ÎCCJ, decizie (scj.ro #232169)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș-Secția I civilă la 17.03.2023 reclamanții A. și B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., să se constate nulitatea absolută a actului adițional la actul de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. 3484/11.09.2020 de către notar public X., încheiat sub semnătură privată, cu dată certă dată prin încheierea de dată certă nr. 26/13.02.2023 a SPN Y. și să se repună părțile în situația anterioară încheierii actului, în sensul reluării prevederilor actului de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. 3494/11.09.2020 de notar public X., cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1244, art. 1243, art. 551, art. 693 alin. (2) și art. 698 C.civ. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., excepția coparticipării procesuale obligatorii raportat la dispozițiile art. 78 C.proc.civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii. Prin modificarea la acțiune din 31.05.2023, reclamanții au formulat critici împotriva raportului de evaluare întocmit în ianuarie 2023 de Z. SRL cu privire la terenul situat în Baia Mare, și cerere de anulare întemeiată pe existența unei leziuni produse cu ocazia încheierii actului adițional la actul de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. 3484/11.09.2020, atacat prin cererea introductivă.

Sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș Prin sentința civilă nr. 816 din 02.11.2023, Tribunalul Maramureș-Secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. A respins excepția lipsei cadrului procesual subiectiv pasiv. A admis în parte acțiunea și a anulat actul adițional la actul de constituire a dreptului de superficie având încheierea de dată certă nr. 26/13.02.2023 dată de SPN Y. și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii lui. A respins cererea de anulare a aceluiași act adițional pentru leziune. A obligat pârâta să achite reclamanților suma de 13.093 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia civilă nr. 276/A din 03.10.2024, Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a admis în parte apelul incident declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 816/2023 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în parte, cu privire la nesoluționarea excepției lipsei calității de reprezentant al pârâtei. A respins excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei a avocatului W. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. împotriva aceleiași hotărâri. A obligat intimata C. să plătească apelantului A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 276/A/2024 a Curții de Apel Cluj-Secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ., pârâta C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta a învederat că au fost încălcate prevederile art. 33, art. 36, art. 59 și art. 78 C.proc.civ.. Într-o primă critică, recurenta arată că a fost încălcat art. 36 C.proc.civ., în sensul că reclamantul A. nu are calitate procesuală activă în cauză. În acest sens, recurenta arată că reclamantul A. nu a contractat în nume propriu cu pârâta și nu poate exercita acțiunea în calitate de asociat-administrator separat de societatea B. SRL. În calitate de asociat-administrator reclamantul reprezintă societatea fără ca în acest mod să poată justifica o calitate procesuală distinctă de persoana juridică. Din această perspectivă, neîndeplinirea acestei condiții în ceea ce-l privește pe reclamantul A. este cu atât mai evidentă cu cât acesta nu are un drept propriu în raport cu pârâta proprietar al terenului. Faptul că A. a decis unilateral să plătească sume de bani pentru societate nu determină concluzia că acesta dobândește un drept propriu în raport cu pârâta ci, eventual, un drept de creanță fată de societatea pentru care a plătit prin efectul subrogatiei în drepturile creditorului. În consecință, calitate procesuală activă în prezenta cauză doar SC B. SRL. Dacă s-ar aprecia că A. are calitate procesuală activă atunci ar fi trebuit chemat în judecată și V., asociatul care a reprezentat societatea la încheierea actului contestat și a semnat în calitate de administrator. În mod nelegal instanța de apel retine că, în aplicarea art. 1247 alin. (2) C.civ. orice persoană poate formula o acțiune în anularea unui contract, chiar dacă nu este parte a raportului juridic litigios. Printr-o a doua critică, recurenta arată că reclamantul A. nu justifică un interes personal, nefiind parte în contract și neputând obține un beneficiu personal ca urmare a soluționării prezentului litigiu. Nu a fost constituită și nu există nicio obligație personală de a plăti din bugetul personal datoriile societății, astfel cum arată instanța de apel în argumentarea existenței interesului. Decizia unilaterală a asociatului de a achita personal datoriile societății nu transformă raportul juridic în