ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2626/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 22 iunie 2016, A., în calitate de administrator judiciar al societății B. S.R.L., în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, și Administrația Domeniului Public Satu Mare, să se pronunțe o hotărâre de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 350 mp, proprietatea societății reclamante, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 132.790 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății) împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1383, art. 1386 C. civ., art. 148 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 85/2006. Municipiul Satu Mare, prin primar, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieței de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societății, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective. Administrația Domeniului Public Satu Mare a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru respectivul teren, pe care a estimat-o la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective. Prin cererea din 3 noiembrie 2016, reclamanta și-a modificat petitul acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâților Administrația Domeniului Public Satu Mare și Consiliul Local al municipiului Satu Mare, prin primar, la plata, de către fiecare, a contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 350 mp, proprietatea sa, înscris în CF nr. x Satu Mare, estimată la suma de 86.163 euro TVA inclus (echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății), împreună cu dobânda legală calculată până la data introducerii acțiunii, aferentă perioadei 01.09.2013 - 31.08.2016. A considerat, totodată, că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT, invocată prin întâmpinare, și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Local al municipiului Satu Mare, prin primar. În subsidiar, reclamanta a achiesat, în parte, la cererile reconvenționale, în sensul că, din suma totală de 37.173,60 euro, TVA inclus, aferentă folosinței celor 151 mp, este de acord cu plata sumei de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă suprafeței de 118 mp, utilizată, astfel cum rezultă din planul de delimitare. A solicitat compensarea sumelor datorate și obligarea pârâților la plata sumei de 57.114 euro, fiecare, TVA inclus, plus dobânda legală datorată. Prin precizarea la cererea de chemare în judecată din 12 decembrie 2016, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecată față de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, și a chemat în judecată, alături de Administrația Domeniului Public Satu Mare, în calitate de pârât, Consiliul Local al municipiului Satu Mare. Consiliul Local al municipiului Satu Mare a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea sa, situat în incinta Pieței de alimente nr. 1 Satu Mare, pe care se află o clădire aflată în patrimoniul societății, valoare estimată la suma de 37.173,60 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată până la momentul plății efective. La 17 ianuarie 2017, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, precum și modificarea petitului acțiunii, de la suma de 132.790 euro, plus dobânda legală la suma de 86.163 euro, TVA inclus, împreună cu dobânda legală. A solicitat compensarea sumelor datorate și obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 57.114 euro, TVA inclus, plus dobânda legală datorată, urmare a lipsei de folosință a terenului menționat, rezultată din diferența dintre suma de 86.163 euro TVA inclus, aferentă celor 350 mp utilizați de către pârâți, și suma de 29.049 euro, TVA inclus, aferentă celor 118 mp folosiți de reclamantă.

Sentința pronunțată de Tribunalul Satu Mare Prin sentința nr. 143/D din 22 iunie 2018, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea precizată; a admis, în parte, cererile reconvenționale formulate de către pârâții-reclamanți; a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plății a sumei de 58.104 euro, iar pe reclamantă să plătească pârâților echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plății a sumei de 33.850 euro, cu titlu despăgubiri civile la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 31.08.2016 și până la efectuarea plății; a compensat datoriile reciproce, cu obligarea pârâților de a plăti reclamantei diferența de 24.254 euro, în echivalentul valoric la cursul oficial BNR din ziua plății; a respins restul cererilor, ca nefondate; a compensat cheltuielile de judecată.

Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Oradea, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 20/Ap din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelurile declarate de societatea B. S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A. și de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, și Administrația Domeniului Public Satu Mare împotriva sentinței tribunalului, exclusiv pe baza motivului de ordine publică invocat de instanță din oficiu, sentința fiind anulată, în întregime, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., dosarul fiind reținut spre judecare, cu fixare termen cu citarea părților. Prin decizia nr. 176/A din19 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acțiunea precizată și modificată; a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei suma de 58.104 euro în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 01.09.2013-31.08.2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective; a obligat pe pârâți să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, suma de 1100 RON, reprezentând onorarii parțiale experți.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 363 din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 176/A din 19 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel; a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al municipiului Satu Mare și Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, și Administrația Domeniului Public Satu Mare împotriva aceleiași decizii.

