ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 964/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 964/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale

de față;

Prin sentința penală nr. 192 din 19 iunie 2008 a

Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul Ș.D.P. la:

- 7 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003;

- 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., prin

înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 9 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu;

- 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, a aplicat pedeapsa cea mai grea

de 9 (nouă) ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii pe o durată de 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

A dedus prevenția de la 5

iulie 2007 și a menținut starea de arest a inculpatului.

din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen., a condamnat pe

inculpatul H.F. la:

- 7 (șapte) ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1),

alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 42 C. pen., art. 37 lit. a), b) C. pen. prin schimbarea

încadrării juridice din rechizitoriu, a condamnat pe același inculpat, la 10

(zece) ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (1),

alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), b)

C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, a condamnat pe

același inculpat la 9 (nouă) ani închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen., prin schimbarea încadrării din

rechizitoriu, ca urmare a înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe

același inculpat la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, a aplicat pedeapsa cea mai grea

de 10 (zece) ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii pe o durată de 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

A menținut liberarea

condiționată în privința restului de pedeapsă de 470 zile neexecutat din

pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1089

din 29 sept. 2003 a Judecătoriei Arad.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul F.P.C. la:

- 6 (șase) ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

În baza art. 194 alin. (1)

C. pen., prin schimbarea încadrării din rechizitoriu, ca urmare a înlăturării

art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 3 (trei) ani

închisoare.

În baza art. 211 alin. (1),

alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 42 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu,

a condamnat pe același inculpat la 9 (nouă) ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (1),

alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din rechizitoriu, a condamnat pe același inculpat la 8 (opt) ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 9

(nouă) ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul urmând să execute

pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

pe o durată de 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

A menținut dispozițiile

mandatului de arestare preventivă.

din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.G. la:

- 5 (cinci) ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

În baza art. 194 alin. (1)

C. pen., prin schimbarea încadrării din rechizitoriu, ca urmare a înlăturării

art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 6 (șase) luni

închisoare.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, a aplicat pedeapsa de 5 (cinci)

ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul urmând să execute 6

(șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), dreptul de a fi ales, lit. b) C. pen.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

A dedus prevenția de la 20

iulie 2007 și a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.G. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b),

c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a),

b), c) C. pen. așa cum a fost schimbată încadrarea juridică din rechizitoriu.

A admis acțiunea civilă

formulată de părțile civile I.O. și C.O. și a obligat, în solidar pe inculpații

Ș.D., H.F. și F.P.C. să plătească fiecărei părți civile suma de 4500 euro sau

echivalentul în lei la data executării sentinței și 20000 lei daune morale.

A menținut sechestrul

asigurător instituit prin procesul verbal din 5 iulie 2007 asupra autoturismului

marca M.B. proprietatea lui Ș.D. și depus la I.P.J. Arad.

Pentru a pronunța această

sentință penală prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr.

40D/P/2007 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, înregistrat la această

instanță la 4 ianuarie 2008, au fost trimiși in judecată inculpații Ș.D.P., Ș.G.,

H.F. și F.P.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. a), b)

și c) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că

inculpații au constituit și au sprijinit un grup infracțional în scopul comiterii

infracțiunilor de șantaj prin pretinderea, prin amenințări cu moartea si

violențe fizice, de la părțile vătămate I.O. și C.A., în perioada ianuarie

2005-martie 2007și tâlhărie prin deposedarea în aceeași perioadă a acelorași

părți vătămate în baza aceleiași rezoluții infracționale de suma de 6000 euro,

bijuterii, telefoane mobile.

Părțile vătămate I.O. și C.A.

s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților, în solidar, la

plata sumei de 30.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și morale.

Inculpații Ș.D.P., Ș.G. și H.F.

nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși in

judecată, inculpatul F.P.C. neputând fi audiat nici in faza de urmărire penală,

nici în instanță.

Prin sentința penală nr. 322

din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad, definitivă prin Decizia

penală nr. 1277/ R din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara dosarul a

fost restituit la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, deoarece s-a constatat

nelegală sesizarea instanței, nefiind respectate dispozițiile legale privitoare

la dreptul la apărare, deoarece materialul de urmărire penală nu a fost

prezentat tuturor inculpaților, fiind încălcate dispozițiile art. 254 C. proc.

pen. Urmare a acestei hotărâri s-a emis un nou rechizitoriu și s-a constatat că

instanța a fost legal sesizată.

Instanța a constatat

următoarele:

