ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 122 din 3

aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2816/30/2012, al Tribunalului Timiș, în baza

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

), alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., fără antecedente penale,

în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, pentru fapta de viol, la 15 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., pe o durată de 5 ani

după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat

la art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În baza art. 203

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul R.I. pentru

fapta de incest la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33,

art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare,

urmând ca inculpatul R.I. să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani și 6 luni închisoare,

precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen, pe o durată de

5 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C.

pen., raportat la art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În baza art. 71

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e)

C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., art. 160

1

alin. (1), alin. (3) C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului R.I. și în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive începând cu 27 martie 2012 și până la zi.

În baza art. 3,

art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat

în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

În baza art. 14,

art. 17 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 și urm. C.

civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu de către procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și a fost obligat inculpatul R.I. la plata

sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la data executării, cu titlu de daune

morale față de partea vătămată minoră R.D.E., prin reprezentant legal R.A. (mama

minorei).

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare

față de stat, din care suma de 135 RON, reprezentând costul expertizei medico-legale

psihiatrice, se varsă în contul Trezoreriei Municipiului Timișoara. A dispus plata

sumei de 200 RON din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând

plata onorariului avocat din oficiu T.B., desemnat din oficiu pentru partea vătămată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele:

În cursul lunii

august 2011, pentru o perioadă de o lună și jumătate minora R.D.E. împreună cu alți

6 frați și surori au rămas în grija tatălui, inculpatul R.I., locuind împreună la

domiciliul din Sânnicolau Mare, str. D., întrucât mama minorilor R.A. a fost plecată

în străinătate la muncă.

În această perioadă

în cursul lunii septembrie 2011 inculpatul R.I. a întreținut raporturi sexuale prin

constrângere cu fiica sa minoră R.D.E. (în vârstă de 12 ani și 10 luni), în timp

ce minora se afla singură, într­una din camerele locuinței, ceilalți copii fiind

afară. Această faptă a fost comisă prin constrângere și profitând de imposibilitatea

minorei de a se apăra și de a-și exprima voința atât datorită vârstei cât și datorită

relațiilor de familie existente între inculpat și partea vătămată.

După întoarcerea

acasă a numitei R.A., într-una din zile respectiv în data de 8 decembrie 2011 minora

R.D.E. s-a plâns mamei despre faptul că acuză dureri de burtă de circa 2, 3 zile.

În aceeași perioadă numita R.A. a găsit într-una din zile în baia locuinței aruncate

după vana din baie bucăți de hârtie igienică cu urme de sânge, motiv pentru care

le-a atenționat pe celelalte două fete (R.E.C., în vârstă de 16 ani și R.R.F., în

vârstă de 18 ani) să fie mai atente în perioadele de ciclu, însă aceste două fete

i-au spus mamei că acele hârtii nu au fost lăsate de ele.

În timpul discuțiilor

purtate de mamă cu privire la aceste aspecte, minora R.E.C. i-a relatat mamei despre

faptul că într-una din zilele în care mama a fost plecată la muncă în Austria, minora

R.E.C. și sora ei R.R.F. auzind strigăte speriate de ajutor ale surorii lor R.D.E.

au alergat spre locul de unde veneau acele strigăte și când au ajuns într-un coridor,

l-au găsit pe canapea tatăl lor așezat peste minora R.D.E., iar în momentul în care

Ie-a văzut tatăl lor s-a dat jos de pe minoră și a plecat, însă fetele nu au discutat

între ele despre cele petrecute.

După ce a aflat

această întâmplare, mama R.A. gândindu-se că „s-ar fi putut întâmpla ceva rău acasă

în lipsa ei”, în sensul că tatăl fetei să fi avut relații cu fiica lui, mama a mers

cu minora R.D.E. la medic pentru consult medical, fiind însoțite și de R.E.C. După

efectuarea consultului medical doctorul i-a comunicat mamei R.A. că minora R.D.E.

nu mai este virgină și prezintă o infecție. Fiind întrebată de medic și de mama

sa în legătură cu aspectul că nu mai era virgină (despre ce s-a întâmplat și cu

cine s-a întâmplat), minora R.D.E. l-a indicat pe tatăl ei, spunând că „s-a întâmplat

cu tata”. Din certificatul medico-legal din 9 decembrie 2011, eliberat de către

I.M.L Timișoara, reiese că numita R.D.E. „prezintă o deflorare veche”.

După ce s-au reîntors

acasă în discuțiile purtate între mama R.A., minora R.D.E. și celelalte două fete

R.E.C. și R.R.F., despre cele întâmplate cu R.D.E. aceasta a precizat din nou că

tatăl ei a violat-o. În timpul acestor discuții și cealaltă fată R.R.F. i-a spus

mamei despre întâmplarea petrecută în perioada cât mama a lipsit de acasă, când

în urma strigătelor de ajutor ale surorii lor R.D.E., atunci când au mers în coridor

l-au găsit pe tatăl lor peste R.D.E.

Deși R.A. i-a

comunicat soțului său, inculpatul R.I., despre cele aflate, acesta a negat că ar

fi avut relații sexuale cu minora R.D.E. afirmând că el nici nu a pus mâna pe fete.

În data de 13

decembrie 2011 numita R.A., mama minorei R.D.E., a depus o sesizare scrisă la Poliția

orașului Sânnicolau Mare, despre faptul că fiica sa R.D.E. a fost violată descriind

întâmplările pe care le-a aflat de la celelalte fete și făcând referire la examenul

medical.

