ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3974/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3974/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din

diosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 40 din 4 februarie 2013 pronunțată în Dosar nr.

7464/108/2012, Tribunalul Arad în baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) și lit. b) C. pen. a condamnat pe

inculpatul C.F., la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b)

și lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) și lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare

pentru infracțiunea de fals în declarații.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) și lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare

pentru infracțiunea de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b), art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai

grea de 3 ani închisoare pe care urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute

de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 131 alin. (1) și art. 134

din Legea nr. 302/2004 modificată și completată a recunoscut sentința din 12 septembrie

2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena prin care s-a aplicat inculpatului

C.F. pedeapsa de 8 luni închisoare, din care 6 luni au fost puse sub eliberare condiționată

de trei ani, fiind arestat preventiv în perioada 18 august 2008-12 septembrie 2008

și a executat pedeapsa din 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul

liberării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința

din 12 septembrie 2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena și a dispus

executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul

C.F. să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

Pe durata și în condițiile prevăzute de

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului

durata arestului preventiv de la 18 august 2008 până la 12 septembrie 2008 și perioada

executată de la 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008. A obligat inculpatul

să plătească statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare. A dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați

Arad a sumei de 200 RON reprezentând onorar avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință penală,

prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Arad nr. 147/P/2011 înregistrat Ia această instanță la data de 2 noiembrie 2012

a fost trimis în judecată inculpatul C.F. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 292 C. pen. și art. 291

C. pen. S-a reținut în sarcina acestuia prin rechizitoriu că, în luna ianuarie 2010,

folosind o declarație nereală dată în fața notarului public, un extras de carte

funciară fals, un contract de comodat și acordul asociației de proprietari privind

stabilirea sediului societății, ambele întocmite în fals, a declarat fictiv sediul

societății, împiedicând astfel efectuarea controlului financiar-fiscal.

În faza de urmărire penală inculpatul C.F.,

deși legal citat nu s-a prezentat în vederea audierii.

Cu ocazia prezentării sale în fața instanței,

inculpatul C.F. a arătat că nu recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina

sa.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat

atât în faza de urmărire penală și anume, sesizare din oficiu, sesizare Garda Financiară,

proces-verbal de control Garda Financiară, extras de carte funciară fals, adresă

O.C.P.I. Arad, copii acte depuse la O.R.C., istoricul societății, planșa foto, declarațiile

martorilor B.V., G.A., B.E., cât și în mod nemijlocit, în condiții de contradictorialitate

și oralitate în fața instanței, respectiv, declarația inculpatului, declarațiile

martorilor G.A., B.V., F.G., tribunalul a reținut următoarele: SC T.B. SRL înregistrată

la Registrul Comerțului conform evidențelor O.R.C. din 15 februarie 2011, cu sediul

în Arad, pe str. B., având ca asociat unic pe inculpatul C.F. și era sub incidența

Legii nr. 85/2006, lichidator provizoriu SC E. SPRL.

În data de 14 februarie 2011, lucrători

din cadrul Gărzii Financiare Arad au efectuat un control la SC T.B. SRL, administrată

în calitate de asociat unic de către inculpatul C.F., având ca obiectiv verificarea

modului de evidențiere în contabilitate a operațiunilor comerciale desfășurate în

perioada 2007-2010, declararea și plata la bugetul de stat a impozitelor și taxelor

aferente acestor operațiuni, realitatea datelor cuprinse în declarația 394 și lămurirea

aspectelor solicitate de către Garda Financiară Cluj și Timiș prin adresele înaintate.

Cu această ocazie s-a constatat că la această adresă, respectiv Arad, str. B., există

două imobile cu același număr X. Unul dintre acestea este proprietatea SC

A.T.C. SRL, având ca administrator pe T.A. iar al doilea este proprietatea statului,

fiind locuit de către numitul S.G. în calitate de chiriaș. Din declarațiile martorilor

care locuiesc în aceste imobile rezultă că nu a funcționat niciodată o societate

cu denumirea SC T.B. SRL, însă se primește pe numele acesteia corespondență de la

diverse instituții ale statului. Din verificările efectuate la O.R.C. s-a constat

că, în urma cesionării societății, la data de 27 ianuarie 2010 a fost schimbat sediul

social al acesteia din județul Timiș, comuna S., sat C., la adresa susmenționată.

