ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223/ P din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului

Neamț s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.C., la pedepsele de:

- 12 (doisprezece) ani închisoare și 5

ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza

I, lit. b)

, d) și e) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (

2) lit. b

1

) și alin. (3)

teza

I

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest,

prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat că infracțiunile sunt

în concurs ideal și, în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza

I, lit.

b), d) și e) C. pen.

În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza

I, lit.

b), d) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26

iulie 2007 și până la zi.

În temeiul art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 și următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părții

vătămate Ș.C.E., prin reprezentant legal Ș.I., suma de 3.000 lei, cu titlu de

daune morale.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus conservarea lucrurilor

ridicate de la locul faptei și aflate la Camera de corpuri delicte a

Tribunalului Neamț, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

următoarele:

Inculpatul este căsătorit cu martora Ș.I. din anul 1988, iar din

căsătoria lor au rezultat doi copii: Ș.C., în vârstă de 18 ani și partea

vătămată Ș.E.C., în vârstă de 6 ani.

Deoarece veniturile familiei erau asigurate doar din muncile ocazionale

efectuate la diverși consăteni, printre care și martorele P.I. și P.M., soția

inculpatului a plecat în luna februarie 2007 la muncă în Italia, minora

rămânând în grija inculpatului.

Partea vătămată obișnuia să meargă la domiciliul martorei P.I., pentru

a se juca cu nepoata acesteia.

În vara anului 2007, deoarece partea

vătămată tușea, martora P.I., de teamă să nu se îmbolnăvească și nepoata ei, a

dus-o la medic,

fiindu-i prescris un tratament medicalin. Martora

P.M., nora martorei P.I., ce locuiește în aceeași curte cu soacra ei i-a

sugerat acesteia să o țină pe victimă la domiciliul ei pentru a face

tratamentul, având în vedere că inculpatul era mult timp plecat de acasă la

muncă și nu avea timp să se ocupe de ea.

Văzând starea de igienă precară a

victimei, martora P.M. a

îngrijit-o, a spălat-o de mai

multe ori, ocazie cu care a constatat la aceasta existența unor schimbări în

zona genitală, cu atât mai mult cu cât aceasta se plângea că are usturimi la urinat.

În aceste condiții, martora a chemat medicul de familie pentru a o

consulta pe minoră, ocazie cu care acesta a constatat că existența unei stări

de anormalitate, respectiv o hipertrofie a clitorisului, recomandând un consult

medical de specialitate.

După plecarea medicului de familie, minora a relatat martorelor P.I. și

P.M. că inculpatul a agresat-o sexual de mai multe ori, pe fondul consumului de

alcool și a unor deviații de natură sexuală, inculpatul întreținând cu partea

vătămată relații sexuale anale incomplete, după plecarea soției sale în Italia.

Pentru ca minora să nu povestească cele întâmplate, inculpatul a amenințat-o că

o alungă de

acasă și o dă la țigani,

interzicându-i totodată acesteia să mai iasă des din

casă.

Schimbările de ordin psihologic din

comportamentul victimei au fost

observate de martorele P.I.

și P.M., care au sesizat că minora este mai retrasă, că nu mai este la fel de

comunicativă.

Din declarațiile martorelor P.M. și C.M. a

rezultat că mama inculpatului, martora Ș.E., Ie-a povestit că într-o

noapte,

în timp ce dormea cu victima, a sesizat intenția inculpatului de a se așeza în

același pat cu ele, în spatele minorei, însă l-a îndepărtat. Audiată atât în

cursul urmăririi penale cât și în instanță, martora Ș.E. a negat veridicitatea

aspectelor relatate de cele două martore,

poziția

sa fiind apreciată ca subiectivă, având în vedere că inculpatul este

fiul

ei.

Partea vătămată a fost supusă unei

examinări medico-legale, iar din

constatarea medico-legală

a rezultat existența unor modificări la nivelul orificiului anal, de tipul

cicatricilor, care s-ar fi putut produce prin hiperextensia tegumentului și a

mucoasei de la acest nivel, cu ruptură consecutivă, posibil ca urmare a unui

raport sexual anal cu vechime mai mare de 12-14 zile, putând data de una-două

luni. Leziunea a necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile.

