ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1682/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1682/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Brașov, secția comercială, la data de 20 februarie 2007 sub nr.
dosar 7259/90/2006, ulterior precizată, reclamanta SC N.R. SRL BUCUREȘTI a
chemat în judecată pârâta SC U.S.G. SA Râmnicu Vâlcea pentru ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de
200.000 lei, actualizată cu rata inflației de la data plății efective
reprezentând avans și la plata sumei de 13.195 lei reprezentând dobânda legală,
cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2574/
C din 20 iunie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială, a admis acțiunea
formulată de reclamanta SC N.R. SRL BUCUREȘTI și a obligat pârâta SC U.S.G. SA
Râmnicu Vâlcea să restituie suma de 200.000 lei actualizată în raport cu rata
inflației aplicabilă la data plății efective și 13.195 lei dobândă legală.
Prin încheierea din 4
septembrie 2007 s-a îndreptat dispozitivul sentinței în sensul cuantificării
dobânzii la suma de 131.952 lei.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța de fond a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile
compensației legale deoarece la data efectuării plății în avans a OP nr. 224
din 26 februarie 2002 pârâta era cea care datora reclamantei suma de 96.402,28
lei așa încât, după această plată, pârâta datorează reclamantei suma de
296.402,28 lei. Ori, pentru ca pârâta să fi putut face compensația trebuia ca
în acel moment să existe o datorie reciprocă a reclamantei, ori în cuprinsul
raportului de expertiză se arată că pârâta a efectuat deseori compensări
greșite, asupra cărora a revenit efectuând modificări, fapt ce a condus la o
situație neclară.
Împotriva hotărârii primei
instanțe a declarat apel pârâta G.C.C.G. SA invocând greșita apreciere a
probelor, respectiv ignorarea concluziilor expertizei care arată că pârâta
datorează doar suma de 483.238.397 lei Rol. Prin motivele suplimentare
formulate, pârâta a invocat netemeinicia acțiunii în lipsa raporturilor
contractuale dintre părți.
Intimata-reclamantă a depus
întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat, întrucât la data de
26 februarie 2002, U.S.G. datora deja suma de 96.402 lei la care s-a adăugat
suma de 200.000 lei, ceea ce face imposibilă compensația legală.
Curtea de Apel Brașov, secția
comercială, prin decizia nr. 210/ Ap din 15 noiembrie 2007, a admis în parte
apelul declarat de pârâta G.C.C.G. SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile
nr. 2574/ C din 20 iunie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială, pe care
a schimbat-o în parte în sensul că a redus obligația de plată stabilită în sarcina
pârâtei de la 200.000 lei la 48.323,84 lei, menținând restul dispozițiilor.
A respins apelul declarat de
aceiași pârâtă împotriva încheierii din 4 septembrie 2007 pronunțată în dosarul
7259/90/2006 al tribunalului Brașov, secția comercială.
Pentru a pronunța această
decizie instanța de control judiciar a reținut, în esență, că potrivit
raportului de expertiză necontestat de apelanta – pârâtă, rezultă că înainte de
efectuarea plății sumei de 2.000.000.000 lei din 26 februarie 2002, reclamanta
era creditoare pentru pârâtă cu suma de 964.022.897 lei, deci după această dată
era creditoare cu suma totală de 2.964.022.897 lei, aspect reținut și în
raportul de inspecție fiscală din 14 iunie 2005. În cursul anului 2006 pârâta
virează în contul reclamantei suma de 2.480.784.500 lei, rămânând o diferență
de plată în sumă de 483.238.397 lei Rol, respectiv 48.323,84 Ron.
Instanța de fond a reținut
nelegalitatea compensărilor efectuate de pârâtă cu privire la suma de
2.000.000.000 lei și a obligat-o la restituirea acestei sume, fără a avea în
vedere plata efectuată de pârâtă în cursul anului 2006, în timpul procesului.
Prin executarea parțială a obligației de plată și prin acoperirea parțială a
datoriei, creanța reclamantei față de pârâtă a fost diminuată substanțial,
astfel încât în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare datoria
reală existentă la data pronunțării hotărârii judecătorești. Chiar dacă
achitarea parțială a debitului s-a realizat prin executare silită, aceasta a
tot un mod de stingere a obligației ce trebuia luată în considerare de instanța
de fond (art. 1113 C. civ.).
Cu privire la dobânda legală
acordată, a constatat că suma solicitată de reclamantă în cuantum de 131.952
lei a fost calculată pe perioada 28 februarie 2002 – 21 februarie 2005,
respectiv pe perioada în care pârâta era debitoare față de reclamantă cu suma
de 200.000 lei Ron, achitarea parțială a debitului realizându-se în cursul
anului 2006. În consecință, pârâta datora dobânda legală în cuantumul acordat,
dobândă aferentă perioadei 28 februarie 2002 - 21 februarie 2005 și calculată
la suma de 200.000 lei Ron.