litigiu într-un raport între persoana fizică asociat și recurentă. Interesul reclamat de A. nu este născut sau actual în condițiile în care acesta are doar calitatea de asociat al societății B. SRL. Interesul urmărit nu este unul legitim atâta timp cât nu se urmărește restabilirea unei eventuale afectări a situației de carte funciară protejată prin norma legală cuprinsă în art. 1244, ci se urmărește satisfacerea unui interes privat, material și injust constând în diminuarea propriei obligații de plată asumată de celălalt asociat-administrator cu puteri depline singur. În acest sens, este elocvent petitul 2 al acțiunii care vizează repunerea în situația anterioară constând în plata sumei de 1000 euro lunar și nu vizează o rectificare de carte funciară sau altă schimbare în ceea ce privește drepturile înscrise în cartea funciară. În esență, reclamanții au deturnat sensul art. 1243 și 1244 C.civ. și se folosesc de un presupus viciu formal al actului adițional pentru a obține schimbări de fond ale raportului juridic, respectiv pentru a obține un beneficiu injust în sensul revenirii la obligația stabilită prin contractul autentic. Interesul nu este legitim deoarece vizează diminuarea propriei obligații, contrar voinței titularului dreptului de superficie transmis și contrar voinței părților exprimată prin actul adițional semnat și asumat în mod legal de societate prin V. administrator cu puteri depline singur. Sunt incidente prevederile art. 15 C.civ. care împiedică exercitarea unui drept în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Instanțele anterioare au apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea întemeiată pe cauză ilicită, fapt ce denotă că consimțământul părților la încheierea actului adițional a fost legal exprimat, fiind absolut necesar ca instanța să pronunțe o hotărâre care să respecte voința părților din actul adițional. În ceea ce-o privește pe reclamanta B. SRL, în același mod ca și A., nu urmărește restabilirea legalității în scopul rectificării înscrierilor de carte funciară ci urmărește un interes nelegitim respectiv exercitarea dreptului de superficie la 1/7 din valoarea acestuia. Interesul nu este legitim deoarece vizează diminuarea propriei obligații, contrar principiilor bunei credințe și contrar voinței titularului dreptului de superficie transmis și a voinței societății exprimată în mod legal de administratorul V. O astfel de soluție precum cea urmărită de reclamantă ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei și ar fi contrară principiului bunei credințe în executarea contractelor precum și contrară dispozițiilor art. 697 C.civ. Prima instanță trebuia sa analizeze care este interesul general ocrotit prin instituirea condiției cerute de lege și să aplice în consecință dispozițiile legale incidente. Interesul general ocrotit prin instituirea formei autentice este acela al garantării faptului că conținutul cărților funciare este exact, că drepturile tabulare nu pot fi modificate fără acordul expres al titularilor. Cu alte cuvinte, în cazul în care nulitatea va fi pronunțată, va elimina numai acele efecte ale actului juridic care contravin scopului legii, celelalte efecte urmând a fi menținute în baza principiului conversiunii contractului nul. În acest sens, art. 1260 C.civ. prevede că un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege. Fundamentul acestei instituții este determinat de concepția legiuitorului asupra nulității, în sensul că nulitatea, fiind sancțiunea îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului legii, urmează ca acele efecte care sunt conforme legii să fie menținute. Actul adițional atacat, încheiat în aplicarea prevederilor art. 697 C.civ., nu modifică actul inițial sub aspectul drepturilor tabulare, ci actualizează contravaloarea dreptului de superficie dobândit prin actul inițial, iar nulitatea nu va avea drept consecință o rectificare/îndreptare a înscrierilor de carte funciară. Printr-o a treia critică, recurenta arată că raportat la dispozițiile art. 78 C.proc.civ., în prezentul litigiu există un caz de litisconsorțiu obligatoriu, sens în care instanța trebuia să dispună respingerea acțiunii în condițiile art. 78 alin. (2) C.proc.civ., având în vedere faptul că, după punerea în discuția părților introducerea în cauză în calitate de pârât a lui P., coproprietar al terenului care face obiectul actului adițional atacat în prezenta cauză și a lui V., asociat-administrator semnatar al actului adițional, reclamanții au refuzat extinderea cadrului procesual. Doar în cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. În prezenta procedură sunt incidente prevederile art. 78 alin.