ÎCCJ, Decizia nr. 47/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Covasna, prin sentința penală nr. 35 din 25 aprilie 2001, a condamnat pe inculpatul B.M.  la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., precum și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

S-a reținut că, în anul 1996, inculpatul B.M. a fost părăsit de soție, cei 7 copii rezultați din căsătorie rămânând în îngrijirea acestuia.

Dintre copii, B.M., B.M.A. și B.Gh., minore, suferind de oligofrenie gradul I, au frecventat cursurile școlii ajutătoare din satul Olteni, locuind în timpul anului școlar la internatul școlii.

La data de 15 iunie 2000, după terminarea anului școlar, cele trei minore au revenit la locuința tatălui lor din satul Căpeni.

La puțin timp după revenirea minorelor de la internat, în una din zilele lunii iunie 2000, inculpatul i-a spus fiicei sale B.M., pe atunci în vârstă de 17 ani, că va trebui să doarmă noaptea împreună cu el. Totodată, amenințând-o cu bătaia, inculpatul a obligat-o pe această fiică să întrețină raporturi sexuale cu el.

În acest fel, datorită amenințărilor la care a fost supusă, minora B.M. a dormit în pat cu inculpatul, întreținând raporturi sexuale cu acesta după ce adormeau ceilalți frați.

Aflându-se despre aceste relații de către alte persoane, s-au efectuat cercetări.

La 14 septembrie 2000, fiind supusă examenului medico-legal, s-a constatat că minora B.M. prezenta o deflorare veche, a cărei dată nu putea fi precizată. La aceeași dată, cu ocazia examenului medico-legal psihiatric, s-a constatat că această minoră prezintă oligofrenie gradul I și nu are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale.

S-a motivat că, deși inculpatul a negat săvârșirea faptei, aceasta este, totuși, dovedită cu declarațiile minorelor B.M. și B.M.A., coroborate cu împrejurarea că, la întrebările critice adresate inculpatului în cadrul testului poligraf, au fost evidențiate modificări semnificative ale reactivității psiho-emoționale specifice constitutive și definitorii pentru comportamentul simulat al subiectului.

Împotriva sentinței au declarat apel procurorul și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 234/A din 7 noiembrie 2001, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror, a admis apelul inculpatului, a desființat în întregime sentința și, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen. și de incest prevăzută de art. 203 C. pen.

S-a motivat că declarațiile făcute de B.M. și B.M.A. nu pot avea valoare probatorie datorită bolii psihice de care acestea sunt suferinde și împrejurării că erau certate de tatăl lor, pentru că erau leneșe și neîngrijite, iar deflorarea veche a victimei poate fi consecința unor raporturi sexuale cu alți bărbați, deoarece lipsea deseori de acasă.

Făcându-se referire la declarațiile vecinilor audiați, care au relatat că inculpatul a avut o conduită bună și că le certa pe cele două fiice pentru că refuzau să muncească, s-a conchis că, față de lipsa de discernământ a acestora, precum și de revenirea victimei asupra susținerilor sale inițiale, există o stare de dubiu atât de puternică, încât nu se poate reține săvârșirea unei fapte atât de grave de către inculpat, cât timp el este apărat de prezumția legală de nevinovăție.

Recursul declarat de procuror, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia nr. 3182 din 20 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, motivându-se că starea de dubiu pusă în evidență de materialul probator administrat în cauză și prezumția de nevinovăție impun menținerea soluției de achitare a inculpatului.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând prevederile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză.

S-a susținut, în esență, că declarațiile cu conținut acuzator, făcute de minorele B.M. și B.M.A. la urmărirea penală, sunt expresia adevărului, deoarece acestea se coroborează cu împrejurarea că a doua minoră a fugit de la domiciliu, pentru a nu i se aplica același tratament, cu relatarea martorului F.L., că victima i-a confirmat că a întreținut relații sexuale cu tatăl ei, cu constatările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, în sensul că, deși lipsite de discernământ, cele două minore spun adevărul cu privire la faptă, precum și cu evidențierea la testul poligraf a unor indicii ale comportamentului simulat din partea inculpatului.

S-a învederat, de asemenea, că declarațiile martorilor audiați în apărarea inculpatului nu pot avea relevanța ce li s-a atribuit de instanțele de control judiciar, mai ales că, în prima fază procesuală, inculpatul s-a limitat la negarea faptei, fără să propună probe, iar revenirea minorei B.M. la declarația inițială se poate datora fie influenței tatălui sau rudelor, fie survenirii unui sentiment nejustificat de afecțiune sau de teamă.