În data de 14

decembrie 2011 numita R.A., mama minorei R.D.E., s-a adresat și Asociației pentru

promovarea femeii din România pe care a împuternicit-o să facă toate demersurile

necesare la autoritățile competente cu privire la comiterea infracțiunii de viol

asupra minorei R.D.E. de către tatăl natural, R.I. Ca urmare, Asociația pentru promovarea

femeii din România a formulat plângere penală împotriva numitului R.I. pentru săvârșirea

infracțiunii de viol și incest la data de 19 decembrie 2011. Prin ordonanța din

data de 18 ianuarie 2012 sesizarea formulată de Asociația pentru promovarea femeii

din România a fost conexată la Dosarul nr. 1670/P/2011.

Instanța a mai

reținut că în raportul de evaluare psihologică a minorei R.D.E. înregistrat din

31 ianuarie 2012 la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Timiș s-a concluzionat că „R.D.E. prezintă indicii comportamentali ai abuzului sexual,

remarcându-se următoarele: dificultăți de comunicare, sentimente de culpabilitate,

degradarea imaginii de sine, anxietate, insecuritate, confuzie legată de propria

identitate, hipercontrol al sexualității, furie”. Din cuprinsul acestui raport a

mai rezultat că, în urma evaluării psihologice, „nu au fost identificați indicatori

ai comportamentului simulat la R.D.E.”. Fiind chemată la psiholog și numita R.R.F.,

aceasta a declarat că tot în perioada în care mama sa a fost plecată tatăl ei a

încercat să o atingă pe sâni și i-a pus mâna pe fund iar într-o zi tatăl ei a intrat

în cameră având pantalonii dați jos încercând să-i deschidă cureaua dar a reușit

să fugă din cameră. Cu privire la cele relatate aceasta a dat o declarație scrisă

înregistrată din 16 ianuarie 2012. „Nu au fost identificați indicatori fiziologici

ai minciunii la R.R.F. în timp ce povestea aspectele menționate mai sus”.

De asemenea, prin

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 21 februarie 2012 întocmit de

l.M.L Timișoara s-a stabilit diagnosticul de tulburare de stres postraumatică, menționându-se

că minora R.D.E. se află în continuare în stare de stres postraumatică prin abuzul

emoțional în care se fac prezente elemente de tip anxietate, depresie ușoară, insecuritate,

degradarea imaginii de sine, stimă de sine scăzută, confuzie legată de propria identitate,

furie, sentiment de culpabilitate, hipercontrol al sexualității. În conținutul acestei

expertize, la pct. II.2., privind examenul stării psihice a minorei, se precizează:

afectivitate anxietate, elemente depresive cu sentiment de culpabilitate dar și

de rușine, ceea ce determină o deformare a schemei corporale manifestând preocupare

excesivă pentru controlul senzualității, impulsuri puternice de control al sexualității,

neliniște interioară declanșată de amenințările făcute de tată. Minora îl percepe

pe tată ca fiind în prezent furios și o domină la nivelul verbal. Starea de neliniște

interioară și anxietate este declanșată și de dorința minorei ca tatăl să regrete

fapta, ceea ce însă nu s-a întâmplat. Comportamentul dezadaptativ, retragere socială,

izolare, dorința de evadare din realitate prin sentiment de insecuritate în mediul

familial și neputință în fața tatălui; sentiment și comportament de neputință oscilând

între nevoia de protecție dar și de a lupta cu situația psiho-traumatică și care

i-a declanșat un sentiment de auto învinovățire. Minora arată că nu știe să facă

față situației la care a fost supusă având o inhibiție în comportament și emoții.

Minora este în general un copil dependent, imatur cu tendințe spre impulsivitate.

Imaginație la nivelul mintal bogată în scopul satisfacerii propriilor nevoi, dar

și de a masca trăiri mai puțin acceptabile.

În declarațiile

date în faza de urmărire penală, minora R.D.E. a relatat faptul că la începutul

lunii august 2011 mama sa, R.A., a plecat în Austria, ea împreună cu 6 frați și

surori a rămas la domiciliu în grija tatălui ei R.I. La începutul lunii septembrie

în timp ce s-a aflat singură în cameră, ceilalți frați fiind afară în curte, a venit

tatăl minorei, i-a pus mâna la gură spunându-i să tacă după care, cu forța, i-a

dat pantalonii și chiloții jos, s-a urcat pe ea și a întreținut un raport sexual

normal. La final a amenințat-o să nu spună la nimeni că o omoară. De mai multe ori,

în cursul lunii septembrie, tatăl minorei o trimitea în dormitor, o punea să se

dezbrace de pantaloni și bluză și fiind dezbrăcată complet începea să o sărute pe

tot corpul și în zona organelor genitale după care întreținea un raport sexual normal.

Minora R.D.E. a declarat că a fost obligată și la raport sexual anal. În aceeași

declarație minora a precizat că după ce se ridica de pe ea, tatălui îi curgea un

lichid pe podea iar după ce se îmbrăcau tatăl lua mopul și ștergea acel lichid.

După data de 27 septembrie 2011 când mama sa a revenit la domiciliu tatăl minorei

a încetat să o mai abuzeze sexual, dar i-a spus minorei să nu spună mamei că o omoară.

Minora a mai declarat că, înainte cu câteva zile de întoarcerea mamei, în timp ce

se afla în holul casei și făcea curat tatăl minorei a pus-o pe canapea cu intenția

de a întreține un raport sexual, s-a așezat peste ea dar a fost întrerupt de apariția

surorilor ei R.E.C. și R.R.F. care l-au văzut urcat peste ea. La un timp după întoarcerea

mamei minora s-a plâns de dureri de burtă ocazie cu care sora ei R.E.C. i-a spus

mamei că într-o zi l-a prins pe tatăl lor urcat peste minora R.D.E. pe canapeaua

din holul casei după care R.D.E. i-a povestit adevărul cum a fost violată în repetate

rânduri de către tatăl ei. Minora a mai declarat că nu a avut cu nici un bărbat

relații sexuale în afară de tatăl ei.

