ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2467/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 77 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012, în baza art. 197 alin. (1), raportat la alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.F.M. la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă continuată. I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani. în baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, în formă continuată.

I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 35 alin. (3) C. proc. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpat. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 28 ianuarie 2012, până la zi. În baza art. 14 și 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată - minora P.D.F., reprezentată legal de mama sa - P.A.O., nu a dorit să se constituie parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2250 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul din data de 21 februarie 2012, întocmit în Dosarul nr. 52/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul P.F.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând în aceea că în perioada anilor 2007 - 2011, în repetate rânduri, prin amenințare și constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa minoră - P.D.F.

(în prezent în vârstă de 13 ani). În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor care îi sunt imputate iar la primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a recunoscut și le-a însușit. Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de constatare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare psihologică, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, copia de pe cazierul judiciar, prima instanță a reținut aceeași stare de fapt cu cea reținută în rechizitoriu, respectiv, că inculpatul P.M.F.

a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, P.D.F., începând aceste relații, încă din perioada când fiica sa avea vârsta de 7 ani. Ultimul act sexual a avut loc în luna decembrie 2011, când, așa cum a recunoscut inculpatul, a fost un raport sexual finalizat. Despre atitudinea minorei, inculpatul a arătat că niciodată aceasta nu a acceptat, de bunăvoie, întreținerea de raporturi sexuale și a considerat că, mai ales atunci când avea vârsta de doar 7 ani, nici nu realiza ce i se întâmpla și ce i se cerea. Insistențele inculpatului, puterea de a o supune, în pofida voinței acesteia, au determinat-o pe minoră să întrețină un raport sexual cu tatăl său, iar atunci când manifesta chiar o opoziție minoră, nimic nu îl împiedica să o lovească cu palma peste cap și să îi reproșeze lucruri colaterale, cum ar fi obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare la învățătură.

Ultimul episod în care inculpatul s-a manifestat violent față de minoră, a fost cu ocazia revelionului 2011 - 2012, când mama minorei împreună cu aceasta au plecat la o petrecere, împotriva voinței inculpatului. După miezul nopții, inculpatul, pe motiv că au întârziat, s-a dus după cele două și s-a certat cu soția, iar pe fiica sa a bătut-o, cu motivarea din prezent, că era gelos și considera că ar fi putut avea relații sexuale și cu alți bărbați. Raportul de constatare medico-legală din 31 ianuarie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Arad a evidențiat că partea vătămată nu prezintă leziuni traumatice corporale, iar din punct de vedere genital, prezintă un himen complezant, care permite întreținerea de raporturi sexuale vaginale fără deflorare.

Din buletinul de analiză citologică medică-legală nr. 3/A11/2012 reiese faptul că, în secreția vaginală recoltată nu au fost evidențiați spermatozoizi. Raportul de evaluare și consiliere psihologică, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, relevă indicatori ai unor traume emoționale și elemente care să constituie un tablou traumatic. S-a observat că partea vătămată prezintă o stimă de sine scăzută, anxietate și detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi, care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic; de asemenea, experimentează sentimente de frică intensă, neputință și rușine. Aceasta depune eforturi în a evita gândurile, sentimentele sau conversațiile asociate cu trauma, precum și activități, locuri sau persoane care deșteaptă amintiri ale traumei.

S-a concluzionat că minora a experimentat experiențe sexuale, inadecvate din punct de vedere al dezvoltării, cu violență și amenințare, dar fără vătămare. Prezentă în fața instanței, mama minorei, în calitate de reprezentat legal al acesteia, a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, neavând nici o pretenție bănească de la inculpat. Prin introducerea art. 320 1 C. proc. pen., urmare adoptării Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, s-a dat posibilitatea ca în cazul recunoașterii vinovăției și îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute la alin. (1) - (6), instanța să poată pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dispoziții incidente și în cauză.

La individualizarea pedepselor, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., a ținut seama de faptul că inculpatul a avut o atitudine constant sinceră, recunoscând faptele pe tot parcursul procesului penal, precum și de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale. Totodată, s-a avut în vedere și gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care este unul deosebit de ridicat. În limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță a stabilit o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, corespund scopului preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Referitor la acțiunea civilă, în baza art. 14 și art. 17, raportat la art. 346 C. proc. pen., prima instanță a constatat că partea vătămată P.D.F., reprezentată legal de mama sa, P.A.O., nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal. Deși prima instanță a pus în vedere mamei minorei că poate solicita despăgubiri civile, aceasta a declarat că nu dorește să solicite despăgubiri.

În aceste condiții, chiar dacă procurorul a declarat că, în temeiul art. 17 C. proc. pen., susține acțiunea civilă, prima instanță nu a acordat despăgubiri. Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, referitor la modalitatea de soluționare a laturii civile. În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a solicitat desființarea sentinței și admiterea acțiunii civile exercitate din oficiu de procuror, arătând că, în raport cu disp. art. 17 alin. (3) C. proc. pen., chiar dacă în cursul judecării cauzei în fond interesele civile ale minorei nu au fost susținute de reprezentantul său legal, instanța era obligată să examineze din oficiu care este prejudiciul moral suferit de victimă.

