ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursurilor

de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

nr. 155 din 30 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 6034/112/2012 a condamnat

pe inculpatul I.F.L., în prezent deținut în Penitenciarul G., la pedepsele de:

- 12 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

lit. d) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen.,

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin.

(2) C. pen.;

S-a constatat că infracțiunile

au fost săvârșite în concurs ideal prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

Conform art. 34 lit. b)

C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e)

C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II -a, lit. b), lit. d) și lit. e)

C. pen.

Conform art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv

începând cu data de 12 octombrie 2012 la zi.

Conform art. 350

1

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul

să plătească în favoarea părții vătămate I.R.D., prin reprezentantul său legal,

suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a dispus, în baza

art. 7 din Legea nr. 76/2008 prelevarea de probe biologice de la inculpat.

A fost obligat inculpatul

să plătească în favoarea statului suma de 1.030 RON cu titlu de cheltuieli judiciare,

din care 500 RON a reprezentat onorariul avocatului din oficiu H.B.L., desemnată

în faza de urmărire penală și în instanță pentru apărarea inculpatului și 150 RON

a reprezentat onorariul avocatului din oficiu M.M.D. pentru apărarea intereselor

părții vătămate minore.

Instanța fondului a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud emis

la data de 30 octombrie 2012 în Dosarul nr. 984/P/2012, consecutiv căruia s-a și

investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului

I.F.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin.

(2), lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41

alin. (2) din același cod.

În esență, actul de inculpare

a reținut că inculpatul a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, fără a

exercita violențe fizice asupra acesteia (I.R.D.), însă profitând de imposibilitatea

ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, precum și de momentele în care soția

sa nu era acasă sau dormea.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2)

C. proc. pen. anterior, după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile

art. 288-art. 291 din același cod în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul

probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală

autorului acestora, sens în care a reținut următoarele:

Inculpatul I.F.L. a fost

crescut la Casa de Copii Alba-Iulia, unde a cunoscut-o pe soția sa I.R. și au împreună

4 copii minori, cea mai mare fiind fiica lor I.R.D., care la data sesizării instanței

avea vârsta de 8 ani și 4 luni.

Datorită condițiilor precare

în care trăiesc, inculpatul și soția sa dormeau în același pat cu partea vătămată

I.R.D., iar ceilalți copii, pe un alt pat aflat în aceeași cameră. Astfel, când

soția sa mergea la ceilalți copii, inculpatul rămânea în pat cu minora cu care a

început să întrețină relații sexuale încă din anul 2011. Potrivit declarației inculpatului

din faza de urmărire penală coroborată cu susținerile părții vătămate din cursul

cercetărilor judecătorești, acesta a avut în cursul anului 2011 mai multe raporturi

sexuale cu fiica sa, fără să le știe numărul însă „oricum mai puțin de 20 de ori”.

În concret, inculpatul a declarat că „(…) m-am culcat cam de 3 ori, la 2 luni de

zile, cu aceasta în anul 2011. O dată, m-am culcat într-o noapte în anul 2011, spre

toamnă, acela fiind ultimul act sexual, care a și fost recunoscut de la început,

la organele de poliție”. Referitor la acest din urmă act sexual, inculpatul a susținut

că „a avut impresia că se culcă cu soția sa”.

La începutul anului 2012

inculpatul a fost atenționat de către martorul S.G. (pastor de religie penticostală

din localitate) care i-a spus că a auzit că „se culcă cu fata sa și că nu este bine

ce face”. Ca urmare, ulterior acestei discuții inculpatul a întrerupt întreținerea

de relații sexuale cu fiica sa I.R.D.

Inculpatul a întreținut

relații sexuale cu fiica sa fără a exercita violențe fizice asupra acesteia, însă

profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, precum

și de momentele în care soția sa nu era acasă sau dormea. În acest context, s-a

subliniat că în fața instanței (după internarea în centrul de plasament), minora

a declarat că nu a povestit mamei ei ce i se întâmpla de frică, pentru că inculpatul

o amenința cu bătaia, adăugând că „În schimb tata îmi oferea dulciuri ca să nu spun

nimic”.

