ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 363/2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 143/D din 22 iunie 20I8, Tribunalul Satu Mare, secția 1 civilă a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamanta-pârâtă SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. formulată în contradictoriu cu pârâții-reclamanți Municipiul Satu Mare, prin Primar, Consiliul Local al municipiului Satu Mare și Administrația Domeniului Public Satu Mare. A admis, în parte, cererile reconvenționale formulate de către pârâții-reclamanți. I-a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plății a sumei de 58.104 euro, iar pe reclamantă să plătească pârâților echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plății a sumei de 33.850 euro, cu titlu despăgubiri civile la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 31 august 2016 și până la efectuarea plații. A compensat datoriile reciproce, cu obligarea pârâților de a plăti reclamantei diferența de 24.254 euro în echivalentul valoric la cursul oficial BNR din ziua plății. A respins restul cererilor, ca nefondate. A compensat cheltuielile de judecată.

Prin Decizia nr. 20-Ap din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelurile declarate de SC A. SRL, în reorganizare judiciară prin administrator judiciar B. și de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare-Unitatea Administrativ Teritorială prin Primar și Administrația Domeniului Public Satu Mare împotriva sentinței tribunalului, exclusiv pe baza motivului de ordine publică invocat de instanță din oficiu, sentința fiind anulată, în întregime, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., iar procesul reținut spre judecare, cu fixare termen cu citare părți.

Prin Decizia nr. 176-A din 19 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acțiunea precizată și modificată. I-a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei suma de 58.104 euro în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosință al terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective. I-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, suma de 1.100 RON, reprezentând onorarii parțiale experți.

Împotriva deciziei, au declarat recursuri toate părțile.

1) Recurenta-reclamantă SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. a formulat următoarele critici întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

- Considerentele deciziei instanței de apel sunt în contradicție cu dispozitivul, în sensul că, deși se reține că reclamanta a fost lipsită de folosința întregului său teren, în suprafață de 350 mp, și este îndreptățită la echivalentul lipsei de folosință, este admisă doar în parte cererea de chemare în judecată, pentru suma de 58.104 euro, aferentă unei suprafețe de 288 mp, iar pentru 62 mp nu se stabilește nicio valoare a prejudiciului. De altfel, chiar în raport de această modalitate de calcul, ar rezulta suma de 79.612,5 euro pentru întreaga suprafață de 350 mp.

- Instanța se află în eroare când înlătură tariful unic agenți economici (taxa forfetară+rezervare loc, plată anticipată) stabilit prin anexele nr. 1 lit. a) pct. 5 la HCL nr. 183 din 29 noiembrie 2012, HCL nr. 1 din 9 ianuarie 2014, HCL nr. 228 din 27 noiembrie 2014 și HCL nr. 214/17 decembrie 2015, în condițiile în care trebuie să fie făcută diferența între folosirea, într-o primă fază, pentru închiriere teren către agenți economici, fiind aplicabil tariful stabilit la lit. a) pct. 5 din Anexa nr. 1 la HCL (taxa forfetară + rezervare loc, plată anticipată) și apoi folosirea imobilului clădire (hala) administrată de Municipiul Satu Mare, fiind aplicabil tariful stabilit la lit. a) pct. 16 din Anexa nr. 1 la HCL, în funcție de tipul de produse comercializate de către agenții economici.

În mod greșit instanța de apel a înlăturat prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă dispusă în cauză, în cuantum de 407.444,27 euro, având în vedere că expertul a calculat aceste sume prin raportare la lit. a) pct. 5 al Anexei nr. 1 la hotărâri ale consiliului local, text aplicabil speței.

- În mod nelegal instanța de apel nu a făcut distincție între suprafața de 350 mp proprietatea recurentei-reclamante, care intră sub incidența tarifului prevăzut la lit. a) pct. 5 din Anexa nr. 1 la HCL și suprafața de 125 mp teren aparținând Municipiului Satu Mare, pentru care este aplicabil tariful prevăzut în HCL-urile menționate, în Anexele nr. 1 lit. a) pct. 16 a și b (produse alimentare/produse industriale).

