ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1816/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 3 martie 2020, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniului Public Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, a solicitat obligarea acestora, în mod solidar, la plata despăgubirilor în valoare de 167.535,20 €, la plata penalităților reprezentând dobânda legată, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost indicate prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 din C. civ. Prin cererea precizatoare depusă la 23 octombrie 2020, reclamanta a micșorat valoarea obiectului acțiunii la 30.095 €, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 118 mp, pentru perioada martie 2017 - februarie 2020, indicând modalitatea de calcul prin care a cuantificat prejudiciul pe care îl impută pârâților. Prin încheierea din 13 iulie 2020, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a disjuns cererile reconvenționale formulate de pârâții Administrația Domeniului Public Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, fiind format dosarul înregistrat sub nr. x/2020, în prezent suspendat în baza art. 36 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 141/D din 24 iunie 2021, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniului Public Satu Mare, UAT Municipiul Satu Mare prin primar și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1136 A din 5 iulie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimații UAT Municipiul Satu Mare, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare și Administrația Domeniului Public Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 141/D din 24 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost precizată. Pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei suma de 30.095€, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a suprafeței de 118 mp teren cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Satu Mare, pentru perioada martie 2017 - februarie 2020, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Recursurile declarate în cauză Recurenții-pârâți UAT Municipiul Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, pe de-o parte, și Administrația Domeniului Public Satu Mare, pe de altă parte, au formulat cereri de recurs distincte, prin care au susținut aceleași critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Au considerat că decizia este nelegală, deoarece nu reflectă analiza întregului cadru procesual din perspectiva și cu respectarea drepturilor și intereselor fiecăruia dintre participanții în proces, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Curtea de apel a ignorat în raționamentul său aspectele reținute în mod corect de către tribunal, legalitatea și temeinicia deciziei fiind afectate de lipsa identificării suprafeței de 118 mp ce formează obiectul pretențiilor, lipsa probării calității de titular al dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra clădirii ce afectează suprafața de teren, lipsa unei expertize contabile necesare pentru a identifica lipsa de folosință a suprafeței pe perioada aferentă pretențiilor intimatei. Au susținut că instanța de apel s-a substituit expertului tehnic judiciar atunci când a reținut că stabilirea cuantumului despăgubirilor presupune un simplu calcul matematic, ce nu necesită cunoștințe de specialitate. Instanța de judecată nu poate încălca atribuțiile stabilite de legiuitor în competența exclusivă a experților judiciari, deoarece nu are pregătirea necesară specifică, dar și pentru că acest punct de vedere al instanței încalcă prevederile legale referitoare la delimitarea și competențele instanțelor de judecată. După cum au arătat, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, însă intimata-reclamantă nu a precizat în ce ar consta culpa pârâților, condiția vinovăției fiind tratată în mod superficial și nu a fost probată. Nu poate fi acceptat raționamentul instanței de apel conform căruia dacă pârâții nu au niciun drept asupra halei agroalimentare situate pe terenul reclamantei, atunci nu ar fi putut încheia contracte de închiriere cu diverși comercianți și percepe chiria aferentă. Situația juridică a halei alimentare, care în prezent nu mai este folosită, nu este una certă, nefăcându-se dovada în sensul că recurenții-pârâți sunt proprietari. În opinia recurenților-pârâți, prejudiciul cauzat nu este cuantificat și nici motivat, iar cu privire la calculul extrajudiciar prezentat de instanța de apel menționează că nu au