ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2208/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104/S din 10 septembrie 2009, Tribunalul Brașov, secția penală, a dispus următoarele:

A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de viol prev. de art. 197, alin. (1) și (2) lit. b), lit. b

1

) și alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest prev. de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. în infracțiunile de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen. și incest prev. de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în final cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

în baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b), b

1

) și alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.P.L., la pedeapsa de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., respectiv a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest.

Potrivit art. 33 lit. b), art. 34 C. pen. și art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul C.P.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., respectiv a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 5 ani.

Conform art. 71 C. pen. inculpatului i s-au interzis, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II,

b), c), d) și e) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive din data de 21 ianuarie 2008 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 998, art. 999 C. civ., coroborat cu art. 14, alin. 5

1

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile K.E.D. suma de 100.000 lei Ron cu titlu de daune morale.

În baza art. 998, art. 999 C. civ., coroborat cu art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Brașov suma de 1390,90 lei Ron despăgubiri civile.

S-a constatat că Spitalul Clinic de Copii Brașov nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov nr. 131/MF/P/207, înregistrat la data de 14 februarie 2008, sub numărul 108/1372/2008 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.P.L. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b), b

1

) și alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), în final cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În rechizitoriu s-a reținut, în sinteză, că inculpatul, în perioada anilor 2006-2007, în mod repetat, a obligat-o pe fiica sa minoră K.E.D., în vârstă de 13 ani, să întrețină cu el raporturi sexuale normale împotriva voinței ei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, partea vătămată fiind în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa.

În urma coroborării probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul C.P.L. a întreținut o relație de concubinaj cu martora K.V.E., relație din care a rezultat minora K.E.D. care s-a născut la data de ... 1993.

În cursul anului 2004, datorită neînțelegerilor, inculpatul și concubina sa, martora K.V.E., s-au separat, iar minora K.E.D. a locuit cu mama sa, fără a exista o hotărâre judecătorească în acest sens.

Minora a continuat să-și viziteze tatăl biologic, bunica paternă, mătușa și vărul la domiciliul comun al acestora din mun. Făgăraș. Din coroborarea declarațiilor inculpatului, ale părții vătămate și ale martorei K.V.E. a rezultat că, la început, imediat după despărțirea celor doi concubini, minora mergea la tatăl său pentru a face baie întrucât la locuința mamei, care se afla într-un bloc de nefamiliști, nu erau condiții pentru a se spăla, baia fiind comună pentru mai mulți locatari.

Din declarația părții vătămate, instanța a reținut că într-una din zile, când partea vătămată se afla în locuința tatălui său, acesta a venit în stare de ebrietate și i-a spus minorei că, dacă nu va face ce dorește el, „o va omorî pe mami", adică pe mama părții vătămate. în aceste împrejurări, inculpatul a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră. Partea vătămată arată astfel că

„...am

vrut să plec atunci, însă tatăl meu m-a luat, m-a trântit pe pat și m-a dezbrăcat cu forța. înainte de asta a încuiat ușa de la intrarea în apartament. După ce tatăl meu a întreținut relații sexuale cu mine a luat cearceaful de pe pat, care era plin de sânge, și l-a pus în mașina de spălat ca să nu se afle ce s-a întâmplat. Mi-a spus să nu spun la nimeni ceea ce s-a întâmplat, că altfel el va face pușcărie și eu voi merge la mormântul lui".

După acest episod, inculpatul a continuat să întrețină relații sexuale cu fiica sa minoră la anumite intervale de timp.

Din declarații a rezultat că inculpatul era grijuliu cu fiica sa, se interesa de situația ei școlară, îi cumpăra haine și alte lucruri necesare pentru școală, o punea să-și facă lecțiile, deși nu era necesar pentru că minora știa ce are de făcut, după cum apreciază martora C.M., sora inculpatului.