Decizia pronunțată de curtea de apel, în al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 327/2020-A din 16 iunie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanta B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială prin primar și Administrația Domeniului Public Satu Mare; a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei suma de 70.612,50 euro, în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 01.09.2013 - 31.08.2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1713 din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta B. S.R.L., prin administrator judiciar A. și de pârâții Administrația Domeniului Public Satu Mare, Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, împotriva deciziei nr. 327/A din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. A casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel, în al treilea ciclu procesual Prin decizia nr. 224/Ap din 15 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, evocând fondul, a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, în perioada 01.09.2013-31.08.2016, este în cuantum de 70.380 Euro. A respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea reclamantei B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A., de obligare a pârâților Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, și Administrația Domeniului Public Satu Mare, la plata sumei de 70.380 Euro. Prin decizia civilă nr. 692-A din 26 aprilie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 224 din 15 februarie 2022 pronunțată de aceeași instanță, formulată de petenții Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, în contradictoriu cu reclamanta B. S.R.L., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A..

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 412 din 2 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de pârâții Municipiul Satu Mare prin primar, U.A.T. Municipiul Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 224/2022Ap din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. A fost casată, în parte, decizia recurată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Municipiul Satu Mare, prin primar, U.A.T. municipiul Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Satu Mare. A fost menținută în rest decizia recurată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel, în al patrulea ciclu procesual Prin decizia nr. 1012/2023-A din 4 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins apelurile declarate de Municipiul Satu Mare, prin primar, U.A.T. municipiul Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 143/D din 22 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, sub aspectul cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1012/2023-A din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, au declarat recurs pârâții Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Satu Mare. Prin memoriul de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenții au susținut că instanța de apel a respins solicitarea reclamantei, ca rămasă fără obiect, astfel că este evidentă culpa procesuală a reclamantei. Au învederat că, deși au efectuat plata la 17 martie 2021, reclamanta nu a renunțat la pretențiile sale și nu a adus la cunosțința Înaltei Curți această împrejurare, ceea ce relevă, o dată în plus, culpa procesuală a acesteia. Drept urmare, au apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Prin cea de-a doua critică dezvoltată, recurenții au imputat instanței de apel o motivare contradictorie a soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, învederând că reținerea instanței de apel în sensul că reclamanta nu a pierdut procesul vine în contradicție cu dispozitivul hotărârii atacate prin care este menționat că se respinge cererea, ca rămasă fără obiect. De asemenea, au arătat că reclamanta este în culpă procesuală, deoarece a continuat demersurile judiciare chiar și după stingerea debitului prin plată și compensare, neaducând la cunoștința instanței acest aspect. Prin ultima critică formulată, recurenții au arătat că, în ceea ce privește cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a pornit de la premise adevărate, dar a ajuns la o concluzie falsă. Astfel, au menționat că, într-adevăr, s-au opus la apelul formulat de reclamantă, deoarece, dacă s-ar fi admis, ar fi putut fi puși în situația de a fi obligați de două ori la plata sumei de 70.380 euro, sumă pe care au achitat-o la 17 martie 2021.

Procedura derulată la Înalta Curte de Casație și Justiție Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 19 septembrie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată pentru soluționare la 21 noiembrie 2024, în ședință publică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Procedând la analiza legalității hotărârii recurate, instanța de recurs reține că, prin demersul său judiciar, reclamanta B. S.R.L., prin administrator judiciar A., a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Satu Mare, prin primar, și Administrația Domeniului Public Satu Mare și obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul proprietatea acesteia, înscris în CF nr. x Satu Mare, în cuantum de 132.790 RON, precum și dobânda legală aferentă. La rândul lor, pârâții au formulat cereri