ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1418/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1418/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
În
baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 11712/30/2012, în baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și b)
1
și alin. (3) teza I C. pen. și art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în art. 197 alin. (1), (2) lit. b)
1
și alin. (3) teza I C. pen. și art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b)
1
și alin. (3) teza I C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.V. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În
baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 203 C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest.
În
baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în regim de detenție prevăzut de art. 57 C. pen.
În
baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În
baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 13 noiembrie 2012.
În
baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă minoră Ș.I.C. prin reprezentant legal V.F.
În
baza art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului acordat prin prezenta hotărâre părții civile minore.Ș.I.C., prin reprezentant legal V.F.
În
baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1091/P/2010 înregistrat la data de 28 noiembrie 2012, sub număr unic de dosar 11712/30/2012, a fost trimis în judecată inculpatul Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și b)
1
și alin. (3) teza I C. pen. și art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În
fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 15/16 decembrie 2010, în imobilul din comuna S.T., a întreținut prin constrângere un raport sexual cu fiica sa de 13 ani, Ș.I.C.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Familia Ș. locuiește în comuna S.T. În după-amiaza zilei de 15 decembrie 2010, părinții părții vătămate Ș.I.C., de 13 ani, inculpatul Ș.V. și V.F., au plecat în sat la magazin și la un alt consătean, revenind acasă în jurul orei 18.00. Partea vătămată a rămas acasă cu surorile sale mai mici, gemene, în vârstă de 3 ani. La întoarcere, inculpatul a întrebat-o pe I. dacă a fost cineva la ei acasă, iar aceasta a răspuns negativ, însă la insistențele tatălui că ar fi fost G. la ei, de frică să nu primească bătaie, partea vătămată a afirmat în final că a fost G., deși acest lucru nu era adevărat. Pentru a verifica spusele fetei sale mai mari, inculpatul a luat un topor și a plecat de acasă împreună cu aceasta, mergând spre locuința lui G. Nevăzând lumină la cabana acestuia, cei doi s-au îndreptat spre cabina din plastic de pe terenul de sport din comuna S.T., unde urmau să-l aștepte pe G., acea locație fiind în drum spre casa lui, pentru a-i cere explicații legat de relația celor doi. În cabina respectivă, inculpatul i-a dat jos pantalonii părții vătămate, a început să-i lingă organul sexual, iar apoi a pus-o pe partea vătămată să-i sugă penisul, amenințând că dacă se opune, îi va da cu toporul în cap. Fiind bătută de mai multe ori de tatăl său în trecut, de frică, partea vătămată a executat cele solicitate de tatăl său, după care cei doi au plecat spre casă, nu înainte ca inculpatul să-i interzică fetei să relateze cuiva despre cele întâmplate, amenințând-o cu moartea. Pe la miezul nopții, inculpatul și cu concubina sa V.F. s-au culcat în pat, iar partea vătămată, împreună cu surorile sale, pe jos, pe o plapumă vișinie. Partea vătămată Ș.I.C. a fost trezită din somn de tatăl ei, care s-a pus lângă ea și i-a dat jos pantalonii și chiloții. Deși partea vătămată i-a spus tatălui să o lase în pace și a început să plângă, inculpatul n-a renunțat, i-a dat cu pumnul în spate și a întreținut un raport sexual pe la spate cu fiica cea mare. Scena a fost văzută de mama fetei care a auzit planșetele fetei și a întrebat-o ce face. Însă a fost apostrofată de concubinul său, care i-a spus să se culce mai departe. La consumarea actului sexual, inculpatul s-a retras în pat lângă concubina sa. În dimineața următoare V.F. a mers la poliție și a reclamat cele întâmplate.
Infracțiunea de viol presupune, din punct de vedere obiectiv, un act sexual de orice natură, care are loc între două persoane de sex opus sau de același sex. Pe de altă parte, existența infracțiunii de viol este condiționată și de realizarea actului sexual prin constrângere (fizică sau morală) sau profitând de neputința victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, oricare dintre modalități presupunând lipsa consimțământului victimei.