Deși în declarația

dată în faza de cercetare judecătorească minora a revenit parțial la declarația

de la urmărirea penală precizând că nu tatăl ei a fost cel care a obligat-o la raporturi

sexuale ci fratele său R.B., instanța a apreciat că această revenire este nejustificată

și nu poate fi reținută întrucât nu se coroborează cu ansamblul probelor dosarului.

Pe de altă parte schimbarea declarației minorei cu privire la autorul faptei poate

fi consecința influențelor exercitate de discuțiile purtate în familie și comunitatea

din care minora face parte mai ales că minora a declarat că se simte vinovată față

de mama și tatăl ei pentru cele întâmplate și ar dori să fie iertată de părinți,

mama ei neflind vinovată că a fost plecată de acasă, iar minora a arătat că a făcut

această precizare deoarece oamenii spun că mama ei a fost de vină că a dus-o la

medic, iar ea (minora) este afectată de aceste discuții pentru că mama ei nu este

vinovată.

Referitor la această

declarație a părții vătămate este de menționat și aspectul ce a rezultat din conținutul

raportului de evaluare psihologică în care se arată că testul TAT a evidențiat următoarele:

minora este supărată pe ea că nu a știut cum să facă față situației la care a supus-o

tatăl său, ceea ce generează sentimente de inferioritate. Simte că ceilalți nu au

putut interveni la timp. S-a conturat nevoia pe care a simțit-o de a fi fost protejată

pentru a nu se fi ajuns la această situație cu tatăl său. A avut sentimentul de

pierdere a casei, a siguranței și se simte vinovată de acest lucru. S-a remarcat

agresivitatea latentă. A considerat că mama ei este necăjită pentru că soțul ei

„a înșelat-o” cu ea. I-a fost teamă de tatăl ei că i-ar putea face ceva rău (că

ar putea s-o omoare). R.D.E. l-a perceput pe tatăl ei ca fiind în prezent furios.

Ar fi dorit să vorbească cu el, însă a avut senzația că el „într-una o toacă” (verbal),

era foarte insistent, o domina la nivel verbal. Și-ar dori ca tatăl să regrete ce

a făcut și s-o fi ascultat când i-a spus sau când i-a arătat, ca tatăl să nu mai

facă acele lucruri. R.D.E. a fost speriată de tatăl ei, de ceea ce i-a făcut, apare

sentimentul că nu-l cunoaște, dacă el a putut să facă așa ceva. Nu știe cum să facă

față situației la care a fost supusă.

În raport de criteriile

și motivele arătate, instanța văzând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, a reținut că exprimă adevărul declarația

dată de minora parte vătămată în faza de urmărire penală cu privire la autorul faptelor

și împrejurările în care au fost comise faptele, fiind înlăturată parțial declarația

dată în faza de judecată în ceea ce privește aspectul în sensul că nu tatăl ei ci

o altă persoană a comis fapta, întrucât această parte din declarația minorei nu

s-a coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din ansamblul probelor

dosarului.

De asemenea, instanța

a reținut că fiind audiată și mama minorei numita R.A., în declarația dată la urmărirea

penală aceasta a arătat faptul că în cursul lunii august-septembrie 2011 a fost

plecată în Austria iar după ce s-a întors, în data de 8 decembrie 2011, fiica sa

R.D.E. s-a plâns că o doare burta de circa 2-3 zile ocazie cu care sora acesteia

R.E.C. i-a povestit că într-o zi din septembrie a auzit-o pe R.D.E. strigând, iar

când a intrat în casă l-a văzut pe tatăl lor urcat peste R.D.E. acesta fiind deranjat

și agitat că aceasta a intrat în casă. A întrebat-o pe R.D.E. dacă este adevărat,

aceasta a confirmat și a povestit că de mai multe ori a fost violată de tatăl ei.

A dus minora la medicină legală și l-a întrebat pe soțul ei dacă este adevărat dar

acesta a negat. Numita R.A. a mai declarat că soțul ei este agresiv și cu manifestări

de a întreține relații sexuale prin violență chiar și cu ea. Nu a auzit ca R.D.E.

să aibă relații sexuale cu alte persoane înainte de incidentul cu tatăl ei.

În declarația

dată la instanță martora R.A. a făcut completări și precizări la cele declarate

la urmărirea penală în sensul că a precizat că și atunci când a fost la medic cu

R.D.E. după examenul medical la care s-a constat că minora nu mai este virgină și

prezintă o infecție, fiind întrebată despre cele întâmplate, minora R.D.E. a relatat

că s-a întâmplat cu tatăl ei. Martora a mai precizat că aceeași afirmație a facut-o

minora R.D.E. și ulterior în discuțiile purtate în cursul aceleași zile între mamă,

minora R.D.E. și celelalte două fete R.E.C. și R.R.F.

De asemenea, martora

R.A. a mai arătat în declarația dată la instanță că înainte de a se întoarce acasă,

într-o convorbire purtată cu fiica ei R.R.F. aceasta i-a relatat că R.D.E. este

schimbată și nu știe ce s-a întâmplat cu ea pentru că nu mai stătea cu celelalte

surori. Martora a mai precizat că în discuțiile ulterioare purtate cu cele două

fete mai mari (R.E.C. și R.R.F.), acestea i-au spus că atunci când R.D.E. a strigat

după ajutor și l-au surprins pe tatăl lor peste R.D.E. în coridor, tatăl lor a plecat

fără să spună nimic însă părea agitat (era roșu la față).

