ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2467/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2467/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 77 din 8 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012, în baza art. 197

alin. (1), raportat la alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.F.M. la 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, în formă continuată.

I-au fost interzise

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.

pen., pe o durată de 3 ani.

în baza art. 203 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a

fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de incest, în formă continuată.

I-au fost interzise

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.

pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit.

a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, în

regim privativ de libertate.

În baza art. 35 alin.

(3) C. proc. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce

se execută conform art. 66 C. pen.

Pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă

față de inculpat.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestului

preventiv, începând cu data de 28 ianuarie 2012, până la zi.

În baza art. 14 și 17

raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată - minora

P.D.F., reprezentată legal de mama sa - P.A.O., nu a dorit să se constituie

parte civilă.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2250 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul din data de 21 februarie 2012,

întocmit în Dosarul nr. 52/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a

fost trimis în judecată inculpatul P.F.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de

viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

)

și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest

în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând în aceea că

în perioada anilor 2007 - 2011, în repetate rânduri, prin amenințare și

constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa minoră - P.D.F. (în

prezent în vârstă de 13 ani).

În cursul urmăririi

penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor care îi sunt imputate iar

la primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești,

s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., și a solicitat

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le-a recunoscut și le-a însușit.

Analizând probele

administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de constatare la fața

locului, planșele fotografice, declarațiile părții vătămate, raportul de

constatare medico-legală, raportul de evaluare psihologică, declarațiile

inculpatului, declarațiile martorilor, copia de pe cazierul judiciar, prima

instanță a reținut aceeași stare de fapt cu cea reținută în rechizitoriu,

respectiv, că inculpatul P.M.F. a întreținut relații sexuale cu fiica sa

minoră, P.D.F., începând aceste relații, încă din perioada când fiica sa avea

vârsta de 7 ani. Ultimul act sexual a avut loc în luna decembrie 2011, când,

așa cum a recunoscut inculpatul, a fost un raport sexual finalizat.

Despre atitudinea

minorei, inculpatul a arătat că niciodată aceasta nu a acceptat, de bunăvoie,

întreținerea de raporturi sexuale și a considerat că, mai ales atunci când avea

vârsta de doar 7 ani, nici nu realiza ce i se întâmpla și ce i se cerea.

Insistențele inculpatului, puterea de a o supune, în pofida voinței acesteia,

au determinat-o pe minoră să întrețină un raport sexual cu tatăl său, iar

atunci când manifesta chiar o opoziție minoră, nimic nu îl împiedica să o

lovească cu palma peste cap și să îi reproșeze lucruri colaterale, cum ar fi

obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare la învățătură.

Ultimul episod în

care inculpatul s-a manifestat violent față de minoră, a fost cu ocazia

revelionului 2011 - 2012, când mama minorei împreună cu aceasta au plecat la o

petrecere, împotriva voinței inculpatului. După miezul nopții, inculpatul, pe

motiv că au întârziat, s-a dus după cele două și s-a certat cu soția, iar pe

fiica sa a bătut-o, cu motivarea din prezent, că era gelos și considera că ar

fi putut avea relații sexuale și cu alți bărbați.

Raportul de

constatare medico-legală din 31 ianuarie 2012 al Serviciului de Medicină Legală

Arad a evidențiat că partea vătămată nu prezintă leziuni traumatice corporale,

iar din punct de vedere genital, prezintă un himen complezant, care permite

întreținerea de raporturi sexuale vaginale fără deflorare. Din buletinul de

analiză citologică medică-legală nr. 3/A11/2012 reiese faptul că, în secreția

vaginală recoltată nu au fost evidențiați spermatozoizi.

Raportul de evaluare

și consiliere psihologică, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului Arad, relevă indicatori ai unor traume emoționale și

elemente care să constituie un tablou traumatic. S-a observat că partea

vătămată prezintă o stimă de sine scăzută, anxietate și detresă psihologică

intensă la expunerea la stimuli interni sau externi, care simbolizează sau

seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic; de asemenea, experimentează

sentimente de frică intensă, neputință și rușine. Aceasta depune eforturi în a

evita gândurile, sentimentele sau conversațiile asociate cu trauma, precum și

activități, locuri sau persoane care deșteaptă amintiri ale traumei. S-a

concluzionat că minora a experimentat experiențe sexuale, inadecvate din punct

de vedere al dezvoltării, cu violență și amenințare, dar fără vătămare.

