ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2014

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul Bistrița-Năsăud prin sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 6034/112/2012 a condamnat pe inculpatul I.F.L., în prezent deținut în Penitenciarul G., la pedepsele de: - 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.; S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs ideal prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

Conform art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II -a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu data de 12 octombrie 2012 la zi. Conform art. 350 1 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții vătămate I.R.D., prin reprezentantul său legal, suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a dispus, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 prelevarea de probe biologice de la inculpat. A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.030 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON a reprezentat onorariul avocatului din oficiu H.B.L., desemnată în faza de urmărire penală și în instanță pentru apărarea inculpatului și 150 RON a reprezentat onorariul avocatului din oficiu M.M.D. pentru apărarea intereselor părții vătămate minore. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud emis la data de 30 octombrie 2012 în Dosarul nr. 984/P/2012, consecutiv căruia s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului I.F.L.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2), lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. În esență, actul de inculpare a reținut că inculpatul a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, fără a exercita violențe fizice asupra acesteia (I.R.D.), însă profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, precum și de momentele în care soția sa nu era acasă sau dormea. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior, după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288-art.

291 din același cod în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală autorului acestora, sens în care a reținut următoarele: Inculpatul I.F.L. a fost crescut la Casa de Copii Alba-Iulia, unde a cunoscut-o pe soția sa I.R. și au împreună 4 copii minori, cea mai mare fiind fiica lor I.R.D., care la data sesizării instanței avea vârsta de 8 ani și 4 luni. Datorită condițiilor precare în care trăiesc, inculpatul și soția sa dormeau în același pat cu partea vătămată I.R.D., iar ceilalți copii, pe un alt pat aflat în aceeași cameră.

Astfel, când soția sa mergea la ceilalți copii, inculpatul rămânea în pat cu minora cu care a început să întrețină relații sexuale încă din anul 2011. Potrivit declarației inculpatului din faza de urmărire penală coroborată cu susținerile părții vătămate din cursul cercetărilor judecătorești, acesta a avut în cursul anului 2011 mai multe raporturi sexuale cu fiica sa, fără să le știe numărul însă „oricum mai puțin de 20 de ori”. În concret, inculpatul a declarat că „(…) m-am culcat cam de 3 ori, la 2 luni de zile, cu aceasta în anul 2011. O dată, m-am culcat într-o noapte în anul 2011, spre toamnă, acela fiind ultimul act sexual, care a și fost recunoscut de la început, la organele de poliție”.

Referitor la acest din urmă act sexual, inculpatul a susținut că „a avut impresia că se culcă cu soția sa”. La începutul anului 2012 inculpatul a fost atenționat de către martorul S.G. (pastor de religie penticostală din localitate) care i-a spus că a auzit că „se culcă cu fata sa și că nu este bine ce face”. Ca urmare, ulterior acestei discuții inculpatul a întrerupt întreținerea de relații sexuale cu fiica sa I.R.D. Inculpatul a întreținut relații sexuale cu fiica sa fără a exercita violențe fizice asupra acesteia, însă profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, precum și de momentele în care soția sa nu era acasă sau dormea. În acest context, s-a subliniat că în fața instanței (după internarea în centrul de plasament), minora a declarat că nu a povestit mamei ei ce i se întâmpla de frică, pentru că inculpatul o amenința cu bătaia, adăugând că „În schimb tata îmi oferea dulciuri ca să nu spun nimic”.

Inculpatul a declarat că a procedat în modalitatea arătată, întrucât atunci când fiica sa a intrat în clasa întâii i-ar fi spus că a fost victima unui viol, comis de un elev de școală cu numele de J.A. și că atunci „s-a gândit dă profite la rândul său de fetiță”. Inculpatul a susținut că, nu a denunțat fapta la poliție, întrucât a discutat personal cu acel băiat, iar acesta ar fi negat comiterea faptei. În cauză au fost făcute verificări sub acest aspect, neputându-se stabili că numitul J.A. ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată, cu atât mai mult cu cât la data respectivă acesta avea vârsta de 12 ani și era încadrat într-o categorie de persoane cu handicap mediu, care necesită protecție specială pareză facială dreaptă, retard psihic, hipoacuzie și urma tratament medical pentru afecțiuni psihice.

