ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2039/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2039/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor penale de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 339 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Arad, în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza

I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C.

pen. a fost condamnat inculpatul D.P., fiul lui L. și C.A., deținut în

Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 11 ani închisoare,

pentru săvârșirea

infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3

ani, cu

excepția dreptului de a

alege.

În baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu înlăturarea

dispozițiilor

art. 41 alin. (2)

C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3

ani, cu

excepția dreptului de a

alege.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 65 alin. (3) C. pen. s-

au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa

cea mai grea de 11 ani închisoare pe care inculpatul o execută și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e)

C. pen. pe o durată de 3 ani cu excepția dreptului de a alege.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și

arestării preventive de la 29 septembrie 2009 la zi, iar în baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului.

În baza art.

17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ.,

inculpatul a fost obligat să plătească părților vătămate M.P.F. prin

reprezentant legal

M.C. și M.G. prin

reprezentant legal M.

A. câte 5000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin

rechizitoriul nr. 477/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad

a fost trimis

în judecată inculpatul

D.P. pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în varianta agravantă, în

formă continuată, prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Din probele

administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv rezoluția de

începere a urmăririi penale, plângerea penală, declarațiile părților vătămate,

examinările medico-legale ale acestora, declarațiile martorilor,

declarațiile inculpatului, s-a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul a

locuit în cursul anului 2007 într-o garsonieră împreună cu numita M.A.,

concubina sa, M.C., sora concubinei și cu

fetițele

acesteia din urmă, respectiv M.P.F. de 11 ani și M.C. În același bloc locuiește

și minora M.G. de 12 ani care

este prietenă cu partea vătămată M.P.F.

Profitând de momentele în care rămânea singur acasă cu partea vătămată

M.P., inculpatul, în perioada octombrie 2008 - august 2009 a obligat-o

pe aceasta să îl masturbeze de mai multe ori

și de două ori să îi facă sex oral,

inculpatul

amenințând-o pe partea vătămată că dacă va spune mamei și mătușii ce se

întâmplă, va scăpa de la închisoare, va veni

acasă și le va omorî. Minora i-a cerut

de mai multe ori inculpatului să

o lase în pace și a încercat să evite momentele în care rămânea acasă cu

acesta.

În perioada

iunie 2009 - septembrie 2009, inculpatul, aflându-se casă doar

cu minora M.P. a obligat-o o dată și pe minora M.G.,

care venise în vizită, să îl masturbeze alternativ cu M.P. Inculpatul a

amenințat-o în același mod și pe partea vătămată

M.G.

În toată această

perioadă, inculpatul a avut un comportament

necorespunzător,

deschizând discuții pe teme sexuale cu minora M.P.

și să vizioneze pe

calculator scene pornografice împreună cu cele două minore și cu martorul M.R.

Inculpatul a recunoscut martorilor M.R. și M.A. că

are o relație cu M.P.,

că o iubește și că așteaptă să mai crească pentru se

căsători cu ea.

Inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptelor, pentru ca apoi să

revină și

să recunoască doar

faptele privitore la minora M.P., iar ulterior, în instanță a revenit asupra

tuturor declarațiilor date anterior cu motivația că s-au făcut presiuni asupra

lui de către organele de anchetă.

Din

declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței, deși nu a

recunoscut săvârșirea faptelor, este evidentă

atitudinea pe care acesta a avut-o față de minora M.P., pe care a privit-o și a

trata-o nu ca pe o fetiță de 11 ani

ci ca pe o femeie, discutând cu

aceasta despre relații sexuale și făcându-i complimente.

S-a reținut

că faptele au fost săvârșite de inculpat profitând de imposibilitatea părților

vătămate de a-și exprima voința, acestea au vârste la care

nu se poate considera că au reprezentarea a ceea

ce semnifică din punct de vedere

biologic și moral un act sexual pentru

a lua o hotărâre în deplină cunoștință de

cauză,

ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului din punct de vede juridic.

Mai

mult, în privința părții vătămate M.P., inculpatul a profitat de

încrederea pe care aceasta o avea în el, că

s-a purtat frumos cu ea, i-a cumpărat diverse lucruri pentru a-i crea

sentimentul că o ocrotește și că nimic din comportamentul său nu îi va dăuna.

Astfel,

s-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului, care în mai multe

rânduri, în perioada

octombrie 2008 - august 2009 a obligat-o pe minora M.P.F. în vârstă de 11 ani

să îl masturbeze și să îi facă sex oral, profitând

de vârsta fragedă a acesteia și amenințând-o că îi va

omora familia dacă va spune

cuiva, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzut de art. 197

alin. (1) și (3) teza I

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași

inculpat care o dată, în perioada iunie 2009 - septembrie 2009, aflându-se

singur în locuință împreună cu minorele M.P.F. și M.G. de 12 ani a obligat-o pe

aceasta din urmă să îl masturbeze alternativ cu minora M.P., profitând de

imposibilitatea

minorei de a-și exprima

voința, de vârsta acesteia și amenințând-o că o va bate atât

pe ea cât

și pe membri familiei sale, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol prev. de art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu înlăturarea

dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen. Instanța de fond a reținut ca fiind dovedit un singur act

material al infracțiunii de viol, apreciindu-se că nu sunt incidente

dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și

inculpatul D.P.

în

motivarea apelului parchetului s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului

este mult prea blândă

în raport cu pericolul social deosebit al infracțiunilor comise

și în mod greșit s-a dispus exceptarea

dreptului de a alege de la interzicerea

exercițiului

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. atât în baza art. 65

alin.