Au fost verificate, de asemenea, actele care au stat la baza preluării societății

și a schimbării sediului constatându-se că acestea erau false.

Astfel, la data de 21 octombrie 2009 inculpatul

a declarat în fața notarului public M.D.E. că nu este înscris în cazierul judiciar,

îndeplinind condițiile legale pentru deținerea și exercitarea calității de asociat

unic și administrator al SC T.B. SRL. Conform fișei de cazier judiciar, învinuitul

a fost condamnat. În repetate rânduri iar la data declarației acesta se afla în

situația recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Conform adresei O.C.P.I., existent la dosar

și folosit de inculpat, nu corespunde cu coala de carte funciară aflată în arhiva

instituției, iar numărul de înregistrare al extrasului nu este corespondent al cererii

pentru eliberarea extrasului. Prin urmare, extrasul de carte funciară, din care

rezultă că inculpatul deține imobilul din Arad, str. B., nr. X și care a fost folosit

de către acesta pentru declararea sediului social, este falsificat. De asemenea,

inculpatul a depus la O.R.C. un contract de comodat întocmit în fals, precum și

acordul proprietarilor locuințelor învecinate privind stabilirea sediului societății

la adresa respectivă, completată și aceasta în fals. Verificând persoanele care

figurau ca fiind proprietari ai apartamentelor din imobilul de pe str. B. (în prezent

N.A.) nr. X, s-a constatat că aceștia nu există în Baza de date privind Evidența

Persoanelor.

Inculpatul C.F. a predat toate aceste înscrisuri

martorului G.A., avocat, pe care l-a împuternicit să depună la O.R.C. documentele

necesare transferului societății, documente care au fost folosite în vederea înregistrării

modificărilor aduse actului constitutiv.

Faptele inculpatului C.F. astfel cum au

fost descrise mai sus constituie infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, fals în declarații prevăzută de

art. 292 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Susținerile inculpatului privind nevinovăția

sa au fost înlăturate având în vedere declarațiile martorilor G.A., B.V., F.G. care

se coroborează cu înscrisurile de la dosar și cu declarația inculpatului, care a

arătat că a avut cunoștință despre preluarea societății.

La individualizarea judiciară a pedepsei

ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de

individualizarea a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului. Referitor

la persoana inculpatului C.F. instanța a reținut vârsta acestuia, având 34 ani la

data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară ca absolvent a 8 clase primare,

împrejurarea că nu are loc de muncă, atitudinea avută în fața organelor judiciare

și faptul că s-a prezentat sporadic în fața instanței. De asemenea, din fișa de

cazier judiciar rezultă că inculpatul C.F. este cunoscut cu antecedente penale,

aflându-se atât în situația recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit.

b) C. pen., față de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința

penală nr. 1065 din 25 mai 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală

nr. 348/A din 4 iulie 2005 a Tribunalului Arad.

Față de mențiunile existente în fișa de

cazier judiciar a inculpatului C.F., instanța a făcut demersurile necesare stabilirii

antecedentelor penale ale inculpatului și față de comunicarea făcută de Tribunalul

de Land în cauze penale Viena, instanța în baza art. 131 alin. (1) și art. 134 din

Legea nr. 302/2004 modificată și completată a recunoscut sentința din 12 septembrie

2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena prin care s-a aplicat inculpatului

C.F. pedeapsa de 8 luni închisoare, din care 6 luni au fost puse sub eliberare condiționată

de trei ani, fiind arestat preventiv în perioada 18 august 2008-12 septembrie 2008

și a executat pedeapsa din 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008, constatând

că acesta se află în situația recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37

lit. a) C. pen.

În

limitele legale ale pedepselor instanțajn baza art. 9

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) și lit. b)

C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.F., la 3 ani închisoare și în baza art. 65

C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi

respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani.

În

baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și lit.

b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare și în baza

art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. a) și lit. b) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare.

Văzând că faptele au fost comise de inculpat

înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, aflându-se în situația

concursului real de infracțiuni, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art.

