ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2133/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 372 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A.

la 3 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare. În baza art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei rezultante principale.

A făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 alin. (1) - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 13 iunie 2009 la 15 octombrie 2009. În temeiul art. 169 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă de către Parchet prin Ordonanța din 25 iunie 2009 și a dispus restituirea sumei de 750 RON către D.N.A., sumă consemnată la C.B. cu recipisa din 25 iunie 2009. În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea celor două procese-verbale de contravenție întocmite în fals de către inculpat, respectiv procesul-verbal nr. X din 12 iunie 2009 pe numele investigatorului sub acoperire A.J.

și procesul-verbal nr. Y din 12 iunie 2009 pe numele investigatorului sub acoperire B.S. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 7.500 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța analizând probele administrate în cauză a reținut, în fapt, că la data de 27 aprilie 2009, numitul E.M. a formulat un denunț cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu camionul marca I.S. pe DN 4 în interes de serviciu, împreună cu un coleg, a fost oprit în trafic pe raza comunei Curcani, județul Călărași, de către comisarul șef I.A. din cadrul I.P.J. Călărași - Serviciul Poliție Rutieră - Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu motivarea că a depășit linia continuă.

Pentru a nu aplica amendă contravențională, inculpatul - comisar șef I.A. a primit suma de 150 RON. S-a mai reținut că, în cursul aceleiași zile, D.N.A. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea acelorași aspecte denunțate de E.M., precum și la o altă faptă petrecută, în noaptea de 04/05 aprilie 2009, când comisarul I.A. nu a întocmit actele specifice sesizării din oficiu privind săvârșirea unei infracțiuni de furt de către numitul T.L. S-a mai consemnat în procesul-verbal de sesizare din oficiu al Direcției Generale Anticorupție că în perioada 2007 - 2008 comisarul șef I.A. ar fi eliberat dovezi de reținere a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare, unor conducători auto depistați în trafic, pentru comiterea unor contravenții la regimul circulației, pentru ca ulterior să returneze documentele celor care i-au oferit sume de bani.

După returnarea documentelor reținute, inculpatul a recuperat dovada de reținere, pe care a anulat-o din diferite motive, atașând-o la carnet. Pe baza aspectelor sesizate și având în vedere modul de operare al inculpatului, printr-o ordonanță emisă de procuror la 22 mai 2009 s-a dispus autorizarea, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv 25 mai 2009 - 23 iunie 2009 inclusiv, a utilizării în cauză a unor investigatori sub acoperire, cu nume de cod T.A., T.D., C.A., B.S., A.J., S.V.A. Ulterior, la data de 12 iunie 2009, în jurul orei 16,00, deplasându-se pe DN 4, în localitatea Oltenița, județul Călărași, la aproximativ 2 km de la intrarea în localitate, investigatorul sub acoperire A.J. a fost oprit în trafic de inculpatul I.A., aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care i-a pus în vedere, folosind un ton ferm, faptul că a depășit viteza legală, astfel că îi va aplica o amendă și îi va suspenda permisul de conducere.

Inculpatul a început să consemneze un proces-verbal de constatare, lăsând investigatorului sub acoperire impresia că va aplica sancțiunile respective, timp în care investigatorul sub acoperire a făcut apel la înțelegerea inculpatului pentru a obține o diminuare a sancțiunilor. În aceste împrejurări, după ce a completat procesul-verbal de sancționare, inculpatul l-a înmânat investigatorului sub acoperire pentru a-l semna, acesta din urmă constatând că, în cuprinsul înscrisului era consemnată o sancțiune mult mai blândă, iar abaterea reținută în sarcina sa era nepurtarea centurii de siguranță, nicidecum depășirea vitezei legale la care se referise inițial inculpatul. Inculpatul I.A. i-a lăsat de înțeles investigatorului sub acoperire că gestul său trebuia să fie recompensat cu o sumă de bani, sens în care a deschis un caiet aflat sub registrul de procese-verbale și i-a indicat, prin semne, investigatorului sub acoperire locul în care să plaseze suma de bani.