putut să formuleze obiective și obiecțiuni. Începând cu 1 aprilie 2019, în hala agroalimentară nu s-a mai închiriat nicio suprafață de teren către diverși comercianți, ceea ce înseamnă că nu a mai fost utilizat terenul aflat în proprietatea reclamantei, iar recurenții-pârâți nu au împiedicat-o să își exercite dreptul său de proprietate. Au menționat că intimata-reclamantă nu a efectuat niciun demers pentru eliberarea terenului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ.. Totodată, aceasta a avut cunoștință, cu ocazia cumpărării terenului în litigiu, despre faptul că acesta are o destinație specială, fiind afectat de acea hală, astfel că sunt incidente prevederile art. 1350 din C. civ., potrivit cărora fapta ilicită a victimei constituie cauza exoneratoare de răspundere civilă delictuală. Pentru sumele mai vechi de 3 ani, au precizat că invocă excepția prescripției în temeiul prevederilor art. 2517 și următoarele din C. civ., excepție invocată și prin întâmpinarea depusă în cauză. În aprecierea recurenților-pârâți, intimata-reclamantă nu și-a probat pretențiile, iar simpla trimitere la probațiunea administrată în alt dosar nu este suficientă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 256 C. proc. civ. Au mai afirmat că nu au putut pune în practică procedura de desființare a construcției, întrucât nu și-au exprimat acordul toți coproprietarii terenului, în condițiile în care doar intimata-reclamantă A. S.R.L. a răspuns favorabil notificării pe care au comunicat-o în acest sens.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L., în insolvență, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, formulând următoarele apărări: Sub un prim aspect, a menționat că s-a reținut corect de către instanța de apel că terenul a fost folosit și exploatat de către recurenții-pârâți, în cauză fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. De asemenea, a considerat că în mod întemeiat au fost avute în vedere, prin prisma efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, toate aspectele pe care le-a învederat în fața curții de apel. În ceea ce privește calculul prejudiciului, a susținut că acesta s-a raportat la algoritmul stabilit de Înalta Curte în litigiul anterior și la hotărârile Consiliului Local Satu Mare, care nu au fost desființate, motiv pentru care nu s-a justificat efectuarea unei expertize contabile. A precizat că prin notificarea nr. x din 28 februarie 2022 recurenții-pârâți au demonstrat că aspectele reținute în cauză sunt corecte, recunoscând că terenul reclamantei este ocupat de hala agroalimentară. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor identice formulate de pârâți, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele comune ce urmează a fi expuse: Criticile referitoare la carențele în motivarea deciziei atacate sunt nefondate. Prealabil, trebuie menționat că susținerile prezentate în cadrul acestui motiv de recurs supun analizei nu numai aspecte legate de argumentarea hotărârii instanței de apel, ci și chestiuni care vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial sau a celor de drept procesual, care se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., urmând a primi răspuns raportat la cerințele specifice fiecărui motiv. Contrar susținerilor recurenților-pârâți, curtea de apel nu a ignorat argumentele reținute de tribunal în fundamentarea soluției de respingere a acțiunii în răspundere civilă delictuală, ci, constatând nelegalitatea și netemeinicia sentinței, a prezentat argumentele juridice care susțin admiterea apelului declarat de reclamantă, schimbarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 30.095 €, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a suprafeței de 118 mp, teren cu număr cadastral x Satu Mare, pentru perioada martie 2017- februarie 2020, cu dobânda legală aferentă. Instanța de apel a valorificat corect efectul pozitiv al lucrului judecat în privința statuărilor jurisdicționale din dosarul nr. x/2016, întrucât hotărârile judecătorești se opun deopotrivă părților litigante, cât și instanței de judecată, care nu poate stabili contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, în contextul în care circumstanțele factuale, avute în vedere în litigiul anterior, s-au menținut și în dosarul de față. Prezumția legală a puterii de lucru judecat facilitează sarcina probațiunii, aducând înaintea instanței constatări ale raportului juridic, făcute cu ocazia judecății anterioare, de care este necesar să se țină seama. Astfel, s-a