Raportul de expertiză topografică a identificat afectațiunea suprafeței de 62 mp ca fiind acces în hala de alimente și acces pietonal și faptul că terenul proprietatea reclamantei este aservit față de fondul dominant care este terenul și respectiv, construcțiile din incinta Pieței nr. 1 Satu Mare, proprietatea Consiliului Local Satu Mare, astfel încât regimul economic și cel de taxare este același pentru întreaga suprafață de teren proprietatea reclamantei, așa încât întreaga suprafață trebuie să intre în aceeași modalitate de calcul al despăgubirilor, în conformitate cu tarifele stabilite prin hotărârile succesive ale Consiliului Local Satu Mare, respectiv cele din Anexa nr. 1 lit. a) pct. 5.

În ce privește suprafața de 350 mp teren, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică, aceasta este situată sub Hala de alimente nr. 1 și accesul din calea publică la această hală, având destinația economică vânzare de produse alimentare, inclusiv cale publică pentru accesul cumpărătorilor.

2) Recurenții-pârâți Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Satu Mare, pe de o parte și Administrația Domeniului Public Satu Mare, pe de altă parte, deși au declarat recursuri distincte, au aceleași critici de nelegalitate, fundamentate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

- S-a susținut, în motivele de recurs, că a fost greșit soluționată excepția de netimbrare a cererii reclamantei, care nu trebuia să fie considerată scutită de taxa judiciară de timbru, fiind o acțiune de drept comun în recuperarea unor creanțe.

- De asemenea, s-a arătat că instanța a apreciat nelegal asupra existenței legitimării poziției procesuale active a societății B., în calitate de administrator judiciar al reclamantei, întrucât administratorul judiciar nu poate formula, în reprezentarea unei societăți în reorganizare, o acțiune în pretenții pentru stabilirea prejudiciului, fără ca în prealabil să existe o creanță certă, ci eventual, o acțiune în recuperarea unei creanțe anterior stabilită ca fiind certă.

- Au susținut recurenții că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul pretins nu este cert, fiind unul eventual, raportarea la suprafața de 288 mp/350 mp fiind eronată, în condițiile în care ADP Satu Mare a folosit, pentru închirierea meselor și tarabelor către diverși comercianți, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2016, suprafețele de teren de 29 mp în anul 2014, 24 mp în anul 2015 și 21 mp până în data de 31 august 2016, nicidecum pe cea de 288 mp/350 mp.

Suprafața utilizată de ADP Satu Mare în perioada 1 septembrie 2013 - 31 decembrie 2013, de 24,5 mp, nu se regăsește în expertiza contabilă, rezultând, în opinia recurenților, în urma unei analogii referitoare la contractanții aferenți perioadei 2014 - 2016, coroborat cu suprafețele de teren ocupate de aceștia.

În ce privește suma de 58.104 euro, aceasta a fost calculată la suprafața de 288 mp/350 mp, iar nu la cea de 24,5 mp-2013, 29 mp-2014, 24 mp-2015, respectiv 21 mp-2016.

- De asemenea, s-a arătat că prin încheierea de ședință din 17 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a reținut că reprezentantul reclamantei a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă pretenții pentru lipsa de folosință a terenului de 232 mp, nicidecum a suprafeței de 288 mp/350 mp.

- În mod greșit, în calculul prejudiciului, instanța de apel nu a luat în considerare sumele încasate efectiv de ADP, respectiv de reclamantă, aspect confirmat de aceasta din urmă prin depunerea a două contracte de rezervare încheiate de ADP Satu Mare cu diverși comercianți (nr. 56 din 12 ianuarie 2015 și nr. 7 din 7 ianuarie 2016).

- Reclamanta nu s-a raportat la un criteriu propriu de evaluare, în formularea pretențiilor, ci s-a raportat strict la tarifele și taxele aprobate prin diverse hotărâri ale consiliului local.