Partea vătămată I.O. a

plecat în Spania în anul 2004 pentru a munci și s-a stabilit în localitatea

Elche, unde l-a întâlnit pe inculpatul Ș.D. Acest inculpat, după câteva

discuții cu partea vătămată, i-a pretins o „taxă de protecție” de 150 euro,

sumă care trebuia plătită lunar, în caz contrar inculpatul Ș.D. amenințând

partea vătămată cu moartea, astfel că aceasta, de teamă, i-a plătit lunar suma

pretinsă. În luna martie 2006 a plecat în Spania și partea vătămată C.A.,

fratele părții vătămate I.O., s-a stabilit în locuința fratelui său. La scurt

timp după ce a ajuns în Spania, C.A. s-a întâlnit cu inculpatul Ș., cu care

este consătean și-l cunoștea cu porecla de P., iar acesta s-a interesat de

situația lui în Spania, respectiv unde locuiește, ce face. După aceste

discuții, cele două părți vătămate au fost căutate de inculpații Ș.D., H.F. și

F.P., care i-au pretins și lui C.A. plata sumei de 150 euro lunar, atrăgându-i

atenția că în cazul în care nu va plăti banii va fi omorât și că va fi ucisă și

familia lui în România de către o „echipă” a lui. La sfârșitul anului 2006,

cele două părți vătămate au decis să nu mai plătească banii pretinși cu titlu

de taxă de protecție, hotărâre despre care l-au încunoștințat pe inculpatul Ș.D.,

care a început să le amenințe că vor suporta consecințele. În luna februarie

2007, la puțin timp după ce părțile vătămate au refuzat să plătească taxa,

inculpații Ș.D., H.F. și F.P. au intrat în locuința părților vătămate și i-au

pretins lui C.A., singurul care era acasă, suma de 1.000 euro, motivat că suma

reprezintă cheltuielile pe care inculpatul Ș.D. le-a avut pentru aducerea în

Spania a inculpatului Ș.G. Deoarece partea vătămată a refuzat, a fost bătută,

iar la ordinul lui Ș.D. inculpatul H.F. a început să caute banii pe care i-a

luat din camera lui C.A. La câteva zile după acest incident, inculpații Ș.D., H.F.

și F.P. au pătruns cu forța în locuința părților vătămate cerându-le acestora

toți banii. Părțile vătămate au fost bătute, tăiate cu cuțitul de către cei

trei agresori care, căutând prin casă, au găsit suma de 5.000 euro pe care au

luat-o, luând și telefoanele mobile ale părților vătămate. Urmare a agresiunii

suferite, părțile vătămate au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Părțile vătămate au sesizat

autoritățile spaniole despre cele întâmplate, indicând ca autori persoane

cărora nu le cunoșteau decât prenumele de D. și F., precizând că nu cunosc

numele celui de-al treilea agresor.

În luna aprilie 2007,

părinții părților vătămate au fost căutate de inculpatul Ș.G., care i-a anunțat

că vine din partea lui Ș.D. și că în cazul în care părțile vătămate nu vor

renunța la plângerea depusă la autoritățile spaniole vor fi ucise, precizând că

Ș.D. are oameni care se ocupă cu colectarea de taxe de protecție și că nu e

bine să „se pună rău cu el” pentru că le va face rău atât părților vătămate cât

și familiei acestora.

La scurt timp părțile

vătămate s-au reîntors în țară, au sesizat autoritățile despre cele întâmplate

și au indicat ca autori ai faptelor pe inculpații pe care i-au recunoscut în

fotografiile ce le-au fost prezentate.

Aceste împrejurări au fost

reținute de instanță din declarațiile inculpaților, care se coroborează în

parte cu declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor I.R., C.C., C.M.,

B.I., B.C., S.S., rapoartele de constatare medico-legale, planșele foto,

procesul verbal de sesizare din oficiu.

Conform dispozițiilor art. 7

alin. (1) Legea nr. 39/2003 constituie infracțiune inițierea sau constituirea

unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a

unui astfel de grup.

Din probele administrate

rezultă că cei patru inculpați au făcut parte dintr-un grup organizat, care

avea ca scop săvârșirea de infracțiuni respectiv de a încasa de la diferite

persoane taxe de protecție. Cel care a inițiat și care coordona activitatea

grupului a fost inculpatul Ș., care identifica persoanele de la care urma să se

încaseze taxa de protecție, lua legătura cu acestea și le atrăgea atenția

asupra consecințelor neplății sumei pretinse. La acest grup au aderat și

inculpații H.F. și F.P.C., care aveau rolul, alături de inculpatul Ș., de a

intimida victimele prin acte de agresiune fizică. Inculpatul Ș.G. a sprijinit

acest grup, transmițând amenințări familiei părților vătămate și arătându-le

care sunt consecințele pentru părțile vătămate și pentru familia lor în caz că

cele cerute de inculpatul Ș., respectiv de a se renunța la plângerea depusă nu

vor fi îndeplinite, astfel că instanța a reținut în sarcina celor patru

inculpați săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003.

Conform art. 194 alin. (1)

C. pen., constituie infracțiunea de șantaj constrângerea unei persoane prin

violență sau amenințare să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva dacă

fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru

altul.

Din probele administrate

rezultă că inculpații Ș.D., H.F. și F.P. au constrâns părțile vătămate prin

amenințări, să plătească lunar o taxă de protecție, iar inculpatul a constrâns

părțile vătămate, prin amenințările transmise familiei lor, să renunțe la

sesizarea organelor judiciare, astfel că s-a reținut în sarcina fiecărui

inculpat săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C.

pen. Instanța a înlăturat din încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că inculpații au exercitat

constrângerea, prin amenințări o singură dată, atunci când li s-a pus în vedere

că vor trebui să plătească pe viitor „taxa de protecție”, plata ulterioară a

sumelor pretinse făcându-se datorită temerii insuflate de amenințări.