35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de

3 ani închisoare pe care o va executa fără aplicarea vreunui spor și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64

lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza

art. 83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei de 8 luni

închisoare aplicată acestuia prin sentința din 12 septembrie 2008 a Tribunalului

de Land în cauze penale Viena și a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa

aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul C.F. să execute pedeapsa de 3 ani și

8 luni închisoare, în regim de detenție.

Executarea prin privare de libertate, s-a

reținut că este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate

cât și cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului

față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lui viitoare pozitivă.

Natura infracțiunilor comise și pericolul

social generic destul de ridicat al acestora impun concluzia că inculpatul este

nedemn să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și să

ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, astfel încât, în baza

art. 71 C. pen. inculpatului i-a fost interzis, pe durata executării pedepsei principale,

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut

din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 18 august 2008

până la 12 septembrie 2008 și perioada executată de la 12 septembrie 2008 până la

17 octombrie 2008, executată în Austria. Deoarece în cauză inculpatul a fost condamnat,

având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate

de desfășurarea urmăririi penale și a judecății precum și dispozițiile art. 191

C. proc. pen. a obligat inculpatul C.F. să plătească statului 900 RON cheltuieli

judiciare. În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați Arad a sumei

de 200 RON reprezentând onorar avocat din oficiu conform delegației din 6 noiembrie

2012, avocat T.M.

Împotriva sentinței penale nr. 40 din 4

februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 7464/108/2012 din 2

noiembrie 2012 au declarat apeluri în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

și inculpatul C.F., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția

penală sub nr. 7464/108/2012 din 21 februarie 2013.

Pentru motivarea apelului procurorului

s-a depus un memoriu, prin care s-a solicitat desființarea în parte a sentinței,

arătându-se că hotărârea atacată este nelegală, deoarece: 1) prima instanță a interzis

în mod greșit inculpatului pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. exclusiv exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, omițând să interzică, în aceiași termeni, dreptul reglementat de

art. 64 lit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât instanța a aplicat pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor reglementate de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen.; 2) instanța a omis, ca, în rezolvarea din oficiu a reparării

pagubei, în conformitate cu prevederile art. 348 C. proc. pen., să dispună desființarea

înscrisurilor falsificate de inculpat, de care acesta s-a și folosit, un extras

de carte funciară, un contract de comodat, acordul asociației de proprietari și

actul notarial în care s-a concretizat declarația nereală dată notarului public;

3) prima instanță a greșit atunci când a aplicat prevederile art. 83 C. pen. ca

temei al revocării beneficiului liberării condiționate.

Prin cererea sa de apel, inculpatul a arătat

că se consideră nevinovat, el fiind încarcerat în Penitenciarul Târgu-Jiu în perioada

în care s-a reținut că a săvârșit faptele, și că a fost păcălit să ia firma și astfel

a fost acuzat de evaziune fiscală.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum

și din oficiu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a

constatat că apelul inculpatului este nefondat iar apelul procurorului este fondat,

cauza urmând a fi rejudecată sub aspectul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie,

al omisiunii primei instanțe de a dispune și anularea înscrisurilor falsificate

și al aplicării dispozițiilor privind recunoașterea hotărârii străine și a art.

83 C. pen.

Din probatoriul administrat rezultă, dincolo

de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C.F. a săvârșit infracțiunile reținute

în sarcina lui prin rechizitoriu, respectiv cele de evaziune fiscală, fals în declarații

și uz de fals. Curtea de apel și-a însușit starea de fapt și încadrările juridice

reținute de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului

administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală

și judecată (în primă instanță).

Infracțiunea de fals în declarații constă

în declararea necorespunzătoare adevărului (că nu este înscris în cazierul judiciar,

afirmație contrazisă de conținutul fișei de cazier judiciar, dosar urmărire penală),

făcută unui notar public, în vederea producerii unei consecințe juridice (încheierea

unui contract de cesiune a unei societăți comerciale, dosar urmărire penală), pentru

sine (preluarea părților sociale și dobândirea calităților de asociat unic și administrator,

dosar urmărire penală).

Infracțiunea de uz de fals constă în folosirea

la registrul comerțului a declarației notariale necorespunzătoare adevărului, a

extrasului de carte funciară fals (cu număr de înregistrare care nu este corespondent

al cererii de eliberare și având înscris în mod nereal ca proprietar pe inculpat,

așa cum rezultă din adresa O.C.P.I. Arad, dosar urmărire penală), a unui contract

de comodat fals (prin care inculpatul cedează folosința gratuită a imobilului din

extrasul de carte funciară fals, el nefiind proprietarul acestuia, dosar urmărire

penală) și a unui înscris fals ce apare că ar conține acordul proprietarilor locuințelor

învecinate privind stabilirea sediului societății comerciale (persoanele care figurau

ca proprietari nu există în evidențele D. E.P.A.B.D., dosar urmărire penală).

Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constă în sustragerea de la efectuarea

verificărilor financiare prin declararea fictivă cu privire la sediul societății

comerciale supuse controlului. Sediul a fost fictiv declarat, întrucât inculpatul

a folosit un extras de carte funciară care atesta în mod nereal că el ar fi proprietarul

imobilului în care societatea comercială și-ar avea sediul, înscris pe baza căruia

a întocmit un contract de comodat ce cuprindea, de asemenea, date nereale privind

calitatea de proprietar.

S-a reținut că nu poate fi primită susținerea

inculpatului în sensul că el ar fi fost încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu în

perioada în care s-a reținut că a săvârșit faptele. Chiar în declarația dată în

fața primei instanțe inculpatul a arătat că a cumpărat societatea comercială după

ce s-a eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu.

Nici afirmația inculpatului din cererea

de apel în sensul că ar fi fost păcălit să ia firma, s-a reținut că nu are temei,

întrucât inculpatul cunoștea caracterul fals al înscrisurilor de care s-a folosit

la registrul comerțului, astfel încât trebuia să aibă cel puțin îndoiala că operațiunile

juridice sunt ilicite, situație în care nu poate susține că a fost păcălit. În privința

sancțiunilor, s-a remarcat faptul că pedepsele principale au fost stabilite în cuantum

orientat spre minimul prevăzut de lege în cazul infracțiunii prevăzute de art. 9

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 (3 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de

lege fiind închisoarea de la 2 la 8 ani) și în cuantumuri situate în jurul mediei

aritmetice dintre minimele și maximele speciale în cazul infracțiunilor de fals

în declarații și uz de fals (câte 1 an închisoare, pedepsele prevăzute de lege fiind

închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda), iar cu ocazia contopirii nu s-a aplicat

vreun spor de pedeapsă.

În mod corect s-a ales pedeapsa închisorii

în cazul infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, amenda penală nefiind

în măsură să ducă la îndreptarea inculpatului.

Aceste pedepse, s-a reținut că nu pot fi

reduse. Declararea de către inculpat în fața unui notar public a împrejurării nereale

că nu este înscris în cazierul judiciar (la momentul declarației având 9 condamnări),

urmată de folosirea acestei declarații la registrul comerțului, alături de un extras

de carte funciară care atesta în mod nereal că el ar fi proprietarul imobilului

în care societatea comercială și-ar avea sediul și de un contract de comodat ce

cuprindea, de asemenea, date nereale privind calitatea de proprietar, toate acestea

în stare de recidivă și având ca efect sustragerea de la efectuarea verificărilor

financiare prin declararea fictivă cu privire la sediul societății comerciale supuse

controlului, precum și conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului (s-a

sustras de la urmărire penală și a încercat să inducă în eroare instanța, îngreunând

aflarea adevărului în cauză) s-a reținut că toate acestea, constituie împrejurări

care nu pot servi ca suport juridic pentru reducerea pedepselor.

Prima instanță a aplicat în mod eronat

dispozițiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei. Inculpatul a executat în parte pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare

austriece și nu se pune problema revocării liberării condiționate, faptele deduse

judecății în prezenta cauză fiind săvârșite după împlinirea celor 6 luni de pedeapsă

pentru care a fost pus sub eliberare condiționată. Prin urmare, s-a înlăturat starea

de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și

aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea hotărârii străine și a art. 83 C.

pen.

Referitor la modalitatea de individualizare

a executării pedepsei închisorii, cuantumul pedepsei rezultante (3 ani închisoare),

starea de recidivă și cuantumurile pedepselor anterioare, s-a reținut că impun executarea

în detenție. Curtea a observat că prima instanță a individualizat în mod corect

pedeapsa complementară, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe timp de

3 ani după executarea pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârșirea infracțiunilor

pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să fie ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice ori să ocupe funcții implicând exercițiul

autorității de stat sau să desfășoare o activitate de natura aceleia de care s-a

folosit pentru săvârșirea infracțiunilor (administrator de societate comercială).

Prima instanță a individualizat în mod

just și pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata

pedepsei închisorii și apoi pe anumite perioade după executarea pedepselor principale,

deoarece, prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul

devine nedemn să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

ori să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat.

S-a reținut că este nefondată aprecierea

din apelul procurorului că prima instanță ar fi greșit interzicând inculpatului

pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. exclusiv exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, omițând

să interzică, în aceiași termeni, dreptul reglementat de art. 64 Iit. c) C.

pen., cu atât mai mult cu cât instanța a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor reglementate de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. Prima instanță nu a greșit când a interzis, ca pedeapsă accesorie,

doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. neputând

fi în mod practic exercitat în timpul executării pedepsei închisorii.

Potrivit art. 348 C. proc. pen., instanța,

chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei

materiale și a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte

cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială

a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Prima instanță a omis să se pronunțe cu

privire la desființarea înscrisurilor false, nelegalitate care a fost înlăturată

de instanța de apel.

Pentru considerentele de mai sus, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 40 din 4 februarie 2013 pronunțate

de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 7464/108/2012 din 2 noiembrie 2012, iar în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat împotriva aceleiași

sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost desființată sentința primei

instanțe și, rejudecându-se cauza, în baza art. 348 C. proc. pen. s-au înlăturat

starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.și

aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea hotărârii străine și a art. 83 C.

pen. și au fost anulate înscrisurile falsificate (extrasul de carte funciară, contractul

de comodat și acordul proprietarilor locuințelor învecinate privind stabilirea sediului

societății, acte aflate la dosarul de urmărire penală); se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate. Văzându-se și dispozițiile art. 192

alin. (2) și alin. (3) și ale art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul apelant

a fost obligat la plata sumei de 300 cheltuieli judiciare către stat în apel, au

rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluționarea

apelului procurorului și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către

Baroul Timiș a sumei de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Împotriva acestei decizii a declarat, în

termen, recurs inculpatul, C.F., criticând decizia recurată pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul

inculpat, a depus Ia dosarul cauzei motivele scrise de recurs, invocând cazurile

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 în principal și pct. 14 C. proc.

pen., în subsidiar, solicitând următoarele:

- achitarea inculpatului în conformitate

cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., pentru lipsa intenției;

- în subsidiar, reindividualizarea pedepsei;

Examinând recursul declarat de inculpatul

C.F. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 3 aprilie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta

este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește

în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele, au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut, de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat,

se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare

sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., acesta face parte din categoria motivelor de recurs care se iau

în considerare din oficiu, însă numai atunci când au influențat asupra hotărârii

în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speța de față, astfel că, fiind

necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 5 decembrie

2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 2 octombrie 2013), nerespectându-și,

astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

Ca urmare, fața de această împrejurare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care

enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și

pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385

9

C. proc. pen., însă numai

atunci când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ceea ce nu

este cazul în speța de față, instanța nu va proceda la examinarea criticilor ce

s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile

formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la critica vizând reindividualizarea

pedepsei, Înalta Curte reține că, și aceasta este nefondată întrucât, prin Legea

nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, articolul 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a modificat având următorul cuprins:

„14. s-au aplicat pedepse în alte limite

decât cele prevăzute de lege;”

În speța de față, inculpatul C.F., a fost

condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

(pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 8 ani), 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (pedeapsa prevăzută de lege

fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda) și 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3

luni la 2 ani sau amenda), astfel se constată că, pedepsele aplicate în cauză sunt

legale, precum și pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. neavând incidență în cauză.

Or în speța de față, inculpatul a formulat

critici de netemeinicie cu referire la o decizie care a fost pronunțată după intrarea

în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. 70/A

din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, critică ce s-ar fi

circumscris cazului de casare prevăzut la pct. 14 teza I C. proc. pen., al art.

385

9

, însă acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 3 aprilie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 3 aprilie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie

2013.