- S-a susținut că nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv recurenților-pârâți nu li se poate imputa pasivitatea reclamantei, care nu a notificat pârâții să elibereze terenul în cauză și nu a promovat acțiune în justiție privind evacuarea acestora, astfel încât pârâții nu aveau posibilitatea de a cunoaște faptul că reclamanta are calitatea de proprietar al terenului în litigiu, așa încât nu există faptă ilicită.

- Întrucât, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, a rezultat că suprafața totală de teren existentă în Hala de Alimente nr. 1 din Municipiul Satu Mare este de 472 mp, din care doar 350 mp sunt proprietatea reclamantei, nu există certitudinea că suprafețele utilizate de ADP Satu Mare sunt amplasate exact pe terenul aparținând reclamantei, ori cât anume sunt amplasate pe acel teren.

Având în vedere că anterior deschiderii procedurii insolvenței reclamanta nu a luat nicio măsură de preîntâmpinare a prejudiciului, deși a achiziționat terenul de 350 mp încă din anul 2010, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ., ce reglementează situația în care victima a contribuit, cu intenție sau din culpă, la producerea prejudiciului.

Recurenta-pârâtă Administrația Domeniului Public Satu Mare a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia și a arătat că suma pretinsă de aceasta, respectiv 407.444,27 euro nu se regăsește în expertiza contabilă încuviințată în cauză, astfel cum a fost completată, că pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie dovedit, iar pârâta nu se face vinovată de pasivitatea reclamantei, care de-a lungul timpului nu a făcut demersuri pentru eliberarea terenului în cauză. De asemenea, a arătat că în mod corect nu s-a calculat prejudiciul pentru suprafața de 62 mp (cale de acces în hală), deoarece aceasta nu a fost închiriată niciodată de recurenta-pârâtă.

Și recurenții-pârâți Municipiul Satu Mare, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Satu Mare au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia și învederând aceleași aspecte cu cele ale celeilalte pârâte.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare la recursurile pârâților.

A solicitat respingerea criticii privind excepția de netimbrare a apelului propriu, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind scutirea de la plata taxei de timbru a acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

A solicitat, totodată, respingerea criticii privind excepția lipsei calității procesuale active a administratorului judiciar B., cererea de chemare în judecată fiind introdusă în numele societății în insolvență, iar nu în nume propriu de către administratorul judiciar.

A solicitat, de asemenea, respingerea recursurilor pârâților și admiterea recursului propriu, considerând că în cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, ca urmare a lipsirii reclamantei de folosința proprietății sale.

Referitor la mențiunile încheierii de ședință din 17 februarie 2017 a precizat că nu reprezintă renunțări la obiectul cauzei, respectiv la obligarea pârâților la plata prejudiciului pentru lipsirea de folosința suprafeței de 350 mp, fiind fără relevanță faptul că în procedura de insolvență a fost înstrăinată suprafața de 232 mp (din cea de 350 mp), întrucât respectiva înstrăinare s-a făcut în afara perioadei pentru care s-a formulat acțiunea în pretenții.

A susținut că prejudiciul suferit de reclamantă este cert, iar criteriul de evaluare al acestuia este câștigat cauzei, nefiind contestat în primă instanță,

A considerat că recurenții-pârâți nu se pot prevala de propria culpă (necunoașterea calității de proprietar a reclamantei), întrucât dreptul de proprietate era înscris în evidențele publice de carte funciară din anul 2010.

A mai susținut că în cauză nu există culpă din partea reclamantei în ce privește mărirea prejudiciului.

Recurenții-pârâți Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Satu Mare au formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, reiterând aspecte legate de faptul că suma de 407.444,27 euro nu se regăsește în expertiza contabilă încuviințată în cauză, astfel cum a fost completată, că pentru a fi reparat prejudiciul trebuie dovedit și că în mod corect nu s-a calculat prejudiciul pentru suprafața de 62 mp (cale de acces în hală).