Inculpatul îi făcuse chiar un program minorei, pe care aceasta trebuia să-1 respecte, program potrivit căruia partea vătămată trebuia să-și petreacă o mare parte din timp la locuința inculpatului. Partea vătămată nu era lăsată de inculpat să iasă cu colegele iar dacă inculpatul vedea un băiat în preajma ei o chema în casă, partea vătămată arătând că inculpatul a recurs și la violență când a apreciat că aceasta nu a respectat regulile impuse. Programul minorei este confirmat și de mama acesteia care, fără să bănuiască nimic din ceea ce i se întâmpla acesteia, era de acord cu deciziile inculpatului. Astfel, aceasta relatează „Copila mea pleca cu tatăl ei la domiciliul acestuia pentru că inculpatul spunea că îi este urât să doarmă singur și mă ruga pe mine să o las pe fetiță să meargă cu el„. Astfel, uneori, partea vătămată rămânea peste noapte la domiciliul inculpatului, care avea două camere, și dacă aceasta încerca să doarmă în cameră cu bunica sau mătușa, inculpatul intervenea și o chema la el în cameră pentru a dormi cu el. Relațiile sexuale cu fiica sa minoră le-a întreținut până în anul 2007, când acesta a observat că minora începe să se îngrașe. Partea vătămată arată că „Relațiile sexuale pe care tatăl meu le-a avut cu mine au început, așa cum am arătat, de când aveam 11 ani, și au ținut până anul trecut, dar nu pot preciza exact luna. Tatăl meu a observat că am început să mă îngraș și atunci el nu s-a mai atins de mine".

Din proprie inițiativă, inculpatul a dus-o pe fiica sa la o vecină din bloc pentru a o întreba pe aceasta din urmă dacă fiica sa nu este cumva însărcinată. Vecina, martora D.E., i-a spus inculpatului că partea vătămată nu este însărcinată, însă a menționat că și-a dat seama că minora este însărcinată, dar nu i-a spus acest lucru inculpatului pentru a nu o certa sau bate pe minoră. Imediat după aceea, martora a arătat că i-a spus mătușii materne, respectiv martorei C.M., că minora este însărcinată și i-a cerut acesteia să o anunțe pe mama minorei.

La data de 03 august 2008, părții vătămate i s-a făcut rău și a mers cu mama sa la spital, unde a fost examinată, și a aflat că este însărcinată în 7 luni. Partea vătămată a susținut că nu a avut cunoștință că a fost însărcinată pentru că avea menstruație lunar. La data de 28 august 2007, partea vătămată a dat naștere copilului K.M.D., un copil cu grave probleme de sănătate, cu prognostic rezervat în ceea ce privește supraviețuirea, care a fost internat la Spitalul Clinic de Copii Brașov și, apoi, datorită gravelor probleme pe care le are a fost transferat într-un centru de plasament. Concluziile raportului de constatare tehnico - științifică biocriminalistică tip ADN nr. 77434/13 decembrie 2007 al Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Serviciul Expertize Biocriminalistice, au relevat faptul că inculpatul este tatăl biologic al nou-născutului de sex feminin K.M.D. cu un indice de paternitate de 99,99996466%.

Inculpatul a avut pe parcursul procesului penal o atitudine de negare a faptei și a arătat că partea vătămată umbla cu băieți și își explică concluziile raportului de expertiză ADN prin aceea că partea vătămată este fiica sa iar copilul nou-născut are sângele său.

Cele menționate, conform primei instanțe, au rezultat din coroborarea declarațiilor date în faza de judecată și în faza de urmărire penală de partea vătămată, inculpat, martorii K.V.E., D.E., concluziile raportului de constatare tehnico - științifică biocriminalistică tip ADN nr. 77434 din 13 decembrie 2007 al Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Serviciul Expertize Biocriminalistice care au relevat faptul că inculpatul este tatăl biologic al nou-născutului de sex feminin K.M.D. cu un indice de paternitate de 99,99996466%, raportul de constatare medico-legală nr. 2657 din 07 august 2007 al Serviciului Județean de Medicină Legală Brașov prin care se constată că partea vătămată prezintă o deflorare veche a cărei dată nu mai poate fi apreciată și că era gravidă cu o sarcină în evoluție de 26 de săptămâni, raport de evaluare psihologică a minorei K.E.D., foaie de observație clinică nr. 11819 din 28 august 2007 privind pe minora K.E.D., certificat de naștere al minorei, certificatul de naștere al minorei K.M.D., adresă a Spitalul Clinic de Copii Brașov din care rezultă starea gravă de sănătate a nou-născutului, copiile foii de observație a nou-născutului, procese verbale de recoltare a probelor biologice de tip ADN de la inculpat, parte vătămată și nou-născut, raport de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului.