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat comiterea

faptelor, susținând că nu a agresat-o niciodată pe fiica sa, totul fiind doar

o răzbunare din partea familiei P. la care el a

refuzat să mai meargă la

muncă, susținerile sale fiind contrazise de

toate probele administrate în cauză și, în principal, de actele medico-legale

ale victimei care confirmă existenta unor leziuni la nivel analin.

În consecință, pe baza probelor administrate în cauză s-a apreciat că

fapta inculpatului, de a întreține în mod repetat relații sexuale anale cu

fiica sa minoră, în vârstă de 6 ani, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de viol și incest, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. 2 lit.

b

1

) și alin. (3) teza

I

C. pen. și art. 203 C.

pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza

cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele sus menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel, în termen legal, inculpatul

Ș.C., pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând nevinovăția în comiterea faptelor pentru

care este cercetat și, consecință acestei împrejurări, greșita condamnare în

baza unui probatoriu incorect apreciat.

Prin decizia penală nr. nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Bacău, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de

arest a acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, sub aspectul

greșitei stabiliri a situației de fapt, cu consecința condamnării injuste

pentru o faptă pe care nu a comis-o,

reiterându-se apărările de la judecata

în fond și apel.

Totodată, în subsidiar, apărătorul inculpatului a criticat hotărârile

pronunțate pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este

disproporționată față de împrejurările comiterii faptei și circumstanțele sale

personale, solicitând reducerea acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma

cazurilor de casare prevăzută de

art. 385

9

pct.

18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1.

Sub aspectul

primului motiv de recurs, susținerile inculpatului în sensul că nu a comis

fapta pentru care a fost condamnat sunt nefondate, activitatea infracțională a

acestuia stabilindu-se pe baza mijloacelor de probă administrate în acuză,

respectiv raportul de constatare medico - legală, care a relevat existența unei

cicatrice la nivelul orificiului anal, posibil ca urmare a unui raport sexual

anal ce poate data de una – două luni, constatări ce se coroborează cu declarațiile

martorelor P.M., P.I. și N.A., potrivit cărora partea vătămată refuza de circa

o lună să mai locuiască la domiciliul tatălui său, în ciuda

insistențelor acestuia și a prezentat leziunile

menționate în zona organelor

genitale iar, urmare controlului medicului

de familie, a povestit că inculpatul a întreținut cu ea, de mai multe ori,

raporturi sexuale anale.

Aceleași aspecte au fost relatate de minoră, de la telefonul martorei P.I.,

mamei sale, Ș.I., ce se afla în Italia, mătușii C.E., precum și bunicii materne

B.M., ce a asistat-o la poliție în momentul consemnării primei declarații.

Totodată, sunt relevante declarațiile martorilor ce atestă comportamentul

minorei ulterior plecării mamei sale, în sensul că acesta devenise retrasă,

ieșea mai rar din casă și era speriată pentru ca, în final, să refuze să mai

stea cu inculpatul.

În raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut

referire, simplele susțineri ale inculpatului în sensul că nu a întreținut

raporturi sexuale cu fiica sa și că martorele P.M. și P.I. au dat declarații în

sensul arătat întrucât refuzase să mai muncească pentru ele, nu sunt de natură

să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate

detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc

împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și

vinovăția inculpatului.

2.

Pe de altă parte,

recursul declarat de inculpat nu este întemeiat nici sub aspectul

individualizării pedepsei. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că

circumstanțele personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în

împrejurarea că nu are antecedente penale, este singurul întreținător al

familiei și a avut anterior o conduită bună în societate, au fost avute în

vedere la stabilirea pedepsei într-un cuantumul orientat doar cu puțin peste

minimul prevăzut de lege iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs,

respectiv de a reduce acest cuantum, nu se justifică, având în vedere

împrejurările săvârșirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol

social ridicat, poziția procesuală a

inculpatului,

așa cum a fost relevată anterior, cât și prevederile art. 52 C. pen.,

privind natura și scopul pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

formulat

de inculpat, ca nefondat,

constatând că acesta a comis cu vinovăție faptele

reținute în sarcina sa

și că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei, aceasta fiind aptă

să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se

va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.C. împotriva

deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

de la 26 iulie 2007 la 26 martie 2008.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.