În declarația

dată la instanță martora a făcut precizări și despre relatările ulterioare făcute

de fiica ei R.D.E., arătând că într-o zi când a venit de la școală

R.D.E. era supărată

că au aflat colegii de școală despre cele întâmplate și în acel moment i-a spus

mamei ei că se simte vinovată pentru că tatăl a fost arestat și a precizat că fratele

ei R.B. ar fi violat-o.

Martora R.R.F.

(în vârstă de 18 ani) a declarat faptul că într-o după-amiază din luna septembrie,

în timp ce mama sa era plecată de acasă, a auzit din holul casei că sora ei R.D.E.

strigă după ajutor, a mers pe hol (coridor) împreună cu sora lor R.E.C. și a văzut

că tatăl ei este urcat pe R.D.E. iar când s-a ridicat și a plecat agitat, era roșu

la față, mirosea a alcool și avea fermoarul deschis la pantaloni. R.D.E. a ieșit

afară din casă fiind speriată. În luna decembrie a povestit faptul că tatăl lor

a violat-o de mai multe ori. Aceasta a mai declarat că tatăl lor a încercat și pe

ea să o atingă pe sâni, i-a pus mâna pe fund și a venit la ea în cameră în timp

ce dormea fără a avea pantaloni pe el și a încercat să o deschidă la curea dar s-a

trezit și a reușit să fugă.

Deși la instanță

această martoră a făcut precizarea că nu a spus adevărul în declarația de la urmărirea

penală, instanța nu a putut reține această precizare întrucât nu se coroborează

cu împrejurările ce au rezultat din ansamblul probelor. Pe de altă parte s-a constatat

că atât în declarația de la urmărirea penală cât și în cea de la instanță martora

a declarat despre împrejurarea în care în urma strigătelor de ajutor ale surorii

ei R.D.E., martora și cealaltă soră (R.E.C.) l-au găsit pe tatăl lor că era peste

R.D.E. în patul din coridor însă în declarația de la instanță martora a precizat

că această întâmplare ar fi fost o joacă, precizare ce nu a putut fi reținută de

instanță în raport și de faptul că martora a menționat că strigătul surorii ei era

speriat și sora ei părea nervoasă. Martora a mai făcut și precizarea că nu i-a spus

mamei la telefon că R.D.E. pare schimbată însă nici această precizare nu a putut

fi reținută.

În legătură cu

aceste reveniri parțiale ale martorei la declarațiile de la urmărirea penală instanța

a apreciat că sunt neîntemeiate pentru că nu s-au coroborat cu probele dosarului

și nu au exprimat adevărul întrucât referitor la împrejurările vizate de aceste

precizări, probele dosarului dovedesc cert că strigătele de ajutor ale minorei R.D.E.

ar fi fost determinate de faptul că minora era speriată de comportamentul tatălui

său, și nicidecum strigătele nu au fost generate de o eventuală joacă a tatălui

cu minora. De asemenea, a fost neîntemeiată revenirea la împrejurarea în sensul

că martora nu i-a spus mamei sale la telefon despre schimbarea de comportament a

minorei R.D.E. care nu se mai juca cu celelalte fete. Despre această împrejurare

martora R.A. a relatat atât în declarația dată la instanță cât și în convorbirile

messanger purtate între această martoră și o altă fiică mai mare, martora R.S.C.

Dar în ceea ce

privește declarația dată la instanță de martora R.R.F., instanța a constatat că

martora a relatat o împrejurare relevantă în cauză, precizând că atunci când au

fost discuții despre hârtia igienică cu pete de sânge pe care mama lor a găsit-o

aruncată în baie, „R.D.E. a spus că sunt hârtiile de la tati, adică sunt hârtiile

de când a fost violată de tati”.

Totodată, instanța

a reținut ca exprimând adevărul și declarațiile date la urmărirea penală și în fața

de judecată de martora R.E.C. (în vârstă de 16 ani), care a declarat faptul că într-o

după amiază din luna septembrie, în timp ce mama sa era plecată de acasă, a auzit

din holul casei că sora ei R.D.E. strigă după ajutor, a mers în hol (coridor) împreună

cu sora ei R.R.F. și a văzut că tatăl ei este urcat pe R.D.E., moment în care acesta

s-a ridicat și a plecat, era roșu la față și martora a simțit că mirosea a alcool.

Martora a precizat că strigătul surorii ei R.D.E. era un strigăt speriat, că în

zilele anterioare acestui incident martora a sesizat o schimbare la R.D.E. care

era mai retrasă de ceilalți copii din casă și față de tatăl lor. De asemenea, martora

a menționat că a relatat mamei în momentul când aceasta a găsit aruncate hârtia

igienică cu urme de sânge despre această întâmplare când l-au surprins pe tatăl

lor peste R.D.E. în patul din coridor. Martora a mai declarat că după ce s-a întors

mama lor, într-o zi în luna decembrie R.D.E. a povestit faptul că tatăl lor a violat-o

de mai multe ori, amenințând-o și ținându-i mâna la gură să nu poată striga. Martora

a fost prezentă la cabinetul medical când în urma consultului medical R.D.E. a afirmat

că tatăl lor a violat-o.

Întrucât inculpatul

R.I. a negat săvârșirea faptelor, aceste probe administrate în faza de urmărire

penală și în faza de cercetare judecătorească, cu privire la împrejurarea că inculpatul

a fost autorul faptelor mai sus descrise față de fiica sa minoră, au fost completate

cu alte probe solicitate în apărarea inculpatului și în acuzare pentru a se asigura

înlăturarea oricăror îndoieli cu privire la vinovăția inculpatului.

