ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1264/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1264/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 26 iunie

2002 a Tribunalului Covasna a fost condamnat inculpatul J.V.F. în baza art. 197

alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., modificat prin Legea

nr. 197/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 10 ani

închisoare și în baza art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani

închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen.,

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 16

iunie 2002.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că inculpatul și soția sa J.D. s-au mutat în anul 2000

din comuna Săcele în comuna Ozun, împreună cu cei doi copii rezultați din

căsătorie, Larisa și Valentin, precum și cu fiica soției dintr-o căsătorie

anterioară, respectiv D.G., pe care inculpatul, în anul 1999, a adoptat-o cu

efectele unei filiații firești.

Începând cu anul când minora avea

circa 10 ani, inculpatul profitând de plecările de acasă ale soției și ale

celorlalți doi copii, a începută să întrețină raporturi sexuale cu aceasta,

contrar voinței ei.

Aceste relații au continuat cu

frecvența de două, trei ori pe săptămână, până la data de 25 ianuarie 2002, ele

consumându-se fie în locuință, când cei doi erau singuri acasă, fie în podul

șurii ori chiar pe câmp.

De fiecare dată inculpatul o chema

pe minoră sub diverse pretexte de a-i da ajutor la unele activități, astfel că,

familia nu bănuia despre aceste relații, iar partea vătămată nu s-a destăinuit

nimănui, fiindu-i frică de tatăl său adoptiv care o amenințase asupra acestui

fapt și care avea o fire violentă.

În ziua de 25 ianuarie 2002, a avut loc

ultimul raport sexual dintre inculpat și minoră, în podul casei, iar a doua zi

copila a plecat la școala pe care o frecventa din Sfântu Gheorghe, după care nu

s-a mai întors.

Cu prilejul navetei cu trenul minora

l-a cunoscut pe tânărul M.C. din comuna Ozun cu care s-a împrietenit, după care

a fost găzduită de familia tânărului, partea vătămată afirmând că s-ar fi

certat cu tatăl ei.

La data de 30 ianuarie 2002, partea

vătămată a căutat-o pe sora sa Larisa la Liceul Mihai Viteazu la care aceasta

învață, mărturisindu-i că nu se mai întoarce acasă, întrucât tatăl adoptiv a

violat-o întreținând relații sexuale cu ea de mai mult timp.

Între timp, mama copilei, J.D.

anunțase poliția despre dispariția fetei de la domiciliu la 29 ianuarie 2002,

iar ulterior a aflat despre mărturisirile făcute celeilalte fiice.

La 1 februarie 2002, în prezența

mamei, partea vătămată a fost audiată la Postul de poliție Ozun, ea relatând

cele petrecute până la 17 ani când a părăsit locuința părinților.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală, partea vătămată a prezentat „instabilitate emoțională,

labilitate afectivă și disforie”. La examenul genital s-a stabilit că aceasta

prezintă „himen complezant elastic, cu rupturi incomplete vechi, în prezent

epitelizate, care pot permite un raport sexual incomplet”.

Inculpatul a recunoscut faptele în

cursul urmăririi penale, iar în cadrul cercetării judecătorești a revenit,

negând faptele în mod nejustificat.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza plângerii și declarațiilor părții

vătămate, a raportului medico-legal arătat, a declarațiilor martorilor J.D.,

J.M.L. și M.C., probe coroborate cu recunoașterile depline și amănunțite ale

inculpatului la urmărirea penală.

Curtea de Apel Brașov, secția

penală, prin decizia penală nr. 259 din 12 noiembrie 2002, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și a desființat sentința

primei instanțe sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 13 C. pen.,

a omisiunii aplicării pedepsei complementare și a individualizării pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite,

instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 13 C. pen., pentru infracțiunea

de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a majorat pedeapsa de la 10 ani la 12

ani închisoare.

Totodată a fost aplicată, alături de

această pedeapsă majorată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani

calculată de la data executării pedepsei închisorii.

Conform art. 33 lit. b), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate și a fost respins apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar primind criticile din apelul parchetului, a reținut că ultimul

act material al infracțiunilor de viol și incest a avut loc la 25 ianuarie

2002, că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 89/2001, prin care s-a agravat

răspunderea penală și că nu se justifică aplicarea art. 13 C. pen.

De asemenea, au fost considerate

întemeiate și celelalte critici formulate de parchet în sensul greșitei

individualizări a pedepsei închisorii, pentru infracțiunea de viol și a

omisiunii aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.

Referitor la motivele invocate de

inculpat, în sensul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor, că nu au

fost administrate probe de vinovăție și că a fost greșit condamnat, instanța de

apel a considerat nefondate aceste critici, constatând că soluția de condamnare

este conformă cu probele de vinovăție administrate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și

inculpatul.

În recursul parchetului s-a susținut

că, în cauză, în mod greșit, nu s-au reținut și dispozițiile art. 13 C. pen.,

întrucât, în timpul judecării apelului, prin O.U.G. nr. 143 din 24 octombrie

2002, s-a înăsprit regimul sancționator pentru infracțiunea de viol.

