ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2003

Asupra r ecursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1884 din 10 octombrie 2001, Judecătoria Brașov a condamnat pe inculpatul C.F. la: - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. și - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 3 ani închisoare. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 de zile, iar din pedeapsa de executat, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada arestării preventive de la 17 august 2001 până la 10 octombrie 2001. A fost menținută starea de arest până la 13 octombrie 2001. Prin aceeași sentință, inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile R.I.M. suma de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care se include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat pentru apărarea din oficiu.

În fapt, în esență, s-a reținut că, în noaptea de 12 august 2001, inculpatul C.F. a invitat-o pe partea vătămată R.I.M. în apartamentul în care locuia cu concubina sa și, prin constrângere, a întreținut cu aceasta relații sexuale normale, orale și anale, ocazie cu care i-a provocat leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, pe care a criticat-o cu privire la: - încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, considerând că acesta se face vinovat de săvârșirea numai a infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., apreciind ca fiind greșită condamnarea acestuia și pentru infracțiunea de perversiuni sexuale.

Totodată, s-a solicitat și aplicarea unui tratament juridic sancționator mai sever. De asemenea, hotărârea primei instanțe a mai fost atacată cu apel și de către inculpatul C.F., care a solicitat reducerea pedepselor aplicate pe care le consideră ca fiind prea severe, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante. Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 44/A din 29 ianuarie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva hotărârii, pronunțată de prima instanță pe care a desființat-o numai în ce privește încadrarea juridică a faptelor și individualizarea judiciară a pedepsei. Rejudecând cauza în aceste limite, instanța de apel a decis: - schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

și perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., reținute în sarcina inculpatului C.F. în: - infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare; - infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a prelungit arestarea preventivă de la 10 februarie 2002 până la 11 martie 2002 și s-a dedus, în continuare, arestarea preventivă de la 11 octombrie 2001 până la 29 ianuarie 2002. A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și s-a dispus ca onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, cuvenit pentru apărarea din oficiu, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Brașov. Decizia Tribunalului Brașov a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă această instanță și inculpatul C.F. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la pedepsele aplicate inculpatului, pe care le consideră ca fiind prea blânde, solicitând majorarea acestora. La rândul său, inculpatul C.F. a criticat aceeași hotărâre tot cu privire la pedepsele aplicate, pe care însă le consideră prea severe, solicitând a fi reduse.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 258/R din 4 aprilie 2002 a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul C.F., a casat atât decizia atacată cât și hotărârea primei instanțe, în parte, și numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor și individualizarea pedepselor aplicate, în raport cu care a decis: - schimbarea încadrării juridice a faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., în infracțiunile de: - viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat pe inculpatul C.F.

la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.; - perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., pentru care l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul C.F. să execute pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus, în continuare, perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2002, la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate și s-a decis ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.F. să fie plătit din fondul Ministerului Justiției. În esență, în motivarea acestei decizii, s-a arătat că în mod greșit inculpatul a fost condamnat și pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece această infracțiune este absorbită în infracțiunea de viol, constituind acte materiale ale acestei infracțiuni, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracțiuni, în una singură și anume de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., și ca urmare a noii situații create se va proceda și la o nouă individualizare, atât a pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului, cât și a pedepsei rezultantă pe care acesta o va executa.

Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I, pct. 4 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, considerându-le că au fost pronunțate cu încălcarea legii sub aspectul individualizării pedepsei. În motivarea recursului în anulare se susține că în cauză, referitor la pedepsele aplicate inculpatului C.F., nu au fost respectate întocmai criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. și ca urmare acestea (pedepsele) sunt prea blânde.

Astfel, la individualizarea pedepselor și la stabilirea pedepsei de executat nu s-a ținut seama de pericolul social al faptelor comise, rezultat din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor care sunt prevăzute, pentru ambele infracțiuni, pedepse de la 3 la 10 ani închisoare, de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, respectiv profitând de buna credință a părții vătămate, pe care a indus-o în eroare, susținând că în apartamentul unde a invitat-o, se mai află o femeie, fapt ce a făcut ca aceasta să nu-și poată da seama de ce urma să se întâmple, cu atât mai mult cu cât aceasta îl cunoștea de mai multă vreme pe inculpat, dar și de persoana acestuia, (inculpatului) care a obligat-o pe victimă să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale în prezența concubinei sale și a celor doi copii minori aflați în apartament, prin folosirea de acte de violență pentru a-i înfrânge rezistența, la care se adaugă și poziția procesuală a inculpatului care constant a negat săvârșirea faptelor.

S-a concluzionat că, în situația în care la dozarea pedepselor s-ar fi ținut seama de împrejurările arătate, instanțele ar fi putut ajunge la concluzia că pentru reeducarea inculpatului se impunea aplicarea unor pedepse orientate către limita maximă a textelor de lege incriminatorii. Recursul în anulare este fondat. Într-adevăr, analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că, deși instanța de apel, pe baza situației de fapt reieșită din probele de la dosar, a dat o încadrare juridică corectă faptelor comise de inculpat în ce privește, însă pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte cât și pedeapsa rezultantă (de executat), nu au fost corect individualizate, în sensul că nu s-a dat semnificația cuvenită împrejurărilor în care acestea au fost comise, cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Fără îndoială, dacă la individualizarea pedepselor s-ar fi ținut seama de aspectele învederate în recursul în anulare, și care imprimă faptelor un pericol social ridicat, instanța de recurs ar fi ajuns la concluzia, firească, că pentru reeducarea inculpatului se impunea aplicarea unor pedepse mai severe, de natură a contribui la realizarea prevederilor art. 52 C. pen. Prin urmare, apreciind întemeiată critica formulată prin recursul în anulare, urmează a se constata că acesta este fondat, urmând a fi admis și a majora pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost condamnat și totodată, a da eficiență dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, prin aplicarea unui spor de pedeapsă.

Pentru aceasta se va descontopi pedeapsa rezultantă stabilită de instanța de recurs în pedepsele componente, după care se vor majora pedepsele pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, urmând ca, în final, să se facă aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., așa cum se va stabili prin dispozitivul prezentei decizii. Din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute, se va deduce perioada executată. În cauză, întrucât nu există culpă procesuală imputabilă vreuneia din părți, cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de stat, iar onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

De menționat faptul că, în cauză nu se impune decât casarea deciziei pronunțată de instanța de recurs și nu și cele pronunțate de instanțele de fond și apel, deoarece, sub aspectele învederate în recursul în anulare, mai precis al soluționării laturii penale a cauzei, acestea au fost casate și desființate de instanța de recurs, care a pronunțat o hotărâre proprie sub acest aspect, cu menținerea unor dispoziții referitoare la soluționarea laturii civile, arestare preventivă și deducere, precum și la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite re cursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 258/R din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul C.F. Casează decizia penală nr. 258/R din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatului. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen.

și descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente, după cum urmează: - 3 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) C. pen.; - un an închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) C. pen.; - 3 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută și pedepsită de art. 201 alin. (4) C. pen., și - 2 ani interzicerea dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Modifică pedepsele aplicate inculpatului C.F. în sensul că le majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută și pedepsită de art. 201 alin. (4) C. pen. și câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru ambele infracțiuni. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an închisoare, astfel că, în final, acesta va executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată. Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.