Astfel, în cauză

a fost întocmită o expertiză pentru stabilirea discernământului inculpatului, fiind

întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 12 octombrie 2012 de

către I.M.L. Timișoara care a stabilit diagnosticul de structură particulară de

model imatur și a concluzionat că raportat la fapta pentru care este cercetat inculpatul

R.I., a avut discernământul integru. În conținutul raportului de expertiză s-a arătat

că examenul psihologic efectuat în 12 septembrie 2012 relevă: Eu inhibat, timid

imatur, dificultăți de securizare, stare de angoasă nevrotică (teama că e perceput

într-un mod devalorizat); sexualitate de tip infantil (descărcare a sexualității);

luptă contra recunoașterii nevoilor amenințătoare; posibilă mitomanie.

De asemenea, s-a

efectuat la solicitarea procurorului și în apărarea inculpatului testarea poligrafă

a inculpatului. Instanța a precizat că deși testul poligraf nu constituie o probă

în sensul legii penale, a fost un indiciu care poate da un element în plus de credibilitate

vinovăției dovedită prin ansamblul probelor dosarului. În acest sens s-a constatat

că, prin raportul de constatare tehnico-științifică, examinare poligraf din 21

ianuarie 2013 întocmit de I.P.J Timiș, s-a concluzionat că răspunsurile inculpatului

R.I. la întrebările 4, 7, 9, relevante cauzei privind săvârșirea infracțiunii de

viol și incest, au provocat modificări ale comportamentului simulat.

Au fost audiați

și martorii S.I., P.V., B.G. și D.G. care au făcut parte din conducerea Bisericii

Penticostale din care fac parte și părțile, martori care au fost solicitați inițial

de către R.A. apoi și de către inculpatul R.I. să se deplaseze la locuința acestora

pentru discutarea problemei de familie pe care o aveau cei doi soți.

Astfel, din depozițiile

acestor martori a rezultat că inițial au fost acasă la familia inculpatului martorul

D.G. ca urmare a solicitării adresată de numita R.A. pentru a discuta cazul întâmplat

în sensul că în perioada cât ea a fost plecată a aflat de la copii că tatăl lor

ar fi abuzat de una din fetele mai mici de R.D.E. Ulterior s-au deplasat la domiciliul

soților și ceilalți martori și din declarațiile acestora a rezultat că în discuțiile

ce s-au purtat numita R.A. a arătat că soțul ei este acuzat de viol față de fata

lor și că a fost cu fata la doctor și la poliție însă R.I. a afirmat că nu este

vinovat. La această susținere de nevinovăție a inculpatului unul dintre martori,

respectiv martorul B.G. i-a spus inculpatului că nu are ce să-i facă, este ceea

ce declară fiica lui și cei din conducerea bisericii nu pot lua o decizie, martorul

afirmând „asta decide fiica ta”. De asemenea, martorul D.G. a precizat că și în

discuțiile purtate cu R.A. după arestarea inculpatului aceasta a susținut în continuare

acuzația la adresa soțului ei, că urmarea celor spuse de copiii mai mari din familie

și pe baza celor spuse la telefon de la ceilalți copii cât ea a fost plecată la

muncă. În discuțiile purtate de martor cu mama R.A. și fetele mai mari (R.E.C. și

R.R.F.) s-a făcut referire și la faptul că R.I. a sărutat-o pe R.D.E., referirea

fiind la o întâmplare petrecută în coridorul casei pe canapea. Martorul a precizat

că l-a perceput pe inculpat ca fiind o persoană cu un comportament normal față de

copii săi.

De asemenea, a

fost audiată în apărarea inculpatului și martora R.S.C. care a arătat că a aflat

de la mama sa la telefon și în convorbirile pe messanger, că R.D.E. a fost violată

de tată însă martora a susținut că ea nu crede. Referitor la celelalte aspecte arătate

în declarația martorei privind relația de familie tensionate între ea și mamă și

alți frați din familie, precum și împrejurările referitoare la faptul că nu a putut

vorbi cu sora ei R.R.F. și că nu s-a înțeles prea bine cu sora ei R.D.E., instanța

a constatat că aceste aspecte nu prezintă relevanță sub aspectul dovedirii lipsei

vinovăției inculpatului. Nu poate fi reținută de instanță pentru stabilirea lipsei

vinovăției inculpatului nici susținerea martorei că ar fi aflat în zilele anterioare

celei în care a fost audiată că există o persoană (al cărei nume l-a indicat în

cuprinsul declarației) care se laudă că ar fi abuzat de R.D.E. Instanța a precizat

că și dacă s-ar dovedi că minora R.D.E. a fost abuzată sexual și de altă persoană,

aceasta împrejurare nu poate exonera de vinovăție pe inculpatul R.I. atâta timp

cât la dosar sunt probe concludente ale vinovăției acestuia. Deoarece prin rechizitoriu

s-a dispus disjungerea cauzei pentru cercetări față de o altă persoană sub aspectul

comiterii unor acte cu caracter obscen referitor la minora R.D.E., există posibilitatea

ca în cadrul cercetărilor efectuate în cauza disjunsă să se facă verificări cu privire

la susținerile martorei R.S.C.

Așadar, tribunalul

procedând la o evaluarea completă și justă a probelor întemeiată pe o analiză minuțioasă

a materialului probator și apoi pe o sinteză rațională a evaluărilor făcute pe examinarea

probelor în ansamblul lor, nefiind omisă de la apreciere niciuna din probele administrate,

și aprecierea fiecărei probe fiind astfel efectuată încât convingerea formulată

să corespundă adevărului, a constatat că ansamblul probelor mai sus analizate dovedesc

neîndoielnic vinovăția inculpatului R.I. pentru faptele mai sus arătate.

Având în vedere

starea de fapt mai sus descrisă, instanța a reținut că fapta inculpatului R.I. de

a întreține, în repetate rânduri și în realizarea aceleași rezoluții infracționale,

raporturi sexuale normale cu fiica sa minoră R.D.E. prin constrângere, amenințare

și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința datorită

vârstei și a relațiilor existente între inculpat și partea vătămată, a întrunit

elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, prevăzute de art. 197 alin.