(2) C.proc.civ., caz în care dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Coparticiparea procesuală (litisconsorțiul) reglementată de art. 59 C.proc.civ. presupune că judecata efectivă este posibilă numai prin împrocesuarea tuturor persoanelor ale căror drepturi pot fi afectate prin demersul judiciar întrucât numai în fața aceleiași instanțe și în cadrul aceluiași proces - spre ale fi opozabilă tuturor - se poate stabili, irevocabil și în același timp o răspundere contractuală. Mai mult, obiectul cauzei este constituit din analiza legalității contractelor care vizează un drept tabular, iar soluționarea cauzei în lipsa lui P. este de natură a afecta grav dreptul la un proces echitabil cu atât mai mult cu cât o eventuală soluție de admitere i-ar afecta acestuia drepturi esențiale. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a arătat că au fost aplicate greșit prevederile art. 1243, art. 885 și art. 888 C.civ., respectiv au fost încălcate prevederile art. 15, art. 1178, art. 1260, art. 1266, art. 1267 și art. 1270 C.civ. Recurenta învederează că în mod greșit instanța de apel aplică prevederile art. 885, art. 888 și art. 1243 C.civ. actului adițional, deși actul adițional nu constituie, transmite sau modifică drepturi tabulare, fapt care nu impune exprimarea consimțământului titularului în formă autentică. Prevederile art. 885 și art. 886 se aplică doar în cazul dobândirii și stingerii drepturilor reale asupra imobilelor, respectiv codificării drepturilor reale asupra imobilelor. Nefiind incidente sau aplicabile prevederile art. 885 sau art. 886 cu privire la conținutul actului adițional, este aplicabilă exceptarea cuprinsă în art. 1243 de la principiul simetriei actelor juridice și devine aplicabilă norma generală cuprinsă în art. 1178 C.civ. Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 7/1996 în cartea funciară se înscrie dreptul de superficie și nu contravaloarea acestui drept stabilită de părți, fapt care poate fi constatat din cuprinsul CF x. aflat la dosar. Actul adițional prin care se modifică prețul superficiei nu trebuie înscris în cartea funciară deoarece prețul superficiei nu face obiectul înscrierii în cartea funciară. Anularea actului adițional nu duce la o schimbare în conținutul cărții funciare iar reclamanții nu urmăresc realizarea acestui deziderat, ci urmăresc un interes privat constând în diminuarea injustă a propriei obligații convenită contractual. Instanța de apel trebuia să analizeze care este interesul general ocrotit prin instituirea condiției cerute de lege și să aplice în consecință dispozițiile legale incidente. Interesul general ocrotit prin instituirea formei autentice este acela al garantării faptului că conținutul cărților funciare este exact, că drepturile tabulare nu pot fi modificate fără acordul expres al titularilor. Astfel, dacă nulitatea va fi pronunțată, va elimina numai acele efecte ale actului juridic care contravin scopului legii, celelalte efecte urmând a fi menținute în baza principiului conversiunii contractului nul. În acest sens, art. 1260 C.civ. prevede că un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege. Fundamentul acestei instituții este determinat de concepția legiuitorului asupra nulității, în sensul că nulitatea, fiind sancțiunea îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului legii, urmează ca acele efecte care sunt conforme legii să fie menținute. Actul adițional atacat, încheiat în aplicarea prevederilor art. 697 C.civ. nu modifică actul inițial sub aspectul drepturilor tabulare ci actualizează contravaloarea dreptului de superficie dobândit prin actul inițial, nefiind supus înscrierii în cartea funciară deoarece în cartea funciară nu se înscrie contravaloarea dreptului transmis. Lipsind condiția esențială prevăzută de art. 1244 și 885 C.civ. nu este necesară forma autentică a actului. În mod eronat instanța de apel nu observă faptul că actul atacat nu afectează drepturi tabulare, pronunțând o hotărâre nelegală, cu atât mai mult cu cât demersul reclamanților este unul speculativ, încercând să beneficieze în mod injust de un drept de superficie dar să achite doar 1/7 din valoarea acestuia. Nu există o modificare a actului constitutiv prin actul adițional cu privire la drepturile tabulare, toate clauzele actului inițial fiind menținute, cu excepția contravalorii lunare a dreptului transmis. Procedând de această manieră instanța de apel a încălcat prevederile art. 1266 și 1267 C.civ. privind interpretarea contractelor după voința concordantă a părților prin raportare la scopul contractului, negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului, dând fiecărei clauze înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului. Astfel, voința părților din actul constitutiv a fost aceea a constituirii dreptului de superficie în deplinătatea sa (implicând dreptul de a edifica sau desființa construcții), iar voința părților din actul adițional a fost doar aceea de a majora contravaloarea dreptului transmis, conform evaluării, fără a afecta în vreun fel dreptul de superficie în deplinătatea sa (implicând dreptul de a edifica sau desființa