Martorii C.M., D.F. și C.E. au confirmat doar faptul că partea vătămată rămânea să doarmă uneori peste noapte la domiciliul inculpatului. Martorele C.M. și C.E., respectiv sora și mama inculpatului, admit faptul că minora dormea și în cameră și, respectiv, în pat cu inculpatul, dar pretind că nu au auzit niciodată nimic care să le trezească bănuieli. Martora C.M. arată nu a auzit niciodată un urlet sau altceva. Arată în continuare că „D. nu a fost un copil terorizat". Martora admite totuși că inculpatul o mai bătea pe partea vătămată. Astfel, martora relatează că inculpatul „îi mai dădea palme pentru că și copilul mai greșea" și arată că deși nimănui din familie nu îi era frică de inculpat când acesta mai venea beat acasă, „minora se speria ca orice copil". Martora C.M. arată că se înțelegea bine cu nepoata sa și, când a stat de vorbă cu ea după ce a aflat ce s-a întâmplat, și a întrebat-o pe minoră de ce nu a țipat, minora a răspuns că i-a fost frică. Martora arată în continuare că „Mie D. nu mi-a spus de cine i-a fost frică, dar cred că de tatăl său". Cu referire la starea de teamă pe care inculpatul i-a creat-o minorei instanța a reținut, în completarea celor de mai sus, de unde rezultă că însăși partea vătămată era uneori ținta violențelor fizice ale inculpatului, că și mama părții vătămate avusese parte de un tratament violent din partea inculpatului pe perioada conviețuirii, tratament la care minora fusese martoră și care i-a produs o stare de temere față de reacțiile inculpatului. Astfel, și martora D.E., vecina, dar și martora C.M., arată că inculpatul o bătea pe mama părții vătămate când stăteau împreună, de față cu minora K.E.D. Martora C.M. arată că chiar ea a intervenit atunci când inculpatul o bătea pe mama părții vătămate, minora fiind de față, având 8-9 ani. Martora D.E. arată că D. mergea la ea la televizor și uneori se plângea de comportamentul inculpatului, în sensul că acesta o bătea pe mama sa, și arată, în continuare, că „și la mine în casă, inculpatul îi mai dădea câte una concubinei sale". „Când inculpatul o bătea pe fosta soție, D. a venit speriată la mine". Având în vedere cele rezultate din probele administrate, instanța de fond a apreciat că inculpatul i-a produs părții vătămate o stare de puternică temere de natură a-i înfrânge voința și, în acest fel, a constrâns-o să întrețină cu el raporturi sexuale. Starea de frică pe care partea vătămată o avea față de inculpat, datorată pe de o parte faptului că ea însăși era violentată fizic, uneori de inculpat, iar pe de altă parte, că mama ei suferise bătăi din partea inculpatului, bătăi la care ea asistase, a însemnat practic constrângerea psihică a acesteia la relații sexuale cu inculpatul. în opinia instanței de fond, este o constrângere de ordin psihic care își are sorgintea în comportamentul violent al inculpatului, și care a culminat atunci când acesta i-a spus părții vătămate că, dacă nu face ce dorește el, „o omoară pe mami".