(1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. și incest, prevăzut de art. 203

C. pen.

Instanța a reținut

că au fost întrunite elementele conținutului infracțiunii de viol (deoarece actul

sexual între inculpat și victimă a avut loc prin constrângerea fizică și morală

a victimei folosindu-se de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința fiindcă

a abuzat de o stare care face imposibilă opunerea, înseamnă a realiza o constrângere)

în varianta agravantă, întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. În ceea

ce privește vinovăția instanța a reținut existența acestui element sub forma intenției

întrucât inculpatul a cunoscut împrejurarea că actele sexuale au avut loc împotriva

voinței fiicei sale minore, folosind constrângerea și profitând de imposibilitatea

de a-și exprima voința, în care se găsea victima minoră.

În ceea ce privește

poziția procesuală de negare de către inculpat a faptelor comise, aceasta a fost

infirmată de materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale

și în faza de judecată, astfel că, vinovăția inculpatului a rezultat cert din ansamblul

probelor administrat în cauză, examinat, verificat și valorificat, conform celor

mai sus arătate.

Astfel, nu au

putut fi primite apărările formulate de inculpat prin care se solicită achitarea

în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivată de faptul că inculpatul nu a

comis fapta, aceasta fiind comisă de o altă persoană, și că ar exista dubii cu privire

la vinovăția inculpatului. Instanța a reținut că, deși prin rechizitoriu s-a dispus

disjungerea cauzei [pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzute

de art. 202 alin. (1), alin. (2) C. pen., față de R.B.], existența unor indicii

în sensul că partea vătămată ar fi fost agresată sexual și de o altă persoană, o

atare împrejurare nu este de natură a duce la disculparea inculpatului, nu scuză

și nu înlătură faptele săvârșite de inculpat asupra propriei fete aflate la o vârstă

fragedă.

Apărările inculpatului

în sensul menționat sunt infirmate de materialul probator aflat la dosar, prin coroborarea

mijloacelor de probă fiind confirmat în mod indubitabil că inculpatul a întreținut

în cursul lunii septembrie 2011, în mai multe rânduri raporturi sexuale cu victima

minoră (în vârstă de sub 13 ani) R.D.E., care este fiica sa, prin înfrângerea voinței

acesteia prin mijloace de ordin moral, pentru că autoritatea de care se bucură inculpatul

ca și tată, asupra victimei minore coroborate cu sentimentul de rușine al victimei

care este o persoană introvertită și la care predomină dominația emoțională nu cea

rațională și care se simte vinovată pentru cele întâmplate pentru că nu a știut

cum să facă față situației la care a fost supusă de către tatăl său, conform raportului

de evaluare psihologică), au dus la înfrângerea oricărei opoziții din partea părții

vătămate și au constituit o barieră în calea împărtășirii suferințelor prin care

aceasta trecea către alte persoane care ar fi fost în măsură să stopeze activitatea

infracțională a inculpatului.

Instanța nu a

putut reține argumentele invocate în apărarea inculpatului întrucât Ia dosar există

suficiente probe reținute de către instanță, analizate detailat, din care a rezultat

fără dubiu vinovăția inculpatului, neexistând nici un motiv rațional de înlăturare

a forței probante a acestora și nici pentru a se considera că acestea nu reflectă

în întregime realitatea,

Având în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen. și criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., împrejurările concrete în care inculpatul a comis faptele, gradul deosebit

de ridicat de pericol social al faptelor inculpatului (fapte care afectează dezvoltarea

fizică și psihică a minorei, aspecte atestate prin expertizele efectuate în dosar),

și ținând cont de persoana inculpatului, poziția procesuală nesinceră a acestuia

pe parcursul procesului penal, precum și de faptul că inculpatul este fără antecedente

penale, văzând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare faptă, tribunalul

l-a condamnat pe inculpat la pedepse cu închisoare.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, reprezentanta legală a minorei, mama

R.A., a declarat că nu solicită pretenții materiale și nici morale de la inculpat,

însă cu toate acestea prejudiciul moral constând în suferința psihică a minorei

trebuie reparat.

Astfel, în raport

de dispozițiile art. 18 alin. (2) C. proc. pen., care acordă procurorului de ședință

demersul procedural de a promova acțiunea civilă în cazul în care cel vătămat este

persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau de capacitate de exercițiu restrânsă,

se constată că la termenul de judecată din 6 iunie 2012 procurorul de ședință a

exercitat din oficiu acțiunea civilă solicitând obligarea inculpatului la plata

sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale părții vătămate minore pentru prejudiciul

moral suferit, astfel că instanța a fost legal investită cu acțiunea civilă.

Având în vedere

că prin comiterea faptei de viol de către inculpat s-a cauzat victimei minore un

prejudiciu moral, constând în suferințele psihice și impactul psihologic suportat

de partea vătămată minoră la o vârstă fragedă, instanța a apreciat că se justifică

acordarea sumei de 20.000 euro echivalent în RON, pentru compensarea prejudiciului

moral, ținând cont și de aspectul că fapta inculpatului afectează dezvoltarea fizică

și psihică a minorei. Instanța a mai apreciat că acest cuantum este rezonabil fiind

justificate daunele morale inclusiv de împrejurarea că victima la o vârstă fragedă

a fost supusă unor abuzuri sexuale de către propriul tată care a conștientizat consecințele

faptelor sale însă a stăruit în continuare profitând de vârsta fragedă a minorei

și de faptul că acțiunile sale au făcut-o incapabilă să se opună actelor de constrângere,

minora manifestând sentimentul de pierdere a siguranței și simțindu-se vinovată

că nu a știut cum să facă față situației la care a fost supusă de tată (conform

raportului de evaluare psihologică).