construcții) astfel cum a fost constituit. Prin prezentul demers juridic unul dintre asociați și administrator al societății reclamante refuză să recunoască un contract încheiat de celălalt administrator cu puteri depline. În acest sens, soluția adoptată de instanța de apel este nelegală, contrară prevederilor art. 15 C.civ., potrivit cărora niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 10.03.2025, intimații-reclamanți A. și B. SRL au solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., arată că aceasta este avută în vedere de recurentă din perspectiva art. 36 C.proc.civ. pe aspecte de oportunitate, iar nu de nelegalitate, în condițiile în care sintagma raport juridic litigios este mai largă decât noțiunea de raport contractual, motiv pentru care identitatea juridică trebuie analizată și raportat la litisconsorțiul litigios. În acest sens, în mod corect a reținut instanța de apel că nulitatea absolută pe cale de acțiune poate fi invocată de orice persoană, conform art. 1247 alin. (2) C.civ. În ce privește excepția lipsei de interes, arată că interesul constă în evitarea pierderii unei sume de bani din patrimoniul propriu, iar interesul în constatarea nulității absolute a actului adițional rezultă din calitatea reclamantului A. de asociat și administrator al societății B. SRL. Referitor la excepția coparticipării procesuale obligatorii, arată că, pe de o parte P. nu este semnatarul actului adițional ce face obiectul prezentului dosar, iar pe de altă parte împotriva atât a lui P. cât și împotriva celuilalt asociat și administrator al societății nu au fost formulate pretenții. În condițiile în care instanța constată că nu suntem în prezența unui litisconsorțiu obligatoriu, nefiind sub jurisdicția art. 78 C.proc.civ., critica recurentei prin care afirmă că se impunea respingerea acțiunii față de refuzul reclamanților de extindere a cadrului procesual, este neîntemeiată. Referitor la pretinsa interpretare/aplicare greșită a normelor de drept material, arată că art. 1243 C.civ. prevede că forma autentică necesară pentru încheierea valabilă a contractului inițial se impune și pentru actul adițional sau pentru orice act modificator. Mai arată că actul adițional modifică actul inițial, contopindu-se în acesta. Or, actul inițial este un act constitutiv de drepturi reale, supuse înscrierii în cartea funciară. Interpretarea propusă de recurentă face inaplicabile dispozițiile art. 1243 C.civ., or legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale, iar nu cel al neaplicării. Contrar susținerilor recurentei, fiind în prezența unei nulități exprese de natură absolută, analiza interesului general nu se mai impune, norma aplicându-se de drept, constatându-se de către judecător nulitatea. Mai mult, conversia actului nul conform art. 1260 C.civ. nu se impune în cauză în condițiile în care dispozițiile art. 1243 C.civ. nu fac nicio distincție și cu atât mai puțin cu cât nu există clauze supuse conversiei în actul adițional atacat. Contrar susținerilor recurentei în sensul că nu am fi în prezența unor drepturi tabulare, dispozițiile art. 887 C.civ. subliniază în mod neechivoc că drepturile reale înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare, iar coroborat cu dispozițiile art. 551 alin (1) pct. 2 C.civ. dreptul de superficie este un drept real, iar raportat la dispozițiile art. 693 C.civ. edificarea unei construcții pe terenul altuia, se subsumează în mod neechivoc obligațiilor instituite de art. 1244 coroborat cu art. 1243 sub sancțiunea art. 1247 C.civ. Voința concordantă a părților nu asanează nulitatea absolută și nici nu poate stabili obligații între părți tocmai ca efect al sancțiunii ce caracterizează o astfel de nulitate. În mod corect instanța de apel conchide că indiferent de acordul de voință cu raportare la art. 1178 C.civ., forma contractului dacă este pretinsă de norma legală cu titlu absolut, aceasta caracterizează și obligativitatea ca acordul de voințe al părților să îmbrace o anumită formă expres prevăzută de lege, ca o condiție de valabilitate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurenta-pârâtă C. a înțeles să invoce atât aspecte de ordin procesual legate de condițiile de exercitare a acțiunii civile de către intimatul reclamant A., cât și chestiuni de aplicare a normelor de drept material, referitoare la forma actului juridic. Din perspectiva normelor de drept procesual ce reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, recurenta pârâtă a înțeles să invoce încălcarea prevederilor art. 33 C.proc.civ., referitoare la interesul de a acționa al reclamantului A., care nu are calitatea de parte contractantă în actul adițional la actul de constituire a dreptului de superficie având încheierea de dată certă nr. 26/13.02.2023 și nu poate obține un beneficiu personal prin soluționarea prezentului litigiu. În considerarea acelorași apărări a fost invocată și încălcarea prevederilor art. 36 C.proc.civ., reclamantul ce deține calitatea de asociat-administrator, neputând exercita un demers judiciar personal, separat de societatea B. SRL. Într-un ultim aspect de critică, recurenta pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 78 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care instanța de judecată ar fi trebuit să respingă acțiunea formulată, determinat de existența coparticipării procesuale. Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte reține ca și cadrul factual identificat de către instanțele de fond și necontestat de către partea recurentă următoarele: Prin actul autentificat sub nr. 3484/11.09.2020 de BNP X., numiții P., C., D., E. și F., în calitate de titulari ai dreptului de nudă proprietate (D.), respectiv ai dreptului de uzufruct viager (C. și P.), pe de o parte și S.C. B. S.R.L., reprezentată de administratorii A. și V., pe de altă parte, s-a convenit constituirea unui drept de superficie pe o durată de 20 ani în privința imobilului teren în suprafață de 7300 mp, situat în Baia Mare, înscris în CF nr. x Baia Mare, la un preț de 1000 euro lunar. La data de 13.02.2023, a fost încheiat actul adițional cu dată certă la convenția menționată, prin care recurenta C., în calitate de proprietar și intimata S.C. B. S.R.L. reprezentată de administrator V. au convenit modificarea prețului dreptului de superficie, începând cu luna martie 2023, respectiv la suma de 7225 euro lunar, societatea obligându-se a achita suma majorată în contul bancar al recurentei C. La data de 15.02.2023, V., asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., a notificat intimatul A. prin executor judecătoresc cu privire la încheierea actului adițional cu data certă nr. 26/13.02.2023, solicitându-i să contribuie cu jumătate din suma de 7225 Euro, raportat la împrejurarea că societatea nu dispune lunar de această sumă. Prin prezenta acțiune, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. au solicitat constatarea nulității absolute a actului adițional încheiat la data de 13.02.2023, fiind invocate mai multe motive, instanțele de fond validând pretenția formulată, exclusiv, pentru lipsa formei autentice. Determinat de aceste circumstanțe factuale, prin raportare la apărările formulate de către recurenta pârâtă C., respectiv lipsa calității procesuale active și coparticiparea procesuală obligatorie, prima instanță a reținut că intimatul reclamant A. are calitate procesuală întrucât, pe de o parte deține calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., reclamantă în cauză, iar pe de altă parte probațiunea administrată a relevat împrejurarea că majorarea prețului superficiei a fost suportată din fonduri proprii. Cât privește coparticiparea procesuală, prima instanță a reținut că părțile semnatare ale actului contestat (S.C. B. S.R.L. și C.) figurează în proces, iar introducerea în cauză a numitului V., asociat și administrator al societății, nu poate paraliza acțiunea reclamanților câtă vreme acesta nu a acționat în nume propriu, ci în reprezentarea legală a S.C. B. S.R.L. Nici lipsa chemării în judecată a coproprietarului terenului P. nu prezintă relevanță, întrucât acesta nu a figurat ca parte contractantă în actul atacat. Prin cererea de apel, recurenta pârâtă a criticat modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active și coparticiparea procesuală, invocând totodată și excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei acțiuni. Instanța de apel a validat raționamentul juridic al primei instanțe, reținând cu titlu suplimentar că se invocă un motiv de nulitate absolută, aflată la îndemâna oricărei persoane interesate. În ceea ce privește interesul intimatului A. în exercitarea demersului de față îl reprezintă evitarea pierderii unei sume de banii din patrimoniul propriu, recurenta pârâtă recunoscând că acesta i-a virat în contul personal ½ din valoarea superficiei datorate de societate. În privința societății, s-a reținut a fi invocată nulitatea absolută, astfel că buna sau reaua credință este înlăturată în privința părților cocontractante, fiind vorba de încălcarea unei norme care protejează un interes general la încheierea contractului. În recurs au fost reluate aceste critici, partea recurentă afirmând că intimatul A. nu are calitatea de parte cocontractantă în actul juridic a cărui anulare se solicită, după cum beneficiază de o drept de creanță față de societate prin efectul subrogației, astfel că nu se identifică calitatea sa procesual activă, după cum nici interesul în formularea prezentului demers judiciar. Referitor la aceste critici, Înalta Curte reține că, într-adevăr, calitatea procesuală este una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acțiunii civile, conținutul acestei noțiuni fiind precizat în cuprinsul art. 36 C.proc.civ. Calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. Pentru ipoteza în care