Față de aceste considerente, ținând seama de probele administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului Ș.V. de a întreține raporturi sexuale normale cu partea vătămată Ș.I.C., fără consimțământul acesteia, prin constrângere fizică și morală, inculpatul folosindu-și forța fizică pentru finalizrea actului sexual, în ciuda opoziției verbale și plânsetelor părții vătămate, întrunește, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen.
Instanța a reținut că atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată inculpatul a manifestat în mod constant un comportament nesincer, negând acuzațiile aduse. Astfel, acesta a relatat în faza de urmărire penală, în esență, că în data de 15 decembrie 2010 a plecat împreună cu soția sa după cumpărături, a consumat băuturi alcoolice, iar după ce a ajuns acasă, a întâlnit-o pe fiica sa, Ș.I.C., de 13 ani, și pe cele două fete mai maici, acestea din urmă spunând tatălui că la ei acasă a fost un băiat care a vizitat-o pe fata cea mare pentru a întreține relații sexuale. Inculpatul a vrut să se convingă de acest lucru, astfel că împreună cu I. a plecat la stadion pentru a-l aștepta pe acel băiat în cabina unde se schimbau fotbaliștii, loc pe unde acesta trecea în mod obișniut spre casă, luând cu el și o bărdiță, să se apere în caz de nevoie. Văzând că băiatul nu mai ajunge, după cca. 30 de minute, au plecat spre casă, fără să-i facă ceva fetei până în acel moment. La culcare, inculpatul a menționat că s-a pus în pat cu soția, iar cele trei fete jos pe o plapumă, lângă sobă. Consumând în seara respectivă alcool, inculpatul a arătat că nu-și amintește ce a făcut, iar dimineața soția i-a spus că a întreținut relații sexuale cu I., el necrezând-o. Ulterior, inculpatul și-a nuanțat declarația și a arătat că, deși era beat în seara respectivă, știe ce s-a întâmplat, spre dimineață întreținând relații sexuale doar cu soția sa.
În
fața instanței de judecată, inculpatul a mai declarat că obișnuiește să consume băuturi alcoolice, cu acele ocazii folosind un limbaj vulgar, dar nu este violent fizic, deși o mai lovea pe I. când umbla prin sat. Înainte de a fi reclamat la poliție inculpatul a arătat că a bătut-o pe soția sa de mai multe ori din motive de gelozie, bănuind-o că ar avea relații și cu alți bărbați, astfel că, în opinia sa, soția l-a reclamat pentru abuzul sexual asupra fiicei sale pentru a se răzbuna pe comportamentul lui violent asupra acesteia. În final, inculpatul a mai precizat că fiica sa, I., are o relație intimă cu numitul G., relație cu care el și soția nu sunt de acord. Deși soția sa i-a surprins împreună, el nu a depus plângere împotriva lui G., gândindu-se că poliția nu va lua nicio măsură.
Poziția inculpatului a fost însă contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, declarația numitei V.F., mama minorei Ș.I.C., se coroborează cu declarația minorei, ambele date în faza de urmărire penală, în sensul că în noaptea de 15/16 decembrie 2010, în timp ce numita V.F. dormea în același pat cu concubinul său, inculpatul Ș.V., în jurul orei 04.00, s-a ridicat din pat și s-a dus într-un alt loc din încăpere, pe jos, băgându-se sub plapumă lângă minora Ș.I.C., care a început să plângă, însă inculpatul a lovit-o cu pumnul, după care inculpatul a întreținut un raport sexual cu minora, apoi s-a dus din nou în pat lângă concubina sa. În aceeași declarație, martora V.F. arată că a văzut și a auzit cele întâmplate și chiar a întrebat-o pe fiica sa ce face, însă aceasta nu i-a răspuns, iar martorei i-a fost frică să intervină pentru că ar fi bătut-o inculpatul. A doua zi dimineața martora s-a prezentat la postul de poliție și a sesizat despre cele întâmplate. Declarațiile inițiale ale părții vătămate minore și ale mamei sale, martora V.F., se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți S.D.I. și B.N., care au fost de față când mama și fiica au relatat despre faptul că minora a fost violată de către inculpat, că a fost bătută V.F., că inculpatul obișnuiește să consume băuturi alcoolice, iar din acest motiv sunt permanent certuri în casă.
În
fața instanței de judecată au mai fost audiați martorii H.A., zis G., și C.O.E.
