ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1784/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103/P din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul penal nr. 4141/103/2013 a fost condamnat inculpatul A.N.,, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, închisoare și în temeiul art. 197 alin. (3) C. pen., raportat la art. 65, 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an, închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului A.N. pedeapsa cea mai- grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, închisoare, și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. și s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reținerii și arestării preventive de la 06 august 2013 și până la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv -16 octombrie 2013.

În temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată minoră A.A.F., prin reprezentant legal A.A., nu s-a constitui parte civilă împotriva inculpatului.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, să fie avansat către Baroul de Avocați Neamț din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.100 lei, cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 362/P/2013 din 26 august 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului A.N., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., și a infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În baza probelor administrate în urmărirea penală, s-a reținut în sarcina inculpatului că în cursul lunii iulie 2013, inculpatul a întreținut un raport sexual anal cu fiul său minor AF.A., în vârstă de 4 ani, profitând de imposibilitatea - acestuia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamț, secția penală, spre competentă soluționare, sub nr. 4141/103/2013 la data de 28 august 2013.

Prin încheierea de ședință din 11.09,2013, a fost admisă, cererea inculpatului A.N. de judecare a cauzei în procedura simplificată, conform cadrului legal stabilit prin dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., acesta arătând în declarația sa (fila 27, dosar ) că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a mai solicita administrarea de probe în cercetarea judecătorească.

Analizând probele administrate în urmărirea penală respectiv: referat cu propunere de terminarea urmăririi penale, filele 1-4; proces verbal de sesizare din oficiu, fila 5; plângerea penală a reprezentantului legal A.A., fila 6; rezoluție de începere a urmăririi penale; filele 7, 8; rezoluție de efectuare a constatării medico legale, fila 9; adeverință medicală, fila 10; raport de constatare medico legală, filele 11, 12; proces verbal din 5 august 2013, fila 13; copie certificat de naștere minor, fila 14; adrese către Protecția copilului Neamț, filele 15, 16); adresa din 19 august 2013 emisă de D.G.A.S.P.C. Neamț, filele 17; declarația numitei A.A., filele 18-21;-declarațiile martorilor: K.E. (filele 22-25); O.F. (filele 26-27); B.V.F. (filele 28-30); B.N. (filele 31, 32); V.V. (fila 33); P.I.V. (filele 34, 35); proces verbal din 6 august 2013, fila 36; declarațiile inculpatului, filele 37, 38; 41-45; proces verbal de aducere la cunoștință drepturile și obligațiile, filele 39, 40); ordonanță de reținere, filele 46-48; proces verbal din 6 august 2013, fila 49; copie C.I., fila 52; fișă cazier judiciar, filele 53, 54; referat cu propunere de arestare, filele 55, 59; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, filele 56, 58; ordonanța din 23 august 2013, fila 57; mandat arestare, filele 60-65; Încheierea nr. 21/U din 7 august 2013, filele 66-68; procese verbale de prezentarea materialului de urmărire penală, filele 69, 70; s-au reținut următoarele:

La data de 5 august 2013, numita A.A., din com. Răucești, jud. Neamț, soția inculpatului, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că fiul său minor - A.F. A., în vârstă de 4 ani, a fost abuzat sexual de către, tatăl său A.N., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Potrivit actelor de urmărire penală, se reține că A.A. este căsătorită cu inculpatul A.N., având în întreținere trei copii minori : M. (în vârstă de 7 ani), F.A. (în vârstă de 4 ani) și G. (în vârstă de 1 an și 8 luni).

În perioada anului 2009, relațiile de familie ale celor doi soți s-au deteriorat, pe fondul consumului de alcool și agresiunilor și violențelor repetate.

În aceste condiții, A.A. a întreținut o relație extraconjugală cu numitul B.V.F., rezultând minorul F.A. (victimă în prezenta cauză). Ulterior, sus-numita a revenit la domiciliul soțului său A.N., care a fost de acord ca victima F.A. să poarte numele „A." Acest aspect a rezultat din declarațiile persoanelor precizate mai sus, inclusiv ale numitului B.V.F., tatăl biologic al victimei minore (conform susținerilor sale).

La data de 4 august 2013, A.F. A. i-a relatat mamei sale A.A. că, în urmă cu câteva zile, inculpatul l-a abuzat sexual, introducându-i organul genital în anus. Este de menționat că inculpatul A.N. nu se afla la domiciliu în momentul în care victima minoră a povestit rudelor sale (mama și bunica maternă - L.E.) aspectul arătat mai sus. Cu aproximativ două săptămâni anterior datei de 4 august 2013, inculpatul părăsise locuința comună în urma unor conflicte cu soția sa. În aceste condiții, minorul F.A. (în vârstă de 4 ani) a întrebat-o pe mama sa dacă sus-numitul va mai reveni în locuință, după care i-a relatat modalitatea în care a fost abuzat sexual.

