ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M A N I A
S-a luat în examinare
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,
împotriva deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel
Brașov.
S-a
prezentat inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul
desemnat din oficiu, avocat B.N., lipsind intimata parte
vătămată P.G. prin reprezentant legal P.G.
Procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul
a cerut admiterea recursului, considerând hotărârile pronunțate ca
nelegale, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, dezvoltând oral
concluziile scrise.
Apărătorul
intimatului inculpat a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpatul,a
fost de acord cu susținerile apărătorului.
C
U R T E A,
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.208/S/2002 a
Tribunalului Brașov, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a
dispus schimbarea încadrării juridice, dată prin actul de sesizare al
instanței, faptei comise de inculpatul
P.Gh.
din infracțiunea
de raport sexual cu o minoră prevăzuă de art.198 alin.1 și
2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea de viol
prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41
alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal.
In baza art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, s-a dispus
condamnarea inculpatului P.Gh. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru
comiterea infracțiunii de viol – parte vătămată P.G.
In baza art.203 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod
penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 ani
închisoare pentru comiterea infracțiunii de incest.
In baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, a contopit
pedepsele stabilite și s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de
10 ani închisoare sporită cu 1 an închisoare, astfel încât inculpatul are
de executat o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.
In baza art.357 Cod procedură penală,
inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 Cod penal
pe durata înscrisă în art.71 Cod penal.
In baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata
pedepsei aplicate perioada prevenției, respective, reținerea de 24
ore din data de 12 iunie 2001 la zi.
In baza art.350 Cod procedură penală, s-a
menținut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că în cauză nu s-a exercitat
acțiunea civilă.
In baza art.191 Cod procedură penală,
inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de
2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru
a pronunța această
sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Partea
vătămată P.G. este fiica inculpatului P.Gh., așa cum
rezultă din certificatul de naștere, aflat la fila 26 – dosar fond –
și locuiește împreună cu mama ei P.S., cu inculpatul și cu
cel de-al doile copil al familiei, în prezent în vârstă de 5 ani în comuna
Poiana Părului Jud.Brașov.
In
cursul anului 1997 când partea vătămată avea 9 ani a avut loc o
ceartă între mama părții vătămate P.G. și
inculpat, acest din urmă lovind-o pe P.G., motiv pentru care aceasta a
părăsit pentru o perioadă de aproximativ 3 săptămâni
domiciliul conjugal, plecând la rude în Moldova și lăsându-l pe
inculpat să se îngrijească de cei doi copii P.G. și fratele
acesteia în vârstă de 1 an.
Intr-o
seară, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.Gh. a amenințat-o
pe partea vătămată P.G. că o va spânzura dacă nu întreține
cu el relații sexuale; de teamă și pentru că îl
cunoștea pe tatăl ei ca fiind un om violent, minora a întreținut
cu acesta raporturi sexuale iar după aceea inculpatul a amenințat-o
pe minoră că dacă va spune cuiva o strânge de gât și pe ea
și pe mama ei.
După această
împrejurare, în aceleași condiții, inculpatul a mai întreținut
de două ori raporturi sexuale cu fiica sa, amenințând-o că o va
omorî dacă va spune cuiva.
După
întoarcerea soției sale acasă, inculpatul a încetat o perioadă
de 2 ani să mai întrețină raporturi sexuale cu fiica sa,
după care în cursul anului 1999, când minora avea vârsta de 11 ani a
început să-i pretindă din nou părții vătămate
să întrețină cu el raporturi sexuale și la refuzul acesteia
a
exercitat violențe asupra ei, după care a întreținut raporturi
sexuale cu aceasta.
Incepând
cu anul 1999 inculpatul a întreținut săptămânal raporturi
sexuale cu minora profitând de lipsa soției sale care pleca la muncă,
exercitând asupra minorei violențe și amenințând-o în
permanență că o va omorî dacă-i spune mamei sale sau
altcuiva.
Această
situație a durat până în luna aprilie 2001 când la sugestia prietenei
ei S.C., partea vătămată P.G. i-a spus inculpatului că este
însărcinată; inculpatul nu i-a mai pretins de atunci
părții vătămate să întrețină relații
sexuale, însă la puțin timp și-a dat seama că a fost indus
în eroare întrucât mama părții vătămate i-a cerut bani
pentru a cumpăra vată pentru ea și fiica ei, situație în
care a bătut-o pe partea vătămată.
In
cursul lunii iunie 2001, inculpatul i-a cerut din nou părții
vătămate să întrețină relații sexuale cu el
și pentru că aceasta a refuzat categoric inculpatul a plecat de
acasă iar când a revenit a declanșat un scandal de proporții,
ocazie cu care a lovit-o pe partea vătămată, cât și pe mama
acesteia și le-a gonit din locuință.
Inculpatul
le-a interzis atât părții vătămate cât și mamei
acesteia să revină în locuință iar când au încercat
totuși să revină le-a lovit pe amândouă, minora a dormit o
noapte la o vecină care a fost de acord să o găzduiască iar
alte două nopți în șura aceleiași vecine, hotărându-se
la sfărșitul celor trei zile să-l denunțe pe inculpat, ceea
ce a și făcut.