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că suma pretinsă (407.444,27 euro) reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 350 mp, fiind reținută, în mod corect, ca prejudiciu cert de către instanța de apel. A mai susținut că în cauză nu există pasivitate a reclamantei, pe terenul căreia a fost amplasată în mod abuziv o hală de alimente edificată de ADP fără autorizație de construcție, culpa aparținând celor care au amplasat hala pe terenul proprietatea reclamantei.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 4 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantă și de pârâți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

1) Analizând criticile deduse judecății prin intermediul recursului reclamantei, se constată următoarele:

- Este corectă susținerea recurentei-reclamante conform căreia decizia se fundamentează pe considerente contradictorii atunci când, deși reține că dreptul de proprietate al acesteia are ca obiect o suprafață de teren de 350 mp (înscrisă ca atare în CF nr. x Satu Mare, provenit din conversiunea vechii coli CF nr. x, nr. top x), totuși, atunci când stabilește întinderea despăgubirilor ce i se cuvin pentru atingerea adusă proprietății - prin amplasarea pe teren a unei hale agroalimentare - este avută în vedere o suprafață mai mică.

Validarea pe acest aspect a concluziilor raportului de expertiză - care a dedus din suprafața de 350 mp pe cea de 62 mp, ca fiind afectată de calea de acces - este eronată, contrazicând cele statuate de instanță în legătură cu întinderea dreptului de proprietate al reclamantei.

În considerentele deciziei se reține, cu trimitere la concluziile raportului de expertiză topografică, faptul că respectiva cale de acces este situată în interiorul pieței agroalimentare și că "este evident că reclamanta a fost lipsită de folosința întregului său teren în suprafață de 350 mp, fiind îndreptățită la echivalentul lipsei de folosință pentru întreaga suprafață".

Deși raționamentul instanței de apel este corect sub acest aspect, căci reparația trebuie să asigure acoperirea prejudiciului produs prin afectarea dreptului de proprietate în întregime, atunci când este stabilit cuantumul despăgubirilor, este luată în considerare, în mod greșit, suma stabilită de expert pentru o suprafață de teren mai mică (de 288 mp), prin deducerea suprafeței de 62 mp, identificată ca fiind calea de acces la piața agroalimentară.

Or, nicio justificare nu există pentru un asemenea procedeu, de luare în considerare a "terenului net" cum în mod defectuos se reține în expertiza validată de instanță.

Aceasta întrucât respectiva cale de acces se află pe terenul identificat ca aparținând proprietății reclamantei și în același timp, pentru că acoperirea prejudiciului trebuie realizată integral indiferent de afectațiunea dată imobilului de către cei care au împiedicat exercițiul dreptului de către titular.

Ca atare, critica sub acest aspect este fondată, decizia atacată bazându-se pe considerente contradictorii care pe de o parte, recunosc întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui teren în suprafață de 350 mp și faptul că i-a fost îngrădită folosința asupra întregii suprafețe, iar pe de altă parte, stabilind cuantumul despăgubirilor, se raportează la o suprafață mai mică (288 mp), deducând din teren ceea ce expertul reține ca fiind cale de acces.

Această contrarietate în argumentele justificative ale soluției atrage caracterul nelegal al deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și, coroborat cu prevederile art. 497 C. proc. civ., soluția de casare cu trimitere.

La reluarea judecății se va avea în vedere faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului de 350 mp (conform datelor de CF menționate anterior) și că i se cuvin despăgubiri în consecință, pentru atingerea adusă prerogativelor acestui drept, indiferent de împrejurarea că părți din teren au primit afectațiuni diferite, câtă vreme ceea ce interesează pe planul ilicitului civil reclamat este îngrădirea proprietarului în exercițiul prerogativelor dreptului său.

- Celelalte aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă au caracter nefondat.

Astfel, în mod eronat aceasta pretinde că pentru calculul despăgubirilor ar fi trebuit folosit drept criteriu tariful unic pentru agenți economici (taxă forfetară + rezervare loc + plată anticipată) stabilit prin Anexa nr. 1 lit. a) pct. 5 la HCL nr. 183/2012 (și în mod corespunzător pentru anii următori, 2013, 2014, 2015).