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a dat eficiență art. 72 C. pen., respectiv: persoana inculpatului și conduita acestuia pe parcursul procesului penal, având o atitudine de negare a faptei; de urmările produse, respectiv de faptul că partea vătămată a dat naștere unei fetite cu grave probleme de sănătate care are un pronostic rezervat de supraviețuire; de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat; de faptul că infracțiunile de viol și incest au fost comise în formă continuată, acțiunile inculpatului fiind întrerupte numai de faptul că acesta a bănuit că partea vătămată a rămas însărcinată; de gradul de pericol social al faptelor, pericol pe care instanța 1-a apreciat ca foarte ridicat.

Având în vedere natura infracțiunilor săvârșite, instanța de fond a apreciat că, pe lângă pedeapsa închisorii în regim de detenție, se impune și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., respectiv a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 5 ani.

Cu referire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100. 000 lei daune morale și a apreciat că cererea este pe deplin întemeiată.

Instanța a avut în vedere trauma psihică produsă de inculpat pârtii vătămate care, fiind copil, a dat naștere fetiței sale al cărei tată este inculpatul. Copilul născut are probleme grave de sănătate și are un pronostic de supraviețuire rezervat, acesta fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală, convulsii recurente, atrofie optică, anemie, retard psihomotor, ct cranian/atrofie corticală. Pe lângă faptul nașterii, care este foarte marcant pentru minoră la această vârstă, aceasta trebuie să se mai confrunte, în continuare, și cu părerile, și uneori răutățile, colegilor, ale prietenilor, și este obligată să-și asume responsabilități pentru care nu era pregătită. Martora M.M., psihologul care a consiliat-o pe partea vătămată, a apreciat că aceasta este un copil introvertit, care este dominată de sentimente de teamă, de neliniște, de neîncredere și manifesta fățiș teamă față de inculpat, în sensul că îi era frică că s-ar putea întâlni cu el dacă va merge să-și viziteze bunica paternă. De asemenea, aceasta a relevat că părții vătămate îi era teamă să meargă singură la ea.

Toate aceste aspecte, în opinia primei instanțe, indică suferințele psihice ale părții vătămate, stresul, nesiguranța și problemele cu care ea se confruntă.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov (care a solicitat majorarea pedepselor aplicate, adăugarea unui spor de pedeapsă, motivat de ascendentul serios avut asupra părții vătămate, care a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale timp de 4 ani - fil.8-10, dosar apel), cât și inculpatul (care a solicitat redozarea pedepselor aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante).

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a reiterat cererea formulată la termenul din 9 ianuarie 2009 (fil.57 dosar apel) și a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) lit. b), lit. b

1

) și alin. (3) teza

I

C. pen. în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), lit. b), b

1

), lit. c) teza a II-a și alin. (3) teza

I

C. pen. (motivat de faptul că părții vătămate i s-a pricinuit o vătămare a sănătății fizice și psihice, astfel cum rezultă din raportul de evaluare psihologică aflat la fila 33 dosar urmărire penală, unde apare mențiunea că se recomandă acesteia o cură psihoterapeutică de lungă durată, precum și consiliere de suport pentru întreaga familie), iar inculpatul a solicitat, prin apărătorul său, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, în infracțiunea de act sexual cu un minor, susținând că întreaga activitate sexuală s-a realizat cu acordul părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 16/AP din 11 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins ca nefondate ambele apeluri și a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Din cuprinsul probelor de la dosar, ținând cont că aptitudinea forței fizice de a constrânge la act sexual se apreciază, în fiecare caz, ținându-se seama de împrejurările în care a fost exercitată această forță, precum și de posibilitățile reale de rezistență pe care le-a avut victima, instanța de prim control judiciar a apreciat că cerința legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită și atunci când victima, în condițiile concrete în care s-a aflat, dându-și seama că orice rezistență ar fi zadarnică și că, eventual, i-ar putea agrava situația, nu a opus nici o rezistență inculpatului. în consecință, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este legală, câtă vreme minora, luată prin surprindere, aflându-se doar cu inculpatul în respectivul spațiu locativ, a ajuns la convingerea că orice rezistență ar fi zadarnică și că, eventual, i-ar putea agrava situația, dată fiind agresivitatea inculpatului, manifestată anterior în prezența sa și asupra mamei sale, dată fiind amenințarea de natură a o alarma, îndreptată împotriva sa și a mamei sale („m-a amenințat să nu cumva să spun la cineva ce s-a întâmplat, nici măcar mamei mele, pentru că, dacă o voi face, mă va omorî și pe mine și pe mama mea.... Prima dată când am fost violată, acesta m-a amenințat având în mână un cuțit, filele 25-26 dosar urmărire penală; arăt că eu am vrut să plec atunci, însă tatăl meu m-a luat, m-a trântit pe pat și m-a dezbrăcat cu forța. înainte de asta a încuiat ușa de la intrarea în apartament. După ce tatăl meu a întreținut relații sexuale cu mine a luat cearceaful de pe pat, care era plin de sânge, și 1-a pus în mașina de spălat ca să nu se afle ce s-a întâmplat. Mie mi-e teamă de tatăl meu și mi-a fost teamă, deoarece el este violent" - fila 34 dosar fond).