Conform dispozițiilor art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. a), b), c) C.

pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințare de

violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau

neputință de a se apăra când tâlhăria este săvârșită în timpul nopții, într-o

locuință, de două sau mai multe persoane, având asupra lor o armă.

Din probele administrate în

cauză rezultă că inculpații Ș.D., H.F. și F.P.C. au sustras de la partea

vătămată C.A. sume de bani și bunuri în mod repetat, exercitând violențe asupra

acesteia, prin folosirea unor arme albe – cuțite – în baza aceleiași rezoluții

infracționale, iar de la partea vătămată I.O., în aceleași condiții, o sumă de

bani, astfel că s-a reținut în sarcina acestor trei inculpați, prin schimbarea

încadrării juridice din rechizitoriu, săvârșirea a două infracțiuni de

tâlhărie, una prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2)

1

lit. a), b),

c) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și una prevăzută de art. 211

alin. (1), al.2

1

lit. a), b), c) C. pen., înlăturând totodată și

dispozițiile alin. (2) lit. b) C. pen., neexistând nici o dovadă că fapta a

fost săvârșită pe timp de noapte.

Întrucât din probele

administrate nu rezultă că inculpatul Ș.G. ar fi participat la vreuna din

infracțiunile de tâlhărie instanța, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., a achitat pe acest inculpat de sub

învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile de tâlhărie.

La individualizarea

pedepselor, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al

fiecărei infracțiuni rezultat din modul și împrejurările în care au fost

săvârșite infracțiunile, consecințele faptelor, persoana inculpaților, conduita

lor in timpul procesului penal.

În ceea ce privește acțiunea

civilă formulată de fiecare din părțile vătămate constituite părți civile,

instanța a apreciat că aceasta a fost dovedită cu privire la suma de 1.500 euro

plătită de acestea cu titlu de taxă de protecție și 3.000 euro sustrași, astfel

că instanța, în baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003

C. civ., a obligat în solidar inculpații Ș., H. și F. la plata către fiecare

parte civilă a sumei de 4.500 euro sau echivalentul în lei la data executării

sentinței.

Instanța a apreciat că

datorită suferințelor cauzate părțile vătămate sunt îndreptățite și la

repararea prejudiciului moral suferit și a obligat aceiași inculpați, în

solidar, la plata către fiecare parte civilă a sumei de 20000 lei cu titlu de

daune morale.

În vederea garantării

reparării prejudiciului s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin

procesul verbal din 5 iulie 2007 asupra autoturismului marca M.B., proprietatea

inculpatului Ș.D. și depus la I.P.J. Arad.

Împotriva acestei sentințe

penale au declarat apel inculpații Ș.D.P., Ș.G., H.F., F.P.C. și Parchetul de

pe lângă Tribunalul Arad.

Inculpații au criticat

sentința penală apelată întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea lor.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, inculpatul H.F. precizează că nu a săvârșit infracțiunile

reținute în seama sa prin rechizitoriu, în luna mai 2006 liberându-se din

penitenciar, iar probele au fost administrate cu încălcarea dispozițiilor art.

6 din C.E.D.O.

Inculpatul Ș.G., prin

concluziile scrise, a precizat că nu are nici o participație penală, iar la

venirea sa în țară, în autogară, inculpatul Ș. a amenințat părțile vătămate I. și

C., iar „când mi-au zis că eu nu am nici o vină pentru că li s-a întâmplat

copiilor acestora, inculpatul Ș. s-a înfuriat și mi-a zis să le spun, căci în

caz că nu-și retrag plângerea împotriva lui îi trimite acasă bucăți”, iar la

locuința părților vătămate – din România – s-a deplasat împreună cu P.G. –

cumnatul său, la insistențele acestuia, pentru a-și dovedi nevinovăția,

solicitând reducerea pedepsei la cuantumul celei deja executată.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, inculpatul Ș.P. a precizat că se impune pe fond achitarea sa,

în temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la

prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de constituire

de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar

în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, a recunoscut o singură infracțiune,

respectiv când a pretins suma de 1.000 euro de la părțile vătămate, sub

aspectul recuperării cheltuielilor ocazionate de aducerea în Spania a

inculpatului Ș.G., solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării acesteia.

Cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, inculpatul precizează că

prin rechizitoriu se reține perioada ianuarie 2005 - martie 2007, inculpatul H.F.

aflându-se în Penitenciarul Arad în perioada 17 mai 2005 - 03 mai 2006.

Referitor la infracțiunile

de tâlhărie – două fapte – inculpatul solicită achitarea sa, în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art.

10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul F.P.C. nu și-a

motivat apelul.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad a criticat sentința penală apelată pentru nelegalitate,

întrucât se impunea schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de șantaj,

prevăzute de art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni

de șantaj, prevăzute de art. 194 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., respectiv două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit.

a) C. pen.

Sentința penală apelată a

mai fost criticată și pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit din

infracțiunea de tâlhărie a fost înlăturată dispoziția lit. b)

1

–

faptă săvârșită pe timp de noapte, iar pentru inculpatul Ș.G. se impunea

schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu la două infracțiuni de tâlhărie

și achitarea inculpatului, pentru ambele infracțiuni, în temeiul prevederilor

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. c)

C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 146

din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-au respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpații Ș.D.P., Ș.G., H.F. și F.P.C. împotriva

sentinței penale nr. 192 din 19 iulie 2008 a Tribunalului Arad.