În realitate, dând valoare și eficiență criteriului regăsit la Anexa nr. 1 lit. a) pct. 16, instanța de apel a ținut seama de situația concretă rezultată în legătură cu terenul reclamantei, aceea a situării acestuia sub o hală agroalimentară, ceea ce a atras aplicarea unui alt tarif - acela pentru închirierea spațiilor comerciale din cărămidă pentru vânzarea de produse agroalimentare, iar nu pentru comercializarea de produse industriale, așa cum greșit și în contra situației juridice a imobilului a pretins-o reclamanta.

De aceea, referirea la suma de 407.444,27 eu, care i s-ar fi datorat cu titlu despăgubiri reclamantei, este lipsită de fundament întrucât se raportează la un criteriu (tarif) inaplicabil față de afectațiunea în concret dată terenului, care nu poate fi ignorată, pentru a se pretinde un prejudiciu cât mai mare dar care n-are justificare legală.

În același sens, tinzând în realitate, spre o dublă reparație, recurenta susține că i s-ar fi cuvenit despăgubiri constând în contravaloarea închirierii către agenți economici pentru teren, cu aplicarea tarifului de la lit. a) pct. 5 Anexa nr. 1 și în mod distinct pentru folosirea imobilului - clădire (hala), prin aplicarea celuilalt tarif, de la pct. 16 al aceleiași anexe, corespunzător tipului de produse comercializate de către agenții economici.

O asemenea critică ignoră faptul că reclamanta este titulara doar a dreptului de proprietate asupra terenului nu și asupra construcției pentru a putea pretinde că i se datorează, în mod distinct, despăgubiri decurgând din restrângerea exercițiului dreptului atât în privința terenului cât și a construcției.

Tot astfel, e lipsită de temei și cu nesocotirea regimului juridic al terenului, susținerea conform căreia instanța ar fi trebuit să facă distincția între suprafața de 350 mp, proprietatea reclamantei și diferența până la 425 mp aparținând Municipiului Satu Mare (doar aceasta din urmă trebuind să fie supusă tarifului de la pct. 16 al Anexei), câtă vreme terenul se află în indiviziune, astfel încât nu se poate stabili - în aplicarea unor tarife diferențiate, oricum nejustificate, față de existența aceleiași afectațiuni - care parte din suprafața totală ar fi fost în stăpânirea materială a reclamantei și care anume ar fi revenit intimatei.

2) Recursurile pârâților, deși formulate prin două memorii distincte, deduc judecății critici identice, care au caracter nefondat.

- Astfel, în ce privește aspectul formal, al taxei judiciare de timbru care ar fi fost datorată pentru acțiunea promovată, susținerea unui demers de drept comun în recuperarea creanței care ar scoate-o de sub incidența normei de exceptare de la plata timbrajului, este lipsită de temei.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, în speță sunt incidente prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, conform cărora "toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxa de timbru".

Or, acțiunea de față prin care este dedusă judecății o pretenție patrimonială a reclamantei față de pârâte este în mod evident una în realizarea/valorificarea unui drept de creanță.

Distincția pe care o introduc recurenții-pârâți în legătură cu necesitatea ca dreptul de creanță să fi fost unul preexistent promovării acțiunii este una pe care nu o folosește legiuitorul, așa încât contravine principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În realitate, sintagma "recuperarea creanțelor" la care face referire textul legal nu vizează doar preexistența dreptului de creanță în sensul unei stabiliri anterioare a acestuia (cu toate elementele care să-l facă "recuperabil", referitoare la întindere, exigibilitate), ci preexistența unui drept subiectiv cu un conținut patrimonial a cărui valorificare să se urmărească pe calea acțiunii în justiție, executabil apoi, de bunăvoie sau prin forța coercitivă a statului.

- Este nefondată, de asemenea, critica referitoare la determinarea cadrului procesual subiectiv, cu luarea în considerare și recunoașterea legitimării procesuale active a societății B., în calitate de administrator judiciar al SC A. SRL (aflată în procedura reorganizării judiciare).