Mai mult, reține instanța de prim control judiciar, vârsta minorei și dezvoltarea ei fizică, în raport cu constituția inculpatului, se circumscriu tezei a II-a a dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. pen., respectiv imposibilității ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Prin urmare, conchide curtea de apel, nu au existat acte sexuale realizate cu consimțământul ambilor parteneri, acte sexuale cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani, ci acte de încălcare a inviolabilității sexuale a unei minore, acte de constrângere a ei în scopul consumării unor raporturi sexuale normale, partea vătămată fiind chiar fiica inculpatului și susținând că nu a acceptat niciodată benevol acele raporturi sexuale ce au avut loc împotriva voinței ei, fiind constrânsă în scopul determinării ei la acele acte sexuale.

Întrucât violul a fost săvârșit asupra unui membru al familiei, care este rudă în linie directă cu autorul infracțiunii, a fost observată și decizia nr. 11 din 23 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, apreciindu-se că în mod corect s-a reținut, în concurs ideal, și infracțiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen.

Ținând cont că împotrivirea părții vătămate a fost înfrântă prin amenințarea cu producerea unui rău acesteia, prin acte de violență care presupun folosirea forței fizice a inculpatului, că rezultatul faptei s-a finalizat cu nașterea unui copil cu deficiențe grave de sănătate, că din referatul psihiatric anexat la dosarul de urmărire penală nu rezultă o vătămare care să impună schimbarea încadrării juridice solicitată de procuror, curtea de apel a respins toate criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor, critici formulate atât în acuzare cât și în apărare, mai ales că minora prezintă doar sechelele unei persoane abuzate sexual, partea vătămată prezentând o traumă psihică inerentă unei infracțiuni de natura celei a cărei victimă a fost, fără consecințe permanente asupra integrității psihice ori a sănătății.

Cu privire la criticile aduse individualizării judiciare a pedepselor, atât de procuror, cât și de apărător, curtea de apel, examinând cuprinsul referatului de evaluare existent la dosar, din care rezultă perspective scăzute de reintegrare a inculpatului în societate, dată fiind gravitatea faptei comise, un nivel scăzut al integrării familiale, reținând că acesta nu își asumă responsabilitatea pentru comiterea faptelor, a apreciat că pedepsele aplicate corespund pe deplin cazului individual concret, că privațiunile la care acesta va fi supus sunt necesare pentru a-i corecta conduita socială.

Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul au declarat prezentele recursuri.

Recursurile au fost motivate în scris, cazurile de casare invocate fiind expuse cu ocazia dezbaterilor și menționate în partea introductivă a prezentei decizii

Asupra motivelor de recurs ale Ministerului Public: a) nu este întemeiată critica cu privire la nereținerea la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat și a agravantei prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen. deoarece, pe de o parte, această formă agravată a violului absoarbe fapta de vătămare corporală gravă numai dacă este rezultatul praeterintenției, iar pe de altă parte, expresia „o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății" trebuie observată prin corelare cu art. 182 C. pen. „vătămarea corporală gravă", mai precis cu art. 182 alin. (2) C. pen. care utilizează expresia „o infirmitate permanentă fizică ori psihică".

