ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 438 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6058/30/2009, în baza art. 197 alin. (1) rap. la art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.I., la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest în formă continuată.

În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită cu 1 (unu) an, pedeapsa rezultantă fiind de 11 (unsprezece) ani închisoare În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă N.A.R., sens în care a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.000 Euro daune morale, respingând în rest pretențiile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1478/P/2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 octombrie 2009 sub număr unic de dosar nr. 6058/30/2009 a fost trimis în judecată inculpatul N.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol și incest, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. rap. la alin. (2) lit. b) indice 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. În fapt s-a reținut că, la data de 27 februarie 2009, numita N.G., mama minorei N.A.R., a depus la Postul de Poliție Jamu Mare o plângere prin care a reclamat faptul că de aproximativ 3 ani de zile, soțul ei, N.I.

a întreținut relații sexuale cu fiica lor minoră N.A.R. În fapt, în urma cercetărilor efectuate, s-a reținut că în perioada 2005-2009 învinuitul a abuzat sexual de partea vătămată de mai multe ori, amenințând-o cu moartea dacă va spune cuiva despre cele întâmplate. Familia N. este compusă din mama N.G., tatăl N.I. și 14 copii. În anul 2004 familia N., cu ajutorul uneia dintre fiice – N.C.I., a cumpărat o casă în satul Crivina, comuna Nădrag, județul Timiș. Ulterior, N.C.I. a mai cumpărat o casă nelocuibilă în vecinătate, unde familia adăpostea animalele pe care le deținea și unde, deseori, N.I. împreună cu fiica sa A.R. veneau să hrănească animalele. Într-una din zile N.I. a luat-o în brațe pe fiica sa și a început să o mângâie, a dezbrăcat-o, sugerându-i să tacă și să facă ce i se spune.

Tatăl a întreținut relații sexuale cu fiica sa, atrăgându-i atenția să nu spună cuiva că o omoară. Abuzurile sexuale ale tatălui au continuat până în anul 2007 când, după ce s-au mutat în satul Clopodia, comuna Jamu Mare, județul Timiș, A.R. a povestit surorii sale N.T.R. ceea ce îi făcea tatăl lor. Aceasta le-a spus celorlalte surori N.C.I. și N.C.E. Acestea au denunțat abuzul părintelui la Poliția din Jamu Mare și la Serviciul „Telefonul Copilului 983” din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș. Reprezentanții Direcției împreună cu polițiștii s-au deplasat la Clopodia, însă mama N.G. a afirmat că soțul său nu este în stare de o astfel de faptă și că cele afirmate de către copii nu sunt adevărate. Ca urmare, văzând că nu a pățit nimic, N.I.

a continuat să-și abuzeze sexual fiica pe un câmp situat între Jamu Mare și Clopodia, unde familia avea o parcelă de pământ pe care cultiva pepeni. N.A.R. nu a mai discutat cu mama despre faptul că învinuitul continuă să întrețină relații sexuale cu ea, întrucât în anul 2007 aceasta nu a făcut nimic și a dezmințit cele susținute de copii în fața reprezentanților Poliției și D.G.A.S.P.C. Timiș. În ianuarie 2009 N.T.R. a vorbit cu C.E. și au hotărât să meargă din nou la Poliție pentru ca A.R. să depună plângere împotriva lui N.I. pentru viol. Astfel, N.C.E., studentă în Timișoara, împreună cu un prieten care avea mașină, au venit și le-au luat de la Clopodia pe N.A.R. și mama lor și au mers la Poliția Jamu Mare, unde au depus plângere.

Ulterior, de frica învinuitului, care este o persoană violentă, N.G. împreună cu copiii s-au mutat la cealaltă soră N.C.I., care locuiește în Satu Mare, unde au rămas până în luna aprilie anul acesta, când s-au întors la Crivina, în casa cumpărată de N.C.I. În prezent locuiesc la Crivina, împreună cu N.A.R. și N.G. locuiesc și frații I.E., T.R., N.G., C.I. și A.C., cu N.I., la Clopodia rămânând fiul I.B. Familia N. a fost luată în evidență DGASPC Timiș încă din anul 2000, cu sesizare de abuz fizic și neglijare și ca urmare, majoritatea copiilor au fost instituționalizați în diferite centre de ocrotire în județul Timiș, unde au stat până în 2004 când sora mai mare, C.I. a cumpărat casa de la Crivina.

