ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra r

ecursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1884 din 10

octombrie 2001, Judecătoria Brașov a condamnat pe inculpatul C.F. la:

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de

art. 189 alin. (1) C. pen. și

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4)

C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și

anume 3 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a prelungit durata măsurii

arestării preventive a inculpatului cu 30 de zile, iar din pedeapsa de

executat, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada arestării preventive

de la 17 august 2001 până la 10 octombrie 2001.

A fost menținută starea de arest

până la 13 octombrie 2001.

Prin aceeași sentință, inculpatului

i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 346 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile R.I.M. suma de 5.000.000

lei cu titlu de despăgubiri civile.

Diferit, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 1.700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în

care se include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat pentru apărarea din

oficiu.

În fapt, în esență, s-a reținut că,

în noaptea de 12 august 2001, inculpatul C.F. a invitat-o pe partea vătămată

R.I.M. în apartamentul în care locuia cu concubina sa și, prin constrângere, a

întreținut cu aceasta relații sexuale normale, orale și anale, ocazie cu care

i-a provocat leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de

îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, pe care a criticat-o cu

privire la:

- încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului, considerând că acesta se face vinovat de

săvârșirea numai a infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C.

pen. și de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1)

C. pen., apreciind ca fiind greșită condamnarea acestuia și pentru infracțiunea

de perversiuni sexuale. Totodată, s-a solicitat și aplicarea unui tratament

juridic sancționator mai sever.

De asemenea, hotărârea primei

instanțe a mai fost atacată cu apel și de către inculpatul C.F., care a

solicitat reducerea pedepselor aplicate pe care le consideră ca fiind prea

severe, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

Tribunalul Brașov, prin decizia

penală nr. 44/A din 29 ianuarie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Brașov împotriva hotărârii, pronunțată de prima instanță pe

care a desființat-o numai în ce privește încadrarea juridică a faptelor și

individualizarea judiciară a pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite,

instanța de apel a decis:

- schimbarea încadrării juridice a

infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. și perversiune

sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., reținute în sarcina

inculpatului C.F. în:

- infracțiunea de viol, prevăzută de

art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani

închisoare;

- infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., pentru care

l-a condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a prelungit arestarea preventivă de

la 10 februarie 2002 până la 11 martie 2002 și s-a dedus, în continuare,

arestarea preventivă de la 11 octombrie 2001 până la 29 ianuarie 2002.

A fost respins ca nefondat apelul

declarat de inculpat și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 350.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și s-a

dispus ca onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, cuvenit pentru apărarea

din oficiu, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de

Avocați Brașov.

Decizia Tribunalului Brașov a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă această instanță și inculpatul

C.F.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la pedepsele aplicate

inculpatului, pe care le consideră ca fiind prea blânde, solicitând majorarea

acestora.

La rândul său, inculpatul C.F. a

criticat aceeași hotărâre tot cu privire la pedepsele aplicate, pe care însă le

consideră prea severe, solicitând a fi reduse.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 258/R din 4 aprilie 2002 a admis recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul C.F., a casat atât decizia atacată

cât și hotărârea primei instanțe, în parte, și numai cu privire la încadrarea

juridică a faptelor și individualizarea pedepselor aplicate, în raport cu care

a decis:

- schimbarea încadrării juridice a

faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile de viol, prevăzută

de art. 197 alin. (1) C. pen., perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin.

(4) C. pen., și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen., în infracțiunile de:

- viol, prevăzută de art. 197 alin.

(1) C. pen., pentru care l-a condamnat pe inculpatul C.F. la o pedeapsă de 3

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen.;

- perversiuni sexuale, prevăzută de

art. 201 alin. (4) C. pen., pentru care l-a condamnat pe același inculpat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul C.F. să execute

pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus, în continuare, perioada

arestării preventive de la 29 ianuarie 2002, la zi.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale deciziei atacate și s-a decis ca cheltuielile judiciare să

rămână în sarcina statului, iar onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei

pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.F. să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

În esență, în motivarea acestei

decizii, s-a arătat că în mod greșit inculpatul a fost condamnat și pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece această

infracțiune este absorbită în infracțiunea de viol, constituind acte materiale

ale acestei infracțiuni, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării

juridice a faptei din cele două infracțiuni, în una singură și anume de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., și ca urmare a noii situații create se

va proceda și la o nouă individualizare, atât a pedepselor ce urmează a se

aplica inculpatului, cât și a pedepsei rezultantă pe care acesta o va executa.

Împotriva acestor hotărâri,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în

temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I, pct. 4 C. proc. pen., a

declarat recurs în anulare, considerându-le că au fost pronunțate cu încălcarea

legii sub aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea recursului în anulare

se susține că în cauză, referitor la pedepsele aplicate inculpatului C.F., nu

au fost respectate întocmai criteriile de individualizare arătate în art. 72 C.

pen. și ca urmare acestea (pedepsele) sunt prea blânde.