Referitor la faptele săvârșite de inculpat s-au primit mai multe sesizări anonime la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, întocmindu-se rapoartele din datele de 19 septembrie 2012 și 3 octombrie 2012, însă pentru că minora nu a fost cooperantă și nu a spus nimic despre faptele comise în dauna sa, au fost sesizate organele de poliție. Cu toate acestea, din acele rapoarte, care se coroborează cu celelalte declarații date în cauză a rezultat că partea vătămată dormea în același pat cu părinții, mama părții vătămate relatând că este posibil ca inculpatul să întrețină relații sexuale cu fiica lor. Cu ocazia audierilor din faza de urmărire penală, I.R., mama părții vătămate a confirmat că îl bănuia pe inculpat că întreținea relații sexuale cu fiica lor minoră, surprinzându-l de mai multe ori sărutându-o pe gură.

De asemenea, aceasta a relatat organelor de urmărire penală că a găsit cu o ocazie, la domiciliu, lenjeria fetiței purtând pete de sânge și că inculpatul era foarte apropiat de minoră, discutând foarte mult la telefon cu aceasta, mai ales când era plecat de la domiciliu. Bunica părții vătămate, martora D.E. a precizat că la rândul său a auzit faptul că inculpatul dormea în același pat cu fiica sa minoră și că întreținea relații sexuale cu aceasta însă întrebându-l pe inculpat asupra acestor împrejurări, nu a recunoscut că le-ar comite. Din probațiunea administrată în cauză a rezultat că inculpatul s-a opus ca partea vătămată să fie examinată medico-legal însă a fost convins să accepte acest lucru, inclusiv de către fratele său I.V.

și învățătoarea minorei, martora P.M.A. S-a amintit că în faza de urmărire penală, cu ocazia conducerii în teren, și a reconstituirii, inculpatul a indicat locul în care întreținea relații sexuale cu fiica sa minoră, martorii J.M. și D.I. arătând că la un moment dat, inculpatul a precizat că a întreținut relații sexuale cu fiica sa de mai multe ori. Fapta săvârșită de inculpatul I.F.L., de a întreține în cursul anului 2011, relații sexuale cu fiica sa minoră, partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani și 4 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzut de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și incest prevăzut de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșite în concurs ideal prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen. Procedând la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele speciale a pedepsei, pericolul social concret al faptelor comise, urmările cauzate și datele care caracterizează persoana inculpatului. Având în vedere circumstanțele în care a săvârșit faptele că acestea au fost comise asupra fiicei sale în vârstă de doar 8 ani și 4 luni, că abuzurile sexuale au fost săvârșite în formă continuată și au cauzat intense suferințe fizice și psihice părții vătămate, aspect care rezultă cu claritate din relatările făcute de aceasta în fața instanței, dar și împrejurarea că inculpatul în pofida probelor certe de vinovăție neagă săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, instanța nu a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.

Așa fiind instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. În latura civilă a cauzei, apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea părții vătămate-minore a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, astfel cum s-a formulat constituirea de parte civilă de către reprezentantul legal al părții vătămate, în prezent aflată în Centrul de plasament din cadrul C.S.S.C.

Năsăud. Faptele comise de inculpat au cauzat fiicei sale minore, partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani și 4 luni, suferințe fizice și psihice intense care au justificat o compensație materială. 2. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel în termen legal inculpatul I.F.L. aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. În susținerea apelului s-a solicitat achitarea pentru că inculpatul nu a recunoscut fapta, iar din actele de la dosar a nu rezultat cu certitudine care este amploarea activității infracționale și cine este autorul lor principal; astfel, partea vătămată prezenta o deflorare mai veche, iar autorul ar putea să fie și un coleg de școală al acesteia, respectiv J.A. S-a precizat că inculpatul are perspective de reintegrare socială deși a mai avut antecedente penale și trebuie ținut seama de împrejurarea că a crescut într-o casă de copii, reușind totuși să-și întemeieze o familie.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat următoarele: În mod temeinic prima instanță a stabilit pe baza administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului, starea de fapt constând în aceea că inculpatul, în cursul anului 2011, a întreținut mai multe raporturi sexuale, aproximativ 20, cu fiica sa de 7 ani. Contrar susținerilor apelantului că nu se face vinovat de comiterea faptei, acesta a recunoscut integral comiterea faptelor, în cursul urmăririi penale în prezența apărătorului și-a menținut această declarație; recunoscând inclusiv în fața judecătorului care a dispus arestarea sa. Împrejurarea că în cursul judecății și-a schimbat în mod nejustificat atitudinea de recunoaștere, nu poate fi luată în considerare de către instanța de apel.