Primul martor a susținut că locuiește în comuna B., lucrează la Gara C.F.R. și cunoaște părțile din dosar, despre care știe că sunt văcari de 5-6 ani de zile și au grijă de vacile satului. Lângă cabina unde martorul stă în mod obișnuit la locul de muncă, se află izlazul satului, unde în mod curent vine partea vătămată cu vacile la păscut. În legătură cu incidentul, martorul a continuat arătând că nu a fost niciodată la familia Ș. acasă, deci nici în data de 15 decembrie 2010, în scopul de o căuta pe Ș.I.C. sau V.F. sau în alt scop și nu a întreținut niciodată relații intime cu vreuna din ele. Martorul bănuiește că i-a fost pomenit numele în declarații de către părțile din proces, întrucât în urmă cu 2 ani Ș.I.C. a scăpat vacile pe care le păzea în grădina unei persoane, iar pentru a nu fi bătută din acest motiv de către tatăl ei, s-a spus că el s-ar fi culcat cu I., timp în care vacile au scăpat de sub controlul acesteia.
În
calitate de agent șef de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Biroul de combatere a infracțiunilor contra persoanei, cu atribuții și pe linia infracțiunilior de viol, martora C.O.E. a asisitat la audierea victimei Ș.I.C. și a avut discuții telefonice ulterioare faptei cu partea vătămată minoră pe care a perceput-o ca fiind o persoană traumatizată în urma abuzului sexual despre care aceasta a declarat în faza de urmărire penală. În luna septembrie a anului 2012, înainte de a parveni la dosar rezultatul testului ADN, minora a contactat-o telefonic pe martoră relatându-i că tatăl ei continua să o abuzeze sexual și a întrebat de ce nu se iau măsuri împotriva acestuia, pentru că ea nu mai rezistă și se va arunca în fața trenului.
La dosar s-a efectuat și un raport de constatare medico-legală din 16 decembrie 2010, precum și un buletin de analiză de către Institutul de Medicină Legală Timișoara, ca urmare a examinării victimei Ș.I.C., raport care a stabilit că numita Ș.I.C. prezintă o deflorare veche incompletă, a cărei dată nu poate fi precizată și s-a constatat prezența spermatozoizilor în secreția vaginală care atestă consumarea unui raport sexual ce poate data din 15/16 decembrie 2010.
Totodată, instanța a reținut că prin raportul de evaluare psihologică referitor la victima Ș.I.C., întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul de Consiliere Psihologică, înregistrat la 27 aprilie 2012, s-a concluzionat că se poate afirma că adolescenta Ș.I.C. prezintă indici specifici abuzului sexual (acești indici în sine nu sunt specifici doar abuzului sexual, dar corelați înclină să confirme existența acestora, fără a putea preciza în mod clar agresorul). În același raport se menționează că dificultatea confirmării cu certitudine a abuzului sexual exercitat de către tată, se poate datora unor factori între care posibilitatea apariției unor distorsiuni ale datelor datorate motivelor indicate în raport, istoricul relațional și sexual al fetei și debutul precoce al activității sale sexuale, amprenta pe care relația de concubinaj a lăsat-o asupra acesteia, perioada de timp îndelungată care a trecut de la exercitarea abuzului sexual suspicionat care poate avea efect diminuator asupra eventualelor efecte post traumatice, normele tradiționale și culturale specifice care pot modela comportamentele și motivațiile acestora etc.
Ulterior, în cauză s-a efectuat la data de 22 octombrie 2012 raportul de constatare tehnico-științifică de către Institutul Național de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, raport comunicat și înregistrat la 05 noiembrie 2012 la I.P.J. Timiș, în urma calculelor biostatistice efectuate cu softul „POPSTATS” din cadrul sistemului CODIS 7.0 folosind frecvențele alelice ale populației României. În acest raport se stabilește ipoteza conform căreia, la crearea urmei notate X, și-a adus contribuția alături de victima Ș.I.C. și inculpatul Ș.V. este de 8.518 x 10
14
ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia la crearea urmei notate X (fracția spermatică) și-a adus contribuția alături de victima Ș.I.C. o altă persoană necunoscută din populația studiată. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populația studiată care să-l substituie pe Ș.V. din amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 851.800.000.000.000 indivizi neînrudiți genetic. Declarațiile inculpatului sunt susținute doar de declarațiile părții vătămate Ș.I.C. și ale mamei sale, V.F., date de către acestea în fata instanței de judecată.