Relatarea minorului A.F. A. a fost confirmată prin concluziile cu valoare probatorie obiectiv științifică ale raportului de constatare medico legală din 5 august 2013, emis de S.J.M.L. Neamț rezultă că „fisura anală constatată se putea produce cu două-trei zile anterior examinării, iar mecanismele de producere sunt multiple: în cadrul unei defecații dificile, prin grataj (scărpinare), prin distensia regiunii anale, posibil în cadrul unui raport sexual anal".

Având în vedere vârsta victimei (4 ani), aceasta nu a putut preciza cu exactitate data comiterii faptei de către inculpat.

Pe de altă parte, inculpatul A.N. a recunoscut că în urmă cu două sau trei luni (de la sesizarea faptei) a întreținut un raport sexual anal cu fiul său minor F.A., precizând că în momentul săvârșirii faptei se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în domiciliu nu erau prezenți și ceilalți membri ai familiei.

De asemenea, inculpatul a descris modul de comitere a faptei, arătând că l-a așezat pe minor pe pat, după care și-a introdus organul genital în anusul acestuia; întrucât copilul a început să plângă, inculpatul susține că nu a continuat acel raport sexual anal.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, bazate pe relatările victimei minore, declarațiile reprezentantului legal A.A., ale martorilor: L.E. (bunica maternă), O.F.B., B.V.F. (tatăl biologic - conform susținerilor acestuia), B.S., V.V. și P.I.V., coroborate cu declarațiile inculpatului și în principal cu concluziile obiectiv științifice ale raportului de constatare medico legală, a rezultat în mod cert faptul că inculpatul A.N. a întreținut un raport sexual anal cu fiul său minor în vârstă de 4 ani - A.F. A., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

În drept, fapta inculpatului A.N., care în cursul lunii iulie 2013 a întreținut un raport sexual anal cu fiul său minor, în vârstă de 4 ani - A.F. A., profitând de neputința acestuia de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen. și incest prevăzută de art. 203 C. pen. aflate în concurs ideal în condițiile prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen.

Sub aspectul încadrării juridice în infracțiunea incest prevăzută de art. 203 C. pen., s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea inculpatului prin care a susținut că în realitate nu există o legătură de sânge între inculpat și minorul parte vătămată, deoarece copilul a fost conceput cu un alt bărbat, iar inculpatul doar l-a. recunoscut prin acte, astfel că ar rezulta o formă atipică a reținerii infracțiunii de incest în sarcina lui. Astfel, cum s-a reținut și prin actul de sesizare prin rude în linie directă- se înțelege ascendenții și descendenții, indiferent de gradul de rudenie pe linie ascendentă sau descendentă, neavând relevanță dacă sunt rude de sânge sau prin înfiere, potrivit definiției legale stabilite prin dispozițiile art. 149 C. pen.

Cu atât mai mult în cauză, în condițiile în care filiația legală a copilului a fost firesc stabilită conform prezumției de paternitate a inculpatului, ca soț al mamei A.A. Această încadrare se justifică și prin obiectul juridic special al infracțiunii de incest care privește relațiile sociale în cadrul - familiei a căror existență și desfășurare normală sunt condiționate de apărarea vieții sexuale a persoanei privită sub aspectul respectării cerințelor biologice dar și morale, în practicarea raporturilor sexuale. în acest sens, doctrina a subliniat că urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul biologic al societății, precum și în încălcarea normelor de conviețuire socială care privesc în mod nemijlocit ocrotirea relațiilor de familie - Drept Penal Român - Partea specială, Tudorel Toader, incestul - art. 203 C. pen., pag. 146).