Ca urmare, acesta din urmă a pus o sumă de 300 RON în caietul respectiv, banii reprezentând mita solicitată de inculpat. În aceeași zi, după circa o jumătate de oră, respectiv în jurul orei 16,30, deplasându-se pe DN 4, la circa 2 km de la intrarea în localitate, investigatorul sub acoperire S.V.A. a fost și el oprit în trafic de inculpatul I.A., aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, aducându-i-se la cunoștință că a depășit viteza legală și este pasibil de reținerea permisului pe o perioadă de 90 de zile. Inculpatul a adoptat aceeași strategie ca și în cazul investigatorului A.J. pentru a-i sugera investigatorului V.A. că este dispus să nu-l sancționeze contravențional în schimbul unei sume de bani.

În aceste împrejurări, inculpatul a început să consemneze un înscris, lăsând impresia că ar fi fost un proces-verbal de contravenție, timp în care investigatorul sub acoperire făcea apel la clemența inculpatului în sensul aplicării unei sancțiuni mai blânde, iar în momentul în care i-a relatat inculpatului că nu are asupra sa decât 400 RON, acesta din urmă spunându-i că în realitate nu a încheiat procesul-verbal de contravenție, și-a exprimat nemulțumirea față de cuantumul prea mic al sumei despre care a vorbit investigatorul sub acoperire, punându-i în vedere că ar fi trebuit să-i dea ca mită cel puțin jumătate din amenda de 2.000 RON, respectiv 1.000 RON.

După ce investigatorul s-a arătat dispus de a-i remite inculpatului în cursul aceleiași zile și diferența de 600 RON din suma pretinsă, inculpatul i-a făcut semn să așeze cei 400 RON pe care investigatorul îi avea asupra sa, într-o hârtie îndoită pe care inculpatul o ridicase dintre scaunele din față ale mașinii de poliție. După ce a primit suma de 400 RON, inculpatul i-a creat convingerea investigatorului că în cazul în care nu îi va remite în aceeași zi diferența de 600 RON, îl va sancționa contravențional. S-a mai reținut că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18,25, inculpatul I.A., acționând în același mod, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire B.S. suma de 150 RON.

Inculpatul a invocat și în acest caz iminența reținerii permisului de conducere al investigatorului, susținând că ar fi depășit viteza legală, iar ulterior primirii sumei de bani i-a aplicat o sancțiune pentru conducerea autoturismului fără a purta centură de siguranță, consemnând în procesul-verbal de contravenție, prin denaturare, o atare contravenție. Ulterior, în jurul orei 21,00, față de discuția purtată de inculpat cu investigatorul S.V.A., acesta din urmă a revenit în localitatea Oltenița, a parcat autoturismul în locul în care fusese oprit inițial, iar după aproximativ 30 minute a sosit și inculpatul I.A., conducând autoturismul poliției și după ce a oprit mașina în dreptul investigatorului, i-a reproșat faptul că îl aștepta de mai multă vreme, referindu-se la diferența de 600 RON pe care i-o pretinsese anterior.

În aceste împrejurări, investigatorul sub acoperire i-a înmânat inculpatului suma de 600 RON, după care inculpatul a părăsit locul întâlnirii și dându-și seama că era urmărit s-a refugiat la domiciliul său, unde a ascuns suma de bani. Prima instanță a constatat că faptele reținute au fost probate cu recunoașterea inculpatului, confirmată de declarațiile investigatorilor sub acoperire, înregistrările audio-video, procesele-verbale de percheziție domiciliară și corporală, precum și de procesul-verbal de prindere în flagrant. Instanța de fond a mai reținut în sarcina inculpatului I.A. și săvârșirea unei infracțiuni de favorizare a infractorului, comisă în data de 04/05 aprilie 2009, când inculpatul, aflat într-o acțiune organizată de I.G.P.R., pe raza județului Călărași, a oprit în trafic două autoturisme care aparțineau numiților T.M.

și T.L., respectiv un L. și un F. În urma verificărilor care s-au făcut cu acea ocazie la fața locului, unde au mai sosit și alte echipaje de poliție care participau la acțiunea organizată, s-a constatat că în autoturismul marca F. se găsea o cantitate de gresie, stabilindu-se că aparținea numitului T.M. și pentru că existau indicii că ar fi fost sustrasă, inculpatul I.A., în calitatea pe care o avea, de comisar de poliție, a procedat la audierea persoanei respective, susținerile fiind consemnate într-o declarație. Existând suspiciunea că gresia găsită în autoturismul F. și care aparținea numitului T.M., era sustrasă de către acesta, s-au făcut verificări, față și de împrejurarea că persoana care pretindea că este proprietarul gresiei a comunicat că nu avea actele de proveniență la el.