Astfel, Ș.I.C. a arătat că nu a avut niciodată relații intime cu tatăl său, declarând contrariul în faza de urmărire penală ca urmare a faptului că a fost bătută de mama sa, care a constrâns-o să declare într-un anume fel pentru a se răzbuna pe inculpat, care a bătut-o anterior din motive de gelozie. Partea vătămată a arătat că, în ziua respectivă, inculpatul a crezut că numitul G. a fost la ei acasă și a căutat-o pe mama ei, ceea ce s-a și întâplat în fapt. Tot în acea zi, partea vătămată relatează că a avut și o relație sexuală cu G., în timp ce părinții săi erau plecați în sat. Acest fapt s-a întâmplat și anterior o singură dată, G. fiind primul bărbat din viața ei. În seara respectivă, partea vătămată a fost luată de către inculpat, înarmat cu o toporișcă, și dusă pe terenul de fotbal că să-l întâmpine pe G. și să-i ceară socoteală pentru „vizita” de la domiciliu. Nici în cabină, nici ulterior, acasă, relatează partea vătămată că nu s-a întâmplat nimic între ea și tatăl ei. Despre inculpat, partea vătămată a menționat că acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice, o mai certa sau lovea pe ea când nu asculta sau pe mama ei.
În
același sens este și declarația numitei V.F. care a relatat că l-a reclamat pe inculpat întrucât o bătea din motive de gelozie, neîntemeiate, însă polițiștii nu au luat nicio măsură împotriva acestuia. V.F. a infirmat vreo relație sexuală abuzivă a concubinului său cu fiica sa, însă a susținut legătura fiicei sale cu numitul G., despre care fiica sa i-a spus că a fost în ziua de 15 decembrie 2010 la domiciliul lor.
Cele declarate de inculpatul Ș.V., de partea vătămată și de reprezentantul legal al acesteia în fața instanței de judecată concordă ca urmare a unei înțelegeri prealabile avute dinainte, pentru a-l izbăvi pe inculpat de răspundere penală, fiind probabil întreținătorul de bază al familiei sale. lnstanța a apreciat că aceste declarații sunt neverosimile și lipsite de logică, cum ar fi, de exemplu, plângerea pe care ar fi putut-o face V.F. pentru lovire sau vătămare corporală în cazul realității celor susținute și nu pentru o faptă „inventată” ce a avut loc cu câteva ore anterior și relatată în primă fază cu lux de amănunte; sau V.F. a afirmat la un moment dat că a reclamat bătaia primită de la concubinul său, iar organele de poliție nu au luat nicio măsură, însă, prin adresa 06 martie 2013 a Postului de Poliție al comunei S.T. se arată că începând cu anul 2010 și până în prezent, numitele V.F. și Ș.I.C. nu au depus nicio sesizare cu privire la vreo faptă. Totodată, cele trei declarații sunt în contradicție cu celelalte piese de la dosar, astfel că au fost înlăturate din ansamblul probator.
Potrivit susținerilor părților din dosar, dar și a martorului S.D.I., inculpatul Ș.V., concubina sa V.F., partea vătămată Ș.I.C., fiica celor doi, împreună cu ceilalți copii ai familiei Ș. locuiau și se gospodăreau împreună la imobilul din comuna S.T. Ca atare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și dispozițiile alin. (2) lit. b)
1
art. 197 C. pen., victima fiind membru al familiei. Instanța a apreciat că această ipoteză exclude reținerea în sarcina inculpatului și a lit. b) a alin. (2) al aceluiași articol, care se referă la aflarea victimei în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului care nu este rudă-părinte cu victima. În consecință, instanța a înlăturat din încadrarea juridică reținută în rechizitoriu dispozițiile lit. b) a alin. (2) din art. 197 C. pen., prin aplicarea art. 334 C. proc. pen.