Inculpatul a declarat

că a procedat în modalitatea arătată, întrucât atunci când fiica sa a intrat în

clasa întâii i-ar fi spus că a fost victima unui viol, comis de un elev de școală

cu numele de J.A. și că atunci „s-a gândit dă profite la rândul său de fetiță”.

Inculpatul a susținut

că, nu a denunțat fapta la poliție, întrucât a discutat personal cu acel băiat,

iar acesta ar fi negat comiterea faptei. În cauză au fost făcute verificări sub

acest aspect, neputându-se stabili că numitul J.A. ar fi întreținut relații sexuale

cu partea vătămată, cu atât mai mult cu cât la data respectivă acesta avea vârsta

de 12 ani și era încadrat într-o categorie de persoane cu handicap mediu, care necesită

protecție specială pareză facială dreaptă, retard psihic, hipoacuzie și urma tratament

medical pentru afecțiuni psihice.

Referitor la faptele săvârșite

de inculpat s-au primit mai multe sesizări anonime la Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, întocmindu-se rapoartele din datele

de 19 septembrie 2012 și 3 octombrie 2012, însă pentru că minora nu a fost cooperantă

și nu a spus nimic despre faptele comise în dauna sa, au fost sesizate organele

de poliție. Cu toate acestea, din acele rapoarte, care se coroborează cu celelalte

declarații date în cauză a rezultat că partea vătămată dormea în același pat cu

părinții, mama părții vătămate relatând că este posibil ca inculpatul să întrețină

relații sexuale cu fiica lor.

Cu ocazia audierilor din

faza de urmărire penală, I.R., mama părții vătămate a confirmat că îl bănuia pe

inculpat că întreținea relații sexuale cu fiica lor minoră, surprinzându-l de mai

multe ori sărutându-o pe gură. De asemenea, aceasta a relatat organelor de urmărire

penală că a găsit cu o ocazie, la domiciliu, lenjeria fetiței purtând pete de sânge

și că inculpatul era foarte apropiat de minoră, discutând foarte mult la telefon

cu aceasta, mai ales când era plecat de la domiciliu.

Bunica părții vătămate,

martora D.E. a precizat că la rândul său a auzit faptul că inculpatul dormea în

același pat cu fiica sa minoră și că întreținea relații sexuale cu aceasta însă

întrebându-l pe inculpat asupra acestor împrejurări, nu a recunoscut că le-ar comite.

Din probațiunea administrată

în cauză a rezultat că inculpatul s-a opus ca partea vătămată să fie examinată medico-legal

însă a fost convins să accepte acest lucru, inclusiv de către fratele său I.V. și

învățătoarea minorei, martora P.M.A.

S-a amintit că în faza

de urmărire penală, cu ocazia conducerii în teren, și a reconstituirii, inculpatul

a indicat locul în care întreținea relații sexuale cu fiica sa minoră, martorii

J.M. și D.I. arătând că la un moment dat, inculpatul a precizat că a întreținut

relații sexuale cu fiica sa de mai multe ori.

Fapta săvârșită de inculpatul

I.F.L., de a întreține în cursul anului 2011, relații sexuale cu fiica sa minoră,

partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani și 4 luni, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința întrunește în drept elementele

constitutive ale infracțiunii de viol prevăzut de art. 197 alin. (1), alin. (2)

lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și incest prevăzut de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșite

în concurs ideal prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen.

Procedând la individualizarea

pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele speciale a pedepsei, pericolul

social concret al faptelor comise, urmările cauzate și datele care caracterizează

persoana inculpatului.

Având în vedere circumstanțele

în care a săvârșit faptele că acestea au fost comise asupra fiicei sale în vârstă

de doar 8 ani și 4 luni, că abuzurile sexuale au fost săvârșite în formă continuată

și au cauzat intense suferințe fizice și psihice părții vătămate, aspect care rezultă

cu claritate din relatările făcute de aceasta în fața instanței, dar și împrejurarea

că inculpatul în pofida probelor certe de vinovăție neagă săvârșirea infracțiunilor

deduse judecății, instanța nu a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.