Ulterior, deși existau indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de către numitul T.M., inculpatul I.A. nu a efectuat demersurile necesare, în sensul sesizării din oficiu și luării măsurilor legale pentru constatarea în noaptea de 04/05 aprilie 2009 a săvârșirii infracțiunii de furt de către T.M., iar cu ocazia percheziției efectuate în ziua de 14 iunie 2009 la locul de muncă al inculpatului I.A. a fost găsită declarația luată de acesta numitului T.M., în noaptea respectivă, la care se afla atașat un înscris despre care se susținea că ar reprezenta dovada provenienței gresiei din cumpărare. Înscrisurile respective nu erau înregistrate în evidențele poliției, iar pe înscrisul atașat la declarația numitului T.M.

nu se menționa societatea emitentă și nu exista impresiunea niciunei ștampile. În declarația sa din 24 iunie 2009, numitul T.M. a indicat locul de unde a fost sustrasă gresia transportată în noaptea de 04/05 aprilie 2009, iar potrivit procesului-verbal din 24 iunie 2009 al Direcției Generale Anticorupție a fost identificată societatea comercială de la care s-a sustras gresia, respectiv SC P.C. SRL. Ulterior, la 29 iunie 2009, s-a constatat că societatea comercială nu era în măsură să precizeze cu exactitate cantitatea de gresie care îi lipsea, față de împrejurarea că pentru lucrările de finisaje pe care le executa la blocurile de locuințe din zonă, societatea achiziționase cantități foarte mari de gresie, astfel că, în ipoteza în care fusese sustrasă o mică cantitate, exista posibilitatea ca gresia sustrasă să fi fost evidențiată ca pierdere în urma montajului.

Instanța de fond a mai reținut că, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în evidențele Poliției Municipiului Oltenița nu au existat înregistrate aspectele constatate cu privire la numitul T.M., în noaptea de 04/05 aprilie 2009. Concluzionând, instanța a constatat că apărarea inculpatului I.A., în sensul că „a uitat” să înregistreze lucrarea, nu poate fi primită, avându-se în vedere durata lungă de timp între data constatării și cea la care înscrisul a fost găsit în biroul inculpatului. S-a motivat în considerentele sentinței penale că, deși inculpatul a susținut că după ce a primit dovada cumpărării gresiei de la numitul T.M., a atașat-o declarației acestuia din urmă, iar ulterior „a uitat” să înregistreze lucrarea, în realitate înscrisul respectiv nu avea formatul unei facturi, neexistând în conținutul acestuia mențiuni specifice din care să rezulte proveniența mărfii și identitatea cumpărătorului.

Instanța a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că, la revenirea din concediu, intenționa să întocmească documentele necesare înregistrării lucrării respective în evidențele poliției, este infirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că, potrivit îndatoririlor de serviciu, inculpatul trebuia să se sesizeze din oficiu și să ia toate măsurile care se impuneau pentru constatarea săvârșirii infracțiunii de furt de către numitul T.M. Neprocedând astfel, rezultă în opinia instanței, în mod indubitabil, intenția inculpatului de a-l ajuta pe T.M. să scape de răspunderea penală. Pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului I.A., instanța l-a condamnat la pedepse individualizate, potrivit art. 72 C. pen., orientându-se spre minimul special prevăzut de lege, apreciindu-se că scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

este îndeplinit în acest fel în cauza de față. Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului său, Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a susținut că pedepsele aplicate inculpatului I.A. sunt greșit individualizate în raport de fiecare infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Se arată în motivele scrise de recurs că instanța nu a ținut seama de pericolul social deosebit al infracțiunilor săvârșite de inculpat, de împrejurările concrete în care a acționat inculpatul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și folosindu-se de calitatea sa specială (ofițer de poliție - comisar în cadrul I.J.P.