Conform dispozițiilor art. 197 alin. (3) teza I C. pen., infracțiunea de viol este mai gravă dacă la data săvârșirii faptei victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. În prezenta cauză, partea vătămată Ș.I.C. este născută în 1997, așa cum rezultă din certificatul de naștere al acesteia, astfel că se poate constata că la data de 15 din 16 decembrie 2010, când a fost violată de inculpat, aceasta avea 13 ani împliniți. În acest context, instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.
Văzând și decizia nr. 17/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, privind soluționarea unui recurs în interesul legii, în legătură cu stabilirea încadrării juridice a unui act sexual asupra unui membru de familie, prin constrângerea acestuia, instanța a reținut pe lângă infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), rap. la alin. (2) lit. b)
1
și alin. (3) teza I C. pen., și infracțiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen., observând că în certificatul de naștere al copilului la rubrica „tatăl” este trecut numele inculpatului, rudă în linie directă cu victima.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, cu precizările menționate privind încadrarea juridică a faptei de viol, sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut intenția directă ca modalitate a vinovăției, fiind evident că inculpatul a avut reprezentarea faptului că realizează actul sexual prin constrângere fizică și morală și că încalcă, în felul acesta, libertatea și inviolabilitatea ei sexuală, urmare a cărei producere a dorit-o.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă un grad pericol social deosebit, prin acțiunile sale numitul Ș.V. aducând o atingere gravă libertății individuale a persoanei, libertate care presupune și libertatea sexuală, adică dreptul oricărei persoane de a dispune în mod liber de corpul ei în domeniul vieții sexuale, bineînțeles cu respectarea normelor de drept și a celor morale. La stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerare și persoana inculpatului, acesta adoptând în cursul procesului un comportament nesincer.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, a rezultat că șansele de reintegare socială adecvată a inculpatului sunt de nivel redus. În lipsa unei intervenții instituționale coercitive asupra comportamentului inculpatului și al stilului de viață al acestuia, consilierul de probațiune a apreciat că se mențin condițiile reiterării comportamentului infracțional.
Din fișa de cazier a rezultat și faptul că inculpatul Ș.V. a suferit mai multe condamnări, ultima condamnare fiind la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 3105 din 18 octombrie 2000, în Dosar nr. 1582/2000 al Judecătoriei Timișoara, inculpatul fiind arestat în baza mandatului la 16 mai 2000 și eliberat condiționat la 15 mai 2002, cu rest de 426 zile. De asemenea, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 658/P/2010 din 11 iulie 2011, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 322 C. pen., art. 217 C. pen. cu art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Tot astfel, din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 988/P/2011, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., depusă de procuror la dosarul instanței, reiese că inculpatul a mai fost cercetat pentru o infracțiune de viol.
Așadar, deși inculpatul are în prezent antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, instanța a luat în considerare și gravitatea faptelor comise, acestea putând pune în pericol întreaga dezvoltare ulterioară a copilului. Victimele abuzului sexual suferă multiple conflicte emoționale, putând prezenta regresii de dezvoltare, probleme fizice și emoționale, depresie, insomnie și anxietate. În acest context, în vederea atingerii scopului pedepsei, așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor sancțiuni privative de libertate.
În
ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că Ș.I.C., prin reprezentant legal, V.F., nu s-a constituit parte civilă în cauză. Văzând însă dispozițiile art. 17 C. proc. pen. și art. 348 C. proc. pen., potrivit cu care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra vreunei pagube materiale și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. În cazul acesteia, pe baza acestor temeiuri, instanța a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri morale către partea vătămată, prin reprezentant legal.
Împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat în termen legal apel inculpatul Ș.V., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 03 iulie 2013.
Apelul declarat de către inculpat nu a fost motivat în scris.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapt reținută de prima instanță s-a apreciat că este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că la data de 15 decembrie 2010 inculpatul Ș.V. a plecat cu minora Ș.I.C., în vârstă de 13 ani, pe terenul de fotbal al comunei S.T. și în cabina fotbaliștilor, având asupra sa un topor și uzând de violențe și amenințare a obligat-o pe fiica sa să întrețină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeași noapte, în prezența mamei părții vătămate V.F. și a celorlalți doi copii minori, a întreținut un raport sexual normal cu victima.