pretenția formulată prin acțiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, constă în anularea unui act juridic, ținând seama că subiectele raportului juridic sunt determinate, stabilirea calității procesuale nu ar trebui să prezinte dificultăți, părțile din raportul de drept substanțial ar trebui să se regăsească în subiectele raportului juridic de drept procesual. În cazul particular de față, intimatul reclamant A., nu are calitatea de parte cocontractantă în actul juridic a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, astfel că regula expusă anterior în ceea ce privește identificarea calității procesuale nu subzistă. Totuși, există situații juridice pentru a căror realizare calea judiciară este obligatorie, iar calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, după cum calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Este situația din prezenta cauză, în care reclamantul – persoană fizică, terț față de actul juridic a cărui constatare a nulității absolute se solicită, formulează prezentul demers judiciar, calitatea procesuală fiind conferită de prevederile art. 1247 alin. (2) C.civ., justificat de dovedirea unui interes personal în declanșarea litigiului. Așadar, textul de lege invocat permite oricărei persoane străine de contract să invoce încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, dacă face dovada existenței unui interes personal, actual și legitim. În această situație, calitatea procesuală, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, nu se confundă cu interesul de a acționa, calitatea fiind conferită de lege, dar nu în mod automat, ci condiționat de dovedirea unui interes în pronunțarea unei soluții de nulitate absolută a actului juridic. Revenind la speța analizată, așa cum au evidențiat probele administrate și cum au reținut instanțele de fond, fără ca acest aspect să poată fi reevaluat în recurs, jumătate din prețul majorat al superficiei prin actul juridic a cărui nulitate se solicită, a fost suportat din fondurile proprii de către intimatul reclamant A., în calitatea sa de asociat și administrator al societății, astfel că interesul direct, personal și legitim al acestuia a constat în evitarea pierderii unei sume de banii din patrimoniul propriu. Pe de altă parte, s-a reținut că intimatul reclamant a înțeles să acționeze în justiție și pentru recunoașterea și valorificarea drepturilor societății pe care o administrează, S.C. B. S.R.L., ambii reclamanți fiind beneficiarii operațiunii de menținere a prețului superficiei, dacă se constată a fi incidentă cauza de nulitate absolută a actului adițional. În atare situație, raportat la obiectul prezentului litigiu, nu prezintă relevanță în evaluarea calității procesuale active împrejurarea că reclamantul nu este parte cocontractantă în actul juridic invocat, după cum nu există dispoziții legale care să excludă interesul reclamantului – persoană fizică de a solicita constatarea nulității absolute a unui act juridic încheiat cu neobservarea formei, determinat de alte remedii procedurale aflate la dispoziția sa în ceea ce privește recuperarea unor sume puse la dispoziția societății. Intimatul reclamant A. nu a decis unilateral să achite jumătate din prețul superficiei, din fonduri proprii, ci la notificarea formulată de V., asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., în data de 15.02.2023, prin executor judecătoresc, aspect consemnat în cadrul situației de fapt necontestate, executând benevol obligațiile asumate de către societate prin actul juridic a cărui nulitate se solicită și care îi conferă interes în exercitarea prezentului demers judiciar, așa cum s-a menționat anterior. În privința criticilor aduse excepției lipsei de interes a reclamantei S.C. B. S.R.L. în formularea prezentei acțiuni, recurenta pârâtă a afirmat o deturnare a sensului prevederilor art. 1243 și art. 1244 C.civ., precum și un refuz de executare a obligațiilor asumate prin actul adițional cu dată certă din 13.02.2023, ce conferă caracter ilegitim acțiunii sale. Cu alte cuvinte, recurenta pârâtă afirmă că, prin încheierea unui contract, partea cocontractantă nu prezintă interes în constatarea nulității absolute a acestuia, un atare demers reprezentând, într-o formă deghizată, rea-credință în executarea obligațiilor contractate. Este evident că acordul de voință între două persoane, cu intenția de a constitui un raport juridic, este fundamentat atât pe principiul libertății contractuale cât și pe principiul bunei-credințe la încheierea, dar și pe parcursul executării sale. Împrejurarea că părțile cocontractante din actul juridic a cărui nulitate se solicită (S.C. B. S.R.L. și C.) au beneficiat de această libertate contractuală, semnând cu bună-credință actul juridic și respectând condițiile esențiale pentru validitatea sa (capacitate, consimțământ, obiect, cauză), așa cum s-a reținut de către prima instanță, nu înseamnă că sunt lipsite de dreptul de a invoca sancțiunea nulității absolute a acestui act, în condițiile prevăzute de art. 1246 și art. 1247 coroborat cu art. 1179 alin.