impus infirmarea concluziei primei instanțe în sensul că decizia de casare nr. 363 din 12 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016 nu se bucură de efectul puterii de lucru judecat în prezenta cauză, în condițiile în care decizia instanței de recurs are caracter definitiv chiar dacă s-a dispus casarea, prin urmare chestiunile dezlegate beneficiază de autoritate de lucru judecat. Expunând în mod amplu parcursul și hotărârile pronunțate în litigiului anterior, curtea de apel a motivat că recursul declarat de Municipiul Satu Mare, prin primar, și de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 224/Ap din 15 februarie 2022 a Curții de Apel Oradea a vizat doar neacordarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care celelalte chestiuni au intrat în puterea lucrului judecat. Sub un prim aspect, nu se pune problema unei motivări incomplete sub aspectul identificării terenului în suprafață 118 mp, pentru care au fost solicitate despăgubiri în prezentul litigiu, raportat la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2016 și înscrierea în cartea funciară, întrucât instanța de apel a avut în vedere că acesta face parte din terenul în suprafață de 350 mp, înscris în CF nr. x Satu Mare, nr. cadastral x, în privința căruia s-a statuat, cu putere de lucru judecat în litigiul anterior, că este ocupat în totalitate de hala agroalimentară din Piața nr. 1 Satu Mare. De asemenea, au fost prezentate motivele pentru care instanța de apel a înlăturat argumentul referitor la nedovedirea calității pârâților de titulari ai dreptului de proprietate sau ai altui drept real asupra halei agroalimentare ce afectează terenul aflat în proprietatea reclamantei, esențial fiind că în litigiul anterior s-a constatat existența faptei ilicite a pârâților constând în indisponibilizarea terenului reclamantei prin amplasarea unei hale agroalimentare, fiind încălcat dreptul acesteia de proprietate. Pentru a putea fi reținută, în sarcina pârâților, săvârșirea faptei ilicite, constând în îngrădirea dreptului de proprietate al reclamantei, nu se impunea dovedirea unui drept real al pârâților asupra halei agroalimentare amplasate pe teren, fiind suficientă dovedirea ocupării abuzive, fără niciun fel de titlu, a terenului, faptă ce încălcă norma de conduită obligatorie - respectarea dreptului de proprietate, opozabil erga omnes. Recurenții-pârâți nu pot profita de situația juridică incertă a halei agroalimentare pe care o administrează pentru a înlătura răspunderea ce le revine pentru fapta ilicită săvârșită, deoarece "orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri" (art. 14 din C. civ.), astfel că nimeni nu se poate prevala de propria culpă în susținerea intereselor sale (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). În acest sens, curtea de apel a constatat în mod pertinent că pârâții au încheiat contracte de închiriere cu diverși comercianți și au încasat chiria aferentă, deși în fața instanțelor pretind că nu au niciun drept asupra halei agroalimentare situate pe terenul reclamantei. Tot în dezacord cu tribunalul, curtea de apel a constatat că nu era necesară efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, raportat la împrejurarea că despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului au fost cuantificate, pentru anul 2017, în conformitate cu algoritmul de calcul prevăzut la lit. a) pct. 16 - a) din Anexa nr. 1 a Hotărârii Consiliului Local Satu Mare nr. 266/2016 privind aprobarea taxelor și tarifelor ce vor fi aplicate începând cu anul 2017, iar, pentru perioada ianuarie 2018 - februarie 2020, conform Anexei nr. 1, pct. I-19 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 264/2017 privind aprobarea taxelor și tarifelor pe anul 2018, Anexei nr. 1, pct. I-25 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 316/2018 privind aprobarea taxelor și tarifelor pe anul 2019 și Anexei nr. 1 pct. I-25 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 267/2019 privind aprobarea taxelor și tarifelor pe anul 2020. În cauză, față de dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., administrarea expertizei contabile se afla la latitudinea instanțelor fondului, nefiind incident un caz în care legea prevede obligativitatea administrării acestui mijloc de probă. Cu puterea de apreciere conferită de lege, instanța de apel a reținut că nu sunt necesare cunoștințe de specialitate pentru efectuarea calculului matematic în vederea stabilirii prejudiciului, motiv pentru care