Starea de fapt reținută de prima instanță a rezultat din declarațiile părții vătămate Ș.I.C., în care aceasta povestește în mod detaliat starea de fapt așa cum este prezentată în actul de sesizare al instanței și care este confirmată și de depoziția mamei acesteia - V.F., aceasta confirmând derularea raportului sexual de către inculpat cu fiica sa în prezența mamei acesteia. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale martorul S.D.I. arată că a fost de față când mama părții vătămate V.F. a povestit despre raportul sexual întreținut de inculpat cu fiica sa, fiind prezent când aceasta relata organelor de poliție modalitatea de comitere a faptei, martorul B.N. fiind prezent la organele de poliție în momentul în care partea vătămată minoră și mama acesteia au povestit modalitatea concretă de comitere a faptei. Nici în cursul urmăririi penale și nici cu ocazia audierii de către instanța de fond inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, arătând că a încercat să facă investigații cu privire la eventualele raporturi sexuale pe care partea vătămată minoră le întreținea cu o persoană pe nume G. și că acesta este motivul pentru care a plecat cu fiica sa la terenul de fotbal din localitate, pentru a-i cere explicație persoanei menționate, fără a se consuma un raport sexual oral cu partea vătămată. Inculpatul a mai arătat că nici în noaptea ce a urmat, pe fondul consumului de alcool, nu a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, ci doar cu concubina, și că nu își explică poziția procesuală adoptată în cursul urmăririi penale de cele două.
Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Alin. (2) al aceluiași art. menționează în mod expres că probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată în funcție de faza de urmărire penală în care se află procesul și în urma examinării tuturor probelor administrate, scopul fiind cel al aflării adevărului. În faza de judecată atât partea vătămată minoră Ș.I.C. - pretinsa victimă a violului și raporturilor sexuale incestuoase, cât și mama acesteia și-au schimbat declarațiile în sensul că au negat că inculpatul ar fi întreținut raporturi sexuale orale inițial, iar apoi normale în data de 15 decembrie 2010 cu fiica sa minoră.
Instanța de apel a apreciat că prezintă valoare probatorie declarațiile date de către cele două imediat după comiterea faptei și care, fiind formulate la un interval apropiat de timp de momentul săvârșirii infracțiunii, prezintă o probabilitate mai mare de a reflecta realitatea. Instanța de apel apreciază că schimbarea declaraților celor două persoane, respectiv concubina și fiica minoră a inculpatului formulate în cursul urmăririi penale nu are la bază dorința acestora de a face declarații potrivit realității obiective, ci sub imperiul temerii creată de personalitatea inculpatului, care așa cum este surprins și în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, este o fire violentă. De altfel, acesta este și motivul relevat de către concubina acestuia V.F., care a determinat-o să îi propună fiicei acesteia să formuleze plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, cu scopul „de a-i da o lecție”. Instanța de apel a apreciat că tocmai teama creată de personalitatea inculpatului este cea care determină pe concubina acestuia și pe partea vătămată să nu mai susțină acuzațiile aduse inculpatului, respectiv de raporturi sexuale normale și orale cu fiica sa în vârstă de 13 ani. De altfel, cu ocazia audierii de către organele de poliție la un moment apropiat de data comiterii faptei, martorul D.D. arată că organele de poliție nu au exercitat nici o presiune asupra numitei V.F., care a declarat în mod liber în fața polițiștilor starea de fapt, fiind prezent când martora se plângea că a fost bătută de către inculpat, despre care are cunoștință că obișnuia să consume băuturi alcoolice.
Vinovăția inculpatului a rezultat din concluziile formulate de raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul Național de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică și care a formulat concluzia potrivit căreia la crearea urmei cu care a fost notată fracția spermatică și-a adus contribuția alături de victimă Ș.I.C. și inculpatul Ș.V. este 8,518 x 10
14
mai posibilă decât ipoteza conform căreia la crearea urmei cu care a fost notată fracția spermatică și-a adus contribuția alături de victima Ș.I.C. o altă persoană necunoscută din populația studiată.
În
conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale. Astfel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.V.
Împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.V.
Recurentul inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare de la art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. anterior, și a solicitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, achitarea pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.
În
subsidiar, a solicitat aplicarea legii noi, ca lege penală mai favorabilă.
Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este fondat însă numai prin prisma aplicării legii penale mai favorabile, fiind admis doar sub acest aspect, pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385
9
C. proc. pen. anterior.
Cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
În
ceea ce privește efectele abrogării art. 197 și art. 203 C. pen. anterior și reîncriminarea faptei de viol în art. 218 C. pen., instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise de art. 5 C. pen., și anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În
cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 23 aprilie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 03 octombrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează violul, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.
În
examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs urmează să analizeze:
- influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu instanța verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
- consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
- influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați.
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește încriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din încriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.
Dată fiind abrogarea art. 197 alin. (1), (2) lit. b)
1
și alin. (3) teza I C. pen. anterior și art. 203 C. pen., și încriminarea violului la art. 218, incestul fiind absorbit de același articol din noul C. pen., instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen., și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.
Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezîncriminarea faptei față de acesta.
Art. 197 Violul
Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă:
a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
b
1
) victima este membru al familiei;
c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea părții vătămate.
Art. 203 Incestul
Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 218 Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 197 și art. 203 C. pen., a intrat în vigoare art. 218 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzația pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. În ceea ce privește pe inculpatul Ș.V., acuzația față de care a fost condamnat a constat în aceea că la data de 15 decembrie 2010, inculpatul a plecat cu minora Ș.I.C., în vârstă de 13 ani, pe terenul de fotbal al comunei S.T. și în cabina fotbaliștilor, având asupra sa un topor și uzând de violențe și amenințare, a obligat-o pe fiica sa să întrețină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeași noapte, în prezența mamei părții vătămate V.F. și a celorlalți doi copii minori, a întreținut un raport sexual normal cu victima.
Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl privește pe Ș.V., respectiv raportul sexual săvârșit prin constrângere, uzând de violențe și amenințare exercitate asupra fiicei sale, pentru a o determina să întrețină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeași noapte, în prezența mamei părții vătămate V.F. și a celorlalți doi copii minori a întreținut un raport sexual normal cu victima, nu prezintă diferențe între art. 197 alin. (1), (2) lit. b
1
) și alin. (3) teza I C. pen. anterior și cea prev. de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b), c) din noul C. pen., infracțiunea de incest prev. de art. 203 C. pen. anterior, fiind absorbită de agravanta de la lit. b) a art. 218 alin. (3) din noul C. pen. Instanța menționează că dispozițiile prev. la lit. a) a alin. (3) din art. 218 din noul C. pen. nu pot fi reținute în cauză, față de împrejurarea că instanța de recurs a fost învestită doar cu recursul inculpatului, și nu-i poate crea acestuia o situație mai grea în propria cale de atac.
Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Față de cele ce preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche (art. 197 C. pen. anterior și efectele acuzației în legea nouă, art. 218 alin. (1) și (3) din noul C. pen.).
Legea veche prevedea o sancțiune de la 10 ani la 25 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 5 ani și un maxim de 12 ani închisoare, astfel că legea nouă va retroactiva.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanța de recurs nu va face o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța de fond (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs va stabili o sancțiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat și instanța de fond care a stabilit aceeași sancțiune la minimul special.
Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce Ia maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.
Se va constata că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) d) și e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen., urmând a se executa în acest conținut și pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen.
De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) d) și e) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.
Față de aceste considerente se va admite recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Se va casa în totalitate decizia recurată și în parte sentința penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11712/30/2012, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și, rejudecând în aceste limite:
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., aplicată inculpatului Ș.V. în pedepsele componente de câte: 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b
1
) și alin. (3) teza I C. pen, și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prev. de art. 203 C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
În
baza art. 334 C. proc. pen. anterior, se va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b
1
) și alin. (3) teza I C. pen. anterior și infracțiunea de incest, prev. de art. 203 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b), c) cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen.
În
baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpatul Ș.V. vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de 150 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Casează în totalitate decizia recurată și în parte sentința penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11712/30/2012, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și, rejudecând în aceste limite:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. aplicată inculpatului Ș.V. în pedepsele componente de câte: 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b
1
) și alin. (3) teza I C. pen., și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prev. de art. 203 C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
În
baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b
1
) și alin. (3) teza I C. pen. anterior și infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b), c) cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen.
În
baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) și f) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpatul Ș.V. rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de 150 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2014.