Învinuitul N.I. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că fiica sa N.C.I. împreună cu concubinul ei, cetățean italian, G.P., au pus totul la cale întrucât el nu este de acord ca soția sa să recurgă la fertilizarea în vitro cu sperma donată de italian, pentru că fiica C.I. nu poate avea copii. Învinuitul susține că, fiind baptist, religia nu-i permite acest lucru, pentru că este un păcat. De asemenea, arată că fiica sa C.I. împreună cu cetățeanul italian, cu care aceasta trăiește la Satu Mare, vor să-l despartă de soție. Fiind citat la data de 23 septembrie 2009 pentru prezentarea materialului de urmărire penală, învinuitul a prezentat o altă variantă, susținând că fiica sa A.R. a întreținut raporturi sexuale cu numitul C.I.R., solicitând audierea acestuia și a altor persoane care pot dovedi cele susținute de el.

Învinuitul N.I. este pensionat pe caz de boală psihică, fiind diagnosticat cu psihoză afectivă bipolară (tulburare cu episod depresiv, astenie nervoasă - care împreună cu spondiloze cervicală realizează sindromul Barre-Lieou, ulcer gastrointestinal). Din anul 1997 și până în anul 2005 a fost internat în repetate rânduri în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel și Spitalul de Neuro-Psihiatrie Gătaia, majoritatea internărilor făcându-se la cererea învinuitului. Din anul 2005 acesta a avut o perioadă de remisie de circa 4 ani și jumătate, perioadă în care a rămas doar cu tulburare de personalitate, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică dispusă în cauză prin Ordonanța din 16 iunie 2009 (fila 57). Conform aceluiași raport, în urma examinării psihiatrice a învinuitului, s-a stabilit că acesta a avut discernământul ușor diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Ca urmare a plângerii depuse împotriva lui N.I. la 27 februarie 2009 s-a efectuat și o anchetă socială de către Primăria comunei Jamu Mare, reținându-se că N.A.R. provine dintr-o familie legal constituită, având încă 13 frați, iar minorii au fost instituționalizați de mai multe ori, acest caz fiind monitorizat începând din 29 martie 2007 când minorii au fugit de acasă la D.G.A.S.P.C. pe motiv că părinții ar fi violenți. Totodată, s-a efectuat și o evaluare psihologică a numitei N.A.R., întocmindu-se Raportul de evaluare psiho-socială nr. 15628 din 27 martie 2009 al D.G.A.S.P.C. Timiș ( filele 36-41). Concluziile evaluării psihologice au fost că aceasta prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoțional, fizic și sexual, constând în tulburări de adaptare, impulsivitate și agresivitate, instabilitate psihio-emoționale, anxietate, ostilitate, ură, depresie, eșec școlar, sexualitate refulată.

O evaluare psihologică a victimei N.A.R. s-a efectuat și în anul 2007, reținându-se că aceasta prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoțional ( filele 42-44). Prin raportul de constatare medico-legal nr. 800 din 05 martie 2009 al I.M.L. Timișoara se constată că numita N.A.R. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată ( fila 48). În drept, s-a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (2) lit. b) 1 (fapta săvârșită asupra unui membru al familiei) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în cursul anului 2005, când victima a fost prima dată agresată sexual de inculpat, aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani), în concurs cu infracțiunea de incest prev. de art. 203 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.I., care nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat la judecată, deși a fost legal citat. Apărătorul din oficiu, desemnat pentru inculpat a solicitat redozarea pedepsei. Instanța de apel, verificând din oficiu hotărârea apelată, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că aceasta este legală și temeinică, situația de fapt a fost corect stabilită, precum și vinovăția inculpatului, pe baza probelor administrate, iar individualizarea pedepsei a fost făcută corespunzător, printr-o aplicare corectă a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. În consecință, prin decizia penală nr. 17/A din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.I., care a invocat, în principal, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei și, subsidiar, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma cazurilor de casare invocate de recurent, cât și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Motivul de recurs invocat de inculpat, prin care acesta solicită achitarea, întrucât nu este autorul infracțiunii (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen.) nu este fondat. Inculpatul și-a făcut această apărare și în fața primei instanțe, arătând că partea vătămată ar fi întreținut raporturi sexuale cu o altă persoană, dar ea a fost corect înlăturată de prima instanță. Vinovăția inculpatului a fost corect stabilită pe baza probelor administrate, respectiv declarația părții vătămate, a mamei acesteia, precum și a fraților săi. Partea vătămată a arătat că a fost violată de tatăl său prima dată în anul 2005, după ce a împlinit vârsta de 14 ani, însă nu a spus nimănui, întrucât a fost amenințată de tatăl său cu moartea și abuzurile sexuale au continuat și după aceea dată. În cursul anului 2007, după mai multe abuzuri sexuale din partea tatălui său, a povestit ce i s-a întâmplat surorii sale T., care la rândul său a povestit surorilor sale C. și C., iar acestea au depus o plângere la Protecția Copilului.