(2) și art. 1244 C.civ. Dincolo de faptul că o atare interdicție nu este reglementată de lege, ea reprezintă o reflecție a principiului libertății contractuale, căci așa cum se poate încheia un contract pe baza propriului acord de voință, se poate proceda la invocarea nulității absolute a acestuia, în anumite condiții date, chiar de către părțile semnatare ale actului. De altfel, susținerile părții recurente nu reprezintă critici care să vizeze excepția lipsei de interes a reclamantei societăți în exercitarea prezentei acțiuni, ci tind mai degrabă la o nerespectare a principiului bunei-credințe, însă o analiză a lor în prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi efectuată, întrucât, pe de o parte, nu a fost invocată, în fața instanțelor de fond, într-o formă care să conducă la o apărare concretă și cu un anumit rezultat, iar pe de altă parte implică aspecte factuale care exced controlului de legalitate impus de prevederile art. 488 C.proc.civ. Într-un ultim aspect de nelegalitate procedurală, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 78 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care instanța de judecată ar fi trebuit să respingă acțiunea formulată, determinat de existența coparticipării procesuale. Deși recurenta pârâtă leagă imperativitatea litisconsorțiului procesual de opozabilitatea hotărârii pronunțate, apreciind că se impunea judecata și în contradictoriu cu P., coproprietarul terenului, respectiv V., asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reține că incidența art. 59 C.proc.civ. reclamă o coparticipare procesuală atunci când izvorul raportului juridic obligațional este unic sau când între obiectul și cauza mai multor cereri există o strânsă legătură. Deși textul de lege menționat, identifică posibilitatea părților de a alege dacă să structureze cadrul procesual subiectiv de o manieră plurală sau nu, atât jurisprudența cât și doctrina, în considerarea obiectului cererii, au apreciat că litisconsorțiul este imperativ, atunci când raportul juridic este unic și indivizibil. Întrucât legiuitorul a recunoscut posibilitatea formulării unei acțiuni în anulare și altor subiecte de drept care justifică un interes, chiar dacă nu sunt parte cocontractantă în actul juridic, în asemenea situații, litisconsorțiul devine obligatoriu, fiind impus de efectele specifice ale nulității, căci așa cum rezultă din prevederile art. 1254 alin. (1) C.civ., actul juridic nul este considerat a nu fi niciodată încheiat. Nulitatea înlătură în ansamblul și ex tunc actul juridic din ordinea de drept, fiind cu neputință ca actul să fie menținut față de o parte și desființat față de alta. Or, așa cum a rezultat din cuprinsul actului adițional, a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, figurează ca parte cocontractantă recurenta-pârâtă C., în calitate de proprietar și intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiară a dreptului de superficie, ambii figurând în prezentul litigiu. Din această perspectivă, prevederile art. 59 cu trimitere la art. 78 alin.(2) C.proc.civ. au fost respectate de către instanțele de fond, nesubzistând niciun motiv de nelegalitate referitor la cadrul procesual subiectiv. Recurenta pârâtă afirmă că și P. ar fi trebuit să aibă calitatea de parte litigantă, întrucât este coproprietar al terenului, al cărui dezmembrământ al dreptului se află în litigiu. Însă, această chestiune nu a impietat la încheierea actului adițional, astfel că nu se poate reproșa reclamantului A. o stabilire defectuoasă a cadrului procedural, după cum nici instanței de judecată, care a apreciat, în mod corespunzător, prin raportare la părțile din raportul juridic de drept substanțial dedus judecății. Cu atât mai mult nu se poate afirma că asociatul și administratorul V., care a încheiat și semnat actul juridic, determinat de poziția de reprezentant legal al societății, ar fi trebuit să dețină calitatea de parte în prezentul litigiu, ca și persoană fizică, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a justificat în ce manieră era supus litisconsorțiului procesual, din perspectiva considerentelor teoretice expuse anterior. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct. 5 C.proc.civ. ca fiind nefondate. Din perspectiva normelor de drept substanțial, pretins a fi încălcate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta pârâtă a invocat prevederile art. 1243, art. 885, art. 888, art. 1178, art. 1260, art. 1266, art. 1267 și art. 1270 C.civ.. În esență, a afirmat că actul juridic prin care se modifică prețului superficiei nu intră în categoria celor pentru care se impune condiția formei autentice, întrucât nu constituie, modifică sau stinge drepturi tabulare, după cum trebuia a fi analizat interesul general ocrotit prin instituirea condiției cerute de lege și eliminat acele efecte ale actului juridic care contravin scopului legii, menținând celelalte efecte, prin aplicarea principiului conversiunii actului juridic nul. Deși recurenta pârâtă a afirmat constant, în cadrul căilor de atac exercitate, că modificarea contractului prin ajustarea prețului stabilit pentru exercitarea dreptului de superficie nu intră în categoria celor prin care se constituie, modifică sau sting drepturi tabulare, pentru care devin incidente prevederile art. 885 și următ. C.civ., omite a avea în vedere că printre condițiile esențiale pentru validitatea contractului, se înscrie și cea a respectării formei, în măsura în care legea o prevede, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile. Așadar, chiar dacă regula generală în materia încheierii contractului este reprezentată de principiul libertății formei, potrivit art. 1178 C.civ., există situații de excepție, prevăzute de lege, pentru care este necesară respectarea formei impuse, condiție impusă pentru valabilitate contractului. Nerespectarea acestei cerințe atrage, conform art. 1241 alin.(1) C.civ. sancțiunea nulității absolute. Subsecvent, dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa, încălcarea acestor dispoziții fiind sancționată tot cu nulitatea absolută a actului juridic. Această chestiune reprezintă exact ipoteză juridică reținută în prezenta cauză, în condițiile în care instanțele de fond au făcut aplicarea prevederilor art. 693 coroborate cu art. 885 și art. 888 C.civ., reținând că pentru încheierea valabilă a actului juridic de constituire a dreptului de superficie se impune ca manifestarea de voință a părților să fie concretizată într-un înscris autentic, condiție ad validitatem pentru nașterea raportului juridic. De altfel, părțile litigante s-au conformat acestei reguli, dovadă fiind actul autentificat sub nr. 3484/11.09.2020 prin care s-a convenit constituirea unui drept de superficie pe o durată de 20 ani în privința imobilului teren în suprafață de 7300 mp, situat în Baia Mare, înscris în CF nr. x Baia Mare, la un preț de 1000 euro lunar. Subsecvent, modificarea actului juridic principal menționat, indiferent de conținutul ei, trebuie să respecte aceeași formă autentică, regulă impusă de prevederile art. 1243 C.civ., în caz contrar fiind aplicabilă tot sancțiunea nulității absolute. În cauză, părțile au înțeles să încheie un act adițional cu dată certă la convenția menționată, prin care recurenta C., în calitate de proprietar și intimata S.C. B. S.R.L. au convenit modificarea prețului dreptului de superficie, începând cu luna martie 2023, la suma de 7225 euro lunar. Însă, prevederile art. 1243 C.civ. sunt extrem de clare și neechivoce, nu lasă loc de interpretări și cu atât mai mult nu în sensul celor susținute de partea recurentă, iar potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus , atunci când legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă. Indiferent de conținutul modificării, de scopul urmărit de părți, de rezultatul produs, actul adițional la constituirea dreptului de superficie, trebuia întocmit în formă autentică, ca o condiție ad validitatem . În absența îndeplinirii unei atare forme, în mod corect, instanțele de fond au procedat la anularea actului. Recurenta-pârâtă a mai afirmat obligația instanțelor de fond de a analiza care este interesul general ocrotit prin instituirea condiției de formă. Însă, orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune (art. 1246 alin.(1) C.civ.), după cum contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general (art. 1250 C.civ.). În cazul nerespectării formei pe care legea o impune pentru încheierea valabilă a contractului este reglementată, în mod expres, sancțiunea nulității absolute, astfel că nu era necesară analiză interesului ocrotit, cu distincțiile impuse de legiuitor, așa cum invocă partea recurentă, pentru a se aprecia dacă se impune sau nu aplicarea ei. Partea recurentă a mai afirmat că se impune menținerea acordului de voință, chiar dacă forma autentică nu a fost respectată, prin aplicarea principiului conversiunii actului juridic nul. Trebuie evidențiat faptul că o asemenea apărare nu poate fi calificată în prevederile art. 1260 C.civ., întrucât reglementarea urmărește salvgardarea acordului de voință al părților concretizat într-un act juridic nul și înlocuirea cu un act juridic de substituire, ce respectă exigențele de fond/formă și satisface același scop urmărit prin actul inițial. Or, o atare operațiune invocată, pe lângă faptul că nu detaliază modalitatea în care ar fi putut fi realizată, nu poate fi concretizată, datorită conținutului actului juridic nul, care nu cuprinde un contract stricto sensu , ci o modificare a unei clauze contractuale dintr-un act juridic valabil. Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă C.