Or, în prezenta cauză, părții vătămate nu i s-a cauzat o astfel de vătămare corporală gravă a integrității corporale sau a sănătății, ambele instanțe observând corect că aceasta este marcată de o traumă psihică, specifică unor infracțiuni de acest gen, traumă psihică care - chiar dacă este intensă și de o anumită durată, presupunând tratament și consiliere pe întreaga durată - nu este o stare cu caracter permanent („o infirmitate permanentă psihică").

Deși, pentru motivele arătate, nu poate fi reținută vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății în sensul agravantei prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen., durata mare în timp a activității infracționale a inculpatului asupra fiicei sale, pe fondul exercitării constrângerii morale a acesteia (prin amenințarea cu un pericol grav pentru persoana vătămată sau pentru altă persoană - mama părții vătămate), consecințele faptei (trauma psihică ca rezultat atât al supunerii repetate a părții vătămate, aflată la vârstă fragedă, la acte sexuale de către tatăl său, dar și ca rezultat al nașterii unui copil, cu grave probleme de sănătate, care - de altfel - a și decedat ulterior - copie certificat deces, fil. 26 dosar recurs), au fost avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate de prima instanță.

b) de asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului.

Infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță, sunt sancționate cu închisoare de la 10 la 25 de ani și, respectiv, cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Prin corecta aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului pedepse situate către maximul special al textelor incriminatoare ale faptelor (18 ani, respectiv, 5 ani închisoare).

Gradul de pericol social generic al faptelor este reflectat de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, iar gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat a fost corect apreciat prin aplicarea unor pedepse în cuantumul arătat.

Față de cele menționate, Înalta Curte apreciază că pentru atingerea scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., nu este necesară majorarea pedepselor aplicate, și nici aplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni, reținând în acest sens că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, chiar dacă aceasta este de o gravitate deosebită, și a manifestat o relativă sinceritate în fața organelor judiciare (în apărare, cu ocazia dezbaterilor în fond, apel și recurs, acesta recunoscând implicit întreținerea relațiilor sexuale cu fiica sa minoră prin formularea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracțiunile de act sexual cu un minor și incest, cereri și concluzii ale apărării cu care inculpatul a fost de acord).

Prealabil examinării motivelor de recurs ale inculpatului, Înalta Curte constată următoarele:

-    cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de prima instanță, negând categoric acuzațiile

„...

între fiica mea și mine nu s-a întâmplat nimic, nu m-am atins niciodată de ea", „Nu am întreținut raporturi sexuale cu fiica mea" (fil. 32, 32 verso, dosar fond);

·

în apel, inculpatului i s-a încuviințat proba cu înscrisuri (fil. 83-84, un bilet presupus a fi fost trimis de fiica sa și o copie de pe fișa de evidență a persoanelor care l-au vizitat în penitenciar), precum și efectuarea unui referat de evaluare (referat de evaluare, fil. 80-82 dosar apel). Inculpatul a menționat expres că „nu dorește să dea declarație în fața acestei instanțe" (încheierea din 6 februarie 2009, fil. 69 verso-70, dosar apel);

·

în recurs, inculpatul s-a prevalat de „dreptul la tăcere" și nu au mai fost propuse alte probe în apărare.

Asupra motivelor de recurs ale inculpatului: a) nu este întemeiată critica potrivit căreia „instanța nu a fost sesizată legal".