La individualizarea judiciară a pedepselor care stabilite pentru infracțiunile concurente în cauză, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., s-au avut în vedere: gradul de pericol social- abstract ridicat al faptei configurat prin limitele de pedeapsă ridicate în primul rând pentru infracțiunea de viol în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. 2 lit. b)/

1

și alin. (3) C. pen., respectiv închisoarea de la 10 la 25 de ani; gradul de pericol social concret, de asemenea, relativ ridicat, având în vedere vârsta foarte fragedă a minorului - parte vătămată (4 ani, la data faptei); împrejurările în care a acționat inculpatul, profitând de faptul că se afla singur cu minorul atunci când l-a abuzat sexual și, astfel cu atât mai mult, profitând de neputința acestuia de a se apăra; urmarea care s-a produs prin starea de pericol creată privind dezvoltarea psihică normală a minorului F.A., starea de temere creată minorului care a relatat mamei abuzul pe care l-a suferit doar când s-a asigurat că tatăl său plecase de la domiciliul comun, de mai mult timp, dar și starea de potențial pericol care rezultă și pentru ceilalți doi minori aflați în întreținerea inculpatului și a soției sale A.A., respectiv: F.A.M. (în vârstă de 7 ani) și G. (în vârstă de 1 an și 8 luni), dar și urmările efective asupra psihicului minorului în mod sensibil atenuate, având în vedere că adresa din 19 august 2013 emisă de D.G.P.C. de pe lângă Consiliul Județean Neamț (fila 17, d.u.p.) care atestă că: „în planul emoțional și somatic A. nu prezintă schimbări".

Cu privire la persoana inculpatului s-au reținut următoarele: inculpatul a avut un comportament social corespunzător anterior comiterii faptei, fiind interesat în obținerea veniturilor necesare întreținerii familiei prin prestarea de activități lucrative în regim zilier și- având bune relații cu vecinii și în comunitate, conform . referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț; în cadrul familiei, pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a manifestat cu violențe repetate asupra soției sale, cu consecința unor stări conflictuale intense și a părăsirii repetate a domiciliului conjugal atât de către inculpat, cât și de soția sa; referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, relevă și un autocontrol scăzut al inculpatului și incapacitatea de a-și gestiona pulsiunile sexuale deviante, precum și lipsa mijloacelor necesare includerii inculpatului într-un program de terapie specializată necesară pentru a corecta tulburările de comportament ale inculpatului; în favoarea inculpatului, s-a reținut și mecanismul atipic de formare a rezoluției infracționale sub care a acționat -în data când a abuzat de copilul său, pe fondul consumului excesiv de alcool și capacității reduse de autocontrol, cum s-a subliniat anterior, dovadă fiind în acest sens și faptul că fapta rămâne una izolată în cadrul relațiilor de familie ale inculpatului, precum și de dorința manifestată de a reveni în cadrul familiei pentru a asigura întreținerea celor trei minori.

De asemenea, având în vedere poziția procesuală de recunoaștere și regretul profund sincer manifestat de inculpat pe tot parcursul procesului penal, acesta arătând în fața consilierului de probațiune că manifestările sale de comportament le consideră incidente inexplicabile din punctul său de vedere și că numai din cauza consumului de alcool excesiv din ziua respectivă a ajuns să comită o asemenea faptă, inculpatul exprimându-se că: „a pus satana coada pe mine, altfel nu îmi explic"; reținând, în același timp, cu acest prilej, că inculpatul și-a manifestat atașamentul crescut față de copii săi, inclusiv față de minorul A.F. A., chiar dacă nu este copilul său, instanța a reținut în temeiul acestor împrejurări și circumstanțe atenuante personale în favoarea inculpatului în cadrul dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., și a coborât pedepsele pentru cele două infracțiuni concurente sub minimul special de 6 ani și 6 luni, respectiv de 1 an și 4 luni, închisoare, stabilite astfel ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în textul sancționator al dispozițiilor de incriminare, spre limita minimă permisă de aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) C. pen.

Privind reținerea circumstanțelor atenuante în temeiul dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., în considerarea atitudinii procesuale manifestate de inculpat după săvârșirea faptei, instanța a considerat că aplicarea acestor dispoziții de favoare nu poate fi exclusă, doar pentru că inculpatul a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., ca urmare a recunoașterii și însușirii în totalitate a faptelor din actul de sesizare și a probatoriului adrainistrat în urmărirea penală. Aceste din urmă dispoziții au caracter de lege specială, fiind derogatorii de la dispozițiile de drept comun care reglementează cercetarea judecătorească în primă instanță de fond și, pe de altă parte, au efect nemijlocit asupra textului sancționator din norma de incriminare, prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. S-a considerat că aceasta constituie o „răsplată" a legiuitorului față de opțiunea procesuală a inculpatului de a renunța la dreptul său de a pretinde administrarea nemijlocită a probatoriului în fața instanței.