De asemenea, s-a mai susținut că

pedeapsa aplicată este orientată, în mod nejustificat, spre minimul prevăzut de

lege, impunându-se majorarea acesteia în raport de pericolul social deosebit de

grav al faptei săvârșite.

Inculpatul, în recursul său, a

susținut că nu este vinovat și că pedeapsa aplicată este deosebit de severă,

solicitând reducerea ei.

Recursurile declarate sunt întemeiate,

astfel, cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

197 alin. (3) C. pen., astfel cum, acestea au fost modificate prin Legea nr.

140/1996, pedeapsa pentru viol este de la 10 la 20 ani dacă victima nu a

împlinit 14 ani.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 89/2001,

în vigoare de la 26 iunie 2001, pedeapsa pentru aceeași infracțiune de viol de

la alin. (3) al art. 197 C. pen., a fost menținută, modificându-se însă la 15

ani vârsta victimei și introducându-se la alin. (2) agravanta prevăzută de lit.

b) „victima este membru de familie”.

În sfârșit, potrivit O.U.G. nr.

143/2002, în vigoare de la 5 noiembrie 2002, maximul pedepsei pentru violul

săvârșit asupra victimei care nu a împlinit 15 ani, infracțiune prevăzută de

art. 197 alin. (3) C. pen., a fost majorat la 25 ani.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că, în actul de sesizare a instanței, s-a menționat că inculpatul,

prin constrângere, a început să întrețină relații sexuale cu fiica sa adoptivă,

în anul 1998, după ce aceasta a împlinit 14 ani și că relațiile au durat până

la 25 ianuarie 2002.

Probele administrate în cauză au

confirmat cele reținute în rechizitoriu, ceea ce se coroborează cu declarațiile

de la urmărirea penală ale inculpatului care a recunoscut că prin violență a

întreținut relații sexuale incestuoase cu fiica sa adoptivă, după ce aceasta a

împlinit 14 ani și jumătate.

În absența unor dovezi temeinice

care să situeze începutul raporturilor intime înaintea vârstei de 14 ani

respectiv la 9 - 10 ani ca și a unei sesizări exprese a instanței prin

rechizitoriu sau de către procuror (conform art. 336 C. proc. pen.), în cauză,

nu putea fi reținut ca moment al începerii activității infracționale decât anul

1998, după împlinirea vârstei de 14 ani de către victimă.

Ca atare, la încadrarea juridică a

infracțiunii de viol în formă continuată consumată la data de 25 ianuarie 2002,

nu pot fi avute în vedere dispozițiile agravantei prevăzute de art. 197 alin.

(3) C. pen., victima având împlinită vârsta mai mare decât limita prevăzută de

acest text, așa cum a fost modificat succesiv prin legile arătate, de 14 ani și

respectiv de 15 ani.

Față de cele expuse, instanțele

trebuiau să constate că încadrarea juridică a infracțiunii de viol săvârșită

asupra unui membru de familie, pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, este cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., lucru pe care însă, în mod

greșit nu l-au făcut reținând că ar fi incidente și dispozițiile art. 197 alin.

(3), ceea ce constituie caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 2, 17 și 17

1

C. proc. pen.

Mai este de menționat că în speță,

agravanta prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) C. pen.,

„săvârșirea violului asupra unui membru de familie” face inoperantă dispoziția

alin. (2) lit. b) al aceluiași text, „victima se afla în îngrijirea

făptuitorului” întrucât calitatea de membru de familie, respectiv de rudă

apropiată a victimei implicând și obligația legală de întreținere din partea

inculpatului ca părinte înfietor.

Ca atare, nu poate fi primită

solicitarea formulată de procuror, în acest sens, cu prilejul judecării

recursului.

În consecință, Curtea urmează a

admite recursurile declarate de procuror și inculpat și a casa decizia atacată,

cât și sentința primei instanțe cu privire la încadrarea juridică a

infracțiunii de viol.

Rejudecând cauza în aceste limite se

va dispune descontopirea pedepsei de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în pedepsele

componente.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., se

va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de

art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și alin. (3) cu aplicarea art. 41

alin. (2) din C. pen., în cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., urmând ca în baza acestui

text să fie aplicate inculpatului o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani

închisoare, conformă cu pericolul social deosebit de grav al faptei, cu

împrejurările în care a fost săvârșită și cu urmările la care a fost expusă

victima, membră a familiei făptuitorului, cât și pedeapsa complimentară a

interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., se va dispune contopirea acestei pedepse, cu

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de incest prevăzută

de art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Se vor aplica dispozițiile art. 71

și art. 64 C. pen. și se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie 2003.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din

oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul J.V.F. împotriva

deciziei penale nr. 259/ Ap din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia și sentința penală

nr. 30 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Covasna cu privire la încadrarea

juridică a infracțiunii de viol.

Descontopește pedeapsa de 12 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., în pedepsele componente de: 12 ani închisoare pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

)

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 din același cod

și 4 ani închisoare pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

) și

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

), cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 13 C. pen. și în baza acestui text condamnă pe inculpat la 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., contopește această pedeapsă cu cea de 4 ani

aplicată pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Deduce din pedeapsă timpul reținerii

și arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie

2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

13 martie 2003.