criticile privind utilitatea expertizei nu pot fi primite, în recurs putând fi cenzurată doar legalitatea (admisibilitatea) mijlocului de probă, nu însă și concludența și utilitatea probelor. Contrar afirmațiilor recurenților-pârâți, în considerentele deciziei instanței de apel este explicată în mod riguros modalitatea de evaluare a despăgubirilor, fiind validat criteriul de calcul prevăzut în anexele hotărârilor Consiliului Local Satu Mare, care prevăd taxele și tarifele aplicate de Administrația Domeniului Public în piețele din Municipiul Satu Mare în perioada pentru care s-a solicitat acoperirea prejudiciului, curtea de apel dând totodată eficiență puterii de lucru judecat a deciziei nr. 363 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și sub acest aspect. Considerentele deciziei atacate reliefează atât legalitatea criteriului valoric aplicat, care se raportează la elemente obiective, de natură a asigura repararea integrală a prejudiciului, cât și ansamblul de operații matematice făcute în scopul determinării valorii totale a prejudiciului. Procedând la evaluarea judiciară a prejudiciului, nu se poate reține că instanța și-a depășit prerogativele care îi sunt atribuite prin lege pentru a realiza activitatea de înfăptuire a justiției, care în cauză a presupus verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale (printre care se numără și stabilirea prejudiciului). Pentru argumentele prezentate anterior, Înalta Curte reține că sunt nefondate și criticile prin care s-a susținut că instanța ar fi utilizat o modalitate de calcul extrajudiciară, lacunară și lipsită de obiectivitate. De asemenea, este nereal că recurenții-pârâți nu ar fi avut posibilitatea de a expune un punct de vedere față de această modalitate de evaluare a prejudiciului, în cauză fiind respectat principiul contradictorialității, în condițiile în care aceștia au luat cunoștință de valoarea obiectului acțiunii civile și de modalitatea de calcul. Prin cererea depusă de reclamantă la 23 octombrie 2020 în fața primei instanțe, valoarea despăgubirilor a fost micșorată la 30.095 €, iar în cuprinsul cererii s-a precizat că această sumă a fost calculată având în vedere statuările din decizia nr. 363 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin raportare la tarifele prevăzute de Hotărârile Consiliului Local Satu Mare nr. 266 din 22 decembrie 2016, nr. 264 din 23 noiembrie 2017, nr. 316 din 20 decembrie 2018 și 267 din 19 decembrie 2019, care au fost redate punctual. Aceste aspecte au fost reiterate prin cererea de apel formulată de reclamantă, pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată. Drept urmare, recurenții-pârâți au avut posibilitatea efectivă de a-și organiza apărarea inclusiv în etapa apelului și de a exercita dreptul de a discuta și argumenta chestiunea privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că nu pot fi constatate motive de nelegalitate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Luând în examinare criticile încadrabile în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestora. Susținând lipsa faptei ilicite, lipsa culpei și a prejudiciului, recurenții-pârâți au afirmat că terenul intimatei-reclamante nu ar mai fi fost utilizat, întrucât nu au mai închiriat spații către comercianți începând cu 1 aprilie 2019. Această alegație nu poate înfrânge prezumția de lucru judecat a chestiunilor privind existența faptei, vinovăției și a prejudiciului, întrucât fapta ilicită și culpabilă reținută în sarcina pârâților constă în ocuparea fără drept a terenului intimatei-reclamante cu hala agroalimentară, iar prejudiciul presupune lipsirea acesteia de prerogativele folosinței și posesiei. Or, din această perspectivă, așa cum a statuat și curtea de apel, nu are însemnătate împrejurarea că recurenții-pârâți nu au mai exploatat începând cu 1 aprilie 2019, prin închiriere, terenul ocupat. Ca atare, cu respectarea prevederilor art. 1385 din C. civ., la stabilirea întinderii prejudiciului și a valorii reparației au fost avute în vedere cele două componente ce intră alcătuirea sa: pierderea efectiv suferită de reclamantă (damnum emergens) și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) pe care l-ar fi obținut în condiții obișnuite, dar pe care nu le-a obținut din cauza faptului prejudiciabil. Fără temei sunt și susținerile recurenților-pârâți în sensul că ar fi incidente prevederile art. 1371 alin. (1) și art. 1352 din C. civ., prin prisma cărora au reclamat că pasivitatea reclamantei ar conduce la reținerea