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul solicitând prin achitarea în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen., motivat de faptul că inculpatul nu a comis fapta, aceasta

fiind comisă de o altă persoană, și că ar exista dubii cu privire la vinovăția sa.

Prin decizia penală

nr. 160/A din 16 august 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelul

declarat de inculpatul R.I., a desființat parțial sentința apelată, numai sub aspectul

individualizării pedepselor principale.

Rejudecând, în

baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.I., pentru fapta de viol,

la 1 1 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C.pen, pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2

lit. a) C. pen., raportat la art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen., art. 66 C.

pen.

În baza art. 203

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.I.

pentru fapta de incest la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33,

art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul R.I.

să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 ani închisoare, precum și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen, pe o durată de 5 ani după executarea

pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 65

alin. (2), alin. (3) C. pen., art. 66 C. pen.

A menținut în

rest sentința apelată.

În baza art. 383

alin. (1

1

) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 381

alin. (1) teza ultimă C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv,

începând cu data de 3 aprilie 2013 până la data de 16 august 2013 inclusiv.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas

în sarcina acestuia.

Examinând apelul

formulat în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și

de drept, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că

sentința instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul stării de fapt

și al încadrării juridice, impunându-se desființarea acesteia numai cu privire la

individualizarea pedepsei.

Din actele de

la dosar s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la alin. (2) lit. b

1

)

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen., reținându-se

că, în cursul lunii septembrie 2011, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa

R.D.E., prin constrângere morală sau profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra sau de a-și exprima voința, datorită vârstei.

S-a apreciat că

starea de fapt descrisă mai sus a fost corect reținută de instanța de fond pe baza

probelor administrate, respectiv declarația părții vătămate, a mamei acesteia și

a declarațiilor surorilor părții vătămate, raportul de evaluare psihologică a minorei

R.D.E. înregistrat din 31 ianuarie 2012 la Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului Timiș, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din

21 februarie 2012 întocmit de I.M.L. Timișoara.

R.D.E. a relatat

faptul că la începutul lunii august 2011 mama sa. R.A., a plecat în Austria, ea

împreună cu 6 frați și surori a rămas la domiciliu în grija tatălui ei R.I. La începutul

lunii septembrie în timp ce s-a aflat singură în cameră, ceilalți frați fiind afară

în curte, a venit tatăl minorei, i-a pus mâna la gură spunându-i să tacă după care,

cu forța, i-a dat pantalonii și chiloții jos, s-a urcat pe ea și a întreținut un

raport sexual normal. La final a amenințat-o să nu spună la nimeni că o omoară.

De mai multe ori, în cursul lunii septembrie, tatăl minorei o trimitea în dormitor,

o punea să se dezbrace de pantaloni și bluză și fiind dezbrăcată complet începea

să o sărute pe tot corpul și în zona organelor genitale după care întreținea un

raport sexual normal. Minora R.D.E. a declarat că a fost obligată și la raport sexual

anal. În aceeași declarație minora a precizat că după ce se ridica de pe ea, tatălui

îi curgea un lichid pe podea iar după ce se îmbrăcau tatăl lua mopul și ștergea

acel lichid.

Ulterior, în faza

de cercetare judecătorească, partea vătămată și-a schimbat parțial declarația, referitor

la persoana care a violat-o, indicând că acesta ar fi fratele ei. Prima instanță,

în mod corect a înlăturat aceasta declarație, coroborând atât probele administrate

în faza de judecată cât și cele din faza de urmărire penală și luând în considerare

și evaluările psihologice ale părții vătămate, respectiv raportul de evaluare psihiatrică,

instanța reținând că acestea au relevat împrejurarea că partea vătămată în declarațiile

date a avut un comportament sincer și că profilul său psihologic prezintă indici

comportamentali ai abuzului sexual.

Mama părții vătămate

a declarat că minora i-a relatat în mai multe rânduri că tatăl său a fost cel care

a violat-o și că schimbarea declarație sale cu privire la persoana care a violat-o

a avut loc după arestarea inculpatului. Instanța de apel reține că minora a revenit

asupra declarație întrucât este supărată pe ea că nu a știut cum să facă față situației

la care a supus-o tatăl său, se simte vinovată de acest lucru, ceea ce generează

sentimente de inferioritate și culpabilizare.

Surorile părții

vătămate au fost audiate în calitate de martori și au confirmat că a existat un

incident în care l-au văzut pe inculpat deasupra victimei și că aceste incident

a fost observat deoarece, minora a strigat speriată după ajutor. Ulterior și aceste

martore au încercat să acrediteze ideea că acel incident a fost generat de o joacă,

deși din ansamblul probelor rezultă că inculpatul nu participa la activitățile de

joacă ale copiilor săi.

În cursul urmăririi

penale s-a dispus efectuarea unui raport de evaluare psihologică a minorei de către

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, în care se arată că minora

prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoțional, fizic și sexual și că explicațiile

oferite de minoră au fost convingătoare și au convins evaluatorul că cele relatate

s-au petrecut în fapt, iar minora nu prezintă un comportament simulat. Expertiza

medico-legală a confirmat acest lucru și a concluzionat că minora se afla în stare

de stres post-traumatică și că se impune în continuare un program de consiliere

psihologică continuă.

Inculpatul a negat

acuzațiile aduse, însă instanța de fond în mod întemeiat a respins susținerile sale

precum că minora a întreținut raporturi sexuale cu o altă persoană, respectiv cu

un alt fiu de-al inculpatului.

Față ce aceste

considerente, instanța de apel, a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului,

vinovăția sa fiind dovedită.