Așa fiind instanța a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., art. 41 alin. (2) C.

pen. și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de incest

prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.

În latura civilă a cauzei,

apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul

art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea

părții vătămate-minore a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, astfel cum

s-a formulat constituirea de parte civilă de către reprezentantul legal al părții

vătămate, în prezent aflată în Centrul de plasament din cadrul C.S.S.C. Năsăud.

Faptele comise de inculpat

au cauzat fiicei sale minore, partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani și 4 luni,

suferințe fizice și psihice intense care au justificat o compensație materială.

a formulat apel în termen legal inculpatul I.F.L. aducând critici de nelegalitate

și netemeinicie.

În susținerea apelului

s-a solicitat achitarea pentru că inculpatul nu a recunoscut fapta, iar din actele

de la dosar a nu rezultat cu certitudine care este amploarea activității infracționale

și cine este autorul lor principal; astfel, partea vătămată prezenta o deflorare

mai veche, iar autorul ar putea să fie și un coleg de școală al acesteia, respectiv

J.A.

S-a precizat că inculpatul

are perspective de reintegrare socială deși a mai avut antecedente penale și trebuie

ținut seama de împrejurarea că a crescut într-o casă de copii, reușind totuși să-și

întemeieze o familie.

Examinând apelul prin

prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea

de Apel a constatat următoarele:

În mod temeinic prima

instanță a stabilit pe baza administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului,

starea de fapt constând în aceea că inculpatul, în cursul anului 2011, a întreținut

mai multe raporturi sexuale, aproximativ 20, cu fiica sa de 7 ani.

Contrar susținerilor apelantului

că nu se face vinovat de comiterea faptei, acesta a recunoscut integral comiterea

faptelor, în cursul urmăririi penale în prezența apărătorului și-a menținut această

declarație; recunoscând inclusiv în fața judecătorului care a dispus arestarea sa.

Împrejurarea că în cursul

judecății și-a schimbat în mod nejustificat atitudinea de recunoaștere, nu poate

fi luată în considerare de către instanța de apel.

Independent de declarațiile

inculpatului, comiterea faptei a rezultat din declarațiile fiicei sale minore, care

a fost constantă în indicarea tatălui său drept autor al faptei. De aceea nu a fost

primită susținerea apelantului că ar trebui achitat, deoarece era posibil ca deflorarea

minorei atestată, de actele medicale de la dosar, să fi fost comisă de către un

coleg de școală al acesteia, respectiv numitul J.A.

Oricum, partea vătămată

a arătat în declarația dată în fața instanței că ceea ce i-a făcut tatăl său a încercat

să-i facă și minorul J.A. la școală, însă minorul suferă de afecțiuni psihice și

nu își amintește nimic.

S-a mai precizat că inculpatul

a recunoscut comiterea faptei și în prezența altor persoane decât organele judiciare,

cum ar fi martorul asistent la cercetarea la fața locului D.I.

În motivele de apel inculpatul

a mai invocat că este posibil să nu fi avut discernământ când a comis faptele, însă

acest lucru a fost contrazis de împrejurarea că inclusiv pastorul cultului religios

din care inculpatul face parte, i-a atras atenția că nu este bine ceea ce face,

pentru că nu va scăpa de răspundere penală, ca atare, inculpatul a comis fapta în

cunoștință de cauză.

Așadar, în mod legal prima

instanță a efectuat încadrarea juridică a faptelor inculpatului în infracțiunea

de viol, prevăzut și pedepsit de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

)

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest, prevăzut

de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor

principale de 12 ani închisoare pentru prima infracțiune și de 3 ani închisoare

pentru cea de-a doua infracțiune, prima instanță a ținut seama de toate aspectele

personale indicate de către inculpat în apel, astfel încât pedepsele nu pot fi reduse

în apel.

Inculpatul nu a invocat

drept temei al reducerii pedepselor motivele familiale, fiindcă prin faptele comise

a atentat tocmai la valorile fundamentale ale familiei.