Sesizarea instanței s-a făcut prin actul prevăzut de lege (rechizitoriul nr. 131/MF/P/2007 din 12 februarie 2008, întocmit de procurorul competent, potrivit legii, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov), acesta fiind supus verificării procurorului ierarhic superior (fil. 1 dosar fond). Se mai constată că sesizarea instanței s-a făcut la data de 14 februarie 2008, iar decizia nr. 9/2008 a Secțiile Unite ale Î.C.C.J. a fost publicată în M.Of. nr. 831 din 10 decembrie 2008.

b) invocarea de către inculpat a unei erori grave în stabilirea faptelor, și solicitarea achitării în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), reprezintă, pe de o parte, o relativă schimbare în apărare, iar pe de altă parte, este de natură a conferi un caracter contradictoriu acesteia.

Astfel, în primă instanță, conform încheierii de dezbateri, apărarea a solicitat achitarea inculpatului invocând multiple temeiuri [art. 10 lit. a), c) și d) C. pen. - pag. 7 a încheierii de dezbateri, fil. 118 dosar fond], aceste temeiuri fiind - prin ele însele - contradictorii: „fapta nu există", „fapta nu a fost săvârșită de inculpat", „faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii" (în acest ultim caz, recunoscându-se, implicit, săvârșirea faptei în materialitatea ei). Tot în primă instanță, apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile de incest și act sexual cu un minor (pag.7 a încheierii de dezbateri, fil. 118 dosar fond).

În apel, conform încheierii de dezbateri, s-a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., într-un prim subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile de incest și act sexual cu un minor, și într-un ultim subsidiar, reducerea pedepselor prin reținerea unor circumstanțe atenuante (pag. 2-3 a încheierii, fil. 85 verso, 86 dosar apel).

Înalta Curte constată că prima instanță, în baza probelor administrate, a stabilit o corectă situație de fapt și a procedat la o legală încadrare juridică a acestora.

Întrucât, pe de o parte, argumentele probatorii ale existenței faptelor în materialitatea lor sunt amplu și convingător menționate în sentință (pag. 2-7 a sentinței), iar pe de altă parte, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. apărarea nu a menționat care sunt probele aflate în contradicție cu situația de fapt reținută de instanța de fond, limitându-se numai la o interpretare proprie, și evident subiectivă, a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea argumentelor probatorii care dovedesc săvârșirea faptelor de către inculpat, considerentele părții expozitive ale sentinței fiind, prin ele însele, convingătoare, ca rezultat al coroborării probelor administrate în ambele faze ale procesului penal (pag. 2-7 a sentinței).

O mențiune se impune cu privire al probatoriul administrat: pe lângă declarațiile părții vătămate, ale inculpatului și martorilor menționați, una din probele cu certă valoare științifică este expertiza ADN care a stabilit că „Numitul C.P.L. este tatăl biologic al nou-născutului de sex feminin numit K. cu un indice de paternitate de 2.830.000, ceea ce înseamnă că, în afara numitului C.P.L., 99,99996466 % din populația caucaziană neînrudită genetic cu cei doi (tată și fiică), nu poate fi tatăl biologic al nou-născutului de sex feminin numit K." (fil. 143-145,

d.u.p.).

Susținerea inculpatului în sensul că este firesc ca acest indice să fie ridicat, ca o consecință a faptului că mama, partea vătămată, este fiica sa și, deci, „are sângele său", reprezintă, în lipsa oricărui suport științific, o alegație, ca parte a apărării sale.

c) nu este întemeiată nici critica referitoare la încadrarea juridică a faptelor.

Acceptând în final, ca un subsidiar, existența faptelor în materialitatea lor, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile de incest și act sexual cu un minor.

În opinia Înaltei Curți, care este în același sens cu cea a instanței de fond și de apel, o astfel de cerere a inculpatului nu are suport în probele administrate.

În perioada anilor 2006-2007, în care au fost întreținute relațiile sexuale, partea vătămată a avut 11 ani, respectiv, 13 ani, sub vârsta biologică și psihologică care presupune rezonabil înțelegerea acestui tip de relații: înțelegerea semnificațiilor morale și etice, dar și a celor sociale, precum și înțelegerea consecințelor relațiilor sexuale.