Cât" privește dispozițiile art. 74 C. pen. privind circumstanțele atenuante personale, acestea se află în Partea Generală a C. pen., Titlul III, privind regimul de drept comun aplicabil pedepselor, și privesc nemijlocit procesul și mecanismul de individualizare judiciară a pedepsei care se aplică. Astfel, scopul și rațiunea de reglementare a celor două dispoziții legale sunt absolut diferite, încât este vădit nejustificat să se susțină că prin aplicarea împreună a acestor două dispoziții legale; s-ar ajunge ca „ aceleiași situații să i se acorde o dublă valență juridică.

Sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei instanța a reținut că scopul pedepsei care se aplică inculpatului A.N. prin aplicarea și a dispozițiilor de contopire prevăzute de art. 33, 34 C. pen. nu se poate realiza decât prin executare efectivă. în acest sens, instanța a avut în vedere stările confiictuale permanente întreținute de către inculpat în cadrul familiei, pe fondul consumului excesiv de alcool, acestea fiind împrejurări care au favorizat în mod clar săvârșirea faptei de către inculpat, dar și gravitatea și periculozitatea socială sporită a infracțiunilor stabilite în sarcina inculpatului, încât instanța a stabilit prin aplicarea regulilor de contopire, pedepse coborâte sub minimul special pentru infracțiunile aflate în concurs ideal, care să conducă la o pedeapsă rezultantă în mod judicios cuantificată, executată în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 7, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din. durata pedepsei închisorii, perioada reținerii și arestării preventive de la 06 august 2013 și până la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv - 16 octombrie 2013.

În temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată minoră A.A.F., prin reprezentant legal, mama A.A., nu s-a constitui parte civilă împotriva inculpatului.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, să fie avansat către Baroul de Avocați Neamț din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul corespunzător culpei sale procesuale, să plătească în favoarea statului suma de 1.100 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și în primă instanță de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul A.N.

La termenul de judecată din data de 03 decembrie 2013 inculpatul a declarat că își retrage apelul.

Prin motivele de apel formulate, parchetul a criticat sentința atacată pentru netemeinicie, în sensul că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante, iar pedepsele aplicate au.fost stabilite într-un cuantum prea mic în raport cu fapta comisă.

Procedând la soluționarea apelurilor din cauză, în urma verificării sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate curtea de apel a reținut că apelul parchetului este fondat: în acest context s-a constatat. că, într-adevăr, inculpatul și-a recunoscut vinovăția cu privire la faptele reținută în actul de sesizare al instanței.

Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanță, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpatului prin dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

În condițiile în care fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret extrem de ridicat, demonstrat prin simpla sa enunțare, respectiv inculpatul, în cursul lunii iulie 2013 a întreținut un raport sexual anal cu fiul său minor în vârstă de 4 ani, iar poziția sa procesuală a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancționator favorabil, s-a reținut că, în cauză nu pot fi reținute și circumstanțe atenuante față de recurent, pedepsele stabilite în sarcina acestuia, precum și pedeapsa principală rezultantă de doar 2 ani și 6 luni închisoare fiind în evidentă contradicție cu scopul educativ - preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În opinia curții de apel, împrejurarea că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu exclude reținerea în favoarea acestuia și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., la aprecierea asupra incidenței asupra acesteia urmând însă a se avea în vedere comportamentul inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, precum și cooperarea acestuia cu organele judiciare, așadar un ansamblu de circumstanțe ce excede procedurii recunoașterii vinovăției în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. și care trebuie apreciat de către instanțe în concret, cu privire la speța dedusă judecății.

Astfel, s-a arătat că în sensul celor mai sus menționate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 prin care s-a arătat că „în cazul aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea s-a menționat că, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 1091 din 10 aprilie 2012, a statuat că, în principiu, instanțele nu sunt obligate să motiveze de ce nu se rețin în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, existând, potrivit art. 79 C. pen. obligația prezentării numai a considerentelor pentru care au fost reținute circumstanțe atenuante.

Prin decizia anterior menționată, Înalta Curte a stabilit că recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât în situația în care aspectele avute în vedere în sens favorabil inculpatului reduc gravitatea faptei sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea măsură încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar conduce la o justă individualizare a pedepsei.

Or, în cauză s-a apreciat de către curtea de apel că ne găsim tocmai într-o astfel de situație, întrucât, formal, pot fi reținute circumstanțe atenuante față de inculpat, acesta neavând-antecedente penale, însă fapta reținută în sarcina sa, de o periculozitate ieșită din 'comun, impune aplicarea unor pedepse în cuantum care depășesc minimul special.