Prezentă în fața

instanței, mama minorei, în calitate de reprezentat legal al acesteia, a arătat

că nu se constituie parte civilă în procesul penal, neavând nici o pretenție

bănească de la inculpat.

Prin introducerea

art. 320

1

C. proc. pen., urmare adoptării Legea nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, s-a dat posibilitatea

ca în cazul recunoașterii vinovăției și îndeplinirii celorlalte condiții,

prevăzute la alin. (1) - (6), instanța să poată pronunța condamnarea

inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, dispoziții incidente și în cauză.

La individualizarea

pedepselor, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., a

ținut seama de faptul că inculpatul a avut o atitudine constant sinceră,

recunoscând faptele pe tot parcursul procesului penal, precum și de faptul că

nu este cunoscut cu antecedente penale. Totodată, s-a avut în vedere și gradul

de pericol social al faptelor săvârșite, care este unul deosebit de ridicat.

În limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a stabilit o pedeapsă de 10 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art.

197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care, atât sub aspectul cuantumului cât și

al modalității de executare, corespund scopului preventiv-educativ al pedepsei,

astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Referitor la acțiunea

civilă, în baza art. 14 și art. 17, raportat la art. 346 C. proc. pen., prima

instanță a constatat că partea vătămată P.D.F., reprezentată legal de mama sa,

P.A.O., nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal. Deși prima

instanță a pus în vedere mamei minorei că poate solicita despăgubiri civile,

aceasta a declarat că nu dorește să solicite despăgubiri. În aceste condiții,

chiar dacă procurorul a declarat că, în temeiul art. 17 C. proc. pen., susține

acțiunea civilă, prima instanță nu a acordat despăgubiri.

Împotriva sentinței a

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a

criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie,

referitor la modalitatea de soluționare a laturii civile.

În dezvoltarea motivelor

de apel, parchetul a solicitat desființarea sentinței și admiterea acțiunii

civile exercitate din oficiu de procuror, arătând că, în raport cu disp. art.

17 alin. (3) C. proc. pen., chiar dacă în cursul judecării cauzei în fond

interesele civile ale minorei nu au fost susținute de reprezentantul său legal,

instanța era obligată să examineze din oficiu care este prejudiciul moral

suferit de victimă.

Prin Decizia penală

nr. 79/A din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinței penale nr. 77 din 8

martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012 din 21

februarie 2012.

În baza art. 383

alin. (1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut

starea de arest a inculpatului intimat P.F.M.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din

durata pedepsei închisorii aplicate durata arestului preventiv de la 8 martie

2012 la zi.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au

rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189

alin. (1) C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a

sumei de 350 RON reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu.

Instanța de apel,

examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, pe baza motivelor

invocate și a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din

oficiu, a constatat că apelul este nefondat.

Astfel, potrivit art.

17 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se exercită și din

oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau

cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Aceste dispoziții

sunt incidente în situația în care victima minoră este lipsită de ocrotire. Or,

în cauză, partea vătămată minoră a fost asistată în proces de reprezentantul

său legal, respectiv de mama sa, P.A.O., care a declarat că nu are nicio pretenție

bănească de la soțul său inculpat, dorind doar să fie condamnat la detenție.

Exercitarea din

oficiu a acțiunii civile de către procuror sau instanță nu poate avea loc cu

înfrângerea principiului disponibilității ce guvernează acțiunea civilă.

Văzând că subzistă

temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, analizate

implicit în cuprinsul considerentelor prezentei decizii [pericolul social al

faptelor imputate inculpatului apelant - viol, prevăzută de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. b

1

) C. pen.; incest, prevăzută de art. 203 C. pen.]

și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (față de

natura infracțiunilor de care este acuzat inculpatul; calitatea victimei -

fiica inculpatului; forma continuată a infracțiunilor - pe parcursul a 4 ani,

primul act material fiind comis când victima avea vârsta de 7 ani), în baza 383

alin. (1

1

) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța de

prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului P.F.M.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai în ceea ce privește

latura civilă a cauzei, invocând în drept dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În susținerea orală a

motivului de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., s-a arătat că în raport de dispozițiile art.