Pe acest fond, de imaturitate fizică, morală și psihosocială a părții vătămate, s-a suprapus o evidentă activitate de constrângere morală prin sugerarea de către inculpat a unor posibile consecințe grave pentru ea, pentru mama sa, dar chiar și pentru el, toate de natură a induce acesteia o stare de temere intensă, mai ales dacă se reține și faptul că minora asistase, potrivit declarațiilor martorilor, la acte de agresiune fizică ale inculpatului asupra soției sale.

În cazul infracțiunii de viol, constrângerea poate fi, deopotrivă, fizică sau morală.

Constrângerea morală are loc prin amenințarea părții vătămate cu un pericol grav pentru persoana ei, sau pentru o altă persoană, în astfel de condiții încât să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat fără cedarea în fața amenințării. Activitatea de constrângere morală trebuie apreciată în raport cu împrejurările de fapt, în raport cu starea părții vătămate și cu puterea ei de rezistență morală.

În prezenta cauză, așa cum s-a menționat anterior, sunt întrunite toate cerințele constrângerii morale exercitată asupra părții vătămate.

Or, ceea ce caracterizează infracțiunea de act sexual cu un minor (art. 198 C. pen.) este tocmai lipsa oricăror elemente specifice constrângerii fizice sau constrângerii morale a părții vătămate, acordul acesteia pentru întreținerea relațiilor sexuale fiind lesne obținut, și în exclusivitate, fie ca urmare a vârstei părții vătămate, fie datorită folosirii de către făptuitor a unei calități speciale etc.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat în infracțiunile de viol și incest, în prezenta cauză este incidență decizia nr. 17 din 10 martie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (M. Of. nr. 866 din 22 decembrie 2008).

d) critica inculpatului referitoare la pedepsele aplicate este, de asemenea, neîntemeiată.

Cererea inculpatului de reținere a unor circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea pedepselor, precum și de reducere a pedepselor prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nu este justificată în raport cu probatoriul administrat, dar și în raport cu persoana sa.

Pe lângă argumentele deja menționate cu ocazia examinării motivelor de recurs ale Ministerului Public (la punctul b), Înalta Curte mai reține și următoarele:

Inculpatul a avut, față de organele judiciare, o atitudine procesuală contradictorie, deopotrivă negând și acceptând săvârșirea faptelor, însă - în această ultimă ipoteză - susținând că relațiile sexuale au fost întreținute cu acordul părții vătămate (fiica lui) și solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de act sexual cu un minor (art. 198 C. pen.).

Această atitudine a inculpatului în fața organelor judiciare nu realizează condițiile circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., după cum împrejurarea lipsei antecedentelor penale, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a realiza condițiile circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Aceste aspecte însă, au fost avute în vedere de prima instanță ca și criterii generale de individualizare a pedepselor aplicate, conducând la stabilirea pedepselor de 18 ani închisoare, respectiv, de 5 ani închisoare, ambele situate semnificativ sub maximul special prevăzut de textele incriminatoare (25 de ani închisoare, respectiv, 7 ani închisoare).

Este neîntemeiată susținerea apărării în sensul că, în defavoarea inculpatului, s-ar fi reținut ca circumstanță agravantă „negarea faptei" de către acesta (pag. 5 a motivelor de recurs).

În minuta și dispozitivul sentinței nu se menționează reținerea unei circumstanțe agravate, fie în sensul art.75 alin. (1), fie în cel al art. 75 alin. (2) C. pen. în partea expozitivă a sentinței, cu referire la „conduita acestuia pe parcursul procesului penal, care a avut o atitudine de negare a faptei" (pag. 7 a sentinței) se face trimitere expresă la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. Or, această conduită procesuală a inculpatului în fața organelor judiciare este subsumată criteriului prevăzut de art. 72 C. pen. "persoana infractorului", astfel cum menționează și prima instanță în partea expozitivă a sentinței.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile Ministerului Public și inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul C.P.L. împotriva deciziei penale nr. 16/AP din 11 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2008 la 11 iunie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată și suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.