Independent de declarațiile inculpatului, comiterea faptei a rezultat din declarațiile fiicei sale minore, care a fost constantă în indicarea tatălui său drept autor al faptei. De aceea nu a fost primită susținerea apelantului că ar trebui achitat, deoarece era posibil ca deflorarea minorei atestată, de actele medicale de la dosar, să fi fost comisă de către un coleg de școală al acesteia, respectiv numitul J.A. Oricum, partea vătămată a arătat în declarația dată în fața instanței că ceea ce i-a făcut tatăl său a încercat să-i facă și minorul J.A. la școală, însă minorul suferă de afecțiuni psihice și nu își amintește nimic. S-a mai precizat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și în prezența altor persoane decât organele judiciare, cum ar fi martorul asistent la cercetarea la fața locului D.I.

În motivele de apel inculpatul a mai invocat că este posibil să nu fi avut discernământ când a comis faptele, însă acest lucru a fost contrazis de împrejurarea că inclusiv pastorul cultului religios din care inculpatul face parte, i-a atras atenția că nu este bine ceea ce face, pentru că nu va scăpa de răspundere penală, ca atare, inculpatul a comis fapta în cunoștință de cauză. Așadar, în mod legal prima instanță a efectuat încadrarea juridică a faptelor inculpatului în infracțiunea de viol, prevăzut și pedepsit de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și incest, prevăzut de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor principale de 12 ani închisoare pentru prima infracțiune și de 3 ani închisoare pentru cea de-a doua infracțiune, prima instanță a ținut seama de toate aspectele personale indicate de către inculpat în apel, astfel încât pedepsele nu pot fi reduse în apel. Inculpatul nu a invocat drept temei al reducerii pedepselor motivele familiale, fiindcă prin faptele comise a atentat tocmai la valorile fundamentale ale familiei. Sub aspectul laturii civile în mod legal și temeinic prima instanță a stabilit suma de 10.000 RON daune morale către minoră, datorită suferințelor fizice și psihice cauzate. Așa fiind, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul inculpatului.

În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile de la luarea măsurii arestării preventive prin încheierea penală nr. 75 din 13 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Astfel, inculpatul are antecedente penale și a fost condamnat în primă instanță pentru o infracțiune gravă comisă împotriva propriului său copil. Punerea în libertate a inculpatului ar crea pericol concret pentru ordinea publică în sânul comunității din care acesta face parte, având în vedere că inculpatul a ignorat toate avertismentele ce i-au fost transmise de comunitate prin membrii ei avizați în scopul de a înceta comiterea faptei, fiind îndeplinite condițiile de menținere a arestării preventive, prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. În același timp, menținerea stării de arest a fost justificată datorită pronunțării de către prima instanță a unei condamnări cu executare, condamnare menținută prin prezenta decizie. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă durata arestării preventive. În consecință, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a pronunțat decizia nr. 243/A din 6 decembrie 2013 în sensul celor înfățișate. 3. Împotriva deciziei penale evocate a declarat în termen legal recurs inculpatul I.F.L., invocând în cuprinsul cererii de recurs nemulțumirea sa față de soluția condamnării, dar și pedeapsa prea aspră aplicată. În cauză, urmare a repartizării aleatorii a fost fixat prim termen de judecată în fața instanței de recurs, la data de 17 aprilie 2014. În conformitate cu dispozițiile art. 385 10 C. proc.

pen. anterior, recurentul inculpat avea obligația de a formula în scris motivele de recurs, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, el trebuia depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primul termen de judecată. Observând actele procedurale existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs au fost depuse de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului la data de 14 aprilie 2014, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. În atare împrejurări, instanța de recurs urmează a lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârii care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei, va constata că de la săvârșirea infracțiunii până la momentul soluționării definitivă a acțiunii penale a intervenit o nouă lege penală ceea ce obligă la examinarea normelor penale incidente pentru identificarea celor mai favorabile inculpatului.