În ceea ce privește

încadrarea juridică, s-a reținut că infracțiunea de viol presupune, pe de o parte,

din punct de vedere obiectiv, înainte de toate, un act sexual, de orice natură,

care are loc între două persoane de sex opus sau de același sex. Pe de altă parte,

existența infracțiunii de viol este condiționată și de realizarea actului sexual

prin constrângere care poate fi fizică sau morală sau profitând de imposibilitatea

victimei de a se apăra. În cauză este vorba de o constrângere morală. În practică,

s-a statuat că acțiunea de constrângerea morală presupune o amenințare de o asemenea

intensitate încât îi inspira victimei o temere atât de puternică încât să înfrângă

rezistența sau opoziția acesteia. În speță, trebuie avute în vedere la stabilirea

modului în care s-a realizat constrângerea morală a victimei, pe lângă vârsta acesteia,

contextul familial și psihologic în care au avut loc faptele. Existența constrângerii

morale este dovedită pornind, în principal, de la raporturile de familie existente

între cele două părți, raporturi în care inculpatul se situează pe o poziție de

superioritate față de partea vătămată, care, datorită vârstei, se află într-o stare

emoțională precară, a împrejurării că minora se afla în grija și întreținerea inculpatului,

mama sa fiind plecată, inculpatul fiind persoana față de care se stabileau raporturile

de atașament, încredere și autoritate.

Potrivit dispozițiilor

art. 197 alin. (3) C. pen. infracțiunea de viol este mai gravă dacă la data săvârșirii

faptei victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. Or, în prezenta cauză, partea vătămată

nu împlinise vârsta de 13 ani. În acest context, instanța a apreciat că în prezenta

cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen.

Fiind vorba de

o faptă săvârșită asupra unui membru al familiei s-au reținut și dispozițiile

alin. (2) lit. b

1

).

Totodată sunt

incidente și dispozițiile art. 203 C. pen., victima fiind fiica inculpatului.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor, instanța de apel a constatat că potrivit dispozițiilor

art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare

a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de

conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor,

pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională,

să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În cauză se impune

a avea în vedere modalitatea de comitere a faptelor, profitând de împrejurarea că

victima era fiica sa, consecințele activității inculpatului asupra părții vătămate

constând într-un evident dezechilibru moral cu posibile implicații în desfășurarea

vieții victimei în familie și în societate și neasumarea responsabilității pentru

faptele comise.

Trebuie avute

în vedere în scopul individualizării judiciare a pedepsei criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite de inculpat,

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, forma continuată a infracțiunilor

dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale.

Analizând toate

aceste elemente referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de

apel a constatat că pedeapsa de 15 ani închisoare este exagerată și se impune redozarea

acesteia, sens în care, a apreciat că o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru infracțiunea

de viol și 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de incest, pedeapsa rezultantă

urmând a fi executată în regim de detenție este suficientă pentru realizarea scopului

pedepsei și este în concordanță cu toate criteriile de individualizare analizate

mai sus.

În speță nu sunt

elemente de natură a putea fi caracterizate drept circumstanțe atenuante care ar

putea fi reținute în favoarea inculpatului, lipsa antecedentelor penale nefiind

suficientă în raport cu gravitatea faptelor.

Împotriva hotărârilor

a formulat recurs inculpatul R.I., care a solicitat achitarea în temeiul art. 16

lit. c) C. proc. pen.

Motivele de recurs

au fost depuse la data de 18 februarie 2014 și au fost întemeiate pe cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 17

2

C. proc. pen. anterior. Prin acestea recurentul

a criticat, în esență, soluția de condamnare, arătând că din nicio probă a dosarului

nu rezultă că ar fi avut raporturi sexuale cu fiica sa. A invocat, în acest sens,

declarațiile martorei R.R.F., care a revenit în declarațiile date inițial, declarațiile

părții vătămate, care, de asemenea, a revenit asupra declarațiilor date anterior,

declarațiile martorilor propuși în apărare, D.G. și R.S.C.

Cu ocazia dezbaterilor,

recurentul a mai solicitat aplicarea dispozițiilor legii penale noi, care cuprinde

prevederi mai favorabile sub aspectul limitelor de pedeapsă, solicitând, totodată,

achitarea pentru infracțiunea de incest.

Analizând recursul

declarat de inculpat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta

Curte apreciază că este întemeiat, pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Preparator,

Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile

în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența

aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la

recurs, situație incidență în prezenta speță.

Primul termen,

pe fondul recursului, acordat în cauză, a fost la data de 21 februarie 2014, dată

în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5 zile prevăzut de art. 385

C. proc. pen. anterior.

Potrivit dispozițiilor

art. 385

10

C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat, iar

motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu

separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în

alin. (1) și alin. (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care,

potrivit art. 385 alin. (3), se iau în din oficiu.

Înalta Curte constată

că recurentul inculpat nu a depus motivele de recurs în termenul prevăzut de lege,

astfel încât sancțiunea prevăzută de dispozițiile mai sus menționate este aplicabilă.

În consecință,

nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. anterior atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului pentru

nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. anterior,

cu consecința că instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de

casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Având în vedere

cazul de casare invocat de recurentul inculpat, art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că nu îl poate analiza, nefiind prevăzute

printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu. Conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, cazurile prevăzute la pct. 1, pct. 3-pct. 6, pct.

13 și pct. 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare

din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea

nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele

administrate și cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive

de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art.

385

9

C. proc. pen. anterior.

Judecata în recurs

presupune o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează

într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

anterior. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute

de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii

substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea

care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat

și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă

numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată

care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De

aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor

aplicabile; nu judecă procesul propriu-zis, judecând exclusiv dacă din punctul de

vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context,

recursul nu este o cale de ata