Drept urmare, s-a impus admiterea apelului declarat de parchet în sensul desființării în parte a sentinței penale apelate, sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante față de inculpat, cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății și cuantumul pedepsei principale rezultante, se va reține cauza spre rejudecare și, în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în pedepsele componente- de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durată de 2 ani, respectiv 1 an închisoare.

Au fost înlăturate de la încadrarea juridică a faptelor prevederile art. 74, 76 C. pen.

A fost majorată pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durată de 2 ani.

S-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Având în vedere că inculpatul se află în stare de arest preventiv s-a procedat proceda la deducerea acestei perioade de la data pronunțării sentinței apelate, respectiv 20 noiembrie 2012 lăzi.

Ca o consecință a menținerii soluției de condamnare, a fost menținută' starea de arest preventiv a apelantului - inculpat.

S-a luat act, în conformitate cu prevederile art. 369 C. proc. pen., că inculpatul și-a retras apelul.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care prin memoriul depus la dosar la data de 06 decembrie 2013, fără a indica vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., a solicitat menținerea pedepsei de 2 ani și 6. luni închisoare aplicate de către instanța de fond, precizând totodată,, că regretă săvârșirea faptei și că este singurul întreținător al familiei.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul căii de atac, recurentul inculpat A.N., prin apărător desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., solicitând menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, întrucât s-a făcut o corectă aplicare a legii prin stabilirea unei pedepse într-un cuantum corect individualizat, în raport de dispozițiile art. 320

1

și de circumstanțele personale ale inculpatului.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 03 decembrie 2013, dar și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs -, se constată că în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte reține că, la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2013 în fața curții de apel, inculpatul și-a retras apelul, așa încât potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. criticile formulate pot să vizeze doar modificarea soluției din sentința penală, recursul putând fi declarat exclusiv cu privire la această modificare.

Critica vizând greșita individualizare a pedepsei, nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii".

Având în vedere modul de reglementare a soluționării recursului ca a doua cale ordinară de atac, Înalta Curte constată că dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, sunt restrictive în ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi invocate și, implicit criticile ce pot fi formulate împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei pronunțată de instanța de apel, reducând astfel și limitele investirii instanței de recurs.

Stabilirea pedepsei pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. constituie o operațiune de apreciere și este atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel (aceasta din urmă în virtutea caracterului devolutiv total al apelului), neputând face obiectul examinării cauzei de către instanța de recurs.

Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs în limitele procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.

Intenția legiuitorului a fost clară sub acest aspect și rezultă din conținutul cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., precum și prin abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.

Având însă îh vedere faptul că de la data săvârșirii infracțiunii până la data judecării recursului declarat în cauză, au intervenit mai multe legi (C. pen. anterior și C. pen. în vigoare), înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului.

Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5- alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursului, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea. definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Se constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, astfel că în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din rațiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport de timpul săvârșirii infracțiunii și de momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni. Totodată, determinarea legii penale mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legate de fapta comisă și autorul ei.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute

În vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Aceste elemente de analiză vizează. în primul rând, condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei.

Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participație, tentativă, recidivă etc.

Prin urmare, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile privitoare la pedeapsă.

Cu privire, la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acesteia în mod corect.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.N.

În speță, inculpatul A.N. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond și apel pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen. anterior, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi și a infracțiuni de incest prevăzută de art. 203 C. pen. anterior, sancționată cu pedeapsa de la 2 la 7 ani.

Conform C. pen. în vigoare infracțiunea de viol comisă de către inculpat se încadrează în dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. b) și c) și este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen. anterior infracțiunea de viol era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

În ceea ce privește infracțiunea de incest, potrivit art. 377 C. pen. pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar potrivit art. 203 C. pen. anterior infracțiunea de incest era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În cauză se constată că atât legea nouă, cât și legea anterioară sancționează infracțiunile de viol și incest cu pedeapsa închisorii.

Deși aparent, C. pen. în vigoare pare a fi legea mai favorabilă inculpatului în raport de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere la identificarea legii penale mai favorabile mai sus menționate, privite în ansamblul lor, și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului 7 ani și 6 luni închisoare - care se situează în limite legale -, se apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

În plus, tratamentul penal ai pluralității de infracțiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, având în vedere dispozițiile art. 39 C. pen. care prevăd aplicarea cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu, iar prin aplicarea în ansamblul dispozițiilor sale, a C. pen. în vigoare se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, legea veche fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situații mai blânde pentru inculpat.

Pentru motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 6 august 2013 la 26 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat R.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 și suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată A.F., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2014.