(2) C. pen. ca pedeapsă complementară, cât și pe durata și în condițiile art.

71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Apelul

inculpatului nu a fost motivat în scris.

Prin Decizia penală

nr. 12/ A din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara - Secția penală s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul D.P. împotriva

sentinței penale nr. 339 din 17 decembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că hotărârea primei

instanțe este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probelor

existente la dosar.

S-a arătat că situația de fapt a fost corect reținută și deși

inculpatul nu a

recunoscut comiterea faptelor, vinovăția acestuia rezultă din atitudinea

procesuală,

cu

ocazia primei audieri a recunoscut săvârșirea infracțiunii față de ambele

minore,

iar

apoi a recunoscut fapta doar cu privire la minora M.P.

În depozițiile date în fața instanței de părțile vătămate M.P. și

M.G. acestea au descris

cu lux de amănunte atitudinea ilicită a

inculpatului, declarațiile acestora coroborându-se cu declarația

martorului M.R.

S-a

reținut că actele cu caracter obscen asupra celor două părți vătămate au

fost comise de inculpat profitând de

neputința acestora de a se apăra și de a

reacționa

din cauza vârstei lor fragede și în lipsa consimțământului lor care nu au

avut

reprezentarea caracterului acțiunilor efectuate.

În ce

privește pedeapsa aplicată, s-a apreciat că aceasta este just

individualizată în raport de prevederile art. 52

C. pen. și art. 72 C. pen.

În ce privește pedeapsa accesorie și cea complementară, aplicate inculpatului

s-a arătat

că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot a deținuților,

dacă este aplicabilă de

drept tuturor deținuților condamnați, ce se află în executarea

pedepsei, indiferent de

natura pedepsei principale și independent de natura sau

gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația

lor personală, este

incompatibilă cu art. 3

din protocolul 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și

Libertăților Fundamentale.

Obligativitatea

aplicării dispoziției menționate, de către autoritatea

judecătorească română, rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost

ratificată

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituția

României.

În

același sens s-a făcut referire și la Decizia nr. 74/2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare

la pedepsele accesorii se

interpretează în sensul

că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c)

C. pen. nu se va face în mod automat prin efectul

legii ci se va supune

aprecierii instanței,

în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen.

Împotriva

hotărârii instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P.

În

recursul său, parchetul a criticat hotărârea atacată cu privire la pedepsele

aplicate inculpatului,

pe care le consideră neîndestulătoare în raport de gravitatea deosebită a

infracțiunilor comise și persoana inculpatului și în mod nelegal nu s-a

făcut aplicarea

dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. atât ca pedeapsă

complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.

Inculpatul a criticat

hotărârea instanței de apel cu privire la încadrarea juridică dată faptei,

solicitând schimbarea încadrării în art. 198 C. pen.

întrucât actele sexuale au avut loc cu consimțământul minorelor, cât și

cu privire la

pedeapsa aplicată, pe care o consideră exagerată.

Recursurile

declarate sunt nefondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului penal, de limitele

de pedeapsă, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

In speță, aplicarea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare pentru

săvârșirea

infracțiunilor

de viol asupra minorelor M.P. și M.G.

de 11 și respectiv 12 ani, răspunde criteriilor de

individualizare prevăzute de textul

de

lege menționat, precum și dispozițiilor art. 52 C. pen. privind pedeapsa

și scopul acesteia,

putând conduce la reeducarea inculpatului.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că la aplicarea

pedepsei principale, instanța de fond a avut în

vedere nu numai pericolul social al faptei și consecințele acesteia pe termen

lung asupra minorelor, trauma psihică la care cele două fete au fost supuse,

dar și persoana inculpatului care, deși nu este

cunoscut cu antecedente penale, nu a dat dovadă de sinceritate,

încercând să inducă

în eroare organele judiciare.

Nu numai pedeapsa principală a fost apreciată în mod corect de instanța

de

fond, cât și pedeapsa

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza I C. pen.

, atât ca pedeapsă complementară cât și accesorie.

Potrivit Deciziei

nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție privind modul de aplicare a pedepselor

accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c)

C. pen. s-a stabilit că dispozițiile

art. 71 C. pen. se interpretează în

sensul că interzicerea drepturilor

prevăzute

de art. 64 lit. a) teza I - c) nu se face în mod automat, prin efectul legii ci

trebuie supusă aprecierii instanței de judecată, în raport de criteriile

indicate în alin. (3) al art. 71 C. pen.

Procedând la

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

în baza art. 65 alin. (2) C. pen. și în

condițiile art. 71 C. pen. instanța de apel a avut în vedere nu numai

dispozițiile deciziei în recurs în interesul legii menționate mai sus, cât și

prevederile Convenției pentru Apărarea

Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale și ale Constituției României.

Hotărârea

instanței de apel este corectă și în ce privește încadrarea juridică

dată faptei comise de inculpat, din probele

dosarului rezultând fără nici un dubiu că

acesta a săvârșit două

infracțiuni de viol în formă continuată asupra celor două

minore, prin constrângere și amenințare,

profitând de imposibilitatea acestora de a

se apăra și de a avea

reprezentarea a ceea ce li se întâmplă.

Fată de

considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel

este legală și temeinică, iar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P. sunt nefondate,

urmând a fi respinse în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se

va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, timpul reținerii și

arestării preventive.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P. împotriva Deciziei penale nr. 12

din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la 29

septembrie 2009 la 25 mai 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se

va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 25 mai 2010.