În fine, s-a susținut că prima instanță, din moment ce a constatat caracterul repetat al faptei, trebuia să facă aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul ambelor infracțiuni și să aplice, totodată, față de natura infracțiunilor reținute, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești, prevăzută în art. 64 lit. d) C. pen.

Recursul în anulare nu este fondat.

Este adevărat că, așa cum se învederează prin recursul în anulare, minora B.M. a declarat, în timpul urmăririi penale, că inculpatul i-a cerut să doarmă în același pat cu el și, amenințând-o cu bătaia, a obligat-o să întrețină raporturi sexuale aproape în fiecare noapte din perioada vacanței din vara anului 2000 (dosar urmărire penală).

De asemenea, minora B.M.A. a declarat la urmărirea penală și în fața instanței, că a văzut pe inculpat și pe sora ei B.M. în același pat, întreținând relații sexuale, precum și că inculpatul i-a cerut și ei să aibă astfel de relații, iar B.P. a declarat că sora sa B.M.A. i-a spus că B.M. se culca cu tatăl ei, Tot astfel, martorul F.L. a declarat că minora B.M. i-a relatat că tatăl ei a violat-o și a obligat-o să doarmă cu el, iar martora H.B. a declarat că B.M.A. i-a spus că ar fi fost violată de tatăl ei și că acesta a violat-o și pe sora sa B.M.

Dar, așa cum s-a relevat și prin considerentele deciziilor pronunțate de cele două instanțe de control judiciar, B.M. a declarat în fața primei instanțe și în fața instanței de apel că tatăl ei nu s-a culcat cu ea și nu au avut relații sexuale.

Pe de altă parte, este relevant că martorul F.V., director al școlii speciale Olteni, a precizat în fața instanței că minorele B.M. și B.M.A., fiind lipsite de discernământ, dau răspunsuri după cum li se pun întrebările, ceea ce este explicabil, dacă se are în vedere că, la examenul medico-legal psihiatric, s-a constatat că ambele prezintă oligofrenie gradul I și nu au capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor lor.

Este semnificativ că B.P., fratele mai mare al celor două minore, a declarat că el personal nu a observat nimic de natură a confirma cele susținute de acestea la urmărirea penală, iar martora G.I., asistent social la școala ajutătoare din satul Olteni, a declarat că „totdeauna cele două fete nu spun adevărul și câte o dată nici nu știu ce spun”.

De altfel, din raportul de constatare medico-legală privind pe B.M.A. rezultă că această minoră, contrar susținerilor sale, nici nu a prezentat urme de rupturi sau deflorare.

Ca urmare, nu se poate pune temei nici pe ceea ce au relatat martorii F.L. și H.B. că le-ar fi spus minorele B.M. și B.M.A.

Totodată, în condițiile în care inculpatul a negat constant comiterea faptei, susținând că fiicele sale, care erau nemulțumite pentru că le cerea să muncească, puteau fi folosite împotriva sa de unele persoane interesate să-i ia gospodăria și caii, concluzia raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat, potrivit căreia „au fost evidențiate modificări semnificative ale reactivității psiho-emoționale specifice constitutive și definitorii pentru comportamentul simulat al subiectului”, nu poate justifica o apreciere certă în sensul constatării vinovăției.

Îndoiala puternică, de neînlăturat, se impune cu atât mai mult, cu cât martorii K.E., B.A., P.A. și A.L. au declarat că inculpatul a avut o conduită corectă și s-a ocupat de creșterea celor 7 copii rămași în grija sa, fără să manifeste tendințe de genul celei imputate, iar P.A.M., diriginta clasei în care învață minorele, a arătat că acestea, deși nu spun totdeauna adevărul, nu s-au plâns niciodată de comportamentul tatălui lor.

Așa fiind, îndoiala de neînlăturat a instanțelor de apel și recurs cu privire la vinovăția inculpatului este deplin justificată, astfel că nu se poate reține că aceste instanțe ar fi comis o eroare gravă de fapt, în sensul susținerilor formulate prin recursul în anulare.

În consecință, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul pentru interpretul de limbă maghiară să fie achitat din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 35 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Covasna, deciziei penale nr. 234/A din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov și deciziei nr. 3182 din 20 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul B.M.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul pentru interpretul de limbă maghiară B.A. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2004.