu Mare prin primar și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 224/2022Ap din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Municipiul Satu Mare prin primar, U.A.T. Municipiul Satu Mare prin primar și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare. Menține în rest decizia recurată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.