17 alin. (3) C. proc. pen., instanța din oficiu trebuia să se pronunțe asupra

reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă partea vătămată minoră, prin

reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a mai arătat că

la termenul de judecată din 08 martie 2012 procurorul a susținut acțiunea

civilă și a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale către

partea vătămată minoră.

Examinând cauza atât

sub aspectul motivului de recurs invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

Cod proc. penală, cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt

nelegale și netemeinice iar recursul parchetului ca fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse:

În cauză, s-a făcut o

analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de

către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt,

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, viol în formă

calificată, prev. de art. 197 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b

1

) și

alin. (3) teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv, incest,

prev. de art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, instanțele de

fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatorilor

administrate în faza de urmărire, dată fiind poziția procesuală a inculpatului

P.F.M. care s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

Cod proc. penală,

au reținut dincolo de orice îndoială că, încă din anul 2007, prin amenințare și

constrângere, acesta a întreținut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu

fiica sa minoră, P.D.F., care avea vârsta de 7 ani, ultimul act sexual fiind

realizat în luna decembrie 2011.

Sub aspectul laturii

civile, Înalta Curte constată că partea vătămată minoră, care nu a împlinit 14

ani, a fost reprezentată de mama sa, P.A.O., care a arătat că nu se constituie

parte civilă în procesul penal.

În raport de

prevederile art. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, contrar celor

reținute de instanța de fond și apel, că declarația de renunțare la despăgubiri

făcută de mamă, în numele părții vătămate minore este ineficientă și instanța

nu poate lua act de ea, întrucât prejudiciază interesele minorei; principiul

disponibilității nefiind aplicabil în cazul persoanelor vătămate lipsite de

capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Or, în cauză,

față de dispozițiile legale enunțate și având în vedere că s-a stabilit

vinovăția inculpatului în comiterea faptelor viol și incest, cele două instanțe

erau obligate să se pronunțe din oficiu asupra reparării daunelor morale, în

condițiile în care partea vătămată era o persoană cu capacitate de exercițiu

restrânsă - minoră în vârstă de 13 ani -, cu atât mai mult cu cât, la termenul

de judecată din data de 08 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 18 C.

proc. pen., procurorul a susținut acțiunea civilă și a solicitat instanței

obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată minoră.

Infracțiunile de viol

și incest, dincolo de aspectul penal, au reprezentat pentru victimă o

experiență traumatizantă, cu sechele severe în plan afectiv și emoțional,

astfel cu rezultă și din raportul de evaluare și consiliere psihologică,

întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad

și reținut de către cele două instanțe în argumentarea hotărârilor pronunțate,

iar disconfortul psihic provocat, expunerea părții vătămate la compasiunea

publică din partea comunității și cunoscuților, constituie suficiente elemente

pentru antrenarea unor pretenții bănești, ca mijloc de reparare a propriilor

valori lezate.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că echilibrul psihic al părții vătămate poate fi refăcut

printr-o reparație materială, în cuantum de 10.000 RON, sumă la care urmează

să-l oblige pe inculpat cu titlu de daune morale către partea civilă minoră.

Constatând că este

incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzute de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

Parchetului, urmând să caseze decizia instanței de prim control judiciar și, în

parte, sentința instanței de fond, și rejudecând, în temeiul dispozițiilor art.

14 alin. (5), art. 346 C. proc. pen., să îl oblige pe inculpatul P.F.M. la

plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă,

P.D.F.

Va menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 28

ianuarie 2012 la zi.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei

penale nr. 79/A din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

privind pe inculpatul P.F.M.

Casează decizia

penală sus-menționată și, în parte, Sentința penală nr. 77 din 08 martie 2012 a

Tribunalului Arad numai cu privire la greșita soluționare a laturii civile și,

rejudecând:

Conform art. 14 alin.

(5), art. 346 C. proc. pen., obligă intimatul inculpat la plata sumei de 10.000

RON cu titlu de daune morale către partea civilă P.D.F.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28

ianuarie 2012 la 25 iulie 2012.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN