ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3140/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54 din 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4114/108/2008, în baza art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L. F., fiul lui G. și M., la 14 (paisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea de viol, în formă continuată. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de incest, în formă continuată În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen.

au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. A fost admisă acțiunea civilă exercitată din oficiu pe seama părții vătămate minore L.D., și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia prin reprezentantul legal F.M.N. suma de 5000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Arad a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 140/P/2008 înregistrat la această instanță la data de 8 octombrie 2008 a fost trimis în judecată inculpatul L.F.

pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest în formă continuată prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului prin actul de acuzare că în perioada februarie-mai 2008, a întreținut mai multe acte sexuale cu partea vătămată L.D., fiica sa naturală în vârstă de 10 ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra. În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut comiterea faptelor arătând că nu își amintește împrejurările în care a comis faptele întrucât era sub influența băuturilor alcoolice.

În fața instanței de fond inculpatul L.F. a uzat de dreptul la tăcere conform art. 70 alin. (2) și art. 322 C. proc. pen., refuzând să facă declarații. Din ansamblul materialului probatoriu administrat în faza de urmărire penală respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, denunț, declarația părții vătămate L.D., raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor L.A. și B.A., declarațiile inculpatului și cel administrat nemijlocit în fața instanței - declarația părții vătămate L.D., ale martorilor F.N., L.A.G., B.A., adrese ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, referat de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, tribunalul a reținut următoarele: Din relația de concubinaj a inculpatului L.F.

cu martora F. N. s-au născut cinci copii minori, cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, printre care se numără și victima L.D. Toți aceștia au locuit împreună în localitatea Păuliș, jud. Arad. Partea vătămată L.D. este în prezent elevă în clasa IV-a la Școala generală din localitatea Sâmbăteni jud. Arad. Unul dintre acești minori, respectiv M., este încadrată în gradul II de handicap locomotor și pe fondul acestor probleme de sănătate este necesară spitalizarea sa în mod regulat, fiind însoțită de fiecare dată de martora F.N., mama sa. În luna februarie 2008, fără a se putea stabili cu exactitate data, martora F.N. era internată în spital cu minora M., ceilalți patru copii minori rămânând acasă cu inculpatul.

Copiii dormeau împreună într-o cameră iar inculpatul dormea în altă cameră. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a intrat în camera unde dormeau copiii săi, a luat-o pe D. în brațe și a dus-o în camera în care el dormea. Partea vătămată i-a cerut inculpatului să o lase să plece, acesta a refuzat și i-a spus să se dezbrace. La început minora a refuzat dar apoi, fiindu-i teamă și-a dat jos pantalonii de pijama. Inculpatul a așezat-o pe partea vătămată peste el și a întreținut raport sexual. După consumarea actului sexual inculpatul i-a cerut părții vătămate să facă sex oral, aceasta a început să plângă și a refuzat, inculpatul a încercat să o oblige, dar minora s-a trântit la pământ astfel că a renunțat și a ieșit din cameră.

Partea vătămată a simțit dureri și a văzut că din zona genitală îi curge sânge, s-a șters cu o cârpă, pe care a aruncat-o în soba de teracotă din cameră, observând totodată că tatăl său ejaculase pe pătura de pe pat. În tot acest timp, în cameră muzica de la aparat răsuna cu intensitate. În aceeași perioadă, fără a se putea stabili cu exactitate data, în aceleași împrejurări, inculpatul a încercat să întrețină din nou raport sexual cu minora D. După ce inculpatul s-a dezbrăcat și a dezbrăcat-o și pe partea vătămată, a încercat să-i introducă penisul în vagin dar nu a reușit și pentru că aceasta a început să plângă, i-a introdus un deget în vagin, până când partea vătămată a început să sângereze și să acuze dureri puternice, astfel că a renunțat.

În noaptea de 15 mai 2008, aflându-se la domiciliu împreună cu cei patru minori, martora F. lipsind de acasă din motivele susmenționate, inculpatul a luat-o pe partea vătămată din camera în care dormea cu frații săi și a dus-o în camera sa. Aici i-a cerut să se dezbrace și în ciuda solicitărilor minorei de a-i permite să plece inculpatul a amenințat-o cu bătaia, astfel că aceasta s-a dezbrăcat. Inculpatul a încercat să întrețină raport sexual cu minora dar nu a reușit. în aceste împrejurări inculpatul i-a cerut părții vătămate să facă sex oral dar aceasta s-a zbătut și a strigat, astfel că a renunțat la idee. În final, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să-i mângâie penisul cu mâna și a amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre cele întâmplate.

Și această faptă s-a petrecut pe fondul consumului de alcool. A doua zi partea vătămată a povestit fratelui său, martorul L. A. și verișoarei sale, martora B.A. despre cele întâmplate. În aceeași zi partea vătămată a anunțat-o telefonic pe mama sa, martora F. N. relatându-i faptele petrecute. Din raportul de constatare medico-legală din 23 mai 2008 întocmit de Serviciul Județean de Medicină legală Arad s-a reținut că partea vătămată L.D. a prezentat leziuni traumatice corporale situate în zona subclavicular stânga care s-au putut produce prin zgâriere cu unghiile și necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale. Din punct de vedere genital partea vătămată prezintă deflorare veche (mai veche de două săptămâni față de data examinării - 19 mai 2008) a cărei dată de producere nu a mai putut fi precizată.

Procedând la evaluarea probelor, tribunalul a reținut că într-un punct de vedere, teoria a sintetizat o serie de reguli, raportabile la ansamblul probator, prestabilite pe baza unei generalizări a practicii judiciare. O primă asemenea regulă o constituie aceea, potrivit căreia o singură probă directă poate fi suficientă pentru dovedirea existenței faptei și a vinovăției făptuitorului. Prin urmare, s-a apreciat că declarația unui singur martor ocular poate justifica o soluție de condamnare a inculpatului, dacă ea confirmă vinovăția acestuia. O altă regulă se referă la aceea că o singură probă indirectă nu este niciodată suficientă întrucât coroborarea, care presupune existența mai multor probe, este de esența probelor numite indirecte.

S-a reținut că acestea fac dovada nu prin individualizarea lor, importantă ca element al unui sistem, ci prin ansamblul lor, din care trebuie să rezulte în mod necesar o singură concluzie, cu excluderea oricărei alteia. Ori, s-a constatat de către tribunal că în cauză declarația părții vătămate L.D. se coroborează cu înscrisul medical și cu declarațiile martorilor indirecți L.A. și B.A. și în parte cu declarațiile inculpatului, date în faza de urmărire penală. în privința declarațiilor celor doi martori anterior menționați, date în fața instanței, tribunalul a constatat că acestea nu cuprind contradicții față de cele declarate în faza de urmărire penală, nuanțările fiind o influență a factorului timp asupra unor împrejurări de detaliu și nu a faptului principal.

Așa cum s-a arătat anterior, în fața instanței inculpatul a uzat de dreptul la tăcere conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen., refuzând să facă vreo declarație. S-a reținut că, deși art. 6 paragr. 2 din C.E.D.O. nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare, C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute și acceptate pe plan internațional care stau la baza noțiunii de proces echitabil.

Curtea Europeană a admis însă, că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut însă, în situațiile în care probele de vinovăție sunt evidente, judecătorul poate retine unele consecințe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului și prezumția de nevinovăție". În raport de cele reținute anterior tribunalul a apreciat vinovăția inculpatului ca fiind dovedită, faptele acestuia astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracțiunile de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest în formă continuată prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, au fost avute în vedere condițiile concrete în care au fost comise faptele, circumstanțele personale ale inculpatului precum și concluziile la care a ajuns consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, a cărui opinie a fost solicitată. S-a reținut faptul că gradul de pericol social al faptelor săvârșite rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute respectiv deja 10 la 25 ani închisoare pentru viol și de la 2 la 7 ani închisoare pentru incest.

În privința persoanei inculpatului prima instanță a constatat că acesta este o persoană în vârstă de 36 ani, la data săvârșirii faptelor, cu un nivel scăzut de instruire școlară, ca absolvent a 5 clase primare, este raliat în concubinaj, are 5 copii minori în întreținere (printre care și partea vătămată), prestează munci ocazionale pentru asigurarea veniturilor familiei, fiind cunoscut cu antecedente penale pentru fapte comise în perioada minorității. Din caracterizarea reprezentanților comunității unde locuiește s-a reținut că inculpatul manifestă în familie și societate un comportament violent pe fondul consumului de alcool. Poziția inculpatului L.F., cu ocazia interviului derulat pentru întocmirea referatului de evaluare (indiferență, indolență, absența oricărei forme de regret) a conturat concluzia tribunalului, conform căreia acesta prezintă trăsăturile caracteristice tipice ale „individului sociopat", trăsături care-i definesc personalitatea.

Inculpatul L.F. nu a dat de înțeles că are capacitatea efectivă de a se implica într-un proces de auto educare pentru evitarea situațiilor care să-l aducă în conflict cu normele de incriminare. Pe lângă împrejurările de mai sus, prima instanță a considerat util a sublinia distinct concluzia referatului de evaluare întocmit, potrivit căreia acest inculpat, pe fondul consumului de alcool poate constitui un real pericol pentru membrii familiei sale și pentru membrii colectivității locale. Așadar, în limitele legale ale pedepselor Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul L.F. la 14 ani închisoare în baza art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aplicându-i acestuia conform art. 65 C. pen.

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani. în baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare. În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Tribunalul a considerat că executarea în regim de detenție a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată inculpatului este aptă în realizarea scopului punitiv educativ al pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Ca o consecință a condamnării prima instanță a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. în privința dreptului la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, s-a apreciat că acesta nu este absolut și poate face obiectul unor limitări care trebuie apreciate de instanță în fiecare caz în parte. Această situație a impus examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității. în cauză s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunea de viol și incest și gravitatea faptelor relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale.

Este adevărat că într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la libertatea sexuală al semenilor săi, acesta fiind unul dintre motivele pentru care va fi lipsit de libertate, tribunalul a considerat că se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și localitatea și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare s-a apreciat că este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.

Tribunalul a considerat că se impune interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise de către acesta asupra fiicei sale minore în vârstă de 10 ani, care îl fac incompatibil cu calitatea de părinte, tutore sau curator. S-a reținut că prin intervenția Serviciului de consiliere și intervenție în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad s-a luat măsura îndepărtării părții vătămate din locuința părintească și aceasta s-a stabilit la mătușa maternă F.M. în localitatea Sâmbăteni, jud. Arad.

în această familie i se asigură minorei L.D. protecție, susținere financiară și afectivă precum și un mediu adecvat nevoilor și evoluției sale psiho-sociale. Partea vătămată și-a reluat activitatea școlară, fiind elevă în clasa IV-a în cadrul Școlii generale din Sâmbăteni, jud. Arad. Din caracterizarea întocmită de învățătorul clasei s-a reținut că minora L.D. prezintă un comportament normal, socializează cu colegii de clasă, s-a integrat în grupul de elevi și deși are o atitudine mai rezervată, participă activ la activitățile curiculare și extracuriculare. S-a reținut că partea vătămată L.D. asistată de mătușa sa F.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar în baza art. 17 C. proc.

pen. instanța de fond a constatat că acțiunea civilă este pornită și se exercită din oficiu. La solicitarea primei instanțe, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad - Serviciul de Intervenție în regim de urgență în situații de abuz și neglijare a copilului a comunicat că minora L.D. este inclusă în programul de consiliere, la care a participat doar o singură dată fiind însoțită de mătușa sa. Rezultatul evaluării psihologice a minorei a concluzionat că aceasta prezintă o ușoară imaturitate psihică, infantilism, rezistență la influența exterioară, aviditate afectivă, resentimente, furie, revoltă, simte nevoia de a fi apreciată, se atașează de exterior, trăiește în prezentul imediat.

Partea vătămată a reușit să depășească parțial starea de șoc post traumatic pe care a traversat-o în cursul anului 2008. Tribunalul a remarcat că instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel care a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părți vătămate și în domeniul vieții sufletești. Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale. Având în vedere gravitatea extremă a faptelor comise de inculpat, suferințele de excepție suportate de partea vătămată L.D., s-a apreciat că suma de 5000 lei este suficientă dar și necesară reparării prejudiciului moral.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 17 și art. 14 alin. (5) C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu pe seama părții vătămate minore L.D. și a obligat inculpatul să plătească acesteia prin reprezentantul legal F.M. suma de 5000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței penale nr. 54 din 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 4114/108/2008, a declarat apel inculpatul L.F., în termenul prevăzut de lege, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 26 martie 2009 sub nr. 4114/108/2008. Apelul nu a fost motivat în scris. Inculpatul și-a rezervat dreptul la tăcere și în fața Curții, potrivit art. 70 C. proc.

pen. și nu a solicitat alte probe în apărare. Prin Decizia penală 81/ A din 18 iunie 2009 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.F. împotriva sentinței penale nr. 54 din 02 martie 2009 a Tribunalului Arad în Dosarul nr. 4114/108/2008. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu a fost avansată din contul M.J.L.C. în contul Baroului Timiș. Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză, faptele săvârșite de inculpat fiind pe deplin dovedite.

Totodată s-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen., nefiind justificată reindividualizarea acesteia. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că și sub acest aspect hotărârea este temeinică și legală. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. în principal și pct. 14 C. proc. pen., în subsidiar și a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen., susținând că din probele administrate în cauză nu a fost demonstrată existența faptei.

Din conținutul raportului de expertiză medico-legală a rezultat că deflorarea era mai veche de două săptămâni, iar acesta este un argument că fapta nu există. În subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei, prin înlăturarea sporului de 1 an închisoare. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul L.F. este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (D. contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C.E.D.O.

(Hotărârea din 27 oct. 1993 D.B. Bv. vs Olanda). Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 203 C. pen. și art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. Înalta Curte consideră că în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului care în perioada februarie-martie 2008, a întreținut mai multe acte sexuale cu partea vătămată L.D., fiica sa naturală, în vârstă de 10 ani și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunilor de incest și viol în formă continuată.

Dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, instanța de fond și apel au reținut numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză. Coroborând toate probele administrate în cauză (proces verbal, cercetare la fața locului, denunț, declarația părții vătămate, declarație martor, raport de constatare medico-legală, declarația inculpatului, adresa D.G.A.S.P.C.A., referat evaluare) acestea conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt reținută de cele două instanțe și a vinovăției inculpatului. Nu se poate susține că fapta nu există, atâta timp cât probele demonstrează cu prisosință comiterea acesteia, în special raportul de constatare medico-legală care constată existența undei deflorări mai veche, a cărei dată nu poate fi precizată.

Faptul că în concluziile raportului de constatare medico-legală se menționează în paranteză că deflorarea este mai veche de 2 săptămâni, după care se arată că data nu poate fi precizată, nu înseamnă că deflorarea părții vătămate nu s-a putut realiza în luna februarie 2008, atâta timp cât se precizează în mod expres că nu se poate stabili cu exactitate data acestui fapt, intervalul de 2 săptămâni este pur orientativ și nu reprezintă o dată relevantă, de la care să se aprecieze că s-a realizat deflorarea, cât timp se arată ulterior că acest lucru nu poate fi stabilit.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității (în faza de urmărire penală) și după aceea prevalându-se de dreptul la tăcere în faza de cercetare judecătorească, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile (concluziile raportului de constatare medico-legală a părții vătămate sunt confirmate de declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați în cauză). În raport de cele reținute, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza art. 10 lit. a), deoarece evidența existenței faptei, cât și săvârșirea acesteia de către inculpat sunt indubitabile.

Astfel Înalta Curte constată că în cauză nu a fost comisă o eroare gravă de fapt în sensul art. 385 9 pct. 18, situația de fapt a fost corect stabilită. Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 paragr. 2 C.E.D.O. cu referire la art. 66 și art. 5 2 C. proc. pen., care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil, recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Cu privire la examinarea criticii formulate de inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 (s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.), Înalta Curte o consideră nefondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 72 C. pen.

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe. În sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier. Exemplaritatea pedepsei produse efecte atât asupra conduite infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, - art. 52 alin. (1) - potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Faptele inculpatului sunt extrem de grave aducând atingere unor valori sociale cum ar fi libertatea sexuale, integrității fizice și psihice a persoanei, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama de modalitatea de săvârșire, de urmările produse, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite - viol și incest - de persoana inculpatului - cunoscut cu antecedente penale, de faptul că manifestă pe fondul consumului de alcool un comportament violent, fiind un adevărat pericol pentru familie și societate, nemanifestând regret pentru fapta săvârșită, aspecte care demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu e posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”.

Față de cele reține, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului L.F. împotriva Deciziei penale 81/ A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F., împotriva Deciziei penale nr. 81/ A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei și 150 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat și pentru intimata parte vătămată L.D., se vor avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.