Întrucât potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, administratorului judiciar îi sunt recunoscute, alături de alte organe și instituții (instanțele judecătorești, judecătorul sindic, lichidatorul) competențe în desfășurarea procedurii insolvenței, iar dispozițiile art. 77 alin. (1) enunțate anterior fac referire expresă la calitatea acestuia de titular al acțiunilor în recuperarea creanțelor, consecința, pe plan procesual, este a legitimării poziției de reclamant într-o astfel de acțiune.

- Au caracter nefondat și criticile formulate în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii, respectiv pretinsa neîntrunire a elementelor răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ce privește prejudiciul, s-a invocat că acesta nu ar avea caracter cert, ci dimpotrivă, caracter eventual raportat la suprafețele efectiv ocupate, din totalul de 350 mp, prin închirierea de mese și tarabe (suprafețe care ar fi fost în intervalul 2013 - 2016, de 29 mp, 24 mp, respectiv 21 mp și nicidecum de 288 mp cât ar fi reținut expertul).

Formulând o astfel de critică, recurenții-pârâți sunt în eroare asupra noțiunii de prejudiciu cert, cu o existență sigură și supus ca atare reparației, prin opoziție cu cel eventual, a cărui producere în viitor nefiind sigur că va avea loc, nici nu este supus reparației prin angajarea răspunderii delictuale.

În acest sens, dispozițiile art. 1381 C. civ. stabilesc că:

"Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" (alin. (1) și că "Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat" (alin. (2).

În speță, întrucât fapta ilicită constă în atingerea adusă exercițiului dreptului de proprietate, înseamnă că rezultatul vătămător se produce din chiar momentul în care are loc restrângerea nelegitimă a dreptului respectiv, cu posibilitatea pentru titular de a cere reparația deoarece existența pagubei este neîndoielnică.

Susținerea că nu ar fi fost ocupat în întregime terenul, ci doar porțiuni din acesta (pe care au fost amplasate mese, tarabe) nu vizează, în realitate, caracterul cert al prejudiciului, ci întinderea acestuia.

Critica este nefondată și sub acest aspect, având în vedere că în cazul indisponibilizării unui teren aparținând unei terțe persoane, prin amplasarea asupra acestuia a unei hale agroalimentare, se ajunge la lipsirea proprietarului de prerogativa folosinței, indiferent cât din suprafața terenului este ocupată efectiv, în interiorul halei, prin închirierea de mese/tarabe.

Aceasta întrucât repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, dând expresie principiului care stă la baza răspunderii civile delictuale (art. 1385 C. civ.) și de aceea, fiind afectat întregul drept de proprietate al reclamantei -prin suprapunerea asupra acestuia a halei - este indiferent cât din acest teren a fost în continuare ocupat, în interiorul halei, și prin amplasarea unor mese ori tarabe.

- Cu referire la același principiu, al reparării integrale, se constată caracterul nefondat al criticii referitoare la faptul că în calculul prejudiciului instanța ar fi trebuit să se raporteze la sume încasate efectiv de ADP, conform celor două contracte încheiate cu diverși comercianți, depuse la dosar.

În realitate, în determinarea cuantumului despăgubirilor trebuie să se țină seama, astfel cum s-a arătat, de îngrădirea dreptului de folosință al reclamantei cu privire la întregul teren și de aceea este indiferentă împrejurarea că s-au încheiat doar două contracte sau că pârâtele ar fi încasat, prin utilizarea terenului, sume mai mici decât cea la plata căreia au fost obligate.

Temeiul acțiunii reclamantei este dat de răspunderea delictuală, în contextul în care fapta ilicită constă în atingerea adusă dreptului de proprietate, iar nu cel al îmbogățirii fără justă cauză, pentru a se pune problema acoperirii prejudiciului în limitele în care ar fi crescut patrimoniul pârâților ca urmare a folosirii bunului (conform art. 1.345 C. civ.)

De aceea, ceea ce interesează este determinarea prejudiciului localizat în patrimoniul reclamantei, ținând seama de întreaga întindere a dreptului de proprietate al acesteia în exercițiul căruia a fost îngrădită, iar nu în limitele în care s-ar fi produs o îmbogățire în patrimoniul pârâților.