Călărași) în realizarea activității infracționale și nici de conduita procesuală a acestuia, care nu a fost pe deplin sinceră în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. În recursul său, inculpatul I.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârea pronunțată sub trei aspecte, respectiv: - greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (2) C. pen.; - grava eroare de fapt în interpretarea probelor, având ca și consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.; - greșit individualizare a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În esență, inculpatul recurent, prin apărătorul său, a susținut în ceea ce privește primul caz de casare că, potrivit fișei postului, atribuțiile sale de control erau acelea de a îndruma profesional și a controla activitatea pe linie de poliție rutieră desfășurată pe raza județului și pe zona dată în responsabilitate de agenții de poliție rutieră și pe cei de ordine publică, care au calitatea de polițist rutier. În speță însă, infracțiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă în timpul exercitării funcționale de polițist rutier și nu în timpul sau în legătură cu atribuțiile de control care îi reveneau potrivit fișei postului, astfel că nu se justifică încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen.

Raportat la infracțiunea de favorizare a infractorului, recurentul a arătat că simpla constatare a existenței unei cantități de gresie pentru care numitul T.M. nu a prezentat documente de proveniență în noaptea în care s-a efectuat controlul, unită cu împrejurarea că, ulterior, acesta a prezentat documente cu aparență de legalitate, nu pot conduce la concluzia că, pe latura subiectivă, inculpatul I.A. ar fi avut reprezentarea că numitul T.M. este infractor, cerință esențială pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. A mai susținut recurentul că, în cauză, s-a dovedit că lucrarea respectivă nu a fost înregistrată în evidențele poliției pentru că a uitat să facă acest lucru din cauza plecării la scurt timp în concediu de odihnă.

Pe de altă parte, a arătat că o reală atitudine de favorizare ar fi putut consta eventual în distrugerea efectivă a înscrisurilor, mai ales că acțiunea polițienească s-a soldat doar cu un raport centralizator în care constatarea referitoare la T.M. nu apărea. Ca urmare, inculpatul recurent a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În fine, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., recurentul a apreciat că instanța a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în raport de circumstanțele sale personale, considerând justificată reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și, în consecință, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate în cauză sunt întemeiate, însă prioritar pentru un alt motiv de casare analizat din oficiu. Potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva unor hotărâri care, în baza legii, nu pot fi atacate cu apel, nu este limitat la cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de recurenți, să examineze întreaga cauză, sub toate aspectele.

În speță, aflându-ne în această formă a recursului, Înalta Curte constată că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a administrat toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele. Este de observat că, în realitate, lipsește cercetarea judecătorească la care instanța era obligată potrivit dispozițiilor procedurale. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are drept obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pe baza probelor astfel strânse, este sesizată instanța de judecată, care trebuie să verifice aceste probe, în cursul cercetării judecătorești, prin administrarea lor în mod nemijlocit, oral și în condiții de contradictorialitate.

Numai după o astfel de verificare făcută printr-o cercetare judecătorească completă și după administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii adevărului, instanța se poate pronunța cu privire la fapta și vinovăția persoanei trimise în judecată. În speță, instanța de fond s-a mărginit la audierea sumară a inculpatului, fără a verifica apărarea acestuia cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului, imputată prin actul de inculpare, iar audierea martorilor din acte a fost formală, instanța limitându-se la a consemna într-o singură frază menținerea declarațiilor acestuia date în faza de urmărire penală. Practic, temeiul condamnării inculpatului l-au constituit probele strânse la urmărirea penală, care însă nu au fost verificate de către instanță în acord cu dispozițiile art. 287, art. 289 și urm. C. proc.

pen. Așa fiind, se constată că în cauză lipsește cercetarea judecătorească, apreciindu-se că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., astfel că recursurile declarate vor fi admise, iar hotărârea instanței de fond casată, urmând a se dispune trimiterea spre rejudecare la prima instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va efectua cercetarea judecătorească, respectând dispozițiile art. 322 - 332 C. proc. pen., va verifica apărările inculpatului referitor la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., va administra nemijlocit și în condițiile prevăzute de art. 287 și urm. C. proc. pen. probele strânse în faza de urmărire penală, precum și orice alte probe care pot servi la stabilirea adevărului în cauză, exercitându-și rolul activ impus de legiuitor.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) teza I C. proc. pen., va admite recursurile și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Se vor menține actele procedurale îndeplinite de prima instanță până la termenul din 30 septembrie 2009, inclusiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de inculpatul I.A. împotriva Sentinței penale nr. 372 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. Menține actele procedurale îndeplinite până la termenul din 30 septembrie 2009, inclusiv. Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru inculpatul I.A., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2010.