Prin Decizia penală nr. 79/A din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinței penale nr. 77 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1086/108/2012 din 21 februarie 2012. În baza art. 383 alin. (1 1 ) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului intimat P.F.M. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata arestului preventiv de la 8 martie 2012 la zi. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 350 RON reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu. Instanța de apel, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, pe baza motivelor invocate și a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu, a constatat că apelul este nefondat. Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Aceste dispoziții sunt incidente în situația în care victima minoră este lipsită de ocrotire.

Or, în cauză, partea vătămată minoră a fost asistată în proces de reprezentantul său legal, respectiv de mama sa, P.A.O., care a declarat că nu are nicio pretenție bănească de la soțul său inculpat, dorind doar să fie condamnat la detenție. Exercitarea din oficiu a acțiunii civile de către procuror sau instanță nu poate avea loc cu înfrângerea principiului disponibilității ce guvernează acțiunea civilă.

Văzând că subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, analizate implicit în cuprinsul considerentelor prezentei decizii [pericolul social al faptelor imputate inculpatului apelant - viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) C. pen.; incest, prevăzută de art. 203 C. pen.] și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (față de natura infracțiunilor de care este acuzat inculpatul; calitatea victimei - fiica inculpatului; forma continuată a infracțiunilor - pe parcursul a 4 ani, primul act material fiind comis când victima avea vârsta de 7 ani), în baza 383 alin. (1 1 ) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului P.F.M.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În susținerea orală a motivului de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., s-a arătat că în raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanța din oficiu trebuia să se pronunțe asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă partea vătămată minoră, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a mai arătat că la termenul de judecată din 08 martie 2012 procurorul a susținut acțiunea civilă și a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată minoră.

Examinând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 Cod proc. penală, cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice iar recursul parchetului ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: În cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, viol în formă calificată, prev. de art. 197 alin. (1) rap.

la art. 2 lit. b 1 ) și alin. (3) teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv, incest, prev. de art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, instanțele de fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatorilor administrate în faza de urmărire, dată fiind poziția procesuală a inculpatului P.F.M. care s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 Cod proc. penală, au reținut dincolo de orice îndoială că, încă din anul 2007, prin amenințare și constrângere, acesta a întreținut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu fiica sa minoră, P.D.F., care avea vârsta de 7 ani, ultimul act sexual fiind realizat în luna decembrie 2011. Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că partea vătămată minoră, care nu a împlinit 14 ani, a fost reprezentată de mama sa, P.A.O., care a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În raport de prevederile art. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de fond și apel, că declarația de renunțare la despăgubiri făcută de mamă, în numele părții vătămate minore este ineficientă și instanța nu poate lua act de ea, întrucât prejudiciază interesele minorei; principiul disponibilității nefiind aplicabil în cazul persoanelor vătămate lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Or, în cauză, față de dispozițiile legale enunțate și având în vedere că s-a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea faptelor viol și incest, cele două instanțe erau obligate să se pronunțe din oficiu asupra reparării daunelor morale, în condițiile în care partea vătămată era o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă - minoră în vârstă de 13 ani -, cu atât mai mult cu cât, la termenul de judecată din data de 08 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 18 C. proc.

pen., procurorul a susținut acțiunea civilă și a solicitat instanței obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată minoră. Infracțiunile de viol și incest, dincolo de aspectul penal, au reprezentat pentru victimă o experiență traumatizantă, cu sechele severe în plan afectiv și emoțional, astfel cu rezultă și din raportul de evaluare și consiliere psihologică, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și reținut de către cele două instanțe în argumentarea hotărârilor pronunțate, iar disconfortul psihic provocat, expunerea părții vătămate la compasiunea publică din partea comunității și cunoscuților, constituie suficiente elemente pentru antrenarea unor pretenții bănești, ca mijloc de reparare a propriilor valori lezate.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că echilibrul psihic al părții vătămate poate fi refăcut printr-o reparație materială, în cuantum de 10.000 RON, sumă la care urmează să-l oblige pe inculpat cu titlu de daune morale către partea civilă minoră. Constatând că este incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetului, urmând să caseze decizia instanței de prim control judiciar și, în parte, sentința instanței de fond, și rejudecând, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (5), art. 346 C. proc. pen., să îl oblige pe inculpatul P.F.M. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă, P.D.F.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul P.F.M. Casează decizia penală sus-menționată și, în parte, Sentința penală nr. 77 din 08 martie 2012 a Tribunalului Arad numai cu privire la greșita soluționare a laturii civile și, rejudecând: Conform art. 14 alin. (5), art. 346 C. proc. pen., obligă intimatul inculpat la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă P.D.F. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 ianuarie 2012 la 25 iulie 2012. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012. Procesat de GGC - NN