- Susținerea că ar fi avut loc, pe parcursul desfășurării judecății, o precizare a obiectului acțiunii și că reclamanta ar fi pretins despăgubiri doar pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 232 mp, este lipsită de temei legal.

În speță, nu a avut loc o modificare a cererii de chemare în judecată în condiții procedurale care să învestească instanța în alt cadru decât cel inițial.

Împrejurarea că în încheierea de ședință din 17 februarie 2017 s-a consemnat poziția reprezentantului reclamantei în sensul că pretențiile ar viza suprafața de 232 mp nu poate fi considerată o modificare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., câtă vreme ulterior poziția procesuală a ambelor părți a fost a determinării suprafețelor de teren în litigiu pe baza expertizei topografice (care a identificat terenul proprietatea reclamantei ca având suprafața de 350 mp, conform mențiunilor de carte funciară, așa cum s-a indicat prin cererea dedusă judecății).

- În ce privește susținerea că reclamanta nu s-a raportat la un "criteriu propriu de evaluare", ci la tarifele de ocupare a terenului practicate prin hotărâri ale Consiliului local, critica este de asemenea, nefondată.

Folosirea unei asemenea criteriu este unul corect întrucât ține seama de afectațiunea în concret a terenului, conducând ca atare la determinarea unui prejudiciu cert.

Dimpotrivă, utilizarea altor repere (cum ar fi chiria practicată pe piața liberă) nu putea oferi decât elemente de eventualitate sau de caracter incert al prejudiciului, în contextul în care oricum, față de situația juridică a imobilului (ocupat de ADP), astfel de contracte n-ar fi putut fi perfectate.

- Nu poate fi primită nici critica pârâților conform căreia întrucât suprafața totală de teren aflată în Hala de Alimente este de 472 mp, din care doar 350 mp sunt proprietatea reclamantei, înseamnă că "n-ar exista certitudinea că suprafețele utilizate de ADP Satu Mare sunt amplasate pe acel teren".

Astfel, expertiza topografică efectuată în cauză a identificat, pe baza înscrierilor în C.F. și a geometriei recepționate de OCPI, faptul că terenul reclamantei se află sub Hala de Alimente din Piața nr. 1 Satu Mare și accesul din calea publică la această hală.

- Este nefondată totodată, critica potrivit căreia reclamanta, prin pasivitatea ei, ar fi contribuit la producerea prejudiciului, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1371 C. civ. referitoare al vinovăția comună a victimei și autorului faptei ilicite.

Astfel, pârâții pretind fără temei că reclamanta ar fi trebuit să-i notifice să elibereze terenul sau să promoveze acțiune în evacuarea acestora pentru că altminteri n-au avut posibilitatea să cunoască cine are calitatea de proprietar al terenului în litigiu.

Aceasta în condițiile în care reclamanta a asigurat publicitate și opozabilitate dreptului său (dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 iunie 2010 la BNP C.) prin înscriere în cartea funciară x Satu Mare, conform Încheierii nr. 25322 din 1 iulie 2010.

Cum rolul și funcția publicității imobiliare sunt tocmai acelea de a realiza publicitatea drepturilor imobiliare față de terți și întrucât, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, reclamanta a realizat operațiunile de carte funciară ce-i incumbau, niciun alt demers suplimentar nu-i poate fi imputat sau pretins acesteia pentru a aduce la cunoștință faptul că a devenit proprietară.

În realitate, prin folosirea unor astfel de argumente, pârâții invocă propria atitudine culpabilă, de neconsultare a evidențelor de carte funciară, cu atât mai mult cu cât aceștia nu dețineau vreun titlu de proprietate asupra terenului respectiv (pentru a se pune problema că în mod nelegal, cu nesocotirea principiilor de publicitate materială, și-ar fi înscris un terț dreptul în detrimentul adevăratului titular al acestuia).

Pentru toate aceste considerente, criticile formulate de către pârâți au fost găsite nefondate, recursul acestora urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 176-A din 19 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Consiliul local al municipiului Satu Mare și Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar și Administrația Domeniului Public Satu Mare împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - LM