S-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe, care a fost

desființată și rejudecând:

S-au descontopit pedepsele

principale rezultante aplicate inculpaților Ș.D.P., H.F., F.P.C., Ș.G. în pedepsele

componente, repunându-le în individualitatea lor.

În temeiul prevederilor art.

334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de șantaj,

prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41

alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de șantaj, prevăzute de art. 194 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., pentru toți

inculpații, pentru inculpatul H.F., cu aplicarea și a prevederilor art. 37 lit.

a) și b) C. pen.

În temeiul prevederilor art.

194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

pentru săvârșirea în formă continuată a două infracțiuni de șantaj, a fost

condamnat inculpatul Ș.D.P. la două pedepse de câte 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C.

pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea în

formă continuată a două infracțiuni de tâlhărie, a fost condamnat același

inculpat la două pedepse de câte 9 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa

principală de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală apelată pentru

săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat,

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsă ce a fost

menținută, urmând ca inculpatul Ș.D.P. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea

de 9 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă principală

de 10 (zece) ani închisoare, în regim de detenție.

S-au menținut nemodificate

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată cu privire la acest inculpat.

În temeiul prevederilor art.

350 C. proc. pen., art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de

arest a inculpatului, iar în temeiul prevederilor art. 88 C. pen., s-a dedus în

continuare din durata pedepsei, arestul preventiv de la pronunțarea sentinței

penale apelată, la zi.

În temeiul prevederilor art.

194 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea a două infracțiuni de

șantaj, a fost condamnat inculpatul H.F., la două pedepse de câte 3 ani

închisoare, infracțiuni săvârșite în formă continuată.

În temeiul prevederilor art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C.

pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), b)

C. pen., pentru săvârșirea în formă continuată a două infracțiuni de tâlhărie a

fost condamnat același inculpat, la două pedepse de câte 10 ani închisoare:

În temeiul prevederilor art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa

principală de 7 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința

penală apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup

infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

pedeapsă ce a fost menținută, urmând a fi executată pedeapsa mai grea, aceea de

10 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 11

(unsprezece) ani închisoare în regim de detenție.

S-au menținut nemodificate

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată cu privire la acest inculpat

și s-a constatat că acesta este arestat în altă cauză.

În temeiul prevederilor art.

194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

pentru săvârșirea în formă continuată a două infracțiuni de șantaj, a fost

condamnat inculpatul F.P.C. la două pedepse a câte 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C.

pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea a

două infracțiuni de tâlhărie, săvârșite în formă continuată, a fost condamnat

același inculpat la două pedepse de câte 9 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu pedeapsa de 6

ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, pentru

săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat,

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, urmând a fi executată pedeapsa cea

mai grea, aceea de 9 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, deci pedeapsa

rezultantă de 10 (zece) ani închisoare, în regim de detenție, ca pedeapsă

principală.

S-au menținut nemodificate

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată cu privire la acest inculpat.

În temeiul prevederilor art.

194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru

săvârșirea a două infracțiuni de șantaj, a fost condamnat inculpatul Ș.G. la

două pedepse a câte 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa

de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, pentru

săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat,

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsă ce a fost

menținută, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5

ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 6

(șase) ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul prevederilor art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. c) C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul, pentru săvârșirea în formă continuată a

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea prevederilor

art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au menținut nemodificate

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, cu privire la acest

inculpat.

În temeiul prevederilor art.

350 C. proc. pen., art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de

arest a inculpatului Ș.G., iar în temeiul prevederilor art. 88 C. pen., s-a

dedus în continuare din durata pedepsei aplicată acestuia, arestul preventiv de

la data pronunțării sentinței penale apelată la zi.

S-au menținut nemodificate

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată cu privire la despăgubirile

civile, sechestrul asigurător, cheltuielile judiciare, pedepsele accesorii și

complementare aplicate fiecărui inculpat, precum și dispozițiile nemodificate

prin prezenta decizie penală.

Instanța de prim control

judiciar a reținut următoarele:

Din declarația dată în faza

cercetării judecătorești, existentă la filele 76, 77 dosar prima instanță,

inculpatul Ș.G. precizează: „ocazie cu care am întâlnit cele două părți

vătămate, care mi-au spus că Ș.le-a luat 1.000 euro motivat cu aceea că el m-a

adus în Spania și că acea sumă reprezintă cheltuielile pe care Ș. le-a avut cu

mine pentru a mă aduce acolo. Îmi amintesc că C. era lovit și cei doi mi-au

arătat că sunt bătuți și prezintă urme de tăieturi și arsuri cu țigara și mi-au

spus că după ce au fost căutați de Ș., persoana care l-a însoțit pe acesta a

revenit cu altă persoană și i-au bătut, provocând rănile pe care mi le-au

arătat și le-am luat suma de aproximativ 5.000 euro, actele, telefonul mobil și

ceva bijuterii”, în continuarea aceleași declarații, inculpatul precizând:

„După sărbătorile de Paști eu m-am reîntors în Spania și când am aflat de la

familie că Ș. a fost arestat și eu sunt căutat de organele de poliție, m-am

reîntors în țară și m-am prezentat la organele de poliție”.