Sub aspectul laturii civile

în mod legal și temeinic prima instanță a stabilit suma de 10.000 RON daune morale

către minoră, datorită suferințelor fizice și psihice cauzate.

Așa fiind, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul inculpatului.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menținut

starea de arest a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile de la luarea

măsurii arestării preventive prin încheierea penală nr. 75 din 13 octombrie 2012

a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Astfel, inculpatul are

antecedente penale și a fost condamnat în primă instanță pentru o infracțiune gravă

comisă împotriva propriului său copil.

Punerea în libertate a

inculpatului ar crea pericol concret pentru ordinea publică în sânul comunității

din care acesta face parte, având în vedere că inculpatul a ignorat toate avertismentele

ce i-au fost transmise de comunitate prin membrii ei avizați în scopul de a înceta

comiterea faptei, fiind îndeplinite condițiile de menținere a arestării preventive,

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În același timp, menținerea

stării de arest a fost justificată datorită pronunțării de către prima instanță

a unei condamnări cu executare, condamnare menținută prin prezenta decizie.

În baza art. 381

alin. (1) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă durata arestării preventive.

În consecință, Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, a pronunțat decizia nr. 243/A din 6 decembrie

2013 în sensul celor înfățișate.

penale evocate a declarat în termen legal recurs inculpatul I.F.L., invocând în

cuprinsul cererii de recurs nemulțumirea sa față de soluția condamnării, dar și

pedeapsa prea aspră aplicată.

În cauză, urmare a repartizării

aleatorii a fost fixat prim termen de judecată în fața instanței de recurs, la data

de 17 aprilie 2014.

În conformitate cu dispozițiile

art. 385

10

C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat avea obligația

de a formula în scris motivele de recurs, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu

separat, el trebuia depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primul

termen de judecată.

Observând actele procedurale

existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele

de recurs au fost depuse de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului

la data de 14 aprilie 2014, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. În

atare împrejurări, instanța de recurs urmează a lua în considerare numai cazurile

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior,

se iau în considerare din oficiu.

În prezenta cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora recursurile

în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva

hotărârii care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența

aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la

recurs.

Prin urmare, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen., referitor

la aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei,

va constata că de la săvârșirea infracțiunii până la momentul soluționării definitivă

a acțiunii penale a intervenit o nouă lege penală ceea ce obligă la examinarea normelor

penale incidente pentru identificarea celor mai favorabile inculpatului.

Apreciind că nu există

cazuri de casare pe care instanța de control judiciar ar trebui să le ia în considerare

din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea legii penale mai favorabile,

expune:

Inculpatul I.F.L. a fost

trimis în judecată și condamnat de instanța fondului, soluție menținută de instanța

de prim control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma agravată

a săvârșirii asupra unui membru a familiei, care nu a împlinit vârsta de 15 ani

(fiica sa minoră având, la data faptelor, vârsta de 8 ani și 4 luni), în mod repetat,

în cursul anului 2011 („cca 20 raporturi sexuale cu fiica sa”), infracțiune prevăzută

și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza

I C. pen. anterior cu art. 41 alin. (2) din același cod, și respectiv pentru săvârșirea

infracțiunii de incest, prevăzut de art. 203 C. pen. anterior.

În condițiile întrunirii

exigențelor tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru faptele deduse judecății,

instanța fondului a aplicat acestuia pedeapsa principală a închisorii de 12 ani,

pedeapsă rezultat pentru săvârșirea în concurs real a celor două infracțiuni, precum

și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior pe o durată

de 4 ani și a pedepsei accesorii.

Procedând la identificarea

legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza influența,

modificările legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii

care formează obiectul acuzației, verifică dacă faptele mai sunt incriminate de

legea penală nouă și dacă legea penală nouă poate retroactiva, ea fiind mai favorabilă

cu privire la încadrarea juridică.