S-a reținut în drept, că faptele
inculpatului, care în baza aceleiași rezoluții infracționale,
începând cu anul 1997 a întreținut în mod repetat raporturi sexuale prin
constrângere și violențe cu fiica sa minora P.G. de la vârsta de 9
ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol
prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal și incest
prevăzută de art.203 Cod penal în formă continuată, cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Impotriva
acestei sentințe a declarat apel inculpatul și Parchetul de pe
lângă Tribunalul Brașov.
Inculpatul
a criticat sentința susținând că nu este vinovat de
săvârșirea faptelor la care a fost condamnat iar Parchetul a criticat
sentința sub aspectul individualizării pedepsei și a
neaplicării dispozițiilor art.64 lit.d Cod penal.
Prin decizia penală nr.222 din 15 octombrie 2002 Curtea de
Apel Brașov ,Secția penală a admis apelul declarat de Parchet în
sensul aplicării dispozițiilor art.64 lit.d Cod penal și a
respins apelul declarat de inculpat.
Pentru a pronunța astfel s-a reținut, în
ce privește motivul admis al
Parchetului că față de natura
infracțiunilor, de calitatea părții vătămate a se
impune pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute .
Motivul privind individualizarea pedepsei s-a apreciat a
fi nefondat în raport de dispozițiile art.72 Cod penal.
Cât privește recursul declarat de inculpat s-a
reținut că probele administrate în cauză au făcut dovada
vinovăției acestuia, în acest sens,
fiind declarațiile părții vătămate în
care a prezentat detailat modalitatea în care inculpatul a acționat
coroborate cu declarațiile martorilor.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov
.
Critica privește individualizarea pedepsei în
sensul că aceasta este neîndestulătoare în raport cu gravitatea
faptelor comise, care și-au pus amprenta asupra evoluției viitoare a
părții vătămate și care trebuie sancționate cu
fermitate pentru a avea rezonanță pe plan social și a fi de
natură să descurajeze pe cei tentați să
săvârșească astfel de fapte.
Curtea, examinând cauza, în raport de motivul
invocat cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385
9
alin.1 pct.14 și alin.3 al aceluiași articol, constată că
recursul este fondat.
Gradul de pericol social concret propriu
fiecărei infracțiuni săvârșite trebuie apreciat de
instanță pe baza unui complex de elemente, de date concrete specifice
faptei comise, în funcție de valoarea socială căreia i se aduce
atingere, de împrejurările săvârșirii faptei și persoana
inculpatului.
O examinare
atentă a acestor criterii raportate la speță, trebuia să
conducă instanțele la mai multă fermitate în ce privește
individualizarea pedepsei.
Astfel inculpatul a săvârșit
infracțiunea de viol asupra fiicei sale încă de când aceasta avea
vârsta de 9 ani, relații ce au continuat până când minora a împlinit
13 ani, când nemaiputând suporta tratamentul și abuzurile sexuale la care
era supusă de către tatăl ei, devenind între timp și
conștientă de semnificația relațiilor la care era
constrânsă, a adus la cunoștință unei personae apropiate,
după descoperirea faptelor, inculpatul a continuat o atitudine de
intimidare, de violență și chiar a început să-și
denigreze propria fiică pentru a semăna îndoială în sânul comunității.
Cunoscut fiind că violul constituie forma cea
mai brutală de încălcare a libertății sexuale care atrage
consecințe de mare gravitate asupra persoanei de sex feminin, cu atât mai
mult pericolul social este amplificat de existența unui raport special
între aceasta și inculpat, raport în temeiul căruia el, inculpatul
avea obligația de a o îngriji, ocroti, educa.
Toate aceste considerente conduce la concluzia că
pedeapsa aplicată inculpatului, nu-și atinge scopul prevăzut de
legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art.52 Cod penal
astfel că se impune majorarea acesteia.
In consecință, în baza art.385
15
pct.2 lit.d Cod procedură penală va admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov
împotriva deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a
Curții de Apel
Brașov
,
privind pe inculpatul P.Gh.
Se va casa hotărârea atacată și
sentința penală nr.208 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov
numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate. Se vor înlătura
dispozițiile art.34 Cod penal și sporul aplicat, se va majora
pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.197 alin.1 și
3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și a art. 13 Cod penal, de la 10
ani închisoare la 13 ani închisoare, și se vor aplica dispozițiile art.33
lit.a și 34 lit.b Cod penal.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor
atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov
împotriva
deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel
Brașov
, privind pe
inculpatul P.Gh.
Casează hotărârea atacată precum
și sentința penală nr.208 din 27 iunie 2002 a Tribunalului
Brașov numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate.
Inlătură dispozițiile art.34 din
Codul penal și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele
componente, după cum urmează:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art.197 alin.1,3 Cod penal cu
aplicarea art.41 alin.2 și art.13 Cod penal.
- 4 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de
art.203 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Inlătură sporul de 1 an închisoare
aplicat.
Majorează pedeapsa aplicată pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.197 alin.1
și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 din Codul penal,
de la 10 ani închisoare, la 13 ani închisoare.
In baza art.33 șit.a și 34 lit.b Cod
penal, contopește pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul
urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art.64 lit.d din Codul penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor
atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii
și arestării preventive de la 12 iunie 2001 la 6 februarie 2003.
Onorariul
de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă
de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică, azi 6 februarie 2003.