reconvenționale, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata, în favoarea lor, a contravalorii lipsei de folosință pentru un alt imobil, situat în incinta Pieței de alimente nr. 1 Satu Mare, în cuantum de 37.173,60 euro, precum și dobândă legală aferentă. Reclamanta a modificat succesiv cererea introductivă, în ceea ce privește cadrul procesual, rămânând ca pârâți Administrația Domeniului Public Satu Mare și Consiliul local al municipiului Satu Mare, iar, în ceea ce privește suma solicitată ca despăgubiri civile, acesta a fost micșorată de la 132.790 RON la 86.163 euro. Totodată, a achiesat, în parte, la cererile reconvenționale, în sensul că, din suma totală de 37.173,60 euro, este de acord să achite 29.049 euro. A solicitat compensarea sumelor datorate și obligarea pârâților, în solidar, la plata diferenței rezultate. De-a lungul a trei cicluri procesuale, pârâții au contestat atât temeinicia pretențiilor reclamantei, cât și cuantumul despăgubirilor civile solicitate. În al treilea ciclu procesual, instanța de apel, evocând fondul, a constatat că prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, este în cuantum de 70.380 euro și, având în vedere că s-a făcut dovada că pârâții au achitat debitul, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții, prin care au formulat critici care au vizat neîndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a acestora, cuantumul contravalorii lipsei de folosință și soluția pronunțată cu privire la cheltuielile de judecată. Recursul a fost soluționat prin decizia de casare nr. 412 din 2 martie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a casat, în parte, decizia recurată în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Municipiul Satu Mare, prin primar, UAT Satu Mare, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Satu Mare, fiind reținută, în rest, decizia. În rejudecare, Curtea de Apel a reținut existența culpei procesuale a pârâților, având în vedere că plata debitului a fost efectuată pe parcursul judecării apelului. S-a apreciat că atitudinea procesuală manifestată de aceștia, atât în fața primei instanțe, cât și prin exercitarea căilor de atac, a fost constant una de contestare a pretențiilor reclamantei, ceea ce justifică reținerea culpei, chiar dacă, în cel de-al treilea ciclu procesual, acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Raționamentul și soluția instanței de apel au fost criticate de recurenți, recursul acestora fiind structurat pe două critici principale de nelegalitate aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, respectiv: existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii și aplicarea eronată a normelor de drept material incidente în cauză. Examinând aspectele criticate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed. Deși subsumate de recurenți motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile efectiv formulate se încadrează în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., și vizează, în realitate, o motivare contradictorie și o aplicare greșită a normelor procedurale, respectiv a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Cele două critici de nelegalitate, deși subsumate unor ipoteze diferite, vor fi analizate în mod unitar, având în vedere că ele converg către aceeași premisă esențială, anume faptul că intimata-reclamantă este în culpă procesuală, acțiunea acesteia fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, ceea ce echivalează, în opinia recurenților, cu pierderea procesului și cu obligația acesteia de a achita cheltuieli de judecată. În dezlegarea problemei de drept enunțate se va porni de la dispozițiile de ordin general prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie regula potrivit căreia: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Din economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată, reiese, în mod neechivoc, caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a cărei soartă depinde de soluția dată cererii principale din dosar și etapa procesuală în care au fost generate. Deși neconsacrată in terminis, art. 453 C. proc. civ. induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și, implicit, efectuarea unor cheltuieli de judecată. Însă, din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie pasivitatea în executarea voluntară a unei obligații, astfel încât reclamantul să solicite concursul forței coercitive a statului în vederea îndeplinirii acesteia, ori, după caz, susținerea unor apărări neîntemeiate, care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține realizarea pretențiilor formulate în cererea de chemare în judecată. Drept urmare, în stabilirea culpei procesuale, instanța trebuie să aibă în vedere nu doar soluția finală a litigiului, printr-o abordare strict formală, ci și conduita concretă a părții care a generat ori întreținut starea litigioasă. Transpunând aceste considerente de ordin teoretic împrejurărilor regăsite în pricina dedusă judecății, se constată că, în speță, în mod corect, instanța de apel a reținut culpa procesuală a pârâților și i-a obligat, în mod legal, la plata cheltuielilor de judecată, criticile formulate în recurs nefiind susținute de argumente juridice valabile. Astfel, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că, din punctul de vedere al rezultatului