În raport cu acest criteriu,

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că infracțiunea de viol, în forma agravată

expusă, raporturile sexuale ale inculpatului, repetate cu fiica sa minoră în vârstă

de 8 ani și 4 luni, se regăsește în noul C. pen., în dispozițiile art. 218

alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c), respectiv incriminarea raportului sexual,

actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșirea prin constrângere, punere în

imposibilitate a de a se apăra sau de a-și exprima voința sau profitând de această

stare, în situația în care victima este rudă directă frate sau soră și nu a împlinit

încă 16 ani.

În consecință, activitatea

infracțională a inculpatului I.F.L., astfel cum a fost săvârșită, se înscrie

în tiparul incriminator al art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C.

pen.

În examinarea legii incidente

cu privire la cea de-a doua acuzație formulate față de recurentul inculpat, incest

prevăzut de art. 203 C. pen. anterior, raportul sexual între rude în linie directă

sau între frați și surori, se poate observa că noul C. pen. nu mai prevede distinct

această infracțiune, context în care, față de circumstanțele reale ale cauzei se

va analiza încadrarea juridică dată faptei ca urmare a situației tranzitorii pentru

a se verifica dacă abrogarea acestui text de lege (prin aceea că infracțiunea nu

se mai regăsește, în mod distinct autonom în noul C. pen. este echivalentă cu o

dezincriminare).

Evaluând conținutul constitutiv

al infracțiunii de viol, art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în ceea ce privește cea de-a

doua acuzație (incest), aceasta se regăsește în dispozițiile evocate, așa încât

inculpatul urmează a fi tras la răspundere penală și sub acest aspect, urmare a

schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecății săvârșite în concurs

ideal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3)

lit. b), lit. c) C. pen. în formă continuată.

Într-o următoare etapă,

Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la analiza în concret a consecințelor

cu privire la sancțiunea știut fiind că examinarea încadrării juridice a faptei

în situații tranzitorii este necesară ca premisă pentru a evalua apoi instituția

sancțiunii.

Pedeapsa decurge din norma

care incriminează fapta, unitatea dintre incriminare și pedeapsă excluzând posibilitatea

în cazul legii succesive, de a combina incriminarea legii cu pedeapsa din altă lege.

Efectuând acest demers

în legătură cu consecințele produse de acuzație vizând sancțiunea la data săvârșirii

faptei și consecințele la data judecării prezentului recurs și ținând seama de caracterul

unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsa și circumstanța în raport cu încadrarea

juridică, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că legea penală mai favorabilă

este legea nouă în condițiile în care stabilește o pedeapsă de la 5 la 12 ani închisoare

și interzicerea unor drepturi, în timp ce vechea reglementare prevedea pedeapsa

cu închisoarea cuprinsă între 10 și 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În aplicarea legii penale

mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție face precizarea că în cadrul

recursurilor guvernate de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013,

instanța de recurs nu realizează o nouă individualizare judiciară a sancțiunii penale,

ci reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța inferioară, orientată către

minim mediu sau maximul special, în raport cu limitele prevăzute de legea penală

nouă.

În consecință, în aplicarea

legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu va putea stabili o sancțiune

către minimul special prevăzut de legea penală nouă, dacă instanța inferioară a

stabilit sancțiunea către maximul special prevăzut de legea penală veche, nefiind

posibilă nici situația inversă.

În respectarea acestor

principii, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la reducerea pedepsei

de 12 ani închisoare aplicată inculpatului la aceea de 10 ani închisoare, cu aplicarea

art. 36 alin. (1) C. pen. (dispoziții mai favorabile) și a art. 5 C. pen.

În virtutea considerentelor

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul

I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția penal și de minori.

Va casa în parte decizia

penală atacată și în parte sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior în pedepsele

componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute

și pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza

I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C.

pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen.

Va reduce pedeapsa de

12 ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f)

C. pen. pe o durată de 3 ani.

Va dispune aplicarea

art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata prevenției de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014.

Va menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penal și de minori.

Casează în parte decizia

penală atacată și în parte sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud și rejudecând:

Descontopește pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior în pedepsele

componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute

și pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza

I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C.

pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen.

Reduce pedeapsa de 12

ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f)

C. pen. pe o durată de 3 ani.

Dispune aplicarea

art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata prevenției de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 17 aprilie 2014.