ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2008

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie

2005 reclamanta SC B.T.S. SA Suceava cheamă în judecată pe pârâtul Municipiul

Suceava solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 12.680,64

lei reprezentând chiria restantă pentru lunile februarie 2005 - septembrie

2005, actualizată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000 privind

dobânda legală, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea

integrală, a sumei de 89.023,73 lei reprezentând penalități de întârziere la

plata chiriei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2016

din 8 iunie 2007 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, admite acțiunea reclamantei și obligă pârâtul să

plătească reclamantei suma de 12.345,80 lei chirie și a sumei de 73.808,63 lei

penalități și dobânzi la plată, cu 8.915 lei cheltuieli de judecată în sarcina

pârâtului, reținând - în acest sens - că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

1092 C. civ., din expertiza contabilă dispusă în cauză rezultând că pârâtul, în

calitate de chiriaș, datorează reclamantei la 31 octombrie 2005 - cu titlu de

chirie restantă - suma de 12.345,8 lei, la care s-au calculat penalități de

întârziere în sumă de 73.808,63 lei.

Prin Decizia nr. 134

din 13 decembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței

instanței de fond pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte

acțiunea și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 70.303,63 lei cu

titlu de daune contractuale, menținând celelalte dispoziții.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar reține că, potrivit „Fișei partenerilor”

emisă la 10 decembrie 2007, pârâtul a achitat sumele de 12.680,64 lei

contravaloare chirie și 3.170,16 lei penalități, suma rămasă neachitată fiind

de 70.303,63 lei daune contractuale, penalitățile fiind corect calculate prin

expertiza efectuată în cauză, cu luarea în considerare a clauzei penale

cuprinse în art. 4 - cap. IV din contractul de închiriere.

Împotriva deciziei de

mai sus ambele părți declară recurs.

Cu invocarea

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8,9 și 10 C. proc. civ., recurenta

reclamantă solicită admiterea recursului său și modificarea deciziei atacate în

sensul obligării intimatului pârât și la achitarea sumei de 8.206 lei cu titlu

de cheltuieli la instanța de fond, la care să se adauge și cheltuielile

efectuate în recurs, criticând instanța de apel pentru omisiunea de a fi

obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu valoarea plății

la care acesta a fost obligat, adică a sumei de 2.724 lei reprezentând taxa

judiciară de timbru în loc de 3.700 lei cu cât s-a timbrat pentru valoarea

inițial pretinsă, la care se adaugă 5 lei timbru judiciar și cheltuielile cu

onorariul expertului în sumă de 5.215 lei, astfel cum s-a dispus și de către

prima instanță, instanța de control judiciar făcând astfel o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 274 alin. (1) raportat la art. 276 C. proc. civ. licită

admiterea recursului său, desființarea hotărârii atacate și, pe fond,

respingerea acțiunii, criticând instanța de apel pentru a fi reținut eronat că

a achitat suma de 3.170,16 lei cu titlu de penalități și nu de contravaloare

chirie spațiu aferentă lunilor octombrie și noiembrie cum rezultă din O.P. din 18

noiembrie 2005 și din fișa partenerului, care nu a fost emisă - cum greșit a

reținut instanța - la 10 decembrie 2007, data editării, ci la 31 decembrie

2005, precum și pentru a-l fi obligat la plata sumei de 70.303,63 lei cu titlu

de daune contractuale, noțiune străină de dispozițiile contractului de

închiriere din 1 februarie 2002 dintre părți, care la pct. IV art. 4 prevede

perceperea de penalități în caz de neplată a chiriei până la sfârșitul lunii, penalități

pe care - de altfel - nu le datorează, cu atât mai mult cu cât reclamanta

intimată a emis cu întârziere facturile conținând suma pretinsă cu titlu de

contravaloare chirie, nemaifiind astfel îndreptățită să solicite și plata de

penalități de întârziere, fiind ea însăși în culpă.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului pârâtului

ca nefondat, acesta fiind corect obligat de instanța de apel la plata sumei de

70.303,63 lei reprezentând penalități de întârziere calculate și verificate prin

expertiza contabilă întocmită la judecarea fondului, intimata recunoscând însă

că suma de 3.170,16 lei achitată de recurentul pârât reprezintă contravaloare

chirie și nu penalități, astfel că nu trebuia dedusă din cuantumul

penalităților calculate de expertul contabil; apreciază reclamanta intimată că

nici greșita calificare a titlului cu care a fost achitată suma de mai sus și

nici obligarea pârâtului la daune contractuale și nu la penalități de

întârziere nu reprezintă motive de casare a deciziei recurate, neputând fi

reținută ca justificativă pentru neplata penalităților nici emiterea cu

întârziere de către reclamantă a facturilor pentru plata contravalorii chiriei

lunare.

Recursurile sunt fondate

și urmează a fi admise.

Cât privește recursul

reclamantei, care urmează a fi examinat numai din perspectiva motivelor de

nelegalitate invocate, respectiv motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., și nu și din perspectiva motivului de netemeinicie prevăzut de art.

304 pct. 10 - text abrogat la data promovării recursului, acesta este întemeiat

întrucât, deși instanța de apel admite apelul pârâtului și schimbă în parte

sentința apelată menținând restul dispozițiilor acesteia, nu a stabilit expres

și soarta cheltuielilor de judecată acordate reclamantei la fond și care, față

de soluția din apel a admiterii apelului pârâtului, trebuiau corectate cât

privește cuantumul acestora, stabilindu-se într-un nivel proporțional cu

pretențiile admise.

Recursul pârâtului

este de asemenea întemeiat, instanța de apel făcând o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor cap. IV art. 4 din contractul părților care cuprinse o

clauză penală, în temeiul căreia reclamanta a cerut acordarea de penalități de

întârziere în plata chiriei, instanța obligând însă pârâtul la plata de daune

contractuale necerute, nepuse în discuția părților și neprecizate sub aspectul

conținutului acestora, instanța de apel încălcând astfel atât principiul

disponibilității și cât și pe cel al contradictorialității. Instanța de apel a

făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor legii contabilității, calificând

greșit titlul cu care recurentul pârât a plătit - și deci a înregistrat în

evidențele sale contabile - suma de 3.170,16 lei ce reprezintă chirie aferentă

lunilor octombrie și noiembrie și nu plata parțială a penalităților. De

asemenea, aplicând greșit dispozițiile contractului de închiriere dintre părți,

instanța a obligat pe recurentul pârât la plata de „daune contractuale”, fără a

lua în considerare emiterea cu întârziere de către reclamanta intimată a

facturilor fiscale privind contravaloarea chiriei lunare în condițiile în care,

recurentul pârât, ca autoritate publică, nu putea face plăți în absența

facturii.

Astfel fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., urmează a

fi admise recursurile reclamantei și pârâtului declarate împotriva deciziei

instanței de apel care urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe care, dat fiind caracterul devolutiv al apelului,

va examina dacă emiterea de către reclamantă cu întârziere a facturilor lunare

poate conduce sau nu la obligarea pârâtului la plata de penalități de

întârziere, precum și dacă pârâtul poate fi sau nu obligat atât la plata de

penalități cât și de dobânzi cum a dispus prima instanță, stabilind corect și

titlul cu care pârâtul a făcut și plata sumei de 3.170,16 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de

reclamanta SC B.T.S. SA Suceava și de pârâtul Municipiul Suceava împotriva Deciziei

nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.