final al litigiului, reclamanta este cea care a câștigat procesul, iar pârâții sunt cei care l-au pierdut, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul obligării părții căzute în pretenții la suportarea cheltuielilor de judecată. Este adevărat că, în plan formal, hotărârea pronunțată în apel constată că acțiunea a rămas fără obiect, însă această soluție nu echivalează, în mod automat și invariabil, cu o constatare a culpei procesuale în sarcina reclamantei, cum, în mod greșit, afirmă pârâții. Trebuie reținut că respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, nu echivalează cu o soluție de respingere a acțiunii ca nefondată și, deci, nu semnifică pierderea procesului de către reclamantă. Această soluție reflectă împrejurarea că, în timpul procesului, pretenția a fost integral satisfăcută, întrucât cauza rămâne fără obiect atunci când cererea principală nu mai poate fi soluționată pe fond, situația litigioasă fiind stinsă prin alte mijloace, inclusiv prin executarea voluntară a obligației de către pârât. În acest sens, în cazul concret dedus judecății, se reține că ceea ce a determinat pierderea caracterului actual al acțiunii nu este imputabil reclamantei, ci se datorează conduitei pârâților, care au executat obligația de plată în cursul judecății apelului, după un parcurs procesual complex, întins pe durata a două cicluri procesuale, la 17 martie 2021. Or, o asemenea executare nu are semnificația unui succes procesual al pârâților. Dimpotrivă, rezultatul efectiv al procesului, obținerea sumelor solicitate, reflectă o finalitate favorabilă reclamantei și impune calificarea sa drept parte câștigătoare, cu stabilirea dreptului în favoarea acesteia de a-și recupera cheltuielile judiciare efectuate. În aceste condiții, nu se poate reține existența unor considerente contradictorii în decizia recurată, ci doar o analiză corectă și fundamentată juridic a conduitei procesuale a pârâților, în sensul stabilirii culpei acestora, cu consecința firească a obligării la plata cheltuielilor de judecată. Este lipsit de temei și argumentul recurenților potrivit căruia reclamanta s-ar fi aflat în culpă procesuală pentru că nu a renunțat la judecată după încasarea debitului. O asemenea renunțare nu putea interveni, întrucât achitarea debitului nu a fost una voluntară, ci urmare a solicitării transmise de reclamantă, de executare a obligației, în baza unei hotărâri executorii, pentru evitarea unei executări silite iminente, ceea ce exclude ipoteza recunoașterii benevole și necondiționate a pretențiilor, în accepțiunea art. 454 C. proc. civ. Pârâții nu doar că nu au recunoscut pretențiile reclamantei, ci au continuat să conteste temeinicia acestora și cuantumul sumei acordate ca despăgubiri civile, prin formularea recursului împotriva deciziei nr. 224/2022 a Curții de Apel Oradea, recurs care a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1713/2022. De altfel, nici pârâții nu au notificat instanței de recurs împrejurarea achitării debitului și au menținut starea litigioasă, preferând să continue procesul și să urmărească, în continuare, infirmarea soluției pronunțate, ceea ce confirmă poziția procesuală pe care au avut-o pe întreg parcursul litigiului, de contestare atât a temeiniciei pretențiilor formulate, cât și a cuantumului sumelor solicitate. Nici susținerile recurenților, în sensul că, după achitarea debitului, nu puteau manifesta o poziție de achiesare la apelul formulat de reclamantă, întrucât ar fi existat riscul unei obligări la plata dublă a sumei pretinse, nu pot fi primite. În primul rând, o atare susținere este lipsită de logică juridică, întrucât plata efectuată de pârâți în cursul procesului, chiar și în absența unui titlu executoriu definitiv, dar în baza unei hotărâri executorii, nu poate fi interpretată ca un act de plată necondiționat și ireversibil, cu riscul unei duble executări. C. proc. civ. reglementează mijloace suficiente de apărare pentru a evita o eventuală dublă plată, în ipoteza în care, dintr-o eroare procedurală sau o dublă solicitare, s-ar fi ajuns la o nouă cerere de executare a aceleiași obligații. În al doilea rând, conduita procesuală a pârâților, exprimată prin opoziția continuă la pretențiile reclamantei, inclusiv după plata debitului, nu poate fi justificată printr-o presupusă intenție de evitare a unei obligații redundante, ci trădează, în mod clar, voința de a obține o soluție favorabilă prin respingerea integrală a cererii, nu ca lipsită de obiect, ci ca nefondată. O asemenea conduită este de natură să întrețină starea litigioasă și să determine efectuarea, în continuare, de cheltuieli judiciare de către partea adversă, justificând astfel constatarea culpei procesuale în sarcina lor. Prin urmare, susținerile pârâților-recurenți cu privire la imposibilitatea achiesării la apel din teama unei duble obligații de plată sunt nefondate, atât în fapt, cât și în drept. Ele reprezintă un construct argumentativ ex post facto, menit să justifice o conduită procesuală deja calificată de instanțele de fond ca fiind culpabilă, și nu pot conduce la schimbarea calificării juridice a acestei conduite, nici la exonerarea de la suportarea consecințelor procesuale ce decurg din aceasta. Pentru toate aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din același cod.