Această declarație se

coroborează cu declarațiile părților vătămate, în declarația de la fila 46 dosar

de urmărire penală, partea vătămată C.A. precizând: „La începutul lunii martie

2007, când a venit după taxa de protecție, i-am spus lui D. (Ș.D. – s.a),

împreună cu fratele meu, că nu-i vom mai da bani de protecție, pentru că i-am

dat prea mulți. La un moment dat a sunat cineva la ușă. Am deschis, moment în

care l-am văzut pe D. însoțit de doi bărbați. Am încercat să închid ușa, însă D.

a și intrat cu forța înăuntru însoțit de ceilalți doi bărbați. Pe unul dintre

aceștia îl chema F.”.

Aceste declarații coroborate

stabilesc perioada săvârșirii infracțiunilor, respectiv luna martie 2007 și

participația penală a inculpaților Ș., H. (persoana cu prenumele F. la care se

referă partea vătămată), cel de-al doilea bărbat care-l însoțea pe D. (Ș.D.),

alături de inculpatul H.F. fiind inculpatul F.F.C.

Coroborarea acelorași

declarații înlătură și criticile formulate de inculpatul H.F., cu privire la

imposibilitatea sa de a săvârși infracțiunile întrucât se afla în penitenciar,

perioada de detenție fiind cuprinsă între 17 mai 2005 - 03 mai 2006,

infracțiunile fiind săvârșite în anul 2007.

În continuarea aceleiași

declarații – fila nr. 46 dosar urmărire penală – aceeași parte vătămată

precizează: „Arăt faptul că momentul în care D., F. și celălalt bărbat au

intrat peste mine în apartament, D. mi-a spus că trebuie să-i dau 1.000 euro,

deoarece atât a cheltuit el pentru ca să-l aducă pe Ș. în Spania pentru a-l

face membru al grupului său. - I-am spus că nu am de unde să-i dau acești bani,

în acel moment D. i-a spus lui F. și celuilalt bărbat să mă facă să le dau

banii. Aceștia au început să mă bată, iar la un moment dat a început și D. să

dea în mine. F. a început să caute prin casă și a găsit 1.000 euro pe care-i

țineam într-o noptieră. I-am spus lui D. că a găsit 1000 euro, a venit la el și

i-a dat banii pe care acesta i-a luat și i-a băgat într-un buzunar, după care a

plecat - la o jumătate de oră a venit și fratele meu acasă găsindu-mă întins pe

jos și plin de sânge. Fratele meu i-a răspuns că nu avem bani, moment în care D.

i-a spus bărbatului care-l ținea, să-l taie. Acesta l-a tăiat pe fratele meu cu

cuțitul pe piciorul drept la zona genunchiului. I-am spus că nu am bani moment

în care F. m-a tăiat pe mâna stângă, partea din față jos. După ce m-a tăiat, F.

mi-a cerut din nou bani, în caz contrar, mi-a spus că mă omoară. La un moment

dat, F. a găsit 5.000 euro, pe care îi aveam ascunși sub o saltea într-un pat.

A luat banii și i-a dat lui D. F. ducându-mă pe mine cu cuțitul la gât.

Totodată D. i-a spus fratelui meu să-i dea inelele de aur pe care le avea pe

degete, altfel i le taie. Fratele meu i-a dat inelele de aur pe care le avea pe

degete, lanțul de la gât și brățara, toate din aur, lui D. Apoi D. i-a spus lui

F. să mă ducă în baie și să mă bată” ceea ce dovedește evident participația

penală a inculpaților F., H., Ș., cruzime dovedită de aceștia, modul absolut

inuman în care s-au comportat față de părțile vătămate, compatrioți ai lor,

situați departe de țară și părinți, pentru a câștiga prin muncă, bani de care

inculpații i-au deposedat în modalitatea mai sus descrisă.

Violențele exercitate asupra

părților vătămate de către inculpați în realizarea rezoluției infracționale

sunt evidențiate și de planșele foto existente la dosar.

Vinovăția inculpaților a

fost corect reținută de prima instanță, pedepsele aplicate au fost corect

individualizate, astfel că apelurile au fost respinse ca nefondate.

Criticile formulate de

procuror prin apelul declarat sunt fondate pentru următoarele motive:

Probele administrate în

cauză dovedesc existența a două părți vătămate, atât în ceea ce privește

infracțiunea de șantaj, cât și în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie,

astfel că încadrarea juridică legală o constituie câte două infracțiuni de șantaj

în formă continuată și câte două infracțiuni de tâlhărie, în formă continuată,

prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., respectiv art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că în

temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul

declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată

și s-a dispus rejudecarea cauzei.

Întrucât din probele

administrate în cauză rezultă că infracțiunile de tâlhărie au fost săvârșite pe

timp de noapte, sunt întemeiate și criticile privind greșita înlăturare a lit.

a) a art. 211 C. pen., critici formulate de procuror.

La individualizarea

pedepselor aplicate fiecărui inculpat s-au avut în vedere împrejurările

săvârșirii infracțiunilor, comportarea inculpaților, dispozițiile părții

generale a codului penal.

Cererea apărătorului și a

inculpatului Ș.G. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei

va fi respinsă avându-se în vedere modalitatea săvârșirii infracțiunilor,

scopul urmărit și faptul că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât

prin privarea de libertate a inculpatului.

Cu privire la excepțiile

invocate de inculpați prin apărătorii aleși se va reține că ele au fost în mod

corect respinse de instanța de fond. Audierea inculpatului F. în apel nu a fost

posibilă, nefiind prezent.

Concluziile apărării privind

nulitatea actului de sesizare constând în confirmarea rechizitoriului da către

procurorul care a întocmit rechizitoriul anterior restituirii cauzei, au fost

respinse, întrucât un astfel de motiv de incompatibilitate nu este prevăzut de

codul de procedură penală.

Împotriva Deciziei penale

nr. 146 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, în termen legal, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații Ș.P.D.,

H.F. și Ș.G.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara critică hotărârea pentru nelegalitate sub două aspecte:

juridică a faptelor săvârșite de inculpați prin aplicarea dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen., atât în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, cât și cea

de tâlhărie.

Din probele administrate

rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunea de șantaj față de ambele părți

civile, precum și un act de tâlhărie asupra părții civile I.O., iar față de C.A.

au comis două acte de tâlhărie la un interval scurt de timp.

Pentru o soluționare legală

a cauzei de impune înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din

încadrarea juridică a faptelor de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod greșit

instanța de apel i-a condamnat pe inculpații Ș.D.P., H.F. și F.P.C. la două

pedepse pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, ambele cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., deși cu privire la partea civilă I.O., atât

rechizitoriul cât și sentința fondului rețin comiterea unui singur act

material, deci o singură faptă de tâlhărie.

făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. față de inculpatul Ș.G. pentru

infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Inculpatul Ș.G. este

recidivist, în condițiile recidivei prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., iar

starea de recidivă nu s-a reținut decât pentru infracțiunea prevăzută de art. 7

din Legea nr. 39/2003, fiind omisă aplicabilitatea sa și în raport cu

infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Cu privire la acest inculpat

este de observat că în măsura în care se menține condamnarea de 6 luni

închisoare pentru o singură infracțiune de șantaj, pedeapsa rezultantă aplicată

de prima instanță este nelegală, întrucât depășește cumulul aritmetic.

Inculpatul Ș.D.P. a criticat

hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul condamnării

sale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și 2

1

lit. a), b), c) C. pen., precum și două infracțiuni de șantaj.

În motivarea recursului se

arată de către inculpat că singura infracțiune dovedită este aceea de șantaj

(parte vătămată fiind C.A.), toate celelalte infracțiuni nefiind probate,

întrucât la datele la care se presupune că ar fi fost comise acestea, în

locuința părților vătămate nu a fost de față nicio persoană care să fie

ulterior identificată de anchetatori și audiată în calitate de martor.

Inculpatul Ș.P.D. solicită

achitarea sa pentru săvârșirea tuturor infracțiunilor ce i s-au reținut în

sarcină, cu excepția infracțiunii de șantaj pentru care solicită aplicarea unei

pedepse egală cu perioada executată.

Inculpatul H.F. a solicitat

în recursul său reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a), b), c) C. pen. și reducerea pedepselor aplicate, pe care le consideră prea

aspre.

Inculpatul Ș.G. a criticat

hotărârile atacate pentru netemeinicie, solicitând achitarea sa, în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

În motivarea recursului său,

inculpatul Ș.G. a arătat că instanțele nu au confirmat participarea sa la

vreuna din activitățile desfășurate de ceilalți trei inculpați și nici

împrejurarea că ar fi cunoscut pe altcineva în afară de Ș.D., care îi era

consătean.

În ceea ce privește

infracțiunea de șantaj, inculpatul susține că nu sunt îndeplinite elementele

constitutive ale acesteia nici sub aspect obiectiv, nici subiectiv.

În drept, au fost invocate

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17 și 18 C. proc.

pen.

Examinând recursurile declarate în

cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că numai recursul

declarat de procuror este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta:

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rechizitoriul nr.

40D/P/2007 din 4 ianuarie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au fost trimiși în

judecată inculpații Ș.D.P., H.F., Ș.G. și F.P.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (1) și

alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen. pentru inculpatul H.F. și respectiv art. 37

lit. b) C. pen. pentru inculpatul Ș.G.

Ambele instanțe au stabilit

corect situația de fapt, însă nu au făcut o încadrare juridică corespunzătoare,

hotărârile fiind supuse casării în baza art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Din probele administrate

rezultă că partea vătămată I.O. a plecat în Spania în cursul anului 2004, unde

l-a întâlnit pe inculpatul Ș.P.D. Acesta i-a pretins părții vătămate o taxă de

protecție de 150 euro lunar, în caz de neplată a acesteia, inculpatul

amenințând-o cu moartea pe partea vătămată, care de teamă i-a plătit

inculpatului suma respectivă de bani.

În luna martie 2006, fratele

părții vătămate I.O., C.A. a plecat în Spania, stabilindu-se în localitatea

Elche la locuința fratelui său.