Instanța de apel a înlăturat
susținerile apelantei legate de indicarea greșită a temeiului juridic al
acțiunii, având în vedere că încadrarea juridică a cererii se realizează de
instanța de judecată. Chiar dacă inițial cererea reclamantei viza restituirea
unei sume achitate și nedatorate (art. 1092 C. civ.), prin expertiza contabilă
efectuată s-a constatat că între părți se derulau relații contractuale, motiv
pentru care în mod corect s-au reținut prevederile art. 964 C. civ., privind
răspunderea contractuală, datoria existentă derivând din executarea
contractelor anterioare încheiate de părți. Instanța de apel a reținut că nu
are relevanță dacă părțile nu au încheiat contractul nr. P 0020 din 22
februarie 2002, în condițiile în care datoria finală este rezultatul
compensărilor efectuate în baza altor contracte necontestate de părți.
Împotriva acestei ultime
hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat reclamanta SC N.R.
SRL BUCUREȘTI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în
esență că decizia comercială nr. 210/ Ap din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel
Brașov, secția comercială, este nelegală deoarece:
Plata de către U.S.G. a
sumei de 2.480.754.500 lei vechi s-a făcut în temeiul sentinței arbitrale nr. 275
din 26 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Arbitral constituit la Curtea de
Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României și a reprezentat contravaloarea unei cantități de cocs livrată de
reclamantă în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare cocs (anexa 1).
Prin plata acestei sume U.S.G.
a stins o altă datorie față de e reclamantă decât cea reclamată în prezenta
cauză, datorie care își are izvorul într-un contract de vânzare-cumpărare.
Dispozițiile art. 1113 C.
civ., pe care și-a întemeiat raționamentul instanța de apel nu sunt aplicabile
având în vedere dispozițiile art. 1147 pct. 7 C. civ., deoarece prin sentința
Tribunalului Arbitral s-a stabilit care din datoriile U.S.G. față de SC N.R. SRL
BUCUREȘTI se stinge prin plata sumei menționată în titlul executoriu.
Pentru a se putea vorbi de
imputația plății este necesar să nu se specifice prin actul în baza căruia s-a
stabilit și plătit suma în cauză ce datorie se stinge.
Suma de 200.000 lei datorată
de U.S.G. cu titlu de restituire plată nedatorată nu a fost stinsă prin vreun
mijloc legal de U.S.G. până în prezent.
Decizia instanței de apel
este vădit nelegală deoarece instanța de judecată a încălcat în mod evident
prevederile legale incidente în cauză, norme juridice care stabilesc în mod
concret condițiile în care se sting datoriile între părți.
În conformitate cu art. 304 pct.
9 C. proc. civ., reclamanta SC N.R. SRL BUCUREȘTI a solicitat admiterea
recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a
deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerii dispozițiilor
sentinței civile nr. 2574/ C din 20 iunie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la
dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei
rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecății și
probatoriile administrate în cauză.
Potrivit raportului de
expertiză efectuat în cauză rezultă că înainte de efectuarea plății sumei de
2.000.000.000 lei din 26 februarie 2002, reclamanta era creditoare pentru
pârâtă cu suma de 964.022.897 lei, deci după această dată era creditoare cu
suma totală de 2.964.022.897 lei, aspect reținut și în raportul de inspecție
fiscală din 14 iunie 2005.
În cursul anului 2006 pârâta
virează în contul reclamantei suma de 2.480.784.500 lei rămânând o diferență de
plată în sumă de 483.238.397 lei Rol respectiv 48.323,84 Ron.
Instanța de fond a reținut
nelegalitatea compensărilor efectuate de pârâtă cu privire la suma de
2.00.000.000 lei și a obligat-o la restituirea acestei sume, fără a avea în
vedere plata efectuată de pârâtă în cursul anului 2006, în timpul procesului.
În mod greșit instanța de
fond nu a luat în considerare datoria reală existentă la data pronunțării
hotărârii judecătorești.
Instanța de apel în mod
corect a reținut modul de stingere a obligației (art. 1113 C. civ.) chiar dacă
achitarea parțială a debitului s-a realizat prin executare silită.
În ceea ce privește
invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 1147 pct. 1 C. civ., ca
argument în sensul că între părți nu ar fi putut opera compensația acesteia nu
sunt aplicabile în speță în condițiile în care ipoteza vizată de textul legal
„Compensația se operează oricare ar fi cauzele uneia sau celeilalte datorii,
afară de cazurile: I unei cereri pentru restituțiunea unui lucru ce pe nedrept
s-a luat de la proprietar” este în mod evident diferită de speța dedusă
judecății.
Având în vedere probatoriul
analizat de către instanța de apel respectiv considerentele și concluziile
raportului de expertiză, dispozițiile art. 1113 C. civ., cu privire la
imputația plății au fost în mod corect și legal aplicate de instanța de apel.
Față de cele ce preced,
rezultă că decizia atacată este legală și drept urmare Înalta Curte va respinge
recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC N.R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 210/ Ap din 15
noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 mai 2008.