Apreciind că nu există cazuri de casare pe care instanța de control judiciar ar trebui să le ia în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea legii penale mai favorabile, expune: Inculpatul I.F.L. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța fondului, soluție menținută de instanța de prim control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma agravată a săvârșirii asupra unui membru a familiei, care nu a împlinit vârsta de 15 ani (fiica sa minoră având, la data faptelor, vârsta de 8 ani și 4 luni), în mod repetat, în cursul anului 2011 („cca 20 raporturi sexuale cu fiica sa”), infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen.

anterior cu art. 41 alin. (2) din același cod, și respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzut de art. 203 C. pen. anterior. În condițiile întrunirii exigențelor tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru faptele deduse judecății, instanța fondului a aplicat acestuia pedeapsa principală a închisorii de 12 ani, pedeapsă rezultat pentru săvârșirea în concurs real a celor două infracțiuni, precum și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani și a pedepsei accesorii.

Procedând la identificarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza influența, modificările legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii care formează obiectul acuzației, verifică dacă faptele mai sunt incriminate de legea penală nouă și dacă legea penală nouă poate retroactiva, ea fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.

În raport cu acest criteriu, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că infracțiunea de viol, în forma agravată expusă, raporturile sexuale ale inculpatului, repetate cu fiica sa minoră în vârstă de 8 ani și 4 luni, se regăsește în noul C. pen., în dispozițiile art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c), respectiv incriminarea raportului sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșirea prin constrângere, punere în imposibilitate a de a se apăra sau de a-și exprima voința sau profitând de această stare, în situația în care victima este rudă directă frate sau soră și nu a împlinit încă 16 ani. În consecință, activitatea infracțională a inculpatului I.F.L., astfel cum a fost săvârșită, se înscrie în tiparul incriminator al art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la cea de-a doua acuzație formulate față de recurentul inculpat, incest prevăzut de art. 203 C. pen. anterior, raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori, se poate observa că noul C. pen. nu mai prevede distinct această infracțiune, context în care, față de circumstanțele reale ale cauzei se va analiza încadrarea juridică dată faptei ca urmare a situației tranzitorii pentru a se verifica dacă abrogarea acestui text de lege (prin aceea că infracțiunea nu se mai regăsește, în mod distinct autonom în noul C. pen. este echivalentă cu o dezincriminare).

Evaluând conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în ceea ce privește cea de-a doua acuzație (incest), aceasta se regăsește în dispozițiile evocate, așa încât inculpatul urmează a fi tras la răspundere penală și sub acest aspect, urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecății săvârșite în concurs ideal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. în formă continuată. Într-o următoare etapă, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiunea știut fiind că examinarea încadrării juridice a faptei în situații tranzitorii este necesară ca premisă pentru a evalua apoi instituția sancțiunii.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta, unitatea dintre incriminare și pedeapsă excluzând posibilitatea în cazul legii succesive, de a combina incriminarea legii cu pedeapsa din altă lege. Efectuând acest demers în legătură cu consecințele produse de acuzație vizând sancțiunea la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării prezentului recurs și ținând seama de caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsa și circumstanța în raport cu încadrarea juridică, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că legea penală mai favorabilă este legea nouă în condițiile în care stabilește o pedeapsă de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, în timp ce vechea reglementare prevedea pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 10 și 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție face precizarea că în cadrul recursurilor guvernate de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, instanța de recurs nu realizează o nouă individualizare judiciară a sancțiunii penale, ci reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța inferioară, orientată către minim mediu sau maximul special, în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă. În consecință, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu va putea stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea penală nouă, dacă instanța inferioară a stabilit sancțiunea către maximul special prevăzut de legea penală veche, nefiind posibilă nici situația inversă.

În respectarea acestor principii, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la reducerea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată inculpatului la aceea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. (dispoziții mai favorabile) și a art. 5 C. pen. În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penal și de minori. Va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. În baza dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen. Va reduce pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen.

cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen. pe o durată de 3 ani. Va dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penal și de minori. Casează în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. În baza dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen.

anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen. Reduce pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen.

pe o durată de 3 ani. Dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2014.