ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2039/2010

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 339 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.P., fiul lui L. și C.A., deținut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 65 alin. (3) C. pen. s- au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare pe care inculpatul o execută și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o durată de 3 ani cu excepția dreptului de a alege. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 29 septembrie 2009 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului. În baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părților vătămate M.P.F. prin reprezentant legal M.C. și M.G. prin reprezentant legal M. A. câte 5000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 477/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost trimis în judecată inculpatul D.P. pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în varianta agravantă, în formă continuată, prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv rezoluția de începere a urmăririi penale, plângerea penală, declarațiile părților vătămate, examinările medico-legale ale acestora, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, s-a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul a locuit în cursul anului 2007 într-o garsonieră împreună cu numita M.A., concubina sa, M.C., sora concubinei și cu fetițele acesteia din urmă, respectiv M.P.F. de 11 ani și M.C. În același bloc locuiește și minora M.G. de 12 ani care este prietenă cu partea vătămată M.P.F.

Profitând de momentele în care rămânea singur acasă cu partea vătămată M.P., inculpatul, în perioada octombrie 2008 - august 2009 a obligat-o pe aceasta să îl masturbeze de mai multe ori și de două ori să îi facă sex oral, inculpatul amenințând-o pe partea vătămată că dacă va spune mamei și mătușii ce se întâmplă, va scăpa de la închisoare, va veni acasă și le va omorî. Minora i-a cerut de mai multe ori inculpatului să o lase în pace și a încercat să evite momentele în care rămânea acasă cu acesta. În perioada iunie 2009 - septembrie 2009, inculpatul, aflându-se casă doar cu minora M.P. a obligat-o o dată și pe minora M.G., care venise în vizită, să îl masturbeze alternativ cu M.P. Inculpatul a amenințat-o în același mod și pe partea vătămată M.G.

În toată această perioadă, inculpatul a avut un comportament necorespunzător, deschizând discuții pe teme sexuale cu minora M.P. și să vizioneze pe calculator scene pornografice împreună cu cele două minore și cu martorul M.R. Inculpatul a recunoscut martorilor M.R. și M.A. că are o relație cu M.P., că o iubește și că așteaptă să mai crească pentru se căsători cu ea. Inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptelor, pentru ca apoi să revină și să recunoască doar faptele privitore la minora M.P., iar ulterior, în instanță a revenit asupra tuturor declarațiilor date anterior cu motivația că s-au făcut presiuni asupra lui de către organele de anchetă.

Din declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței, deși nu a recunoscut săvârșirea faptelor, este evidentă atitudinea pe care acesta a avut-o față de minora M.P., pe care a privit-o și a trata-o nu ca pe o fetiță de 11 ani ci ca pe o femeie, discutând cu aceasta despre relații sexuale și făcându-i complimente. S-a reținut că faptele au fost săvârșite de inculpat profitând de imposibilitatea părților vătămate de a-și exprima voința, acestea au vârste la care nu se poate considera că au reprezentarea a ceea ce semnifică din punct de vedere biologic și moral un act sexual pentru a lua o hotărâre în deplină cunoștință de cauză, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului din punct de vede juridic.

Mai mult, în privința părții vătămate M.P., inculpatul a profitat de încrederea pe care aceasta o avea în el, că s-a purtat frumos cu ea, i-a cumpărat diverse lucruri pentru a-i crea sentimentul că o ocrotește și că nimic din comportamentul său nu îi va dăuna. Astfel, s-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului, care în mai multe rânduri, în perioada octombrie 2008 - august 2009 a obligat-o pe minora M.P.F. în vârstă de 11 ani să îl masturbeze și să îi facă sex oral, profitând de vârsta fragedă a acesteia și amenințând-o că îi va omora familia dacă va spune cuiva, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care o dată, în perioada iunie 2009 - septembrie 2009, aflându-se singur în locuință împreună cu minorele M.P.F. și M.G. de 12 ani a obligat-o pe aceasta din urmă să îl masturbeze alternativ cu minora M.P., profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima voința, de vârsta acesteia și amenințând-o că o va bate atât pe ea cât și pe membri familiei sale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța de fond a reținut ca fiind dovedit un singur act material al infracțiunii de viol, apreciindu-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul D.P. în motivarea apelului parchetului s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă în raport cu pericolul social deosebit al infracțiunilor comise și în mod greșit s-a dispus exceptarea dreptului de a alege de la interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. atât în baza art. 65 alin. (2) C. pen. ca pedeapsă complementară, cât și pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie. Apelul inculpatului nu a fost motivat în scris. Prin Decizia penală nr. 12/ A din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul D.P.