După ce în prealabil partea

vătămată C.A. s-a întâlnit cu inculpatul Ș., care s-a interesat de situația sa

în Spania, cele două părți vătămate au fost căutate de inculpații Ș.D., H.F. și

F.P., care i-au pretins și lui C.A. 150 euro lunar cu titlu de taxă de

protecție, amenințându-l că în cazul în care nu va plăti va fi omorât atât el,

cât și familia acestuia din România.

Pentru a încasa taxa de protecție,

inculpatul Ș.D. venea însoțit de alte 2-3 persoane, printre care inculpații H.F.

și F.P.C., iar după ce luau banii le amenințau pe părțile vătămate pentru ca

acestea să nu se răzgândească și să nu achite banii în continuare.

La începutul anului 2007,

părțile vătămate au hotărât să nu mai plătească taxa de protecție,

comunicându-i acest fapt inculpatului Ș.D., care le-a amenințat că vor suporta

consecințele.

În cursul lunii martie 2007,

inculpații Ș.D.P., H.F. și F.P.C. au pătruns în locuința părților vătămate,

unde se afla doar partea vătămată C.A., pretinzându-i acestuia suma de 1.000

euro, reprezentând cheltuieli pe care inculpatul Ș. le-a făcut pentru aducerea

în Spania a inculpatului Ș.G.

Întrucât partea vătămată a

refuzat să le dea banii, aceasta a fost bătută, iar la ordinul inculpatului Ș.D.,

inculpatul H.F. a căutat banii în camera părții vătămate, luând suma de 1.000

euro.

La câteva zile, aceiași

inculpați au pătruns cu forța în locuința părților vătămate, cerându-le

acestora toți banii.

În această împrejurare,

părțile vătămate au fost bătute, tăiate cu cuțitul de către inculpați, care

și-au însușit suma de 5.000 euro pe care au găsit-o în locuința părților

vătămate, precum și telefoanele mobile ale acestora.

Părțile vătămate au

prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător și

au necesitat pentru îngrijire 9 zile în cazul părții vătămate I.O. și 6-7 zile

în cazul părții vătămate C.A.

Inculpatul Ș.G., în luna

aprilie 2007, a mers la domiciliul părinților părților vătămate, spunându-le că

vine din partea inculpatului Ș.D. și amenințându-i că în ipoteza în care

părțile vătămate nu își vor retrage plângerea depusă la autoritățile spaniole

îi vor omorî. Inculpatul le-a mai precizat că inculpatul Ș.D. are oameni care

se ocupă cu colectarea taxelor de protecție și nu e bine să „se pună rău cu

el”, pentru că le va face rău atât părților vătămate, cât și familiilor

acestora.

Instanța de apel a făcut o

încadrare juridică necorespunzătoare, prin reținerea dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen., în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, prevăzută de

art. 194 alin. (1) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), b), c) C. pen. săvârșită asupra

părții vătămate I.O.

Infracțiunea de șantaj este

o infracțiune comisivă ce presupune o restrângere a libertății psihice a

persoanei și se consumă în momentul în care s-a produs acțiunea de constrângere

a voinței victimei, în vederea satisfacerii pretențiilor făptuitorului.

În ipoteza în care

făptuitorul a constrâns victima prin acte repetate există o singură infracțiune

de șantaj.

În speță, inculpații Ș.D., H.F.

și F.P.C. le-au amenințat cu moartea pe părțile vătămate I.O. și C.A.,

determinându-le în acest mod să achite „taxa de protecție”, iar în cazul

inculpatului Ș.G. acțiunea de constrângere a părților vătămate a constat în

amenințările cu moartea transmise familiei acestora, în scopul de a renunța la

plângerea depusă la autoritățile spaniole.

De asemenea, din

declarațiile părților vătămate rezultă că în Spania, din „ordinul” inculpatului

Ș.D., inculpatul Ș.G., însoțit de o altă persoană, a mers la un bar, unde în

prezența părții vătămate C.A. i-a solicitat numitului S. „taxa de protecție”,

iar pentru a-l determina să o plătească, inculpatul Ș. i-a aplicat o lovitură

cu o sticlă în cap acestuia.

În ceea ce privește

infracțiunea de tâlhărie, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. nu pot fi

reținute și în cazul infracțiunii comisă asupra părții vătămate I.O., întrucât

așa cum s-a expus, împotriva acesteia inculpații Ș.D., H.F. și F.C. nu au

săvârșit mai multe acte materiale.

Cel de-al doilea motiv de

recurs invocat de parchet este întemeiat, inculpatul Ș.G. săvârșind

infracțiunile reținute în sarcina sa în prezenta cauză în stare de recidivă

postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., agravantă reținută doar

pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, nu și pentru cea

de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Față de aspectele arătate,

recursul declarat de parchet urmează a fi admis, cu consecința schimbării

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților și reținerea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul Ș.G.

inculpații Ș.D.P., H.F. și Ș.G. sunt nefondate.

Din ansamblul probelor

administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea

judecătorească, rezultă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost

condamnați, astfel că dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

nu sunt incidente.

Declarațiile părților vătămate I.O. și

C.A. se coroborează cu declarațiile martorilor I.R., C.C., C.M., B.I., S.S., B.C.,

cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legală, planșele foto existente

la dosar, declarațiile inculpaților Ș.D. și Ș.G.

Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rezultă din probele administrate că

inculpații, împreună cu alte persoane, făceau parte dintr-un grup infracțional

organizat, ce avea ca scop săvârșirea infracțiunilor de șantaj și tâlhărie

pentru obținerea de beneficii financiare.

Inculpatul Ș.D.P. a fost cel

care a inițiat grupul infracțional, ulterior coordonând activitatea acestuia,

prin identificarea persoanelor de la care urma să perceapă taxa de protecție,

stabilirea legăturii cu acestea, amenințarea cu consecințele pe care le-ar avea

refuzul plății.

La acest grup au aderat

inculpații H.F. și F.P.C. care, alături de inculpatul Ș., intimidau victimele

prin acte de agresiune fizică.

Inculpatul Ș.G. a sprijinit

grupul infracțional prin transmiterea de amenințări familiei părților vătămate,

din partea inculpatului Ș., asupra consecințelor pe care le-ar avea asupra

părților vătămate și familiei acestora, împrejurarea de a nu retrage plângerea

formulată în Spania.

Partea vătămată I.O. declară

că în luna decembrie 2004 a fost vizitat la locuința sa din Elche - Spania de

inculpatul Ș.D., D., pe care îl cunoștea din România.

În prezența prietenei sale -

martora S.S., inculpatul i-a solicitat o taxă de protecție de 150 euro pe lună,

amenințându-l că dacă nu îi dă bani „au două echipe de prieteni, una în Spania

și una în România, cu care va veni și ne va omorî pe mine și pe prietena mea în

Spania, precum și familia mea din Mocea România”.

Întrucât îl cunoștea pe

inculpat din România ca fiind o persoană periculoasă, partea vătămată, fiindu-i

frică, a acceptat să-i plătească lunar acestuia 150 euro.

Declarațiile părții vătămate

sunt confirmate de declarațiile martorei S.S.

De asemenea, părțile

vătămate au declarat constant pe parcursul procesului penal modalitatea în care

inculpatul Ș. l-a constrâns pe C.A. să plătească taxa de protecție, faptul că

acesta venea să încaseze banii însoțit de inculpații H.F. și F.C. și de alte

persoane, împrejurare în care, prin violență, părțile vătămate au fost

deposedate de bani de cei trei inculpați.

Din declarațiile părților

vătămate rezultă că inculpatul Ș.D. era cel care conducea grupul de agresori și

care „ordona” fiecăruia ce să facă.

Martora I.R. arată că, la

sosirea în țară, inculpatul Ș.G. i-a spus că inculpatul Ș. „este foarte

puternic, are o adevărată organizație care se ocupă de droguri, furturi de

mașini și face orice pentru a obține bani și ne sfătuiește să nu ne punem rău

cu el”.

În același sens sunt și

declarațiile martorului C.C., inculpatul Ș. spunându-le că inculpatul Ș. se

ocupă de colectarea de taxe de protecție și nu trebuie să „se pună rău cu el”

pentru că le va face rău.

Inculpatul Ș.D. recunoaște

că a primit suma de 1.000 euro de la C.A., însă neagă că l-ar fi constrâns în

vreun fel pe acesta, susținere ce este contrazisă de declarațiile părților

vătămate, ale martorilor, declarația inculpatului Ș. căruia părțile vătămate

i-a relatat modalitatea în care au fost deposedate de bani, inculpatul

observând personal că acestea prezentau urme de lovituri.

Este real că agresarea

părților vătămate și deposedarea acestora nu a fost săvârșită în prezența altor

persoane, martorii aflând de la acestea despre incidente, însă aceasta nu

înseamnă că nu există probe care să dovedească participarea sa la comiterea

infracțiunilor, așa cum susține inculpatul Ș.D., din coroborarea tuturor

probelor administrate rezultând fără dubiu că inculpatul a săvârșit

infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Recursul declarat de

inculpatul H.F., prin care acesta solicită reducerea pedepse aplicate, este, de

asemenea, nefondat.

La aplicarea pedepselor au

fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurările săvârșirii acestora,

persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale și a avut o

atitudine procesuală nesinceră.

Pentru toate aceste motive

în favoarea inculpatului nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen.

Inculpatul Ș.G. a săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 194 alin. (1)

C. pen.

Astfel, așa cum s-a arătat,

acesta a sprijinit grupul infracțional, la întoarcerea în țară mergând la

părinții părților vătămate, cărora le-a spus că vine din partea inculpatului Ș.D.

și că dacă acestea nu își retrag plângerea depusă la autoritățile spaniole vor

fi ucise.

De asemenea, inculpatul le-a

cerut acestora să nu povestească nimic din cele întâmplate în Spania pentru că

dacă o va face, îl va suna pe inculpatul Ș., care le va omorî pe părțile

vătămate, iar familia acestora va avea de suportat și ea consecințele.

În acest sens sunt

declarațiile martorilor I.R., C.C., C.M., B.I., B.C., S.S., ce se coroborează

cu declarațiile părților vătămate, procesul-verbal de confruntare a martorilor

P.G. și C.C.

Față de considerentele

expuse, în baza art.