Astfel, la individualizarea

pedepselor și la stabilirea pedepsei de executat nu s-a ținut seama de

pericolul social al faptelor comise, rezultat din limitele de pedeapsă

stabilite de legiuitor care sunt prevăzute, pentru ambele infracțiuni, pedepse

de la 3 la 10 ani închisoare, de împrejurările în care au fost săvârșite

faptele, respectiv profitând de buna credință a părții vătămate, pe care a

indus-o în eroare, susținând că în apartamentul unde a invitat-o, se mai află o

femeie, fapt ce a făcut ca aceasta să nu-și poată da seama de ce urma să se

întâmple, cu atât mai mult cu cât aceasta îl cunoștea de mai multă vreme pe

inculpat, dar și de persoana acestuia, (inculpatului) care a obligat-o pe

victimă să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale în prezența

concubinei sale și a celor doi copii minori aflați în apartament, prin

folosirea de acte de violență pentru a-i înfrânge rezistența, la care se adaugă

și poziția procesuală a inculpatului care constant a negat săvârșirea faptelor.

S-a concluzionat că, în situația în

care la dozarea pedepselor s-ar fi ținut seama de împrejurările arătate,

instanțele ar fi putut ajunge la concluzia că pentru reeducarea inculpatului se

impunea aplicarea unor pedepse orientate către limita maximă a textelor de lege

incriminatorii.

Recursul în anulare este fondat.

Într-adevăr, analizând actele și

lucrările de la dosar, se constată că, deși instanța de apel, pe baza situației

de fapt reieșită din probele de la dosar, a dat o încadrare juridică corectă

faptelor comise de inculpat în ce privește, însă pedepsele aplicate pentru

fiecare infracțiune în parte cât și pedeapsa rezultantă (de executat), nu au

fost corect individualizate, în sensul că nu s-a dat semnificația cuvenită

împrejurărilor în care acestea au fost comise, cât și de datele ce

caracterizează persoana inculpatului.

Fără îndoială, dacă la

individualizarea pedepselor s-ar fi ținut seama de aspectele învederate în

recursul în anulare, și care imprimă faptelor un pericol social ridicat,

instanța de recurs ar fi ajuns la concluzia, firească, că pentru reeducarea

inculpatului se impunea aplicarea unor pedepse mai severe, de natură a

contribui la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Prin urmare, apreciind întemeiată

critica formulată prin recursul în anulare, urmează a se constata că acesta

este fondat, urmând a fi admis și a majora pedepsele aplicate inculpatului

pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost condamnat și totodată, a da

eficiență dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, prin aplicarea

unui spor de pedeapsă.

Pentru aceasta se va descontopi

pedeapsa rezultantă stabilită de instanța de recurs în pedepsele componente,

după care se vor majora pedepsele pentru fiecare din infracțiunile săvârșite,

urmând ca, în final, să se facă aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., așa cum se va stabili prin dispozitivul prezentei decizii.

Din pedeapsa pe care inculpatul

urmează să o execute, se va deduce perioada executată.

În cauză, întrucât nu există culpă

procesuală imputabilă vreuneia din părți, cheltuielile judiciare urmează a fi

suportate de stat, iar onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a

inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

De menționat faptul că, în cauză nu

se impune decât casarea deciziei pronunțată de instanța de recurs și nu și cele

pronunțate de instanțele de fond și apel, deoarece, sub aspectele învederate în

recursul în anulare, mai precis al soluționării laturii penale a cauzei,

acestea au fost casate și desființate de instanța de recurs, care a pronunțat o

hotărâre proprie sub acest aspect, cu menținerea unor dispoziții referitoare la

soluționarea laturii civile, arestare preventivă și deducere, precum și la

plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite re

cursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei penale nr. 258/R din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov,

privind pe inculpatul C.F.

Casează decizia penală nr. 258/R din

4 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov numai cu privire la pedepsele aplicate

inculpatului.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și a art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente, după cum urmează:

- 3 ani închisoare stabilită pentru

comiterea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) C.

pen.;

- un an închisoare

stabilită pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

, prevăzută și pedepsită de art. 189

alin. (1) C. pen.;

- 3 ani închisoare

stabilită pentru comiterea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută și

pedepsită de art. 201 alin. (4) C. pen., și

- 2 ani interzicerea

dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat.

Modifică pedepsele aplicate

inculpatului C.F. în sensul că le majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art.

197 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută și pedepsită de art.

201 alin. (4) C. pen. și câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru ambele infracțiuni.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare, la care se adaugă un spor de un an închisoare, astfel că, în final,

acesta va executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada executată.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2003.