împotriva sentinței penale nr. 339 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probelor existente la dosar. S-a arătat că situația de fapt a fost corect reținută și deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, vinovăția acestuia rezultă din atitudinea procesuală, cu ocazia primei audieri a recunoscut săvârșirea infracțiunii față de ambele minore, iar apoi a recunoscut fapta doar cu privire la minora M.P. În depozițiile date în fața instanței de părțile vătămate M.P. și M.G. acestea au descris cu lux de amănunte atitudinea ilicită a inculpatului, declarațiile acestora coroborându-se cu declarația martorului M.R.

S-a reținut că actele cu caracter obscen asupra celor două părți vătămate au fost comise de inculpat profitând de neputința acestora de a se apăra și de a reacționa din cauza vârstei lor fragede și în lipsa consimțământului lor care nu au avut reprezentarea caracterului acțiunilor efectuate. În ce privește pedeapsa aplicată, s-a apreciat că aceasta este just individualizată în raport de prevederile art. 52 C. pen. și art. 72 C. pen. În ce privește pedeapsa accesorie și cea complementară, aplicate inculpatului s-a arătat că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot a deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați, ce se află în executarea pedepsei, indiferent de natura pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art. 3 din protocolul 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Obligativitatea aplicării dispoziției menționate, de către autoritatea judecătorească română, rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituția României. În același sens s-a făcut referire și la Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C. pen. nu se va face în mod automat prin efectul legii ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P. În recursul său, parchetul a criticat hotărârea atacată cu privire la pedepsele aplicate inculpatului, pe care le consideră neîndestulătoare în raport de gravitatea deosebită a infracțiunilor comise și persoana inculpatului și în mod nelegal nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la încadrarea juridică dată faptei, solicitând schimbarea încadrării în art. 198 C. pen. întrucât actele sexuale au avut loc cu consimțământul minorelor, cât și cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră exagerată.

Recursurile declarate sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. In speță, aplicarea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra minorelor M.P. și M.G. de 11 și respectiv 12 ani, răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de textul de lege menționat, precum și dispozițiilor art. 52 C. pen. privind pedeapsa și scopul acesteia, putând conduce la reeducarea inculpatului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că la aplicarea pedepsei principale, instanța de fond a avut în vedere nu numai pericolul social al faptei și consecințele acesteia pe termen lung asupra minorelor, trauma psihică la care cele două fete au fost supuse, dar și persoana inculpatului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a dat dovadă de sinceritate, încercând să inducă în eroare organele judiciare. Nu numai pedeapsa principală a fost apreciată în mod corect de instanța de fond, cât și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza I C. pen. , atât ca pedeapsă complementară cât și accesorie. Potrivit Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind modul de aplicare a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

s-a stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen. se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - c) nu se face în mod automat, prin efectul legii ci trebuie supusă aprecierii instanței de judecată, în raport de criteriile indicate în alin. (3) al art. 71 C. pen. Procedând la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. și în condițiile art. 71 C. pen. instanța de apel a avut în vedere nu numai dispozițiile deciziei în recurs în interesul legii menționate mai sus, cât și prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale Constituției României.

Hotărârea instanței de apel este corectă și în ce privește încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, din probele dosarului rezultând fără nici un dubiu că acesta a săvârșit două infracțiuni de viol în formă continuată asupra celor două minore, prin constrângere și amenințare, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra și de a avea reprezentarea a ceea ce li se întâmplă. Fată de considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P. sunt nefondate, urmând a fi respinse în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, timpul reținerii și arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul D.P. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la 29 septembrie 2009 la 25 mai 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 mai 2010.