ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 223/ P din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.C., la pedepsele de: - 12 (doisprezece) ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) , d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și ( 2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs ideal și, în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b), d) și e) C. pen. În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b), d) și e) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26 iulie 2007 și până la zi.

În temeiul art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părții vătămate Ș.C.E., prin reprezentant legal Ș.I., suma de 3.000 lei, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus conservarea lucrurilor ridicate de la locul faptei și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț, până la soluționarea definitivă a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul este căsătorit cu martora Ș.I. din anul 1988, iar din căsătoria lor au rezultat doi copii: Ș.C., în vârstă de 18 ani și partea vătămată Ș.E.C., în vârstă de 6 ani. Deoarece veniturile familiei erau asigurate doar din muncile ocazionale efectuate la diverși consăteni, printre care și martorele P.I.

și P.M., soția inculpatului a plecat în luna februarie 2007 la muncă în Italia, minora rămânând în grija inculpatului. Partea vătămată obișnuia să meargă la domiciliul martorei P.I., pentru a se juca cu nepoata acesteia. În vara anului 2007, deoarece partea vătămată tușea, martora P.I., de teamă să nu se îmbolnăvească și nepoata ei, a dus-o la medic, fiindu-i prescris un tratament medicalin. Martora P.M., nora martorei P.I., ce locuiește în aceeași curte cu soacra ei i-a sugerat acesteia să o țină pe victimă la domiciliul ei pentru a face tratamentul, având în vedere că inculpatul era mult timp plecat de acasă la muncă și nu avea timp să se ocupe de ea. Văzând starea de igienă precară a victimei, martora P.M.

a îngrijit-o, a spălat-o de mai multe ori, ocazie cu care a constatat la aceasta existența unor schimbări în zona genitală, cu atât mai mult cu cât aceasta se plângea că are usturimi la urinat. În aceste condiții, martora a chemat medicul de familie pentru a o consulta pe minoră, ocazie cu care acesta a constatat că existența unei stări de anormalitate, respectiv o hipertrofie a clitorisului, recomandând un consult medical de specialitate. După plecarea medicului de familie, minora a relatat martorelor P.I. și P.M. că inculpatul a agresat-o sexual de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool și a unor deviații de natură sexuală, inculpatul întreținând cu partea vătămată relații sexuale anale incomplete, după plecarea soției sale în Italia.

Pentru ca minora să nu povestească cele întâmplate, inculpatul a amenințat-o că o alungă de acasă și o dă la țigani, interzicându-i totodată acesteia să mai iasă des din casă. Schimbările de ordin psihologic din comportamentul victimei au fost observate de martorele P.I. și P.M., care au sesizat că minora este mai retrasă, că nu mai este la fel de comunicativă. Din declarațiile martorelor P.M. și C.M. a rezultat că mama inculpatului, martora Ș.E., Ie-a povestit că într-o noapte, în timp ce dormea cu victima, a sesizat intenția inculpatului de a se așeza în același pat cu ele, în spatele minorei, însă l-a îndepărtat. Audiată atât în cursul urmăririi penale cât și în instanță, martora Ș.E. a negat veridicitatea aspectelor relatate de cele două martore, poziția sa fiind apreciată ca subiectivă, având în vedere că inculpatul este fiul ei.

Partea vătămată a fost supusă unei examinări medico-legale, iar din constatarea medico-legală a rezultat existența unor modificări la nivelul orificiului anal, de tipul cicatricilor, care s-ar fi putut produce prin hiperextensia tegumentului și a mucoasei de la acest nivel, cu ruptură consecutivă, posibil ca urmare a unui raport sexual anal cu vechime mai mare de 12-14 zile, putând data de una-două luni. Leziunea a necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile. Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat comiterea faptelor, susținând că nu a agresat-o niciodată pe fiica sa, totul fiind doar o răzbunare din partea familiei P. la care el a refuzat să mai meargă la muncă, susținerile sale fiind contrazise de toate probele administrate în cauză și, în principal, de actele medico-legale ale victimei care confirmă existenta unor leziuni la nivel analin.

În consecință, pe baza probelor administrate în cauză s-a apreciat că fapta inculpatului, de a întreține în mod repetat relații sexuale anale cu fiica sa minoră, în vârstă de 6 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de viol și incest, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. 2 lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. și art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele sus menționate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul Ș.C., pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând nevinovăția în comiterea faptelor pentru care este cercetat și, consecință acestei împrejurări, greșita condamnare în baza unui probatoriu incorect apreciat.

Prin decizia penală nr. nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest a acestuia. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt, cu consecința condamnării injuste pentru o faptă pe care nu a comis-o, reiterându-se apărările de la judecata în fond și apel. Totodată, în subsidiar, apărătorul inculpatului a criticat hotărârile pronunțate pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este disproporționată față de împrejurările comiterii faptei și circumstanțele sale personale, solicitând reducerea acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: 1. Sub aspectul primului motiv de recurs, susținerile inculpatului în sensul că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat sunt nefondate, activitatea infracțională a acestuia stabilindu-se pe baza mijloacelor de probă administrate în acuză, respectiv raportul de constatare medico - legală, care a relevat existența unei cicatrice la nivelul orificiului anal, posibil ca urmare a unui raport sexual anal ce poate data de una – două luni, constatări ce se coroborează cu declarațiile martorelor P.M., P.I.

și N.A., potrivit cărora partea vătămată refuza de circa o lună să mai locuiască la domiciliul tatălui său, în ciuda insistențelor acestuia și a prezentat leziunile menționate în zona organelor genitale iar, urmare controlului medicului de familie, a povestit că inculpatul a întreținut cu ea, de mai multe ori, raporturi sexuale anale. Aceleași aspecte au fost relatate de minoră, de la telefonul martorei P.I., mamei sale, Ș.I., ce se afla în Italia, mătușii C.E., precum și bunicii materne B.M., ce a asistat-o la poliție în momentul consemnării primei declarații. Totodată, sunt relevante declarațiile martorilor ce atestă comportamentul minorei ulterior plecării mamei sale, în sensul că acesta devenise retrasă, ieșea mai rar din casă și era speriată pentru ca, în final, să refuze să mai stea cu inculpatul.

În raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire, simplele susțineri ale inculpatului în sensul că nu a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa și că martorele P.M. și P.I. au dat declarații în sensul arătat întrucât refuzase să mai muncească pentru ele, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpatului.

2. Pe de altă parte, recursul declarat de inculpat nu este întemeiat nici sub aspectul individualizării pedepsei. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că circumstanțele personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în împrejurarea că nu are antecedente penale, este singurul întreținător al familiei și a avut anterior o conduită bună în societate, au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei într-un cuantumul orientat doar cu puțin peste minimul prevăzut de lege iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs, respectiv de a reduce acest cuantum, nu se justifică, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, poziția procesuală a inculpatului, așa cum a fost relevată anterior, cât și prevederile art. 52 C. pen., privind natura și scopul pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție faptele reținute în sarcina sa și că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.C. împotriva deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 26 iulie 2007 la 26 martie 2008. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.