Despre cele întâmplate a aflat și mama sa, care nu a crezut-o, astfel că tatăl său a continuat să o abuzeze sexual, văzând că nu i s-a întâmplat nimic, amenințând-o cu moartea dacă va mai face vreo plângere. Partea vătămată a continuat să se plângă surorii sale T., iar în luna ianuarie a hotărât să depună o nouă plângere.

Mama părții vătămate a declarat că a observat chiar înainte de plângerea depusă în anul 2007 că inculpatul avea un comportament aparte față de victimă, însă nu a crezut că soțul său ar fi fost în stare de așa ceva, iar din vara anului 2008 a observat câteva semne din care rezulta că inculpatul întreține relații cu minora, arătând că în timp ce lucra toată familia la un teren de lubeniță, într-o noapte, inculpatul a trimis-o pe minoră la cel mai îndepărtat loc și după o vreme s-a dus și la ea, iar într-o dimineață a găsit o pereche de pantaloni scurți cu urmă de spermă și i-a reproșat acest lucru inculpatului, însă el a făcut scandal și a dat foc pantalonilor și nu a recunoscut vreo implicare în această poveste.

Martora a mai arătat că inculpatul era o fire violentă și își agresa copii. Frații părții vătămate au fost audiați în calitate de martori și au confirmat că cele relatate de partea vătămată sunt reale și că o dată l-au urmărit pe inculpat, în timp ce se aflau la plantația de lubeniță și au văzut că acesta i-a cerut părții vătămate să se dezbrace și s-a pus peste ea. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui raport de evaluare psiho-socială a minorei de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, în care se arată că minora prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoțional, fizic și sexual și că explicațiile oferite de minoră au fost convingătoare și au convins evaluatorul că cele relatate s-au petrecut în fapt, iar copilul nu prezintă un comportament simulat.

Inculpatul a negat acuzațiile aduse, însă instanța de fond în mod întemeiat a respins susținerile sale precum că minora a întreținut raporturi sexuale cu o altă persoană și așa se explică faptul că la examinarea medicală minora prezintă o deflorare mai veche. Astfel, nici unul dintre martorii propuși de inculpat și audiați de instanță nu au confirmat cele susținute de inculpat, ci dimpotrivă, aceștia au declarat că partea vătămată este o fire liniștită, nu frecventează discotecile și când ieșea din curte era însoțită de unul din părinți și nu au auzit că minora ar fi întreținut relații sexuale cu alți bărbați. Ei au mai arătat că inculpatul le-a cerut să spună organelor de anchetă că fiica sa a întreținut raporturi sexuale cu numitul C.I.R.

Nici critica subsidiară formulată de inculpat, vizând individualizarea pedepsei (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată. Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani sporită cu 1 (unu) an, acesta urmând să execute 11 ani închisoare, cuantum pe care Înalta Curte îl apreciază ca fiind corespunzător gradului ridicat de pericol social al faptei comise. Pentru că s-au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv boala psihică, de care acesta suferă (psihoză afectivă bipolară) acestuia i sa aplicat o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de textul incriminator pentru infracțiunea de viol în agravanta alin. (3) al art. 197 C. pen., ori o reducere a pedepsei ar însemna reținerea circumstanțelor atenuante care în cauză nu se regăsesc.

Dimpotrivă, pedeapsa se impune a fi menținută, având în vedere natura valorilor sociale lezate de fapta inculpatului și consecințele acesteia asupra victimei, minoră ce a prezentat la evaluarea psihologică semnele comportamentale ale abuzului emoțional, constând în tulburări de adaptare, impulsivitate și agresivitate, instabilitate psiho – emoțională, anxietate, ostilitate, ură, depresie, eșec școlar, sexualitate refulată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 17/A din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 20 aprilie 2011.