vinovăției comune, iar împrejurarea că aceasta a cunoscut că hala se afla pe teren la momentul achiziționării acestuia ar reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere. Dispozițiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. prevăd că: "În cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o." Acest text de lege reglementează situația în care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu a luat măsurile normale care erau în puterea sa pentru a diminua sau evita prejudiciul, deși putea să o facă, implicarea victimei impunându-se a fi realizată cu vinovăție, aspect ce rezultă din folosirea expresiei "cu intenție sau din culpă". Consecința aplicării acestei reguli are drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Conduita intimatei-reclamante, constând în neinițierea unui demers legal pentru eliberarea terenului ocupat de către recurenții-pârâți, nu poate fi asimilată unei fapte culpabile concurente, care să se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului și care ar constitui o circumstanță legală de diminuare a obligației de despăgubire, în contextul în care recurenții-pârâți au continuat să ocupe fără drept terenul, deși cunoșteau situația sa juridică, anterior, în dosarul nr. x/2016, fiind chiar obligați la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a întregii suprafețe de teren (350 mp). Prin urmare, în mod corect a reținut curtea de apel că pasivitatea intimatei-reclamante nu poate conduce la privarea sa de dreptul de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat. De asemenea, împrejurarea că intimata-reclamantă a cunoscut, la data achiziționării terenului, că acesta era ocupat de hala agroalimentară, nu are valențele unei fapte ilicite, care să poată fi calificată drept cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală în sensul prevederilor art. 1352 din C. civ., contrar celor susținute de recurenții-pârâți. Răspunderea civilă delictuală a recurenților-pârâți este atrasă pentru ocuparea fără titlu a terenului intimatei-reclamante, perspectivă din care este indiferent dacă, la momentul achiziționării imobilului, aceasta cunoștea că era ocupat de hala agroalimentară, întrucât o asemenea conduită nu poate fi interpretată drept un acord pentru utilizarea terenului. În finalul cererilor de recurs se observă că au fost reluate apărările formulate în fața instanțelor de fond, fără a fi antamată legalitatea deciziei instanței de apel. Astfel, recurenții-pârâți au făcut o simplă trimitere la excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a formula o critică propriu-zisă sub acest aspect, care să releve o eventuală greșeală care ar putea fi imputată instanței de apel. Au mai susținut că intimata-reclamantă nu și-a probat pretențiile, ci a făcut referire la probele administrate în alt dosar, cu care recurenții-pârâți nu sunt de acord, menționând că nu sunt aplicabile prevederile art. 256 C. proc. civ. Aceste afirmații nu deduc analizei instanței de recurs critici de nelegalitate a deciziei atacate, întrucât exprimă punctul de vedere al recurenților-pârâți în legătură cu temeinicia pretențiilor solicitate pe calea acțiunii deduse judecății, chestiune ce nu mai poate fi evaluată în recurs, care este o cale extraordinară de atac prin care poate fi suspusă examinării doar conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, astfel cum stipulează expres dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, se constată că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 256 C. proc. civ. în materie de probe, ci, în cauză, prezumția legală a puterii de lucru judecat a facilitat sarcina probațiunii, aducând înaintea instanței constatări ale raportului juridic, făcute cu ocazia judecății anterioare, de care în mod corect s-a ținut seama, după cum s-a argumentat deja. Cât privește împrejurarea că recurenții-pârâți au notificat intenția de a demola construcția ce ocupa terenul intimatei-reclamante, se observă că acest demers a fost inițiat în anul 2022, pe parcursul prezentului litigiu, astfel că nu poate produce efecte juridice în sensul diminuării sau înlăturării răspunderii civile delictuale raportat la fapta ilicită imputată în cauză, care privește ocuparea fără drept a terenului reclamantei, în suprafață de 118 mp, pentru o perioadă anterioară, respectiv martie 2017 - februarie 2020. Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâți, nefiind întrunite cerințele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din același cod.